Mami, viața e prea complicată…

Sofia, prima născută, vrea ca totul să fie egal. Același număr de cireșe în castroanele ei și al fratelui mai mic. Același număr de fulgi în lapte (vă imaginați sper că doar mă prefac că-i număr). Același timp petrecut seara cu îmbrățișări și declarații. Aceeași cantitate de iubire.

– Mami, de unde știi tu că ne iubești la fel de mult? Ai măsurat iubirea?
– De ce mă întrebi, vrei să măsori și tu, ca să mă verifici?
– Da, normal, vreau să știu că ești corectă.
– N-ai încredere în mine? Te-am păcălit sau mințit eu vreodată cu ceva?
– Nu, dar de ce schimbi vorba? Spune-mi, ai măsurat iubirea ta pentru noi? De unde știi că e egală?
– Să știi că nu mi-a trecut prin cap s-o măsor, și oricum, e imposibil să măsuri un infinit.

Tace. Se socotește.

– Da, ai dreptate. Infinit înseamnă că nu se termină niciodată, deci nici număratul infinitului nu se termină, adică ți se termină viața până măsori infinitul.
– Exact, plus că avem lucruri mai bune de făcut, cum ar fi să ne pupăm și să râdem și să mâncăm ceva bun.
– Da, dar eu am nevoie să știu că lucrurile sunt corecte și egale.

Și eu sunt ca ea. Și pe mine mă înfurie nedreptatea și dublul standard mai mult ca orice, aproape la fel de mult ca agresiunea de orice fel. Eu însă am învățat să-mi ascund indignarea, protestele, care uneori n-au loc și rost.

Ea însă e la vârsta la care are impresia că e suficient să ceri să se repare o nedreptate ca asta să se și întâmple. Vorbim mult despre situații în care asta nu e posibil, observă și ea de una singură.

Vede cum prietena ei cea mai bună oferă mai mult timp și afecțiune altei fetițe.
– Nu e corect, eu nu fac așa, ea de ce face?
– Iubito, prietena simte că acum îi e mai bine cu altcineva. Sau poate ai rănit-o tu fără să vrei și ea acum încearcă să se vindece alături de altă fetiță? Nu putem controla ce simt alții. Doar ce simțim noi, și uneori nici asta.
– Viața de om e foarte complicată. Cel mai bine e să fii pește.

Are șase ani. Mă gândeam că n-o să observe asta atât de devreme. Totul se întâmplă mai repede cu copiii noștri. Sper doar să putem ține pasul.

La doi ani îmi spunea fericită că viața e pumoasă. 🙂 S-a maturizat. A observat singură că viața e frumoasă, dar și complicată. Nu cred că vreau să știu ce va avea de declarat despre viață la nouă ani. Sau la paisprezece. Opriți parentingul, vreau să cobor să iau un xanax. 🙂

Pin It

16 Comments

  • Oana spune:

    Ultima fraza e dementiala!

  • Cristina spune:

    Make that two (xanax), please !

  • Laura spune:

    „Viața de om e foarte complicată.” – oh, da.. Welcome to the club, dear Sofia 🙂

  • andaz spune:

    Hai sa îți spun eu ce a zis Sara mea acum câteva zile. Are 9 ani. Ea și cu Victor (fratele ei, 11ani) discutau despre câștigătoarea de la Eurovision. Dacă nu ai văzut-o, e o tipă supraponderală.
    Sara: “Nu contează cum arați!”
    Victor: “Daa, nu trebuie sa ai prejudecăți…”
    Mie îmi sarea inima de mândră ce eram. Copiii mei iubiți purtau o discuție interesantă.
    Și apoi Sara: “Contează sa nu fii crăcănat!” 😂😂😂
    M-a pufnit râsul…

  • Corina spune:

    ‘ Vede cum prietena ei cea mai bună oferă mai mult timp și afecțiune altei fetițe.
    – Nu e corect, eu nu fac așa, ea de ce face?’

    O, Doamne, pe mine intrebarea asta inca ma chinuie…:D:P

  • DV spune:

    Ce poate sa insemne: un coleg sare sa ia la bataie o colega. Alti doi baieti sar sa o apere si il tin. Agresorul ii loveste, ei reusesc sa il tina, intra invatatoarea. Parintii copilului care a agresat colega depun plangere, toti cei trei copii primesc advertisment, in ciuda furnizarii tuturor detaliilor, inclusiv de catre colega pe care o atacase initial.
    Unul dintre cei doi copii care au luat apararea colegei lor este al meu. Cazul este real, si sunt in scoala primara. Mama copilului agresiv ne trimitea articole despre cum sa cresti un copil in urma cu cativa ani. Unele profesoare nu isi pot tine ora din cauza aceluiasi copil. Copilul a fost transferat din alta clasa (oare din ce motiv). Are deja istorie lunga de lovit colegii si colegele.
    Din fericire datorita faptului ca face sport de ani de zile al meu nu e sac de box, dar este fire justitiara si nu ramane indiferent la o nedreptate. A fost coleg de banca cu acel coleg mai de mult, dupa o luna de dat peste mana cand scria, luat si stricat stiloul din penar si multe altele similare pe care ni le povestea zilnic am gasit solutia: ridicat mana si spus invatatoarei de fiecare data; in doua zile a fost mutat.
    Acum cateva zile ne povestea de un alt coleg cu rezultate nu tocmai stralucite care a venit la scoala cu iPhone 8 plus, telefon pe care nu il merita.
    Din pacate isi dau seama ca viata nu este corecta…

  • Mira2 spune:

    Îmi aduc aminte că ai povestit la un moment dat că Sofia ţi-a dat cu piciorul în burtă în timp ce erai gravidă cu al doilea copil, în condițiile în care ştia că nu trebuie să o facă.

    N-ai lăsat-o să facă ceva parcă.

    Postarea asta mi-a adus aminte de faza asta, ştiu că la momentul respectiv m-a şocat, din cauza a ceea ce s-ar fi putut întâmpla.

    • Printesa Urbana spune:

      Salut, nu vad legatura cu postarea de azi…

      Sofia avea pe atunci doi ani si e destul de evident ca nu stia cat de rau poate face. Era frustrata si da, foarte multi copii mici dau din maini si din picioare la nervi. In nici un caz nu a vrut sa isi omoare fratele sau ceva. 🙂

  • Andra spune:

    Ma simt usurata citind postarea asta, in momente similare cand copiii vor totul sa fie egal imi e foarte greu uneori pentru ca ma pierd in cautarea unui raspuns perfect (care binenteles ca nu exista). Alteori ii explic fetei mai mari ca nu, nu ii voi pune masuri egale, pentru ca fiecare avem nevoi diferite… Ce sens are ca portia sa fie egala, daca poate unuia ii este mai foame sau altuia nu ii e foame? Mai degraba, fiecare va primi pe masura nevoilor sale din acel moment precis.
    Cand va aparea si intrebarea despre iubirea „la fel”, cred ca ii voi spune ca nu, nu ii iubesc la fel. Ii iubesc pe amandoi, dar in feluri diferite. Si pentru mine, asta e adevarul…

    • Printesa Urbana spune:

      Pe ea nu o intereseaza CUM o iubesc, ci daca o iubesc LA FEL DE MULT. Poate fi diferit, si este, whatever, nici o mama nu iubeste copiii la fel, dar ii iubeste LA FEL DE MULT. Stii ce zic?

  • Geo spune:

    Eu ma intreb daca o fi ok sa vorbim asa matur cu copiii…nu ca eu nu as face o uneori. De ex, aceasta explicatie „poate vrea sa se vindece stand cu alta fetita” si continuarea mi se par si mie complicate, dar ei🙂.
    Ma gandesc ca poate era mai firesc un „poate ca e suparata sau poate vrea si alti prieteni”. Cam la asta se reduce si la 6 ani si la 36 ani, nu?

  • clau_roz spune:

    ce frumos…si eu am „boala” asta cu corectitudinea si aceeasi unitate de masura, din pacate mi-a provocat neajunsuri mai degraba decat castiguri cam pe toate planurile, dar nu renunt..daca eu stiu ca ceva e corect, merg pana in panzele albe, eu si restul lumii :))). Poate ai nostrii copii vor construi o lume mai corecta, bazata pe meritocratie, ei au alt nivel de constiinta si intelegere, decat media generatiei noastre, asta-i clar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *