Nu pierd nimic dacă nu câștig, mami!

Acum niște săptămâni, am ieșit doar eu cu Sofia seara în parc, Ivan a rămas cu tati. De cele mai multe ori suntem fie eu și copiii, fie toți patru. Eu cu un copil și tati cu altul, asta se întâmplă foarte foarte rar. Iar să fiu eu cu Sofi, hm, doar când mergem la medic sau ceva similar, de obicei rămâne cel mic cu mine când e răcit, iar Sofi cu tati merg la joacă.

La noi nu a mers niciodată chestia cu timp special cu prima născută. Când reveneam de la timpul special, era mai rău decât când nu plecam nicăieri, așa că ne-am obișnuit să fim mereu împreună. Nu există timp doar cu unul sau cu altul. Suntem o familie, ei sunt mici, nu am cu cine lăsa oricum pe un copil sau pe altul când omul lucrează, așa că aia e, suntem mereu cu toții.

Vă imaginați așadar că seara în care am ieșit doar noi două a fost aur curat pentru Sofia. Am luat trotinetele, căști, apă și am tulit-o. Mai întâi ne-am dat prin parcul de lângă noi. Era un friiig de crăpau pietrele. Apoi i-am zis:

– Hei, Sofi, ai vrea să mergem până în Herăstrău cu trotinetele?

Normal c-a vrut. Ne-am dat în mare viteză. Prilej cu care mi-am dat seama cât de ușor e totul cu un copil mai mare. Nu obosește repede. Nu se plânge. Nu cere nimic. Dacă mai cade, se ridică rapid și o ia din loc imediat. Nu vrea în brațe. Nu vrea la pipi din oră în oră. Boierie!

Ne-am dat și în Herăstrău mult, vreo oră, apoi am mers la rampe, ne-am dat amândouă, după care am făcut o pauză și am băut multă apă, apoi am luat-o spre casă. Pentru că o simțeam obosită, am zis să o motivez puțin.

– Ia zi, facem concurs?

A zbughit-o pe lângă mine:
– Eu câștiiiig, mi-a strigat. N-ai nici o șansă, mă dau cu viteza luminiiii!

Am lăsat-o o vreme în față, apoi mi-am făcut și eu vânt și am întrecut-o ușor. O aud din spate:
– Mami, tu ai șanse mai mari să câștigi!

Ne facem vânt, eu îmi mențin avansul de câțiva metri.
– Iar eu am șanse mai miiiici, completează.

Nu zic nimic.
– Adică tu probabil o să câștigi, maaami!
.
.
.
– De ce vorbesc atât de mult oare? tot ea.
.
.
.
– Poate dacă aș vorbi mai puțin, aș avea șanse mai mari, mai zice, tare.

– Și eu zic, spun doar pentru mine.

– Dar nu-i nimic, pentru că mie îmi place să vorbesc și dacă o să pierd nu e supărare, mami, știi de ce?
– De ce?
– Pentru că o să câștigi tu. Și pentru că mami, de fapt n-o să pierd nimic.
– Interesant, cum adică?
Ne facem vânt, bulevardul e luuung.
– Adică, mami, viața mea tot frumoasă o să fie!

Nu mi-am mai făcut vânt și am așteptat să mă ajungă din urmă.
– Iubita mea, ești foarte deșteaptă.
– Știu. Și oricum, imediat ce ajungem acasă o să-ți fac o medalie și un premiu. Abia aștept să ți le fac, mami! Ce drăguț, dacă câștig, mă bucur că am câștigat, dacă pierd, mă bucur că ai câștigat tu.

Și eu mă bucur că am câștigat-o pe ea la loteria vieții. 🙂

Sursa foto: mamă și fiică pe trotinetă via Shutterstock.com

10 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *