Când mama și tata au aceleași instincte și principii de creștere a copilului

Nu trece zi să nu mă gândesc cât de important e că eu și tatăl copiilor mei avem aceleași instincte și principii când vine vorba despre creșterea lor. Cât de mult mai greu mi-ar fi dacă el nu ar simți, ca și mine, cât de important e să le vorbim mereu cu respect, ca unor oameni mari, să le dăm de ales, să le explicăm care sunt limitele și să ne ținem de ele, să îi iubim și să le spunem și să le arătăm asta mereu.

De cele mai multe ori nu e nevoie să vorbim despre toate acestea, pur și simplu simțim la fel.

Alteori, ne întrebăm unul pe altul dacă am făcut bine una sau alta, discutăm unele episoade și încercăm să învățăm din ele.

Se întâmplă și să avem idei sau viziuni diferite. Atunci ne argumentăm fiecare poziția și unul dintre noi cedează un pas, pentru ca amândoi să cântăm același refren când Sofia sau Ivan ne pun la încercare răbdarea.

Cât de mult mai ușor e totul când suntem împreună, umăr la umăr, pe drumul acesta destul de încurcat al creșterii copiilor cu blândețe și respect!

Și-mi dau seama cât noroc am avut cu acest om care simte ca mine. Deși a crescut într-un mediu diferit de al meu, deși nu a trecut prin experiențele care mi-au adus limpezimea din cap, el știe foarte bine ce are de făcut cu copiii. În multe situații se poartă diferit de mine, cum e și normal, e tatăl lor, nu mama, mama sunt doar eu. Dar respectul, iubirea, lipsa de agresivitate sunt constante și pentru el.

Nici nu vreau să mă gândesc cât de mult mai greu ar fi fost totul pentru noi toți dacă ar fi fost nevoie să mă lupt cu el pentru toate lucrurile pe care le facem împreună sau separat pentru copiii noștri. Cum ar fi fost să-i apăr pe ei de palmele lui, să le astup urechile când el înjură sau amenință, să trebuiască să mă zbat pentru o alimentație corectă sau să-i scot din camera lor când el i-ar fi trimis acolo ca să-i pedepsească.

Ne-ar fi fost imposibil să avem armonia care există acum între noi dacă el n-ar fi fost, instinctiv, un tată atât de potrivit mamei care sunt eu. Sau invers.

Astea sunt lucruri pe care nu cred că le poți inventaria dinainte. Nu cred că ai cum să știi ce fel de tată va fi bărbatul de care ești îndrăgostită. Sigur, unele metehne se văd din avion cu mulți ani înainte ( violența, superioritatea, dependența de substanțe sau de jocuri, lipsa de responsabilitate), și de ele cred că trebuie să fugim cu toatele și să nu sperăm vreodată că vreun om se poate schimba pentru noi. Cele mai multe însă le observi abia pe câmpul de luptă pentru iubire, după ce se nasc copiii și viața nu mai e doar o lună de miere. Majoritatea lucrurilor se pot rezolva în timp, până la urmă, nimic nu e mai important decât o viață de familie liniștită, în care copiii cresc fără grijă, în brațe iubitoare. Dar e important ca ambii parteneri să simtă asta și să lupte umăr la umăr.

Dacă aveți astfel de parteneri, bucurați-vă de ei, exprimați-vă aprecierea, e mare lucru. Dacă nu, nu lăsați lucrurile așa, discutați deschis, citiți , mergeți împreună la ateliere pentru părinți, încercați terapie împreună, orice vă ajută să vă creșteți copiii în armonie. Este esențial pentru devenirea lor ca oameni. În plus, relația pe care o vede acum între voi, ca soți și ca părinți, este cea al cărei model îl va urma când va fi adult.

shutterstock_440437171

Sursa foto: părinți împreună via Shutterstock.com

14 Comments

  1. Iulia

    I feel you sister! :)) Si eu am noroc de om minunat langa mine, infinit mai bun decat mine si se intampla des sa ma intreb ce am facut sa merit un astfel sot in viata mea, dar apoi sa imi amintesc ca nu conteaza ce am facut, ci sa-i multumesc lui ca e acolo de cate ori am nevoie de el, ca ma intelege, ca ma face sa vreau sa fiu un om mai bun.

  2. Mă bucur nespus că sunt oameni așa. Mă bucur nespus că sunt copii care cresc așa.
    Așa e normalul și-l doresc tuturor.

    Noi suntem dintre cei pentru care normalul este altfel. Ne iubim copiii separat, pentru că tocmai ei ne-au arătat că instinctele noastre în privința creșterii copiilor sunt diferite și nu fac casă bună împreună.
    Dar e bine și așa, atâta timp cât nu ne mințim și nu-i mințim pe ei.

  3. Simona

    Apropo de viziuni diferite, eu cred ca sunt situatii cand, evident si cand varsta copiilor o permite, e nevoie ca acel copil sa afle si ideile si argumentatia ambilor parinti, pentru ca el singur sa-si formeze o idee, argumentatie si motivatie proprie.
    Auzisem ca in jurul varstei de 12 ani ar fi ok sa incepi sa faci asta ca si parinte. Acuma fiecare parinte simte cand copilul e pregatit pentru asta.

  4. Cred ca si dupa multi ani impreuna incepem sa ne modelam dupa celalalt, sau amandoi in aceeasi directie.

  5. Să ne trăiască soții, zic 🙂
    Și să-i apreciem mai des într-adevăr, nu cred că a apucat vreunul să zică, gata femeie, mi-ajunge 😀

  6. Da! Felicitari voua!! Noi nu ne intelegem chiar din priviri. Inca ne modelam unul pe altul, invatam, treptat. Pentru ca sunt de parere ca cu parinteala asta nu te nasti si poti invata usor usor cum sa fii un parinte mai bun. Am fost crescuti oarecum altfel, din pacate: asa trebuie sa faci, pentru ca asa zic eu, pentru ca asa vreau eu, pentru ca asa e bine si etc…. Dar cred ca suntem pe drumul cel bun. Asta conteaza.

  7. Totul incepe de la respect. Unul fata de celalat, noi fata de copil. Am invatat multe in ultimii 3 ani (io is tocilara care citeste constant), dar si el tine pasul. Ce-mi place este ca isi apreciaza fata enorm si ca incearca sa fie cat mai calm, desi nu mereu ii iese chestia asta (nici mie, sa fiu sincera). Dar ne sfatuim mult, ma intreaba, e dispus sa incerce chestii care nu i-ar fi fost ca primele alegeri. Avem cateva chestii ‘setate’ clar: fara bataie, alimentatie cat mai sanatoasa etc. si restul le lucram constant.

    Simt ca suntem intr-o echipa, chiar daca sunt clipe in care simt ca duc mai mult greul. Compenseaza insa cand are timp si poate, este complet dedicat familiei. E bine.

  8. Sophia

    Și dacă nu merge așa ușor? Nu prea vrea la ateliere, psiholog (să nu-l târâi la toate prostiile), e veșnic obosit și nu-și mai găsește resurse să schimbe programul și să se odihnească, ca să ne fie sănătos și calm alături, ridică tonul la cei mici, toate cele pe care eu le știu (și din practică, de la școală, unde predau de ani buni) sunt prostii, e mai bine să dai mereu ordine copilului, sau să nu fii consecvent, sau să nu respecți reguli pe care tu nu le agreezi (gen nu cumpăr dulciuri copilului, mai ales că începe să aibă probleme cu dinții).
    Este dedicat familiei, dar, cumva, pare să nu suporte plânsul celor mici, mofturi, tantrumuri. Și nici nu prea mai știe cum să le ia. Iar eu sunt mereu la mijloc. Cu bateriile tot mai goale.

  9. mihaela

    Si noi ii multumim lui Dumnezeu ca ne-am intalnit. Este chiar un parinte mai bun ca mine, are instincte mai bune. Ii spun mereu ca il iubesc pentru ca intr-adevar asa este.

  10. Dorin T

    Pai dacă diferențele erau majore, nu ați fi fost împreună. .. zic. Educarea copiilor și „educarea” prin aplicarea corecțiilor fizice înseamnă mai mult decât

    Dar e bine sa fim conștienți de calitățile jumătății și dispuși sa aratam acest lucru și jumătății

    • pai de obicei cand te indragostesti de cineva nu te-apuci sa-l chestionezi in legatura cu principiile de crestere a copiilor, iar in caz ca o faci si nu iese chiar potriveala, nu te desparti de el/ea.
      ar fi absurd: „stii, relatia noastra merge bine si te iubesc, dar cred ca ar trebui sa nu mai fim impreuna pentru ca nu-mi place ce idei ai despre cresterea copiilor pe care inca nu-i avem.”

      daca ar fi cum spui tu, nu ar exista cupluri cu pareri diferite in ceea ce priveste copiii, ori ele exista.

      cred ca e in primul rand o chestie de noroc si apoi partenerii se mai si influenteaza unul pe altul daca intre ei exista o comunicare veritabila.

  11. Nu ma numar printre norocoase din pacate. Educatia copilului si grija pentru el sunt in seama mea, al meu sot e uneori prea obosit sa se mai joace cu piciul sau prea frustrat ca sa nu-l certe. Cred ca e vorba si de modelul impus de parinti in copliaria lui, dar si de un principiu gresit ca micutul are nevoie si de o voce autoritara (dura in interpretarea lui) de care sa se teama.
    Din punctul asta de vedere nu rezonam deloc, mai mult ma arata cu degetul cand copilul face vreo sotie. Singura idee asupra careia am cazut de acord a fost fara bataie.

  12. Iulia

    Ioana, count your blessings ! Din pacate in ceea ce priveste ingrijirea si educarea copilului, ma simt ca o femeie divortata…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.