Viața cu autism

ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Totul a început acum aproximativ un an, când am observat că fiul meu (în vârstă de 2 ani și 3 luni) era mult diferit de alți copii de vârsta lui. Era un copil foarte energic, care fugea în loc să meargă (mai mult pe vârfuri), care nu se juca cu mașinuțele sau alte jucării (doar le pornea pe cele care emiteau sunete sau melodii), îi plăceau foarte mult reclamele, nu era deloc interesat de alți copii, nu spunea nici un cuvânt și nu arăta mai nimic din jurul lui.

Se spune că fiecare persoană are propriul univers în funcție convingerile proprii, credințele personale și viziunea asupra lumii. Cunoașterea lumii înconjurătoare se realizează încă din primele luni de viață: copilul ia în mână un cub și îl privește, apoi îl bagă în gură, îi simte textura, forma. Ulterior, pe măsură ce crește, modalitățile se schimbă, iar învățarea are loc în diferite contexte, prin diferite metode. De exemplu, dezvoltarea limbajului îl ajută pe copil să denumească obiecte, iar formulările mai complexe îl ajută să ceară ce își dorește, să fie curios.

Universul unui copil cu autism este unul plin de necunoscut și, fără intervenție terapeutică și implicarea familiei, așa va rămâne. Misiunea cea mai dificilă o au părinții.

Imaginați-vă cum este să observi că ai un copil diferit? Care este prima reacție când realizezi că propriul copil nu te privește atunci când îl strigi? Când îl vezi rotind o roată de mașină întreaga zi sau când începe să țipe când vrei să îi faci baie?

Diagnosticul de autism vine ca un tunet pentru majoritatea părinților. De obicei, aceștia nu știu cu ce se confruntă și sunt foarte speriați. Pe măsură ce copilul crește și diferențele sunt tot mai evidente, teama părinților crește și mai mult. Sunt mulți părinți care nu reușesc să lege o relație cu proprIii copii, nu știu cum să se joace cu aceștia sau cum să relaționeze cu ei.

Când copilul stă în mijlocul camerei și plânge, nu știi cum să reacționezi. Încerci să-i oferi lucruri, dar el continuă să țipe, te sperii. Pe buzele părinților apare permanent întrebarea „Oare ce vrea?”.

Negarea, blocarea, teama și furia sunt etape pe care majoritatea părinților le parcurg cu greutate.

Implicarea părinților în terapia micuților diagnosticați cu autism le ușurează acestora viața. Prin învățarea tehnicilor de bază ale terapiei ABA, părinții învață să își înțeleagă copilul și îl ajută pe acesta în descoperirea universului plin de necunoscut în care aceștia se află.

De asemenea, prin particparea la procesul de învățare al copilului, familia reușește să se bucure de timpul petrecut alături de copil și obține satisfacție prin intermediul jocului. Familia învață ce activități îi fac plăcere copilului, ce îl motivează, ce îl face fericit, astfel ajunge să-l cunoască și să-l înțeleagă pe acesta.

Toate acestea construiesc o plasă de suport care îi ajută pe părinți să își gestioneze și mai bine emoțiile, să le facă față și să privească  realitatea așa cum este ea.

Viața cu autism este una destul de complicată, atât pentru copil, cât și pentru părinții acestuia. Ambele părți sunt implicate în procesul de învățare toată viața, părinții își descoperă copilul și învață cum este universul copiilor lor, în timp ce aceștia din urmă cunosc, treptat, realitatea.

Cunoscând importanța implicării părinților în procesul de terapie al copiilor cu autism a luat naștere Centrul Național de Consultanță pentru părinții copiilor cu autism din cadrul AITA.

Astfel, părinții care sunt îngrijorați de comportamentul copiilor lor pot apela cu încredere la echipa aceasta de specialiști. Fiecărui părinte i se vor acorda 3 ședințe gratuite de informare cu privire la dificultățile pe care le întâmpină copilul, dar și modalități de remediere ale acestora.

Bianca Țigău
Asociația pentru Intervenție Terapeutică în Autism (AITA)
Contact: 0753 055 852
asociatia.aita@yahoo.com

Tags

5 Comments

  • Adr spune:

    Felicitari pentru curaj tuturor parintilor cu copii cu autism, care se ocupa cu adevarat de ei!

  • cosmin spune:

    felicitari pentru curaj..

  • Monica spune:

    Este foarte greu sa ai copii diferiti oriunde in lume dar in Romania este de 100 de ori mai greu.
    Lipsesc resursele financiare (aceste terapii costa bani multi), lipseste implicarea unitatilor de invatamant (unii se implica dar majoritatea nu se leaga la cap daca nu ii doare), lipseste educatia celorlalti (incredibil sau nu in era internetului si a smartphone-urilor mai exista oameni care cred ca diabetul zaharat tip 1 se ia). Lipsesc multe. Norocul acestor copii si toata speranta si sprijinul lor este la parinti.

  • Daniela spune:

    M-am lovit tangential de subiect. Inteleg cum este sa ai copilul diferit orice diagnostic cade si o lovitura de tunet si dintr-o data viata nu mai este la fel, nu mai are sens si inevitabil te intrebi unde ai gresit ce ai fi putut sa faci altfel.
    Poate ajuta pe cineva, stiu ca in romania sunt camere hiperbarice. Sunt multe studii in care acestea sunt folosite pentru tratarea autismului sau a diferitelor probleme neurologice.
    Chiar citisem recent un articol in care expuneau cum persoanele cu autism nu reusesc sa isi oxigeneze creierul indeajuns si de aici apar diferite probleme.
    Din pacate tratamentul este foarte scump si din cate am inteles trebuie sa il faci destul de des si nu este acoperit de nicio asigurare.
    Eu am luat aici legatura cu o persoana care detine o camera hiperbarica si a tratat multe cazuri de genul. Ea si-a deschis clinica de nevoie pentru cei doi copiii ai ei. Un copil dupa 20 de sedinte a reusit sa spuna mama.

  • Elena spune:

    Draga Cristina, am citit acum vreo 2 ani o carte, o marturie a unui tip care sufera de autism de tip Asperger, care locuieste in Franta, licentiat la Sorbona si nu numai :D. (un tip fooooarte cult) Cartea pe care am citit-o eu se numeste „Autist si savant”, dar cred ca mai are si alte carti prin care militeaza pentru integrarea copiilor/adultilor autisti in societate. Cartea pe care am citit-o eu descrie cu foarte mult umor, intr-o nota care relaxeaza la maxim, traiectoria lui incepand din copilarie si pana la studiile superioare pe care le-a facut, cu greutati si realizari. Este o figura publica, scrie carti, apare pe la emisiuni si militeaza pt acceptarea oamenilor ca el! 🙂 (Si acuma vine intrebarea…………………………. retorica…………..ca Dumnezeu mi-e martor ca nu astept un raspuns de acolo (romania) de unde nu poate sa creasca……Unde-s oamenii acestia la noi? Unde sunt marturiile noastre bune? Unde sunt cartile noastre bune despre acceptarea autismului?)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *