Cum să fie freza? Cu palme? Cu amenințări?

– Doamnă, nu știți ce-mi văd mie ochii în fiecare zi aici, pe scaun… Uneori plec acasă plângând, mi-a zis o domnișoară frizeriță de copii.

O cred. 🙁

E suficient să stai o oră într-un salon de tuns pentru copii ca să-ți dai seama care mai sunt trendurile în parentingul actual. Pe scurt, tot alea de mai de mult. Nu ne mai facem bine, vă zic. 🙁

Înainte de orice, vreau să scriu asta: să știți că e normal ca un copil mic sau chiar mai mărișor să protesteze la tuns. O face fie pentru că nu-i place să fie atins de străini, fie pentru că e speriat, poate simte tensiunea și presiunea adultului cu care a venit și asta îl agită, poate sunetul mașinii de tuns îl îngozește, poate e obosit, însetat, flămând, poate o experiență anterioară la tuns l-a speriat peste măsură, poate a fost ținut cu forța, bruscat, cine știe… Sau poate pur și simplu vrea să decidă el când și cum să se tundă (aici mă gândesc la copii mai mari de 5-6 ani). În orice caz, copilul are dreptul să fie speriat și supărat când e dus la tuns împotriva voinței lui. E suficient că nu le cerem acordul să-i tundem când sunt mici (mulți nu le cer acordul nici când sunt mari), barem să-i lăsăm să fie supărați înainte, în timpul și după tuns. Mulți însă nu beneficiază nici măcar de această măreață favoare.

Cât stai să aștepți să-i vină rândul copilului tău la frezat, vei auzi cum părinți, bunici sau bone reacționează cam așa:

Faza 1: Cuvântul dat.

Puiule, am vorbit deja despre asta de-acasă. Ți-am zis doar că venim aici și doamna asta drăguță o să taie părul, ca să fii și tu băiețel/fetiță mare, că nu mai ești bebeluș…

Uneori, e suficient. Copilul e de acord să se urce pe scaun și totul merge ca uns. Alteori e nevoie ca părintele să treacă la faza următoare.

Faza 2: Distragerea atenției.

Ia uiteeee ce frumos e scaunul ăsta, în formă de mașinuțăăă… Nu vrei să vezi cum e în el?

Tu  stai cuminte aici pe scaun și eu îți pun un desen animat pe telefon, bine? 

Îți aduc multe jucării aici pe măsuță, să te joci cât taie doamna părul?

Faza 3: Rugămințile.

Hai, iubire, te roagă mama din tot sufletul, hai că durează puțin, nu doare, te rog muuult….

Faza 4: Mita.

Fii atent, dacă stai acum la tuns trei minute primești cinci minute în plus diseară la televizor/doi biscuiți cu cacao etc.

Faza 5: Șantajul.

Hai, stai cuminte la tuns și nu-i spun lui mami că ai înjurat mai devreme pe stradă.

Pân-aici, înțeleg, copilul trebuie tuns, e vară, îi e cald, transpiră, îi intră în ochi, arată neîngrijit etc. Părintele poate și trebuie, până la o vârstă, să decidă dacă și când și cum trebuie tuns cel mic. Care e vârsta aia, fiecare familie știe mai bine. Ei, ce se întâmplă mai departe în multe cazuri e foarte trist.

Faza 6: Amenințările.

Dacă nu stai cuminte la tuns, o să te ia doamna aceea la ea acasă (doamna fiind uneori eu, alteori o altă mamă care așteaptă pe canapea). Cum să ameninți copilul folosindu-te de teama lui de abandon? Nu-ți dai seama că nu faci decât să i-o amplifici?

Dacă nu stai liniștit să te tundă doamna, te spun lui tati (iar tati bănuiesc că nu va primi vestea cu entuziasm, ceea ce va duce la niște lucruri pe care copilul nu și le dorește, nici nu vreau să mă gândesc care-s alea).

Dacă nu încetezi acum cu plânsul, nu-ți mai pun desene diseară/nu mai primești înghețată/tort de ziua ta. 

 

Faza 7: Privirea aceea.

Privirea aceea care spune: Mă faci de râs. 

Încetează să te mai comporți așa.

Ești foarte obositor.

Vreau să plec pe Lună. Vreau să pleci tu, copile, pe Lună.

Privirea care spune nu-mi pasă ce simți tu, îmi pasă doar ce simt eu, am venit până aici și n-am de gând să plec până nu facem ce avem de făcut. Ești vinovat pentru halul în care mă port, copile, eu n-am nici o vină, serios că n-am. Nu e vina mea că ai păr și că transpiri.

 

Faza 8: Strigatul și umilitul.

Vaaai, ce rușine, plângi, așa băiat mare să plângă, uite ce urât ești când plângi, nici nu vrea doamna să te mai tundă așa urât…

Gata, suficient cu scandalul, ce atâta gălăgie, e un tuns și gata. Urli, aia e, ia că urlu și eu.

Taci odată că de nu, o să fie jale. Doamnă, gata, băgați-i aparatul în ciuf că nu mai suport.

Și aici începe tunsul cu forța, care nu prea funcționează, căci cel mic se zbate, iar foarfecele și mașina de tuns riscă să lase sânge.

Faza 9: Palma la fund, după ceafă sau direct peste ochi.

Pleosc.

După asta, se face liniște. Copilul cu obrazul roșu de la palmă și de la rușine pleacă fruntea, mașina pornește, pe jos cad șuvițe de păr transpirat și niște lacrimi.

Părintele vede doar părul, își șterge sudoarea de pe frunte și se așază mulțumit pe băncuță. Așa. Păi vezi că se poate?

 

Câte-am văzut și am auzit în cele să tot fie șase, șapte dăți în care am mers cu copiii la tuns, în saloane speciale, cu jucării și scaune-mașinuțe, cu angajați care se poartă frumos și au răbdare cu copiii… Părinții însă nu au răbdare, nu au deloc, și uite-așa capătă copiii frică și mai mare de tuns, și cercul vicios e tot mai solid și se învârte nestingherit mai departe…

Pentru noi, soluția a fost tunsul acasă până pe la 3 ani, după ce am văzut că nici unul dintre copii nu stă cu bucurie la tuns în saloane. Am încercat si cu clipuri pe telefon și cu jucării, cum vedeau doamna apropiindu-se de părul lor, începea jelitul și nu funcționa nimic. Nici jucăriile, nici scaunele mașinuțe, absolut nimic. Nu i-am forțat, amenințat, ținut, tuns prin diversiune. Am folosit acasă mașina de tuns, cu explicații multe, în etape, cu jocuri de rol și multă răbdare.

Apoi, când au crescut și a devenit important pentru ei să fie tunși ceva acătării, am găsit un salon în care am mers cu mult timp la dispoziție, să se joace întâi, să se urce în scaun în ritmul lor, să știe că pot coborî când doresc și putem reveni altă dată, cu angajați simpatici și relaxați, la ore din program când știam că e foarte liber și nu riscăm să dăm peste mulți clienți mici la coadă, unii poate nervoși, speriați etc.

Jucați-vă acasă înainte de-a tunsul, tăiați părul broscuțelor de pluș, faceți freze iepurașilor, amânați, dacă simțiți că nu e momentul, dar nu faceți din mersul ăsta la tuns un motiv de război în relație, nu forțați copilașul, e totuși corpul lui și e important să știe că are și el un cuvânt de spus, chiar dacă nu unul hotărâtor…

Sursa foto: băiețel plângând la duș via Shutterstock.com

Pin It

36 Comments

  • Anca spune:

    Yep acolo suntem si noi…m_ai descris pe mine dar pana la promisiuni….acolo ma opresc si ne ridicam. Plecam pe jumatate tunsi…plansi si epuizati. Arata ca tuns cu ciobul dar noi am ales o frizura care trebuie tunsa mai rar:)) de obicei de mine acasa. Va jur ca ma experimentez daca mai vrea sa vina cineva la noi:)

  • dojo spune:

    Nadia s-a tuns prima data la 3 ani, cand avea deja parul pana aproape de sale (ma mosteneste, asa ca ii creste ca buruienile din gradina noastra). Am plecat eu sa ma tund si prietena mea si am luat-o cu noi. La un salon normal, nu de copii.

    I-am spus pe drum ca noi doua (eu si Adi) ne tundem si ca ar trebui si ei sa-i ia putin din par. Ca transpira si se va putea pieptana mai usor. Nu doare, asa cum nu doare nici cand tai unghiile. Si, tot asa, parul va creste la loc.

    M-am tuns eu ca o zana ce sunt, apoi a dorit sa o vada pe Adi, care doar isi scurta din pleata. Apoi am luat-o ‘calare’ pe mine, eu stand pe scaun si ea cu fata spre mine.

    I-am spus inca o data ca nu o doare si coafeza a facut de 3 ori tac-tac. Nu a insistat, ca stia ca probabil iese cu scandal, suficient cat sa-i reteze o palma din par si sa fie totusi drept.

    Ii spusesem pe drum ca fata asta de ma tunde de 10 ani lucreaza numai cu oameni mari, ca poate sa planga, din partea mea, dar se face de ras acolo, ca aia sunt obisnuiti numa’ cu oameni mari.

    Nu a plans si a fost extrem de mandra de ea.

    Acum is iar in tratative de tuns, dar probabil iar vine cu mine si o tunde si pe ea. Partea proasta e ca vrea sa vina si prietena mea si aia e in Italia, deci o idee mai complicat 😀

    Nu am tuns-o pana la 3 ani, ca nu ma pricep. Si nici nu dadea semne de interes (ne-am mai fatait pe langa saloane de copii si nu dorea sa intre).

    Nu is genul care sa forteze lucrurile, se poate lega parul pana doreste ea. Are o prietena de acus’ 6 ani care vrea sa fie Rapunzel si inca nu s-a tuns vreodata. Norocul ei este ca ii creste parul o idee mai incet, dar oricum e deja pana la fund.

    Se va tunde si ea, cu siguranta, nu cred ca mai e mult

    • Andra spune:

      Frumos comentariul si abordarea, cu o mica exceptie: faza cu daca plange se face de ras pentru ca cei din salon sunt obisnuiti cu oameni mari (care nu plang).

  • Cristina spune:

    La mine a funcționat faptul că o duc la tuns la coafeza mea. A mers cu mine de câteva ori când m-a aranjat pe mine, iar apoi mi-a spus ea singură că vrea la coafor. Nu e extrem de încântată cât stă pe scaun, mă roagă să o țin de mână, dar e ok per total. Oricum nu aș fi obligat-o să stea la tuns, și mie îmi era puțin teamă când eram mică, așa că o înțeleg și dacă plânge și dacă nu vrea.

  • Kristina spune:

    Eu am ales un salon special pentru copii. Am mers la același astfel încât s-a obișnuit cu locul, domnișoara drăguța și răbdătoare, jucăriile de acolo. Îl anunt cu cel puțin doua săptămâni înainte ca ar trebui tuns, îl întreb dacă este de acord și dacă este pregătit. Acum 6 luni am anulat 3 programări pana a fost el Ok sa meargă. Și a fost totul in regula. La următorul tuns a mers din prima fără nici o reținere, acum merge din plăcere. Dar mereu discutat din timp și cerut acordul. La noi asta a fost cheia succesului.

  • Alina spune:

    Primele experiente la tuns au fost la mine in brate, vorbeam amandoi, ne minunam de parul care zbura in toate directiile, mai ales pe mine… Apoi a vrut sa stea singur, sa se joace pe scaunul tip motocicleta !Salonul unde mergem are si un loc de joacă, cu o casuta in care ii place sa intre, el fiind purcelusul si eu sau tati, lupul care incearca sa darame casuta!Asta e ritualul nostru, e foarte incantat de fiecare data cand mergem!

  • little spune:

    La noi ce a mers de fiecare data a fost tunsul in bratele adultului. In Germania e „the standard way” la copii. E mai comod decat orice scaunel-masinuta 🙂 Si incercat ce se potriveste mai bine ca tehnica de tuns: cel mare nu a acceptat nici in ruptul capului tunsul cu foarfecat (senzatia piaptanului care trage fiecare suvita), asa ca frizerita a schimbat repede pe masina de tuns si a mers fara probleme. Cu cel mic a fost invers: masina de tuns a fost un no-go, dar s-a lasat gadilat cu mare placere de piaptan si foarfeca 🙂

  • Mirabela spune:

    Eu nu am fost niciodata martora la asemenea scene, nu stiu cum le nimeresti numai tu pe toate.

  • Mirona spune:

    Hmmm, mare istorie tunsul asta, mai ales cand ai de la doi in sus. 😀
    Malvina are 3 ani si 2 luni si o claie mare mare si lunga si carliontata. Ce mai, cioara mea, dar are un par minunat. Pentru ca pieptanatul si coditele nu-s stilul ei, taiem bretonul si ciupelim pe langa fata ca sa nu ii intre in gura / ochi. Cand avea 6 luni si doar ceva par scurt, am taiat acasa. Idem la un an. Apoi la 2 ani am décis ca e timpul pentru ceva mai profi, mai drept, mai… Am fost la coafor special, a mancat primii ei biscuiti cu zahar, s-a uitat si la desene, dar a stat de buna voie. Iar doamna care tundea are o viteza si dexteritate ceva de speriat. Pe unii pusti ii tundea din mers. Pur si simplu am lasat-o sa isi faca treaba.
    A treia tunsoare profi a fost in alt salon, fara biscuiti, dar cu un scaun masinuta. Saraca, era obosita, dar ii tot explicam ce face nenea si a fost super ok.
    Am mai taiat o data bretonul acasa, dar e iar timpul pentru ceva mai aranjat decat cele doua maini stangi ale mele. 😀
    Acum vine din urma juniorul, claie si el si, la onorabila varsta de un an si ceva, e timpul sa ii taie careva si lui frumos bretonul.
    Asul din maneca de data asta – un imigrant sirian care cica tunde demential si are o rabdare de fier cu copiii. Si mai si vine acasa! Asa ca vom face sedinta de tuns (chemam si copiii prietenilor) ca avem oglinda mare, mare acasa. 😀

    Apropo de metodele de mai sus, nu ajung la faza de promisiuni sau santaj. Nu mi se pare ok. Nu vrea sa se tunda, de fiecare data cand lesina de cald, ii explic de ce transpira asa tare. In final, accepta sau cere a sa se tunda. Explic consecintele si o scoatem la liman. Poate nu cand as vrea eu, dar e parul ei, nu al meu. 🙂

    • Laura spune:

      Buna! Vreau si eu contactul frizerului sirian. Am 3 copiii intre 1 an jumate si 3 ani jumate. Toti au oroare de tuns sau de par prins.

  • Ina spune:

    Slava Domnului nu am avut probleme cu gazulita si o tund in salon de la 1 an jumatate.prima data nu prea avea rabdare insa ba cu un telefon ba cu desenele de la ecranul din fata am reusit.acum e deja lux…zice cu mandrie la toata lumea ca se duce la „cofura”😂sta foarte frumos si dna care tunde se adapteaza ritmului unui copil ……insa sincer ii inteleg si pe parintii care nu au rabdare.poate sunt obositi dupa 9 ore de stat la servici si vezi ca copilul are claie de par in cap tb sa l tunzi nu ai incotro…e greu e foarte greu uneori sa ai rabdare

  • Anne spune:

    De cand citesc toate articolele astea cu ce parinti nenorociti sunt in jurul nostru am inceput sa ma uit in jur… locuim intr-un cartier normal din buc. Are un parc mare langa, normal families. Jur ca in 4 ani de maternal nu am vazut nici ochi plezniti nici injuraturi, cateodata a mai fost luat un copil pe sus la orele amiezii… la fel, le tund in auchan, la frizeria de acolo… iar, familii normale, modeste… o sa o intreb si eu pre frizerita cati clienti si-au caftit copiii ca nu stau la tuns, eu iar nu am vazut niciunul… cum ii intalnesti tu pe toti abuzatotii si lovitorii de copii ma depaseste complet

    • Geo spune:

      Subscriu.

    • Rodica spune:

      Cred ca sunteti o norocoasa dna sau cartierul „normal” in care traiti o fi Primaverii 😂. Eu va invit in Berceni la locurile de joaca ca sa vedeti ca parintii descrisi de Ioana exista in realitate nu sunt inchipuiti de ea. Si da si la tuns e la fel am fost o singura data cu fetita mea (face super urat si d.asta am renuntat) la salonul de copii din Sun Plaza si ce.i drept nu am vazut pe nimeni lovind vreun copil dar amenintari, santaje si idiotenii de genu- uite rade fetita de tine chiar am auzit. Deci felicitari sincere ca traiti printre oameni cu o alta abordare.

      • Anne spune:

        Nu, nu locuim in Primaverii, e un cartier muncitoresc, sunt si spargatori de seminte si oameni care vin de la serviciu in costum si-si scot copiii in parc, nu am exagerat cu nimic, nu pot decat sa ma bucur atunci ca am nimerit noi intr-o bula extraterastra… am observat asta si cu alaptarea, in online huo rata alaptarii e infima in romania, in realitate 99% dintre mamele pe care le cunosc au alaptat pana la 8-9 luni, 1 an…

        • Printesa Urbana spune:

          rata alaptarii nu este infima in online, ci in toate statisticile oficiale despre Romania, inclusiv cele OMS. poate si aia or exagera, mai stii…

          • Anne spune:

            Daca tu continui sa te agati de surveys din 2000 cu celebra rata de 10%, da, huo, femeile din romania nu alapteaza!! Eu zic sa apelam si la studii mai recente din 2014 incoace… sau si mai bine, in loc sa citezi obsesiv surse si specialisti ia un moment, respira si gandeste-te caaate sute de femei din multele pe care le-ai intalnit au alaptat cu succes…
            Pt fanii de statistici:
            Romanian National Institute for Mother and Child Health study

            Percentage breastfed babies: 92.2% at discharge from maternity – At the age of 3 months 59.3% – At the age of 6 months (exclusively breastfed) 36.9% – At the age of 1 year 13% Although most mothers breast feed their babies at discharge from maternity subsequent lack of sustained support from others discourages continue breast-feeding

            • Simona spune:

              Nu am pretentia ca inteleg pe deplin fenomenul, dar propria experienta spune asa: 100% din prietenele mele din Canada au alaptat, majoritatea cel putin pana la un an, cu cateva care au trecut de 2 sau mai mult. 100% din prietenele mele din Romania au vrut sa alapteze, cel putin jumatate au fost descurajate in spital cu „nu aveti lapte destul doamna” si „tocmai i-am dat supliment ca era flamand, veniti peste trei ore sa mai incercati sa alaptati”, din cele care au reusit sa se tina tari in spital multe au cedat acasa la sfaturile de bine ale mamelor sau femeilor din anturaj. Ca „nu ai destul lapte”, ca „nu ai voie sa mananci aia si ailalta ca trece in lapte”, ca daca iei medicamente trebuie sa intrerupi alaptatul”, ca „esti din luema a treia cu copilul atarnat la tzatza” si favorita mea din toate timpurile „ala nu mai e lapte, e apa chioara”… Am prietene multe care sunt consultante in alaptare in Romania si care imi confirma ca se lupta cu aceeasi mentalitate. Anne, esti o norocoasa, ai prietene si femei normale la cap in cercul tau de cunostinte!

              • Anne spune:

                Total de acord, Simona, sunt refrene binecunoscute. Postarea nu era despre alaptare, am dat-o exemplu pt ca mi se pare o discrepanta uriasa intre ce reiese din online si ce se intampla in realitate. Nu vreau sa o lungesc atata pe langa subiect, nu e a walk in the park, una a facut mastita a alaptat 3 luni doar cu un san, alta doar cu ajutorul pompei, uneia i-a urlat copilul 6 luni incontinuu, nu s-a lasat si a continuat sa-l alapteze, ultima cea mai proaspata mamica prietena ii mananca puiul f mic la 6 ore… cate si-a auzit, si eu am avut mari frici sa nu se deshidrateze… multe multe am auzit, din pacate n-a fost simplu pt niciuna. Nici pt mine, semi-esec la primul, la al doilea al reusit exclusiv dupa 6 saptamani, la resemnasem… niciuna nu prea a continuat dupa 1 an, a fost epuizant.

    • dia spune:

      Am auzit o grămada de amenințări la adresa copiilor, de „te spun lui tata dacă…”, de strigat etc. La mulți le e rușine sa își lovească copilul in public ca știu ca nu e ok ce fac, dar la restul nici nu țin socoteala cate am auzit

    • Merat spune:

      Anne, locuiesc intr-un cartier rezidential, „cu pretentii” si prostii de genul. Seara de seara, cand e ora de intrat in casa pentru copii, aud tipete, amenintari si vad zguduiri. Cel putin jumatate dintre copii pleaca acasa in lacrimi. Lucrurile astea se intampla chiar daca nu le vezi tu (ce noroc ai!).

  • Ioana spune:

    De cate ori trec pe langa coaforul pt copii din Auchan ma ingrozesc de.cum urla cei.mici, care nu vor sa fie tunsi. Ultima oara m-a oripilat cum un tata destul de.solid statea peste copil si il tine fortat de cap pt ca frizerita da ii tunda perisorul.
    Mie, ca adult, nu imi place sa imi tund parul. Ma duc foarte rar la tuns. Si am zis ca nici pe fetita mea nu o voi duce decat atunci cand va dori ea sa isi taie frumusete de bucle.

  • Simona spune:

    Pe mine m-a tuns tata pana la 14 ani. Pentru ca era un om normal la cap caruia i-au trebuit 3 secunde sa realizeze ca am o problema majora cu mainile altcuiva in capul meu. Din pacate ambii mei copii m-au mostenit, asa ca i-am tuns pe amandoi acasa pana dupa 6 ani, am tot facut incercari timide la diverse frizerii de copii dar cand am vazut ca se lasa cu stres am plecat frumos toti. Acum au 8 si 11 ani, si am gasit intamplator pentru fiecare o „tanti” cu care se inteleg si pe care o lasa sa-i tunda. Partea proasta e ca cele doua tanti sunt in locatii diferite, dar iaca, merg intr-o zi cu una si intr-o zi cu altul. Si ambele tanti sunt la saloane de adulti (le-am gasit in timp ce eram la tuns eu sau domnul meu) 🙂 Dar ma bucur ca s-a rezolvat in timp si fara tragedii, multa lume mi se pare ca trateaza copilul ca pe un fel de animal de companie, fara sa considere si punctul lui de vedere, cumva considera ca parerile copilului sunt mai putin importante, nu inteleg din ce motiv, multa lume nu intelege ca felul in care e tratat un copil se reflecta exact in adultul care va deveni.

  • dia spune:

    Ioana, am luat de la tine niște idei minunate pentru pregătit copiii la vaccin, dentist, etc. Îți mulțumesc mult de tot pt tot ceea ce faci! Tunsul îl facem acasă cu taica-sau, e super încântat. Nu l-as putea forța niciodată. Însă nu ne facem bine ca nație, clar:(

  • miha spune:

    Eu îmi tund voinicul când doarme. De regulă, îi scurtez doar bretonul, fiindcă vrea să fie pletos, dar l-am tuns şi aproape scurt acum vreo 2 ani. Îmi pare pierdere de vreme şi energie să-l duc la cineva străin. Chiar şi pe mine mă agită atmosfera de salon. Mă tund şi pe mine, şi bărbatul, şi prieteni ce au curaj. Desigur, cu fiul meu duc tratative să mă lase când e treaz, dar a zis că nu e pregătit şi să mă descurc eu cum vreau când doarme, la fel ca şi cu unghiile. Cred că oricine poate face chestia asta, dar ne temem prea mult de cum o să zică vecina/mătuşa că nu e tuns simetric odorul. Mare chestie, retuşez în seara următoare şi gata!

    • AlinaV spune:

      Idem . Al meu 4 ani și 3 luni . Am reusit sa il duc o singura data sa il tundă la salon. In rest eu acasa :))). Noroc ca are părul mai ondulat Si foarte des asa ca nu se vad scările:)))). Si uite asa ma specializez la cateva luni :)))).

    • o femeie spune:

      confirm. Am facut asta de la cateva luni, buna vorba cu: „mare chestie, retusez la somnul urmator”

  • Andreea R. spune:

    Și eu am prestat la salonul din sufragerie primii 5 ani ai piticai. La început pentru că era musai, transpira mult și se irita, apoi am mai lăsat.o pentru că voia păr lung de prințesă. După care am inceput să.i povestesc despre prințesa Diana și să.i arat poze, și s.a mai înmuiat când a văzut că există prințese cu păr scurt :-). Iar apoi urma să merg eu să mă tund (scurt) și m.am tot uitat vreo saptamana la poze cu tunsori împreună cu ea. Așa că după a vrut și ea să.si aleagă o tunsoare :-). Am printat poza și am dus.o repede la coafor, să nu se răzgândească. A fost foarte mulțumită pentru că a fost tratată de toată lumea că un om mare (are 5 ani și jumătate) și e in continuare mândră de tunsoarea ei de domnișoară 🙂

  • o femeie spune:

    Am tuns acasa. Da, copil tuns stramb, in somn, cate un pic din breton apoi pe la urechi unde era mai lung si transpira. Nu a fost copila tunsa estetic pt ca am considerat ca nu e cazul sa dau bani sau energie pt ceva ce nu mi se pare important – cred ca dupa 2 ani a fost la coafor, pana atunci de cateva ori tunsa de mine 😀

    Altfel vecina isi tundea baiatul cu aparatul de tuns acasa: punea distantzatorul la maxim si pac pac, de la cateva luni, era bebelushul pletos al blocului :)))) .

  • Cris spune:

    Și eu am o „privire”, se numește nu-intinde-coarda sau nu-mi-pune-rabdarea-la-încercare. Majoritatea prietenelor mele mame au cate o „privire” :)) nu pot sa neg, devine din ce în ce mai utila pe măsură ce pustiul creste. Sunt convinsa ca este considerat și asta un mare abuz de către perănting, dar ma indoiesc sincer ca va constitui o mare trauma.

    • Robo spune:

      Asa e, in definitiv e ceva normal si firesc sa-i fie frica de parinte (copilului), ca altfel ti se „urca in cap”.
      Sunt curios ce urmeaza dupa aceasta privire, in caz ca totusi copilul decide sa intinda coarda? Urmeaza traditionala si binecunoscuta palma-care-nu-e-bataie sau ai ajuns la performanta in care reusesti sa-ti terorizezi copilul doar din priviri?

      • Cris spune:

        Nici nu merita sa răspund, am observat deja ca sunteți obsedați de ideea asta și aveți impresia ca cine nu face ca voi înseamnă clar ca își bate copiii.
        Comentariul meu era în spirit de gluma, cum sunt unele poze în care și ducesa Kate pare ca ar avea o „privire” deși sunt sigura ca sunt niște super părinți.

        • Robo spune:

          bine, daca zici tu ca nu merita sa raspunzi, in regula.
          eu eram doar curios cum se face ca functioneaza „privirea”, daca nu reprezinta o amenintarea cu o pedeapsa pe care copilul o intelege perfect pentru ca i s-a intamplat.

          eu daca ma uit asa urat la ai mei probabil o sa rada si o sa creada ca fac vreun joc ceva.
          la fel si daca le arat palma (inteleg ca se practica si asta, aratatul palmei).

    • Merat spune:

      Imi amintesc privirea aia. Nu-mi pica deloc bine si nu ma potoleam pt ca intelgeam ca nu e bine ce fac ci pentru ca imi era frica. Si mama nu ma batea, avea doar cateva chestii de care se folosea printre care si privirea aia. Scapa de ea si lasa mandria ca stii tu mai bine.

  • Cris spune:

    Prima data cand l-am tuns pe fiul meu,eu am fost frizerita,avea 2 ani si trei fire de par lungi. Imi era asa drag parul lui incat am amanat mult tunsul dar era vara si transpira foarte rau,asa ca l-am tuns la 0. Nu mai semana cu el,se facuse baiat mare.
    L-am tuns eu inca un an si un pic,il cioparteam un pic dar imi era frica de scenele de la frizerie asa ca am amanat pana intr-o zi cand am prins curaj si l-am dus la frizerie. Am spus sa incercam o frizerie normala,nu pt copiii,si am avut noroc din prima:am intalnit o doamna foarte draguta si rabdatoare care l-a tuns multi ani. Pana a ramas insarcinata si a intrat in concediu de maternitate. Si acum isi aminteste de ea,era foarte draguta si vorbea cu el,il intreba diverse si se misca foarte repede. Toti copiii la ea se tundeau.

  • andaz spune:

    Nu am putut sa citesc tot. M-am oprit la faza cu Privirea. Și Victor al meu a avut o problema cu tunsul. Și încă o mai are, la 11 ani. Nu ii place sa ii umbli prin păr. Dar acum ma roagă el sa îl duc, chiar dacă nu ii place.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *