Doamne, dar cât o să mai vrea în brațe?

Acum câteva săptămâni mi-a scris o mamă. Adică stați, zilnic îmi scriu multe mame, dar această mamă anume mi-a scris acum câteva săptămâni, să mă întrebe așa:

– Am un bebe care vrea numai în brațe, voiam să vă întreb, cunoașteți multe mame, din experiența dumneavoastră și a lor, cam cât credeți că mai durează faza asta că nu prea mai pot?!?
– Salut, felicitări pentru bebe, să fie sănătos. Ce vârstă are?
– Cinci săptămâni.

Cinci săptămâni de bebe și mama aceasta nu mai poate să-l mai țină în brațe. Într-un fel, nu mă miră. Suntem în țara în care ținutul aproape de inimă este considerată încă de mulți eroare de educare, motiv de răsfăț și de stricat copilul. Dacă-l iei în brațe, clar ai fost manipulată. Dacă cere mult în brațe, în mod evident ceva n-ai făcut bine, copilul trebuie să fie independent. Chiar de la cinci săptămâni, dacă s-ar putea. Apoi, avem toate aceste gadgeturi și device-uri care ne îmbrățișează copiii în locul nostru, pătuțuri care îi leagănă, păturici calde care îi înfășoară, caruseluri colorate care le cântă, multe chiar cu vocea mamei.

Dar știți ceva? Pe bebeluși nu-i putem păcăli. Au un instinct și o inteligență impresionante. Și mai au ceva impresionant: nevoia de mama. Nu de jucării, muzică și legănat cu baterii, ci de mama. De mirosul ei. De pielea ei caldă. De bătăile inimii ei, pe care atâta vreme le-au auzit din corpul ei. Pentru un copil atât de mic, brațele mamei sunt singurul loc în care se simt în siguranță. Singurul.

Unii acceptă să stea o vreme în pătuț sau în landou sau în brațele altui om, dar și atunci tot la mami le e gândul, tot pe ea o caută.

Și mai știți ceva? E normal să fie așa, normal și sănătos. Nu e nimic în neregulă cu un copil de cinci săptămâni care vrea mereu în brațe. Nici cu unul de un an, nici cu unul de trei ani care tot în brațe își caută alinarea când e bolnav sau obosit sau fericit. Brațele noastre sunt casa lor, locul în care sunt acceptați, iubiți, în siguranță. Când nu mai cer acolo, e motiv să ne întrebăm ce-am greșit.

Cred că și trailerul vieții de mamă care ne este prezentat în reviste și filme nu e tocmai fidel realității, și așa se face că multe femei se trezesc luate prin surprindere de noua viață. La TV, bebelușii stau zâmbind doar la ei în pătuț sau în scoică, mama îi lasă cu oricine, iar ei se adaptează imediat și îi fac papa cu mâna. Realitatea e însă alta, și doar după ce o trăiești pe propria piele îți dai seama în ce te-ai băgat.

Da, copilul are nevoie de tine. Multă nevoie. La început, tot timpul. Apoi, mai prinzi câteva minute libere. După 3-4 ani, minutele se fac ore, căci cel mic merge la grădiniță. Încet încet se desprinde singur, când e pregătit. Orice tentativă a mamei de a-l împinge mai devreme în lume, de a-l dezlipi de ea cu forța, se soldează cu anxietate de separare, panică, plâns, agățatul și mai disperat de mamă.

Ce putem face este să ne asumăm dansul în care am intrat pentru că noi am ales să facem asta. Să recunoaștem că da, am avut așteptări greșite. Speram să avem un bebeluș model independent de mic, care să vrea în brațe doar când vrea și mami, în rest să doarmă singur sau să gângurească la el în pat până când adulții au timp și dispoziție să-l ridice de acolo. Dar uite că bebelușul acesta vrea mereu numai cu mami, iar mami simte că nu e pregătită, că nu mai poate, că vrea o pauză. Când se dă acest bebeluș jos din brațele mele?

Adevărat e și că primele luni cu un bebeluș pot fi solicitante, mai ales dacă proaspăta mamă nu are ajutor, a avut o naștere grea, un start greu în alăptare, nu e susținută și apreciată. Știu, pentru că am trecut și eu prin asta și a fost teribil de greu.

Dar știți ceva? Soluția și vindecarea tot de la copil vin. Luați-l în brațe. Priviți-l în ochi. E doar iubire acolo, iubire, dor, recunoștință. Acest om mic e carne din carnea voastră. E aici pentru că l-ați vrut. E speriat. Îl deranjează lumina. Frigul. Hainele. Singurătatea. Îi e foame, sete, frig, se udă. Iar voi sunteți soluția unică la toate aceste probleme. Mama. Dumnezeul copilașului.
Ca să vă fie mai ușor, cereți ajutor. Să vină cineva să facă ordine, să gătească. Soțul să mai scoată puiul la plimbare, să-l mai plimbe noaptea.
Magne B6.
Un sistem de purtare, ca mami să poată ieși la o cafea, la o plimbare, la un ceai cu prietenele, cu bebe adormit și fericit la piept.
O carte bună seara. Sau un serial.
O ieșire pe lună la salon sau la un masaj, cât tati plimbă căruciorul pe strada vecină.
Un pediatru de încredere.
O mamă sau un grup mic de mame care trec prin aceleași lucruri.
Dacă vi se pare insuportabil ceea ce trăiți, vă recomand să citiți despre depresia post partum și să căutați ajutorul unui specialist, uneori nu avem singure puterea de a ne ține la suprafață.

Nu e nimic greșit în a ține copilul aproape, nici pentru copil, nici pentru mamă. Iar când devine greu (și e normal să devină), o pauză scurtă face minuni.

Nimic nu e mai important în primii ani decât apropierea de mamă. Ușor nu va fi mereu, dar vă garantez că nu va dura la nesfârșit și că merită fiecare secundă.

Sursa foto: mamă epuizată cu bebeluș în brațe via Shutterstock.com

Pin It

32 Comments

  • Florina spune:

    Eu am inceput de la o vreme ca, atunci cand ies cu ambii copii pe strada si stiu sigur ca fiica mea s-a adaptat greu la situatia de a avea un fratior cu care sa imparta totul, sa o mai iau in brate pe strada, in timp ce ne plimbam si o iau sub pretextul ca-i arat florile de prin gradini la care ea nu ajunge cu privirea sau ca e minutul de repaus pentru piciorusele ei, etc. Ideea e ca am vazut bucuria ei cum isi pune mainile dupa gatul meu si zice „vai mami ce bine e la tine in brate…” Si fiica mea are 5 ani, dar de bucurat cred ca se bucura ca la 5 saptamani …:)

  • Alexandra spune:

    Al meu, la aproape 9 (ani) tot in brațe vrea… Sincer, și eu ma simt copleșită, dar îl țin ca ne face bine psihic amândurora. Fizic însă, mie…

  • Simona spune:

    Uff, avem 9 luni si deja mi se pare ciudat cand doarme cate o ora intreaga in patut (sau in pat) fara sa stea in bratele mele sau in sistemul de purtare. Nu stiu ce sa fac cu timpul ala :)) Bine, stiu, vad seriale 🙂 Sau fac ce fac mamele, mancare, curatenie. Deja sta cate o jumatate de ora cu bunicii, fara mine si mi se pare foarte greu sa nu il stiu langa mine. Timpul trece numaidecat si se desprind, cum spui si tu. Rabdare multa si tineti-va copilasii in brate cat mai mult!

  • Magda spune:

    Intr-adevar 9 luni de zile bebe a fost o particica din mama, i-a ascultat inima si asta i-a fost unica realitate, insa cred cu tarie ca inca din primele momente de viata, bebe trebuie si poate sa lege o legatura aproape la fel de intima si cu tatal. Nu doar mama este Dumnezeul copilului, el are doi parinti care il iubesc la fel de mult…da, mama a avut privilegiul timpuriu de a lega o legatura cu bebe, insa poate si tatal tanjeste dupa aceasta legatura si vrea sa o construiasca alaturi de bebelusul sau. Toata aceasta glorificare a mamei ca unica nevoie a bebelusului mi se pare ca il face pe tata o a cincea roata de la caruta…tipul ala care plimba si el caruciorul pe langa salonul unde mama s-a dus sa castige o ora de relaxare, sau tipul cu care bebe e lasat 15min cat mama face un dus. Este o situatie win-win atat pentru bebe cat si pentru tata, daca tatal il tine la pieptul lui pe bebe, daca fac si ei skin on skin, daca si tatal in poarta in sistem, pentru ca bebe e si particica din tatal sau si are nevoie sa il simta si sa construiasca inca din primele clipe de viata o relatie de iubire si cu tatal.
    Sunt total de acord cu acest articol, da, bebe are nevoie sa fie alaturi de cele doua fiinte care l-au creat, trebuie sa le simta aproape, sa le simta pielea, caldura, bataile inimii…amandurora, nu doar ale mamei. Imi pare rau daca sunt off topic, insa mereu, in majoritatea articolelor citesc doar despre mama si importanta ei pentru cel mic si senzatia este de diminuare majora a rolului tatalui. Sunt sigura ca si el isi doreste o relatie cat de cat similara cu bebele lui precum are mama, insa prin toata aceasta promovare asidua si exclusiva a rolului ei in cresterea si implinirea nevoilor copilasului cred ca se alieneaza tatal.din ecuatie. Daca recunoastem si spunem mai des mamicilor ca bebe are o legatura unica cu ele insa trebuie lasat sa aiba una si cu tatal, cred ca vom vedea mai multe femei care se mai relaxeaza si lasa din fraie si in mainile partenerului, pt ca in afara de alaptat, tot ce face mama poate face si tata, iar daca este lasat sa le faca, o sa castige acel timp cu bebe, care ii ajuta pe cel mic sa capete aceasi incredere si sentiment de siguranta si in bratele tatalui.

  • Delia spune:

    Cum am putea convinge pe ceilalti din familie, care ne acuza ca i-am stricat si ca ii alintam pt ca ii tinem in brate? Nu intamplator, aceleasi persoane refuza sa se documenteze si sa asculte si alte puncte de vedere…

    • Madalina spune:

      Nu trebuie sa convingi pe nimeni de nimic. Tu il cresti asa cum vrei. Ceilalti se vor obisnui sau nu cu metoda aleasa de tine.
      In plus, din experienta iti spun ca, oricum ai face, ceilalti te vor critica.
      Am alaptat pana la 2 ani. Dupa 6 luni, incepuse deja calvarul criticilor: nu-i mai da, il obisunuiesti prost, nu mai are nevoie, nu mananca bine din cauza sanului, etc. Mi-am vazut de treaba si am ignorat sfaturile.
      Acum, cei care ma criticau atunci, se declara impresionati se alaptarea pana la 2 ani, spun ca sigur copilul meu e atat de echilibrat si cu o imunitate atat de buna datorita alaptarii prelungite.
      Cainii latra, caranava trece. Tu stii cel mai bine ce nevoi are copilul tau. Restul pareristilor sunt egali cu zero.

  • Raluca spune:

    Al meu mare are numai 3 jumate. De fiecare data cand mai face cate o trasnaie sau ceva… il intreb: vrei o imbratisare? 99,99% raspunsul va fi DA. Si cu siguranta imbratisarea se va transforma in cateva minute de tinut in brate. Si ma pupa, si ma tine strans si ma topesc. Cel mic… zici ca e legat de brate… si are 1 an si 5 luni. Dar va veni si ziua cand or sa fuga de mine: Vaaai mama te vad colegii nu ma mai pupa… E important sa fim alaturi de ei cand au ei nevoie de noi nu cand ni se pare noua. La 5 saptamani nu imi venea sa ii las din brate pe nici unul din ei 🙂 Dar da, cum bine ai spus… traim in societatea in care isi permite lumea sa iti spuna pe strada: da lasa-l jos ca e mare… de parca il cara baba bagacioasa nu eu.

  • Anca spune:

    Mie cand mi-a spus medicul pediatru ca la 3 luni un bebe trebuie sa stie ca exista si ”NU” si cand plange trebuie sa il las sa planga singur in patut… am zambit si am schimbat pediatrul. 🙂
    Si acum, cand are cinci ani, l-as tine in brate si l-as pupa intr-una! Norocul meu ca inca mai vrea si el. Nu stiu cum alte mamici se plictisesc de tinut un bebe in brate, cred ca se lasa foarte mult influentate de parerile altora. Le-as sfatui pe acele mamici sa isi asculte instinctul si sa isi tina puii in brate cat de mult. Nimic nu ma face sa ma simt mai implinita decat atunci cand imi tin copilul in brate, stiind mai ales cat de bine ii face si lui.

  • Dana spune:

    Piciul meu are aproape 6 ani si 30 de kg, inca ma fortez sa-l tin in brate, sa-l miros. Dorm cu el si o voi face pana o sa ma goneasca el. Trebuie sa ne bucuram de clipele cat sunt dependenti de noi, o sa vina vremea cand o sa fuga de noi si n-o sa stea la pupat, dragalasit, mirosit.

  • Florina spune:

    Stii, trebuie sa avem toleranta maxima noi toate, cu femeile in perioada de lehuzie ca in cazul prezentat de tine. Sunt absolut sigura ca, daca acea mamica ar fi primit o vizita a unei persoane din familie, dar care sa spunem, nu-i era tocmai pe suflet, si aceea il lua pe bebe in brate, s-ar fi activat toate instictele de leoiaca, lupoaica, tigroaica sau ce-o vrea e si l-ar fi dorit din nou in brate pe puiul ei, l-ar fi tinut asa strans doar pentru ea si ar fi realizat, „Doamne, ce bine ca vrea in bratele mele, doar aici sa stea ca va veni vremea cand nu va mai fi langa mine”. Deci, sa nu judecam chiar daca pare ciudata intrebarea ei, era doar obosita, sunt sigura, era extenuata si mai ales era … lehuza adica emotii, hormoni, etc, stiti si voi… Eu am judecat stramb in prima instanta si regret… :((( Acum inteleg si mai bine porunca SA NU JUDECI!!!

    • Andreea spune:

      Subscriu! Mie mi s-a parut un articol malitios. In sinea lui e ok, normal ca locul unui copil e la mama/tata in brate atunci cand are nevoie si vrea, dar asta ii spui tu unei femei care a nascut de 5 saptamani? really? chiar au uitat toate cititoarele comentatoare cat de GREU este la inceput? Nesomn, alaptat, poate mama nu are ajutor, poate e primul copil, poate a avut o nastere grea etc. Hai sa fim seriosi! Primele saptamani or fi ele frumoase, dar sunt grele nene, nu sunt lapte si miere. Nu toata lumea e ca ducesa de Cambridge la cateva ore dupa nastere. Big dislike de la mine Ioana. Eu chiat te citeam cu drag si chiar mi se parea ca ai o oarecare finete in lucruri de genul asta.

  • Simona spune:

    Puiuta era mai mica de 2 saptamani si imi ziceau sa nu o mai tin doar in brate pentru ca se invata. Dar eu am facut cum am simtit.
    Eu le recomand mamicilor sa cumpere un balansoar usor, sa il poata lua la bucatarie, la baie ca sa poata manca linistite, sa faca un dus. Daca vorbesti cu copilul sau ii canti se simte bagat in seama si te poti odihni 15-20 de minute.

  • Monica Popa spune:

    O Doamne! Bun și articolul, bune și răspunsurile.
    După cum se vede sunt experiențe de toate felurile.
    Eu sunt o norocoasă. Mă mir una într-una de ce bebeluș perfect am😆😉😊. Deci pe bune. Așa am fost de la început. Chiar și acum aș vrea să dorm cu el în pat dar nu avem nici o șansă. Așa s-a învățat.
    Dar asta nu înseamnă că nu avem și noi tet a tet urile noastre cu îmbrățișări și pupici. Iar când”mă ceartă” dacă mă vede că pup un alt copil este pur și simplu delicios.
    Regula numărul 1 și sfatul meu principal este să fiți calme, zen, liniștite. De aici pleacă totul.
    Numărul 2. Relax. E doar un copil. Se va adapta la mediul și stilul vostru de viață. El la voi. Nu voi la el.
    Nu vă mai comparați cu nimeni. Fiecare are ritmul lui. Care mai slab, care mai grăsuț. Care merge de la 9 luni care de la un an și chiar mai târziu.
    În toate copilul tau sau al meu va fi imaginea noastră. Ce va vedea la noi aia va face. Sunt așa de convinsă de această vorbă că o să o repet de o mie de ori.
    😘
    P S. Te citesc cu mare drag.

  • Lina spune:

    Imi aduc aminte de prima zi in care sotul s-a intors dupa 3 saptamani de la nastere la munca si m-a lasat singura cu bebe acasa.
    A plecat la 10 de acasa si s-a intors la 3 PM si cred ca l-am sunat din 10 in 10 min sa ii spun ca bebe urla de nu mai poate si eu nici macar la toaleta nu reusesc sa merg. Apoi il sunam sa ii spun ca e totul e bine si poate sa lucreze linistit in continuare si tot asa.

    Ar trebui sa ne intrebam de ce le este asa de greu proaspetelor mamici. Eu am gasit mai multe raspunsuri dupa multe carti si multe bloguri citite in carte lui Jean Liedloff „The Continuum Concept”. Dc vreti sa cititi cateva pareri in romana gasitit aici:

    http://alexcreste.blogspot.de/2012/04/continuum-concept.html
    si aici
    http://www.totuldespremame.ro/copilul-tau/carti-de-parenting/conceptul-continuum-o-revelatie-personala

    Esenta e ca societatea moderna s-a indepartat foarte mult de la natura sa esentiala, cand succesul supravietuiri era asigurata de comunitate, unde totul se face impreuna:
    mancare, spalat, vinat, cresterea copiilor.

    Mamele din ziua de azi se trezesc la 20 si ceva sau poate si mai tarziu cu un bebe in brate si nu stiu ce sa faca cu el.
    Pai i-a sa luam exemplu parintilor nostri care au trait la tara si au avut mai multi frati.
    Copilul mai mare crestea copii mai mici in joaca. Familia si vecinele ajutau femeia lauza.
    Abia dupa ce am nascut am inteles mitul cu femeia lauza care nu are voie sa iasa afara din casa in primele 40 de zile. Ideea era ca mitul o proteja pe proaspata mamica sa nu iasa la treburile casei si a gospodariei imediat dupa nastere ci sa aiba timp sa prinda puteri.

    Si atunci cand esti in comunitate si faci lucrurile impreuna nimic nu e greu.
    E drept ca mamele din ziua de azi au scutece de unica folosinta, au masina de spalat, de calcat nu mai e nevoie, mancare poate comanzi repede ceva.
    Dar… dar f multe mame sunt izolate, suprasolicitate, nemancate, nedormite, se simt neintelese si toate duc la depresie.

    Dar ca sfarsit al comentariului as adauga ca un sistem de purtare a fost si la noi mana cereasca si chiar devenise amuzant sa fac treburile casei, sa mananc, sa citesc sa dorm cu bebe in marsiupiu.

    Si taticul a fost super entuziasmat sa il poarte pe bebe in marsiupiu, sa il simta asa de aproape.
    Asa ca bebe era fericit si noi 2 pe langa el.

  • o femeie spune:

    Citisem mai demult ca maternitatea ramane in subconstient, ca tanara mama copie o parte din cele primite cand era bebelus. Si ma intreb cat de putin a fost tinuta in brate….

    Zau, eu si acum as vrea in brate 🙂 si am implinit 40 de ani 😀

  • Cristinik spune:

    Am un fiu care peste nici doua luni va face 5 ani (nici nu imi vine sa cred!!!!! cand o fi trecut timpul?!?)….primul an a fost foarte greu, foarte, foarte greu – exact cum spui si tu, Ioana – asteptarile mele nu prea se pupau cu realitatea…..copilul nu dormea noaptea, voia leganat si plimbat cate o ora ca sa stea 10 minute in patut, apoi se trezea si de cate 20 de ori pe noapte, urland si linistindu-se doar plimbat prin casa…..Ziua, din nou….brate, brate si iar brate….. Nu mai spun ca primele 3 luni din viata a dormit doar pe carne de om (95% din timp pe mine, ca doar mami statea acasa cu el….). S-a ridicat in picioare la 5 luni…..singur, singurel….la 7 luni mergea tinandu-se de mobile si la 9 luni mergea si alerga peste tot…..dar tot in brate la mami voia mai mult…..Era greu sa iesim undeva, sa mergem la cumparaturi sau la piata sau pur si simplu in vizite…. Insa, imediat dupa ce a implinit un an….a inceput sa se desprinda usor – usor…..Nu e genul de copil care sa stea toata ziua lipit de tine….ii place sa alerge, sa exploreze, sa se lupte, sa descopere dragoni si cavaleri in orice gard si copac sau in orice perna si dulap….Trebuie sa ma lupt cu el ca sa „smulg” un pupic sau o imbratisare…..Mi-e dor, mi-e atat de dor sa mai stau cu el in brate cu orele….(bine, nu m-ar mai tine spatele sa il car asa peste tot! :))) ) Si cel mai mult imi creste inima cand uneori imi cere la somnul de pranz sau de seara „sa ne plimbam prin casa si sa cantam, mami”….
    Cand sunt mici, zilele sunt luuuuuungi….totul e nou si greu si epuizant….. Dar anii trec ca vantul….si nici nu iti dai seama cand ajungi sa iti doresti sa mai poti sa iti tii copilul in brate cu orele…. Cand il vad acum inalt, liber si salbatic precum vantul…..mi se face atat de dor de el-mic…..

  • Ileana D. spune:

    Buna! Acest articol a fost scris fix la tanc. Azi bebelusul meu implineste fix 5 saptamani si iubeste sa stea la mine in brate. Eu dupa nastere mai ales simteam fix aceeasi nevoie. Am avut o nastere frumoasa insa am perceput-o ca o separare de fiinta care locuise in uterul meu timp de 39 saptamani si tinutul in brate ne-a ajutat deci pe amandoi.
    Deoarece in articol si mai multe comentarii mentioneaza sistemele de purtat as dori sa cer parerea mamelor in privinta acneei la nou nascuti. Bebe adora sa stea in manduca sling… si eu la fel insa se supraincalzeste si se irita foarta tare pe obraji si piept. Aveti vreun sfat pentru aceasta privinta?

    • Florina spune:

      Eu am observat ca doar fetitele au criza acneica si ea trece de la sine, de baietei nu stiu nimic, al meu n-a avut-o.

    • mihaela spune:

      Cel mai probabil e dermatita atopica. Un dermatolog poate da diagnosticul si tratamentul corect.

    • Gaddry spune:

      Draga Ileana, n-as incadra la acnee aceasta problema.E o iritatie a pielii. Mie mi-a recomandat doctorul o lotiune de corp (ca un lapte) si sa las pielea sa respire de fiecare data cand e posibil. Nu e ceva sa te sperii.

    • Cora spune:

      Functioneaza si folosirea unui detergent special pt copii, insa pentru bluzele tale, de care se atinge copilul cand e tinut in sistem…

  • ID spune:

    Cel mai greu e cand toți trei (sau mai multi) vor în brațe la mami. Și când și mami vrea asta. Și când fiecare vrea exclusivitate sau macar un braț… Eu ii car zilnic pe cei mici in marsupii fata -spate, iar pe cel mare îl trag la deal pe mașinuță. Și tot sufletul mă doare, nu trupul…

  • Miruna spune:

    Nu cred ca ar trebui abordata asa aceasta femeie. Desi stiam si imi doream sa il tin la piept cat mai mult, cat isi doreste el, etc.. Insa, de la 2 luni pana pe la 4 luni, avea zile intregi in care dormea doar o jum de ora pe zi, + trezit noaptea din 3 in 3 ore. Pentru mine a fost horror, abia faceam fata, si da, imi doream si eu sa treaca cat mai repede acele zile. De fapt, a fost doar un puseu mai lung, si apoi lucrurile au revenit la normal.

  • Mira 2 spune:

    Din articol reiese că persoana nu vrea să îl ţină în braţe, nu că i-ar spune cei din jurul ei să nu îl ţină. Mai sunt si femei de genul acesta. Cine ştie, poate că în realitate sunt destul de multe.

  • Raluca spune:

    Al meu bb a fost atipic. A dormit la el in patut, cu mine in camera, fara probleme,pana la 4-5 luni. In brate il tinmai mult acum (la peste un an) decat atunci. Cat a fost mic avea un leganus cu cantecele si era f binedispus acolo. Eu nu am simtit nevoia sa-l tin non-stop in brate. Mai mult, 4-5 ore pe saptamana statea numai cu tatal lui pt ca eu luam o gura de aer (il alaptam din ora in ora ziua) si ma intalneam cu prietenele in oras.Aveam nevoie de orele astea xa de aer. Imi reincarcam bateriile si ma intorceam acasa cu dor de copil. Acum insa, la peste un an, vrea mult in brate. Evident ca la peste cele 10 kg ale lui nu pot sa-l tin pe cat ar vrea el. Ma doare spatele si am si altele defacut.

  • Gaddry spune:

    In primele saptamani si mamica are nevoie sa se adapteze ca bebe are nevoie in brate. E o chestie de obisnuinta. De unde aveam tot timpul mainile libere, acum trebuie facut totul cu o mana..Cu toata dragostea pe care o ai pt bebe, nu-i usor sa nu mai ai libertate de miscare. Pana pe la 3 luni, te cam misti peste tot cu el in brate.. mai putin in minutele in care adoarme (daca reusesti sa-l lasi jos fara sa simta) .. Wrap-ul a fost un ajutor miraculos in cazul nostru. LA inceput am tot zis ca n.am nevoie.. ca pana il infasor si desfasor.. ca nu stiu cum sa-l leg.. etc. Dar cand am vazut ce bine e cu bebe linistit(fara crize de plans) ca nu e lanaga mami si cu mainile libere.. a fost super. Si papi(tata) a purtat wrap-ul.. cand spatele meu nu mai rezista (durerii de la greutate). Toate au fost etape.

  • Mirona spune:

    Cea mare are trei ani si tot la mine in brate ar sta. Tot timpul daca ar putea. Doarme langa mine.
    Cel mic are aproape un an, doarme noptile in majoritatea timpului pe genunchii mei. Si oricat de mult timp a petrecut cu tat-su (pentru ca cea mare avea nevoie de reasigurara mea), tot la mine trage si se agata efectiv cand nu vrea la altcineva.
    Sunt ai mei, i-am facut, mi-i asum. Asa ca la mine in brate sa stea cat or vrea si cat oi putea.
    (Da, am si momente cand nu pot / nu mai pot / nu am chef.) Atunci sunt sincera si le spun ca nu mai pot, am nevoie de o pauza.
    Ni se intampla rar, ca ziua fiecare e in treaba lui, deci profita seara.
    Cat despre „copilul se adapteaza la voi, nu voi la el” ha ha ha ha ha! Depinde daca adultul vrea sa doarma au ba!

  • Mihaela spune:

    Eu nu cred ca asa se pune problema.

    Ok, ai un copil. Si te-ai saturat sa il tii in brate. Ce faci?

    1. devii mama-eroina, te sacrifici pentru el ca deh, tu l-ai facut, acumulezi frustrari, ba mai acumulezi si vinovatie cu „oare ce o fi in neregula cu mine?”. nu poti sa tii fatada asta permanent si incepi sa tipi la sot, la copil cand creste, nu mai ai chef de nimic.

    2. accepti ca fiecare persoana e diferita si ca daca nu iti tii copilul in brate des nu esti totusi un monstru. il acomodezi cu patutul si incerci sa iti iei revansa prin alte aspecte: gatiti impreuna, va jucati impreuna etc. toata lumea e mai multumita ca esti si tu mai multumita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *