E bine să las copilul să câștige la jocuri?

Acum că sunt părinte și văd cât de important li se pare copiilor să câștige (unora, nu tuturor), mi-e greu să-i înving la fiecare tură la remi, de exemplu. Că la Piticot și la Monopoly oricum mă bat ei, oricât aș încerca să câștig.
Eu cred că e important ca părintele să respecte regulile, pe care să le explice și să se asigure că le respectă și copilul. Dacă regulile sunt prea complicate și cel mic nu reușește să le respecte, atunci înseamnă că e prea devreme pentru jocul respectiv și trebuie să alegeți o variantă mai potrivită.

Jocurile în general, pe lângă că sunt foarte distractive, îi învață pe copii cât de important este să respecte regulile, să aibă răbdare să le vină rândul, să nu trișeze, pentru că asta nu e corect și pentru că defavorizează un alt jucător. Și că jocurile există pentru că sunt amuzante, nu pentru a se împărți medalii.

Dacă tu vrei să lași copilul să câștige, va trebui fie să încalci regulile, sărind peste rând sau numărând greșit căsuțele, fie să te prefaci că greșești, ceea ce e practic, o minciună, iar copilul va simți asta și va fi derutat.

Orice joc se joacă pentru a te distra și a-l câștiga, de ce mami nu vrea să câștige? Nu are încredere în mine că pot să câștig singur?

Copiii au nevoie să vadă că părintele respectă regulile, că părintele vrea să câștige, este atent și implicat în joc, că mama are încredere că puiul poate câștiga cu forțele proprii, jucând cinstit, fără favoritisme și excepții.

Apoi, dacă îl lași să câștige, îl înveți că asta e cel mai important, când de fapt, important e să ne distrăm împreună, indiferent cine câștigă, corect?

Mai mult, e important să mai și piardă, chiar dacă asta le displace. Sofia mea e disperată să câștige, se supără repede, se ceartă cu zarul, se bosumflă și renunță. Ivan în schimb se bucură de joc și n-are nici o treabă dacă pierde sau câștigă.

Ce am observat în timp este că Sofi se obișnuiește încet încet să mai și piardă, iar asta o motivează să vrea să joace din nou și din nou, uneori câștigă, alteori nu, iar suferința eșecului e tot mai mică.

A înțeles singură că uneori pierzi pentru că nu ai noroc (cum e la jocurile cu zar), pentru că iei decizii proaste (cum e la Monopoly), pentru că nu ești atent (cum e la jocul cu pinguini) alteori o combinație de alți factori, sau pierzi pentru că alți jucători sunt mai buni sau mai norocoși (vezi Piticot sau Nu te supăra frate).

Puteți căuta jocuri colaborative, în care nu pierde practic nimeni, doar construiți împreună, dar am observat că celor mici le place confruntarea, vor atât de mult să câștige încât sunt dispuși să piardă, iar acest spirit trebuie încurajat, le va fi de mare folos în viață.

Cred că e important să le arătăm de mici că e mai important să respecți regulile decât să câștigi și că întotdeauna rămâi cu ceva bun și dintr-un joc pe care l-ai pierdut.

Ca să răspund la întrebare, aș zice că bine e să alegem jocuri potrivite vârstei copiilor, pentru a nu-i frustra, apoi să respectăm cu toții regulile jocului și să-l lăsăm pe cel mai bun să câștige, indiferent de vârsta lui! 🙂

Despre teoria Sofiei cum că nu contează dacă pierzi, pentru că viața ta tot frumoasă o să fie am scris aici, se potrivește foarte bine în context. 🙂

Sursa foto: copii jucând Monopoly via Shutterstock.com

Pin It

21 Comments

  • Clau spune:

    Jocurile sunt o activitate importanta la noi in casa: jocuri duel, jocuri de grup, jocuri de zaruri, strategice, individuale, intreceri la puzzle… zilnic jucam intre 3 si 10 partide si incercam sa jucam un joc nou la 2-3 saptamani. Mi se pare o metoda excelenta de a ne distra in doi sau in familie. Nici noi nu o lasam sa castige, desi marturisesc ca uneori cand vad ca nu a mai castigat de foarte mult timp mi se face mila si ma las distrasa si fac greseli de strategie minore, insa nu incalc niciodata regulile.
    Asa ca am ramas surprnsa de Monopoly, de la ce varsta joaca copilasii? Cea mare a mea are 4 ani si 4 luni. Nu imi imaginam Monopoly inainte de 7-8 ani dar probabil ma insel. Exista versiuni pentru copii?

  • Alina spune:

    Ma jucam un joc foarte frumos cu bona mea. Era cu bile de sticla chinezesti (sahul chinezesc vad ca scrie google) cand eram mica, era super frumos si simplu.
    Un alt joc folosit des era marocco, cel cu bete colorate. E mai bun pentru copii care au rabdare, dar e foarte interesant si necesita dexteritate.
    Cu bunicul jucam tabinet, si ma batea foarte des dar imi facea mare placere sa ma joc oricum.
    Da, ceed ca ma mai lasau sa si castig, dar nu frecvent. Recomand jocurile de mai sus!

  • Madalina spune:

    Vai…ai atins un subiect extrem de sensibil pentru noi.
    Cel mic e de o competitivitate iesita din comun. Se enerveaza, renunta, propune noi reguli pentru fiecare joc…doar doar sa castige el.
    Nu-l las sa castige, joc corect de fiecare data, dar iese cu suparare mare.
    Mai incercam, poate intr-un final invata sa accepte infrangerile.
    Iar competitivitatea lui e nativa, nu sunt o fire competitiva, nu-mi plac concursurile cu clasamente, nu a fost niciodata incurajat sa castige ceva, merge la o scoala Montessori unde nu exista clasamente…asa e el.

  • maddy spune:

    cand eram mai mare jucam mult Remy cu bunica mea (si cateodata in patru, cu parintii). tineam scor si jucam pe bune. evident nu castigam de fiecare data dar cand castigam ma bucuram.
    nu mi se pare corect nici sa faci pe prostul intentionat ca sa castige copilul, dar nici sa il trollezi prin faptul ca trisezi si castigi mereu. invata`l regulile si apoi jucati cinstit. va fi mai mare satisfactia lui cand castiga.

  • Michelle spune:

    Buna intrebare. Bun articol. Bune argumentele. Tocmai am inceput sa jucam jocuri de societate gen Piticot, Jocul Gastelor, Memory, Domino junior cu piticul de 3 ani si jumatate. Invata sa respecte regulile, sa -si astepte randul si sa si piarda.

  • Diana spune:

    La fix articolul tău, prințesă! Eu am un băiețel de 4 ani supercompetitiv care își pierde răbdarea imediat ce vede că sunt șanse să piardă. Și renunță. De cele mai multe ori până acum l-am lăsat să câștige, fără să încalc regulile, făcând doar erori de strategie. Chiar nu știu ce să mai fac, e foarte frustrat, chiar dacă i-am explicat că trebuie să câștige cel mai bun, și că e distractiv jocul în sine.

  • Alexandra spune:

    La fix articolul, cred ca il printez si ii pun pe socrii sa il citeasca. Ei sunt de parere ca nepotii trebuie incurajati sa castige cu orice pret, chiar daca trisaza. In plus mereu pun accent pe ideea asta, ca trebuie sa castige mereu, iar daca copilul se supara ca a gresit si plange sar repede sa compenseze cu ceva. Mie imi plesnesc venele cand vad scenele astea, noroc ca sunt bunicii care stau la 300km distanta si incerc sa nu ne vedem f des.

  • A_A spune:

    Nu ii las sa castige si nu i-am lasat niciodata oricat de mici au fost.

    Jucam septica, macao, sah cu cel mare – ne bate de ne sar capacele la fel cum bate toti colegii la scoala si after, monopoly, nu te supara frate, piticot, razboi, ratustele, domino, dame, table, remy. Daca aveti si alte jocuri in lista impartasiti sa mai facem schimb de idei. 🙂

    Nu sunt prea competitivi – in ciuda faptului ca sunt 3 copii si prin urmare competitia pentru atentia parintilor face parte natural din vietile lor oricat incercam noi sa ne impartim timpul si atentia astfel incat sa nu existe + sau – pentru niciunul. Nu incearca sa triseze, ii enerveaza cand alti copii incearca treaba asta…Ii ajuta si faptul ca la gradinita competitia este pozitiva, la karate li se explica importanta echipei iar nu a celei care iese pe locul 1 etc.

  • dojo spune:

    Am luat de la Lild un joc ‘hidden treasures’ cu Elsa si Anna. Ma bate fii-mea 70%-30% (adica mai dau si eu bataie, dar mi-o iau). Avem Monopoly Junior, unde castig ceva mai des, dar nu tot timpul. Am luat recent Jenga si Bingo si iar e la noroc, ca la Jenga ma mananca in dos sa iau piese de jos din turn si-l rastorn aiurea.

    Nu am lasat-o NICIODATA sa castige si-i explic mereu cat de distractiv e ca ne jucam. Si ea adora chestia asta. Plus ca primesc mereu pierderile cu bucurie, o felicit etc. Cand pierde ea si vad ca parca se innoureaza, ii spun ca a jucat excelent si ca a fost super amuzant. Si ca ma poate oricand bate.

    • A_A spune:

      Am luat asa o mare „teapa’ cu Jenga…adica cu pretul…evident fiind dorit ca doar toti copiii par sa il aiba in aceasta perioada a costat spre 100 lei pe cand pe site la cei de la ikea au acelasi Jenga doar ca sub o alta denumire + mai frumos colorate piesele in rosu, albastru si culoarea lemnului la doar 50 lei. 🙂 Daca ajuta macar o singura persoana informatia, eu sunt multumita!

  • Laura Anamaria spune:

    Am citit asta intr-o carte ( nu mai stiu unde ): „Copiii invata sa piarda nu pierzand de fiecare data ci vazandu-te pe tine cum reactionezi cand pierzi .”

  • Raluca spune:

    Dar ce-i frate asa grav sa-ti mai lasi copilul sa castige din cand in cand, cat sa-l pastrezi motivat pt a juca in continuare? Ar fi plictisitor tare sa castig doar eu , si-ar pierde repede interesu.

  • Michelle spune:

    Ne spui si noua care este jocul vostru cu pinguini mentionat in articol? Merci.

  • Blog DDD spune:

    Pana acum nu mi-am pus foarte serios aceasta problema, dar gandindu-ma mai bine cred ca nu ar trebui lasat sa castige pe nederept, dar trebuie sa avem grija cum ne comportam atunci cand noi castigam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *