Adevărul e că… sunt groaznic de obosită

Sigur că e frumos. Că nu regret nici o clipă. Că tot ce primesc de la ei este de un milion de milioane de ori mai mult și mai valoros decât efortul pe care-l fac uneori să mă ridic din pat uneori și să le fiu alături în orice au nevoie. Că mă fac fericită, completă, recunoscătoare până la cer și-napoi că ei îmi umplu viața.

Dar adevărul e că sunt groaznic de obosită. Uite, alaltăieri a fost duminică. Zi de odihnă, cică. Eu am făcut curat în bucătărie, în frigider și în dulapul de pe hol. Am pregătit mic dejun, gustare, prânz, gustare și cină pentru patru persoane. Am pus și am strâns masa de cinci ori, am strâns haine, jucării, am spălat pe dinți, am șters la fund, am îmbrăcat și dezbrăcat non-stop cel puțin două persoane. Am mers în oraș cu bicicleta. Am alergat cu și după ei. La 21.30 când am ieșit din dormitorul fetiței, îmi ardeau tălpile și ochii de oboseală.

shutterstock_302075804

Și hei, n-a fost o zi mai grea ca altele, dimpotrivă. Măcar n-am lucrat, n-am scris, n-am răspuns la emailuri, nu m-au sunat agenții și clienți, n-am publicat, nici moderat nimic, în timpul săptămânii le mai fac și pe astea pe lângă parc și pus și strâns masa și șters la fund și pus jucării la loc.

Și ce mă obosește cel mai mult nu e asta. Ci gândul că n-o să iau prea curând pauză. Și că fac asta de mai bine de patru ani, fără pauză. Că nu e ca și cum peste un an știu sigur că vreme de zece zile o să plec undeva unde n-o să fac nimic. Ce știu sigur e că probabil nu mi-ar tihni mai mult de două zile (ca să nu zic ore).

Acum e mai ușor ca acum doi ani, când visam să mă lovească o gripă nasoală, să stau în spital măcar trei zile, să dorm și să primesc perfuzii în liniște. Acum nu mai vreau vacanță la spital. Nici măcar vacanță nu mai vreau, pentru că știu că fără ei nu mi-ar prii. Asta e viața mea acum, în acest ritm epuizant, fără bilet de get out of motherhood.

Dar sunt obosită. Mi-e somn în miezul zilei, ațipesc cu ochii deschiși, secunde întregi capul meu e pustiu de gânduri, nici măcar o sinapsă nu se mai petrece între neuronii mei scurtcircuitați. Uit de ce am pornit spre frigider, uit unde mi-am lăsat telefonul cu un minut înainte, uit ce zi e, când e ziua prietenei mele. Renunț la tot ce pot renuța, casa e un haos, și tot mă simt depășită. Și încă am ajutor, soțul face și el ce poate prin casă, doarme cu copilul care încă se trezește de zeci de ori pe noapte, duce fetița la grădiniță dimineața. Mă culc devreme seara, uneori mă culc cu copiii la prânz și mai ațipesc douăzeci de minute.

Dimineața abia deschid ochii și aș ucide pentru încă o oră de somn. Mă ridic din pat cu dureri în toate oasele, apoi am capul tulbure câteva ore.

În fine, nu vreau să mă plâng, avem o viață frumoasă și plină, suntem sănătoși și sunt recunoscătoare. Dar adevărul e că sunt foarte obosită. 🙁 Cu un fel de oboseală care nu se rezolvă cu zece zile la mare sau un somn bun. Aș avea nevoie, cred, de luni de zile în care să dorm până după prânz ca să mă odihnesc cu adevărat. Aș avea nevoie de o lipsă de griji și de gânduri pe care nu cred c-o s-o mai am vreodată (înainte să fac Alzheimer, adică). M-am obișnuit cu ea, cu oboseala asta, e parte din mine, dar asta nu mă împiedică să scot limba la ea uneori, ca acum, cu textul ăsta. I see you, măi obosealo, văd ce faci din mine, știu că tu ai control și putere, că sunt o marionetă în mâinile tale, te îmbrățișez cu resemnare, hai să dormim împreună la noapte, poți să și sforăi, la cât sunt de obosită, nici n-o să te aud…

Sursa foto: femeie obosită via Shutterstock.com

83 Comments

  • carmen n spune:

    ? m-ai facut sa rad pe finalul articolului si-ti multumesc pt asta! Mi-ai schimbat un pic viziunea asupra propriei oboseli…

    Eu cred ca, dincolo de zilele obisnuite cu cel mic, care sunt foarte obositoare, mai sunt zilele in care pare ca nimic nu-i convine, cand o tinem din boacana in boacana si din cazatura in lovitura si tot intr-un plans si un urlat…care sunt zile extrem de obositoare. Nu stiu daca si voi patiti la fel, dar la noi se intampla. Sunt zile in care parca nu se mai termina plansul… Sanatate sa ai, Printesa, ca recuperezi si somn si tot!

  • Milena spune:

    Imi pare rău sa citesc asta, chiar erai o sursa inepuizabila de energie si inspirație. Pe de alta parte, ma gândesc ca eu nu fac niciun sfert din ce faci tu cu copiii tai si sunt epuizata si ma tot întrebam cum e posibil sa reziste cineva la o asemenea provocare (de a creste copiii într-un mod aproape ideal). Eu ii mai las la TV, ii duc la bunici la 600 km si tot dărâmată sunt….Vacantele si minivacantele fac foarte bine pe termen scurt, dar pe termen mediu si lung, te scot din ritm si te epuizează mai repede. Poate va mai luați o bona sau o femeie in casa sa mai elibereze din greutăți 🙂 sau chemați prieteni un ajutor

  • Mihaela spune:

    Cat mai multa odihna iti doresc.

  • Copila blonda spune:

    Dar va veni o zi, în care îți va fi dor de toate astea, mi-a zis o bătrânică simpatică, de mi-a venit să-mi smulg părul din cap.

    • Olgu spune:

      Si avea mare dreptate….confirm si eu si inca nu sunt atat de batrana…. cine a zia aia cu „copii mici, griji mici….copii mari,griji mari” cred ca a avut o turma de copchii…

    • Roxana spune:

      Ce-o sa ma stau cu rebusul și cafeaua uitata la masa din bucătărie atunci.Sau cu Facebook non stop sub ochi:) Sa nu prind pampersi sub ochi:) Soacra îmi zice ca „o sa vad eu atunci”:)

  • Gabriela spune:

    Eu abia astept duminica. E ziua mea de odihna. Mancare fac de sambata, un pic de curatenie la fel Si ce nu e facut ignor (si sunt multe nefacute).Duminica ma ocup doar de copil, ne plimbam, dorm si eu la panz.

  • candrea nadia alina spune:

    apasa pe butonul de pauza…for you. Poti renunta la unele postari pe fb si blog.
    Toate ne simtim obosite pentru ca nu reusim sa ne stabilim prioritatile. EXISTA lucruri la care am putea renunta totusi pentru un dram de sanatate in plus.
    Bafta, printeso!

  • Florina spune:

    Eu te citesc cu drag, dar chiar nu pot citi tot ceea ce postezi petru ca tu postezi foarte des, articole multe, interesante, documentate, in care pui suflet si asta se vede, asta te oboseste, sincer.
    Ai spus la un moment dat ca vrei sa-ti termini cartea si vei posta mai rar, n-ai facut-o. Deci, sicer, eu zic sa-ti iei o pauza adevarata la nivelul la care daca ai posta la 2 zile fata de zilnic, de exemplu, ai putea sa te mai odihnesti. E doar parerea mea. Trebuie sa te detasezi putin ca sa poti sa te aduni la loc, eu experiementez acum viata de mama part-time ca fetita mea tocmai a inceput gradinita si ieri in loc sa fac ceva cu atata tip liber, (pe langa crescutul bebelusului desigur), am stat in depresie ca ce mi-o face copilul la gradi, o fi mancat, o fi dormit, o fi ok? OOf, mamele astea…

    • Sbarcea Ioana spune:

      Asa a fost si ziua mea de ieri. Am fost in transa pana m-am dus dupa minunea mea la gradinita, parca nici nu puteam respira, eram doar cu gandul la ea si mimam niste jocuri cu bebele de 7 luni. Dar nici azi nu e mai bine…tot cu gandul la ea sunt chiar daca oeri a fost bine

  • E spune:

    Draga mea Ioana, ma regasesc perfect in fiecare cuvant …. trebuie sa ai grija de toata familia…si cand se imbolnaveste botzul de aur te sfarsesti si te rogi sa iti fie tie rau…nu lui…si cand ti-e lumea mai draga si ai contracte de semnat si zboruri pe care nu le poti amana…cazi…de oboseala….

  • Papadie spune:

    Ha!
    Deci nu sunt singura care viseaza sa cada lata din picioare si sa ajunga la spital ca sa se odihneasca!
    Nu ma mai simt asa vinovata! Nu am vrut sa spun nimanui ca simt asta…
    ?

    • mysophi spune:

      Asta era si visul meu acum cateva luni, imi era atat de rau incat visam o vacanta in perfuzii la spital. Dar mi-am dat seama ca pentru fetite ar fi dificil de inteles de ce nu e mami langa ele, asa ca am regandit treaba si am apelat la sot. Si il tot exploatez de atunci. Ca el nu credea ca e chiar asa de greu. Ca doar stai tooata ziua acasa, te joci… pana a stat si el o saptamana acasa si a vazut cum e.

    • Dana N spune:

      Nu iti mai dori sa zaci, eu ultima data cand i-am spus sotului meu ca imi doresc sa zac am ajuns la spital cu 3litri de lichid in plamanul drept.Si am zacut 6luni …si mi-a fost dor de ei, de sot si fetita si am plans zilnic dupa ei.
      Acum sunt multumita ca suntem sanatosi,sunt epuizata in continuare ca toate mamicile dar ma simt un fel de Napoleon care le face pe toate.Ma apropii de 40 de ani si ma doare in cot de spun altii, am inceput sa fac ce imi placeeee, nu ce se asteapta altii de la mine.Si am atat de muuuuulte de facut!Dar suntem sanatosi, impreuna si asta e tot ce conteaza!

    • Liliana spune:

      Nuuuu.Acum cateva luni 3 zile am scormonit sa gasesc ceva care trebuie operat.Eu visam la vreo 10 zile de spitalizare?.In secret imi alesesem si cartile pe care sa le citesc in aceasta minunata perioada in care visam cum ma plimb in curtea spitalului SINGURA cu o cafea CALDA.Si eu credeam ca sunt singura cu asa ganduri.

  • little spune:

    Sincer nu am reusit sa zambesc la articolul asta.. Imi pare tare rau sa vad ca ai ajuns la asa un punct. La mine oboseala pe care o descrii a durat cam 10 luni -1 an / copil, apoi, dupa ce am reusit sa mai predau stafeta din cand in cand la sot am facut-o de cate ori am avut ocazia… e o chestie de supravietuire. Iar la al 2-lea, chiar si in primul an, ajungeam sa simt nu-mai-pot-urile astea la timp si sa CER 2-3 ore de somn. Duminica, sambata, diminetile cand era sotul acasa sau altcineva din familie. Pleca cu amandoi copiii, iar eu inchideam usa dupa ei si direct in pat.
    Mai ales duminica nu vad de ce ar trebui sa le faci tu pe toate. Sa pregatesti TOATE cele 4 mese, pentru cele 4 persoane. De ce doar TU pui si strangi masa, de ce doar TU imbraci si dezbraci la copii? Sa nu interpretezi gresit, nu vreau sa-l invinovatesc pe sotul tau, sunt multi barbati bine intentionati care ar vrea sa ajute, doar ca sotia e atat de „rodata” in a le face pe toate incat nu le lasa loc si lor sa ajute. Insa am exemple in jurul meu de mame care pur si simplu s-au imbolnavit din cauza unei astfel de oboseli cronicizate. Si s-a declansat cam chiar de atunci cand au spus : gata, acum pot sa respir, sa ma ocup si numai de mine.
    Simptomele pe care le descrii sunt cu adevarat ingrijoratoare (si am medici in familie…), ar trebui sa le iei in serios si sa faci ceva inainte sa devina prea tarziu… 🙁

    • Roxana spune:

      Eu i-am predat stafeta sotului si dimineata si dupaamiaza. Si dupa ce merge u cu cel mic la citit povesti seara la somn. Dimineata sotul il imbraca si-l duce la gradi pe cel mic, eu am timp sa pregatesc o cafea si-un senvis pentru sot(piticu papa la gradi, acasa ia doar o gustare inainte sa plece). Dupaamiaza sotul il ia de la gradi si-l aduce acasa sau raman in parc daca e vreme frumoasa, si este. Isi ia schimburi la el si se tavalesc in iarba, joaca fotbal, tati e un tip sportiv si energic, no problems here. Eu intre timp ajung acasa, am timp sa ma uit in gol sau sa fac ceva de mancare. Daca ei vin direct acasa, stam impreuna cu cel mic, il pun pe blat sa gatim impreuna, mai sta si la tableta, face turnulete din lego sau inventeaza tati o distractie daca am eu de facut mancare. Seara dupa ce merg eu sa culc baiatul sotul fara NICIO exceptie in vreo seara(chiar si-n serile cand vine la 11 de la fotbal cu baietii) strange masa, incarca masina de spalat vase, strange dupa noi prin casa. Dar face toate astea linistit, cu un ochi la vreun meci de tenis sau film pe HBO. Mai vine sa ma trezeasca de langa cel mic sa ne uitam la un film sau alte activitati de adulti :)) sau se culca linistit langa noi(dormim toti trei). In weekend le facem pe toate impreuna, si da, e mai haos. De ce am insirat toate astea? Fiindca barbatii din viata noastra sunt oameni ca si noi, ba chiar ceva mai puternici fizic, deci ar putea prelua cel putin jumatate din activitati. Ioana, faptul ca sotul conduce pana la gradinita dimineata si noaptea doarme c-un copil nu-l absolva de restul treburilor, iar tu, doar fiindca muncesti mult si de-acasa nu presupune ca doar tu stii cum se da cu matura si unde este detergentul de rufe. Plus ca am vazut O GRAMADA de barbati cu 2-3 copii in parc singuri…copiii asculta mai usor de tata decat de mama, eu asa vad in jur. Ai grija de tine, copii vor avea nevoie de tine muuuult mai mult cand vor fi adolescenti sau oameni in toata firea, sa le fii alaturi cu sfaturi, sa te stie acolo 🙂

    • Mihaela spune:

      BRAVO Roxana! Asa si trebuie! Sa sa se implice si tatal!
      In Romania, mama trebuie sa aiba sa aiba grija de copii, sa faca menajul, sa gateasca, ba sa aiba si o cariera.
      La modul general: nu mi se pare normal ca se angajeaza bone, menjere si se aduc bunici pentru vacante, pentru ca sotul burtos nu are chef sa o ajute pe mama.

      Ioana, esti epuizata, pentru ca esti 95% singura in motherhood si pentru ca nu ai cu cine sa imparti sarcinile. Este trist, dar asta este adevarul!

    • maddy spune:

      foarte buna organizare, Roxana!
      poate unele femei au impresia ca daca isi lasa sotul singur cu copiii se va crea haos si dezordine, asa cum ne insufla o gramada de reclame (aia cu „nu ai timp sa fii bolnava”, cand copiii si sotul se agata de femeia racita in capot si ii taraie prin casa e cea mai trista).

    • Andreea_A spune:

      Confirm. Sotul se descurca in parc sau chiar plecat din oras- cu masina sau cu trenul – cu 2 sau chiar cu toti 3 copiii.
      Acasa ajungem in acelasi timp in timpul saptamanii prin urmare se poate ocupa de ei – iese afara cu copiii cu bicicleta, ii duce la inot sau plimbat prin parc in timp ce eu pregatesc diverse prin casa sau doar ma odihnesc.
      In timpul saptamanii da cu aspiratorul seara sau dimineata constant – daca faci des nici nu dureaza prea mult – sau/ si spala vasele.
      Eu pun hainele la spalat si le usuc pe balcon iar in weekend le calc.
      Copiii ma prefera inca pe mine dar isi petrec la fel de mult timp doar cu el la fle cum isi petrec si doar cu mine pentru ca si eu uneori plec in weekend doar cu ei de acasa la teatru, vreun parc mai indepartat, piscina etc.
      Normal ca la inceput au protestat pentru ca ma preferau pe mine in defavoarea lui dar s-au obisnuit rapid.
      Totul tine de a repeta acea actiune pana cand copilul stie ca asa se face.

      In plus, fiind de varste diferite, este posibil ca uneori copiii sa faca activitati separate in weekend. De exemplu, Ioana, ai putea sa aveti diverse activitati cu fiecare dintre ei la final de saptamana: Sofia la teatru cu tine ca intre fete si Ivan la atelier de pictat cu degetelele cu tati (nefiind la gradinita poate va fi atras mai mult de asemenea ateliere decat Sofia care face treburi din acestea la gradinita).

      Oboseala nu dispare. Clar.
      Toti copiii pot fi obisnuiti sa doarma singuri. Chiar si de la 2 ani. Doar ca sunt prea dulci si ne sunt prea dragi sa-i mutam benevol din paturile noastre. 🙂 🙂

    • Larisa spune:

      Pun pareu ca dupa postarea asta multi soti si-au luat-o sau sunt in curs de pedepsire :)))
      Eu zic doar atat. Asteptarile omoara relatiile. Intotdeauna.
      Nu mi se pare deloc usor ca dupa o noapte copilul se trezeste de n ori sa mergi si sa lucrezi/ „stai” pe scaun 8-10 ore. Eu lucrez de acasa vreo 3 ore pe zi si in rest am grija de cei 4 copii ai nostri ( 2 scolari la primara si 2 acasa) alaturi de o bona. Unul din ei e sugar. Si desi muncesc multe ore pe zi aceasta miscare continua imi face mai bine decat jobul ala fix de acum ceva ani de la care ma intorceam sleita si zaceam ( nici copii nu aveam atunci).
      Daca esti bine cu tine cred ca poti duce mult. Cand duci cu bucurie traiesti. Altfel si o zi intreaga de stat degeaba te poate face nefericit. Bolile apar cand nu mai muncesti cu bucurie, cand nu mai esti multumitor ptr ce ai.
      Sa fim serioase. Chiar si 18 de ore de munca sunt preferabile unui pat de spital. Cine crede altfel n-a fost pe acolo.
      Cred ca nu e intamplator ce e scris:
      Femeile intelepte zidesc casa. Cele nebune o darama cu mana lor.

  • Oana spune:

    Adevarul e ca si eu … desi n-am decat un copil deocamdata ( inca vreo 8 saptamani) si ma gandesc cu groaza ca daca acum sunt asa obosita, ce voi face din noiembrie incolo cu 2 copii, cu serviciul, cu nopti nedormite din nou, cu alaptat …. mvai! Daca imi spuneai acum 4-5 ani ca voi rezista in asa ritm, as fi zis ca nu este posibil, dar uite ca se gasesc resurse. Eu n-am mai vazut un film din 31.12.2013 :))))))))))), cred ca sunt un caz disperat.

    • Andreea_A spune:

      Eu ma duc la filme de copiii de 2 ani, inainte de desenele animate cu fiul cel mare ultimul film de la cinematograf a fost prin iulie 2010. :))

      Dar seara cand toata casa doarme – cu pregatiri de la 08:00 seara si adormit intr-un final pe la 21:15-21:45 – vedem ce vrem noi conectand laptopul la televizor. Si parca e mai frumos asa.

  • Ramona spune:

    Daaaa, cunosc!
    Eu cand am reluat serviciul dupa 2 ani de crestere copi, ce sa vezi, la serviciu ma odihnesc. Si seara cand ajung acasa sunt fresh 🙂

  • Taina spune:

    Noi planuim peste 2 ani cand sunt copiii mai mari uin concediu doar noi parintii, bunica sa vina la noi sa stea 1 saptamana cu copiii. Va recomand si voua 🙂

    • Cristina spune:

      Eu l-am planuit acum in dec can pitica mea va avea 8 luni. O las la buni si fugim cateva zile :). Buni e cu noi de la inceput si uneori stie mai bine ca mine ce sa ii faca, deci e pe maini sigure. Stiu ca o sa mor de dorul ei, dar am nevoie sa ma detasez putin ca o iau razana.(de tot ca in depresie sunt de la nastere)

    • Larisa spune:

      te alinti. cu o bunica acasa si un copil mi se pare piece of cake.

    • Irina spune:

      Daca nu ai nimic bun de spus mai bine… nu scrie.

  • Lila spune:

    n-ar strica sa iti faci un set de analize de tiroida. oboseala extrema, chiar si atunci cand are motive, e un simptom care nu trebuie ignorat.

  • deea spune:

    Dar sa vezi ce fain e cand primul copil iti creste, devine oarecum independent, virozele se raresc, somnul devine neintrerupt, ba chiar ai timp si de un somn de pranz sau o bucata de film, iar in minutele alea luungi de liniste si calm parca lipseste ceva. s zbang, nr.2 e deja pe drum, si o iei de la capat, si cafeaua devine iar cel mai bun prieten. E frumos, tare frumos…

    • Cristina spune:

      Eu am doar 1 bebe de 4 luni si visez cand o sa ajungem la ce descrii tu. Nu mi se pare frumos, mi se pare extrem de greu si nu cred ca-mi va fi dor. In nici un caz nu mai vreau nr 2. Visez sa mai creasca si sa putem vb sa imi spuna ce o supara, ce ii trebuie, ce o bucura…poate sunt eu defecta.

    • deea spune:

      Nu esti defecta deloc, fiecare om e altfel si fiecare stie ce e mai bine pentru el, ce i se potriveste. Unii vor zece copii, altii deloc, important e sa fii impacat cu alegerile tale si mai ales sa ai posibilitatea asta, sa alegi. Cat despre nr 2, ce sa zic, pana a facut primul 4 ani nici nu ma gandeam ( ba chiar imi era atat de frica de sarcina incat foloseam cate 2-3 metode contraceptive simultan), mi se parea ingrozitor de greu, de stresant, nu aveam timp nici sa respir, noptile erau tot cu treziri, zilele pline de agitatie, primul an de gradi cu n-spe viroze etc. Nu am mai facut un copil fiindca mi-am dorit sa repet experienta primilor ani, pur si simplu asa am simtit. Orice ai decide, atat timp cat ti se potriveste si esti multumita, e perfect.

  • Elena Nicolaescu spune:

    Problema e ca vrei sa faci muuuult prea multe:cariera de succes( chiar si de acasa, vorba vine), mamicie, menaj…daca primele doua te definesc, te implinesc, sunt vocatii, evident, poti renunta macar la a treia si sa angajezi o menajera…cat inca mai ai umor si puterea de a face haz de necaz 🙂

  • cristina spune:

    a se adauga: mama singura, divortata, 2 copii (fetita de 3 ani si baiatul de 16 ani). servicii (3 la numar). lipsa banilor, a ajutorului, a mamei, a timpului, energiei, rabdarii. trezire la 5, 5.30, nani la 21 odata cu copiii. blana. copii minunati, aflati la varste diferite, in plina formare, cu probleme/preocurari specifice….si cu toate astea, cand deschid ochii…ma rog, mi-i deschide fi-mea fortat si-mi zice:Buna dimineata, puica mea!, toate capata sens. un sens magic. si ca sa inchei intr-o nota amuzanta, am scris acest comment…ca sa ma laud ca fac fata (cat oi mai face naibii)! bafta!

  • Lia spune:

    Eu ma simt ca in vacanta cu 2 copii acasa. Nu mai am urgente la serviciu pentru care sa plec in miez de noapte, nu ma mai anunta nimeni cu o zi inainte ca trebuie sa-mi fac bagajele ca maine plec in vreo tara de care nici n-am auzit, nu ma mai intreaba o mie de oameni de o mie de chestii…ma intreaba doar astia micii si cu ei e muuuult mai relaxant. Si cand tipa si fac urat, am descoperit ca alta e cand tipa unul mic ca vrea ceva fata de cand tipa unul mare din varii motive. Asta e, la mine serviciul era sursa de stres, acum cu copiii sunt in concediu. Si cum am inca unul pe drum va fi un concediu lung 🙂

  • Mi spune:

    Te cred! Si eu…Milioane de imbratisari!

  • Adina spune:

    Pe mine m-a luat somnul citind ce-ai scris 🙂 Eu sunt mai norocoasa, copilul doarme cate 10 ore pe noapte, eu nu apuc sa dorm atat pentru ca trebuie sa mi fac treburile prin casa. Seara. Pentru ca urla daca spal vase, fac mancare, curatenie. Ma vrea doar pentru el. Eu am devenit foarte nervoasa din cauza oboselii, mi e greu sa mai vorbesc cu copilul, sunt iritata de multe ori de boacanele pe care le face. Ma simt vinovata pentru asta, cateodata ma buseste plansul, mai mult de oboseala psihica, cu atat mai mult cu cat stiu ca nu o sa dorm suficient prea curand.

  • Cinderella spune:

    Parerea mea sa mai renunti la activitatile casnice. Nu inteleg de ce trebuie sa le faci pe toate. Poti angaja pe cineva care sa vina sa faca curat sau la o firma de curatenie. Iar pt mancare , mai comanda sau in weekend mancati la restaurant.
    Eu functionez la efort minim si anume. Avem o femeie (vecina cu noi) care are cheia de la noi si vine sa faca ordine si curatenie de 2 ori pe sapt. Mi se pare suficient. In rest eu NU fac curat, NU strang jucarii (eventual le mai dau cu piciorul). Doar pun rufe in masina si apoi la uscat.
    Pentru calcat avem contract cu calcatoria.ro. Ii recomand, vin cand se strang haine pt calcat si le aduc pe umeras in 48 ore. Eu NU calc.
    Pentru mancare gatesc f rar. Ce e drept aici suntem norocosi, mamele ne trimit mancare in weekend pentru 2-3 zile. In rest frigiderul este aproape gol. Eu si sotul mancam la serviciu si fata la gradi. Gustarea de dupamasa o ia la gradi, in parc fructe si seara mamaliga, paste, sandvich branza cu legume, cereale integrale cu lapte, peste cu legume, cartofi la cuptor cu branza, iaurt.
    Cand vine nr 2 in ianuarie, sper sa prind legea cu 85% din salariu si atunci voi angaja o bona part time(chiar daca inseamna sa nu mai imi ramana vreun leut). NU am degand sa devin mama eroina sau sa-mi cresc copiii intr-un mediu steril. Acum de exemplu nu s-a mai spalat pe jos de 2 sapt (sunt gravida si n-am chef sa ma aplec, iar tanti nu a putut veni). Nu a murit nimeni si nu s-a imbolnavit nimeni din cauza podelei mele lipicioase:))

  • Geo spune:

    Cred ca gatesti ff mult…prea mult, prea des…chiar e necesar?:) Ca impresie generala, pare ca zilnic sau la 2 zile, esti pe baricade.
    Apoi nu pare sa iesi fara copii sau sa mergi intr o vacanta in doi (ei sunt maricei de acum), sa ii lasi cu tati in parc din cand in cand…stii tu, chestiile pe care le recomanzi in alte postari;).
    Apoi cred ca te si consumi mult pentru chestii. E drept ca traim vremurile astea in care exista filmulete docte despre cum sa speli un copil la fund. Progresul asta fulminant mai ca se intoarce ca un bumerang impotriva noastra. Si presiunea informatiei e doboratoare uneori, cu toate beneficiile ei intrinseci. Nu mai stim ce i aia trai simplu si grijiless, nu mai e loc de asa ceva. Ne consumam sa avem mancarea perfecta, jocul perfect, iubirea perfecta…da, e clar ca pana la un punct, lucrurile sunt benefice. Dar oare unde i punctul, pan la Alzheimer?!…
    Daca nu ne dam noi un respiro de la cotidian, nu ni l da nimeni. Sanatosi sa fim!

  • Ancu spune:

    Si barbatul unde e in toata ecuatia?

    • Cinderella spune:

      Eu am pierdut f mult timp si nervi asteptand sa ma ajute si sotul. Ajunsesem sa-l amenint sa plece din casa ca nu-l mai suportam. Apoi am dat de o psiholoaga minunata care mi-a bagat mintile in cap si m-a sfatuit nu raman blocata pe ajutorul unei persoanem chiar daca e sotul meu. Si am gasit alte alternative: ori nu mai faceam eu atata treaba, ori externalizam treaba. Ori am achizitionat un aspirator de mana, cum se face putina mizerie, cum strangi repede, etc. Sotul munceste f mult pt ca asa vrea el. Eu stau cu fetita mult pt asta vreau eu. Nu e cazul sa obligi pe cineva sa faca ceea ce nu vrea.Exista milioane de solutii.

  • .cristina spune:

    Am doar unu…primul bebe…si sunt singura cu el de la 6luni de sarcina…simt exact fiecare cuvant din articol…da e f frumos oricum..

  • Lia spune:

    In primele luni de viata ale copilului eram praf, plangeam de epuizare si de depresie. Acum am invatat sa o iau mai usurel sa fac cate ceva si pentru mine, chiar daca aspir o data la doua saptamani sau nu e curat luna in bucatarie. Sambata si duminica fac cate ceva de dimineata, dupa care plecam la cate o plimbarica. Prioritar este copilul, dupa care, mancarea, splatul/calcatul si pe ultimul plan curatenia. Ne asteapta greul cand voi incepe serviciul.

  • Ale spune:

    Te stresezi cam mult, incercand sa fii mama perfecta, sotia ideala, uiti de tine!Si eu am doi copii,(4ani si 6luni, băiețelul si 6luni fetita), dar nu ma simt obosita.
    Lucrez de cand avea fetita 1luna, pe cont propiu, ce-i drept imi fac programul cum vreau.
    Am zile pline cand lucrez cate 12 ore, iar de obicei lunea,e ziua in care nu fac nimic, ma relaxez, dorm, masaj…Copii stau cu bunica sau sotul cand lucrez, cand sunt libera stau cu mine, sau baiatul cu tati si fetita cu mine.Alaptez, la 3-4 ore mi-o aduc la job sa pape( e f aproape de casa serviciul).
    Duminica dimineata lucrez, copii stau cu tati, apoi in oras, plimbari pana seara.Nu gatesc non stop, de 2ori pe saptamana.Am si o fata care ma ajuta in casa la curatenie, in rest cat pot face, fac, cat nu, nu.
    Sanatoase sa fim sa le fim aproape, asta e cel mai important!

  • o femeie spune:

    Copil, casa, job, scoala. marea schimbare a fost cand am inceput sa gatesc o data la 3 zile, un singur fel de mancare, in rest sa completez cu salate sau paste (chestii care se fac la 15 min, sau chestii care se fac din weekend). Fara gustari, fara alternative, fara alintaturi: nu ti-e foame asta e. Am castigat cateva ore minus de frustrari in bucatarie (urasc sa spal vasele si chiuveta si tot). Apoi la cumparaturi o data pe sapt. la piata (musai cu meniu si lista si ingrediente). Iarna ajunge si o data la 2 sapt. Am trait cativa ani fara cosmetice si fara machiaje (adica doar apa si miere si bicarbonat, ca le aveam prin casa), fara coafor, haine la solduri comandate pe net (apropos, si mancare se poate comanda online).
    Nu am tv, dar cel mai mult timp imi mananca aiurea acum netul.

  • Iulia spune:

    Dragă Prințesă,

    Eu nu am copii și soț, dar am un serviciu care m-a stors de toată putința în ultimul an – detaliile sunt irelevante. Mă simt exact cum spui. Deci, cred că e un dat al zilelor noastre. Însă vreau neapărat să te încurajez sa mergi înainte pentru că eu te simt un om pur și simplu împlinit și bine – mult mai împlinit și mai bine decât înainte de a avea soț și copii. Te citesc de mult timp, iar Ioana de acum e mult mai echilibrată și senină decât înainte de soț și copii. Dar la fel de fun to read.

  • Corina spune:

    Buna Printesa! Eu am 51 de ani si doi „copilasi” de 30 , respectiv 28 ani. Mititei, daa..Dar cand ei erau mititei cu adevarat, eu eram un copil la randul meu si uneori as fi vrut sa fug undeva intr-un loc pustiu, unde nimeni sa nu ma caute si in care sa ma odihnesc in voie. Daa, cunosc foarte bine senzatia. Stiu prin ce treci. Dar am ajuns la „frumoasa” varsta pe care am antementionat-o si n-am facut Alzheimer. Deci fii curajoasa! O sa treaca si asta…

  • Iulia spune:

    Eu nu inteleg de ce nu te duci intr-o vacanta cu iubitul tau sot..vine mama ta sa aiba grija cateva zile..nu moare nimeni..degeaba zici ca nu pot trai fara tine..pt ca vor putea..ei sunt indepedenti, isteti trebuie sa le dai drumul

  • Anna spune:

    Oboseala asta e o probleme ce vad ca afecteaza multa lume, cred ca o cauza este ca vrem sa facem foarte multe, sa bifam de toate si e extrem de greu, plus ca ne crestem singuri copiii, inainte copiii aveau unde se juca in fara blocului, pe ulita. Acum rar parinti care au curajul sa-si lase pruncii nesuravegheati in lumea in care traim. Pana si copiii au de bifat: gradinita/scoala optionale, dans, germana etc. Bine, stiu ca nu toti parintii vor sa isi faca copii genii. Vreau doar sa zic ca uneori si noi ne complicam fie ca vrem fie ca nu, uneori nu poti alege sau alegi si-ti asumi, visand la o perioada linistita candva.
    Iarasi munca de acasa nu e usoara, mereu ai si responsabilitatea copiilor, care mereu o sa o prefere pe mama lor, oricui :), mai si implica sa fii mereu pe faza, sa raspunzi la email/telefoane/fb – daca nu raspunzi e afectat venitul… Nu e usor. E si greu sa zici asta fara sa iti iei rosii sau replica: ,,las’ ca altora le e mai greu!”. Normal ca altora le e, dar asta nu incalzeste pe nimeni. Multa putere, rabdare, o sa vina si zile mai line.

  • Ioana spune:

    De azi dimineață mă tot gândesc să-ți spun părerea mea deși știu că nu ești de acord cu ea pentru că ai mai spus-o de foarte multe ori. Dar nu mă pot abține 🙂
    Fată dragă, lasă-ți din când în când copiii cu bunicii și pleacă undeva doar tu cu soțul tău. Într-un weekend prelungit sau măcar ieșiți câte o seară în oraș doar în doi. Să mor dacă înțeleg de ce trebuie să stai lipită de copii 24/24. Eu i-am lăsat mereu pe ai mei cu mama și a fost minunat, legătura nepoților cu bunicii a fost grozavă, nimeni n-a pățit nimic iar eu n-am avut niciun sentiment de vinovăție. Dar deloc.
    Acum am devenit bunică și rolurile s-au schimbat, abia aștept să ajung la București să stau cu nepoțica de 1 an si 3 luni îm timp ce fiică-mea va face un citybreak la Berlin. Ce e rău în asta?

    • Printesa Urbana spune:

      Parintii nostri traiesc la 350, respectiv 500 de km de noi, din pacate.

    • Taina spune:

      Vin bunici o saptamana la voi sa stea cu copiii si voi faceti concediu. E destul de simplu! 🙂

    • Taina spune:

      Bunicii*

    • Printesa Urbana spune:

      Da, sigur, noua nu ne-a trecut prin cap ideea asta. 🙂
      Din pacate, nu e deloc atat de simplu, din motive pe care nu-i cazul sa le detaliez. Daca s-ar fi putut, am fi facut asta, desigur.

    • Rox spune:

      Da, dar de ce nu pot sa vina sa stea la voi cu copiii ca ei sa fie in mediul lor?
      Am inteles ca parintii vostri stau prin Moldova. De ce nu s-ar putea sa mergeti sa-i lasati acolo si voi sa mergeti undeva la munte, la o cabana 2-3 zile, undeva la 100-200 km, nu peste mari si tari din prima, pana se obisnuiesc cu ideea ca mami si tati mai pleaca si fara ei. Solutii sunt, numai sa poti sa accepti ca poate nu o sa respecte 100% regulile tale, dar n-o sa fie nimeni traumatizat dintr-atata.

    • Printesa Urbana spune:

      Ei nu pot sa vina pentru ca sunt bolnavi sau au in ingrijire persoane bolnave care nu supravietuiesc fara ei. Apoi, copiii nu ii cunosc suficient cat sa stea cu ei, se vad cateva zile pe an. Nu e vorba ca as fi eu control freak, dar e prea devreme, copiii sunt mici (Ivan are 2 ani, nu am cum sa il las singur cu straini care habar n-au ce mananca, cum doarme, ce ii place etc), in plus, parintii nostri fie lucreaza, fie ingrijesc de altii, nu ar avea cum sa se ocupe de ei full time, mama daca sta cu amandoi juma de ora trebuie sa ia pastile de tensiune, chiar nu e cazul sa o bag in spital ca sa merg eu la munte 2 zile, nu ar tihni nimanui. Trust me, in astia 4 ani am intors-o pe toate partile. Deocamdata nu avem posibilitati pentru o pauza.

    • Mila spune:

      Ah, ok, threadul e asa mare ca m-am repezit si am omis comentariile ulterioare. Sunt curioasa, in ciuda distantei, ce relatie au copiii cu bunicii, pt. ca nu-mi suna bine si frumos „cu straini” si „pastile de tensiune”. Nu vorbiti macar la telefon, un Skype, ceva? Eu locuiesc in alta tara, deci conversatiile cu ai mei pe Skype si Whatsapp sunt zilnice (in cele mai multe cazuri video), cateva minute in care bunicii mai canta un cantecel, copilul mai exerseaza cuvinte noi, eu mai povestesc ce si cum mai facem.. e una din modalitatile prin care il pot tine pe cel mic „conectat” la Romania si rudele de acolo, la limba, etc.

    • Printesa Urbana spune:

      Pe skype destul de rar, o data la cateva saptamani.

    • Larisa spune:

      noi n-am mai fost in 2 de vreo 8 ani. ideea e sa nu privesti prea des spre altii.

    • Mila spune:

      Bine, dar o data la ceva vreme nu cred ca e imposibil sa vina bunicii de joi-vineri si sa stea cu cei mici pana duminica-luni, sau sa ii duceti voi pe cei mici la bunici. Imi imaginez ca nu e posibil (si nici necesar) in fiecare weekend, da’ cum am spus, „o data la”, cata vreme e vorba doar de distanta.

    • Printesa Urbana spune:

      Da, problema cu „o data la” e ca cei mici nu ii simt pe bunici ca parte din familie, si nici bunicii nu ii cunosc suficient pe cei mici cat sa se simta confortabil sa ii ingrijeasca cateva zile singuri. Si decat sa se streseze toata lumea, mai bine mai asteptam sa mai creasca. Nu e ca-n filme, vine un om strain si copilul de 2 ani sare in bratele lui si gata, stau impreuna 3 zile. Nu stiu, or fi si asa copii, ai mei nu-s.

    • Simona B. spune:

      Nu toti bunicii au stofa de bunici. Sau nu mai sunt bunicii ca altadata! Eu n-as avea incredere sa imi las copiii nici cu parintii mei, nici cu socrii. Singura persoana in care am incredere e sora cea mare, dar are si ea doi copii plus serviciu. E drept, copiii ei sunt mai mari, la scoala, respectiv liceu, dar nu e scutita de oboseala. Mi l-a luat pe Praslea sa doarma la ea vreo doua nopti in perioada maselelor cand nu prindeam legate 3-4 ore de somn. Acum ii dau caninii si iar sunt pe baricade si noaptea. Iar fata a inceput gradinita si nu-i place deloc, imi calc pe inima sa o duc. Ieri si azi a plans mai putin decat saptamana trecuta. Si eu gatesc zilnic, spal, fac curatenie la cateva zile. Sunt epuizata si, cateodata, fara speranta. Dar nu m-as intoarce in veci la viata dinainte de copii si nici n-as da fast-forward pentru ca stiu ca o sa-mi fie dor de ei, asa mici. Deja mi-e dor de perioada cand erau bebelusi. Curaj!

  • Natalie spune:

    Al meu are 2 ani si 2 luni. Am avut perioade de oboseala extrema, cand s-au adunat multe, renovare apartament, muncitori si praf in casa, munca, copil. Am avut parte de o zi in spital pentru o operatie de masele de minte si pentru mine a fost un moment de relaxare :)) Am plecat de doua ori in vacanta fara copil, cred ca toti aveam nevoie de o saptamana de liniste. Bunicii au fost fericiti pentru ca au putut petrece timp cu el, noi pentru ca am am avut timp sa ne imbratisam cat am vrut si cand am vrut, cel mic pentru ca a putut sa se joace cu bunicii.

  • Gaia88 spune:

    Buna,

    Imi pare rau dar am o problema si sper ca cineva sa ma poata ajuta macar vag aici pe forum. Cu absolut orice parere, sfat, empatie, si orice altceva, caci incep sa ma panichez.

    Sunt insarcinata in 9 saptamani si din cand in cand mai am si zile proaste spre foarte proaste, cu greturi si voma ocazionala. In zilele astea, din pacate, nu prea pot sa fac mare lucru in casa. Nu prea fac curat si chestia care ma face sa turbez: nu prea mai gatesc.

    Barbatu-meu, cand se intampla sa nu fac totul ca la carte, nu se supara pe mine, insa incepe sa faca ceea ce urasc mai mult: sa nu manance sau sa manance prostii. Batoane de ciocolata. Ursuleti de jeleu. Orice cretinatate dar nu mancare. Ma rog de el sa nu se joace cu sanatatea lui si sa puna mana sa nu sara peste mesele zilei (ma scuzati, sunt oldschool si masa este sfanta in casa, la fel ca mancarea gatita).

    Intrebarea mea este, voi cum v-ati educat barbatii in perioada asta a vietii? In care clar nu mai dai acelasi randament la treburile casnice… Exista vreo scapare? Pur si simplu imi distruge sistemul nervos faptul ca stiu ca el sare cu nonsalanta peste mese…
    Sau poate sunt eu nebuna…

    • Ioana spune:

      Până pe la 12-14 săptomâni mi-a fost foarte rău în timpul sarcinii apoi lucrurile au reintrat în normal, nu-ți fie teamă, nimic nu e veșnic, o să vezi că totul va fi bine 🙂

    • Rox spune:

      Eu am mers pe ideea ca nu sunt mama lui sa-l educ. Asta in primul rand. In al doilea rand, daca face o chestie care ma scoate din sarite cu scopul clar de a ma scoate din sarite (nu din greseala) sub nicio forma nu-i arat cat ma enerveaza. Vrei sa mananci porcarii in loc de mancare? Sa fii sanatos, yay for me, m-am scos, gatesc mai putin 😀 Vrei sa-ti distrugi sanatatea? Treaba ta, dar nu cu mine langa tine ca nu vreau sa raman vaduva de tanara. Vrei sa fie facute treburile casei mai bine? Perfect, pune si tu mana si hai sa facem. AMANDOI. Fiecare partea lui.
      Din ce scrii, imi da senzatia ca joaca un joc psihologic cu tine. Dar sa stii ca jocurile se joaca mai fain in doi, chiar si cele psihologice 😉

      Si la mine in familie multe erau „sfinte” – si mancarea gatita, si curatenia si multe. Traiul in comun cu sotul m-a facut sa mai las sfinteniile la o parte si sa iau lucrurile asa cum vin.

    • Mihaela spune:

      Nu trebuie sa iti cresti sotul, ci copilul. Daca o face sa te enerveze, inseamna ca nu se gandeste nici la tine, nici la copil. Tu de acum trebuie sa te concentrezi pe copil, daca nu o faci tu, nimeni nu o va face.

    • C spune:

      Eu zic sa te mai relaxezi un pic. Sotul tau nu o sa moara de la niste junk food, eventual face o criza de fiere, stomac, ceva si se potoleste. :))) Asa a patit si al meu si sa vezi ce sanatos mananca acum.
      Gandurile astea negre nu iti fac bine nici tie nici copilului. Prioritatea ta este sa aduci pe lume un copil sanatos, orice altceva sunt detalii.
      Si crezi ca vei mai avea vreme sa gatesti zilnic n’shpe feluri de mancare cu un bebelus atarnat de tine? Va trebuie sa gasesti solutii alternative si sa faci compromisuri. O pizza congelata dupa o noapte alba de colici ti se va parea un lux :)))

  • Anca spune:

    Vitamine ai incercat sa iei,eu iau si ma simt foarte bine,mult mai energica

  • Mirabela spune:

    In Irlanda concediul de maternitate este de doar 6 luni! Sunt si eu o mamica obosita si fericita in acelasi timp.Inainte sa devin mamica totul era in perfecta stare si ordine in casa.
    Acum fetita are 10 luni, muncesc impreuna cu sotul (avem un mic shop).Mama sta cu noi, am adus o si ea este ocupata cu fetita cat suntem noi la servici.Casa nu mai este intr o ordine ca inainte, gatim,spalam facem curatenie dar tot in urma suntem cu treaba in casa.Dar cred ca asta conteaza cel mai putin acum.Important este sa fim cu totii sanatosi si voiosi.Ma gandesc uneori si vorbesc cu prietenele si ne spunem ce bine ar fi sa fi avut si noi concediu de maternitate doi ani sau un an. Nimic nu este mai important decat sa fim sanatosi sa petrecem cat mai mult timp cu familia.

  • Elena spune:

    In Franta au o chestie platita de stat: mama pentru o zi. Vine o bona acasa si tu ca mama poti sta o zi sa te relaxezi, sa faci ceva pentru tine, un epilat si un coafat la salon etc. Si vine de doua ori pe luna.

  • Silvia spune:

    EU cred ca trebuie sa gandesti mai mult cu capul si mai putin cu inima in aceasta privinta. Tu vrei sa le Dai totul, dar daca nu pastrezi ceva energie si pentru tine risti sa ajungi la spital si atunci chiar ca vor suferi. Daca vrei cu adevarat poti rezolva aceasta problema. Intrebarea e: vrei sa o rezolvi?
    Ca parinti noi trebuie sa gandim strategic si asta te sfatuiesc sa o faci. Putin mai mult timp pt tine= echilibru in casa si sanatate. Continuare in acelasi ritm- scadere constanta a tonusului dar in acelasi timp inima ta e satisfacuta ca faci totul. EU as gandi strategic in sensul ca un sacrificiu minor al timpului petrecut cu copiii acum e mai bine PENTRU EI pe termen lung pt ca ii voi scuti de problemele mele de sanatate sau de tonus.

  • O parere spune:

    Pe de altă parte, nu este obligatoriu sa faci copii. Multe femei nu sunt constiente in ce se baga.

  • Anisoara spune:

    Eu te inteleg perfect…desi nu m-am intors la munca dupa a doua fetita,dar stau la casa si am pus si in gradina si e destul de multa treaba. Si da uneori ma simt epuizata(diferenta intre ele e de un an 3 luni si 23 de zile..?)… Dar e prea frumos cu ele…si desi pot sa le las cu mamica,apelez destul de rar la ea pentruca cel mai bine ma simt cand le iau cu mine peste tot… Cine nu are copii..nu stie ce pierde.☺

  • Emma spune:

    Daca articolul asta e real,adica daca chiar vorbesti din experienta ta si nu ai scris un articol pentru mame in general, sa se simta intelese etc..am o intrebare. De ce nu ai femeie la curatenie? Bona am inteles ca ai..de ce nu ai pe cineva sa mai si gateasca ..mancare buba de comandat se gaseste. . Nu toata lumea isi.permite asa ceva, desigur, dar voi sigur DA.

  • C spune:

    Eu nu cred ca a fi mama e echivalent cu sacrificiul total asa ca va propun o serie de solutii aplicate de familiile noastre si ale prietenilor nostri cu mult succces:
    – ajutorul bunicilor (sau unchi, matusi, verisori, etc, familia apropiata). Mi se pare extrem de trist o batranete in care iti vezi copii si nepotii de 2 ori pe an dar inteleg ca uneori nu se poate
    – o bona part time, o zi, doua pe saptamana, o ora, doua, zilnic in parc, o seara pe luna in care parintii isi mai aduna nervii de pe pereti
    – o studenta, vecina, copii adolescenti (si de incredere) ai unor prieteni, etc…O persoana tanara si energica care sa fugareasca copii cateva ore pe saptamana.
    – personalul de la gradinita copiilor. Vecinii mei cheama educatoarea baietelului lor cateva ore pe luna in weekend.
    – bona full time, interna, au pair, etc…Eu personal nu sunt de acord cu cineva strain la mine in casa non stop si e o varianta destul de costisitoare.
    Am prieteni care isi petrec sambata seara in oras singuri in timp ce cei trei (da!!! trei!!) copii sunt paziti si adormiti de o studenta care sta pana dimineata. Ea face un ban cinstit, copii mai schimba peisajul si parintii se relaxeaza.
    Eu cred ca copii se cresc cu ajutorul comunitatii (it takes a village to raise a child) si izolarea asta a parintilor specifica generatiei noastre nu e deloc benefica.
    Solutii se gasesc si fara bani multi totul e sa vrei sa renunti la monopolul asupra copiilor.
    Noi locuim la mii de km de familie dar ne vedem neamurile foarte des, toti banii nostri se duc pe bilete de avion. Preferam sa renuntam la lux si obiecte materiale dar sa avem familia aproape si sa ramanem cu nervii intregi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *