Despre nașteri și decese :)

Sofia, 5 ani, Ivan 2 ani și 10 luni.

Mă uit la niște struguri cruzi de deasupra mea, pe o alee unde ne plimbăm împreună la umbră.
Ivan zice:
– Mami, ăia nu sunt buni de muncaie, dacă îi mumunci o să muiești.
Sofia intervine:
– Nu se zice să murești, se zice să îți moară viața. Mama, dacă mănânci boabe crude, s-ar putea să îți moară viața.
N-am mâncat, vă dați seama. Sunt dispusă ca din motive serioase, să-mi moară multe chestii, dar chiar viața…

Sofia zice:
– Mami, vreau să mă uit la mâinile tale.
I le întind, le studiază bine bine. Apoi:
– E bine, mami, n-o să-ți moară viața prea curând. Ai mâini tinere. Ale mele sunt și mai tinere și pufoase, deși uneori am unghii prea mari și sub ele se adună foarte multe lucruri, ceea ce nu e bine, dar pentru că sunt tânără, uneori nu contează așa mult ce ai pe sub unghii.
Să-mi moară viața dacă m-am gândit vreodată la asta. S-ar putea să aibă dreptate.

În mașină cu Ivan:
– De ce ne-am opit?
El e în scaun auto cu spatele la sensul de mers, așa că nu vede în față și mă întreabă mereu lucruri.
– Stăm la semafor, e roșu.
Apoi mai vorbim o vreme, povestim despre știrile de la radio, apoi îmi spune:
– Totofeu? Ai spus totofeu mai deveme?
– Habar n-am, așa am zis? Ce e ăla totofeu?
– Nu știu ce e, că tu ai zis.

În lift, stăteam înghesuiți și eu le spuneam cât de mult îi iubesc, apoi am glumit:
– Ce ziceți, mai facem un bebeluș, tati și cu mine?
Sofia s-a dat un pas în spate și a zis, îngrozită:
– ÎNCĂ UNUL?
Ivan m-a luat de mână și mi-a zis
– Mami, excus.
Asta e de la mine, eu îi mai răspund cu exclus când îmi cere lucruri imposibile. Iată că uneori se întoarce împotriva mea…
Ivan continuă pledoaria pentru exclus:
– Ai două mini, una pentru mine, una pentru Sofia. Alt bebeiuș nu aie ioc.
Așa mă gândesc și eu. Pentru mine, câte un copil de fiecare mână e echilibrul perfect.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4189

29 comentarii

  1. Dragă Ioana, ai stabilit niște standarde prea înalte pentru noi, muritorii de viață, în ceea ce privește creativitatea si umorul pe care le-ai insuflat copiilor tăi.

    • Nu ştiu dacă sunt insuflate sau sunt native.
      Adică prezenţa de spirit nu cred că se învaţă.

    • Pai eu știu… ma îndoiesc că un copil nebăgat in seamă, cu care nu se discută si nu se râde, este foarte spiritual…

  2. Bun mie mi se cere insistent un fratior :)) mai ales de cand i-am zis ca bebelusii apar dupa ce parintii fac sex, i se pare floare la ureche

  3. Cum a venit articolul asta!!!!am 2 brotacei si l asteptam pe al 3 lea in decembrie…neplanificat. cand i am zis fetei care are 4 ani jumate reactia a fost,” inca unul,mami??!” :))

    • Asta apropo de de discuţiile gen:

      N-ai copii? Musai să faci unul. Ai un copil? …. al doilea, când? Ai doi copii? Pai se poate şi cu trei, câte unul de fiecare mână şi al treilea în marsupiu (era un comentariu mai sus).

    • Ba pardon! La trei te intreaba lumea daca esti nebun, ce-ti trebuie? Iar de la 4 incolo te cam ocolesc :))))
      Cumva in mentalul colectiv 2 e nr perfect. :)))

  4. adorabili de pufoși!
    Pe mine ma interesează de unde ii iei pantaloni lui Ivan. Par super comozi si lejeri.

    O zi minunata!?

  5. Uite ca ai solutii si pentru al treilea :)) Adorabili si isteti copiii tai! Deci, ce era „totofeul”? 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *