Noaptea cea lungă

Aproape ai adormit, ca în fiecare seară. Copiii sunt bine, dorm. Soțul la fel. Pisica, părinții, toată lumea bine, fiecare la locul lui de somn. E târziu și simți cum aluneci spre locul acela cald, moale, lichid, negru și confortabil care e somnul. Acolo unde în sfârșit nu sunt gânduri, voci, griji. Unde nu e nimic de făcut. De care ai atâta nevoie ca să supraviețuiești și mâine. Acolo unde nu trebuie să mai fii adult, să ai grijă de alții și de tine. Liniște. Odihnă. Pauză.

Dintr-odată, îți simți inima bătând mai repede. O auzi ca pe o tobă. Bum bum bum bum. Îți zvâcnesc tâmplele. Te înțeapă undeva în piept. Te ridici buimacă.

O fi infarct? Cum zicea acolo în articolul ăla, gheară în piept, puls alert, senzație de sufocare… Asta e. Fac infarct.

Pulsul e tot mai mare, te ia cu amețeală. Ai gâtul uscat. Te ridici val vârtej din pat, mergi să bei o gură de apă. O fi de la nemâncat? Sau poate e de la calciu? Oboseală?

Musai trebuie să merg la analize. O să mă programez chiar mâine.

Te bagi înapoi în pat. Gheara te-a mai slăbit puțin. Inima bate la fel de tare.

Nu îndrăznești să stingi lumina. Dacă te ia iar?

Analize. Dacă e ceva în neregulă? Poate e cancer… Atâta lume moare de cancer acum… Tineri, bătrâni, de-a valma… Sigur ne vine și nouă rândul. Sau copiilor. Aoleu. Doamne, n-aș putea trăi cu asta…

Fără să-ți dai seama, îți curg lacrimi pe obraji. Te ștergi cu un colț al cearceafului și te întorci pe partea cealaltă.

Ai putea să deschizi telefonul și să te plimbi puțin prin viețile altora, dar știi că asta n-o să te ajute prea mult. O să fii și mai sigură că e ceva în neregulă cu tine. Ceilalți au vieți liniștite, dorm noaptea, nu ca tine, huhurez bocitor la 2 dimineața.

Iei cartea de pe noptieră. Ațipești cu ea pe piept. Stingi lumina. Adormi.

Poate dormi până dimineață, poate te trezești din nou peste o oră, gheara nu doarme.

A doua seară ești frântă de oboseală, dar parcă nu-ți vine să te întinzi. Dacă vin iar gândurile? Fricile? Durerea? Panica uriașă că nu știi dacă o să fiți bine și până când?

Începi să te rogi. La Dumnezeu, Isus și toți sfinții, să-ți dea pace și somn.

Îți vin în cap buluc tot felul de oameni, scene, amintiri, diagnostice, morți.

Teama de moarte. Mai ales asta. A ta și a altora.

Vrei doar să dormi. Să se facă liniște, să nu mai vină nici un gând, nici rău, nici bun. Dar nu știi să le oprești, nu știi să faci pace, în tine e furtună.

A apărut dintr-odată, nimic n-a dus aici, nu s-a întâmplat ceva anume, nu m-am gândit la ceva rău. Ce-o fi cu mine?

 

Ce e cu tine e că ești om. Ai trecut prin multe, doar că ele n-au trecut, sunt încă acolo, în tine, amintiri, gânduri care generează emoții care te surprind. Credeai că ai închis capitole, dar ele pulsează acolo fără vrerea ta și uneori dau pe dinafară. E normal. Nu e și sănătos, dar nici nu o să te omoare. Mergi la terapie. Vorbește cu cineva despre asta. Cauzele anxietății, ale insomniilor, sunt în tine. Le poți afla cu ajutorul potrivit, și odată ce le afli, n-or să te mai țină trează noaptea.

În orice caz, nu ești singura. La patru dimineața m-am ridicat în fund cu inima în tâmple. Mi-am adus aminte de un lucru rămas nerezolvat. Apoi de moarte. Apoi de boli. Abia pe la ora șase am reușit să ațipesc la loc. M-am trezit la opt buimacă, de parcă tocmai plânsesem ore în șir.

Poate chiar am plâns.

Și m-am gândit să scriu despre asta. Nu știu de ce… Ăsta a fost unul dintre gândurile de azi noapte. Să scriu despre asta.

Sursa foto: insomnie via Shutterstock.com

 

Pin It

30 Comments

  • Miruna spune:

    Mă bucur că n-ai făcut infarct. Deși nici insomniile, atacurile de panică sau depresiile nu-s puțin lucru. Doar că oamenii se îngrijorează mai tare când alți oameni fac infarct.

  • Marina spune:

    Din experienta pot spune ca pana sa ajungi la doctor e musai sa iei cateva pastile de magneziu, sa te mai linistesti putin. Iar la psihiatru/psiholog sa povestesti tot-tot ce ai in cap si nu ai spus nimanui, fara jena, oamenii aia sunt acolo sa te ajute nu sa te judece.

  • C spune:

    Pe termen scurt si din experienta personala mai ajuta: magneziu (peste 500 mg), un complex de vit B (face bine la nervi), fara alcool (accentueaza starile de anxietate) si cofeina (cafea, cola, energizante) cat mai putina si niciodata dupa ora 2 dupa-masa, sport (mult, pana la epuizare).
    Atentie si la glicemie, daca e prea scazuta „ajuta” la atacurile astea de panica.
    Ajuta si sa nu iti petreci timpul intr-un mediu negativ. La un moment dat mi-era plin feedul de FB de povesti cu copii grav bolnavi. Apucasem sa citesc odata si inca o data si algoritmul invatase ca asta ma intereseaza. Ajunsesem sa vad simptome de boli terminale in orice stranut al copilului meu. Am luat masuri drastice si acum vad doar pisici. E plina lumea de durere si suferinta dar incerc sa o tin departe de bula mea ca sa ma protejez.
    Bineinteles terapia e sfanta dar, daca nu se poate, din diverse motive, e bine sa ai niste trucuri care te ajuta sa supravietuiesti.

  • Marina spune:

    Nu stiu daca e bine sa scriu despre asta, poti sa nu publici … sunt niste suplimente naturiste , Sirin se cheama, nu au efecte averse si sunt foarte, foarte bune, medicina indiana.
    https://comenzi.farmaciatei.ro/farmacie/boli_neurovegetative/sedative/sirin_30_capsule_bio_vitality-p10017625

    • Cristiana spune:

      Nu exista „fara efecte adverse”, si apa poate avea efecte adverse. Cand cititi ca cineva isi face reclama cu „fara efecte adverse”, mai ales in lumea putin controlata a suplimentelor „naturiste”, fugiti. Ala ar fi un atac de panica potrivit! 🙂

  • Eliza spune:

    Si faci bine ca scrii. Ii ajuta pe alții să știe, sa afle ca se întâmplă si altora, ca e ok sa se întâmple atâta timp cat ai grija sa afli de ce si sa te tratezi. Durerea de suflet este ca o durere de măsea, daca o ignori, tot revine, ba chiar daca nu investighezi, se poate infecta. Mulțumesc ca scrii despre asta. Îmbrățișări!!!

  • Anca spune:

    Multumesc ca scrii despre ceva ceea ce simti si ne arati vulnerabilitatea umana. Suntem oameni, plini de emotii si de trairi. Imbratisari, printesa!

  • Silvia spune:

    Pfff, si cate nopti asemenea nu avem cu totii. Mi-am zbatut miile de neuroni si analizat fiecare particica de viata nopti la rand. Am cautat raspunsuri si am gasit cateodata. Alteori au ramas pur si simplu taceri. Dar teama de care spui tu, cu oricata terapie si pastile si discutii as fi urmat tot nu a disparut si probabil nu va pleca nicicand. Lumea in care traim este tot mai nesigura, moartea se muta tot mai aproape si mai des printre cei vii. Iubire constienta pe care o simtim unii fata de altii a crescut si ea. Iar puse in aceeasi minte, traite de acelasi suflet vor da probabil mereu acelasi rezultat: teama de a nu pierde, anxietatea de a nu se schimba in rau. Si probabil nu vor pleca nicicand, ne vor insoti acolo, in spate, sa ne aminteasca de tot ce trecator, sa ne responsabilizeze de tot ce e acum prezent.

  • Moni spune:

    Da, TERAPIE!!! Intotdeauna terapie…cred ca o sa merg toata viata. Pe mine ma ajuta mult seara cand vin gandurile, incep sa numar si sa simt lucrurile bune din viata mea.
    Ma uit langa mine vad copil sanatos care doarme linistit, ma uit la mine sanatoasa, intreaga..ma uit la casa si ma bucur ca avem acoperis deasupra capului, ca am job minunat, sot delicios si care ajuta, parinti sanatosi, mancare in frigider. Recunostinta e cea mai puternica arma din cate am gasit eu pentru gandurile alea. Ma napadesc si pe mine cateodata, nu tot timpul imi iese cu recunoastina…dar in multe cazuri amelioreaza mult simptomele. Cateodata doar am nevoie sa plang … si plang, apoi imi spun iar „rugaciunea de recunostita” si e mai bine. Si mai ajuta mult sa stiu ca nu sunt singura. Multumesc pentru text, esti minunata ca scrii despre lucrurile astea grele.

  • July spune:

    Veriffica tiroida ….. eu am hipertiroida si ceea ce ai scris, seamana mult cu starile prin care am trecut acum doi ani!

    • Anca spune:

      Da, e o boala cu multe fete, si nu iti poti da seama ca o ai f bine. E bine de verificat cand aveti simptome potrivite.
      Da, poate da probleme.psihice de stres, anxietate, depresie etc

  • Stropic spune:

    Ajuta mult sa stii ca nu esti singur.

    Ajuta mult sa vorbesti cu cineva, mai ales terapeut.

    Ajuta mult sa citesti, sa gandesti, sa iti dai seama ca nimic nu poate fi asa de rau.

    Ajuta mult sa faci sport.

    Ajuta mult sa faci liste cu tot ce merge bine zi de zi.

  • Maria spune:

    Bună.Te citesc de foarte mult timp.Atât de tare mă regăsesc în ceea ce ai spus în articol,,huhurez bocitor la 2 dimineața”…E de râs dacă toate aceste episoade nu te-ar lăsa atât de secătuită de energie și atât de confuză.Mi-am dorit mereu sa fiu altfel,ca niste persoane pe care le văd împăcate cu viața.Nu am găsit nici o metodă de a deveni așa ,de a găsi liniștea.Noaptea e și pentru mine de multe ori timpul când Frica capătă putere…..

  • Andreea (o Mamica) spune:

    Faci foarte bine ca scrii, ca mergi la terapeut, ca vorbesti despre asta si cauti ajutor … cu siguranta vei gasi raspunsurile, linistea, acceptarea … e important sa stii ca nu esti singura, chiar daca nu cred ca de aici iti vei gasi linistea, ci din tine insati.

    Nu sunt specialist, dar textul tau imi da impresia unui atac de panica …. Am experimentat si eu acest lucru (mai precis jumatatea mea). Pentru mine a fost foarte dificil sa vad prin ce trece, eram ca un spectator la ceva ce nu intelegeam, mi se parea ca era o furtuna intr-un pahar cu apa, isi facea griji pentru nimic (ceea ce inveitabil ducea si la conflict intre noi), pana cand totul a culminat cu atacuri repetate de panica … atunci am inteles ca trebuie sa cautam ajutor, am consultat mai multi terapeuti pana sa-l gasim pe cel care ne-a ajutat, am mers si eu la inceput la sedinte.

    Cateva lucruri importante care le-am invatat si care le pot impartasi:
    – pentru el: sunt legate de lucruri ne-rezolvate din trecut / din copilarie care au nevoie sa iasa, sa fie constientizate / traite. Totul se accentueaza pe un fond de personalitate perfectionist, care cauta neincetat raspunsuri sau sa gereze situatia, iar la un moment dat corpul iti spune: „stop, nu pot controla totul, „let it be”. Dar oricum, ce ni s-a spus, e „bine ca ies la varsta asta (pana in 40 ani), ca oricum ar fi refulat poate mai tarziu, si atunci ar fi fost mult mai greu de tratat”.
    – iar pentru mine, sfatul care l-am primit „nu fa nimic diferit, nu schimba nimic din ce ai facut pana acum, doar fi langa el sa il asculti, fara sa judeci, fara sa te ingrijorezi si tu la randul tau, da-i siguranta ca esti langa el si ca treceti prin asta impreuna”.
    – practica activitatilor in natura: sport, yoga, mers cu bicicleta, iarasi ne-a ajutat f mult.

  • Geo spune:

    😞 Cred ca asta se intampla dc rascolesti lucruri prin terapie mai ales, nu zici? Adica procesul de vindecarr inteleg ca e f lung si dureros…asa citesc.
    Pe mine ma ajuta rugaciunea sistematica in perioade de tulburare. Citita, idei randuite. Cred ca e printre cele mai bune forme de terapie (fara a nega terapia psihologica care si are rostul ei). Fara rugaciune…nu cred ca poti izbandi cu adevarat.

    • Andreea (O Mamica) spune:

      @Geo: Da, cred ca ai perfecta dreptate, si dupa parerea mea, aici e miezul adevaratei credinte, daca spunand o rugaciune te linisteste sau nu in perioade de tulburare … pare simplu de spus, dupa parerea mea tare greu de pus in practica si aici depinde de cat de credincios esti. Personal, chiar daca consider ca „am credinta”, pe mine nu reuseste sa ma linisteasca (cine stie, poate e etapa urmatoare care trebuie sa o parcurg). Credinta pe mine ma linisteste in sensul ca ma simt cumva ocrotita, imi da incredere sa caut raspunsul, sa nu renunt, dar nu sa accept si sa nu mai rascolesc.
      Acceptarea/vindecarea e intre-adevar e un proces lung (si aici e nevoie de un terapeut / carti / sfatuitori buni); nu stiu daca l-as numi dureros. Dar merita din plin parcurs. Ce a fost interesant e ca, in momentul cand am reusit sa trecem peste, sa gasim niste raspunsuri (e poveste lunga, mi-am dat seama ca atacurile lui de panica au declansat si la mine chestii din trecut cu care mi-am dat seama ca trebuie sa fac pace si sa le accept), parca eram mai prezenta, lucrurile aveau mai mult gust, simturile imi erau mai alerte, cumva viata isi capata sensul ei natural, simteam ca o traiesc, ca sunt in locul care trebuie sa fiu, ca fac ce trebuie sa fac, fara sa am impresia ca ratez ceva. Si cumva imi da incredere ca in momentul cand copiii mei vor trece prin asta (toti trecem prin asta intr-o buna zi), voi avea resursele/experienta necesara sa stiu cum sa ii ghidez sau cum sa cerem ajutor in caz de nevoie.

  • Florina spune:

    Mama, dar e nasol rau ce descrii tu acolo, cel putin asa pare, ca anxietate sigur am si eu, dar p-asta cu insomniile si cu gheara in piept chiar n-am patit-o, Slava Domnului. Avand in vedere ca esti mama de 2 copii mici plus femeie de cariera, deci super ocupata si cu toata energia consumata la sfarsitul zilei, teoretic, zic si eu, ar trebui sa dormi bustean, neintoarsa, si, cum nu e asa, clar, cred ca e nevoie sa ceri sfatul unui specialist, medic generalist, psiholog, ce vrei tu, esti femeie inteligenta si vei sti, dar sigur nu o lasa asa, situatia, ca pare nasol 🙁

    • Printesa Urbana spune:

      Oh, acum se intampla mult mai rar, ma ajuta mult terapia si cititul si magneziul si melatonina. Era o vreme cand nu dormeam cu saptamanile, acum se intampla cam 2-3 nopti la cateva luni. Am facut analize, fost la medic, sunt vechile mele angoase, cauzate de niste chestii anume cu care inca trebuie sa fac pace.

      • Florina spune:

        Inteleg. Eu am avut o faza nasoala acum mai bine de 1 deceniu cand n-am dormit 2 nopti consecutiv si am mers asa chiauna la generalist, ala mi-a dat direct xanax si, cand am auzit numele, m-am trezit brusc din depresie sau ce-o fi fost, am adormit instantaneu noaptea urmatoare, DAR am cautat un preot ulterior si incet-incet am descoperit cauza si am tratat efectele prin spovedanie, etc. Deci… ia-ti in calcul pentru chestiile cu care n-ai facut inca pace si sa vb cu un preot bun 🙂 Nopti linistite si odihnitoare iti doresc 🙂

  • CR/ST/AN spune:

    Las cateva sfaturi simple, pentru persoanele ce se regasesc in starile descrise de Ioana:
    o adormit inainte de ora 10 seara
    o lasat candela sa arda de seara pina dimineata, va purifica atmosfera din camera
    o stat un pic mai mult la soarele cel bland, cu hainele pe voi, (nu la plaja) dimineata si/sau seara, atunci cand nu este puternic, primavara, o parte din vara si toamna

    • Printesa Urbana spune:

      adormit inainte de 10 seara. :)))) buna asta. o sa o tin minte pentru viata viitoare. 🙂

      cum sa dorm cu foc aprins? omg n-as putea inchide ochii de frica incendiului. no way. prefer o insomnie cinstita unui incendiu, zau.

  • Geo spune:

    @Andreea: credinta inseamna a cauta sa intri in relatie cu Dumnezeu. A comunica. Este o dinamica continua acolo, care presupune implicare din partea noastra. Nu este un dat, am sau n am credinta, dupa parerea mea. Credinta se castiga zi de zi. E o vorba: „De ce te apropii, se apropie de tine”. Deci e vorba de un exercitiu de vointa: vreau
    sa L cunosc pe Dumnezeu:). Ce fac? Pai, multe pot sa fac, as zice ca de mare ajutor e impartasania si rugaciunea, cercetarea (adica discutii cu oameni profunzi care au capacitatea sa ti clarifice diverse indoieli si sa te indrume), postul (care e dat pt noi,sa ne invete exercitiul renuntarii la cultul sinelui-Dumnezeu nu are nev de posturile noastre, noi avem:)), sunt multe de zis…
    Noi asteptam raspuns instant: am citidt, de ce nu mi trece?! Dar Dumnezeu nu e magician;). Nici psihologul nu cred ca rezolva ceva cu o sedinta…e doar un om care te asculta:), in esenta.
    Noi nu stim sa vorbim cu Dumnezeu, dar asta se exerseaza, ca si mersul la psiholog.
    Poti sa l citesti pe Hrisostom Filipescu, psiholog si calugar, este f elocvent si sensibil de frumoasa os).

  • V. spune:

    Multumesc ca ai scris despre asta, te inteleg perfect.

  • Cat spune:

    Mi-a facut bine sa citesc articolul asta, iti multumesc, inseamna ca n-am innebunit. Ma apuca starile astea mai ales cand e bine, de asta mi-e ciuda, ca apar pe cel mai senin si pufos fundal, cand nu m-am certat cu nimeni, cand am facturile platite si proiectele predate la timp, cand nu ma doare nimic si in casa e curat… Numai atunci vin ganduri negre de boli, accidente, saracie, marele cutremur pe care-l tot asteptam aici in Canada etc etc. Oare de ce apar numai cand mi-e bine?

  • Alina spune:

    Îmi imaginez că pentru fiecare dintre noi stările acestea sunt un pic diferite, dar ca peroană care „been there, done that” de prin 2001 (am vârsta ta) îmi permit o mică sugestie care pe mine m-a ajutat mult: nu te împotrivi. Lasă ca valul ăsta de gânduri sumbre, teamă (la mine frica era sentimentul predominant), energie negativă, să treacă prin tine ca un fulger care apoi se descarcă în pământ. Trece, chiar dacă DE FIECARE DATĂ ai impresia că e diferit și că poate de data asta nu mai scapi de gândurile alea. Asta e soluția mea pe moment, apoi la lucrurile nerezolvate care stau la baza acestor momente lucrez pe termen lung. Dar când noaptea la 4 mă trezesc, încep să transpir și simt că vin toate gândurile alea, îmi zic: „bine, măi capule, înseamnă că am cam întins sfoara în ultima vreme, hai, descarcă-te! Gândește-te la lucrurile cele mai urâte, îți dau voie, ȘTIU că apoi îți trece. Hai, numai atâta poți? Sigur ai un scenariu și mai tragic pe undeva!”… ei, în felul ăsta angoasa se dezumflă ca o minge lăsată la soare.

  • Marius SB-G spune:

    Primul lucru pe care l-am apreciat la tine, Ioana, in momentele cand citeam „O sa te tin in brate cat vrei tu si inca o secunda” si aflam despre suferintele prin care ai trecut dupa accidentul de la faţă, a fost faptul ca ai avut putere sa te ridici, sa depasesti necazurile, sa iesi din depresiile acelea. Eu nu as fi reusit. Si in pofida tuturor dificultatilor din viata ta, azi esti o scriitoare de succes, o mama minunata si organizezi cu succes conferinte in locatii de 5 stele. Esti un model pentru milioane de femei din tara noastra. Cred ca niciun om de pe planeta asta nu e scutit de suferinta, poate doar cei care sunt printi ori printese. Insa exista o printesa care isi imparte intelepciunea cu noi si careia ii suntem recunoscatori, se numeste „Printesa Urbana”

  • IQ spune:

    Solutia e una singura si se numeste NE-SIM-TI-RE. Daca nu stiti cum e, priviti in jur la cei care o practica, cat de senini sunt (chiar si cand va injura), cat de bine dorm noaptea, cat de mult traiesc, lipsiti de boli, fizice sau psihice. Incercati, s-ar putea sa va ajute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *