V-am chemat aici ca să vă spun că e posibil să trebuiască să plătiți ceva la un moment dat, dar nu știm sigur nici dacă, nici cât, nici de ce

La începutul lui decembrie am primit prin poștă o notificare de la ANAF. Se făcea că n-am depus nu știu ce declarație (despre care știam, și confirmasem deja cu doi contabili că nu trebuie depusă), drept pentru care să mă prezint în maximum 15 zile la sediul ANAF pentru audiere, iar acolo la ANAF să îl caut pe domnul D.I.P.A., mă jur, exact așa scrie pe foaia oficială.

Iar dacă vreau lămuriri, să sun la un număr de telefon fix cutare.

După un preinfarct și un semi atac cerebral, am încercat să procesez textul. Bun, deci niște firme cu care am avut contracte pe drepturi de autor în 2013 nu au plătit pentru mine niște contribuții, iar eu acum sunt audiată de ANAF pentru asta. 14 dintre cele 15 zile trecuseră deja pe calea poștei române, așadar a doua zi trebuia să mă prezint musai la ANAF la domnul ăsta să mă audieze. Am sunat și la numărul de pe scrisoare, am sunat de niște zeci de ori, ca maniaca, ați ghicit însă, când nu suna ocupat, nu răspundea nimeni. Nu știu zău ce-o fi fost în capul meu să pierd timp cu așa ceva, la numerele astea nu răspunde nimeni niciodată, asta știe și un copil de 2 ani, serios.

Am anulat tot ce aveam de făcut în ziua respectivă, m-am îmbrăcat frumos, am pupat familia, apoi i-am spus soțului:
– Gata, mă duc să mă audieze.

Copiii mi-au mirosit imediat frica și-au întrebat:

– Mami, or să te omoare?
– Aoleu, nuu, nici vorbă.
– Or să te bage la pușcărie?
– Nu. Nu cred. Nu știu. De fapt, habar n-am… am zis cu voce mică.

Am plecat, cu inima ascunsă bine printre intestine. Se știe doar că n-are cum să iasă bine cu notificare de audiere la ANAF. O să plătesc ce vor, numai să mă lase în pace, mă gândeam. Mereu am plătit totul la timp, am depus totul la timp, de ce mi se întâmplă asta, de ceee, în fine, am ajuns.

O sală imensă în care mirosea a naftalină și a tuș de imprimantă. Zeci de oameni care stăteau la tot felul de cozi care mai de care mai întortocheate, la ghișee cu nume care nu păreau să aibă nimic de-a face cu foaia pe care o mototoleam în pumn. La fel ca mine, alți patru derutați se învârteau în jurul propriei axe, cu o foaie în mână. Aha, ăștia sigur sunt de-ai mei, cu notificare de audiere.

Un portar generos a venit să ne orienteze. Ce-aveți? Notificare? Acolo la ghișeul 52. Desigur, unde era coada cea mai stufoasă. Zeci de oameni stăteau în picioare cu brațele pline de dosare, coli, hârtii și chitanțe.

O doamnă mă împunge în spate cu degetul:
– Domnișoară, dacă vreau să aflu dacă am ceva de plătit, unde să întreb?
– În orice caz, nu la mine, doamnă, habar n-am, nu pricep nimic. Ați primit vreo foaie?
– Nu, m-am gândit să vin să întreb, ce să mai consume ei foi degeaba…

Opaaa, există deci oameni care vin aici din proprie inițiativă? Ca la film? Nu știu ce să fac eu azi… să mă duc la Poștă să stau la coadă patru ore pentru un plic? Nooo, mă duc la ANAF, acolo-s cozile mai lungi și lumea mai supărată, sigur iese oleacă de circ, ia să-mi iau și niște popcorn într-o punguță.

După vreo oră și ceva, mi-a venit rândul. La biroul din fața mea stătea un domn corpolent, între două vârste, foarte concentrat.

Să-i spunem domnul DIPA, așa cum foarte potrivit îl numește documentul oficial. Imediat ce pun pe biroul lui buletinul și mă așez sfios pe scaunul din fața domniei sale, strângând la piept docomentul, el tastează expert codul meu numeric personal în calculator, folosind exclusiv un deget arătător.

Pentru câteva secunde, mi se desfășoară în fața ochilor toată viața, iar sub ochii lui, tot istoricul meu fiscal, îmi imaginez transpirându-mă toată.
– Ați avut venituri din drepturi de autor în 2013? mă întreabă cu o sprânceană ridicată.
Încep să mă tem că am nimerit la un domn DIPA greșit. De ce mă întreabă pe mine, nu scrie acolo?
– Am avut, da.
– Și, au plătit firmele pentru dumneavoastră constribuțiile la pensii?
– Eu așa credeam, că au plătit.

Liniște. Mă privește, cu sprâncenele egale.

– Nu vedeți acolo în sistem dacă au plătit? îndrăznesc eu.
– Nu.

Aha.

– Deci practic nu știți dacă au plătit sau nu.
– Nu.
– Atunci pot să întreb de ce am primit notificarea pentru audiere, dacă dvs nu știți dacă există motiv să fiu audiată sau nu?

Liniște din nou. Nu mă las.

– E ceva ce pot face eu azi aici pentru a clarifica situația?
– Nu. Calculele pentru 2013 se vor face de luna viitoare. Puteți între timp să adunați adeverințe de la firmele cu care ați colaborat, care să ateste că au plătit pentru dumneavoastră.

– Deși e posibil să nu fie nevoie de ele, căci poate toți au plătit.
– Exact.

Bun, s-a făcut lumină, vedem cu toții bine acum în ce beznă ne zbatem.

– Păi atunci poate nu e nevoie să adun 8 adeverințe de la 8 firme cu care am lucrat acum 5 ani.
– Foarte posibil.
– Mă duc acasă deci și aștept hârtia care zice dacă și ce am de plătit?
– Dacă doriți…

Nu, domnule, eu aș dori să știu pentru ce am pierdut jumătate de zi pe care nu o aveam liberă oricum, de ce am primit scrisoarea asta care ne-a băgat în boale pe toți, ca să vin aici să vorbesc cu un om care nu știe nimic, care are acces într-un sistem care nu știe nimic, care mă trimite să caut cai verzi pe pereți, de parcă eu n-am nimic de făcut în viața asta decât să culeg adeverințe de la oameni care oricum completează tone de hârtii pe care le depun și pe care cineva stă să le bage într-un sistem care oricum nu știe nimic.

Am plecat mai încurcată decât am venit. Am sunat la una dintre firme, companie serioasă, sute de angajați.
– Ați plătit contribuția la pensii, corect?
– Normal.
– Îmi puteți da o adeverință care să ateste asta?
– Păi, contribuțiile acestea se plătesc odată, toate, în aceeași operațiune, pentru toți angajații. Nu pot să-ți dau nici o dovadă că am plătit fix pentru tine, pot să-ți dau o dovadă cu viramentele lunare pe tot anul pentru toți angajații. Și mai pot să-ți dau o foaie pe care să trecem noi procentele tale și sumele la venitul tău, dar ei au deja informația asta, pentru că le-am trimis-o noi încă de atunci.

Superb. Deci m-au chemat la sediul ANAF să mă audieze pentru că niște firme e posibil să nu fi plătit pentru mine niște contribuții, deși poate totuși le-au plătit, ce să-i faci, nu știe nimeni, și deși m-au notificat să mă prezint urgent pentru audiere, ei nu mă pot audia pentru că nu știu nici ei dacă s-a plătit sau nu, dar în orice caz eu aș putea să adun între timp niște adeverințe care nu doar că s-ar putea să nu fie necesare, dar oricum, ei le au deja. Plus că stai puțin, dacă niște firme n-au plătit, n-ar fi drăguț să le audiezi PE ELE? Ce-o să fac eu să-i oblig să plătească ce s-au angajat prin contract să plătească?

Păi nu că-i frumoasă viața în România? Nu știi niciodată cine ce cretinătățuri o să-ți ceară mâine. Neapărat pe hârtie, în dublu exemplar, cu ștampilă și timbru fiscal, adunate moț într-un dosar cu șină.

Sursa foto: birocrație via Shuttestock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4224

35 comentarii

  1. E ceva ce imi scapa. Daca ei aveau obligatia sa iti plateasca si sa zicem ca nu toti au facut asta, acum e obligatia ta sa platesti?
    Cu cati ani in urma se duc controalele astea? Peste 15 ani ma intreaba ce am facut anul asta?
    Traim intr-o tara..

    • Dupa 5 ani se prescriu, nu mai au dreptul sa ceara nimic. Sotul meu a primit o notificare la inceputul lui Decembrie ca are de platit o suma pentru asigurarile de sanatate, din anul 2012 (angajat fiind). A contestat si asteptam raspuns.
      Se pare ca in decembrie 2017 ANAF a fost foaaarte harnic, incercand sa mai scoata niste bani de la populatie, pt buget.

    • Si eu sunt in situatia asta. Pana in iulie 2012, pe dr de autor angajatul trebuia sa plateasca contributiile, conf legii. Din iulie, angajatorul, pt ca s a schimbat legea. Eu am contestat pt ca mi au calculat impozitul la un venit dublu, dar oricum trebuie sa platesc.

    • Se prescriu daca ANAF nu intreorinde nici o actiune in acest timp.
      De aceea au trimis notificarea, ca sa fie la dosar (ca „actiune”) si sa nu se prescrie eventuala datorie ?

  2. D.I.P.A. e abrevierea de la decizie de impunere anuala. P-ul nu stiu de la ce vine. De la ceea ce isi baga ANAF-ul in noi, probabil…

    • In notificare asa scrie, sa ma prezint la sediul ANAF de care apartin, citez, „persoana pe care o puteti contacta este dl. DIPA”.

  3. Cu stampila si timbru fiscal…si sa nu uitam de traditionalul dosar cu sina 🙂
    Serios vorbind, fiecare vizita la ANAF e parca desprinsa din romanele lui Kafka.
    Atmosfera mai apasatoare, mediu de lucru mai claustrofob, functionari mai blazati si sictiriti ca acolo n-am intalnit pe nicaieri. Si nimeni nu stie nimic, sau informatiile sunt contradictorii, toti se invart in cerc ca niste gaini bete si te trimit de la Ana la Caiafa. Bineinteles, trebuie sa te inarmezi cu muuulta rabdare si sa ai dovada tuturor platilor: fiecare chitanta, fiecare fituica trebuie pastrata cu sfintenie, de la inceputul veacurilor. Ca se intampla des ca sistemul sa nu „vada” platile pe care deja le-ai facut, si functionarul sa dea din umeri.

    • Eu platesc online tot ce se poate. Am cont pe ghiseul.ro (se face in 2 min) si acolo apar „datoriile” la impozit, anaf si alte datorii la stat, precum si toate platile facute prin intermediul site-ului. Apare inclusiv impozitul datorat in MM 🙂

      Ce-i drept, si eu am avut de alergat dupa dl STAT cu niste chitante pentur amenzi platite prin banca (notificare primita pe 30 dec, cu intarzierea postei era fix termenul limita) si noroc ca am dat de cineva rabdator la banca ce a si identificat tranzactia, trimisa ulterior pe mail la impozite. Daca vreau sa stiu daca e rezolvata situatia nu am decat sa „mai trec pe acolo peste cateva luni „.

  4. Eu am publicat acum câțiva ani un articol în România literară, pentru care am primit un milion (nu am cerut, dar dacă tot mi l-au dat am zis mulțumesc). Peste vreun an și jumătate am primit o amendă de un milion și jumătate pentru că nu am plătit contribuții pentru activitățile independente pe care le-am desfășurat! Acum am aflat că, de fapt, pentru drepturi de autor ar fi trebuit să rețină la sursă și să plătească revista, eu asta am înțeles.
    Faceți un Exercițiu de imaginație și Calculați cât trebuie să plâtească un om angajat full time care mai și traduce în timpul liber. Eu înțeleg că, pe lângă impozitul pe venit de 10%, mai sunt și contribuțiile la pensie și sănătate de 35/45% în total. Asta înseamnă că, dacă iau 45 de milioane pe o carte de 450 de pagini, vine statul și îmi ia jumătate?

  5. Fix azi am primit si eu o Somatie cu poprire si tot pentru o suma pe care nu o datorez deoarece am avut activitatea suspendata. Si o sa ma duc a 5-a oara cu actele doveditoare sa le explic acelasi lucru ca in ultimele 3 luni. F*** toti incompetentii din tara asta.

    • Nu se poate primi somatie cu poprire odata. Intai e somatia si undeva peste vreo 2 saptamani se face poprirea. Dar puteti primi somatie cu titlu executoriu. Asta inseamna ca inca nu este transmisa poprirea.

  6. Si eu am primit notificare pt audiere si in josul paginii cum ma vor sanctiona pt. neprezentare, toate astea pt. ca n am depus declaratia 600 in 2012 si n am platit cass.
    Eu la vremea aia lucrand ca avocat iar baroul avand propria lor structura de pensii, unde plateam si declaram tot.
    N-am dormit toata noaptea, insarcinata in 6 luni si cu un copil de 1.4 ani, m am dus acolo tremurand pt. ca ei nu-si asuma nimic iar tu totul.
    Stat la 3 cozi ca apoi cineva sa-si ceara scuze dar sa ma puna totusi sa declar ca am lucrat ca avocat, de parca aveam 100 de CAEN uri inregistrate.

  7. Stati sa va spun eu alta: sotul si-a mutat domiciliul in alt judet, prin urmare si PFA ul.Bun, el plateste la 3 luni contributiile online prin spatiul virtual pus la dispozitie de anaf.Acum are poprire pe cont pt ca apare restanta pt tot anul in judetul actual, el platind in contul pt judetul trecut(cont trimis de ei, de anaf).Raspunsul: aaa faceti o cerere in 45 de zile dam raspuns, dureaza apoi cateva luni pana sa trimitem banii in alt judet.Astia cu tot sistemul lor nu stie unu ce face altul.Pana atunci noi ori platim inca o data sumele existente deja in cont anaf, sau stam cu poprire.
    Parca iti vine sa-ti iei campii

    • uite, vezi? De aia ma duc eu cu sacosa de bani de fiecare data cand trebuie sa platesc impozitul. Da, conturile sunt trecute pe spatele deciziei, mi-ar fi mai simplu sa dau 3 click-uri si gata platile. Dar nu ma risc…Chitanta e cea mai buna dovada, chit ca nu sunt capabili sa scrie pe ea ce reprezinta platile.

      Cred ca in situatia voastra e mai bine sa mai platiti o data pentru ca transferul dintre conturile lor s-ar putea sa dureze sau sa nu se intample niciodata, timp in care se considera ca n-ati platit nimic si stii ce urmeaza. Si nici banii platiti de 2 ori nu stiu cat de usor ii veti recupera. Uite o intamplare similara, sper sincer sa nu ajungeti pana acolo:
      https://www.youtube.com/watch?v=kl2akZh_oag

  8. Trist intr-adevar dar cu taxele asa e in toata lumea nu doar in Romania. Va dau exemplul meu ca sa vedeti cum functioneaza si in alte tari. Am o locuinta pe care o dau in chirie si sa zicem ca iau venit de 1000. Rata lunara la banca pentru creditul imobiliar e 800. Profitul meu e 200. Acum urmeaza distractia. taxa pe venit 40%!!! nu se aplica la cei 200 profit si la toata suma incasata adica cei 1000. Adica eu raman cu 200 in mana dar trebuue sa platesc 600 la stat impozit, inca 400 sa aduc de acasa. Asa imi trebuie daca vreau sa fiu proprietar. deci nu numai la noi e dezastru daca asta consoleaza pe cineva

    • Nu prea gandesti corect lucrurile din punct de vedere fiscal (indiferent de tara). Creditul NU e o cheltuiala deductibila. La fel de bine puteai sa platesti apartamentul ala cu banii jos, sau cu banii de la mama si tata etc. Atunci „profitul” tau era de 1000 si taxele se aplicau la suma asta, fara sa mai ai ce comenta, nu? Dar daca tu iti cheltuiesti cei 1000 pe orice (ca platesti un credit, ca iti iei pantofi sau mancare la copii, indiferent), ar trebui sa se aplice taxe doar la ce-ti ramane? Sper ca esti de-acord cu mine ca nu prea are sens ce-ti doresti…Cel putin nu din punct de vedere fiscal. Ca altfel, cu totii visam la cai verzi pe pereti, sa ni se dea, nu sa ni se ia, daca se poate.

    • Pai daca PLATEAI (adica aveai si o cheltuiala) de ce profitul consideri ca era venitul integral ? Profitul nu e DIFERENTA intre Venituri si Cheltuieli ? Daca apartamentul e un activ pe termen lung si sa zicem ca dai pe el 500.000 si are durata de folosinta 70 de ani sa zicem inseamna ca in fiecare luna ar trebui sa recunosti o cheltuiala de 600. Deci, venitul din chirie fiind 1000, inpozitul ar trebui platit la diferenta dintre venituri si cheltuieli, adica 400, nu doar la venit. Ca si daca ai banii de mama, tata, bunica etc tot o cheltuiala ai cand cumperi bunul

    • Hei Andrei, aplicand aceeasi logica pe care o zici tu, cineva ar putea sa spuna ca nu mai trebuie sa plateasca impozit pe salariu sau orice alt venit pentru ca el cheltuieste toti banii pe care ii castiga.
      Doar firmele se impoziteaza la profit (si nici alea toate) in timp ce persoanele fizice se impoziteaza la venit.
      Tot cu logica ta, daca cineva sa zicem ar fi cumparat acelasi apartament cu banii jos, nu ar fi avut nici o rata (cheltuiala) deci ar fi platit un impozit mai mare decat persoana care l-ar fi luat cu credit – or asta ar insemna inegalitate de tratament fiscal.
      Nu ti-l taxeaza la profit nici daca cumperi apartamentul ala pe o firma – vei puteq scadea doar cheltuielile cu dobanda, dar nu rata.
      Rata in esenta, nu e o „cheltuiala” dpdv contabil/fiscal. Daca ar fi o chletuiala, atunci si banii luati pe credit ar trebui sa fie un venit si deci ar trebui sa platesti impozit pe ei!

  9. Eu am avut un PFA in 2015 am platit tot ce trebuia platit,si in decembrie 2015 l-am inchis,bineinteles ca nu au operat radierea numai in ianuarie 2016,tot anul 2016 am primit notificari de la ei,ca sa nu mai zic ca recalculul pentru sanatate se face peste 4 ani incepand cu 2016,deci eu in 2020 trebuie sa primesc recalcul pe decizia de impunere de la sanatate si sa-l platesc,ce sa mai zic…

  10. Dacă știam că ești acolo, mă uitam ieri pe acolo după tine. Dar la ce cozi erau la persoane fizice……
    Eu ieri am platit penalități de 2 lei, 1 leu pe un cont, 1 leu pe alt cont, iar că sa mi se incadreze acești 2 lei s-au făcut 4 (PATRU) hârtii.
    Dar fara dosar cu șină.

  11. Eu am avut PFA pe care l-am inchis de vreo 2 ani, pentru ca inca de atunci se anunta ce se va intampla cu PFA – adica fix ce e acum, 45% taxe si impozite catre stat. M-am dus la ANAF sa aduc totul la 0 si mi s-a spus ca nu pot, ca recalcularile se fac peste ceva ani si ca se va porni din 2012 cu recalcularile. Sa fie sanatosi.

  12. Te poți înregistra ca persoană fizica in SPV (spatiu virtual privat) pentru a-ti urmări activitatea dpdv fiscal la Anaf pe CNP-ul tau. Poate afli mai multe de acolo. Veniturile tale, contribuțiile, impozitele declarate la Anaf.

  13. Pe mine m-a sunat administratoarea de bloc alaltaieri. Se pare ca trebuie sa merg la Radet cu procesul verbal de debransare de la caldura… din 2007! Exact! De acum 11 ani!
    Eu in schimb am cumparat apartamentul din 2012 (la 6 ani de la debransare), si noroc ca a fost prevazator fostul proprietar si mi-a dat tot dosarul. Sper sa fie actele acolo. Vedem saptamana viitoare 🙂

  14. Mie mi-au calculat o generoasa regularizare la sănătate pe anul 2012. Nu am primit inca decizia de impunere, dar când am fost în decembrie pentru trimestrul IV, mi s-a zis și de această regularizare. Oare numai în noiembrie 2017 au descoperit-o????? Am vrut să plătesc cu cardul. Răspuns: asta nu se poate cu cardul, că e din 2012!. Nah, poftim!

    • dap, in 2012 s-a facut trecerea de la Casa de Sanatate la Fisc. Daca ti-aduci aminte, pana atunci iti plateai pensia la Casa de Sanatate, dup-aia a trecut la fisc si de-atunci, ani de zile, nu s-a mai stiut nimic de perioada aia. Eu tot intrebam ce mai am de plata, ei tot imi spuneau ca nu a aparut in sistem. Se pare ca decizia de impunere venita acum pentru 2012 include acel trimestru din 2012 cand s-a facut trecerea. Am intrebat-o pe inspectoarea mea daca ar trebui sa ma astept la recalculari si pentru anii urmatori si m-a asigurat ca nu. In schimb, mi-au trimis somatie sa depun declaratia pentru pensie 2012-2013, desi la vremea respectiva chiar seful de la fisc m-a asigurat ca nu trebuie sa platesc.

  15. Un prieten mi-a spus odata o vorba inteleapta: mortii se ingroapa cu pamant si cei vii cu hartii. Cat de trist ca e atata incompetenta tot pe banii contribuabililor

  16. O solutie posibila pentru dementa numita ANAF este sa fie privatizata inteligent, cu investitori institutionali romani (fonduri de investitii, de pensii) in proportie de 49%

    Functionarii si mai ales sefii sunt absolut coagulati in secolul 18 ca si atitudine si abordare; sa nu mai vorbim de „performantele” agentiei la colectarea veniturilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *