Totul despre Therme, centru de relaxare cu apă termală pentru toată familia (P)

Pe scurt: 8 piscine, 16 tobogane, toate cu apă termală, 30 de grade în aer, 34-36 de grade în apă, la 15 minute de București, capacitate de 4.000 de persoane în același timp, regulament civilizat, curățenie maximă, prețuri de acces decente (de exemplu, un adult și un copil, 3.5 ore: 54 de lei, extra 5 lei în weekend). Apa nu este tratată chimic, este perfect sigură pentru copii, bebeluși și femei însărcinate. Nu se fumează deloc în interior. Detalii am pus mai jos, articolul este foarte lung, am încercat să includ toate informațiile relevante pentru cât mai multă lume.

therme printesaurbana 55

Ieri am avut privilegiul de a asista la un tur privat special în Therme, cel mai mare complex de wellness, relaxare și distracție cu apă termală din partea asta de Europa. Am vizitat toate zonele, am pus toate întrebările, am pășit peste tot, am pozat tot, ca să vă pot povesti și vouă ce găsiți la Therme începând de joi, 14 ianuarie, zilnic, iarnă și vară, de luni până duminică. Therme se află la km 18 pe DN1 între București și Ploiești, vizavi de Hornbach Corbeanca, e vizibil din DN și bine semnalizat, doar faceți dreapta din DN pe drumul asfaltat către construcția mare de sticlă și în 20 de secunde veți parca în față la Therme. Parcarea e uriașă, veți găsi loc fără probleme. La plecare, dacă  vă întoarceți spre București, nu aveți de mers mult pe DN înspre Ploiești, cum ați ieșit de pe drumul dinspre Therme în DN în dreapta este pasajul care duce la Hornbach, intrați în el prin dreapta, traversați DN pe dedesubt, faceți dreapta la ieșire din pasaj și iar dreapta (sunt indicatoare) și ați revenit pe DN pe sensul spre București. De la mine de acasă (zona Banu Manta) am făcut la prânz și seara 15-18 minute dus (trafic moderat) și 25 de minute întors (trafic intens).

Am scanat pentru voi harta cu explicații pe care mi-am făcut-o la fața locului, pentru o orientare rapidă.

harta therme printesa urbana

Înainte de orice, vreau să vă spun că locul e absolut spectaculos. Nu am văzut în România, dar nici în vreuna dintre țările în care am mai fost, ceva asemănător. E drept că nu am mai mers la băi termale, dar am vizitat o mulțime de grădini botanice și hoteluri cu spa, iar ce am văzut la Therme nu am mai văzut niciunde. Locul e uriaș, foarte luminos, plin de verdeață. Ca idee, Therme este cea mai mare grădină botanică din România cu peste 800.0000 plante. Pe marginea piscinei principale trăiesc 1.500 de orhidee perfecte, care se schimbă o dată la 60 de zile.

Vestea excelentă e că Therme este o variantă foarte bună pentru o ieșire cu copiii, mai ales în lunile reci, dar și vara. O bălăceală e bună oricând, corect? Temperatura apei în piscine este de 34 de grade, iar în pisicinele pentru copii, de 34-36 de grade. Temperatura aerului este în jur de 30 de grade. E minunat să plutești în piscina cu apă termală și să te uiți prin tavanul de sticlă cum ninge…

Toată apa din Therme este apă termală, extrasă de la o adâncime de peste 3100 de metri. Apa termală are beneficii multiple asupra corpului, ea vine de la mare adâncime încărcată cu minerale care fac bine pielii, organismului cu totul, dar mai ales minții și stării de spirit. Plecați de-acolo cu bateriile bine încărcate, vă garantez!

Therme este organizat în trei spații dinstincte, care au și prețuri diferite. Dacă ai ales o zonă și ai plătit pentru ea, dar vrei acces și în altă zonă, cu ajutorul brățării electronice pe care o primești la intrare poți accesa și alte zone, nu înainte de a fi informat la punctele de acces care este prețul suplimentar pe care îl vei plăti dacă accesezi zona cu pricina.

Zona pentru familii și copii este Galaxy, celelalte două zone, Palm și Elysium sunt interzise copiilor sub 16 ani. În zona Galaxy există 16 tobogane potrivite pentru copii de diferite vârste și dimensiuni, cel mai înalt are 12 metri. Toate toboganele au apă termală pe ele, toate sunt sigure, cu guri de ieșire separate, nu în piscina principală, pentru a evita accidentele. Fiecare tobogan are un semafor care îi spune copilului când se poate urca pe el. Fiecare tobogan are de asemenea și un panou cu indicații de folosire, poziții interzise. La tobogane vor exista mereu angajați Therme care se vor asigura că cei mici nu încalcă regulile și că toată lumea e în siguranță.

therme printesaurbana 73

În toate piscinele există în permanență mulți salvamari gata să intervină.

Piscina principală din zona Galaxy are adâncimea maximă de 2.1 m și este cu valuri, intrare lină și culoare de înot. Există și o piscină pentru copiii sub 3 ani, cu tobogane mici și adâncime mică, aici au loc proiecții pe apă cu peștișori și steluțe de mare care sigur le vor plăcea celor mici.

Tot aici vor avea loc și cursuri de înot, ateliere și alte activități pentru cei mici, care vor fi anunțate pe site și pe pagina de Facebook a Therme, aici.

O chestie care mi-a plăcut enorm este că pe jos nu se alunecă deloc. Quarțitul de podea este antiderapant chiar și cu apă pe el!

La etajul 1 există un snack bar cu meniuri pentru copii (salate, senvișuri, pizza, burgeri, cartofi prăjiți, sucuri naturale, patiserie și înghețată) și pentru adulți, din păcate nu am văzut prețuri, nu erau finalizate încă la momentul vizitei mele. Capacitatea e de 80 de persoane.

Nu există loc special pentru alăptat, dar exista loc pentru schimbat scutec și zone mai retrase în care puteți alăpta.

NU aveți voie să aduceți mâncare sau băuturi de acasă, această regulă e foarte importantă pentru a menține igiena. Excepție face mâncarea pentru bebelușii până într-un an (puteți aduce lapte praf, termos cu apă, borcănele). Nu se consumă nimic în apropierea piscinei sau a toboganelor, locurile de luat masa și barurile sunt singurele locuri în care puteți consuma orice, de la apă la prânz sau cină.

Așa arată piscina principală și toboganele.

therme printesaurbana 43

therme printesaurbana 45

therme printesaurbana 46

therme printesaurbana 47

therme printesaurbana 49

Indicațiile din zona de acces la tobogane:

therme printesaurbana 50

Vestiarele:

therme printesaurbana 03

Apa termala este o apă microbiologic pură, nu conţine conservanţi sau parabeni, este bogată în săruri minerale, cupru, zinc, seleniu, calciu şi magneziu. Apa care intră în Therme trece printr-un proces complex de tratare. Ultima etapă înainte de utilizare este tratamentul prin ozonificare (cel mai performant sistem existent de purificare a apei în prezent, la nivel mondial) care distruge bacteriile cunoscute. În plus, acest tratament modern al apei nu lasă reziduuri sau mirosuri neplăcute. Tratamentul cu ozon al apei este extrem de eficient, deoarece oxidează materiile organice din apă, inactivează bacteriile, virușii si alte microorganisme si are rol dezinfectant.

Apa termală nu are contraindicații pentru copii (am verificat cu pediatrul, dar dacă cel mic suferă de boli de piele, poate ar fi bine să discutați cu un dermatolog înainte). Apa nu conține clor adăugat (conține doar clorul conținut în mod natural de apa termală, care e mai puțin decât cel din apa de la robinet) sau alte substanțe periculoase pentru copii, ea este curățată printr-o stație de epurare aflată chiar lângă complex. Toată apa este complet schimbată la fiecare patru ore.

Ca idee, curele cu apă termală sunt recomandate în cazul copiilor cu piele atopică sau predispuși la alergii. Aceasta are un efect antiinflamator, calmează iritațiile și ajută pielea să se vindece mai ușor. Pentru copiii cu afecțiuni neurologice (parapareză spastică, de exemplu) sau cei cu contracturi musculare se recomandă kinetoterapia în apă termală caldă, care ajută la relaxare și permite creșterea mobilității și a complexității mișcărilor, reducând durata recuperării. Apa, în special cea termală, ajută la relaxarea musculaturii, scade stresul, induce o stare de bine în întregul organism, stimulând astfel și sistemul imunitar.

Copiii sub 3 ani nu plătesc. Pentru ceilalți, iată prețurile:

preturi therme familie

tarife extra family

Dacă nu veniți la Therme cu copiii, atunci mergeți în una dintre celelalte două zone, The Palm sau Elysium, sau în ambele. Elysium e zona cu saune uscate, dacă veți plăti acces pentru această zonă, aveți acces peste tot în Therme, inclusiv în Palm și Galaxy. Dacă plătiți pentru Palm, puteți accesa și zona Elysium, dar la final veți plăti un supliment de 23 de lei la final.

Accesul se face cu ajutorul unor brățări electronice pe care le pui la mână cum intri și pe care le folosești să încui și să descui vestiarul, să lași telefonul la încărcat wireless într-un seif special, să treci dintr-o zonă în alta, să plătești consumația la restaurante sau baruri, să închiriezi prosop sau să cumperi un slip de baie. La final, când predai ceasul, plătești tot ce ai acumulat pe perioada șederii în Therme.

Așa arată ceasul, are trecut pe el numărul vestiarului alocat.

therme printesaurbana 42

Regulamentul spune că nu ai voie să aduci de acasă nimic de băut sau de mâncare. Înainte de a intra în orice zonă, cum ieși de la vestiar, trebuie să treci pe la duș. Obligatoriu! Angajați ai Therme se vor asigura că toată lumea trece pe la duș înainte. Fotografiatul și filmatul sunt interzise în interior, ceea ce mi se pare de ultra bun simț, nimeni nu vrea să fie fotografiat la grămadă în chiloți. 🙂 Nu se fumează nicăieri în incintă. Fără mâncare sau băutură pe marginea piscinei. Nudismul este interzis, inclusiv în saună. Costum de baie da, topless sau bottomless, nu. Încă o chestie faină: șezlongurile nu se pot rezerva lăsând pe ele prosop sau halat. Dacă le lăsați mai mult de 30 de minute pe șezlong, un angajat Therme vine și le ridică de pe șezlong. Sunt destule șezlonguri cât să nu fie nevoie să le rezervați. Sună foarte bine, așa-i? Regulamentul integral îl găsiți aici.

Bun, în Palm la parter avem așa: o piscină uriașă cu apă termală, cu adâncime de 1.35 m, în care încap în același timp 800 de persoane. Are și o porțiune în exterior. E înconjurată de 1.500 de orhidee vii, 100 de palmieri și încă mii de specii de plante, plus 700 de șezlonguri. Lângă piscina uriașă se află un restaurant cu autoservire, un pool bar și câteva piscine mai mici (una îmbogățită cu magneziu, alta cu seleniu), mai multe zone cu jacuzzi, canapele cu perne moi. Toată zona e acoperită cu un tavan uriaș transparent, care se poate deschide complet. Tot la parter există și o saună umedă și copacul vieții.

therme printesaurbana 57

therme printesaurbana 61

therme printesaurbana 59

therme printesaurbana 58

therme printesaurbana 56

therme printesaurbana 66

Acestea sunt prețurile pentru zona Palm.

preturi therme palm adulti

La etaj se află Elysium, zona cu șase saune, toate uscate. Una e cu sare de himalaya, alta în stil oriental, alta în stil provensal, toate vor avea animatori care vă vor amuza în cele 10 minute cât faceți sauna. Tot aici se află și un restaurant a la carte cu meniu fusion colonial, cu 100 de locuri, și sălile de masaj. Masajul va costa 35 de lei/30 de minute sau 70 de lei/o oră.

therme printesaurbana 68

therme printesaurbana 69

therme printesaurbana 70

therme printesaurbana 71

Mai sus vedeți un perete din licheni.

Prețurile pentru această zonă sunt mai jos.

preturi therme saune

La parter mai există și o piscină exterioară care are 550mp, un lac exterior de 5.000 mp și o grotă cu pool bar, acestea fac parte tot din Palm. În grotă puteți savura cocktail-uri alcoolice și non-alcoolice, în ambianța muzicii în surdină. Tot afară există și o piscină vortex, cu un curent puternic de apă care te poartă de colo, pentru cei care vor puțină aventură.

Ca detalii de design, în interior, pe pereți, uși, geamuri, există printuri (peste 600 mp de sticlă printată) cu toate galaxiile și nebuloasele reale pe care le-a fotografiat Huble. La construirea complexului au participat 583 de firme din peste 20 de țări. Investiția aparține unei companii austriece pe nume A-Heat, care deține încă trei terme (în Germania). În Therme lucrează 200 de oameni, iar investiția a fost de 50 de milioane de euro, pe care investitorul sper să-i recupereze în 4-5 ani.

therme printesaurbana 51

Încă o chestie genială e că Therme este 100% sustenabil. Apa termală este captată la o temperatură de peste 80 de grade Celsius și este utilizată la climatizarea întregului complex pe timpul iernii, prin procesul de transfer termic, asigurând astfel autonomia energetică.

Iar noaptea, totul arată ȘI MAI BINE. În weekend, Therme e deschis până la 1 dimineața, în timpul săptămânii, până la 23.00.

therme printesaurbana 72

Puteți veni cu halate și prosoape de acasă sau puteți închiria, costă 24 de lei halatul și 14 lei prosopul.

În fiecare dintre cele trei zone ale complexului există câte o unitate de prim ajutor, iar piscinele sunt în permamență supravegheate de salvamari. Detalii despre program găsiți pe site-ul Therme, aici.

Therme este deschis pentru public de joi, 14 ianuarie. Revin cu poze și filme de la bălăceală, azi merg să fac și proba practică a locului și voi posta live pe pagina de FB a blogului imagini de la fața locului, adică aici. 🙂

Deocamdată nu există și posibilitate de cazare peste noapte, dar există planuri în acest sens.

Distracție termală plăcută!

Pin It

119 Comments

  • Danielle18 spune:

    foarte util si bine documentat articolul! am o curiozitate care nu e legat de subiect, de ce in toate pozele publice (blog/FB) copiii tai apar cu spatele? as dori sa iti stiu parerea despre acest subiect, poate fi un subiect pentru un viitor post si de asemenea poate fi util multor parinti care isi supraexpun copiii in mediul online.

  • Katyna spune:

    Suna tare bine ce se intampla acolo si chiar arata grozav! Ma bucur ca se deschid astfel de locuri!

  • Laura spune:

    Nu am inteles partea cu ridicatul de halat sau de prosop dupa 30 de minute. Adica daca stau o ora in piscina si mi-am lasat halatul pe sezlong, mi se ridica automat? E neclara treaba…

  • Teodora spune:

    Pe 30 ajung acolo la un fel de petrecere cu ocazia zilei de nastere a nepotului meu si chiar eram dornica sa aflu ceva informatii. Sunt chiar curioasa cum o sa fie experienta

  • Irina spune:

    Adica daca imi las chestiile pe sezlong si stau in apa cu sotul 1h30 min, nu e ok? Dupa fiecare 30 min imi muta cineva prosopul? Nu mi-e clar.

    • Printesa Urbana spune:

      Nu e nevoie sa iti rezervi sezlongul daca lipsesti foarte mult timp, vei gasi mereu loc. Daca lipsesti mult, prosopul va fi mutat pe un uscator aflat foarte aproape de sezlong.

  • wow, m-am relaxat doar citind articolul, abia astept sa merg si eu sa imi incarc bateriile, suna SF ce povestesti;

  • Ioana Bianca spune:

    Am înțeles bine? Singura zonă de unde putem lua de mancare este aceea care are o capacitate de 80 de persoane? Dacă e așa, ne vom călca în picioare…
    Mulțumim pentru informații!

    • Printesa Urbana spune:

      Sunt trei restaurante, 80 de locuri sunt doar in snack barul de la Galaxy, mai exista o autoservire si inca un restaurant.

  • ioana spune:

    „Apa termală nu are contraindicații pentru copii”, te referi in general, sau aceasta apa termala? Ma intereseaza pt copii peste 1 an. Multumesc!

  • Iulia spune:

    Eu sunt Gica contra. O astfel de investitie nu e normal sa se recupereze in 4-5 ani, e necesara o perioada mai lunga. Prin urmare, din cauza unor astfel de asteptari, preturile sunt cam mari pt cele doua zone, Palm si Elysium. Oricum, astept un articol nou peste un an sa vad daca se vor respecta regulile asa cum trebuie. 🙂

    • Miana spune:

      Pretul pare absolut rezonabil.

    • Iulia spune:

      M-am mai documentat si am realizat ca nu am inteles corect preturile. So…my bad. Dar tot sunt curioasa daca peste un an si multi vizitatori, regulile vor mai fi respectate.

    • dariel spune:

      Preturile sunt extrem de decente. Tocmai ce m-am intors din Austria, si acolo am vizitat un complex termal asemenator ca idee (dar mult mai mic si mai prapadit decta cel de la Bucuresti) si pretul era de 18 Euro/pers / 4h.

    • Madalina spune:

      Din păcate, ce suna prea SF, clar nu e adevărat. Au fost deja depășiți probabil și nu mai aplica acele reguli pe care le-au înființat , au fost deja 2 familii cu copiii , prietene bune, și au povestit câteva impresii: în piscina exterioara se FUMEAZA, da, nu o persoana, mai multi. Prietena mea chiar a făcut și reclamație, pentru ca nu este normal. Apa nu are 33 de grade, are max 28, la oricare restaurant te calci în picioare după orele 12.00, piscinele pt bebei sunt făcute în gluma, sunt 2 piscinute gonflabile…
      Și lumea nu este pe atât de civilizata precum se anunță în regulament. La ultima parte, nu știu cat e vina personalului ca nu se implica ca vizitatorii sa respecte un minim de conduita, cat este vina și vizitatorilor prin lipsa de respect.

  • biciclistul spune:

    ok, dar daca ma duc cu bicicleta, am unde s-o las in siguranta la fel cum imi las telefonul in vestiar?

  • Alina spune:

    Imi permit sa le dau o sugestie celor de la Therme Bucuresti : nu ar strica si o versiune in engleza a site-ului https://therme.ro/
    Bucurestiul incepe sa aiba turisti straini, de ce ii exclud din start neoferind si informatii in engleza? Sau daca aceasta versiune exista si nu am vazut-o eu, sa o faca mai vizibila.

    Multumesc pentru articol, nu o sa ocolesc acest loc cand ajung in Bucuresti.

  • anca spune:

    „Toată apa este complet schimbată la fiecare patru ore.” – FALS
    Ar da faliment.
    Poate ca tot volumul de apa trece prin filtrul de ozon o data la 4 ore.

    • Printesa Urbana spune:

      Sigur, e un circuit, de ce spui ca e fals?

      • Rox spune:

        Probabil pentru ca sunt doua procese diferite: sa filtrezi aceeasi apa sau sa o schimbi cu alta noua. Si mie mi s-a parut suspect cand ai scris ca e schimbata la 4 ore … ar insemna sa goleasca bazinele din 4 in 4 ore si dureaza inca nu stiu cate ore sa se umple la loc.

        E foarte ok ca e filtrata. In alte locuri nu se filtreaza, doar o schimba o data la cateva zile.

        • Printesa Urbana spune:

          Da, sigur, nici nu mi-am imaginat ca cineva crede ca piscina e golita la fiecare patru ore iar oamenii stau pe margine si asteapta sa se umple la loc. 🙂 Apa e in permanenta filtrata printr-un circuit care face ca apa de acum sa fie complet diferita de apa de peste 4 ore, din aceeasi piscina.

          • Iris spune:

            Termenul de filtrare la 4 h, inseamna ca intr-un ciclu de 24 de h, volumul de apa este filtrat de 5-6 ori.
            Apa din bazin trece prin filtru apoi prin sistemul de ozonare si inapoi in bazin.

      • Pasty spune:

        Apa nu este aruncata. Este trimisa inapoi in subteran. Si se schimba treptat. Altfel n.ar mai fii termala. Se raceste.

  • andra spune:

    As fi interesata daca fac si abonamente.(pentru familie, doi adulti, doi copii:3 ani si un 1 an; pe un an eventual). Si multumim,Printesa! Ca ne tii la curent cu toate noutatile!

  • andra spune:

    Si inca ceva. Daca vin cu bebe de 7 luni pot lua cu mine la piscina un bagaj cu scutece si servetele? Si pot lua si mancarica pentru bebe? Sau au acolo inclusiv hrana pentru bebelusi?

  • DanielaG spune:

    Multumim pentru descriere si toate detaliile! Clar vom face o vizita cu copiii! Abia asteptam sa avem si noi un loc decent de balaceala pentru familii 🙂

  • Camelia spune:

    Imi permit sa te contrazic, traficul nu e atat de lejer in timpul saptamanii, decat poate in vreo zi libera de la stat sau in vacantele scolare.

  • anca spune:

    Adik apa este aceeasi, nu este schimbata. Imagineaza-ti ce ar insemna sa deversezi un volum atat de mare intr-un timp atat de scurt intr-o retea de canalizare. Apa practic e aceeasi, intra intr-un circuit de filtrare si apoi se intoarce in bazin.

  • Roxana spune:

    Eu ma intreb, daca spui ca nu ai voie sa-ti lasi pe sezlong prosopul, halatul, etc, mai mult de 30 min, daca le aduci de acasa, ce faci cu ele cat timp stai in apa? Pe urma, daca doresc sa-mi iau mobilul cu mine, in interior, nu se poate? Sau cat de facila este trecerea la seiful/dulapul unde iti poti lasa valorile? merci :-*

    • o femeie spune:

      Nu le iau cu mine cand merg in parcuri acvatice. Vreau sa ma dau in topogane, alerg dupa copil etc. si nu apuc sa ma sterg sau sa sun la tel. Iar la 30 gr in aer si umiditate … e cam mult pt mine.
      Cheia de la vestiar o am la mana, ma duc acolo sa iau bani.

    • Printesa Urbana spune:

      Ajungi la vestiar in mai putin de 1 minut.

  • Meg spune:

    Gata, stiu unde imi petrec ziua de nastere!!!

  • irina spune:

    Buna am si eu o intrebare, nu ai voie sa faci poze nici macar cu o camera mica subacvatica adica nu cu telefonul? Am observat ca tu ai facut poze.

  • daniela` spune:

    Adultii au acces la toboganele din zona Galaxy? Sau exista alte tobogane in celelalte zone?

    • Printesa Urbana spune:

      Adultii au acces la toboganele mari, care sunt noua si sunt dementiale. Nu exista tobogane decat aici. Dar sunt suficiente, trust me. 🙂

  • alina spune:

    Buna si multumim pt descriere. Arată foarte bine.
    Inteleg ca in zona pt copii este un snack bar cu o capacitate de 80 de locuri. …daca vrei sa mergi la celelalte restaurante, din celelalte zone, plătești intrarea in zona respectiva?
    Si o mentiune…de obicei o familie inseamna cel putin 2 Adulți si 1 copil, mi se pare fara rost biletul special pt 1adult si un copil….sau fara rost in sensul de pret special family asa cum e prezentat.
    Mulțumea.

    • Printesa Urbana spune:

      Cred ca ideea cu 1 copil si un adult e asa: un adult merge la Palm sau la saune, celalalt sta cu copilul, mai fac schimb de bratari, ca sa nu plateasca amandoi adultii pretul de Palm, care e mai mare. Mie mi se pare binevenit pachetul 1 adult 1 copil.

      • Monica spune:

        Nu stiu daca asta e ideea, de a face schimb de bratari. Ma indoiesc. In afara, la strandurile termale, primeste toata lumea o bratara (ceas) identica pt accesul in strand si pt zonele mai scumpe pe care le platesti in plus ti se pun pe mana bratari din acelea ca si la all inclusivve de se lipesc pe mana.

  • Maria spune:

    Ce fain arata! Sa traiesti printeso! Bun de stiut!
    P. S. Chiar daca e o publicitate platita ma bucur ca am citit articolul, la urmatoarea oprire in bucuresti mi-ar place sa merg.Chestia cu prosopul si mutatul e un pic nasoala dar nu cred ca e cazul sa o luam spre personal cu femeia care nu a facut regulile ci doar a relatat.

    • alex spune:

      sper ca realizezi ca aceasta regula nu se va pune in practica aproape niciodata nu ? tu chiar crezi ca poate cineva sa supravegheze constant 1000+ sezlonguri si sa urmareasca si sa cronometreze cand trec 30 min de cand un prosop e lasat pe un anumit sezlong? e o regula pusa mai mult pentru a informa lumea ca sunt destule sezlonguri pt toata lumea si ca nu e nevoie sa le rezerve.

  • Sabina spune:

    A fost o colega de mai multe ori in ultimele 2 saptamani (primise o invitatie). Luni ne povestea ca nu se mai duce in viata ei, desi dorea sa-si faca abonament deoarece a vazut cum un pusti de 6-7 ani facea pipi in piscina de pe marginea acesteia, iar tatal, mai din popor de felul lui, i-a zis sa lase copilul in pace ca apa oricum se filtreaza. Pai daca o sa vina toate neamurile proaste care isi permit sa faca orice pe acolo, inclusiv sa plece cu orhideea la subrat cand nu sunt atenti supraveghetorii sau sa faca susu in piscine nu cred ca mai apuca sa-si scoata investitia in 4-5 ani…

    • alex spune:

      de curiozitate..cum a fost colega ta de mai multe ori in ultimele doua saptamani cand parcul se deschide abia maine..pe 14 ianuarie? colega ta minte de rupe sau tu minti de rupi..cum e ?

      • Sabina spune:

        A fost cu circuit inchis, doar pe baza de invitatii, ca sa se testeze capacitatea de functionare si fitrarea apei. Nu am intentia de a-i discredita si nici la „concurenta ” nu lucrez (nu ca ar avea). Insa o sa ma gandesc de doua ori inainte sa ma duc si voi citit tot ce va aparea pe net in perioada urmatoare pentru a-mi face o perere despre ce fel ce oameni vor frecventa locul. Daca ma voi duce vreau sa ma simt bine, nu sa ma cert si sa ma inghiontesc cu toate neamurile proaste.

    • E spune:

      Locatia nici nu a fost deschisa publicului, Ioana a mers, probabil impreuna cu alti bloggeri pentru promovare, abia maine il deschid, invata sa vinzi gogosi mai bine daca tot pierzi timpul cu asta.

      • Printesa Urbana spune:

        Un grup de cinci bloggeri si fotograf. Au mai fost oameni inainte, invitatii VIP si testeri. Totusi, faza cu pipi in piscina mi se pare genul de zvon fals care vrea doar sa sperie publicul. Come on, mereu e cineva acolo, se lucreaza zi si noapte, sint supervizori, manageri prezenti, mi-e greu sa cred ca e posibil ce spui, Sabina, sincer.

    • Didi spune:

      Doamne ce gandire..cine crezi tu ca se gandeste la orhidee sub brat. Am fost in Ungaria la parcuri acvatice cu apa termala, exact cu bratari si vestiare si oameni civilizati si la iesire pleci asa cum intri..fara prosoape furate sau altele pt ca exista cineva care verifica si asta plus foarte multe camere

    • vio spune:

      Exact de asta mi-e teama, de calitatea celor ce vor popula acest loc. Caci la noi tot cocalarul va merge la Therme. Ca-i la moda, ca-i cool, ca da bine. Pariu! Si pariu ca o sa fie garla poze pe FB din interior?

      O prietena a asteptat duminica (adica pe 17) doua ore in parcare pt ca TOATE cele 4000 de vestiare erau ocupate!!!!

  • Alina spune:

    Se poate intra cu bratara in piscina? Daca in afara de prosop mai am si alte lucruri personale la sezlong-gen ceas/telefon/casti etc. ce se intampla cu ele?

    • Laura spune:

      Din experienta personala cu alta locatie care are acelasi sistem, pe baza de bratara, se intra fara nicio problema in piscina/sauna… orice zona uda. Sistemul din interior este protejat in intregime de plastic.

    • Printesa Urbana spune:

      Tot ce nu iti trebuie lasi la vestiar. Iei cu tine prosop, telefon (bratara e pe mana si poti intra cu ea in apa), eu n-as lua nici telefonul, dar na. Exista seif la intrare si mai exista vestiare separate pt telefoane, cu prize pt incarcat. Daca tii musai sa iei cu tine casti si chei si portofel, le iei pe proprie raspundere, nu e nimeni acolo sa ti le pazeasca.

  • Capra cu 3 iezi spune:

    Suna bine desi preturile sunt cam maricele .Multe familii nu isi vor permite sa mearga mai ales cu 2-3 copii.Intr-un fel e bine desi nu banii civilizeaza omul ,daca intelegi ce vreau sa zic .
    Singura obiectie (deocamdata ,pana ajungem si noi Acolo) e faza cu eliberarea sezlongului de lucrurile personale (sau cele inchiriate ) dupa 30 min .Eu de exemplu merg cu copiii si nu ma pot imparti in 3 parti si nu pot obliga baietelul de 10 ani jumate sa stea cu mine si cu fetele de 6 respectiv 7 ani .Asa ca el exploreaza zonele si stie ca noi suntem ” campati ” intr-un anumit loc unde ne gasim cand vrem .Ce sa fac sa nu creada ca l-am abandonat acolo?Ii zic sa vina din 30 in 30 min sa verifice ?Iesim noi din apa si mergem la sezlonguri din 30 in 30 min sa ne pastram locul?Mi se pare total aberant ca daca stam 35-40-60 min in apa sau in alta parte decat pe sezlong ,la intoarcere sa trebuiasca sa imi caut alt loc in care sa ma intind .Si sunt precissa ca nu vor respecta niciodata capacitatea maxima de persoane .Va fi o inghesuiala de nedescris si niciodata nu vor fi destule sezlonguri .GARANTAT .
    In rest ,abia astept sa mergem si noi ca suntem mari amatori de balaceala 🙂

    • alex spune:

      sper ca realizezi ca aceasta regula nu se va pune in practica aproape niciodata nu ? tu chiar crezi ca poate cineva sa supravegheze constant 1000+ sezlonguri si sa urmareasca si sa cronometreze cand trec 30 min de cand un prosop e lasat pe un anumit sezlong?
      cat despre capacitate..se va respecta..deoarece totul se face pe baza de bratara. nu cred ca o sa vrea sa intre cineva fara bratara care-i confera accesul la un vestiar. sunt doar 4000 fix de vestiare care se deschid doar cu bratara. Si in plus daca nu ai bratara nu poti cumpara nimic in interior… asa ca mai mult ca sigur nu vor fi niciodata mai mult de 4000 de oameni in interior.

  • Alexandra spune:

    Buna, cu bebe de 6 luni se poate?

  • Monica spune:

    Ungaria, Gyula, strand termal mai mic ce e drept. S-au gandit sa faca camera pt mama si bebe cat si camera de joaca cu tarc, jucarii, fotolii pt parinti etc. Preturi asemanatoare.
    Oare la noi chiar nu se putea asa ceva? Cam trist.

    • Printesa Urbana spune:

      Exista camera pt. Mama si bebe.

      • Monica spune:

        „Nu există locuri speciale pentru alăptat sau schimbat scutece, dar există mult spațiu și zone mai retrase în care puteți alăpta sau schimba puiul.”

        Eu am inteles de aici ca nu exista.

        • Printesa Urbana spune:

          Da, intre timp am aflat ca exista loc de schimbat.

          • Didi spune:

            Offf..unii oameni vad doar partea negativa…oricum multumim de informatii…dar orice om trebuie sa se informeze si singur cand ajunge acolo(nu trebuie sa lase treaba asta doar pe tine prin mii de intrebari). Cat despre un comentariu de mai sus cu pipi in piscina, sunt sigura ca nu s-a intamplat si e publicitate negativa deja. Firma la care lucrez se ocupa de security acolo si chiar imi ziceau ca nu au avut acces prea multi la piscine mai ales copilasi ..si de maine sunt sigura ca isi vor face supervizorii treaba!

          • Liliana spune:

            Locul nu este funcțional deocamdată, am verificat eu. Nu funcționează chiuveta, toaleta, sunt cabluri peste tot și praf.

  • Irina spune:

    Buna Printesa Urbana,
    In acest complex exista un cabinet medical? Cineva care sa poata spune cu exactitata care sunt compusii din apa? Intreb pentru ca eu am fost la bai termale (la Baile Felix) insarcinata fiind in luna a 6-a. De la cabinetul medical am fost sfatuita sa nu intru in apa pentru ca aceasta contine Radon un compus radioactiv care este benefic organismului uman, copii, adulti dar nu si fetusilor. Pentru ei este daunator.
    Toate bune!

    • Printesa Urbana spune:

      Scrie in articol ca in fiecare zona exista centre de prim ajutor. Certificatul cu cmpozitia exacta a apei este disponibil la cerere. Cu siguranta nu contine elemente radioactive.

      • dia spune:

        Daca e intr-adevăr apa termala, atunci cu siguranța poate sa conțină radon.. Din vremuri de demult, multe din beneficiile apelor termale au fost atribuite prezentei radonului…mai recent exista studii care au arătat ca inhalarea îndelungata de radon( se acumulează in subsolul caselor) e legată de apariția cancerului de plămân.. E de fapt a doua cauza de cancer pulmonar, dupa fumat…

      • dia spune:

        Si principala cauza de cancer pulmonar la cei nefumători.. Dar din nou, e vorba de radonul inhalat..nu stiu cel din piscina ce efect are asupra sistemului respirator…oricum, lumea ar trebui sa își testeze locuințele pentru radon ca deși nu e mediatizata problema e destul de serioasă… Ma îndoiesc ca o vizita de 2 ore pe săptămana la piscina ar dauna..

  • Eu spune:

    Doamne ferește, câte orhidee omoară oamenii ăștia, doar pt a-si clăti ochii cu ele clienții!!! Cam mult 3000 de flori la fiecare 2 luni, nu?

    • Printesa Urbana spune:

      De ce spui ca le omoara? 1500 la 2 luni.

    • Mira 2 spune:

      Dacă orhideele sunt de cultură, nu văd deloc care este problema.

      • Moni spune:

        Problema exista pentru oamenii ( ca mine ) care nu arunca plante la gunoi, si nici nu aproba cand altii fac asta. De exemplu, imi pare rau de plantele din ofertele supermarketurilor care nu se vand si mor neudate si neingrijite.
        Pe de alta parte, poate orhideele in cauza sunt recliclate in sensul ca sunt duse undeva in sere pana infloresc iar ( desi florile dureaza mult mai mult decat doua luni). E pacat si risipa sa fie aruncate atatea flori.

  • adic spune:

    nu il mai laudati atata, caci nu este mare lucru… ungaria are multiple de astfel de palate acvatice… vezi debretin, vezi hajdusoboslo, etc…
    s-a facut si la noi unul… foarte bine, bravo lor! vor avea clienti din bucuresti.. pe cand faceti unul si in inima tarii, la brasov? ne-am satrat de „paradisul” pnlistului puchianu…

    • Printesa Urbana spune:

      Nu e mare lucru, da’ vrei si tu unul? 🙂

    • Madalina spune:

      Daca ar avea ardelenii astia un dram mai putina ingamfare, daca nu s-ar mai bate atata cu pumnii in piept ca ei sunt ceea ce nimeni altcineva nu e, zau ca mi-ar fi mai dragi 🙂

  • Andreeasiatat spune:

    Am descoperit intamplator blogul tău si l-am citit cap-coadă.Am o singură nedumerire:Cum poți(si nu numai tu) să nu te”ofileşti” când la ORICE ARTICOL in care pui suflet se gasesc atât de multi „aruncatori de noroi”?Sincer.

    • Printesa Urbana spune:

      🙂 Media iese pe plus, sint mult mai multi oameni care imi dau feedback bun decit aruncatori de rosii. 🙂

  • val spune:

    doamne cate comentarii negative… daca va „pute” atata complexul asta, nu va obliga nimeni sa mergeti….
    plus ca toti comentati in necunostiinta de cauza nefiind deschis publicului decat incepand cu azi…
    ca n-o sa ajunga sezlongurile, ca n-o sa aveti ce baga la mat, ca fac copiii pipi in piscina, ca o fii laie, ca balaie, ca la altii e mai bine…
    mergeti oameni buni la altii sau stati acasa! lasati-ne pe noi ceilalti sa ne bucuram de un spatiu igenic, modern, interesant si relaxant..
    multumim printesa de detalii si de poze!

  • Sudessa spune:

    Am tot citit articole despre Therme, dar in niciunul nu se specifica daca tratamentele gen masaj sunt gratuite sau trebuiesc platite.Am vazut ca ei nu am niciun pret pus pe site, deci pare ca ar fi gratuite, dar totusi..stii ceva despre asta?

  • Liliana spune:

    Dragă Ioana, mulțumesc pentru articol și pentru recomandare. La mine vine în vizită o familie weekendul acesta și chiar mă gândeam cu ce să ne umplem timpul. Având în vedere că ei au doi copii de 7 și 13 ani, iar eu am unul de 7 luni, abia aștept să mergem împreună să ne simțim bine într-un mod civilizat.

    Apreciez ce au făcut investitorii (chiar și doar din descriere, de convins mă conving când vizitez). Îmi place că se fac astfel de lucruri în București/în țară. Dacă se fac, înseamnă că există cerere. Sau înseamnă că investitorii au apreciat că românii ar da banii pe așa ceva. Înseamnă că investitorii ne consideră civilizați și ne creează condiții civilizate pentru a ne lua banii în mod civilizat.

    Avem complex făcut de o firmă austriacă, complex asemănător altor therme din Germania. La București. Unii oameni ar putea începe să aprecieze evoluția și să nu mai caute nod în papură. 🙂

    • Liliana spune:

      Dragă Ioana,

      Revin aici cu un comentariu, după ce am fost la Therme. Dacă ești amabilă, aș aprecia să le transmiți feedbackul meu; am fost la Therme după ce am citit articolul tău și cred că ar fi interesați de părerea oamenilor.

      Sâmbătă am ajuns pe la 11.00, era full, noi eram cu copii și am făcut cale-ntoarsă.

      Duminică, în schimb, la 9.00 eram deja prezenți la recepție, am luat bilete cu toți și hai la bălăceală. Mi-a plăcut foarte mult, m-am simțit foarte bine, am apreciat calitatea execuției lucrărilor, a finisajelor și a atenției pentru detalii.

      Mi-a plăcut faptul că au mulți angajați. Tot timpul găseai pe cineva dispus să te ajute. Sunt oameni tineri, serioși și foarte comunicativi. Sper să aibă și salariu pe măsură; părerea mea e că muncesc în condiții destul de grele, cu aglomerație, gălăgie, copii, adrenalină etc.

      NU mi-a plăcut că s-au făcut poze ca la balamuc. Chiar dacă în mod normal e interzis să faci poze, cei mai mulți avea telefoane și aparate foto (!) și făceau poze la greu. Nimeni nu a zis nimic dintre angajați, cu toate că era clar o încălcare a regulamentului. Cred că trebuie să fie mai fermi în aplicarea regulamentului, pentru că altfel acest loc minunat va deveni unul plin de cocalari dornici să se fotografieze îmbrățișând un palmier sau punând mâna pe un tobogan. (?!)

      NU mi-a plăcut că în piscina exterioară se fumează. În condițiile în care fumatul este interzis… Dacă apa asta termală e atât de specială, e trată oricum, nu mai nu chimic și vin niște gherțoi și fumează în piscină (fie ea și exterioară), se duce dracului toată ideea de apă termală, sănătoasă etc. Pentru că, în loc să fie cu minerale și alte minuni, apa se umple de scrum și mucuri de țigară și, ia uite ce frumos ne bălăcim noi în mocirlă. Dacă aia cu pozele nu mă afectează neapărat, asta cu fumatul cred că strică tot feng-shuiul. La fel, cu „ajutorul” acestui detaliu, locul poate deveni curând unul destinat cocalarilor care nu pot să meargă în locurile special amenajate să fumeze.

      Restaurantul din zona Galaxy e mult subapreciat din punctul de vedere al capacității. La 4.000 de oameni, un restaurant cu vreo 50-100 de locuri e sinucidere curată. Am stat la coadă o oră pentru mâncare și apoi încă vreo 30 de minute să se elibereze o masă. Cred că ar trebui să ia în calcul o extindere a restaurantului.

      Restaurantul e fix sub un tobogan deschis. Nu de puține ori mi-au sărit stropi de apă în farfurie și nu cred că e chiar în regulă. Cred că ar fi bine ca zona să fie delimitată cumva printr-un pseudo-acoperiș de sticlă, ceva…

      Unul dintre tobogane curge puțin (la parter, imediat ce ieși de la vestiare) și se inundă zona dedesubt, cred că trebuie să mai umble pe la 2-3 șuruburi puțin.

      În zona cu saune cred că ar fi bine să existe niște amortizoare la uși – nu de puține ori cei care ieșeau din saună uitau să închidă ușa și se răceau imediat încăperile, având în vedere că sunt destul de mici.

      Am văzut oameni care au venit cu mâncare de acasă și știu că nu e permis nici acest lucru.

      La dușuri cred că ar fi foarte bine dacă ar pune șampon/gel de duș. Din motive de igienă dușul este obligatoriu înainte de a intra în cele 3 zone. Tot din motive de igienă cred că șamponul/gelul de duș ar fi mai mult decât binevenite.

      În rest, per total, experiența este unică și merită fiecare leu plătit. Așa cum am spus și în comentariul anterior, e un mod civilizat de a face bani. Iar cuvântul de ordine pentru acest loc, până una-alta, e civilizație. Mai merg, obligatoriu.

  • Pasty spune:

    Buna. Parcarea e free? Ceva preturi la mancare si bautura ne poti spune? Toboganele au program de functionare sau merg tot timpul ?

  • Elena spune:

    Cred ca ar trebui gandit un sistem de rezervare on-line cel putin pentru week-enduri, pentru ca cel putin in primele luni vor ramane cu siguranta multi pe afara.

  • Gilda spune:

    Mda…suna frumos. Pacat ca tot ce se face mai de Doamne’ajuta in tara asta se face doar la capitala. In rest…” astept provincia!”….nu ca ar fi vina cuiva de aici, e doar o constatare. Multumim pentru atatea detalii si pentru poze.

  • APOSTOL VIORICA spune:

    Buna!Daca ai bratara la mina poti sa iesi la masina in parcare si sa te intorci inapoi? Care sunt conditiile?

    • Printesa Urbana spune:

      Nu ai voie sa iesi cu bratara. O lasi la receptie si revii.

      • APOSTOL VIORICA spune:

        Deci se poate iesi ,lasi bratara si o primesti tot pe aceeasi la intoarcere?Si inca ceva:la ce se refera tariful ,,aditional” ?Parcarea se plateste?—Multumesc!

  • Oana B spune:

    Ioana, pentru copiii de 1 an, 1 an si jumatate, exista piscina mica in zona Galaxy? Piscina cu valuri nu mi se pare potrivita pt un copil asa mic. Multumesc!

  • dariel spune:

    Ce nu am inteles, si poate Printesa Urbana ma poate lamuri, este daca la Therme exista si piscina exterioara. Am experimentat ideea asta si va pot spune ca e dementiala. Sa iesi, dintr-o piscina interioara, direct intr-una exterioara, sa simti diferenta de temperatura… Sau sa faci baie cand te ninge….

  • Anca spune:

    Preturile sunt similare celor din Germania…poate ar trebui regandita oferta de preturi.

  • Sorin spune:

    Doamna prințesă ştie tot….ce proprietăți are apa aceea?
    Si chiar e termala?
    Niste buletine de analiza oficiale exista, sau ti-ai dat tu cu parerea si cum le stii pe toate ai tras concluzia ca apa din bazine e termala?
    Din concluzia trasa rezulta ca apa termala foloseste ca agent termic la incalzirea apei din bazine.
    Asa ca nu mai vinde gogoşi.

    • Printesa Urbana spune:

      Esti foarte agresiv, noi nu vorbim asa unii cu altii aici. O sa iti raspund doar asa, pentru ca am avut o zi buna azi. Da, exista buletine de analiza oficiale, le poti primi daca le soliciti pe email sau in persoana, la fata locului. Faptul ca apa e folosita (si) ca agent termic nu inseamna ca ea nu e termala. Tu ai impresia ca niste austrieci au investit 50 de milioane de euro asa de prost, intr-o minciuna cusuta cu ata atat de alba incat ii poti prinde tu, cu o intrebare pe un blog?

      • Sorin spune:

        Eu cred ca tu habar nu ai ce e agent termic.
        Stii bancul cu Americanul?
        Cam asa o dai tu cu nea austriacu’
        Daca aveti buletine de analiza de ce nu le faceti publice?
        Bafta la vânzare de gogosi…..

        • Morriss spune:

          Domnule profesor de fizica , si daca apa ar fi reincalzita , ce ?
          Si-ar pierde proprietatile ? Stii care e problema ta ? E prea scumpa inrarea . Du-te si sari gardul la Ciurel , unde iti este locul .
          P.S. Tu nu iti hranesti intelectul cu mancare reincalzita ?

  • o femeie spune:

    Eu am o curiozitate catre organizatori: care e valoarea subventiei de stat primita pentru constructie? Vor ma face si alte forari similare?

  • Mejolie spune:

    Informatia e usor eronata pt The Palm unde AI VOIE cu copil pana in 3 ani. Scrie si pe foitele cu tarife.

  • Iriza spune:

    Serviciile sunt de toata jena,angajatii sunt de la tara,agresivi si prost crescuti unii dintre ei,mancarea lasa de dorit,hot dog ca la ikea dar la 5 lei,si pizza din mega image bagata la cuptor…nu este organizare,te dai pe topogan si jos dai in altii care mai stau in apa,etc

  • Mihai ramona spune:

    Mar interesa un abonament. Ce preț are?

  • Lucian Covaci spune:

    Am fost la Therme dar în timpul sapatamanii, este mult mai lejer decat se vede în poze si multe pareri de rau sau cuvinte de dajamagire sunt puse probabil de cei care marg în weekend sau cand cea mai mare aglomeratie.
    Noi am mers luni dimineata la 10 eram acolo si am luat pentru zona Palm pentru toata ziua. Am stat pana la ora 19. Pe scurt a fost frumos.

  • Iulia spune:

    Mie therme mi se pare super. Am fost deja de 3 ori. The Palm îmi dă o stare de liniște…noaptea e minunat. Galaxy are tobogane foarte interesante și palpitante. De alăptat am alăptat fix lângă piscină, pe scări, ca să l supraveghez și pe cel mare și nu mi a zis nimeni nimic…

    Mâncarea însă e scumpă și absolut oribilă, dar meh…pot trăi cu asta.

    Afară e un loc de joacă pe nisip super super, pt mari și mici. Păcat că azi batea vântul și nu prea am stat că eram uzi pe cap.

    Deci nota 9.5 (0.5 mă tem că trebuie scăzuti pt mâncare…).

  • Maria spune:

    Azi am fost pentru prima oara la Therme, la Galaxy, zona pentru familiile cu copii.
    Articolul tau mi se pare foarte frumos scris, ca majoritatea de altfel. Dar eu am cu totul alta parere.
    Mi s-au parut extrem de putine toalete (erau 2 wc-uri pentru femei, 2 pentru barbati). Nu am gasit in Galaxy alte wc-uri. Inainte de intrarea in zona de vestiare, fii-miu voia la toaleta. Intreb o doamna de la curatenie si imi spune ca intai ne schimbam in tinuta de piscina si apoi mergem la wc-urile de la piscina. Cam aiurea, nu-i asa?
    Dusuri la fel de putine.
    Peste zi se curata pe la piscina, dusuri. Dar in zona de vestiare mizerie de nedescris pe la ora 17.. Ok, nu suntem cei mai civilizati oameni, dar acolo nu trebuie facut curat?!
    Dulapul individual de bagaje pare ca volum cam cat un bagaj maxim de mana pe avion. Daca ai 2 copii, iti da un singur dulap pentru amandoi. La vestiare, banci de schimbat sunt la 1/4 din numarul dulapurilor de bagaje.
    In plus, din parcare pana pe platoul din fata cladirii nu exista niciun metru de trotuar. Parcare mare, semnalizata, gazon ingrijit, flori frumoase, verdeata. Dar pic de trotuar?!
    Interiorul pare frumos, aerisit, cu verdeata, materialele de pe jos chiar sunt antiderapante, o multime de angajati care vegheaza respectarea regulilor. Desi Galaxy era ocupat la aprox jumatate din capacitate, mi s-a parut aglomerat, toate sezlongurile ocupate, era galagie, muzica foarte tare, piscina aglomerata, cozi la toate toboganele.
    Iar piscina de bebelusi din interior e o gluma proasta. Cred ca avea suprafata cat 6 cazi de apartament.
    Ziua de azi petrecuta acolo a fost cadou pentru fiica mea de ziua ei. Am platit pentru o zi intreaga, dar am stat vreo 4 ore. Copiii s-au distrat. Personal, nu mai merg.
    Numai bune!

  • Cristi spune:

    Dc n.am voie la galaxi daca am 15 ani.?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *