Conversații cu Sofia: Despre copii violenți

Sofia merge la o grădiniță cu grupe mixte, sunt alături de ea copii mai mici de trei ani, dar și copii de cinci ani (ea are patru). Uneori, băieții mai mari sunt mai agresivi. Preferă lupta fizică dansurilor, se iau la trântă, se împing și îi împing și pe cei mai mici, alteori le smulg jucăriile de mână sau sunt agresivi aparent fără motiv. Nu vă imaginați un haos total, am văzut în parc întâmplări mult mai agresive, aici totul e în limitele normalului, copiii sunt diferiți și acceptăm asta, educatorii intervin când joaca lor devine periculoasă. Totuși, Sofia e destul de mirată, nu a mai întâlnit acest gen de comportament până la grădiniță, așa că are o mulțime de întrebări despre de ce unii băieți mai mari sunt agresivi cu ea, între ei sau cu alți copii. Încerc să îi explic cum mă pricep mai bine, și am observat că (încurajată și de educatori) a învățat să gestioneze bine relația cu băieții mai mari.

– Mami, de ce David lovește alți copii?
– Mmmm, pot fi mai multe motive. Poate pentru că are multă energie și nu știe ce să facă mereu cu ea. Știi, oamenii nu sunt toți la fel. Uite, tu ești mai energică, Ivan e mai liniștit. Unii copii sunt muult mai energici ca tine, simt mereu nevoia să facă ceva rapid sau maaaare sau puternic și atunci se manifestă așa, mai agresiv. Dar e doar pentru că au prea multă energie și nu știu ce să facă uneori cu ea.

– Ori poate acesta e felul lui David de a cunoaște lumea. Vrea să vadă cum reacționează ceilalți copii, vă testează, să vadă cine cum reacționează la joaca lui.

– Cel mai trist ar fi ca David să fie lovit acasă de părinții lui, și așa crede el că se rezolvă lucrurile, cu violență.
– Există părinți care își lovesc copiii?
– Din păcate da, Sofi, unii părinți sunt foarte obosiți, stresați, nu mai știu ce să facă și din păcate lovesc copilașii, iar asta e foarte, foarte greșit. Nici un copil, nici un om nu trebuie lovit, niciodată. Mereu există alte soluții, da?
– Da, mami, stăm de vorbă sau luăm o pauză.
– Exact, iar dacă motivul pentru care David e uneori agresiv e că și el e agresat acasă, atunci ar trebui să îl mângâiem și să îl consolăm, dacă ne lasă să facem asta, pentru că sigur el e foarte trist.

– Sau poate e ceva ce îl supără și ăsta e felul lui de a-și exprima supărarea. Poate are acasă un frate mai mic cu care încă nu s-a obișnuit și asta îl face nervos. Sau poate părinții lui lucrează mai mult și el nu apucă să petreacă suficient timp cu ei, asta îl supără și se descarcă alături de voi la grădi, pentru că voi sunteți prietenii lui.

– Ori poate nu doarme suficient noaptea, și ăsta e un factor important, mai știi cum ești tu seara în zilele în care nu reușești să dormi la prânz?
– Daaa, mami, ca un leu pareleu!
– Exact, așa și David.

– Saaau poate simte nevoia să aibă și el control, să ia el decizii, să fie el șeful copiilor, știi? Așa cum și tu rogi fetițele mai mici să te urmeze! Băieții se impun uneori prin gesturi agresive, mai știi cum se bat rinocerii, și cel care e mai puternic devine șef?

– Poate el de fapt vrea să se joace cu voi, dar nu știe cum. Poate de fapt el te place, dar e timid, nu știe cum să-ți spună asta și, din grabă și emoție, în loc să te îmbrățișeze, te împinge.

– Poate simte că ți-e frică de el și asta îl supără, se simte și mai nervos, și în loc să fie simpatic, e agresiv.

– Sau poate pur și simplu nu știe că ce face el e dureros și neplăcut. I-ai spus că nu-ți place să te lovească?
– I-am spus, mami, dar el tot face.
– Atunci poate e una dintre variantele de mai sus.
– Da, mami, că el e foarte simpatic, doar uneori dintr-odată vine și te împinge sau îți ia jucăria.
– Exact, el e un băiețel foarte simpatic. Când simți că e nervos, poți pur și simplu să stai departe de el. Poți să îi spui că nu vrei să te atingă, că îl rogi să te lase în pace, sau, dacă te împinge în continuare, îl prinzi de mână, să-l faci atent, îi spui clar că nu îți place și vrei să te lase. Dacă nici asta nu merge, te duci la educator și îi spui că ai nevoie de ajutor.

Într-o seară am luat-o de la grădi mușcată de coaste până la sânge. Am întrebat-o întâi dacă o doare, a spus că nu. Apoi am întrebat-o ce s-a întâmplat. Mi-a povestit că din senin, deși nu aveau o conversație, David s-a ridicat de la locul lui și a mușcat-o pe neașteptate. Mi-a spus că nu a deranjat-o foarte tare, că ea știe că el nu îi vrea răul și că așa se poartă el uneori, pentru că nu știe se se poarte altfel.

În mod normal, după ce i-am văzut mușcătura, aș fi luat-o razna, dar ascultând felul liniștit în care mi-a povestit ea episodul, m-am mai liniștit. Am cerut explicații la grădiniță, educatorii au discutat cu băiețelul și cu părinții lui astfel încât Sofia și colegii ei să se simtă în siguranță la grădiniță, dar am înțeles că a fost doar un episod, că astfel de lucruri se întâmplă și că de multe ori, copiii reușesc să gestioneze singuri situații care nouă ni se par grave. Vă încurajez să le explicați copiilor voștri pe îndelete și poziția celuilalt copil, nu să accentuați conflictul între micuți (care de multe ori, nici nu există cu adevărat). Ei nu cunosc empatia, ci o învață de la noi. Vorbindu-i pe larg despre motivele pentru care un copil poate fi agresiv, ajutați copilul să se pună în papucii celuilalt, să înțeleagă altfel nevoile lui, să reacționeze diferit și poate chiar să calmeze pornirile agresive ale celui mai energic, care va reacționa diferit dacă simte că e înțeles și acceptat de colegul lui.

PS: Numele băiețelului nu e cel real.

Sursa foto: copii agresivi via Shutterstock.com

shutterstock_156165935

Pin It

88 Comments

  • Andreea S. spune:

    Multumesc. Si pitica mea are un David la grădinița, si nu mi-au trecut prin cap decât vreo trei din explicatiile tale pentru comportamentul lui. Si Daria nu e prea convinsă… acum ii pot da mai multe variante, sper să le gaseasca pe cele ce rezonează cel mai bine cu situatiile din viata ei! Thanks, really!

  • CR/ST/AN spune:

    Ar fi si varianta in care parintii lui „David” sunt mai din topor, de felul lor, si ii tolereaza comportamentul acesta brutal, au observat cum cei de neam prost se impun in fata celor cu ceva mai mult bun simt si instructie, ei dau din coate, dau cu banu’, fac botezuri cu sute de invitati, sunt „conectati” cu noua protipendada si capata ce vor.

    Daca aceasta este retea lor, nu-i normal sa o inoculeze si urmasului?

    • MDV spune:

      Zici bine, e plin peste tot de ei. te intrebi atunci ca parinte …nu e bine sa cunoasca si sa inteleaga genul chiar de la gradinita, sa stie despre ce e vb?? Desi mi-as dori sa nu vada, sa nu auda, sa nu cunoasca asa ceva (sa nu existe deloc, daca tot I get to wish stuff), e clar ca nu se poate. Deci ii evitam sau acceptam ca asta e realitatea si sa o cunoasca cat mai devreme?!

  • Estsanatlehi spune:

    Nu inteleg de ce ar trebui sa-mi invat copilul, ca sunt unele cazuri, in care este in regula daca cineva il agreseaza… Sa lovesti din senin pe cineva cara nu ti-a facut absolut nimic, nu este okay niciodata, nici daca esti nervos, suparat, energetic, insomniac, mai-stiu-eu-ce… NICIODATA. Daca un copil nu invata cheastia asta de mic, se va comporta la fel si mai tarziu – fie ca e bully, fie ca e victima, va ramane asa o viata, mai ales daca un parinte in care are incredere absoluta il incurajeaza in comportament.
    De aici este doar la un pas sa accepte cate a palma si de la educatoare (ca tot a venit vorba zilele trecute), sau de la un strain, ca nah, n-am facut ceva cum trebuie, si doamna s-a stresat…

    Ca sa nu mai vorbim despre „Poate de fapt el te place, dar e timid, nu știe cum să-ți spună asta și, din grabă și emoție, în loc să te îmbrățișeze, te împinge.” Cu asta o faci good and ready for domestic abuse… Da, domnu’ r̶i̶n̶o̶c̶e̶r̶ sot, sa ma ierti ca traiesc, ca doar bataia e in firea ta, can’t do nuttin ‘bout it. WTF?!

    • Printesa Urbana spune:

      Inteleg ce spui, insa mesaj meu catre Sofia (si mesajul acestui text) nu e ca uneori e ok sa se lase agresata, daca o sa citesti mai atent o sa gasesti paragraful in care ii spun (si este ceva ce ea stie f bine) ca fie sta departe de el, fie ii spune raspicat sa o lase, fie cere ajutorul unui adult. A intelege motivul pentru care un om e agresiv nu este egal cu a-l aproba, dimpotriva eu cred ca daca il intelegi sunt sanse mai bune sa il ajuti sa se corecteze.
      E ca atunci cand un cititor nervos imi trimite un mesaj in care ma injura, eu as putea sa fac la fel sau sa-l ignor, in schimb ii raspund si il intreb daca il.pot ajuta cu ceva si in 9 cazuri din 10 se dovedeste ca da, pot, omul e furios si are nevoie de terapie, de un sfat de la un specialist etc, il pun in contact cu cine pot.
      Ideea nu e sa tolerezi agresiunea, ci sa intelegi sursa ei, sa iti ajuti prietenul sa o depaseasca sau, daca nu poti, sa te tii departe fara sa-l urasti ca te-a impins. Multe dintre agresiunile dintre copii sunt accidentale, din entuziasm, de exemplu, asta nu le face in regula, dar nici nu-l face pe copilul acela un viitor bataus.

      • cristina spune:

        Exista o ampla preocupare a sociologiei pentru agresivitate si, daca vei citi, vei afla ca agresivitatea se invata ca orice comportament social si prinde la cei care au tentinte spre asa ceva. Asa cum exista oameni calmi din firea lor, exista si oameni agresivi care trebuie tratati. Si copiii agresivi trebuie consiliati, invatati sa se exprime pasnic. Nu e ok sa luam toate anomaliile din jurul nostru ca si cand ar fi normale, ca nu sunt. Nu e nici discriminare sa ii spui cuiva ca are o problema si trebuie tratata. Nici parintii cu asemenea copii nu trebuie pusi la zid, dar nici acestia nu pot sa se simta vexati cand li se spune ca au copii cu probleme care necesita tratament.

        • Printesa Urbana spune:

          Eu sincer cred ca majoritatea agresiunilor dintre copiii mici sunt benigne si se petrec din motive trecatoare (le-am pus in articol, nu le mai repet), unele necesita tratament intr-adevar, majoritatea insa cred ca pot fi gestionate cu rabdare, atentie, afectiune, intelegere, integrare (in nici un caz cu excluderea din gradinita, cum.sugeraza cineva mai jos).

      • Maria spune:

        Sunt de acord cu comentatorul dinainte, nu este datoria unui copil de 4 ani sa inteleaga sau sa corecteze un copil cu probleme de comportament, este treaba adultilor. Ca parinte m-as implica in situatie.
        Este un mesaj toxic sa-i spui, eh, asa-s baietii. Am si eu o Sofia de 6 ani si fratele ei mai mare nu a lovit-o niciodata. Oricat de energetic este un baiat (sau o fata, ca nu mi-i rusine nici cu ele, am vazut destule care lovesc, imping si smulg jucarii) energia nu are nimic de-a face cu violenta.
        Sofia mea mai joaca mingea cu frate-sau si prietenii lui pe strada, dar baietii stiu sa se controleze.

        • Robo spune:

          @Maria: ba da, energia are de-a face cu agresivitatea mai ales la baieti; asta nu inseamna ca orice copil agresiv este asa pentru ca e activ, ci doar ca uneori hiper activitatea e o cauza

          http://www.healthofchildren.com/A/Aggressive-Behavior.html
          „Many hyperactive, clumsy children are accidentally aggressive, but their intentions are compassionate”

          acum nu e doar ca scrie asa pe net, dar asa imi amintesc si eu de cand eram mic.

          va rog sa nu uitati ca noi aici vorbim de copii relativ mici, pana in 5 ani.
          mi se pare exagerat sa cataloghezi din oficiu orice copil sub 5 ani care este agresiv ca avand „o problema de comportament”, adica ca e ceva in neregula cu el.

          si oricum, postul nu era despre problemele de comportament ale altor copii, ci despre ce putem sa ii spunem unui copil agresat pentru ca el sa priceapa ceva din ce ii face un altul si pentru ca sa stie cum sa reactioneze el.

          tu de ex. sustii ca nu e ok sa-i spui ca „asa sunt baietii”.
          dar ce as putea sa-i spun in loc?
          cumva ca e ceva in neregula cu David? asta poate fi adevarat, dar nu e treaba mea, treaba mea e copilui meu.

          mie mi se pare extrem de toxic sa-i spun asa ceva copilului meu, in primul rand pentru ca eu nu sunt un specialist ca sa pun eticheta de „copil cu probleme de comportament” lui David si in al doilea rand, mi s-ar parea scandalos ca al meu copil sa se duca la gradinita si sa repete ce a auzit de la mine, si anume ca este ceva in neregula cu David.

          judecarea pripita a altora si pusul de etichete este una dintre cele mai toxice chestii si eu nu vreau sa am nimic de a face cu asta.

          pe mine ma intereseaza sa ii dau copilului meu o explicatie (fie si incorecta, nu e ca si cum poate face diferenta dintre o teorie psihologica si alta) si sa il invat cum sa reactioneze cand e agresat, respectiv sa spuna ca nu ii place, sa-l roage pe agresor sa se opreasca, sa plece de langa el si ca ultima instanta sa ceara ajutorul unui adult.

          daca agresorul devine un pericol real pentru copii, atunci intr-adevar voi ridica problema cu gradinita, dar nu voi spune ca „David are o problema de comportament”, ci ca David are un comportament periculos si asta trebuie sa inceteze. Este apoi treaba parintilor lui sa decida ce fac mai departe si este treaba unui psiholog sa decida daca David are o problema de comportament” sau comportamentul lui este pur si simplu ceva mai agresiv, fara insa a fi in afara limitelor normale.

          • Maria spune:

            Deci nu este ok sa pui o eticheta pe David dar este ok sa etichetezi TOTI baietii? De frica a ceea ce fata ta va repeta la scoala? Cum ti se pare asta corect?
            Am un baiat aproape adolescent si de-a lungul timpului mi-au trecut multi baieti, prieteni de-ai lui, prin casa. Majoritatea plini de energie, galagiosi, imi ridicau casa in picioare. Dar cu o exceptie sau doua, NICIODATA violenti. Si culmea, exceptia a fost crescut cu ideea ca asa sunt baietii, ca asa-i zice maica-sa.
            Si cum zici tu, treaba mea este copilul meu, nu sentimentele lui David sau ce zice lumea la gradinita, ca sa luam exemplul de fata.
            De altminteri chiar autoarea l-a etichetat, e suficient sa te uiti la titlu.

            • Robo spune:

              Cred ca judecam lucrurile din perspective diferite, respectiv eu am copii mici, tu ai copii mari.
              Sigur ca daca la 16 ani fata imi va spune ca a agresat-o un coleg, nu-i voi spune „asa sunt baietii” ci ii voi spune ca e inacceptabil si in functie de gravitate, voi merge chiar la politie.
              Dar copiii mici nu au nici discernamant, nici capacitatea de a-si controla emotiile, deci pretentiile de la ei sunt mult mai mici.
              Da, poti sa spui ca „asa sunt baietii” e o etichetare, dar atrag atentia ca este doar una dintre explicatiile posibile si ca este o explicatie temporara, adaptata varstei (dupa 7 ani ii voi spune altceva) si ca oricum, ii voi spune de fapt ca „asa sunt UNII baieti”, nu toti baietii, pe baza faptului ca e demonstrat ca realmente baietii mici sunt uneori mai agresivi.
              Cat despre autoare, nu cred ca eticheteqza pe nimeni, realitatea e ca exista copii violenti (care se comporta violent, mai precis). La varsta asta, cei mai multi nu prea-si dau seama ce fac, desi sunt si unii cu probleme reale.

              • Maria spune:

                Perspectiva mea nu e diferita acum decat atunci cand baiatul meu era mic. Fiica-mea are 6 ani, deci hopul nu e inca trecut.
                Eu ce as face (si am facut deja) ar fi sa zic copilului meu ca NIMENI nu are voie sa-l loveasca si nu exista nicio scuza pentru violenta. Si sa se duca urgent la un adult sa ceara ajutor in caz de agresiune fizica. As merge deasemenea la educator si as cere dreptul copilului meu sa se simta in siguranta la scoala sau la gradinita. Este problema lor ce masuri iau.
                Cum am zis, asta e o problema care trebuie reglata de adulti, nu de un copil de 4 ani.
                Eu cred ca te inseli daca crezi ca poti transmite unui copil (baiat sau fata) ca e total ok pentru baieti sa se comporte ca niste salbatici pana la 7 ani si sa schimbi mesajul la o varsta aleatorie. Este bine sa ne invatam copiii indiferent de sex ca nimeni, niciodata nu are voie sa-i loveasca, ca nu exista nicio scuza sau explicatie pentru violenta si sa ceara ajutor unui adult.

                • Robo spune:

                  psi nu stiu de unde ai concluzionat ca as vrea sa-i transmit copilului ca e ok ca alt copil sa fie violent.
                  eu vorbeam despre explicatii – daca recitesti articolul, el incepe cu o intrebare a copilului: „de ce loveste david alti copii etc”.

                  nu incearca nimeni sa scuze violenta, ci doar sa o explice.

                  dar nu sunt de acord ca e o problema care trebuie intotdeauna reglata de adulti.
                  din simplul motiv ca exista multe situatii (si pe masura ce copiii cresc vor exista si mai multe) in care un adult pur si simplu nu este disponibil iar eu vreau sa invat copilul sa stie sa gestioneze singur, pe cat posibil, acest gen de situatii.
                  eu i-am spus Sofiei ca sa ceara ajutorul educatoarei doar daca celealte strategii nu functioneaza.

            • deea spune:

              Ce trista lume e asta in care nu iti pasa de sentimentele celui de langa time. Comentariul asta o zice pe sleau dar dupa like-urile primite de multe alte comentarii realizez ca romanii inca nu dau doi bani pe sufletul celui de langa. Daca moare si capra vecinului, cu atat mai bine. Sa etichetam, sa punem buline, sa trimitem la colt pe oricine ne deranjeaza, fie ca e vorba de un adult sau un copil prescolar.
              Textul este o lectie de empatie. O minunata lectie despre cum sa cresti copii minunati. Pacat ca acesti copii minunati, ce vor ajunge adulti minunati, sunt o minoritate.
              E bine totusi ca suntem un popor crestin.

              • Maria spune:

                Nu gasesc ca e prea multa empatie in comentariul tau. Hai sa nu judecam pe altii inainte sa vedem barna din ochiul nostru. Sau poate acest principiu e prea crestin pentru tine?
                Eu cred ca am foarte multa empatie pentru copii cu probleme. Dar gasesc ca aceasta nu e o povara potrivita pentru un copil de 4 ani. Daca copilul meu ar veni acasa muscat pana la sange zicand ca nu o doare si nu o deranjeaza pentru ca celalalt copil, saracutul, nu stie cum sa se exprime, mi s-ar parea alarmant, nu admirabil. Asta nu are nimic de-a face cu capacitatile mele empatice. As considera ca sunt doua victime aici, copilul meu si David, caruia, evident, nu I se ofera ajutor suficient sa invete sa se poarte. Mai ales daca aceste incidente se repeta. Dar datoria mea este exclusiv de a ma ocupa de copilul meu.

    • ADA spune:

      Imi pare rau ca asta ai dedus tu din textul Ioanei…din pacate e foarte trist ca inca unii parinti gandesc asa ca tine 🙁 nu e usor sa fii de partea celor loviti …dar e al naibii de greu sa fii de partea agresorului…sa dai explicatii infinite care speri ca se for solutiona cu un rezultat pozitiv 🙁 Copii nu lovesc cu ura…copiii trebuie ajutati sa isi exprime sentimentele. Copiii nu sunt rai…ei au nevoi…Niciodata un copil nu va lovi doar pentru a provoca suferinta celuilalt. Ei incearca sa se vindece de suferinta proprie.

      • Estsanatlehi spune:

        Eu inteleg, si imi pare rau, si i-as ajuta cu drag cu orice, dar nu oferindu-l pe copilul meu drept sac de box. Sa-l apar pe el de cate rele pot in viata asta, e datoria mea – sa aleg sa vindec sufletul altui copil, riscand ca sufletul copilului meu sa sufere din cauza asta… imi pare rau, dar nu. Oi fi un om foarte rau, dar oricum: nu.

        • deea spune:

          Mai, dar unde scrie ca isi ofera copilul ca sac de box? Unde scrie ca a mers la gradi si a spus ca, in cazul in care un copil e trist, frustrat, obosit , o poate lovi pe copila ca terapie? Ca eu randurile alea nu le gasesc.
          Fetita mea a avut colegi cu autism, cu sindrom Down, hipoacuzici, cu ADHD. A fost o provocare la inceput, dupa care ii lua automat sub aripa ei. A invatat empatia la mai putin de 4 ani, in asa masura incat le uimea pe educatoare. Din pacate au fost parinti carr au cerut excluderea „handicapatilor”, parinti ce puneau problema in modul cel mai ingrozitor cu putinta. Parinti ce vor creste niste monstri.

          • Printesa Urbana spune:

            Recunosc ca nu ma asteptam ca lumea sa nu inteleaga indemnul si demersul meu la intelegere si empatie, nici nu mi-a trecut prin cap ca acest articol ar putea starni reactii negative, ca cineva ar putea intelege ca eu accept si incurajez agresiunea. Zilele astea am petrecut timp cu copii cu dizabilitati, parinti plangand disperati ca nimeni nu ii vrea, nu ii accepta, nici educatorii, dar mai ales parintii… 🙁
            Mi se pare incredibil ca parintii nu vad distinctia asta (care mie mi se pare ATAT de evidenta) intre a nu accepta sa fii agresat si a intelege suferinta celui care agreseaza. 🙁 E foarte pacat si foarte trist.

            • deea spune:

              Eu ma asteptam, desi aveam asa o impresie ca cine citeste astfel de bloguri este oarecum mai deschis la minte. Din pacate nu poti transmite mai departe ceea ce tu, la randul tau, nu ai. Asta e motivul pentru care copiii cu dizabilitati stau intre cei patru pereti ai casei sau se intalnesc ei intre ei. Fiindca perfectii de romani se simt lezati de prezenta lor. Daca, Doamne fereste, copilul lor perfect se contamineaza? Si apoi trebuie sa iesi din zona ta de confort( aia a parintelui de copil perfect) si sa explici, sa te documentezi, sa iti ajuti copilul sa fie mai bun , pentru a face o lume mai buna. O lume in care nu suntem vesnic condusi de psihopati.
              David este probabil un copil tipic, ce are un comportament deranjant in prezent dar sunt sanse mari ca acest comportament sa dispara la un moment dat. In schimb, copiii atipici vor avea mereu comportamente deranjante, nedorite. Oricat de mult ai lucra cu ei. Ce sansa au ei in societatea noastra? Eu cunosc parinti ce si-au luat copilul si au fugit efectiv din tara, desi nu a fost niciodata dorinta lor. Dar cine le da vreo sansa aici?

              • Estsanatlehi spune:

                Din cate am inteles eu, David este un copil, care intelege ca ceea ce face nu e bine, pentru ca este rugat sa nu mai loveasca, si pentru ca nu are nici un fel de dizabilitati, care sa-l impiedice in aceasta intelegere.
                Si baiatul meu de 2,5 ani este incurajat sa fie empatic cu copii care sunt bolnavi si sunt altfel din aceasta cauza (avem si in familie un copil cu autism) – incearca sa comunice cu ei, se joaca cu ei fara nici o problema, ii intreaba cum sa ii ajute, intelege ca se pot comporta ciudat si neasteptat.
                Asa ca in loc sa shcimbam subiestul numai ca sa para ca avem dreptate, hai totusi sa facem o distinctie intre un copil neurotipic, care poate fi si trebuie educat sa nu faca rau altora, si unul, care nu intelege diferenta, si consecintele comportamentului sau.

                • deea spune:

                  Aici e vorba de comportament. Nu de copii. Fiindca asta e ideea, judecam comportamentul si nu persoana. Corectam comportamentul si nu copilul. Copiii sunt buni, toti, doar ca uneori pot avea comportamente neplacute. Mesajul textului asa il vad eu: David este un copil cu multe calitati care uneori se comporta gresit. Nu il respingem, nu il jignim, nu il izolam pe el, pe David. Respingem comportamentul.
                  Stiu parinti care vorbesc deschis ” al meu/ a mea are o obraznicatura in grupa/clasa, mi-a povestit ce face si i-am zis ca e copil rau si sa nu mai stea cu el/ea”. Mai jos cineva spunea ca acest copil nu mai trebuie primit in gradinita decat cu hartie scrisa de la psiholog. Daca asta e cere de la un copil tipic, ce nu stie sa isi gestioneze corect unele emotii, oare cum sunt vazuti cei atipici?

            • Anne spune:

              M-a impresionat mult articolul, cred ca doar un om care iubeste foarte foarte mult copiii, in general, nu doar pe ai lui, si caruia ii pasa sincer de cei din jur poate sa scrie un astfel de text. Pacat ca lumea are ochelari de cal si mergem in continuare pe deviza: mie si familiei mele sa-mi fie bine, restul nu mai conteaza:(

    • Oana spune:

      Copilul meu a batut copii in gradinita si nu cred ca va face asta toata viata. Deja el e cel care primeste fara sa dea inapoi. La baieti, problema asta cu lovitul e foarte delicata. Evident ca nu e tolerabila, normala sau de incurajat. Dar un copil care loveste sufera. Si se simte vinovat ca a cauzat durere. Izolarea lui, este cel mai rau lucru posibil pentru el.

  • Georgi spune:

    Apropo de violenta…
    http://stirileprotv.ro/stiri/socant/eleva-din-pitesti-tunsa-cu-un-cutit-si-rasa-in-cap-de-propriul-tata-motivul-pentru-care-s-a-infuriat-barbatul-foto.html
    Stirea ca stirea…Dar uitati-va la comentarii.
    Lumea zice ca bine i-a facut.
    Pe bune????
    Ce fel de parinti sunt astia? Ce fel de animale sunt acestea , care sustin asa ceva?
    Si atunci va mirati ca nu se face nimic la gradinita de care vorbesc toti acum…
    Mi-e sila.

    • o femeie spune:

      sunt aceeasi parinti care lovesc copilul si spun ca asta e educatie.
      Sa ne uitam un pic si ce viata au avut acesti parinti: din aia batuti crunt si pentru altele…

      Eu tin minte in copilarie o colega, cu coada lunga, a tras-o mama de par, de i-a rupt pielea de pe craniu. Cu cata furie a tras mama aia???

  • Madalina spune:

    Noi am trecut prin momente nu tocmai placute in care copilul venea de la gradinita si ne lovea pur si simplu, mai si radea dupa! Soc si groaza, noi nu l-am agresat vreodata in niciun fel. Din pacate la gradinita cu pretentii la care merge, adevarul e greu de scos de la educatoare/directoare, asa ca dupa ce am intrebat de multe ori de ce si dupa ce am agitat spiritele destul de tare, tot n-am reusit sa aflu adevarul. Stiu sigur ca cei mici nu sunt agresati de cadrele didactice, dar in timp am aflat adevarul.
    Iar adevarul e ca intr-o grupa de 10 copii, e suficient ca doar 1 dintre ei sa vina dintr-un mediu in care bataia e rupta din rai ca sa genereze un comportament agresiv in lant. Timp de 1 an si jumatate copilul meu a fost in 2 grupe diferite, in fiecare era cate un copil care facea legea cu pumnul, ca asa vedea el acasa.
    De cateva luni, din grupa lui a plecat copilul problema (nu, n-a fost eliminat, cum era normal, si s-au mutat in alta tara). De atunci, nimeni din grupa nu-si mai face dreptate cu pumnii. Brusc si fara nicio explicatie, copilul meu nu mai loveste, nu mai impinge, nu mai smulge jucarii din mana altora.
    Asa ca e suficient sa ai un singur mar stricat ca sa creeze haos.Si nu, educatoarea nu poate sa faca in 4 ore ce nu fac parintii acasa in 20.

  • mary spune:

    si noi avem un „david”..sunt extrem de intrigata de comportamentul acelui copil..pentru ca m-a lovit chiar si pe mine fara motiv cand m-am dus sa imi iau copilul. si culmea este ca fratele lui care este in grupa mai mare este la fel…e adevarat totusi ca cel mare si-a „imbunatatit” comportamentul cat de cat. saracele ducatoare cred ca mult au mai muncit cu el. din punctul meu de vedere totul porneste de acasa. eu efectiv nu inteleg de ce mai fac copii daca nu sunt in stare sa le ofere iubire si sa le ofere un mediu armonios si echilibrat.

  • deea spune:

    Din cate stiu eu, ceea ce interpretam noi ca agresivitate, pentru copil este cu totul altceva. Cred ca de multe ori chiar copiii ce nu au fost nicicand loviti au tendinta sa loveasca, uneori din motive din cele mai de neimaginat pentru un adult. Un copil batut acasa stie bine ca doare, fizic si sufleteste. Acesti copii stiu ce fac cand lovesc, stiu ce provoaca. Pentru restul „agresivitatea” e o joaca, un mod de a se manifesta. Aruncatul, trantitul, lovitul, muscatul, pe toate le-am vazut inca din perioada de bebelusie. Daca pune mana pe curea si iti zice sa dai jos pantalonii sa iti dea doua la fund, acolo e o problema. Prea multe comportamente nedorite sunt interpetate usor ca proasta crestere sau ” asa a vazut acasa”.

  • Gabriela spune:

    Și fata mea cea mare are probleme la școala,clasa 0 cu câțiva băieți foarte agresivi. Și este foarte dezamăgită de etapa asta a începerii scolii doar din cauza acestor colegi. Plânge dimineață ca nu vrea la școala din cauza ca dacă iese din banca se găsește rapid vreun copil sa o împingă sau sa o lovească. Degeaba am discutat la școala problema . Va spun sigur , cauza acestor violente este pentru ca asa se întâmplă în familie.

    • Roxana spune:

      Din pacate nu e asa. Am un David, nu l-am batut niciodata, nici eu nici tatal. Incercam din rasputeri sa temperam comportamentul lui cu cea mai mare intelegere, dar tot e David. sunt perioade cand e bine, sunt perioade cand nu e. Si train cu asta si incercam sa ghidam cu dragoste dar asa ii e firea…deocamdata.

    • Elena spune:

      Nu cred ca se-ntampla din cauza a ceea ce a vazut acasa/cum a fost tratat. Eu am fost „David” de la gradinita si pana in liceu.?? Chiar si cand stiam clar ca fizic n-am cum sa-i bat,tot ma incaieram.Ca sa fiu sincera si acum daca m-ar provoca cineva posibil sa dau.Primul gand cand ma calca cineva rau pe coada e sa-i dau una.Ma racoreste instant gandul si-mi pot imagina scena perfect, pot face scenarii cu o viteza uluitoare.
      In rest, mereu vad partea plina a lucrurilor si incerc sa aplanez conflictele altora.Chiar le explic cu calm ca celalat poate ii obosit, tracasat sau bolnav.
      Asadar exista si ciudatenii pe planeta asta. ?

  • Meg spune:

    E greu si sa fii mama lui David…
    Ana mea a avut luni de zile in care zgaria sau musca copiii de la gradi…”de dlag, ca ii iubesc foalte mult” ..si acasa cam la fel: venea din senin la noi (la mine, mai ales) si ma ciupea cu toata puterea:” te iubesc tale, tale mamiiiii”…Avea vreo 3 ani in faza respectiva…a trecut in cateva luni, am tot discutat cu ea ..dar mi s-a parut o vesnicie…..imi venea sa intru in pamant de rusine cand o luam de la gradi si aflam ca iar a iubit-o prea tare pe M. sau pe A.
    Acum, desigur, Ana, M. si A. sunt cele mai bune prietene!

    • ADA spune:

      Si noi am fost acolo….baietelul meu are 2,7 ani si nu intelege inca ca nu toti copii vor imbratisari si pupici…si cand il resping se supara si reactioneaza negativ 🙁 of dragii de ei

  • Bibi spune:

    Chiar vroiam sa ți scriu un mail, sa te rog sa dezbați problema. A mea e mica, are 2 ani și încă nu e în colectivitate. Dar de când am început sa o duc prin parcuri sa vadă copii, de pe la 10 luni, tot avem parte de interacțiuni cu copii agresivi. Ea e foarte blândă, înțelegătoare și delicata și nu știe ce sa facă și mă-sa e cu atât mai pierduta. Nu știu ce sa ii explic la vârsta asta, încerc sa-i spun ca nu neapărat vor sa-i facă rău copiii, dar deja se ferește și prefera sa stea lângă mine sau singura dacă e vreunul mai energic. Nici nu e nevoie sa o bage în seama și se ferește…

    • Roxana spune:

      Responsabilitatea este a parintelui! Cand copilul are o astfel de manifestare, din diverse motive, parintele trebuie sa fie acolo sa ii explice ca nu lovim copiii, ii iubim si ne jucam cu ei, iar daca un copil nu ne place, plecam de langa el si ne gasim alt prieten….De asemenea copiii ar trebui incurajati sa imparta(atentie, incurajati nu fortati) astfel incat sa existe o oarecare armonie la locul de joaca(sotul meu ii spune baietelului nostru ca la fotbal sunt 22 baieti care se joaca cu aceeasi minge :))) )

  • Roxana spune:

    Minunat om Sofia ta! 🙂

  • o femeie spune:

    si fiica mea a fost lovita de un copil. Sistematic. Un an de zile. Discutii cu copil, cu educatoare, cu ingrijitoare, cerut parerea unei amice psiholog, discutii cu mama copilului. Cred ca i-am zis de cateva ori mamei copilului … de fiecare data a dat vina pe altul (culmea, acel alt copil lipsea de cateva zile!!), sau ca fata mea e de vina ca nu zice.
    Pana cand mama recunoaste ca si ea isi loveste copilul la nervi, ca si altii fac. Da, isi altoia copilul in public si acasa…. i-am zis ca e abuz. De a 2a zi fata mea nu a mai fost lovita.

    Uneori merge cu discutii frumoase, alteori cu discutii directe la cauza.

  • Raluca spune:

    Chiar ieri fetita mea, Ilinca, a venit muscata de mana de o colega, cu probleme de comportament. Tocmai ce discutasem cu educatoarea lor despre comportamentul acelui copil, care o mai deranjase pe Ilinca si alta data. Doamna a spus ca e un copil mai altfel, dar le va urmari mai îndeaproape. Dar m/am gandit ca poate sunt si mici neintelegeri de ale lor. Nu m/am panicat prea tare. Dar se pare ca e mult mai mult. Urmeaza sa vorbeasc cu educatoarea, si as vrea ca aceasta sa aibaa o conversatie cu Ilinca si colega ei, dar si cu parintii acesteia. Imi place ca, si nu e prima oara, tu postezi cate un articol exact atunci când ni se intampla acelasi lucru. Si uite asa gasesc raspunsuri la unele nelamuriri. Multumesc ca existi!!!

  • Roxana spune:

    Vad ca in majoritatea cazurilor exista un „David” si mai putin o „Daviduta” si nu datorita faptului ca baietii au mai multa energie ca fetele, pana la o anumita varsta sunt deopotriva de mititei, au aceleasi nevoi etc…MAREA problema pe care eu o vad in jurul meu este ca baietii nu plang, nu se joaca cu papusi, nu au nevoie in brate, nu se joaca cu chestii roz etc etc fiindca sunt BARBATI si nu se cade domle sa se smiorcaie ca o fetita…Baieteii din frageda pruncie nu sunt incurajati sa0si exprime sentimentele, sa-si arate slabiciunile, sa aiba si ei nevoie de bratele mamei la fel de mult ca o fetita, sa planga cu lacrimi de crocodil cand au o julitura. Nici eu nu stiam lucrurile astea pana sa citesc „Crescandu-l pe Cain” este o carte dedicata in special mamelor de baieti, insa nu exclusiv, bineinteles. Va rog, mame de baietei, lasati-i sa planga, incurajati-i sa planga….nu doar fetitele au nevoie!!!!! Poate in felul asta vor exista mai putini „David” si in viata adulta cand nu stim cum sa mai comunicam cu barbatul de langa noi fiindca habar n-are sa-si exprime emotiile!

    • deea spune:

      Faptul ca baietii sunt „agresivi” e absolut normal, sta scris in codul lor genetic- acela de barbat-luptator, barbat-zmeu. Ei isi masoara constant forta, se iau la tranta ” in lupta dreapta” sau cu sabii improvizate etc. E o intreaga teorie despre asta, un renumit psiholog specializat pe aceasta tema dezvolta minunat subiectul. In niciun caz nu e vorba de lipsa afectiunii materne.

      • Anda spune:

        Nu zicea nimeni nimic de „lipsa afectiunii materne” ci de interzicerea exprimarii libere a sentimentelor, care e o practica tare incetatenita in societatea noastra. Mie mi se face rau de cate ori aud pe cate cineva zicand baiatului meu „nu mai plinge ca nu esti bebelus” sau si mai rau, „plingi ca o fetita” x( Si uite-asa ajungem sa avem baieti cu sentimente reprimate, care se refuleaza in comportamente agresive…

  • Adriana spune:

    Cum ai fi reactionat daca erai acolo in momentul in care „David” o musca sau o lovea pe Sofia? Eu am fost intr-o situatie similara chiar ieri. Fetita mea plangea la despartirea de mine dupa 5 zile de absenta de la gradi, iar un baietel din grupa ei a venit si a lovit cu palma si apoi cu piciorul.

    • Printesa Urbana spune:

      S-a intamplat ceva de genul asta cand eram in acomodare cu ea la gradi, mai intai m-am asigurat ca ea e bine, apoi i-am spus baietelului agresiv ca pe ea o doare si o sperie, l-am rugat sa se uite la fata ei care exprima fix asta, l-am rugat ca data viitoare sa foloseasca vorbele sa se exprime, iar Sofiei i-am explicat (am scris in text cum) de ce cred eu ca baietelul s-a purtat asa.

      • Adriana spune:

        Eu i-am spus baietelului ca o doare si l-am luat de mana sa il indepartez de langa ea pt ca el continua sa o loveasca. Nu am mai avut timp de alte explicatii fata de el sau fata de fetita mea pentru ca mama lui a inceput sa strige la mine ca doar ea isi atinge copilul si sa faca o drama din faptul ca l-am luat de mana. Evident ca lui nu i-a zis nimic pentru ca a mutat toata discutia asupra mea.

        • Ana spune:

          Violenta unui copil fata de alt copil este foarte diferita de violenta unui adult fata de un copil, fiindca de fapt dumneavoastra ati agresat un alt copil, cu buna stiinta, in mod voit. Ori ca adult nu ai voie sa faci asta.
          Mintea unui copil de gradinita nu poate fi comparata cu cea a unui adult. El poate ca nu se poate infrana intr-un moment de furie, agitatie sau ce o fi, pe cand un adult, sa bruscheze un alt copil pe motiv de aparare a propriului copil, nu este permis.
          Cealalta mama evident ca nu i-a mai explicat nimic copilului sau, era ocupata sa-si apere copilul de violenta unui adult. Agresorul a fost la randul sau agresat, in mod voit, de un adult cu discernamant.
          Trebuie sa intelegem ca un parinte nu poate si nu trebuie sa bruscheze un copil, indiferent de situatie. Era datoria mamei copilului violent sa-i explice de ce nu este bine sa lovesti.

          • Miana spune:

            Si era absolut dreptul mamei copilului lovit sa il opreasca si il indeparteze imediat pe cel care lovea, Atentie, nu l-a agresat, ci l-a prins de mana,
            Iar mama celui care lovea a fost pur si simplu nesimtita.

          • Estsanatlehi spune:

            Si totusi pana cand ar fi trebuit sa astepte, daca mama agresorului nu intervenea…? Hai sa fim seriosi, nu i-a dat copilului o palma, dar intr-o situatie similara l-as lua si eu si l-as indeparta de copilul meu in a heartbeat.

          • Ana spune:

            Dar oare in astfel de situatii nu este mai simplu sa ne indepartam noi de cel ce loveste? Imi iau copilul in brate si fac doi pasi in spate si ii spun celuilalt copil, ferm, nu tipat, sa nu mai loveasca pentru ca…
            Mie mi s-a intamplat in parc, cand fiica mea avea vreo doi ani jumate, sa impinga un copil mai mic. Asta dupa ca i-a spus celuilalt copil ca nu vrea sa se joace cu el, s-a mutat de la o jucarie la alta, dar acel copil o tot urmarea spunandu-i ca vrea sa se joace. A mea a rabdat ce a rabdat si pana la urma a impins copilul respectiv. Nu a facut bine, desigur. Dar stiti cum a reactionat bunica respectiva? A impins-o pe fiica mea. Pare ireal chiar si acum cand imi amintesc. Un om de 50+ ani a impins un copil de 2 ani jumate argumentand ca „poate asa o sa invete sa nu mai impinga, daca parintii nu o invata”. Nici n-am avut timp sa-i explic copilului ca nu a facut bine, sau ca trebuie sa-si ceara scuze pentru ca a impins pe cineva (i-am explicat asta in drum spre casa, si apoi acasa- nu s-a mai intamplat de atunci), pentru ca a trebuit sa-i explic doamnei ca nu este bine sa impinga un copil.
            Cu totii trebuie sa intelegem ca nu este ok sa impingem,sa bruscam, sa tipam, sa lovim, sa agresam in orice fel un copil. Orice copil, al nostru sau al altei persoane. Indiferent de situatie.
            Poate ca nu m-am facut inteleasa din prima si am fost prea dura si imi cer scuze pentru asta.

          • Adriana spune:

            Incredibil, cata exagerare. De unde a aparut agresarea copilului agresat si bruscarea copilului agresat? L-am luat de mana ca si cand l-as fi luat sa traverseze strada. Nu l-am strans, nu l-am smucit, nu l-am bruscat, nu i-am barat mana. Pur si simplu, l-am luat de mana, exact cum am scris si i-am spus ca o doare. Nu am dat foarte multe detalii in comment, a fost pur si simplu o intrebare simpla legata de modul in care a reactionat Ioana sau alti parinti in astfel de intamplari. Daca vrei neaparat detalii pot sa le ceri si fara sa acuzi inainte de a cunoaste situatia completa. Pe fetita mea nu aveam cum sa o indepartez de acolo, desi ar fi fost prima pe care as fi luat-o de mana daca puteam. Ea era in fata educatoarei, intre picioarele ei, iar eu eram in spatele educatoarei, baietelul venind din lateral, aflandu-ne pe un hol de max. 1 m latime, fix in fata usii de intrare in sala. E suficient de clar ca nu am agresat si nu am avut nicio intentie sa agresez acel copil, ci doar sa il opresc din a imi lovi fetita? Tu ai fi putut sa astepti sa reactioneze altcineva daca un copil lovea cu piciorul copilul tau care plangea in hohote si continua sa il loveasca.

            • Ana spune:

              Imi cer scuze daca am acuzat, nu asta am intentionat. Am vrut doar sa punctez ca nu este ok ca un adult sa aiba un comportament de agresor cu un copil, indiferent de motiv. Din comentariul anterior eu asta am inteles, ca mama copilului nu a reactionat, si atunci ati actionat dumneavoastra, intr-o maniera ce a nemultumit-o pe mama copilului respectiv ( pentru mine un luat de mana simplu nu ar fi motiv de nemultumire si am dedus ca a fost putin mai mult de atat- imi cer scuze pentru greseala). Oricum, banuiesc ca ideal ar fi fost sa intervina educatoarea.
              Imi cer sincer scuze daca am v-am suparat.

  • Lila spune:

    Parintii lui David, daca nu se simt cu vreo musca pe caciula, ar putea sa-l duca pe David la un psiholog. Un copil are atatea metode de a-si consuma energia sau de a cunoaste lumea, de ce sa fie violente fata de ceilalti copii, care la randul lor nu au nicio vina. N-are decat sa sara, sa alerge, sa se invarta pana vomita, dar sa nu ramana cu impresia – si la 5 cred ca copiii inteleg ce e responsabilitatea – ca are vreo scuza pentru violenta, ca in anumite circumstante e OK. Desigur ca pentru educatoare e de preferat ca David sa nu sara, sa nu alerge, sa nu se invarta… Insa daca as fi director de gradinita, dupa un astfel de incident, nu as mai primi copilul agresiv in gradinita decat cu hartie de la psiholog, in care sa zica cine ce trebuie sa faca ca David sa nu mai fie violent cu colegii.

    • deea spune:

      Orice gradinita ( ca orice unitate de invatamant ) are colaborare cu un psiholog. Cu atat mai mult o gradinita privata. Cu si atat mai mult o gradinita ce respecta principiile Montessori va cauta si va gasi solutii potrivite.facuta Numai un director de gradinita facuta asa, de dragul afacerii, fara personal calificat, va proceda in acest mod.

  • feedback spune:

    Mda, si in clasa baiatului mai mare este un David, si am abordat unele dintre aceste explicatii, dar se pare ca nu a convins nici pe baiatul meu (sa-si schimbe atitudinea, sa se fereasca de el, sa stea departe de el), nici pe David (sa-si schimbe comportamentul si sa nu mai loveasca). Am vorbit si cu mama baiatului, dar se pare ca nu are prea multe de spus in fata copilului ei… dar imi spune mandra ca baiatul ei face judo, si imediat subliniaza ca e doar de „aparare”… (asta e cireasa de pe tort!).

    Mai incerc cateva idei din cele date de tine, poate poate s-o schimba ceva. Daca nu, voi organiza intalniri cu ei, acasa la mine, sa se joace impreuna, sa inteleg si eu mai bine care ar fi cauza. Daca nu, voi vorbi cu invatatoarele, daca nu si nu… nu stiu ce voi face. Sint 6 luni de cand ma framanta treaba asta.

    Multumesc si eu pentru articol, sper sa fie de ajutor.

  • Cristina spune:

    Desi nu este tocmai subiectul acestui topic, imi poti spune daca Sofia mai este la o gradinita Montessori? As vrea sa mi dau si eu pitica si sunt inca in dubii daca sa aleg sistemul traditional sau o Montessori pentru ea.

    • Printesa Urbana spune:

      Da, Sofia merge la Montessori.

      • Oana spune:

        La Montessori este o problema cu gestionarea baietilor, in general. Ei au nevoie de miscare sustinuta, or o gradinita Montessori nu le ofera asta. Dintre toti colegii baieti cu care a inceput baiatul meu gradinita Montessori, nu mai este nici unul in grupa dupa 3 ani. Fetele au ramas cam toate.

        • Printesa Urbana spune:

          La noi e invers, sunt de doua ori mai multi baieti, toti au cel putin 1 an de montessori la activ. La gradinita sofiei petrec f mult timp afara, unde fac ce vor, au mai mult timp de joaca libera decat timp de lucru cu activitatile.

        • D. spune:

          Cum adica o gradinita Montessori nu ofera miscare sustinuta?? In comparatie cu ce, cu un club sportiv? In majoritatea gradinitelor motessori copiii ies in curte de 2 ori pe zi, chiar si pe ploaie (dc nu e torentiala), unde alearga, se catara, joaca diverse jocuri care implica miscare. De asemenea, in clasa copiii se misca liber, unul din principiile montessori este ca miscarea ajuta copilul in procesul de invatare, de-aia nu-i pun in banci nici la scoala macar. Montessori nu e marca inregistrata, oricine isi poate deschide gradinita Montessori, in care sa faca cum il taie capul. Experienta noastra cu Montessori e una extraordinara, unde nevoiea de miscare a copiilor este hranita din plin.

  • Paulina spune:

    ‘ “You Should Never Tell Your Kids He’s Mean Because He Likes You! You’d think blaming bad behavior on a crush would be dead and gone by now, but it’s not.” To encourage parents and other adults to think about what “he must like you” really teaches, she breaks down the four reasons we need to stop associating mistreatment with romantic affection. ‘

    http://www.facebook.com/amightygirl/photos/a.360833590619627.72897.316489315054055/975207275848919/?type=3&theater

  • nilufera spune:

    Cred ca in fiecare clasa exista cate un David; problema se acutizeaza cand sunt mai multi si cand ceilalti ii copiaza comportamentul.Nu se pune problema violentei la copii mai mici de 4 ani, ei chiar se pot manifesta asa si „din dragoste”. Eu cred ca acest comportament vine din imitatie: parinti, frati, desene animate, jocuri tableta etc. Nu dispare de la sine, trebuie vorbit cu parintii care sa inteleaga ca este o problema, nu „asa sunt toti copii” si rezolvat prin terapie comportamentala daca nu merge doar cu discutii.
    Da, baietii sunt mai agitati si se joaca in 90% din cazuri jocuri de actiune, bataie, ceva cu adrenalina DAR atunci cand acestea degenereaza in batai adevarate nu mai este joc, este comportament nepotrivit.

    • Adriana spune:

      Nu prea scriu comentarii aici desi citesc regulat blogul insa, de data asta, nu ma pot abtine, cand vad atatea comentarii negative la adresa copiilor si mai ales a parintilor cu copii agresivi. Exista cazuri, si cred ca destul de multe, in care agresivitatea nu se invata si nu vine dintr-o proasta crestere. Fetita mea are 1 an si 7 luni. Inca dinainte sa implineasca 1 an a inceput sa loveasca. Pe mine, alti copii, animale mici. Ea nu a fost lovita de nimeni niciodata. Noi suntem oameni foarte pasnici si nu suntem de acord cu violenta de orice natura si din orice cauza ar fi ea. Nu a avut nici un exemplu de violenta in jurul ei si cu toate astea, ea este agresiva. I-am explicat de fiecare data ca nu e bine, ca raneste prin comportamentul ei. Cand iesim la joaca cu alti copii stau mereu langa ea sa pot sa intervin inainte ca ea sa apuce sa loveasca si ii explic mereu ca nu e bine sa se comporte asa. Mi-e rusine mereu de alti parinti cand se intampla totusi sa loveasca vreun copil, pentru ca toti, absolut toti te judeca inainte sa-ti adreseze vreo intrebare, sa vada care e punctul tau de vedere referitor la intamplare. Asa ca voi, toti cred ca esti un parinte violent, care educa cu palma la fund, care incurajeaza astfel de comportamente. Poate n-ar strica sa fim mai toleranti unii cu altii, sa intelegem circumstantele si abia apoi sa aruncam cu pietre.

      • Irina spune:

        Sunt în aceeași situație. Fetița mea are doi ani. De multe ori observ ca reacționează negativ când este respinsa. Mi s-a spus ca în colectivitate își va regla comportamentul. În orice caz, sunt convinsa ca pe măsură ce va creste și va înțelege, se va manifesta altfel. Eu îmi aduc aminte cât de răutăcioasă eram ca și copil, deși nu aveam niciun exemplu în familie care sa mă inspire. Și îmi aduc aminte de asemenea ca nu înțelegeam ce este greșit în comportamentul meu, de ce sunt catalogată rea. Cu timpul am devenit extrem de sensibila la nevoile sufletești ale celor din jur încât am ajuns sa înțeleg eu cauzale agresivității lor.
        Cat timp sunt încă foarte mici, mulți dintre ei poate nu conștientizează ce este bine și rău în atitudinea lor. Sunt studii care atesta ca discernământul se capătă după vârsta de 12 ani. Ori sunt atâția adulți care nu îl au, ce putem cere unui copil. Acesta trebuie îndrumat și iubit. Prin răbdare și propriul exemplu va ajunge sa înțeleagă și sa adopte comportamentele pozitive. Cred ca asta a vrut sa spună și Ioana cu acest articol.

  • Alexandra spune:

    Am avut si noi probleme.
    Cea mica avea vreo 2 ani,mergea la cresa,totul ok,pana cand a inceput sa vina acasa cu muscaturi pe mana. Am mers,am intrebat,doamnele stiau cine e.
    Un baietel de aceeasi varsta,care nu avea porniri violente( de altfel ,eu cred ca nici nu se pot numi asa la varsta de 2 ani),doar ca vroia sa se joace cu ea si nu stia cum sa procedeze cand ea nu ii raspundea cu atentie.
    Se pare ca el era atras de faptul ca ea avea parul cret si saten( el era mulatru). Toti ceilalti copii era blonzi,total diferiti de el si cand a vazut parul fie-mii s-a bucurat ca mai e si altcineva ca el.
    Problema era ca ea nu prea il bagain seama si ca sa ii atraga atentia tot incerca fie luandu-i papusile,fie necajind-o pana cand a ajuns si la muscaturile cu pricina.
    Am vorbit cu mama lui,din fericire ne-am inteles,a vorbit cu el mai mult acasa,usor-usor problema s-a rezolvat.

  • Aida Dolce spune:

    Poi eu am o fetita cuminte,care nu bate copii si un baietel botogas care loveste din orice..nu stiu cum sa l calmez:fie il iau in brate,il cert,etc..astept sa creasca 🙂

  • wlfp spune:

    Am trecut prin asta, si agresivitatea copilului meu si ai altor copii fata de al meu. Ce cred:
    Agresivitatea e un comportament invatat:
    Constient – te bate unul mai puternic (parintii sau alti copii) il bati si tu e unul mai slab (alt copil) sau inconstient – nu trebuie sa-ti bati copilul ca sa fii agresiv cu el, e suficient sa-l privezi de atentie sau in familie sa existe conflicte pe care el le simte si le transmite prin agresivitate.
    Agresivitatea nu trebuie tolerata niciodata:
    Am o amica ce nu isi poate deschide un ochi (cu care vede bine) din cauza agresivitatii. E infirma pe viata si stigmata social (toti sunt, care au un defect vizibil).
    Educatoarele sunt acolo ca sa previna si sa opresca violenta unui copil fata de altul si de fiecare data cand copilul meu a fost lovit le-am atras atentia.
    Agresivitatea copilului meu a fost invatat la gradinita, si cand venea acasa ne lovea pe noi asa cu era si ea lovita la gradnita. Pedepsele nu au functionat, ci imbratisarile si invatarea empatiei – pe mama o doare, tie iti place cand te loveste „David”?

  • Pisica Mov spune:

    Desi aparent e o problema noua, cu care ne confruntam noi acum, in realitate e una veche, discutata , studiata si ras-discutata, s-au scris carti, si-au dat unii cu parerea ( care au mai luat si cate un Nobel). Este una dintre problemele cheie ale antropoligiei : agresivitatea umana in general, si a copiilor in special. As zice, deci, ca nu se poate discuta daca nu pornim de la cartile de referinta in dmeniu. Dintre cele mai relevante:
    http://www.edituratrei.ro/carte/irenaus-eibl-eibesfeldt-iubire-si-ura/1066/
    https://www.goodreads.com/book/show/1378136.On_Aggression
    Ce sustin acesti domni, pe scurt: Agresivitatea umana este innascuta. Exista specii agresive si specii ne-agresive. Omul ESTE o specie agresiva. Dar nu e totul pierdut! Din agresivitate se naste prietenia ( in sens antropologic, vazuta ca legatura intre indivizi) si iubirea. Pt ca la speciile ne-agresive nu exista legatura intre indivizi. Speciile neagresive nu se recunosc ca indivizi. Intotdeauna aceasta legatura intre indivizi se naste dintr-un fel de agresivitate ritualizata. As putea sa te musc, dar nu o fac. Ma fac ca te musc. Ne harjonim. ( Si sarutul este o astfel de agresivitate ritualizata .Si mangaiatul este o lovitura ritualizata. Puii de animale se lupta. Baieteii se iau la tranta.) Din acest punct de vedere este foarte explicabil ca baietii se iau la tranta, iar acest lucru NU ar trebui descurajat. Este apropierea fizica MAXIMA pe care o vor manifesta in toata viata lor fata de alta persoana de sex masculin. Societatea nu va permite altfel de apropiere. N-ati vazut prea des 2 baieti tinandu-se de mana sau imbratisandu-se…La fel si cu atitudinea lor fata de fete. Societatea a surprins asta la nivel cultural. De exemplu in proverbul „qui s’aime se taquine”, in videoclipul lui Phil Collins „Do you remember” si de fapt noi toti stim cum incepeau idilele in curtea scolii, si cum, iarna, fetele dragute erau tinta „bulgarelilor”. Problema este ca aceasta agresivitate benigna uneori se transforma in agresivitate reala, cruda, si cele 2 sunt confundate.
    Deci, din punctul meu de vedere problema apare atunci cand cele doua tipuri de comportament sunt confundate si li se raspunde cu aceeasi moneda. Pentru unul este mult prea mult, pentru altul, prea putin.
    – baieteii care se iau la tranta, bietelul care strica castelul fetitei, harjonelile si inghiontelile nu reprezinta agresivitate reala, ci un exercitiu social. Din tranta invata sa isi dozeze forta, si sa se opreasca inainte de a face rau, daca a dramat castelul fetitei nu e cazul sa i se spuna „nu e frumos” si sa i se tina teorii, invata ei amandoi ceva din asta. Ce? Chiar empatia! Pt ca, surpriza, nu din teorii si explicatii se invata. Adaug aici ca lupta „in joaca” poate fi usor deosebita de bataia reala tocmai prin faptul ca se petrece la o distanta SUB distanta sociala (lungimea bratului). Faptul ca sunt opriti si li se tin teorii nu face decat sa ii contrarieze.
    – unii ajung la agresivitate reala, cruda. Fac rau pentru ca pot. Pentru ca sunt cei mai tari.Musca, lovesc, imping cu rautate. Lor degeaba li se tin teorii la nivel general, doar un psiholog/educator cu experienta va gasi butonul si il va putea apasa verbal. Agresivitatea lor porneste din alta parte. Trebuie opriti fizic sa faca rau: tinuti la distanta de victima, opriti sa loveasca.
    Trecerea intre cele 2 categorii se face cel mai adesea prin invatare. Eu personal am vazut cateva cazuri. Copilul meu cel bland si bun, dupa ce si-a luat-o de nenumarate ori in parc a invatat atat de bine lectia incat a inceput sa dea si el in copilasii mai mici. Din fericire, am putut opri la timp comportamentul. Ma intristeaza faptul ca are un prieten in parc cu care se ia la tranta iar bunica celuilalt baietel ii opreste de fiecare data. Asa cum ma intristeaza faptul ca se duce la copilasi in parc si le spune foarte dragalas „Vrei sa te joci cu mine?” si aproape toti fug/se sperie/plang (What’s wrong cu societatea noastra???) si foarte rar parintii copilasilor ii sustin pozitiv demersul , gasind ceva pozitiv de spus „uite, are un camion, hai sa transportam nisip”. Din experienta mea personala ( si imi place sa cred ca pasiunea mea pt antropologie ma face sa am un oarece spirit de observatie in acest sens) toti copiii agresivi sunt sustinuti pozitiv de catre cineva in comportamentul lor ( exista cineva, un parinte, un bunic, care, chiar daca verbal, pe moment sustine altceva, pe fundal valorizeaza comportamentul, conform ideii ca „decat sa vina batut, mai bine sa dea” si e foarte mandru, in fond, de situatie. Vorbesc strict de cazurile intalnite de mine personal, dar repet, toti cei intalniti de mine. Ceea ce este un lucru extrem de trist pentru noi , ca societate…

    • o femeie spune:

      nu e innascuta, e invatata prin imitatie, starea de angitate se preia de la cei din jur. E demonstrat: o mama agresiva are reactii agresive, inclusiv in timpul sarcinii copilul preia. Apoi, prin educatie, acestea se copie, se invata. Copiii invata prin imitatie din frageda pruncie (vezi cazurile copiilor crescuti printe animale).

      E drept ca genetic baietii au competitia in ei (cocosheala, le zic eu). Dar si aici rolul parintilor e sa canalizeze energia.

  • Estsanatlehi spune:

    Scuze, scriu aici, ca am pierdut sirul cu atatea reply-uri…
    Ioana: „am luat-o de la grădi mușcată de coaste până la sânge”
    Robo: „daca agresorul devine un pericol real pentru copii, atunci intr-adevar voi ridica problema cu gradinita”
    Nu te supara, dar cand anume se considera comportament periculos? Chiar trebuie sa ii lipseasca Sofiei o bucata din corp pentru ca voi sa nu mai fiti intelegatori cu un copil agresiv.

    Da, baietelul are probleme de comportment, as zice, daca nu a fost o imtamplare sau doua, ci o serie intreaga. Nu e nici o rusine cu asta, chiar ea a spus, ca sunt cazuri in care trebuie sa recomanzi ajutor. Stiu, el are doar cinci ani, si sunt de acord ca nu trebuie bagat in cutia de „baiat rau”, dar daca tot trec anii, si toti parintii celor agresati isi echipa propri copiii cu explicatii, si decid sa nu spuna nimic celui violent, ca las’ ca-i trece, el va creste fiind convins ca ce face este in regula, si te vei mira peste douazeci de ani ca isi invineteste nevasta si copiii (da, si pe Sofia si pe nepotii vostri, daca va fi cazul), pentru ca el asa isi exprima sentimentele, chiar si iubirea, si ce e rau in asta, ca daca ar fi, l-ar fi oprit cineva in tot timpul asta, nu…?

    • Cornelia spune:

      Eu cred ca in loc sa ne preocupam de soarta altor copii cu comportament agresiv, e mai constructiv sa ii invatam pe ai nostri cum sa se fereasca de astfel de persoane si daca includem aici si empatia fata de astfel de indivizi e si mai bine 🙂

      • Estsanatlehi spune:

        Hai, lasa-ma. Pai atunci sa-i lasam sa „lucreze” in pace si pe hoti si violatori si batausi, si sa invatam noi sa ne ferim de ei…

  • Geo spune:

    Mi se pare un articol extrem de bun! Pentru ca pune problema umanitatii. Pentru ca nu suntem animale si pentru ca ne dorim ca nici copiii nostri sa nu ajunga.
    Cred ca binele, ca si raul, se invata! Iar noi, parintii, de multe ori, cu toate bunele intentii, habar n avem cum sa facem asta uneori, pentru ca ne panicam si actionam din frica. „Fugi la dna educatoare”, fara alte virgule. Un mare punct doar. Dureros, despre care nici nu nu ne mai punem problema urmelor ce le ar putea lasa in inima copilului nostru.
    Nu toti copiii intreaba. Sunt mici, dezorientati sau distrati si poate doar inregistreaza. Dar noi, adultii, noi cred ca i indicat sa cautam raspunsuri. Si pentru ei, si pentru noi. Tocmai pentru a invata sa nu mai blocam in fata a ce ne sperie, ci sa gasim, da, explicatii, ca apoi sa gasim solutii care nu s de tabla.
    E un articol f bun, oameni buni!…Ne arata cum sa fim oameni, in primul rand pe noi, adultii!

  • Geo spune:

    Erata la final: In primul rand, noua, adultilor…ora!?

  • Ana Maria spune:

    Baietelul meu are 2 ani si inca nu merge la gradinita. Are momente cand e agitat si ne loveste sau arunca lucruri. Am observat ca asta se intampla mai mult seara, atunci cand venim de la serviciu eu si sotul meu, si mie mi se pare ca e din cauza ca se entuziasmeaza foarte tare ca ne revede. Uneori si tipa foarte tare dupa care rade. Bineinteles ca manifesta acelasi comportament si atunci cand il frustreaza sau il enerveaza ceva. In parc interactioneaza rar cu alti copii si au fost situatii in care a fost lovit dar el nu a lovit inapoi. Am tot citit pe tema asta si se pare ca multi copii de varsta lui au acest comportament. Momentan incercam sa il temperam si si sa ii explicam de ce nu este bine sa loveasca sau sa tipe si cu toate ca pare ca intelege, continua sa o faca. Sper sa se mai tempereze cu timpul, sunt putin ingrijorata pentru cand va merge la gradinita, sa nu devina un „David”.

  • Cornelia spune:

    Nu am stat sa citesc toate comentariile, si sper sa nu repet ce au zis altii dar eu din acest articol inteleg si mi se pare foarte util modul in care ne raportam noi parintii la problemele copiilor nostri, pentru ca asta zicea si Siegel in 2014 la Bucuresti, nu conteaza ce se intampla ci cum percem noi asta.
    Eu cred ca e bine ca se intampla astfel de situatii in gradinita, evident in limitele unui echilibru, pentru ca nu mi se pare in regula de a construi o realitate fericita pentru copii nostri, si ai feri de orice neplacere, nu in felul asta ii ajutam pentru a se descurca singuri mai tarziu. Dar repet, asta cred ca trebuie sa aiba loc evident intr-un echilibru, si asta e cel mai greu de gasit din pacate 🙂

  • deea spune:

    Pe un anumit blog a a aparut un articol ce trata agresivitatea ( verbala, de aceasta data ) la copii. Mamica ce scrisese articolul povestea cum a iesit cu fetita in parc, uitand sa ia si o gustare desi trecuse ceva timp de la ultima masa. Fetita s-a nimerit alaturi de alta fetita ce manca, brusc a inceput sa o ameninte pe acea fetita in toate modurile ce ii veneau in minte. Mama stia ca e hipoglicemia ce vorbeste, a explicat acest lucru atat fetitei uimite si putim speriate cat si parintelui ce o insotea, apoi a incercat sa directioneze gandurile si vorbele fetei ei in directia corecta pana ajungea tatal cu gustarea. Fetita a reusit sa constientizeze foamea de lup iar dupa ce a mancat s-a jucat foarte frumos cu noua ei prietena. Multumita empatiei celuilalt parinte. Sigur, la articol au fost multe comentarii ” da , sigur, noi nu stim sa ne educam copiii si altii suporta, parca ce avea daca zicea ca ii e foame, o durea gura ” etc. Cam asta e mostenirea ce am primit-o de la ai nostri si asta dam mai departe. Copiii trebuie sa stie de toate, din prima zi, altfel ne deranjeaza inutil.

    • Emma spune:

      al meu baiat pe la 2 ani si ceva musca de rupea copiii de la gradi cand ceva nu ii convenea. mereu educatoarele mi -au zis sa stau linistita, ca in General, copiii trec prin astfel de faze. Faza a trecut, ideea e ca niciodata vreun parinte nu a venit la mine nervos sa imi zica ca odrasla mea a muscat-o pe a lui, din contra ne salutam si ne vorbeam politicos. Stiti de ce? pentru ca se ocupa gradinita de aia, educatoarele au specializare in gestionarea problemelor de acest fel. Faza cu muscatul a trecut fara tam tam . Asta se intampla insa in alta tara. Daca la gradinita un copil e agresiv, parintii ce sa faca? nu sunt acolo cand se intampla incidentul. Al meu numai cu copii de la gradi era asa. Si sa nu imi spuneti de psiholog la 2 ani . In Romania in gradinite educatoarele dau din umeri…

      • deea spune:

        Asta am zis si eu, ca e normal ca personalul calificat din gradinita sa se ocupe de asta. Chiar daca ar fi recomandat psiholog, cel indicat e cel al institutiei, care e acolo si observa comportamentul. In text, fiind vorba de o gradinita montessori, sunt sigura ca oameni calificati sunt. Am avut si noi incidente de acest fel, fetita mea a fost „agresata” de copiii care culmea, erau ingerasi acasa. Parintii au fost chiar socati ca cel mai dulce copil se transforma intr-un monstrulet in colectivitate. Dar situatiile au fost mereu temporare iar acei copii nu au in prezent nici urma de agresivitate. Sigur, parinti care sa strige ca trebuie dati afara din gradinita au tot fost.

  • cami spune:

    Eu nu mi-as fi dat copilul la gradinita in grupe gen step-by-step, cu copii de varste diferite, sub nici o forma. Din experienta stiu ca si o jumatate de an e mare diferenta (pana pe la 6 ani), si nu vad de ce sa expui copilul de 3 ani la „activitatile” celui de 5 ani, cand stim ca copii preiau cel mai repede obiceiurile altor copii. Si eu sunt o fire deschisa spre metode de invatamant alternative, insa cunosc persoane care si-au inscris copilul in astfel de clase si au renuntat, tot din cauza copiilor mai mari din grupa. Parerea mea este ca cel putin pana la 6 ani grupele de copii de aceeasi varsta sunt mai unite, mai pe aceeasi „unda”.

    • deea spune:

      Asa am crezut si eu pana sa intram in sistem Montessori. La noi problema a fost ca cei mari erau iritati de prezenta celor mici, care aveau nevoie de mai mult timp pentru a face o activitate, mai plangeau, stricau ceea ce cei mari construiau etc. Totusi, per ansamblu abordarea mi s-a parut benefica, educatia presupune mult mai mult decat invatatea unor poezii si coloratul in contur. Rabdarea, acceptarea, empatia sunt calitati mult mai demne de luat in seama. Totusi e un sistem ce functioneaza, are rezultate dovedite. Educatorii sunt specializati pentru a lucra pe intervale de 3 ani, nu vad problema.

      • deea spune:

        Ca o completare, sistemul acesta nu face decat sa ne intoarca la ceea ce traiau odata copiii. In ziua de astazi foarte multe activitati sunt fixate pe grupe de varsta foarte strictre, chiar si in afara gradinitei sau scolii. Nu mai vorbim de faptul ca multi copii sunt singuri la parinti sau au cel mult un frate. S-a constatat ca acest mod de a trai copilaria nu este deloc benefic copiilor, privandu-i de interectiunea cu copii de varste diferite ii „handicapam” emotional. Acum zeci de ani copiii ieseau la bloc sau pe ulita cu zeci de alti copii de varste diferite. Nu mai vorbesc de familiile numeroase in care fiecare zi e o lectie. Grupele mixte sunt de fapt o necesitate.
        Ce am vazut eu ca se intampla initial intr-o astfel de gradinita: copiii mari sunt iritati de prezenta ” prichindeilor”, posibil chiar sa aiba comportament agresiv fata se acestia ( apropo si de articol). Copiii mici pot fi speriati, unii isi aleg „idoli” intre copiii mari si ii urmaresc pas cu pas. Ce am vazut dupa o perioada: copii mari ce ajuta la imbracat/dezbracat pe cei mici, se uita cu toleranta cand fac cate o boacana, explica se zece ori un lucru daca e cazul. Zero agresivitate. Copii mici veseli, ce se simt protejati de „fratiorii” mai mari.
        Pe noi acest sistem ne-a ajutat atat in interactiunile cu copiii prietenilor cat si in pregatirile pentru un fratior/surioara.

  • Claudia spune:

    Aici nu sunt de acord. Pentru ca mi se pare oarecum ca ii ingradesc libertatea copilului meu daca o invat sa se fereasca ea de asemenea copii. Nu, nu vreau sa creasca in ideea ca trebuie sa tolereze comportamente aberante si sa se fereasca de ei. Nici eu nu sunt un parinte perfect, si uite ca ea nu a invatat sa loveasca sau sa muste. Deci nici alti parinti nu au o scuza. Nici copiii lor.
    Si nici nu voi astepta sa vina acasa cu vederea compromisa pe viata pentru ca un copil neinteles i-a bagat un creion in ochi.
    As vrea sa va spun, si sa cred, ca imi pare rau, dar nu imi pare…nu imi pare rau ca nu imi voi transforma fetita in viitoare victima a abuzurilor. Ca asta e, trebuie sa ne acceptam. Nu. Trebuie sa ne acceptam in limita bunului simt.
    Cand vor creste copilasii astia carora li se accepta orice, ne vor lovi pe strada sa ne ia 3 lei.
    Think about that.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *