Nostalgiile pisicii cu copii mici

Sunt pisică. Îmi plac mult oamenii, mai ales cei care știu să mă scarpine acolo unde-mi doresc. Am zece ani, am blană de culoarea ciocolatei, pe care-mi place s-o las îndeosebi pe lucruri albe, crem sau de culoarea unui capuccinno cu mult lapte.

ciocolata_3

Ador să dorm pe spații înguste, de pe care ocazional cad în somn în timp ce miorlăi nemulțumită că iar o să mă trezesc la impactul cu solul, iar mie nu-mi place să mă trezesc, mie îmi place să dorm. Ocazional alerg după lucruri imaginare, dar nu mai mult de un minut, pentru că obosesc teribil. Mă odihnesc ascuțindu-mi ghearele pe canapea sau urmărind pe geam nimic. Apoi adorm. Când mă trezesc, casc mult, mă întind ca un acordeon, plescăi fericită, ceea ce mă obosește teribil, motiv pentru care mă duc să trag un pui de somn. Când mă trezesc poate o să mănânc, dacă nu cumva o să fiu prea obosită să mestec.

20160130_204548

A fost o vreme când eram stăpâna casei. Eram în posesia unei sclave principale, care mă servea cam de când m-am născut. Ea îmi dădea boabe și apă proaspătă, ea mă mângâia ori de câte ori mă trânteam cu burta în sus în vecinătatea ei, ea știa să mă facă să torc și nu se supăra dacă uneori îi mai vomitam în șifonier, după ce gustam din florile pe care i le oferea vreun potențial nou sclav de gen masculin.

Apoi a apărut și sclavul secundar, care nu-mi dădea boabe și apă, în schimb mă scărpina pe spinare în timp ce se uita la televizor și eu simțeam că mâna lui stângă ar putea beneficia de contact cu blana mea moale.

20160413_083556

Dimineața ei plecau la serviciile lor, să aibă bani de boabe pentru mine. Eu le mulțumeam frecându-mă de picioarele lor, îi priveam candid cum pleacă pe rând, mai stăteam nemișcată în fața ușii încă 10 minute, să mă asigur că nu se întorc (ea obișnuia să mai uite cheia de la mașină sau telefonul sau portofelul și se întorcea rostind cuvinte necuviincioase, apoi însă mă vedea și se înduioșa toată, vai iubito, așa stai tu și ne aștepți lângă ușă de când plecăm până ne întoarcem?), apoi mă urcam pe masa pe care nu aveam voie, să miros toate lucrurile pe care nu aveam voie să le miros, pe unele, care miroseau apetisant, le și lingeam puțin. Mă mutam apoi în șifonier, unde mă culcușeam doar pe hainele albe sau negre, pe care știam sigur că se vede bine părul meu de pisică maro. Dormeam acolo o vreme, apoi mă urcam cu ghearele pe perdele și draperii, să mă asigur că totul e în regulă deasupra galeriei. Asta mă ostenea teribil, așa că mai dormeam puțin, maximum patru ore, pe acvariu, îmi place foarte mult să stresez peștii, dacă tot să îi mănânc nu am voie (și nici nu pot, am încercat de sute de ori). Viața mea era minunată.

20150612_180245

Ocazional stăteam în concedii, ei plecau în vacanțe, eu huzuream cu zilele, nederanjată, dormeam pe pernele lor preferate, îmi ascuțeam ghearele nestingherită în tapițeria canapelei, mieunam după pofta inimii, mai ales noaptea.

Nu aveam a mă plânge. Doar că la un moment dat, sclavei mele principale a început să-i crească burta! Era fain, nu zic nu, că mă încolăceam acolo sub burtoi și mă simțeam în deplină siguranță, din păcate însă, treaba cu burta nu a durat foarte mult, din ea a ieșit un om mic și mi-am zis: ce binneee, crește armata mea de sclavi!

Doar că n-a fost deloc cum speram. Omul acesta mic scotea niște sunete înfiorătoare, mai ales când eu dormeam (adică tot timpul), iar când urla, și sclavul și sclava mea abandonau orice și se repezeau să o servească. Nu conta că eu mă băgam între picioarele lor mieunând, că am spart toate vazele pe care le-am prins, ca m-am așezat cu fundul pe fețele lor în timp ce dormeam, păreau pur și simplu imuni la dorințele mele. O vreme am insistat să mă bag în seamă, apoi am renunțat. Primeam în continuare boabe și apă proaspătă, ocazional mă mai și mângâiau și mă priveau galeș cu ochii lor tot mai înfundați în orbite, dar clar nu mai reacționau la nevoile mele presante ca înainte.

Apoi, omulețul cel mic a crescut și a început să meargă. Din motive necunoscute, mă tot confunda cu jucăriile ei, așa că tot încerca să mă molfăie, să mă scuture, să mă dezblăneze și să mă pupe. O vreme nu am reacționat, pentru că pur și simplu nu știam ce să fac. Să fug era sub demnitatea mea, să strig după ajutor era inutil, să mă zbat ar fi fost penibil. Așa că afișam o moacă de martiră, cu urechile date pe spate, mergeam de colo colo cu burta lipită de parchet, în speranța că scap neobservată. Iar dacă mă prindea la cotitură, răbdam cu stoicism în speranța că eforturile mele vor fi răsplătite și micul om va fi trimis înapoi de unde a venit. Surpriză însă! A mai apărut unul. Tocmai când începusem să negociez cu primul cum că EU sunt stăpâna și el e sclavul, și că mângâiatul și scărpinatul trebuie să se întâmple doar la cererea mea, iar burta mare, iar om mic urlător. De data asta am protestat, m-am ascuns în debara și n-am mai ieșit două zile. Din păcate, n-a observat nimeni, așa că a trebuit să ies, că-mi era foame și trebuia să las niște păr.

Au mai trecut niște ani, m-am obișnuit. Trebuie să fiu vigilentă cât dorm (adică aproape tot timpul), pentru că uneori se întâmplă ca o mână mică să mă tragă de coadă jos de pe marginea canapelei. Alteori dau peste omul cel mai mic gustând din boabele mele, ba o dată l-am găsit cu capul în cutia mea cu nisip, acolo unde îmi ascund eu prețiosul pipi. Ocazional mai aleargă după mine prin casă oamenii cei mici, ceea ce e amuzant pentru toată lumea, mai ales că n-au șanse reale să mă prindă dacă eu nu doresc. Mă las prinsă din când în când, să le dau impresia că sunt puternici și agili. Atunci, mă pupă și mă drăgălesc și recunosc că-mi aduc aminte de vremurile bune. Apoi însă, cel mic vrea să mă ia la stânga, cea mai puțin mică trage de mine la dreapta și sunt nevoită să miorlăi dramatic, ca să fiu lăsată să mă ascund sub pat. Dacă totuși nu doresc interacțiune cu ei, mă vâr în dressingul fostei mele sclave principale și dorm acolo toată ziua. Nu e așa rău. Singura chestie care mă deranjează cu adevărat este că nu mai sunt eu prioritatea numărul unu a casei. Și cred că meritam asta din plin!

20150606_091112

Nu mai sare nimeni din pat când miorlăi plictisită că doresc un ghemotoc de staniol proaspăt, să alerg după el prin casă. Nu mai stă nimeni să fac plăcințele pe spinarea lui, toți se plimbă pe-aici ca niște zombi. Nimeni nu-mi mai coase motocei din lână. Nu mai caută nimeni toate mărunțișurile pe care cu dibăcie le ascund în toate cotloanele, pentru că nu mai sunt singura care ascunde mărunțișuri în toate cotloanele.

20140724_105131

Dar e ok, că nici eu nu mai sunt chiar tânără. În plus, am acum la dispoziție multe jucării pe care să le rod, chestii cu roți, mingi de toate felurile pe care le rostogolesc îndeosebi noaptea, când toată lumea doarme, ca să fac și eu niște zgomot, să mă asigur că oamenii știu că sunt și eu pe-aici.

Cel mai mult îmi place seara, când fosta sclavă și partenerul ei ațipesc pe canapea, eu mă strecor lângă ei torcând, iar ei mă mângâie în somn, ca în vremurile bune. Una peste alta, e frumos, primesc îmbrățișări multe (chiar dacă majoritatea sunt nesolicitate), e veselie mare în jur (mie îmi place veselia, cu condiția să nu mă trezească din somn), nu mă ceartă nimeni când umplu de blană bluzele de bumbac, vă aștept în vizită. O să dorm când veniți, dar îmi puteți lăsa cadoul la fosta sclavă, am încredere că n-o să-l mănânce.

28 Comments

  1. Georgi

    Zici ca am citit una din postarile Simonei Tache, despre pisica ei.
    Not bad, dar… parca am o senzatie de deja-vu, mai ales cand citesc cuvintele „sclava” si „sclavul”.
    Ori o fi din cauza ca doar la ea am citit cu sete astfel de postari…oricum, mi-a placut 🙂
    Ar fi dragut sa continui sa mai postezi si din perspectiva membrului nr.5 al familiei, din cand in cand.

    • crin

      Orice discutie despre pisici include by default si cuvintele sclav, sclava, sclavi. Asta o spune un sclav de pisica de 13 ani.

    • Carla

      Exact la asta m-am gândit și eu la partea cu sclavii, am verificat pe ce blog sunt.
      Veselă viață are mâța, lasă că mișcarea face bine.

  2. Și eu sunt sclavă iar stăpâna mea este doamna Pisiclonțescu 🙂

  3. val

    si eu am avut fix aceeasi senzatie ca o citesc pe simona tache cu mihaela a ei… totusi, imi place tare textul si as vrea sa citesc mai des despre ciocolata si interactiunile ei cu voi 🙂

    • val

      poate si cateva pooooze!!!

  4. Raluca

    Maaah, tu ai povestit aci despre pisica mea??? :)))

  5. Si eu sunt sclava de pisica!!!! De la rujuri pana la haine sau pantofii sotului, toate sunt ale ei. Ultima oară mi-a invinetit un ochi si sunt o victimă. Dar o iubesc enorm si sper ca se va intelege, cand va fi sa fie, cu mini-sclavii. Apropo, zicea cineva ca daca esti însărcinată nu ai voie cu pisica, dar eu nu vreau sa o abandonez. La tine a fost ok? Cum au decurs lucrurile? Ai facut ceva analize?

  6. Ina

    Sa va bucurati de ea cat o mai aveti. Eu am avut 3. Prima s-a imbolnavit cand eram insarcinata in 8 luni, era si destul de batrana, eutanasie. Atunci am alergat cu ea pe la toti medicii, am chinuit-o cumplit sperand sa o salvez. Apa la inima! Nici nu-mi imaginam ca pisicile pot face asa ceva!!! A fost rau. De 2 sapt am ramas si fara cea de a doua, 13 ani, cancer, eutanasie. De data asta n-am mai incercat nimic, am ingrijit-o si am iubit-o, pana cand am vazut ca i s-a schimbat privirea, ca sufera, ca nu se mai tine bine pe picioare. Mai avem una. Fi’miu inca intreaba unde e Costache, i-am zis ca e la medic, nu se simte bine… Nu mai am puterea pentru pisici noi, finalul doare cumplit. Cumplit.

    • elisa claudia

      Aceeasi situatie, 1 la 1, doar ca era catelusa, nu pisica.Dupa eutanasie mi-am pierdut somnul, slabisem, etc.Pt nimic in lume nu as mai putea relua povestea.Cei care tin animalutul in casa au au relatie f diferita de relatia celor care il tin in curte.Mai ales ca la vremea aceea nu aveam copil, s-au amestecat acolo si trairi materne, asa ca pierderea am resimtit-o ca totala.Cand ai copii, poate lucrurile nu sunt asa de dramatice, nu stiu…

    • Ana G.

      Ba e la fel! Eu nici nu am avut puterea să-l eutanasiez…A murit de cancer, acum aproape 5 ani. Am altul, salvat de pe stradă când abia făcuse ochi. Personalitate total diferită de a celuilalt, seamănă cu mâța nebună, portocalie, dintr-o anume reclamă la mâncarea pentru pisici. Moartea celuilalt mă doare încă, a fost cel mai cuminte şi mai bun pisoi. Şi el găsit pe stradă, mic, l-am avut 15 ani. A fost prieten la cataramă cu cățeluşa care a murit cu un an înaintea lui, otrăvită. A aşteptat-o la uşă luni la rând, crezând că se va întoarce de afară…

    • Moni

      Cei care au otravit catelusa merita sa moara in chinuri exact ca ea. Asta le doresc lor, si celor care fac ca ei.

    • Ana G.

      A fost mai degrabă întâmplare, Moni. A călcat în otravă pentru şobolani pe scara blocului şi a fost prea târziu când am dus-o la doctor. Cert este că moartea în felul acela e cumplită. Dar celor care otrăvesc animale le doresc şi eu acelaşi lucru ca tine. Am văzut şi alți căței şi pisici murind otrăviți intențonat şi le-am urat făptuitorilor moartea în aceleaşi condiții.

    • Alina D

      Stiu bine senzatia …o perioada si eu am zis la fel, ca nu mai vreau sa ma atasez de niciun animal. Asta dupa motan si catel care s-au dus ambii in cateva zile …Pana cand un blanos iti fura din nou inima…

  7. Ana

    Musai sa lasi si o adresa, Fiica-mea isi doreste sa trimta un cadou Ciocolatei 🙂

  8. Ella

    Draga si dulcea si scumpa de ea. Vrem mai des povesti cu si despre blanoasa. <3

  9. Moni

    Cred ca blanoasa nu isi da seama ce noroc are sa fie intr-o familie care sa nu ii dea un sut in fund sa zboare pe usa afara inainte sa apara primul copil ( asa cum se cuvine in Romania). De fapt, mai bine ca nu stie ce patesc alte blanoase. Eu cred ca ea se considera mai degraba copilul vostru, un copil rasfatat si care nu creste. 😀 Fain articolul, foarte funny, sunt curioasa si de perspectiva pestilor din acvariu. 😛

  10. Cristina S.

    La suflet mi-a mers articolul. Am doua pisici si sunt copii mei cu patru picioare. De abia astept si alte articole pe aceasta tema. 🙂 Mi-a placut foarte mult !
    Pupici Ciocolatei si sclavilor mici 🙂

  11. Adina

    Pupa-te-as de Ciocolata. Chiar ma
    intrebam ce face ea cu doi copii , ca al meu, la 9 luni jumate, ar molfai orice patruped de companie de drag. E o eroina, nu altceva.

  12. Elena

    Pisicutele mele au scapat! :)) Fetita noastra nu le baga in seama deloc…e fan catei,tremura toata de fericire mai ales cand vede pufosenii care latra si sar in sus pe langa ea. Poate mai incolo o sa le acorde putina atentie…sper 😀

  13. Emma

    cum te ai descurcat cu parul din casa si de pe haine? adica ai vreo solutie minune care te scapa repede de el?

    • Metallicat

      Emma, imi permit sa iti raspund eu, desi am catel, nu pisica. Sunt cam doua perioade pe an (una dintre ele este la mine acum, cand isi pierde „izolatia” de iarna), in care nu exista alta solutie decat periat de mai multe ori pe zi – eu scot cam 10 perii pline de blana din el zilnic, de vreo doua saptamani, si urmarit cu rollerul de scame toate locurile prin care se asaza. Din fericire la mine e usor, pentru ca are in fiecare camera cam doua locuri „ale lui”, iar pe pat am o cuvertura numai pentru el, pe care o pun ziua peste toata lenjeria, si o spal cam la doua-trei zile (noaptea nu are voie in dormitor). Masina mea de spalat are un program special de „pet hair removal”, care din ce am observat baga o clatire in plus.
      In restul timpului, de cand am trecut pe hrana asa-zis bio/super premium pentru caini, si am eliminat toate gustaricile de mancare de om interzise, nu ii cade parul aproape deloc (mie imi cade mai mult 🙂 ). Periatul de asemenea se face zilnic, si mai poti incerca sa ii dai un supliment alimentar special pentru par.
      Cel mai important aspect pentru prevenirea caderii parului este, insa, cum am zis, schimbarea alimentatiei. Este un efort mare, intr-adevar (cred ca sunt saptamani in care cheltui mai mult pe mancarea lui decat pe mancarea noastra), insa merita, atat pentru sanatatea si estetica animalului, cat si pentru cei care locuiesc impreuna cu el (eu am un barbat traumatizat de parul de animale, si primirea animalului in casa a fost conditionata de acest aspect).

    • Printesa Urbana

      Noi aspiram des, inclusiv canapeaua, mai strangem cu rola, iar vara o tundem scurt.

    • Emma

      am avut caine, stiu cum e, pet hair removal am si din ala:) . Ii cadea parul ca la razboi…mai ales spre batranete. Acum ma bate gandul la o pisica, dar ma decurajeaza parul lasat. Avantaje si dezavantaje.

  14. Asta ma face sa scriu si eu o postare despre pisica noastra si puii ei micuti.Poate in ziua de Paste cand nu o sa mai fac nimic, nimic, decat sa fiu servitoarea lor 😀

  15. Cătă

    O, vai! O am pe Mika, minunata mea de 1 an și două luni. E superbă. Râzgâiată, pupăcioasă, torcătoare și hoață. :)) Zilele trecute a batut.o un motan și am ajuns cu ea la medic. Mă topesc când vin de la muncă și miorlăie să o iau în brațe. Cel mai mult îmi place când mă trezesc noaptea cu ea ghemuită lângă mine. Oftează așa mulțumită când o mângâi…

  16. Raluca Albu

    Draga Ciocolata, iti trimit imbratisarile mele, sunt o pisica de 9 ani, careia i-a aparut in zona de influenta un omulet ce are acum 2 ani si care inca nu a inteles cine e de fapt sefa familiei.
    De aceea te rog cu respect sa ne mai scrii atunci cand cei doi pui de om se vor purta cu tine asa cum trebuie, nu de alta, dar sa stiu cat mai stau ascunsa prin dulap, in carutul baietelului si in alte obiecte cumparate pentru el pe care nu le foloseste.
    Cu sperante de mai bine, iti trimit un salut pisicesc din Piatra Neamt!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *