Știm cu toatele cât de minunată e viața de mamă, câtă bucurie, speranță, putere, energie și lecții de viață sunt presărate ici colo, de la 6 dimineața când micul om ne dă trezirea, până după miezul nopții, când reușim să terminăm nu tot ce ne-am propus, dar măcar ce era urgent din tot ce ne-am propus. Totuși, viața asta de mamă nu e chiar o plimbare în parc. E mai degrabă o cursă cu obstacole, nimic dramatic, desigur, dar motive de înjurături printre dinți apar la tot pasul, chiar și la cele mai zen dintre noi (eu nefiind neapărat o mamă din această categorie).
Ți se schimbă prioritățile (nu neapărat în avantajul tău).
Habar n-ai când ai trecut de la vreau și îmi place la lui bebe nu-i priește și hai să vorbim când se trezește cel mic. La un moment dat, fără să-ți dai seama, ai alunecat discret de pe locul 1 în topul persoanelor tale preferate pe locul al doilea (sau al treilea, dacă ai doi copii), iar pe primele locuri s-au cățărat delicat făpturile adorabile care ți-au invadat și cucerit deopotrivă inima și creierul.
Ce vrei tu contează acum mai puțin decât ce vrea și poate un omuleț de 75 de cm. Și asta poate deveni extrem de enervant în cele 3 minute de reality check zilnice. Adică stai așa, băi, eu chiar nu mai contez? Eeei, e cazul să iau măsuri, îți spui decisă. Doar că apoi puiul îți aruncă o privire printre gene și paf, gata, creierul ți-a fost șters. Ce ziceam? Ah, da, tre să fac piureul de consistență perfectă pentru minunea asta de băiețel, mânca-l-ar mama pe el.
Soluția: timp departe de mașina de hipnoză, pardon, adică de copil. Ai nevoie de mici pauze ca să nu-ți pierzi complet mințile. Alege un lucru care-ți place (sau două sau trei) și fă-l departe de ochii adorabili care reușesc să capete instantaneu controlul asupra minții tale. Poate fi ceva mic, gen un pahar de prosecco pe balcon cât el doarme sau o mandală de pictat ascunsă în toaletă.
Trebuie să fii un exemplu bun.
Gata cu înjuratul la volan, cu băutul de bere la 11 dimineața și cu cina formată din trei amandine. Un om mic crește sub ochii tăi și va face exact ce faci tu, convins că acesta e modul ideal de a răzbi în viață. E atent la toate și mai ales la prostii. Reține tot ce nu trebuie reținut, face tot ce nu e de dorit. Ia să vezi ce frumos te vor privi celelalte mame din parc când ăsta micu’ o să se ofere să le aprindă el o țigară, că doar a văzut la mami. Sau când scoate capul pe geam și-l trimite pe șoferul de autobuz care ți-a tăiat calea direct acasă la mama lui, folosind cuvinte despre rude decedate.
Soluția: alta decât autocenzură puternică n-am. Ah, la mine mai funcționează să mestec gumă la volan când sunt cu copiii în mașină, în felul ăsta pot să înjur fără ca ei să priceapă ce zic. Și, desigur, mănânc prostii pe ascuns (când simt că vreau să mă arunc pe geam și nimic altceva nu funcționează).
Nu mai poți să faci ce făceai înainte.
Vrei, nu vrei, ăsta e adevărul: viața ta s-a schimbat radical. Nu mai poți ieși seara la film că ești singură cu copiii, care trebuie spălați și culcați. Nu mai poți merge la sală dimineața. Nu mai poți ieși la un vin cu prietena ta, că n-ai cu cine lăsa copilul noaptea. Nu mai poți fi spontană cu plecatul în vacanțe, depinzi de mucii și de bagajele lui.
Soluție: fii spontană în lucrurile mici. Mergi la Mega când vrei tu! Iei copilul în marsupiu și fugi la dezmăț. Poartă prin casă haine elegante, pe care înainte le purtai doar la ocazii speciale. Vopsește-ți părul singură, cât doarme copilul, în culori demente. Ia copilul la subraț și mergi la un picnic extravagant în parc. Ignoră celelalte mame venite cu o banană la pachet. Tu adu fresh de portocale (și niște vin pentru tine), crochete, brânză cu mucegai, struguri, biscuiți sărați și croissante aburinde. Întinde păturica pe iarbă, scoate tacticoasă toate delicatesele, tacâmurile, paharele și farfuriile frumoase, pune bebelușul în fund printre ele, fă-ți un selfie și bucură-te de o ieșire spontană glorioasă!
Coșuri de picnic minunate ca cel din poză găsiți pe iLUX.ro. Sunt foarte elegante, frumos lucrate și bine organizate astfel încât să poți lua cu tine fără să le deteriorezi o grămadă de lucruri.
E important să fii atentă la tot felul de mărunțișuri.
Dacă înainte reușeai să te strecori prin viață destul de simplu, respectând câteva principii esențiale, acum trebuie să caști ochii la tot felul de detalii dubioase. Gingiile lui bebe. Conținutul scutecului. Forma degetelor. Mărimea pașilor. E extrem de obositor să porți această uriașă responsabilitate. Să nu mai poți fi nepăsătoare sau neatentă, că s-ar putea să-ți scape ceva esențial pentru dezvoltarea sau sănătatea copilului. În plus, soțul brusc cere și el atenție egală. Trebuie să fii atentă și la semnalele lui discrete cum că vrea atenție, o masă caldă, cămăși călcate. Clar, viața de mamă nu e simplă.
Soluția: cheamă ajutoare. Multe și specializate. O doamnă la curățenie și călcat. O prietenă bună cu copii care să-l scaneze și pe al tău din când în când. Un pediatru bun.
Depinzi de internet ca să socializezi.
Evident, nu mai ai timp de cafele, cumpărături și petreceri la fel ca înainte, așa că relația ta de prietenie cu gașca atârnă de un fir de păr. Noroc cu Facebook și Whatsapp că mai afli cine cu cine s-a însurat, care a divorțat, cine a emigrat și unde. Dacă rămâi fără internet pentru o zi, te simți abandonată în pădure, fără pic de contact cu realitatea.
Soluția: programează-ți măcar o dată pe lună o întâlnire offline cu persoanele apropiate. Poate fi și cu copii, dacă altfel nu se poate.
Nu mai ai timp de tine.
Nu mai apuci să-ți faci unghiile, să-ți pui bigudiurile calde, să te cremuiești seara după duș, să-ți pui masca de argilă. Cineva trebuie legănat, iubit, altcineva trebuie întrebat cum a fost la serviciu, biberoanele și rufele trebuie spălate, trebuie să faci ordine în chitanțe și facturi. Pictatul unghiilor pică undeva jos de tot pe listă și uite-așa stai cu lacul de unghii sărit cu săptămânile.
Soluția: combină activitățile. Ia-ți de exemplu trusa de unghii cu tine și, cât păzești copilul care se dă în trambulină, pilești un colț prea ascuțit. Dacă ai noroc, dai și un strat de bază protectoare. Da, n-o să fii privită prea bine de restul mamelor din parc, daaaar… citește mai jos.
E prea multă presiune.
Trebuie să fii mamă perfectă, să nu faci aia, să nu faci cealaltă. Tot internetul și tot parcul stau cu ochii pe tine, parcă. Trebuie să fii nevasta perfectă. Femeia perfectă. Colega perfectă la birou. Să ai răbdare cu toți, să reziști cu două ore dormite pe noapte, fără să bei, să fumezi și să faci abuz de amandine.
Soluție. Fuck’em. Adică pardon, am vrut să zic să fii mai selectivă cu cei pe ale căror păreri dai doi bani. Fă ce simți; dacă ți-e bine, înseamnă că e bine.
Lumea te privește ciudat.
Prietenele fără copii nu pricep ce s-a întâmplat cu rochiile tale elegante, cum au reușit ele să se transforme atât de rapid în șalvari și tricouri largi de bumbac. Unde sunt buclele, de ce ai mereu o coadă de cal în vârful capului. Ți-a furat cineva toate bijuteriile? Și parfumul? De ce nu mai ieși din casă? Cum adică nu poți lăsa copilul la o vecină să mergi la coafor? De ce, că în filme mereu își lasă lumea copiii cu necunoscuți și totul e perfect!
Soluția: îndeamnă pe toată lumea să facă copii, așa vor înțelege.
Îți pierzi răbdarea.
Copiii mănâncă pane creierii părinților, e felul lor preferat la mic dejun, prânz și cină. Știu exact cum să-ți pună nervii pe moațe, ce butoane să apese și când, cât de tare să țipe și în ce fel, cum să ceară exact ce nu ai, fix când n-ai cum să faci rost.
Soluția: strângi din dinți. Dansezi. Te descarci cum poți. Pe mine mă ajută să fac chestii minuțioase, de exemplu să pun la loc cerceii pe rastelul dedicat, sau bijuteriile mici la locul lor, fiecare în bucățica ei de sertar. Nu prea le port, se mai joacă cei mici cu ele și le zăpăcesc de cap, așa că atunci când simt că-mi ia mintea foc, iau copiii, ne așezăm pe pat cu toții și facem ordine în bijuterii. Sau în ustensilele de bucătărie. Sau la jucării. Copiii sunt foarte bucuroși să mă ajute, trece timpul repede, iar lucrul cu mâinile e foarte calmant pentru mine.
Casete de bijuterii ca cea din imagine găsiți multe modele, culori și tipuri de compartimentare pe iLUX.ro. Sunt foarte frumoase și practice, am și eu una de vreo doi ani, reprezintă un cadou perfect pentru o femeie ca noi.
Ți-e dor să fii în centrul atenției.
Zilele în care erai curtată și răsfățată s-au dus. Acum curtezi și răsfeți tu, un minunat omuleț creat chiar de tine. Oricât de mult ți-ar plăcea asta, sigur îți e dor să mai fii tu cea cadorisită, complimentată, masată, adorată.
Soluția: spune ce vrei, cere răspicat. Flori de la soț. Prăjituri de la prietenă. Pupici de la bebe. Cadouri anume. Asta cu lista de cadouri mie mi se pare o idee genială. Primești ce-ți dorești. Avem cu toatele o listă luuungă de cadouri nepotrivite, nu-i păcat de bani și de sentimente?
Multe cadouri pentru femei găsiți pe iLUX.ro, tot felul de idei trăsnite și frumoase de accesorii pentru casă și persoană fizică feminină.
Ce probleme de mamă mai aveți, poate găsim soluții împreună?
Sursa foto preview: mamă depășită via Shutterstock.com
Am ramas la „Trebuie să fii un exemplu bun”. Asta pt ca eu am o problema cu trebuie. Nu trebuie. E important pentru noi, ca oameni, sa devenim oameni mai buni, sa invatam dn viata si din greselile proprii (ca din ale altora va jur ca nu am reusit sa invat mare branza 😀 ). Mai consider ca e musai sa fim autentici, si nu falsi. Copilul invata nu doar din injuraturi sau din lovituri, ci reactia fata de situatia care s-a intamplat si nu suntem de acord. Invata sa reactioneze prin imitatie, si le intra in subconstient: oamenii agresivi sunt fostii copii agresati! .
Toti avem nervi si situatii zilnice care nu sunt pe placul nostru (machiaj ratat, bluza rupt, semafor pierdut, etc) – pentru linistea noastra sufleteasca si trupeasca conteaza sa le acceptam si sa nu ne ancoram in lucrurile materiale si eticheta.
P.S. cu rabdarea, nu cred ca e copchilul de vina, o fi el vinovat de muuulte altele, dar nu de lipsa mea de rabdare, nu aveam nici inainte :)))))
Oh, Doamne, Ioana glumeste cand spune:”Trebuie sa fim” asa si pe dincolo.Daca citesti postarile ei, iti dai seama cam ce stil are, si ca acest „trebuie” e acolo pt ca tot articolul are o tenta asa mai sugubeatza!:)
Cum faci sa te asculte copilul de 3 ani jumate atunci cand vrei sa ii comunici lucruri neplacute (cum ar fi, stiu ca nu-ti place sa te culci dar noaptea este cel mai bun lucru de facut ca sa fim odihniti pentru a doua zi care va fi minunata etc?) – stii ce spun, nu?! Fetita mea este o rebela, cum deschid subiecte dezagreabile, vorbesc literalmente cu peretii….. si NU MAI POOOOOT!!!!!!!!!!! simt ca ma apuca iar frustrarea din primul an…
N-a vrut dintotdeauna sa se culce seara sau e ceva nou, s-a schimbat ceva?
Poate doarme prea mult la pranz si seara nu ii mai e somn? Poate e ceva ce o sperie noaptea, in camera ei? Poate simte ca pierde chestii daca se culca (eu asa sunt).
La noi juniorului ii place sa se joace, sa alerge peste tot sa descopere continutul sertarelor si dulapurilor, sa se uite pe carti. Cand e vb de culcare are impresia ca pierde din timpul de joaca, asa ca e mare scandal.
A mers un timp cu rasfoit carti si cantat cantece, acum stie tactica si refuza sa se uite pe carti sau sa ii cantam seara 🙁
Poate e somnul de pranz prea lung sau prea tarziu? poate masa de seara nu e potrivita?
E normal sa nu vrea sa se culce, joaca e clar mult mai amuzanta ca somnul.
fiica mea de la 2 ani nu mai doarme la pranz. A adormit o data, pe la 5 ani, cand a zis ca o doare capul. No, asta e 🙂 – dar adoarme seara la 9 🙂
Draga Mama,
si eu sunt mama unui baietel de 2 ani. Si eu as vrea sa stiu raspunsul la intrebarea ta. Dar am impresia ca desi unele tips&tricks ajuta, reteta nu este universala.
Baietelul meu a fost pana la 1.5 ani o dulceata, ne-am ineles perfect apoi cred ca a observat la copiii de la cresa cu frati mai mari cum merge treaba si a inceput sa urle pentru orice nimic.
Cand nu vrea sa fie imbracat urla, cand nu vrea sa fie spalat urla, cand plecam de la locul de joaca urla, cand ajungem acasa si nu vrea sa intre urla.
Urla daca ceea ce ii dai de mancare nu este iaurt sau piuree de fructe, urla daca trebuie sa mearga la culcare.
Eu si tatasu suntem terorizati asa ca am intrebat la gradinita daca se comporta si acolo la fel. Surpriza, surpriza, acolo este cel mai dulce copil.
Aparent acolo nu are cine sa stea dupa fundul lui, stie ca dc nu face ce i se zice este lasat sa urle pana ii trece si stie ca nu exista nici iaurt, nici piure de fructe decat in anumite zile si doar o portie.
Prin urmare incercam sa aplicam si noi aceeasi tactica, cateodata functioneaza cateodata nu. Cand am eu impresia ca in urmatoarea secunda explodez il preia sotul. Cand sotului ii vine sa o ia la fuga, preiau eu comanda.
Am observat ca atunci cand avem oaspeti este iar cel mai cuminte copil, aparent nu ii place sa faca show fata de straini. Cand sunt bunicii in vizita este iar doar lapte si miere.
Procese precum: spalat, imbracat si culcat dureaza la noi cateva ore si cu multe rugaminti, la bunici functioneaza imediat.
Dupa cum zice si Printesa, ajuta sa te mai deconectezi si cate o ora de la situatia de acasa si apoi suporti mai usor.
Si cum speranta moare ultima, poate cu timpul devine mai usor 🙂
Te inteleg pentru ca am trecut si noi prin asa ceva, intr-o forma mai blanda recunosc.
2 ani e varsta la care isi descopera parerile, personalitatea si testeaza limitele. Tot asa cum a invatat sa mearga si sa manance asa invata ca daca urla mami cedeaza…sau nu! Multi sunt tare frustrati pentru ca nu si-au dezvoltat limbajul sau gandirea suficient cat sa comunice corect ce vor. De multe ori nici eu nu stiu ce vor! :)))
La cresa toti sunt cuminti:)) Excludem din start ideea ca i-e frica de educatoare, e cuminte pentru ca acolo e alt univers, cu alte reguli.
Acasa e spatiul lui de comfort si mami si tati sunt persoanele cele mai apropiate. Si eu la servici sunt mai …cuminte 🙂 decat acasa, ma abtin de la a spune si face chiar tot ce vreau pe cand cu sotul, parintii, prietenii apropiati e altceva, e zona mea de comfort si am alt comportament.
Acu’ asta e teoria in realitate stiu cum e sa vrei sa-ti iei campii. Eu am invatat repede ca „pick your battles” adica nu te certi pt orice cu copilul, il lasi sa mai si experimenteze. Sunt foarte putine lucrurile pentru care imi impun parerea si in general tin de sanatatea si siguranta lui. De exemplu, ieri l-am lasat sa sara pe pat (sub ochii ingroziti ai buncilor) stiind clar ca se va lovi dar nu foarte grav. I-am explicat posibile consecinte, m-a ignorat si l-am lasat in pace. Dupa 3 secunde s-a lovit (nu grav!) si a plans cateva minute. Azi ignora patul si si-a gasit altceva de facut. Pe de alta parte nu negociez niciodata spalatul pe maini. In momentele rare cand nu e de acord il spal cu forta si ii explic calm (printre urletele lui) de ce e musai si neaparat sa facem treaba asta.
Sincer cel mai greu mi-a fost sa educ sotul: i-a fost fantastic de greu sa accepte ca piticul familiei nu executa ordine si instructiuni.
Cu timpul devine mai usor si de cand vorbeste fluent ne intelegem altfel, discutam si negociem frumos cu argumente (de ambele parti). Nervi tot imi toaca dar macar nu urla! :)))
„Soluția: îndeamnă pe toată lumea să facă copii, așa vor înțelege.” genial! :))))
Nu e genial deloc să încurajezi oamenii să facă copii doar pentru tu ai și în niciun caz „ca să vadă și ei cum e”. Genial ar fi să nu simți nevoia să te justifici sau să cauți probleme acolo unde nu sunt – prietenii nu-ți înțeleg noua viață. Soluția e să le argumentezi de ce ai viața diferită, nu să-i împingi in a similar to your self-made hell.
Imi place la nebunie articolul si mi se pare foarte ingenios modul in care e ascunsa reclama in el.
Acu’ sa nu vada barbatu-miu articolul, ca s-au dus banii de compresor 😀
Cosurile arata intr-un mare fel si is misto compartimentate.
Stau prea mult pe net citind blogurile mele preferate 🙂 io nu-s perfectă, nu citesc cărți 😛
Buna ziua, ma numesc Andreea si stau pe net sa citesc bloguri misto si informatii despre copii si diversificare. E vreun club,ceva, unde pot sa ma inscriu cu activitatile mentionate anterior? :))
Ce idei misto! Mi-a placut la nebunie rama foto arbore genealogic. Partea nasoala e ca ziua mea a trecut deja. 🙂
cu alte cuvinte, a avea copii e naspa din toate punctele de vedere. nasol de voi. asa e si la cunostintele mele cu copii, esec total – nu timp liber, in unele cazuri nu bani, sau nu suficienti ca se impart la mai multi, nu libertate de miscare si foarte multe frustrari. barbatii in general lasa toata raspunderea pe partenerele lor, ba unii isi mai gasesc si amante daca au bani, sau descarca banii la amante nu la pampersi. copiii nu sunt nici ei prea reusiti, cu cateva exceptii care prezinta ceva potential pentru ca ii duce capul si sunt foarte curiosi. needucati majoritatea, se vede ca nu se ocupa nimeni de ei. facuti pentru ca ticaia un ceas, sau pentru ca asa a zis bunica, popa, vecina.
si eu visam cai verzi pe pereti, familie cu copii, cand am vazut in jur ce se intampla de fapt si cat de frustrati sunt cei cu copii (in afara de cateva exceptii) am hotarat: nu-mi trebuie. daca ma luam dupa textele voastre, imi terminam viata.
comentariul meu este pentru potentiale mamici, care viseaza panselute cum eram si eu. uitati-va la cei din jur, ba chiar petreceti cateva zile, saptamani cu familii cu copii, mergeti in parcuri, beliti bine ochii ce probleme sunt si luati decizia in cunostinta de cauza. ce scrie pe bloguri si site-uri sunt floricele pe campii iar problemele reale sunt foarte bine cosmetizate ca nici una nu recunoaste public ca nu mai vrea, decat prietenele foarte apropiate cu copii.
cum sa fie naspa sa ai copii? hm, cred ca n-ai citit ce trebuie pe blogul asta. 🙂
dar e ok, nu toata lumea trebuie sa se reproduca, eu admir sincer oamenii care n-o fac la modul asumat si constient.
eu nu prea am vazut parinti fericiti. exclud pozele de pe retelele de socializare unde totul e minunat, ca nu e (stiu realitatea din spatele lor).
problemele de care se vaita amicele mele cu copii sunt foarte serioase si mancatoare de timp, bani etc iar pe bloguri cum e acesta, sunt tratate ca fiind minore. si parintii dezinteresati pe care ii vad peste tot imi dau impresia ca e o povara pentru ei. da, normal ca ei sunt de vina, ca nu trebuia sa se reproduca. mai bine nu faci copii decat sa fii un esec de parinte.
e greu, e foarte greu sa cresti un copil, din toate punctele de vedere. te stoarce de tot ce ai. insa e un greu foarte fain, care, in timp ce te consuma, te si creste, te bucura, iti da acces la sentimente si la informatii pe care nu le poti accesa altfel. e, intr-un fel, ca greul ala pe care-l simt alergatorii la maraton. simti ca mori de efort, dar iti place, o faci din nou si din nou. nu e un greu care sa te ucida. plus ca greul asta cel mai greu trece, primii ani sunt mai grei. uite, la noi acum e mult mai usor, iar chestiile din articol nu sunt tratate ca minore, pentru mine, CHIAR SUNT MINORE. Pentru mine e atat de mult mai frumos si mai valoros felul in care ma simt cand copiii mei vin sa ma ia in brate decat faptul ca nu mai pot manca cinci prajituri la masa de pranz. Adica serios acum, astea sunt nimicuri, raportat la felul in care cresti in tine atunci cand lasi un copil sa-ti schimbe viata.
ar trebui sa fie minore pentru orice parinte care are copii. ce spui tu sunt exceptii pe care nu le-am intalnit. eu vad cu o frecventa rusinoasa parinti-putori care nu se ocupa de copii, nu le place, ii duc in parc de unde nu fac altceva decat sa se uite in telefon, nu acorda nici o atentie copilului, sau nici macar nu ii duc in parc. de educatie nici nu poate fi vorba.
amicele mele cu copii nu par la vreun maraton din care sa aiba ceva de castigat, ci impovarate, nefericite, bagate in priza tot timpul, unele au probleme si cu partenerii care s-au plictisit de ele si de copii. si toate astea sunt bine ascunse sub pozele vesele de pe retelele de socializare, ca nu vor sa se faca de ras, e presiunea prea mare pe ele sa arate ce familii minunate sunt. motivul pentru care nu divorteaza sunt impartirea bunurilor, plata pensiei alimentare, esecul ca si familie.
si revin la ce am inceput, sunt femei care citesc bloguri de genul asta si au impresia ca e minunat sa fii mama. cand ajung sa aiba ele copii, ajung ca amicele mele (realitatea din teren care e mult diferita de cea de pe blog) sau ca plictisitii-frustrati pe care ii vad peste tot. prea mult roz strica.
Deea has a point, oricat sar mamele uimite, ‘cum, dar vai, nu se vede din avion ca e minunat’? Cunosc doar vreo 2 tati cu adevarat implicati in crestere, dar si astia sunt frustati, unul, programator, s-a si imbolnavit din cauza epuizarii. Mamele sunt la randul lor prea obosite sa se mai bucure de copil, de zambete si cai verzi pe pereti. E nevoie de ajutor, asta trebuie spusa tuturor celor care se inhama la drum. e singurul sfat realist care trebuie oferit, in special viitorilor parinti care mai si lucreaza de rup.
da, Anne, ajutor daca are de unde, dar si mai bine o evaluare realista a situatiei:
-avem bani de crescut copii?
-suntem in stare sa renuntam la timpul nostru pentru copii sau ii caram dupa noi?
-ne permitem o bona, macar din cand in cand?
-ne place (aici ar fi bine o proba de cateva saptamani cu copiii prietenilor)?
-ce se intampla daca…. iese bolnav/ajunge invalid/murim noi intr-un accident?
-de ce ne dorim copil in primul rand? – grija la batranete/ presiunea sociala/experiment propriu/ticait de ceas?
-daca ne permitem, de ce nu adoptie?
-ce putem oferi unui copil sa duca o viata buna? avem bani pusi deoparte pentru el?
daca l-ai facut si nu iti place, n-ai cum sa il mai trimiti inapoi, din cauza asta e bine de analizat realitatea, nu doar citit bloguri roz, care dupa parerea mea, fie vand iluzii, fie sunt exceptii de la regula.
a, sa raspund… de ce fac unii mai mult de 1 copil? pai unii pentru ca nu s-a nimerit din prima sexul copilului sau vor si F si B, altii pentru ca vor sa aiba copilul frati pentru ca ei au fost singuri la parinti sau pentru ca primul n-a iesit tocmai reusit si poate la al doilea e mai cu noroc (cunosc cazuri – primul a iesit handicapat, si pe al doilea l-au facut ca sa aiba si unul normal). sau pe principiul ca unde mananca 5 mananca si al 6lea- decat unul ingrijit mai bine 2 crescuti in lipsuri – logica de gaina.
nu comentez de cei care chiar ofera suport financiar si timp pentru copiii lor, dar astia sunt rari, ca romanii sunt saraci lipiti, nu avem clasa de mijloc. poate doar daca ai o afacere si un program extrem de flexibil, ca sa ai timp de copii, cu job de 8 ore+naveta vii extenuata acasa. banii sunt la limita, barbatii renunta primii si atunci… uite asta inseamna planificare proasta.
si uitasem de un motiv important pentru care romanii fac mai mult de 1 copil: alocatiile, indemnizatiile, dar astea nu sunt mame, sunt niste jigodii care nici macar nu merita mentionate. presupun ca nu se gasesc pe blogul asta, de obicei fiind analfabete, insa exista si astea, nu le mai punem la socoteala.
Foarte pertinente intrebarile, crede-ma ca nu esti singura care si le pune… Din pacate nu poti sa acoperi toate situatiile care pot sa apara in cei 20 de ani sa zicem in care un copil si-ar lua zborul. Am facut un copil dupa ce timp de zece ani m-am incapatanat ca nu-mi trebuie copii. Da, m-am zbatut inclusiv sa-mi conving sotul si familia sa adoptam un copil (nu pot sa inteleg egoismul asta feroce sa fie neaparat bucatica din tine, cand ai putea sa-i dai aripi unui copil condamnat la mizerie). Sa-ti explic de ce nu adoptie: sotul meu, si nu e singurul barbat pe care l-am auzit anti-adoptie, a vrut neaparat sa fie samanta lui acolo… Alfa male shit… Si am facut un copil pt ca il simteam neimplinit, trist, eu nu-i mai eram de ajuns. Si e cel mai important om din viata mea si an vrut sa-l fac fericit
Si de cand s-a nascut, incerc sa ma gandesc la toate situatiile tragice care ar putea interveni. Am facut asigurare de studii in cazul unui deces, compania va plati in locul nostru pana la 18 ani… Am zburat la un moment dat cu avioane separate… Am renuntat la n ani de munca nebuna si am decis sa fac pauza sa ma ocup de copil, desi dupa 2 ani va trebui sa o iau de la capat… Avem si plan b daca ramanem fara job… Si tot nu pot sa traiesc linistita pt ca ma omoara gandul ca ar putea pati ceva, ar suferi, ca si-ar bate cineva joc de copilul meu… Fiecare om are limitele sale, asta este a mea, mi-e teama ca o sa o pierd, pt ca ce spui tu e neverosimil… Nu poti prevedea si gestiona toate situatiile de cacat din viata asta…
nu le poti prevedea pe toate, dar pe alea basic da. majoritatea parintilor nici pe astea nu sunt in stare sa le prevada, ca ei nu vad decat ziua de azi , eventul ziua de maine. ca animalele.
Asa este! Uite eu nu prea am ajutor si simt ca nu mai pot, simt ca nu mai am rabdare, adik…am am am pana ce Poc! Explodez…si apoi imi pare rau
Pfff….Pai si atunci de ce mai face lumea al doilea copil?Al treilea? Daca e asa horror si nimeni nu mai vrea?Nu de alta, dar eu am in jur femei care – da! s-au plans ca le e greu de multe ori – dar l-au facut si pe al doilea (si nu! nu a fost o intamplare…unii „au muncit” ceva luni pana au reusit). Am o vecina cu trei copii! Nu am intalnit persoana mai fericita si mai senina! Si are niste copiii extrem de reusiti! De care, culmea!, se ocupa. Ti-as recomanda si un blog al unei doamne care are 4 copii (aici in RO) – copii minunati de care se ocupa excelent! Dar, cum nu stiu care este regula Printesei in legatura cu asta, nu vreau sa dau acum link. Nici Otilia Mantelers nu mi se pare ca ar suferi si doar are 3 copii (daca nu ma insel). Ba vad ca ii si place experienta! O prietena de a mea calatoreste prin toata Europa cu cei doi copii (unul are 4 ani, celalalt 1 an). Nu am vazut-o nici deprimata, nici smulgandu-si parul din cap.
Sa inteleg ca oamenii fara copii nu sunt deprimati? Nu au frustrari? Pfoai, in ce lume m-oi invarti eu de cunosc persoane fara copii care sunt extrem de frustrate, rautacioase, deprimate, samd?!!!
Nasii mei au doi copii! Primul a fost….ceva de groaza: genul acela urlator, fara somn, care musca si loveste (unele mamici stiu ce vreau sa zic), dar ei sunt cuplul cel mai solid, frumos si vesel pe care il stiu.Cunosc oameni care au inflorit de cand au copii. Cunosc oameni care s-au despartit dupa ce au avut copii. Problema NU SUNT COPIII! Ci OAMENII! Trebuie sa stii exact ceea ce iti doresti, ce fel de persoana esti si ce partener ai! Si cei fara copii se despart, isi iau amanti/amante, se paruiesc, etc.
Depinde foarte mult de modul in care te raportezi la situatie, la experienta. ATAT! Cat despre situatille naspa, nu se cosmetizeaza nimic. E normal sa fie greu! Asa cum iti e greu uneori si la serviciu! Asa cum uneori nu ai chef cand vii acasa sa speli rufe, vase sau sa stergi praful. A-ti fi greu uneori, a fi chiar trist/deprimat uneori e normal!
Un copil schimba foarte mult dinamica unui cuplu, un copil scoate afara tot noroiul dintr-o persoana si, daca esti istet, analizezi, cureti si arunci noroiul ala ca sa faci loc variantei tale imbunatatite. De fapt…un copil este CEA MAI FRUMOASA LECTIE pe care ti-o ofera viata! Depinde de fiecare daca vrea sa invete si sa evolueze sau din contra…daca ramane repetent!
Era pentru Deea comentariul meu 🙂
Unele femei fac al doilea copil pentru ca nu altceva mai bun de făcut.
Ăăă, cum adică?
De pe telefon nu-mi dau seama dacă întrebarea se referă la comentariul meu, dar dacă da, răspunsul este ca pentru unele femei copiii reprezintă o justificare pentru lipsa de personalitate, pentru mediocritatea profesionala, pentru faptul că sunt întreținute de parteneri. Sau, așa cum s-a mai spus pe blog, unele femei pozează în mame perfecte pentru că nu au altă opțiune.
Stiu ca suna foarte dur dar asta e realitatea in multe din orasele mici de provincie in care nu sunt prea multe optiuni de job. Din pacate am observat asta personal printre prieteni si neamuri: fac copii ca sa aiba o scuza de stat acasa si un venit stabil, n-au nici o chemare si nici un interes sa-i creasca, ii parcheaza cu orele la televizor sau cu saptamanile la bunici.
Cred ca totusi Deea a nimerit gresit, cititorii acestui blog nu cred ca se incadreaza in categoria asta, de aici si indignarea majoritatii. :)))
Majoritatea suferim de oboseala cronica, mai ales cand ne incapatanam sa facem o mie de chestii. Dar asta nu inseamna ca nu suntem fericiti, in viata mea nu mi-a fost atat de bine ca acum, chiar daca is si zile mai grele si timpul personal e poate cateva minute, dupa ce doarme bomba atomica 😀
Pe bune? Eu cunosc mamici care spun clar si raspicat ca nu mai vor altul. Chiar daca il iubesc pe primul ca pe ochii din cap. Si apoi sunt eu care il fac pe al doilea chiar daca primul inca imi scoate peri albi…eu zic ca merita si partile bune sunt mult mai multe decat alea rele..doar ca cele rele sunt mai evidente pentru cei care privesc din afara. Normal, e alegerea fiecaruia, respect asta. Dar nu e ok sa generalizezi ca nici una nu recunoaste…
… mă întreb oare cat dezamagire ai putut indura Deea de ai ajuns sa debitezi așa ceva …
Poate viața iti va surade și când îți vei privi mica minune, atunci ai sa înțelegi ce inepții ai putut scrie …
E fabulos de greu și divin totuși fiecare moment …Ai sa înțelegi …
eu ca mama nu simt nimic divin si m-am saturat sa tot aud ca e cea mai frumoasa chestie, am avut experiente pana acum mult mai faine decat cu copilul. E simpatic, il iubesc dar nu simt magia maternitatii, era mai bine inainte
Stela, acelasi lucru se poate spune despre tine: cat de goala a fost/este viata ta, profesional, sentimental, personal, de ai/ai avut nevoie de o alta fiinta care sa-i dea sens? Chiar nu putem iesi din mentalitatea asta tâmpă că oamenii care nu au și nu vor copii, sunt niște neîmpliniți, vai-de-capul-lor care nu știu ce înseamnă viață?
Eu nu m-am simtit in toata viata mea mai utila ca acum de cand sunt mama, chiar de pic din picioare de oboseala sau ma trezesc cu vase de sange sparte la ochi tot de la epuizare si tot nu as da ce am acum pe viata de dinainte de a deveni mama. In fiecare zi copiii ma mai uimesc cu cate ceva, mai invat ceva de la ei, ma mai descopar pe mine, ei m-au facut atat de creativa cum nu credeam ca pot fi. Ma trezesc obosita, recunosc si diminetile abia reusesc sa ma ridic din pat, dar, dupa ce-o fac, ma gandesc cum sa-i mai rasplatesc pe ingerasii mei, acum ma straduiesc sa le termin cartea de povesti pana la Craciun, dar stau prost cu desenul :(. Bine c-am invatat sa ma si relaxez, fie ca e vorba de cumparaturi in zile de week-end la pranz cand ii pasez sotului copiii (la orele lor de somn), fie o baie calda si aromata, fie mai scriu un articol la blog… Ideea e ca trebuie sa stim sa ne reincarcam bateriile si sa stim sa folosim cele 24 de ore ale zilei cu folos.
Eu am un copil care si acu la 2 ani se trezeste de 2, 3 ori pe noapte, iar ziua e tot timpul in miscare, plus ca au inceput si crizele specifice varstei. Il cresc singura fara ajutor pt ca sotul munceste de dimineata pana seara. Si totusi mi-l doresc si pe al doilea…. poate si pe al treilea. E al naibii de greu si al naibii de frumos. Eu si sotul meu suntem singuri la parinti. Mi-as fi dorit sa mai am frati/surori….mai ales dupa ce mi-am pierdut parintii. Am prietene care s-au certat toata copilaria cu fratii/surorile lor, iar acu dupa ce si-au intemeiat fiecare o familie se sprijina reciproc foarte frumos. Nu stiu cat de coerenta am fost dar asta am simtit dupa ce am citit articolul. Multumesc Ioana si felicitari pentru ceea ce faci.
Nu exista fericire mai mare pe lumea asta ca venirea unui copil in familie!! Ce viata plictisitoare aveam inainte de venirea lui M! Desi lucram amandoi, ieseam in oras, mergeam in vacante, mereu simteam ca ne lipseste ceva! De cand a venit M, totul a capatat un alt sens, umul mai profund si e minunat!!!
Mie articolul ăsta îmi place. Are un ton aşa, pozitiv.
Pe Lina am apucat s-o citesc si m-am oprit. M-am identificat perfect, numai ca al meu are 3 ani si 10 luni. M-am imteles f bine cu copilul meu pana pe la 2 ani…apoi a inceput usor usor sa se strice relatia. Chiar azi am plans din cauza asta, cum era de mic si ne intelegeam si acum se impotriveste la tot ce-i spun, atentia mea nu mai e totala pt el ca mai am si un bebe de 3 luni.
Asa ca, am impresia ca nu mai gasesc frumusetea de a fi parinte, mereu sa incerci sa convingi un copil sa faca ce e corect sau problema majora, sa doarma. Si sa nu uitam ca mai avem si o casa de intretinut, o mancare de facut…etc.
A fi parinte nu -i usor, e adevarat ca inainte aveam mai mult timp pt el, acum am si niste examene de dat.
Solutia sta in noi, dar efectiv n-o gasesc, am incercat de toate si sa stau tot timpul cu el sa ma joc nu am cum…
Buna, iti citesc articolele si crede-ma ca sunt utile. Insa as putea sa-mi exprim o mica doleanta: de ce in toate articolele exista o marunta/ mare reclama? De la cosuri de picnic pana la creme, etc. Simt la sfarsit ca articolul a fost conceput tocmai pt a scoate in evidenta aceste produse, si nu a transmite exact ceea ce simti, natural si fara marketing.
Sper ca nu am fost deranjanta, insa asta simt.
Numai bine!
Buna! Pe acest blog exista in medie patru articole publicitare pe luna, semnalizate inca din titlu. Cu alte cuvinte, din 22 de articole pe luna, 4 contin reclama, adica in jur de 18%. Aceste articole platite sunt necesare pentru ca sunt om ca si tine si am nevoie de bani ca sa traiesc. Petrec aici pe blog alaturi de voi in jur de 6-8 ore pe zi, producand continut de calitate, sper eu, care va sta la dispozitie gratuit. Iar ratele la casa, gradinita, mancarea si medicamentele nu se cumpara cu likeuri, last time i checked. Multumesc pentru feedback, sper ca te-am lamurit cat de cat.
Nu comentez pe bloguri dar de data simt nevoia sa răspund persoanelor frustrate de copiii altora sau de oamenii cu copii. Mie mi s-a părut foarte amuzant articolul.
Dacă nu îți place, nu citi. E un blog scris de o mamă, iar majoritatea cititorilor sunt părinți.
Dacă nu îți plac copiii, nu ii face.
Dacă nu îți mai plac prietenii pt ca au făcut copii, căuta-ti alții.
După cum nu știi ce se întâmplă în spatele pozelor frumoase, nu știi nici ce se întâmplă în spatele ușilor închise. Pt ca vezi o mama (obosită) pt 30 de minute în parc, nu poți sa spui ca e nefericită toată viața. Da, sunt si părinți care lasă de dorit, dar nu ți-a cerut nimeni se le crești copiii.
O zi bună! Sper ca nu suna prea răutăcios ce am spus.