Nu am timp, mami!

Nu mi-a venit să-mi cred urechilor.
– Ce-ai zis, puicuțo?

Veneam de la grădiniță, ea se uita absentă pe geamul mașinii și-și scărpina capul prin căciula cu moț.

– Păi, mami, de dimineața mereu e hai mai repede, hai Sofia, îmbracă-te, mănâncă, hai hai fuga pe ușă.
– Da, cam așa e, dimineața e pe fugă.
– Apoi mă iei după amiaza de la grădi și iar fuga acasă la Ivan, apoi iar la masă repede, apoi fuga în parc…
– Păi în parc tu vrei, eu aș sta bucuroasă în casă.
– Mami, eu sunt copil, e normal să vreau în parc.
– Corect, ești copil, vrei în parc, de acord.
– Și apoi fuga fuga la baie, iară masă, pijamale, repede repede la poveste și la nani.
– Ăăăă, cam așa…
– Păi vezi, măi mami, eu nu am timp să mă joc și eu cu jucăriile mele, să colorez cât vreau eu, să stau degeaba în fundul gol…

sofia-coloreaza-2

Ajunsesem înn fața blocului, am parcat și-am stat să mă gândesc. Are dreptate, mă, mogâldeața de patru ani și jumătate!

Mereu suntem pe grabă! Chiar și-n weekend, când teoretic avem timp grămadă, ba avem bilete la teatru, ba mergem în vizită la nana, ba hai mai repede că începe petrecerea fără noi, totul e cu împins, zorit, hai odată, ce tot faci acolo, hai că stau aici îmbrăcată în hol de juma de oră etc.

Și încă n-are nici o activitate extracuriculară, nu face opționale, doar grădi la program mediu (o iau la 4) și-n rest, ce mai vrea ea să facă, ba parc, ba gimnastică, ba plimbare prin cartier, eu am impresia că face multe din ce-și dorește, dar uite că ea vrea mai mult. La grădiniță are destul de multă libertate. Sistemul fiind Montessori, își alege cu ce vrea să se joace, stau mult afară, hrănesc găinile și iepurii, se cațără, merg în parc și la muzee… Și cu toate astea, simte că n-are timp.

Sigur i-am transmis și eu vria mea, eu mereu am liste cu zeci de lucruri de făcut, oameni de întâlnit, telefoane de dat, lucruri de scris și de citit, se ia agitația asta. Forfoteala mea interioară și exterioară continuă este e molipsitoare.

Dar cred că cel mai mult o supără că nu poate avea ritmul ei în fiecare zi, și aici o înțeleg foarte bine, că nici eu nu pot avea ritmul meu și mă enervează foarte tare că nu pot. Dimineața mea perfectă ar fi aia în care m-aș trezi când vreau eu, aș citi în pat o jumătate de oră (carte, nu facebook), m-aș duce foșnind papucii la baie, aș mai citi zece minute, apoi aș merge să pregătesc de mâncare înceeeet, înceeet de tot, fredonând It’s a new day, it’s a new life and I’m feeling good (Michael Buble, știți piesa). Ce se întâmplă e că deschid ochii buimacă, fie e foarte devreme, și mă culc la loc, epuizată, fie e prea târziu și în 20 de minute trebuie să umplu patru farfurii, să împletesc codițe, să spăl trei seturi de dinți, să schimb pijamale, de multe ori nici la baie nu ajung în prima oră, fredonez Hai mai repede (sigur știți și piesa asta) pe toate tonalitățile posibile.

Ea ar vrea să stea să coloreze întinsă pe jos o oră, fără să bârâie nimeni să-și pună haine pe ea că e rece, să mănânce o lingură la cinci minute, timp în care să citească o carte, apoi să stea două ore să își aleagă haine pe care apoi să NU le îmbrace, să mai coloreze puțin, apoi să decupeze ceva, să mai mănânce, să steaaaa degeaba lângă mine, să alerge în jurul canapelei, să-și mai verificie cutiile cu comori (castane, clame, decupaje vechi), să adoarmă de prânz de-a ‘mpicioarelea, și tot așa. Ori viața noastră are rigori, ore mai mult sau mai puțin fixe, obligații și rutine care tulbură ritmul ei molcom.

sofia-coloreaza

De asta e atât de nervoasă uneori, de asta trage mereu de timp, de asta uneori nu vrea să facă ce o rog, pentru că nevoia ei de timp și de răbdare nu e împlinită.

Soluții n-am. Dar tot mă bucur că mi-a spus, că am înțeles. Un lucru pe care am început deja să-l fac este să o iau eu mai încet. Să refuz proiecte. Să mai și stau. Și poate și liniștea pe care o să o capăt așa va fi molipsitoare. Și să nu mai fac program. Nu mai iau bilete la teatru, nu-mi mai fac așteptări. Dacă vrea să stăm degeaba, o să o las. N-o să mai aibă multe vreme privilegiul ăsta.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4218

21 comentarii

  1. Si eu, care credeam ca omuletilor le place sa aiba mereu ceva de facut! Cel putin, asa am observat, ca daca stau putin, fara sa facem ceva anume, pitica mea se plictiseste si se lasa cu miorlaiala. Cat de intelepti pot fi copiii uneori!

    • Asa am scris eu pe blog acum o luna ca nu o sa mai fiu obsedata de curatenie ca sa am mai mult timp pentru cei doi pitici, dar ce crezi? Sunt la fel de obsedata!

  2. Dupa 8 saptamani, eu imi scriu in planner o saptamana libera. Fara mail, social media, telefon si intalniri. Focusata pe ei, cei mici, pe mine, cea mare, citind carti de hartie si alergand dupa rame. Este miraculos. O pot face acum, cand nu sunt obligata de vreun sef sa ma prezint la birou la 8. Doar o idee…

  3. Cand Maria (3 ani si 6luni) i-a spus fratelui ei (1an si 6luni) ca nu are timp sa-i facă si lui un culcuș, nu are timp sa-i scoată puzzle din cutie, sa construiască pe tabla magnetica…atunci am realizat ca eu zic des „nu avem timp”. Lucrez la vocabularul meu legat de timp, dar si la organizarea lui.

  4. Exact asta ma gandeam si eu de dimineata, ca o tot grabesc mereu, dar si asa tot intarzii la serviciu. Si seara sunt tot pe graba, ca ajung la 7 si ii spun sa stea cuminte sa fac ceva de mancare pana vine tati, apoi sa mergem la inot si tot asa. Si cu cat eu ma grabesc mai tare, cu atat ea trage mai mult de timp. Eu insa nu am o solutie la toata zarva asta zilnica si lipsa de timp. Parca e din ce in ce mai putin.

  5. Si fetita mea de 9 ani imi zice : mami, vreau o zi in care sa nu iesim deloc din casa. Astfel incat am declarat ziua de sambata zi de stat in casa. Nici macar in curte nu iesim! Gatim si coloram si impaturam haine!

  6. Chiar vorbeam si noi zilele trecute ca parca weekend-urile sunt si mai pline decat restul zilelor. Sambata trecuta baietii s-au dus la Opera Comica pentru Copii, s-au grabit sa ajunga acasa ca sa pot pleca la cosmetica (dupa 3 luni :)) ), dupa care m-am grabit eu sa ajung ca sa poata ei pleca la ora de tenis. Am fost super obositi, iar duminica eu am bolit. Cred ca a fost felul in care corpul meu mi-a atras atentia ca poate ar fi cazul sa o iau mai usor. Drept urmare weekend-ul asta va fi pe sistemul go with the flow. Alex mi-a spus deja ca e foarte fericit ca nu va trebui sa ne grabim nicaieri. 🙂

  7. Sa stii ca am observat si eu problema asta la noi. La 6 ani a mea e mereu alergata, zorita si ritmul ei e leeeeeent in general. Eu sunt cumva opusul ei, mereu ma misc, ma agit si asa ma simt bine. Ma enervez cand ii ia o ora sa iasa din baie dimineata, inca o jumatate de ora sa manance si vreo trei sferturi de ceas sa se imbrace. Si nu mai avem luxul asta pentru ca scoala….De altfel majoritatea mini crizelor mele sau ale ei de aici pornesc. De la „Hai mai mami misca-te mai cu talent” repetat ca o ciocanitoare. Recunosc ca si eu as fi iritata cumplit sa imi faca cineva asta, dar momentan nu prea se poate altfel. Sau oareee? Greu cu echilibrul intre chestiile pe care trebuie sa le facem si pe care am vrea sa le facem.

  8. In Elvetia inainte de vacanta de vara iesise un articol in care incurajau parintii sa lase copii sa se plicitiseasca, nu sa ii duca tot timpul undeva ,sa faca ceva. Spuneam ca ajuta la dezvoltarea copilului propriul fapt ca uneori sa se plicitiseasca!!

  9. Poate o soluție ar fi sa nu mai ieșiți după amiaza în parc uneori, mai ales ca la gradi îi scoate la aer… Atunci ar avea timpul ei de stat degeaba.

  10. Deci e bine uneori sa nu programam activitati. Ma simteam vinovata cand mi-a venit nepoata sa stea cu mine cateva zile, pentru ca nu reuseam sa-i gasesc tot timpul activitati de facut. Cu toate astea, pare sa se fi simtit bine petrecandu-si timp cu mine.

  11. Secretul meu e sa ma trezesc inaintea tuturor, sa.mi beau cafeaua in tihna si dupa pregatesc micul dejun si se trezeste toata casa. (Fata mea e up la 6). E important sa fiu eu cea care da startul.

  12. Eu am scapat de „trebuie” si de „nu am timp” de cand sunt mai mult in concediu de crestere copii decat la serviciu. Acum, la al 3 lea copil, deja nimic nu mai e cu graba, nimic planificat, uneori cei 2 mai mari nu merg la gradinita ca nu vor, alteori intarzie, nu e nicio problema. Mancam la orice ora ne e foame si oriunde prin casa, fiecare ce si cat vrea. Uneori gatim si iese haos pe care il curatam cand ne amintim, alteori comandam, in unele zile avem chef doar de covrigi si pufuleti. In rest muzica, creioane colorate peste tot prin casa, uneori dormim in pat alteori intr-un cort in sufragerie sau fiecare pe unde apuca. E un haos placut, pana acum nimeni nu s-a imbolnavit, istericale avem extrem de rar si numai de la cea mica pentru ca nu vorbeste inca bine. Nu stiu cand vor incepe scoala cum va fi, dar iau in calcul si varianta homeschooling.

  13. Singura chestie programata in weekend e cursul ei de înot. Uneori mai găsim vreo activitate mai deosebita.
    Dar in weekend aproape totul se întâmplă in ritmul ei. Vrea afara, iesim. Vrea sa citim, citim…
    Azi, de pilda, suntem libere. Nimic planificat. Si totusi am reusit sa facem diverse chestii (inclusiv de adulti).
    Deocamdată e doar una si are doar 19l. Sper sa ne tinem de „rutina” asta.

  14. Off asa se plange si fetita mea , are 6 ani si este la pregatitoare , o iau la 12 de la scoala si tot nu are timp sa faca tot ce vrea . De la scoala nu are teme, nu are alte activitati extra , tot aman sa o duc la cine stie ce cursuri caci nu are timp sa faca tot ce vrea 🙁

  15. Daca nu iti „ajustezi” programul, pe la saizeci de ani ai tai o sa ai timp berechet, dar copilita nu, asa ca poti face ceva acum; ar fi bine pentru toata lumea sa aveti macar o zi fara program, lejer, de voie, fara „de nevoie” 🙂
    Bucurati-va, Printesa, de faptul ca tu nu pleci la serviciu zilnic, ca programul tau depinde doar de tine si ca daca vrei, poti :))

  16. Totul pe graba…cred ca acesta este dictonul dat de un trend in care trebuie sa faci foarte multe la foc automat – cum se zice, in speranta ca faci ceea ce este bine si ceea ce trebuie musai facut. Copiii sunt insa foarte intelepti sau mai bine zis, naturali, in acest sens … ei vor sa se bucure de viata exact acum, in prezent, e greu sa accepte compromisuri de la sine, legate de propriul program de activitate si de ritmul pe care il impunem ca parinti. Eu am inteles nevoia copilului meu de a avea propriul ritm si am decis sa ii ofer aceasta libertate cat mai mult cu putinta. Am ales sa invat de la el si cu cat il contemplu mai mult, realizez ca eu am devenit un produs al societatii in care traim, in care am fost obisnuita ca doar facand ce trebuie voi ajunge undeva, pe cand el ma invata ca doar facand ce vreau, traind clipa zi de zi, pot atinge implinirea. Sunt atat de multe paradoxuri in jurul nostru, atat de des intalnite incat au devenit normale, desi, daca ar fi sa le analizam, nu le-am gasi logica. Acum sunt in plin proces de invatare in ceea ce priveste propriul stil de viata. Imi stabilesc prioritati si vreau sa imi fac timpul prieten, caci, in final stiu ca totul se afla in mintea mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *