Ce influență are ordinea în care se nasc frații asupra personalității lor?

Ea e o fire autoritară, individualistă, puternică, independentă, decisă. Ea e sora mai mare.

El e blând, împarte tot, are nevoie mereu de atingeri și de iubire, e flexibil. El e fratele mai mic.

Stau și mă gândesc de multe ori cât de mult le influențează caracterul faptul că sunt sora mai mare și fratele mai mic. Oare ea ar fi fost mai blândă dacă rămânea copil unic? Ar fi fost el mai înfipt și mai bătăios dacă era fratele mai mare?

Ea a cunoscut ce înseamnă să ai totul. Să fie mama numai a ta, tatăl numai al tău, jucăriile și plaja numai ale tale. Chiar dacă poate acum nu-și mai aduce aminte detalii, sigur acel sentiment de împlinire a rămas cu ea, ca o amintire, cel mai probabil dureroasă. De când s-a născut fratele ei, a trebuit să înceapă să împartă. Și ei nu-i place să împartă, așa e firea ei.

El a venit într-un univers în care totul se împărțea deja. El nu știe ce înseamnă să ai totul, el s-a născut direct împărtășind lucruri cu sora lui. Pe mine, casa, mâncarea, jucăriile.

Mă gândesc uneori cu tristețe că într-un fel, alegând să fac al doilea copil, le-am schimbat dramatic personalitatea și traseul. Asta e rău. Pe de altă parte, alegând să fac copii, ei există. Asta e bine.

Știu, mă gândesc prea mult la lucruri, dar binele copiilor mei e pentru mine acel lucru pentru care nu există prea mult timp sau resurse investite. Așa că stau și mă socotesc, citesc, uneori o fac și  ca să nu mă mai simt vinovată. Până la urmă, multe lucruri în viața asta le vor modela caracterul, pe unul l-am făcut eu, din iubire, de ce să nu dorm noaptea din cauza asta?

Un articol care m-a ajutat cât de cât să înțeleg în ce fel le influențează caracterul ordinea nașterii copiilor am găsit pe Pshychologies.co.uk (am citit mai multe în ultimele luni, dar acesta prezintă o sinteză bună, mi s-a părut mie). Am sumarizat mai jos concluziile autorilor acestui articol.

Psihologul austriac Alfred Adler a fost primul care a publicat concluzii pe acest subiect, iar expertul în parenting adlerian Michael Grose a publicat și o carte pe subiect: „De ce primii născuți conduc lumea, iar frații mai mici vor s-o schimbe”. Concluzia lor este că de-a lungul evoluției omului, ordinea nașterii a modificat caracterul copiilor, pentru că ea determina cine moștenește puterea (primul născut) și cine va fi trimis la râzboi (cel mai tineri, care erau mai „dispensabili”).

Statistic vorbind, de-a lungul istoriei, primul născut avea șansele cele mai mari să supraviețuiască primilor ani și să se căsătorească și să aibă copii. Atunci și acum, primii născuți primesc toată atenția familiei, progresele lor sunt urmărite și aplaudate de toată lumea, așa că ei devin dependenți de aprobarea celor din jur, sunt obișnuiți să aibă puterea și controlul și sunt setați pe îndeplinirea rezultatelor. Un studiu realizat în Norvegia pe copii născuți între 1912 și 1975 arată că primii născuți au avut rezultate mai bune la școală, deși diferenețele de IQ între ei și frații mai mici erau nesemnificative. Reversul medaliei este că primii născuți sunt mai anxioși, mai instabili emoțional, mai defensivi și mai geloși, pentru că, așa cum spuneam și mai sus, ei au avut la început o stare de grație pe care au pierdut-o când li s-au născut frații mai mici, iar asta este un fapt peste care nu vor trece niciodată.

shutterstock_229544653

O altă caracteristică a primilor născuți este teama de risc și precauția extremă. Fetița mea cea mare clar nu se încadrează aici, este cea mai nesăbuită persoană pe care o cunosc. Speciaștii spun însă că de regulă, primii născuți se feresc de călătorii și aventuri fizice.

Copilul mijlociu, conform teoriei darwiniene, este cel mai defavorizat, pentru că nu este nici cel mai prețios (acela e primul), nici cel mai fragil (cel mai mic). Ei învață rapid să fie sociabili și flexibili, să facă alianțe și compromisuri și asta îi ajută mult în viață. Sunt buni negociatori și știu să asculte, dar le ia mai mult timp să-și descopere talentul.

Copilul cel mai mic din familie are șansele cele mai mari să aibă dileme filosofice și să dorească să răstoarne ordinea lucrurilor, el va fi o fire revoluționară. Mulți aleg un traseu profesional complet diferit de cel al familiei, pentru a evita concurența directă cu care s-au confruntat toată copilăria. Pentru că este mezinul familiei, e posibil ca la maturitate să îi fie greu să își asume responsabilitatea, pentru că nu e învățat cu ea, mereu a fost îngrijit de frații mai mari. Nu se oferă să ajute, îi lasă pe alții să facă treaba.

Specialiștii spun că impactul pe care îl are ordinea în care se nasc copiii depinde mult de temperamentul lor, de sex, de vârstă, de numărul de copii din familie (una e să fii fratele mai mic din doi frați, altul să fii fratele mai mic din șapte frați), de condițiile economice și sociale ale familiei. Cu cât diferența de vârstă e mai mică, cu atât efectul ordinii nașterii este mai evident. Când diferența e mai mare de cinci ani, acest efect devine neglijabil.

Un alt autor, Cliff Isaacson, crede că ordinea de naștere de poate dirija în alegerea partenerului. De exemplu, persoanele care se nasc la mijloc între trei frați au șanse mari de compatibilitate. Cuplurile formate din primi născuți au adesea relații tensionate, amândoi vor control și putere, concurența e mare.

Există și specialiști care contestă teoriile de mai sus (un articol aici), pe motiv că nu există studii care să le confirme. Joshua Hartshorne, profesor de psihologie la Harvard, spune că abia după 2003 au apărut primele studii care ar confirma faptul că ordinea nașterii afectează personalitatea (studiul de mai sus, realizat în Norvegia, dar și un studiu realizat de profesorii de la Harvard, care arată că ordinea nașterii influențează alegerea partenerilor de viață, în sensul că primii născuți se simt atrași de primi născuți, mijlocii de mijlocii, ultimii născuți, de ultimi născuți, iar persoanele singure la părinți, de alții ca ei. Ceea ce, cred eu, e o dovadă clară că ordinea nașterii contează mult în parcursul fiecăruia.

Eu cred că ajută mult, ca adult, să înțelegem în ce fel ne-a înfluențat parcursul și starea actuală faptul că am fost singuri la părinți sau că am avut un frate mai mare, pe care mereu am încercat să-l ajungem. Poate ești foarte competitiv și nu ai stare și, dacă stai să te gândești puțin, faci asta pentru că dintotdeauna ai încercat să-ți ajungi sora cu doi ani mai mare, de exemplu.

Iar ca părinte, simt că e important să le oferim tuturor copiilor noștri șanse egale, iubire nemăsurată, să nu le stimulăm episoadele de concurență, să petrecem mult timp cu toții împreună, dar și cu fiecare separat.

Și ca să vă răspund la o întrebare care sigur va răsări rapid prin comentarii, nu, nu regret că nu m-am oprit la un copil. Minunea de băiețel pe care o avem, bucuria lui și a noastră împreună, joaca lor, chicotelile și complicitatea, resursele nebănuite pe care le-am descoperit în noi, ca adulți, de iubire, răbdare, putere, ne-au făcut să prețuim toate clipele bune mai mult și să trecem mai ușor peste probleme.

Sursa foto: frați via Shutterstock.com

Tags

62 Comments

  • Andreea spune:

    Of, grijile astea de mama! Ne mananca ani din viata 🙂

    Imi amintesc primele luni dupa ce s-a nascut al doilea copil: ma intrebam des daca sunt ok copiii, ma simteam vinovata ca nu ii pot acorda bebelusei aceeasi atentie pe care o primise fratele ei cand avea varsta ei. Si nu ii mai puteam oferi nici fratelui mare aceeasi atentie pe care o primea inainte sa se nasca sora lui. Imi faceam o mie de griji. Simteam ca nu sunt o mama buna pt niciunul dintre ei. Dar am vazut ce frumos cresc impreuna, cat se iubesc, cat se stimuleaza unul pe celalalt. Da, copilul cu frati pierde o parte din atentia parintilor, dar castiga atentie din partea fratilor. Si castigul e mai mare decat pierderea. L-am intrebat pe fiul meu daca are amintiri fara sora lui si a spus ca nu; diferenta de varsta dintre ei este de doar un an si jumatate. Partea buna este ca nu am mai avut astfel de ganduri cand s-au nascut nr.3 si nr.4 🙂

    • Lia spune:

      Wow! Felicitari! Si eu am 3, dar nu ma regasesc deloc in articol. Adica fetita cea mai mica e cam ca Sofia printesei (o si cheama la fel, eu la persoanele cu acelasi prenume am observat asemanari), in timp ce fetita cea mare si baiatul (copil mijlociu) au mostenit firea mea calma, evita orice conflict si concurenta, sunt f dispusi sa imparta si au destul de putina energie.

    • Paula spune:

      Fiind o sinteza, sigur ca nu poate reda toata complexitatea subiectului. De fapt, fiecare copil nou isi creeaza o nisa proprie in familie, pentru a-si maximiza sansele de a directiona catre el/ea resursele familiei. Resurse de timp, atentie, etc. Daca primul este calm, impaciuitor, atunci urmatorul se va pozitiona diferit, si va utiliza alte strategii. Am citit o carte interesanta pe acest subiect: Born to Rebel: Birth Order, Family Dynamics and Creative Lives (http://www.goodreads.com/book/show/907447.Born_to_Rebel)
      Am inteles astfel mult mai bine gesturi si atitudini pe care le faceau copiii mei (3 la numar). Spre exemplu, al doilea, desi mai putin priceput pe bicicleta, isi asuma cu aplomb riscuri si face actiuni pe care primul le evita din prudenta. Am invatat si sa le explic uneori unul altuia de ce fratele/sora lui actioneaza intr-un anumit fel, astfel incat sa se cunoasca mai bine pe ei insisi si sa accepte ca altii sunt diferiti si au motivele lor pentru care fac anumite lucruri. Am constatat ca asta ii ajuta sa colaboreze mai bine intre ei.

    • Robo spune:

      foarte tare ideea asta cu gasitul nisei proprii in familie, are sens daca ne gandim ca si la om totusi progeniturile sunt in concurenta pentru resurse una cu alta, exact la fel ca la multe alte animale/ pasari; si cum la om nu e posibila suprimarea fizica a fratelui, ca la multe animale, e clar ca solutia e sa-ti gasesti o nisa neocupata.
      o sa caut si eu cartea aia, merci.

  • Dorra spune:

    Nu am citit nici un studiu pe tema asta, dar mi se pare asa greu de verificat/replicat concluziile astea. Este greu sa cuantifici influenta pe care o are un anumit factor, pentru ca nu poti „izola” acel factor de restul.

    „Cu cât diferența de vârstă e mai mică, cu atât efectul ordinii nașterii este mai evident. Când diferența e mai mare de cinci ani, acest efect devine neglijabil.” — impresia mea era ca ar trebui sa fie un interval de varste in care ordinea nasterii sa aibe un impact. De exemplu, daca un copil are varsta intre 2 si 6 ani sa zicem, doar atunci sa fie afectat de nasterea unui frate sau a unei surori. Cat despre copiii care au deja frati sau surori mai mari, cred ca in general sunt intotdeauna influentati de faptul ca au deja frati sau surori, indiferent de diferenta de varsta.

    Multumesc pentru articol, e un lucru la care m-am gandit si eu de multe ori, pentru ca am deja un copil si mi-l doresc si pe al doilea.

  • mack spune:

    Sofia e mijlocia, deci e posibil să preia şi caracteristici de acolo.

  • Alina spune:

    Frumos articolul 🙂 eu sunt al doilea copil din 7 si m-am intrebat de câteva ori cum imi influențează asta personalitatea. Am caracteristicile copiilor mijlocii dar si multe din cele ale primilor născuți (diferența dintre mine si sora mai mare e doar de 1 an si 4 luni). Mă gândesc la fratele meu cel mai mic (are acu 5 ani) si cred că e cel mai norocos: are si toata atenția părinților (poate chiar mai mult decât primul copil, alte vremuri si resurse atunci, comunism) si toată dragostea copiilor mai mari, suntem cu toții înnebuniți după el 🙂 oricum, food for thought articolul, o să caut sa mai citesc pe tema asta.

  • Talida spune:

    Foarte interesant. Sunt curioasa care este parerea ta pentru gemeni. Eu am o fata de 4 ani jumate si gemeni de 2 ani. Sunt trei frati, dar tehnic, nici unul nu este mijlociul. Sunt doi mici dar egali si una mare (pt care caracteristicile primului nascut sunt evidente).

  • Felicita spune:

    Eu pot sa povestesc din experienta mea de sora mai mare. Frate-meu a aparut la 2 ani dupa mine. Parintii mi s-a spus in fata, sub forma de gluma (pe care eu numai ca gluma nu am simtit-o) ca daca eram baiat nu mai faceau al doilea copil. Am suferit mereu in copilarie de „da-i lui ca e mai mic si plange” de „imparte cu el tot ce ai” , „frate-tu face nustiuce ti de ce faci altfel” sau ca prin adolescenta lui i se permitea sa mearga la petreceri, eu eram controlata sa nu carecumva sa-mi pierd pretioasa de feciorie (pe care oricum am pierdut-o mult mai devreme decat banuieste maica-mea). Cu toate astea am fost mereu o revoltata, nu acceptam niciodata nimic „pentru ca asa vreau eu, eu sunt mama/tatal tau”, mereu m-am opus cu indarjire si am invatat o multime de subterfugii ca sa ma ascund, sa fac ce doresc eu fiind considerata o obraznica. Nu-si dadeau seama ca tot ceea ce faceam este nevoia mea de atentie, fie ea si negativa. Abia pe la 30 de ani m-am linistit si am inteles ca asa sunt ei, parintii mei, dar nu pot spune ca mi-a fost usor. Cred ca depinde foarte mult de mentalitatea parintilor, timpurile in care traiesc sau regimurile politice.

    Am cochetat uneori cu ideea celui de-al doilea copil stiind ca nu as face niciodata ceea ce au facut ai mei cu mine, n-as fi facut niciodata diferente intre copii. M-am linistit insa, mi-e bine cu un copil, lui ii e bine cu mine si cu taica-sau. Nu trebuie sa ne imparta cu nimeni in schimb este un copil care imparte cu ceilalti ceea ce tine de material (uneori ma uimeste ce idei are: prietena ei nu imparte nici o jucarie cu ea si ea imi spune ca o invata ea minte, cand vine pe la noi o sa ii dea toate jucariile sale sa invete si ea cum se imparte – are numai 3 ani jumatate). Ba chiar m-a privit cu duiosie tinand-o pe nepotica noastra de 3 luni in brate timp de vreo doua ore neintrerupt apoi mi-a spus sa o cautam pe mama ei, poate are nevoie de ea. S

    • Marina spune:

      Parca ai descris situatia mea. Si eu am refuzat sa fac al doilea copil din acelasi motiv.

      Dar, eu consider ca din contra, trebuie sa faci diferente intre copii. In ce sens? Mama spunea ca nu face diferente intre noi imbracandu-ne la fel (intre mine si sora mea sunt 4 ani diferenta, sa ne imbracam la fel mi s-a parut mereu umilitor) sau trimitandu-ne in tabara in acelasi timp, adica sora mea avea 8 ani si eu aveam 12 ani cand am mers in prima tabara. Sau impunandu-mi sa merg la film cu sora mea mai mica, atunci cand mergeam cu prietenii mei, de varsta mea.

      Si da, ca prim copil mi-am luat viata in maini de tanara (dar am jinduit toata viata mea dupa ajutorul mamei care nu a venit niciodata) , iar sora mea si-a trait viata total dubios, nu s-a implinit nici personal nici profesional, in continuare depinde de ajutorul mamei.

  • Georgiana spune:

    La noi e fix invers: prima fetiță lasă de la ea, e blândă etc, a doua e încăpățânată și nu renunță la nimic dacă nu vrea ea. Nu cred în aceste studii pt ca ființă umană este prea complexă și chiar dacă ai un eșantion de mii de oameni tot nerelevant este din moment ce nu suntem identici

  • Cinderella spune:

    Si uite d’aia scade natalitatea, pentru stam si despicam firul in 4. Ca daca il marchez pe veci pe cel mare, ca daca il schimb pe cel mic? Nu e mai simplu doar cu unul sau deloc, vor zice femeile care citesc acest post si n-au copii sau poate au doar unul.
    Musulmanii care fac 10 copii nu se gandesc o clipa la asa ceva. Eu cred ca un copil este o bucurie si un dar de la Dumnezeu indiferent de situatie.
    Eu am luat decizia sa mai fac un copil (si poate si pe al 3lea) pe proprie raspundere.O sa fac ce pot sa-i cresc sanatos, fara sa avantajez pe vreunul, fara sa iau apararea altuia, fara sa contabilizez timpul petrecut cu unul sau altul, fara sa-mi promit ca o sa fiu zen tot timpul. O sa fie cum o sa fie. Iar ei vor creste asa cum vor creste.

    • Georgiana spune:

      Ah, parca am gandit cu acelasi creier :). Exact asta este si parerea mea. Gandim prea mult, si ne facem tot felul de scenarii, ne speriem singuri. Nu e mai simplu sa lasam lucrurile sa se intample, si sa ne bucuram de minunile noastre, fara a cauta tot felul de statistici, etc? Fiecare persoana e diferita…

    • Printesa Urbana spune:

      Eu cred ca faptul ca acum avem multe surse de informare si mai mult timp sa ne gandim la lucruri este un privilegiu, nicidecum o povara! Eu una ma bucur nespus ca nu trebuie sa alerg prin padure cinci ore dupa radacini, ca-mi vin cumparaturile la usa si in timpul pe care-l castig astfel pot fi atenta la mine, la copii, imi dau timp sa reflectez si asa mai departe.

    • Felicita spune:

      Natalitatea scade la cei care gandesc ce si cat sa ofere copiilor (nu neaparat material ci si afectiv, emotional, prezenta parintilor) in schimb creste la cei care nu gandesc deloc, despre nimic. Parintii interesati de sufletul copilului diseca in o mie de fire daca pot fi acolo pentru toti copiii pe care si-i doresc si iau decizia in consecinta. Multi fac copii doar de dragul procesului tehnologic sau ca sa le bea alocatia, fara a-i mai interesa ce sanse are copilul/copiii ala/aia sa razbata in viata sau pur si simplu ii abandoneaza in sistemul de protectie sociala fara a-si da macar acceptul ca acei copii sa poata fi adoptati. Cunosc musulmani care au decis sa faca doar un singur copil.

    • Stefania spune:

      Nu pot fi de acord cu tine. Nu cred ca toti parintii care fac mai mult de un copil ii fac in bataie de joc sau fara sa se gandeasca deloc. Sunt mamica de un printisor si in burtica il am pe al doilea. Ii iubesc de pe acum pe amandoi si incerc sa ii insuflu celui mare asta. Voi fi acolo si ii voi spune ca il inteleg daca este gelos, pentru ca eu tot sora mare sunt si stiu ce poate insemna. Nu l-am facut pe al doilea de dragul celor 85 de Ron de la stat (mare ajutor…) ci pentru ca eu consider copiii un dar si o binecuvantare. Dar nici mai mult de trei nu intentionez sa am pentru ca stiu cat pot duce fizic (ma refer la sarcini si nasteri). Financiar niciodata nu o sa ai o siguranta. Oricand poti sa ai si apoi sa pierzi, sau vice versa. Ce mi se pare important e ca indiferent de situatia materiala sa te zbati sa ii oferi ce e mai bun copilului tau. Sa nu exageram in catalogat oamenii totusi. Zic si eu 😀

    • Felicita spune:

      Nu am generalizat, departe de mine gandul acesta: „Parintii interesati de sufletul copilului diseca in o mie de fire daca pot fi acolo pentru toti copiii pe care si-i doresc si iau decizia in consecinta.” Felicitari pentru sarcina, ma gandesc ca este absolut asumata.

    • Ana spune:

      Natalitatea nu scade, chiar dimpotriva, creste intr-un mod foarte accelerat ceea ce este alarmant. Ma refer la nivel de planeta, sperand ca suntem toti constienti ca Romania reprezinta o furnica cand privim global.
      Nu comentez alegerile fiecaruia de a face sau nu copii, dar motivatia legata de o eventuala scadere a natalitatii chiar nu ar trebui sa existe.

  • Andreea L. spune:

    Eu sunt mijlocia dintr-o familie cu 3 copii ( cel mare baiat, cel mic baiat). Si nu m-am simtit niciodata defavorizata. Dimpotriva, tot timpul mi se zicea ca doar eu sunt singura fata, pe cand baietii erau 2. Cred ca totul e relativ ca sa se poata incadra intr-un tipar rigid.

    • dana spune:

      pentru ca, asa cum zicea cineva mai sud, pe langa ordine mai depinzi si de personalitatea celor dinainte sau de dupa tine. de vreme ce ai fost intre 2 baieti, nu era nevoie sa faci nimic special ca sa primesti atentie si presupun ca in afara unor mici atitudini preluate de la fratii tai, nimic nu te-a determinat sa iti schimbi comportamentul pentru putina atentie.
      de altfel, pare ca toti din familia voastra au un loc propriu: fratele mare, sora, mezinul
      eu am fost tot la mijloc dar intre o sora mai mare si un frate (cel mai mic) ceea ce inseamna ca era asa, un fel de dublura neinteresanta :)))
      de altfel, si mie mi s-a spus, cum a mai zis cineva, ca sperau la un baiat si de-aia au mai si incercat ulterior o data si pentru ca le-a iesit un baiat s-au si oprit.
      si da, eu m-am simtit defavorizata, si da eu am incercat din rasputeri sa-mi gasesc un loc al meu in familia noastra in care eram ca in prost

    • dana spune:

      asa cum zicea cineva mai sus*

      in familia noastra in care eram cam* in plus*

      …etc

  • Denisa spune:

    Omg! Umbla multi pitici liberi prin lume! Hai sa ne gandim la starea naturala a lumii, cati copii se faceau? ( nu discutam despre mortalitate, ci doar despre viziunea despre nasteri/frati). Si milioane de subiecti daca ar avea un studiu (ceea ce nu are) ar fi irelevant, sunt nnn factori ai construirii unei personalitati. Si gelozia (sa ii spunem asa) intre frati tot in natura isi are simpla si suprema explicatie, e o reactie la supravietuire individuala. Prea multe griji si prea putini copii !!

  • Rox spune:

    Eu m-am regasit complet in descriera ta a Sofiei: „autoritară, individualistă, puternică, independentă, decisă” si asa am fost de mica, acum ca ma uit in urma. Dar n-am avut niciodata probleme sa impart si cred ca stiu si de ce. Cand ieseam afara la joaca impreuna cu ceilalti copii eu duceam cele mai multe jucarii din casa, chiar ma „certa” bunica spunand ca bine ca doar eu duc jucarii, ia sa ma aduca si ceilalti. Si nu am avut o problema cu asta pentru ca la sfarsitul zilei mi le adunam si tot ale mele erau. Doar ale mele. Nu le-as fi dat de tot decat probabil cu un scandal cat casa, dar de pus la bataie la joaca – no problem. Nici hainele nu le dadeam de bunavoie pana cand mi s-a explicat ca le dam unor copii care au mai putin si s-ar bucura mult de ele si cu asta am rezonat fara crize (voiam sa pastrez „pentru copiii mei” toate hainele care imi ramaneau mici). Nu aveam o problema sa vina copiii in vizita sa le dea mama sau bunica atentie pe moment pentru ca la sfarsit plecau la ei acasa si tot eu ramaneam in centrul atentiei in familie.
    Imi amintesc de o vara cand eram prin scoala generala cand a venit la noi pentru o saptamana o verisoara dintr-un oras mic si desi m-am inteles decent si civilizat cu ea, dupa cateva zile am intebat-o pe bunica (ea umbla mult dupa ea ca dupa musafiri): „Da’ asa-i ca tot pe mine ma iubesti mai mult?” Deci …

    Nu stiu cum ar fi fost sa fi crescut cu inca un copil, dar vreau sa cred ca n-as fi fost traumatizata si am incredere ca ne-ar fi crescut parintii astfel incat sa nu sufere niciunul.

  • Ana spune:

    Daca copilul mare este ca Sofia a ta, atunci poate e binevenit un alt copil, care sa-l mai tempereze! Cred ca astfel e mai pregatit pentru „real life”.

    Eu am vazut ceva de nepretuit la cei doi nazdravani ai mei: felul in care cel mic se uita la cel mare!!!!! E atata dragoste in privirea aceea, chiar diferita de privirile catre noi parintii! Eu mi-as fi dorit un frate/sora care sa se uite asa la mine! Si pt cel mare sunt sigura ca privirea aceasta plina de iubire inseamna f mult!

    • Mihaela spune:

      Asa e si la noi, iar eu profit si ii spun celei mare (care, apropo, este ca Sofia printesei ?) ca cea mica o iubeste cel mai mult pe ea (mai mult decat pe noi parintii: datorita acelei privirii ?).

  • Sunflower spune:

    Si eu sunt cea mare, nu-mi aduc aminte multe, insa mi s-a povestit ca pana la 5 ani eram centru atentiei lor si apoi mi s-a cam taiat totul probabil. De aia am cam simtit o gelozie, neinteleasa de mine, fata de sor-mea, mai ales ca ea e si mai frumoasa cu mult! Are ochii foate albastri si toti se mirau de ochii ei, eu ii am verzi si tot timpul mi i-am dorit albastri. Apoi am devenit rece, sau asa sunt eu… nu stiu, dar parca simt ca nu ma pot aproapia de ei asa cum o face ea, eu parca am tendinta sa-i critic pe ai mei in continuu, sa fiu nemultumita de ei, desi pana la urma au fost parinti buni. Tot asa si eu, simt ca nu am fost buna destul ca nu au avut baiat, stiu ca si-au dorit mult un baiat, iar eu de fiecare data cand am fost insarcinata au sperat sa fie baiat si tot 2 fete am 🙂 mai rau e ca acum parca nu-mi place ca-s femeie, numai partile negative le vad in asta. N-ar fi tragic daca nu as avea fete si le-as privi cu acelasi gand ca ,,ce aiurea-i sa fii femeie” (durere, esti la mila hormonilor, putere fizica ioc, deci esti si la mine norocului sa nu dea vreun cretin peste tine, critici cat cuprinde si prejudecati, etc). Asta e, soarta de cacao!

  • anki spune:

    Eu nu inteleg ideea acestui paragraf: „Cu cât diferența de vârstă e mai mică, cu atât efectul ordinii nașterii este mai evident. Când diferența e mai mare de cinci ani, acest efect devine neglijabil.”
    Care ar fi explicatia pentru aceasta teorie? (caci bunul meu simt ar fi spus fix pe dos.)
    multumesc.

    • Robo spune:

      probabil explicatia e ca daca diferenta e mare, fratii nu mai intra in concurenta directa pentru atentia mamei/ parintilor, pentru ca cei mari au trecut deja de perioada cand pentru copil e foarte importanta atentia asta.

      eu pot sa confirm aceasta observatie, sora mea e cu 7 ani mai mica decat mine si nu am absolut nici o amintire sa ma fi simtit in vreun fel frustrat sau lipsit de ceva pentru ca a aparut ea pe lume.

      mai simplu: gandeste-te cum este in familiile in care diferenta dintre frati este foarte mare, ca sunt si cazuri de astea: daca eu am 15 ani, nu am cum sa ma simt amenintat de faptul ca mama mea tocmai a nascut un bebelus, nu am cum sa ma simt in concurenta cu el, ca eu nu mai am nevoie de aceeasi cantitate de atentie din partea ei ca la 3 ani de exemplu (din contra, unii la 15 ani vin de la scoala si se inchid in camera lor, iar parintii au interdictie sa intre acolo :)))

      sigur ca si copiii mari au nevoie de atentie din partea parintilor, dar este alt fel de atentie, nu trebuie sa ii tii in brate de exemplu cand plang.

    • Stefania spune:

      Aici pot sa contrazic acel comentariu. Noi suntem 3 frati dupa cum urmeaza: eu – prima, sora mea mijlocie – la 5 ani dupa mine, iar fratele meu la 10 ani dupa mine. Mi-a fost atat de greu sa imi accept sora, abia la adolescenta am reusit sa o accept cat de cat… Asa ca rationamentele astea depinde de copil si particularitatile individuale.

    • Catalina spune:

      De ce nu „trebuie” ?

    • Robo spune:

      Ca nu mai vor asta, ca au alte nevoi decat un copil mic, asta am vrut sa zic, adica nu mai plang si vor in brate daca s-au impiedicat si au cazut.
      Dar da, acum imi dau seama ca daca plange, tre’ sa-l iei in brate chiar si daca are 20 de ani :-))
      Am ales gresit exemplul.

    • Frunza Galbenă spune:

      Cu cât diferența de vârstă e mai mare efectul devine neglijabil pentru că scade concurența între frați din simplul motiv că la vârste foarte diferite și nevoile sunt altele 🙂 La 2 și 3 ani nevoile sunt foarte asemănătoare, ori la 9 ani și 2 ani nevoile sunt cu totul altele. Copilul de 9 ani deja are nevoie de timp petrecut cu prietenii, de timp pentru el și hobby-urile lui, știe să mănânce singur(ar fi ciudat ca la 9 ani mama sa îl hrănească cu lingurița împreună cu fratele de 2), poate și să gătească ceva ușor. Cel mic e dependent. Cel mare devine din ce în ce mai puțin dependent. De asta concurența e mult mai mică și impactul negativ la fel.
      Plus că o dată cu înaintarea în vârstă se schimbă și modul de a gândi, crește capacitatea de înțelegere și apare empatia iar egoismul specific vârstelor mici se diminuează.
      Evident, nu la toți în aceeași măsură. Unii rămân egoiști toată viața lor:)))

    • Robo spune:

      mersi, asta am vrut si eu sa spun tot timpul (varste diferite -> nevoi diferite -> concurenta mai mica), dar e clar ca de data asta nu mi-a iesit :))

    • Catalina spune:

      Nu tre’ sa-l ieiin brate ca doar nu te obliga nimeni ,adică dacă e mare si plânge îl lași acolo ca deh are alte nevoi

    • Paula spune:

      Cu cat diferenta este mai mare intre copii, cu atat mai mult timp copiii nu au fost pusi in situatia de concurenta unul cu altul. Daca un copil a fost singur la parinti pana la 5 sau 7 ani, atunci personalitatea lui s-a format ca acea a unui copil unic, pentru ca, atunci cand s-a nascut fratele sau sora, deja era destul de mare incat sa nu-i mai afecteze intr-un mod substantial dezvoltarea personalitatii proprii. Iar probabil ca al doilea, daca are un frate cu mult mai mare, nu il percepe ca pe o concurenta directa, cu care imparte lucrurile, ci il va percepe mai degraba ca pe un adult din familie.

    • Printesa Urbana spune:

      Cam asa voiam sa zic si eu, mi-ai luat-o inainte, thx! 🙂

    • Elena spune:

      Da, corect, si eu voiam sa precizez ca fratele mult mai mare este perceput mai degraba ca un adult. Sora mea este mai mare cu 11 ani decat mine, si toate amintirile mele legate de ea sunt pozitive. Din ce povesteste, si ale ei cu mine la fel :). Aveam noroc, la clasica intrebare „Tu pe cine iubesti mai mult, pe mama sau pe tata?” eu raspundeam, invariabil, „Pe Carmen!”. Dar pana pe la 20 de ani am simtit puternic diferenta de varsta dintre noi, nu era chiar ca o prietena cu care pot vorbi orice oricand, avea o oarecare autoritate asupra mea. De multe ori, mi-era mai frica de ce ar zice ea daca fac o tampenie decat de ce ar fi zis ai mei. Dar am si simtit intotdeauna ca, orice s-ar intampla, ma pot baza pe ea si ea poate rezolva orice.

    • Ioana spune:

      Eu as zice invers, Paula. Daca un copil se naste la 1 an jumate-2 diferenta de fratele lui, e prea micut sa realizeze ca atentia nu mai e toata asupra lui. In schimb daca un copil are 7 ani si vine un fratior mai mic (am cunoscut cazuri concrete, nu unul!), fratele cel mare, obsinuit cu toata atentia din lume, plange necontrolat, e mai irascibil, se enerveaza din orice lucru care aparent nu are explicatie – asta este pentru ca in viata lor a aparut un ‘intrus’ iar el este suficient de mare cat sa realizeze lucrul asta.

      Eu CRED ca sunt unele particularitati ale fratilor mai mari, ale celor mijlocii si ale celor mici, si noi suntem 3 fete si am observat cum fiecare avem personalitati diferite, mai mult sau mai putin in concordanta cu articolele citate de Printesa. Dar n-as generaliza, din simplul fapt ca diferenta de varsta dintre frati mi se pare mai importanta decat ordinea in care au sosit.

  • Oana Anghel spune:

    Va recomand cu incredere pt acest topic cartea Rivalitatea dintre frati. Ajuta-ti copiii sa se înțeleagă ca sa poti avea si tu o viata normala. Scrisa de Adele Faber si Elaine Mazlish. Mi se pare o carte foarte buna care ne poate ajuta sa schimbam statisticile.

  • eu spune:

    sau poate unii singuri la parinti ne-am fi dorit frati si vom fi atrasi de oameni cu frati – toti barbatii cu care am fost aveau frati! eu sunt singura la parinti! si din pacate, nu din alegerea mea, si fetita mea va fi singura la parinti…

  • alexandra spune:

    eu cred ca tine foarte mult de ce alegem sa vedem din copilul nostru. daca ne focusam pe momentele in care el este autoritar, puternic, individualist cred ca pe undeva vom accentua aceste comportamente (self-fulfilling prophecy).as vrea sa cred ca daca noi ca parinti vom promova politica drepturilor egale (nu identice) in sensul de si eu si sotul si fiecare dintre copii au dreptul la o viata buna a fiecaruia, ei bine…vreau sa cred ca ne vom echilibra frumos 🙂
    ce-i drept, sunt la inceput de drum, am o fetita de 2 ani si un pic si inca o iubire gata sa se nasca. ramane de vazut cum o sa simt lucrurile pe mai departe.

  • Geo spune:

    Bun asa, deci nu zic rau daca vreau al doilea copil cand primul are 5 ani. 🙂

    Eu sunt sora mai mare si intre noi, doua surori, sunt 4 ani si jumatate. Nu tin minte sa fi fost geloasa pe sora-mea cand eram mici, din contra, mai degraba am devenit cand eram mai mare, prin scoala, din cauza ca ea avea mereu note mai bune si ne comparau. Eu sufeream ca simteam ca tata tine mai mult la ea, ea a suferit ca simtea ca mama tine mai mult la mine. So we were even in the end.

    Dar prezenta ei in viata mea este mai mult decat as fi putut cere vreodata Domnului. Ea, si numai ea, este motivul pt care ma gandesc azi sa am un al doilea copil. Dragostea dintre frati este ceva ce nu poate fi descris daca nu o traiesti.

    Mie mi se pare ca un copil care nu este singur la parinti (desi probabil nu e o regula generala) este mai putin egoist si mai empatic. Eu mi-as dori ca Rares sa „beneficieze” de ceea ce aduce bun un frate. Ceea ce e mai putin bun, sper sa fie trecator si nu atat de traumatizant.

    Perspectiva celui mic nu o cunosc atat de bine, dar cu toate acestea, intamplarile din viata noastra mi-au dovedit ca si parerea sora-mii e similara si ca nu regreta ca are o sora mai mare. Cu exceptia momentului cand primea hainele mele. But she is over that now. 😀

  • Ada Chindea spune:

    Cartea de Michael Grose mi-ar placea sa o citesc si eu, mi se par fascinante diferentele astea. Tot timpul mi-a placut sa stau sa-i observ. Mai mult, multe din lucrurile pe care le-ai scris explica atat de multe din relatia cu surioara mea… Chiar vreau cartea. O ai? Stii daca e si in romana?

  • Ruxandra spune:

    Eu am 21 de ani, fratele meu 13. Imi spusese acum ceva timp ca si-ar fi dorit sa aiba si el un frate mai mic care sa faca tot ce vrea el, asa cum si el facea tot ce-i ceream eu cand era mai mic. A constientizat si el raportul si diferenta de „putere” dintre noi de cand eram mici.

    Diferente intre noi sunt, eu mereu am fost mult mai rasfatata, am primit mai multe decat el, incepand de la atentie pana la lucruri materiale, de multe ori in detrimentul lui, mereu am cerut mai mult decat mi se dadea si aveam impresia ca mi se cuvine totul.
    In schimb, el s-a multumit mereu cu ce primea, fiind recunoscator pentru asta, este mult mai intelegator, calm, cuminte, intelept decat am fost eu. De exemplu, el nu are telefon la 13 ani si intelege ca deocamdata o mare parte din banii familiei imi revin mie pentru intretinerea la facultate. Imi amintesc ca eu la 13 ani faceam crize de isterie ca nu primeam unul nou, laptop si placa de par. Ca situatie scolara, eu mereu am fost un elev de 9-10, in timp ce fratele meu e un elev de 8-9, insa e mai istet decat eram eu la varsta lui.

    Cam astea ar fi, in mare, diferentele dintre noi 2 si tind sa cred ca se datoreaza intr-o destul de mare masura ordinii venirii pe lume.

  • Andreea_A :) spune:

    🙂 :)) Specialistii astia! N-am avut rabdare sa citesc pana la final deci nu stiu daca ai scris ceva de gemeni. La noi fetita este nascuta la distanta de cateva minute de fratele sau, deci ultima dintr-un total de 3 copii. Baiatul cel mare avea 3 ani cand au aparut in viata lui gemenii.

    Fetita este cea mai cea…cea mai curajoasa, bataioasa, complicata, suparacioasa, furioasa, puternica, sustinatoare a propriilor idei dintre toti 3. Fratele geaman, cu cateva minute mai mare, inca din burtica isi lua „bataie” de la sora lui cateva minute bune pe zi, stiam sigur unde sunt pozitionati si printesa familiei il folosea pe post de sac de box pentru piciorusele sale. El e bland, bun, mai plangacios, face tot ce ii spune ea, e sefa lui. Amandoi sunt pupaciosi, tandri si iubitori dar el mereu asteapta o fractiune de secunda in plus sa vada ce face ea, extrem de activi fizic, dorm mai putin decat cel mare.

    Baiatul cel mare a fost linistit bland bun deloc plangacios, nu tine supararea, nu foarte activ fizic, dormea mult si mult mai rabdator in comparatie cu ei.

    Observand strict cei 3 oameni mici din casa noastra concluzia mea de mama/ adult este ca ne nastem cu o personalitate care este conturata de la natura mai mult de 50%, spre 75% as zice eu. Abia in restul procentului ramas intervin toate celelalte, printre care si ordinea in familie.

  • Andreea_A :) spune:

    Eu sunt sora mai mare, 5 ani diferenta intre noi. Eram buna, blanda, linistita dar in acelasi timp am fost si geloasa – cand era foarte mic, bebelus – pe el dar imi placea sa ma joc cu el, sa il pup, sa fie „papusa” mea intr-un fel.

    Evident ca ne si certam, il bateam dar tot eu il impacam si il iubeam foarte mult, imparteam cu el orice primeam impreuna dar el consuma primul (fructe, dulciuri).

    Afara eram sefa tuturor din jurul blocului (stiti voi gastile de peste 10 copii, voi cei trecuti de 28-30 ani) dar una dreapta caci mi se cereau sfaturi si trebuia sa arbitrez diverse certuri. La scoala la fel, eram un fel de sefa, mi se povesteau multe, eram solicitata sa rezolv conflicte, aveam un coleg de banca de care am avut efectiv grija pana prin clasa a 4 a.

    Fratele meu este la fel de inteligent ca si mie dar fetele sunt mai studioase, mai ambitioase, ei invata cand au cu adevarat nevoie, cand mai cresc.

  • Moldoveanca spune:

    Wow e atat de gresit relativ la propria mea experienta de viata si la propriile mele lecturi incat nu stiu de unde sa incep.

    Sa incep cu experienta de viata. Atunci cand ai 30 de ani si tactu face infarct iar mum-ta intra in criza psihiatrica iar tu esti singurul lor sprijin si trebuie sa gasesti zbor intr-un interval de 12 ore (de la 2000 de km) sa-i ajuti sa vezi cum brusc pica absolut toate studiile stiintifice care iti explica cat de norocoasa esti ca esti singura la parinti. Adica inteleg teoria, inteleg de ce, dar poate se aplica la alte natii sau la oameni cu alt noroc in viata. Sa invat sa impart jucariile mi se pare un pret oarecum mic de platit pentru un sprijin, macar psihologic, pe care l-as fi avut toata viata.

    Tot relativ la experienta mea – Ca copil si adolestent mi-ar fi placut ca atentia, judecata si asteptarile parintilor mei sa nu fie concentrate numai asupra mea. Mi-ar fi placut sa fiu lasata mai „libera”, sa nu incerce sa ia ei toate deciziile pentru mine, sa nu fiu supravegheata atat de atent, iar asta s-ar fi intamplat daca aveam un frate sau o sora alaturi.

    Apoi trebuie sa iei in considerare si contextul social, Ma indoiesc ca exista vreun studiu din asta facut pe societatea romaneasca – dar cu toate astea tu aplici rezultatele studiilor „din afara” oamenilor romani pe care ii cunosti. Nu e aceeasi chestie. Ca sa dau un exemplu, tocmai am citit ca statistic primii nascuti sunt mai inteligenti decat ceilalti frati din cauza ca fiind primii si parintii au avut mai mult timp si interes sa se ocupe de ei, sa le dezvolte abilitatile spatiale si senzoriale, mai ales in intervalul 0-15 luni. Ma umfla rasul cand ma gandesc cum adaptezi asta la societatea romaneasca – mai ales oamenilor de varsta noastra, „decreteilor” adica, acelor copii care desi au fost primii cel mai probabil ca nu au fost foarte doriti si chiar daca au fost nici nu s-a pus problema sa se ocupe cineva de noi la modul la care se ocupau parintii de copiii vestici (vezi servici, stat la coada la alimente, etc)

    Referitor la propriile mele lecturi – nu prea exista „ei nu-i place sa imparta, asa e firea ei”. Nu exista „fire”, nu exista nici macar mult prea slavita inteligenta, exista doar adaptabilitate neurologica. Personalitatea unui om – si mai ales cea a unui copil – nu este batuta in cuie. A, inteleg ca ne este foarte usor sa ii categorisim pentru ca noi oamenii nu ne simtim bine daca nu avem totul ordonat si pus frumos in cutiute – dar categorisindu-i ii si limitam. Fiecare om e o profetie implinita. Ii spui unui copil ca „stiu mama ca nu iti place sa imparti ca asa e firea ta”? E ok, l-ai condamnat pe viata (sau macar pana cand creste si se desteapta si pricepe ca viata lui nu trebuie sa fie chiar asa). Asta se aplica si atunci cand ii spui unui copil (sau oricarui om in general) ca e timid, prost, slab la matematica, etc.

    Apoi nu inteleg de ce spui ca le-ai schimbat dramatic personalitatea si traseul??? Nu e ca si cum ne nastem cu personalitatile noastre. Personalitatile noastre se formeaza in functie de stimulii externi. Eu de exemplu eram extrem de timida in copilarie si credeam ca eram proasta (tot ca efect al profetiilor celor din jur). Intre timp am primit alti stimuli si m-am vindecat si de timiditate si de „prostie”. Idealul tau e sa fii un parinte fluturas? Din ala care pluteste in jurul copilului fara a-i influenta personalitatea in nici o directie? Nu cred ca se poate asta… ii influentam mereu inclusiv prin atitudinea si temerile noastre neexprimate verbal – ca un om normal nu are nevoie de vorbe ca sa te „simta”.

    Nu le da copilasilor tai senzatia ca lucrurile sunt batute in cuie si ca nu isi pot schimba personalitatile. Iti vorbeste un om caruia asa i s-a spus in copilarie si caruia i-au trebuit ani de zile sa isi dea seama ca nu e asa.

    • Lala spune:

      Asa a simtit si mama. Singura la parinti, cand a fost sa se lupte cu neputintele parintilor, i- a fost foarte greu, fara un frate/sora cu care sa imparta grija. Cand ai un singur copil, ii dai totul, dar ii si ceri totul. Sigur, nimeni nu vrea sa fie o povara pentru propriul copil (si din pacate, multi isi inchipuie ca daca nu vor, nici nu or sa fie, dar in majoritatea cazurilor acolo se ajunge). Intr-o societate atat de putin solidara ca a noastra, in care nu poti conta decat pe familie (si uneori nici atat), e bine sa ai frati. Asta nu inseamna ca trebuie ca cineva sa simta obligat sa faca 2, 3, 4 copii, ci doar ca lucrurile sunt mai complexe decat impartitul de jucarii sau aflatul in centrul atentiei in copilarie.

    • Roxana spune:

      Doamne fereste sa pateasca ai mei ceva, frate-miu(primul nascut, baiatul dorit, ZA ONE) n-ar sti nici sa gaseasca spitalul….sau morga(Doamne iarta-ma). La mine-n familie dinamica si personalitatea noastra, a copiilor, n-a fost influentata de ordinea nasterii, ci de faptul ca ne-au facut „din greseala” pe vremea lui Ceasca si din cauza relatiei dintre ei, adultii. Atatea certuri in care ne implicau sa luam partea, o mama EXTREM de autoritara care i-a terfelit personalitatea introvertita a lui frate-miu de nici la 36 de ani nu face o ciorba fara s-o sune si locuieste c-o iubita surprinzator de asemanatoare maica-mii ca fire…eu sunt doar impotriva ei fiindca o vad cum incearca sa ma controleze, nu reuseste, se supara, ma acuza, e mereu nemultumita…Un tata absent total, prezent doar fizic, sa conduca masina pana la mare si munte, tinut sub papuc de sotie. Parinti care, daca nu ne-au lovit fizic, n-a insemnat ca n-am suferit(eu, ca frate-miu si-a luat niste batai crunte, saracu’). Personalitatea copiilor DIN ROMANIA este influentata de tratamentul primit in familie. In Norvegia e alta Marie cu alta palarie…

    • Mira 2 spune:

      Există şi cealaltă variantă: să ai 30 de ani să ai o soră plecată din ţară si să fii singurul sprijin/ajutor al părinţilor. Iar sora să nu apară decât în ultimul moment şi la succesiune.

  • rooiboscuportocale spune:

    Mai, nu stiu cum e cu studiile, mi se pare greu de masurat influenta acestui factor in mod izolat in conditiile in care sunt atatia altii care intervin.
    Ce stiu e ca am un frate cu 1an si zece luni mai mic ca mine si n-as putea sa imi imaginez viata fara el. cred ca eu unul din cele mai bune lucruri care mi s-au intamplat in viata si pentru care n-am niciun merit. N-am nicio amintire legata de diverse sentimente de gelozie pe care le-as fi putut avea. Cand eram mica il adoram, mi se intampla si mie sa mai aud „da-i lui sau lasa-l pe el ca e mai mic”, dar nimic care sa ma traumatizeze, nu se intampla in mod repetat, ai mei au stiut cum sa isi imparta atentie intre noi asa incat sa nu ma simt nedreptatita. Iar acum ca suntem adulti ne sprijinim enorm. imi pare chiar rau ca nu am alti frati. Mi se pare ca iubirea de frate e ceva aparte si ma bucur ca am putut sa cunosc sentimentul asta.
    Si din fericire am in jurul meu multe exemple de familii cu 2,3,4 copii in care fratii se inteleg bine, se completeaza, au experiente pe care nu le-ar avea altfel.
    Stiu ca sunt oameni care nu au avut experiente la fel de fericite ca a mea, dar voiam neaparat sa impartasesc si o experienta pozitiva. deci nu zic ca e mereu roz pentru toata lumea, dar se poate !
    Cine stie ce trasaturi de caracter pozitive va avea Sofia datorita interactionarii cu Ivan ? e clar ca a avea un frate mai mic sau mai mare te schimba, dar nu am deloc impresia ca e in rau sau ca e neaparat traumatizant. In orice caz, nu cred ca le-ai schimbat „dramatic” personalitatea copiilor tai.
    Si sunt perfect de acord cu ceea ce spune Moldoveanca. Ii influentam pe copii mereu prin ceea ce transmitem verbal sau non-verbal.

  • Roxana spune:

    Eu a fost singura la parinti, ma uit la copiii astia 2 ai mei si nu stiu cum rezista, sa fie mereu impreuna, peste tot, sa nu fie niciodata singuri, sa nu exista niciun lucrusor pe care celalalt sa nu il atinga…bine ca nu m-am gandit inainte la toate astea 🙂

  • Iulia spune:

    Sunt psihoterapeut adlerian si am studiat ordinea nasterii si importanta ei in creionarea personalitatii noastre din perspectiva lui Alfred Adler. Am fost fascinata sa observ cum pozitia in familie ne poate defini sau influenta trasaturile, si mai larg vorbind, alegerile pe care le facem in viata, stilul vietii noastre.

    Daca ne uitam la caracteristicile generale ale pozitiei fiecaruia in familie ne este mai usor sa ajungem la o auto-intelegere si o cunoastere a scopului comportamentelor celor din jurul nostru, sa intelegem mai bine dinamica familiei si patternul ei.

    Chiar si intre gemeni exista un prim nascut si un al doilea nascut si asta se observa in comportamentul lor. Cel care s-a nascut primul nu va ezita sa puna in evidenta ca este fratele mai mare, chiar si cu o secunda:), caci, cu cat diferenta de varsta dintre frati este mai mica cu atat este mai visibila amprenta ordinii nasterii.

    Insa sa nu uitam ca suntem persoane unice, subiective, care ne cautam locul in familie si in societate in maniera proprie. Fiecare copil interpreteaza individual si da o semnificatie proprie pozitiei numerice in familie.

    Cred ca este esential ca parintii sa ofere incredere si incurajare fiecarui copil in parte, ca fiecare membru al familiei sa se simta conectat, puternic si ca, conteaza ca individualitate, iar fratii sa nu fie stimulati prin competitie.

    • Andreea_A spune:

      Interesanta teoria ta referitoare la gemeni insa la mine situatia este complet diferita, fetita este mai mica cu cateva minute fata de fratele sau si ea este sefa, asa a fost de la nastere si inca de cand eram gravida dupa parerea mea (il cam lovea cu piciorusele zilnic). De cand au descoperit lumea si pana in ziua de azi ea este cea mai vocala, el o asculta – inainte mai orbeste, acum e ceva mai dezlipit de ea – in tot ce ii spune sa faca, il dadaceste, cand erau mai micuti il si batea, acum se mai si inghiontesc fizic dar lui nu ii mai este frica de ea. Ea e mai rapida, mai atenta, mai curajoasa fizic sa faca diverse…
      Le acordam aceeasi atentie, petrecem timp cu fiecare in parte si impreuna si separat, incercam sa nu facem diferente. Ne gandim serios ca la scoala va trebui sa ii separam, sa nu ramana el in umbra ei…am multe perechi de gemeni fata/baiat in jurul meu de diverse varste si intamplator in toate, indiferent de ordinea la nastere, fata conduce.

  • Andreea L. spune:

    Exista si un banc pe tema data..La primul copil, daca mananca ceva de jos fugi rapid cu el la medic, ii faci analize..etc, la al doilea il stregi doar la gura iar la al treilea nu-l mai intrebi daca ii e foame. A mancat deja!!

  • Cătă spune:

    Sincer? Suntem 3 fete, de 27, 22 și 20 de ani, eu fiind cea mare. Știm că suntem iubite de părinți, dar fiecare dintre noi și.a găsit refugiul în relația noastră, ca surori. Suntem extrem de unite, nu există gelozii, crize, vorbe urâte…niciodată n.au fost. Fiind cea mai mare, am fost presată de responsabilităţi, și de „dă.le lor că sunt mai mici” și alte asemenea. Totuși, am conștientizat că nu e vina surorilor mai mici, ci mentalitatea părinților e defectuoasă. Mereu le.am ocrotit și le.am susținut. Mereu m.am simţit iubită de cele mici. Când au dat admiterile la facultățile dorite, m.am lipit de gardurile instituțiilor respective și mi s.a umflat inima de fericire când le.am văzut ce curajoase au ieșit pe ușile alea. Suntem mai mult decât surori, relaţia noastră e clădită pe multă iubire și înţelegere, pe respect reciproc. Nici una dintre noi nu vrea un singur copil, pentru că știm ce frumos e să ai surori. Dragostea nu se împarte între copii, ci se înmulțește. Am surori, am cele mai bune prietene pe viaţă, am sprijin, am pe cineva care mă ceartă atunci când o iau pe arătură. N.aș schimba nimic din tot ce am trăit alături de ele.

  • Diana spune:

    Pot sa confirm teoria cum ca la diferente mai mari de varsta, efectul este mai mic. Eu am o sora cu 15 ani mai mica. Practic am fost si eu si ea copil unic la parintii de-a lungul copilariei, nu ne-am infleuntat una pe alta :). Si sotul meu la fel (dar el cu frati mai mari, la mare diferenta).
    Fiica-mea este independenta si pana la 3-4 nu o interesau deloc copiii mai mici si nu vroia sa imparta nimic (cam ca Sofia). Dar de la 4 ani s-a schimbat f mult la capitolul asta, au inceput brusc sa ii placa mult bebelusii, sa fie atenta cu cei mici si sa isi doreasca un frate sau sora. Fratele a venit cand ea avea 5 ani si jumatate, si se completeaza perfect unul pe altul :), ea imi spune cu fiecare ocazie cat de fericita e sa il aiba ca frate si ca e cel mai minunat fratior de pe fata pamantului.
    Concluzia mea: da, diferentele mari de varsta intre frati le permit sa isi modeleze in voie caracterul.

    • Mira 2 spune:

      A fost un mare noroc că fetiteţei tale îi plac bebeluşii şi că şi-a dorit un frate sau o soră. Sora mea este cu 6 ani mai mare şi m-a urât dintotdeauna pentru că după ce am apărut eu nu a mai beneficiat de TOATĂ atenţia părinţilor. Iar pe mine, în copilărie, mă îngrozea ideea că aş mai putea avea vreun frate mai mic, atât pe motive de atenţie, cât si pentru că bebeluşii mă plictiseau.

  • olariu gabi spune:

    am citit articolul cu mare atentie, dar la noi nu se aplica. fetita mai mare e dulce, buna, calma, relaxata, studioasa. cea mica e mai energica, mai vorbareata, mai curioasa si ….. mai geloasa. intre ele e o diferenta de 4 ani si jumatate si cred ca se inteleg destul de bine amandoua. normal ca apar si discutii, e diferenta de varsta si de preocupari. adica cea mica vrea sa se joace cu baloanele cu sor’sa, iar cea mare prefera sa asculte muzica sau sa citeasca. vreau sa cred ca se vor intelege si vor deveni cele mai bune prietene in viitor, iar asta inseamna ca noi, ca parinti, nu am facut diferente intre ele si ca le-am acordat aceeasi dragoste si sprijin emotional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *