Piept de curcan la cuptor, în loc de mezel (p)

Noi suntem cu toții mari carnivori, ne place carnea în orice fel de mâncare, rece și caldă, cu sos sau fără, dimineața și după-amiaza. Nu mâncăm prea multă, desigur, ne plac la fel de mult echilibrul și varietatea, avem și zile fără carne în meniu (cam două-trei pe săptămână), multe legume și fructe, dar și paste, pizza, salate și sosuri. Carnea e preferata tuturor, și mici, și mari, iar eu trebuie să mă asigur că e din surse sănătoase, bine gătită și gustoasă.

Mezeluri din magazin nu avem în casă niciodată, iar când ne e poftă de un senviș sau o salată cu carne, fac un fel de ruladă simplă de curcan, la cuptor. Nu e o ruladă clasică, pentru că nu conține nici brânză, nici ciuperci, nici tocătură sau ouă fierte. E doar carne de curcan, aromată și coaptă încetișor la cuptor, lăsată în legea ei să se răcească, apoi tăiată felii și ronțăită singură, pe tartine, cu salată verde, alături de o măslină sau un ardei gras.

printesa-urbana-piept-curcan-kamis-03

Puteți, desigur, adăuga și alte ingrediente în ruladă, nouă ne place așa, să simțim gustul cărnii (plus că-mi ia doar câteva minute s-o pun la cuptor și s-o las în pace să se coacă).

Am pus mai jos un clip care rezumă foarte bine rețeta într-un minut și jumătate.

Pe larg, iată ce-am făcut:

Am tăiat carnea pe grosime, fiecare bucată în parte, ca să o pot rula mai târziu.
Am bătut bine cu un fund de pahar, pe ambele părți, fiecare bucată.
Am șters cu șervete de hârtie carnea.
Am uns carnea pe o parte cu muștar.
Am râșnit deasupra ierburi, condimente pentru carne, sare și piper.
Am rulat carnea și am prins-o cu scobitori, ca să aibă o formă frumoasă la final.
Am pus ruladele într-un vas iena cu capac, alături de puțină apă, ulei de măsline și câțiva căței de usturoi. Am râșnit din nou sare, piper, condimente
Am lăsat la cuptor două ore la 160 de grade C și încă 30 de minute la 180 de grade C, ultimele 10 fără capac, ca să prindă o crustă aurie.
Apoi am așteptat să se răcească și am tăiat-o felii, iar copiii au dat atacul, cu pâine prăjită, sos pesto și roșii proaspete!

printesa-urbana-piept-curcan-kamis-02

printesa-urbana-piept-curcan-kamis-04

printesa-urbana-piept-curcan-kamis-06

La această rețetă am folosit râșnițele cu condimente de la Kamis. Ele sunt disponibile în 13 sortimente: piper negru boabe, piper mozaic boabe, amestec condimente pentru carne, amestec condimente pentru salate, condimente pentru pui, condimente pentru pește, condimente pentru deserturi și prăjituri, condimente pentru cafea și desert, amestec iute, sare de mare, sare de mare de cu plante de Provence, sare de mare cu plante aromatice, sare de mare cu piper.

Avantajul acestor condimente de la Kamis este că ele sunt râșnite pe loc, iar asta le face ca aroma lor să fie mult mai intensă. Cele la plic își pierd repede aroma după ce plicul este desfăcut și e nevoie de o cantitate mare pentru un gust bun. Râșnița e foarte ușor de folosit, nu e nevoie de prea multă putere pentru a o manevra, capacul se scoate foarte ușor și are gradații cu care poți măsura anumite doze (o lingură sau o linguriță), iar măcinarea e uniformă (vechile mele râșnițe produc bucăți de toate dimensiunile și asta e uneori foarte enervant, îndeosebi în sosurile fine, de exemplu). Îmi mai place și că cele 13 sortimente au coduri de culoare: sarea simplă sau cu arome are etichetă albastră, condimentele pentru deserturi și cafea au etichetă maro, mixurile pentru carne și salată sunt roșii, piperul e cu negru.

Cele două râșnițe cu condimente pentru cafea și pentru prăjituri m-au dat gata, nici nu știam că există așa ceva! Pe cea pentru cafea o folosesc într-un amestec de lapte cald și cicoare (eu nefiind băutoare de cafea), iar mixul pentru prăjituri îl voi încerca la biscuiți (conține scorțișoară, mentă, zahăr candel, cardamom).

printesa-urbana-piept-curcan-kamis-07 printesa-urbana-piept-curcan-kamis-08 printesa-urbana-piept-curcan-kamis-09

Detalii despre aceste râșnițe de la Kamis găsiți pe pagina lor de FB.

Și poftă bună la rulada de curcan, sper să aveți succes cu ea la copii și la soț, nouă tare ne place!

Pin It

29 Comments

  • cris spune:

    Din pacate nu se pot reumple rasnitele, mi se pare o mare risipa sa cumpar asa ceva si apoi sa arunc bunatate de recipient, care nici nu se recicleaza cumva…

    • Liliana spune:

      Asa zic si eu. Este risipa si de bani pentru ca trebuie sa cumperi iar si iar o rasnita pe care o arunci si mai poluezi si mediul.

    • Ella spune:

      Eu le folosesc deja de vreo doua saptamani. Si cea de sare si cea cu amestec sare si pier. Foarte ok. Dragute, ca aspect. subtirele si usor de folosit, chiar imi plac mai mult decat alea de la Pirifan care sunt cam…butucanoase si uratele :)..in fine, chestie de gust. Ce nu inteleg e de ce mai multe fete pe aici subliniaza partea cu reciclarea. Adica sunt convinsa ca si tu folosesti o gramada de peturi (la apa, ulei, sucuri etc) si nu ai o problema sa le arunci. Rasnitele astea sunt din sticla, care e mult mai ok din punctul asta de vedere decat plasticul.
      Articolul mi-a facut o poofta, acum :)))

    • Floretta spune:

      rasnitele sunt reincarcabile

    • o femeie spune:

      si eu sufar ca nu se pot reumple. Cum sunt interesata de reciclare si ecologie si poluare, am dus sticlutele la reciclat, la tomberoanele de sticla de langa gura de metrou.

  • Cristina spune:

    Filmuletul ii cu un nenea care picteaza ;P

  • Liliana spune:

    Problema este: poti reumple rasnita dupa ce s-a terminat continutul? Daca nu, nu este prea ecologic.

    • Ruxandra spune:

      La Pirifan există niște râșnițe care pot fi refolosite (așa și scrie pe ele), costă 10 lei la Bebe Tei, mai scumpă în alte supermarketuri, are variante de reglare a granulației de la foarte fin la grosier. Eu folosesc una de vreun an de zile și o tot umplu cu ce condimente îmi fac cu ochiul, și merge foarte bine în continuare.

  • Teodora spune:

    Ceva de genul asta fac si eu, din curcan sau porc. Precum condimente, prefer sa fac singura combinatiile, pentru ca apoi sa ma trezesc in punctul de a nu mai sti ce am pus, atunci cand vreau sa repet una din condimentari :)))

  • Ella spune:

    Foarte simplă și de efect rețeta.

    O singură observație, Ioana: am văzut că întinzi muștarul pe carnea crudă cu o linguriță și apoi mai iei cu aceeași linguriță din borcanul de muștar. Dacă mâncați și voi din borcanul respectiv nu e ok. Carnea crudă, în special de pasăre, poate avea diverse bacterii. Știu că muștarul are proprietăți antibacteriene, dar de ce să riști când poți lua muștarul cu o lingură și să îl întinzi pe carne cu o spatulă sau altă lingură.

    • Printesa Urbana spune:

      Stiuuu, am folosit tot borcanul cu carnea asta si am aruncat apoi!

      • Ella spune:

        Sper că n-a părut deplasat comentariul meu. Al meu și acum se resimte după un episod cu niște ouă de țară mâncate la o rudă, ouă care probabil au avut ceva și n-au fost gătite corect. De la o bacterie nenorocită nu poate mânca nici acum ouă.

  • Ioana spune:

    Apropo de muștar, ce marcă este?
    Mulțumesc mult pentru retetă, de când o așteptăm!

  • Copila blonda spune:

    la tine toate par așa de simple. Aproape că-mi vine să m-apuc! 😛

  • Cand eram mai mica si mama a inceput sa gateasca curcan sau pui pentru a nu mai folosi mezeluri. Si acum, chiar daca nu mai stau cu ea, m-am obisnuit asa si am renuntat la mezeluri, mi s-a parut o alegere mai sanatoasa :D.

  • Mihaela spune:

    Printesa, toate bune? Nu ai mai publicat nimic.

  • Oana spune:

    Am cautat în magazine răsnită cu condimente pt cafea si cea pt. deserturi. Nu le-am gasit. Se gasesc în vreun supermarket ?

  • Mona spune:

    Buna printeso!
    Spui ca la voi nu exista in casa ” mezeluri din magazin”, ma intreb daca la gradinita cineva tine cont de lucrul acesta.
    La noi exista in casa si mezeluri din magazin, eu am doi copii de doi ani si sase luni si le dau o data , de doua ori pe saptamana cremwursti sau alte mezeluri fara chimicale , de la Naturalia sau Zimbria .

    • Printesa Urbana spune:

      La gradinita unde merge Sofia nu exista mezel. De fapt, nu exista carne deloc. Doar peste, o data pe saptamana. Meniul a fost un criteriu important pentru noi, nu as fi acceptat s-o duc intr-un loc in care le se dau copiilor de 3 ani crenvusti si sunca. De ce sa le dai asa ceva cand exista sute de alternative sanatoase?

  • Mona spune:

    Eu zic ca sunt destul de sanatoase, nu contin decat carne si condimente.

  • Mona spune:

    Si de ce ti se pare o alternativa sanatoasa sa nu manance deloc carne , doar peste o data pe saptamana ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *