Dacă ești nemulțumită de viața ta este pentru că undeva pe parcurs ai renunțat la un vis

Dacă ești nemulțumit de viața ta este pentru că undeva pe parcurs ai renunțat la un vis. Sau poate la mai multe.

Am auzit chestia asta într-o emisiune pe Youtube, într-o seară când stăteam pe întuneric lângă cel mic, să adoarmă. Ca să treacă ora aia de foială mai ușor, ascult chestii: discursuri TED, tot felul de meditații, discursuri științifice și așa mai departe. E pe autoplay și clipurile curg unul după altul după cum are chef algoritmul Youtube să mi le livreze. Unele lucruri pe care le ascult mi se potrivesc atât de bine încât îmi vine să pup ecranul, altele mă enervează, multe mă pun pe gânduri. E foarte interesant să stai cu ochii închiși, nemișcat, și să primești lucruri care vin spre tine la întâmplare, sau poate nu, și care-ți deschid porți noi în cap.

Și într-o seară am auzit chestia asta. A spus-o Connie Larkin povestind ceva despre seara care i-a schimbat total perspectiva. Și m-a lovit ca o palmă peste ochi. Băi, așa e și eu știam că așa e.

Dacă ești nemulțumit de viața ta este pentru că undeva pe parcurs ai renunțat la un vis.

Undeva pe parcurs renunți la un vis sau la mai multe. Visul că o să trăiești din hainele pe care le coși. Sau din prăjiturile pe care le coci. Sau din poeziile pe care le scrii. Sau din geografia pe care o s-o predai copiilor de școală primară. Sau visul că o să te muți într-un oraș mai mare. Sau că o să vezi lumea.

Multă vreme ai alimentat visul acela. Ai pus acolo emoție și speranță. Ai crezut că o să se întâmple.

Apoi, pe parcurs, ceva s-a întâmplat. Viața s-a întâmplat. Ai făcut un compromis, ai ales altceva, ai crezut că o să fie mai bine dacă te faci economist și te măriți cu băiatul drăguț care-ți aduce flori, chiar dacă nu era el băiatul visurilor tale. Ai încetat să mai pui emoție și speranță în visul tău. L-ai ascuns în sertar și l-ai încuiat cu cheia, sperând că viața ta așa cum e o să fie mai bună decât visul ăla.

Doar că sertarul ăla, chiar și așa, încuiat, e parte din tine. Și te doare. Strigă din tine.

Așa că viața ta așa cum e nu e completă. Te bucuri de unele lucruri, dar niciodată deplin, de toate. Mereu este ceva acolo care te face să speri că mâine o să-ți fie mai bine. Ceea ce înseamnă că nu trăiești în prezent. Că nu ești aici. Nu ești niciunde.

Asta te înfurie. Te răstești la copil. Te enervezi pe șef. Înjuri în trafic. Dormi prost. Mănânci prostii. Viața ta curge într-o matcă de iritare pe care de multe ori nici n-o identifici.

Poate e asta. Visul ăla pe care l-ai îngropat. Lucrul acela în care ai fi investit tot ce ai, pe care l-ai fi făcut cu atâta bucurie, lucrul acela care era al tău, despre tine, nu despre compromisuri, despre alții.

Și poate calea către o viață plină este fix asta: caută cheia. Deschide sertarul. Scoate visul la lumină.

Nu e prea târziu. Niciodată nu e prea târziu să te uiți atent la tine și să zici: Băi, vreau să fiu fericită. Am dreptul ăsta. Și pot face lucruri care mă fac fericită. De mâine o să fac câte puțin din asta. Vreau să-mi împlinesc visul ăsta. Și dacă toată ființa ta e acolo, și o să fie, o să primești bucurie în fiecare zi.

Iar furia, frustrarea, neputința or să se topească.

Mă uit la mine în ultimii ani și văd fix acest scenariu. De la relațiile pe care le-am avut până la lucrurile pe care le fac zilnic. Am acceptat compromisuri și am suferit groaznic. Apoi mi-am zis: stai așa, ce vreau eu, care e planul meu, ce cred eu că merit? Merit un bărbat care mă umilește? Care mă trage de păr când se înfurie? Așa părere proastă am despre mine? Merit un bărbat care lipsește de acasă cu zilele și nu-mi dă nici o explicație după? Nu. Merit un bărbat bun, cald, deștept, onest, care să mă iubească. O să-l caut pe el sau o să-l las să mă găsească. La câteva luni după ce mi-am făcut acest vis și mi-am jurat să nu-l mai abandonez, l-am cunoscut pe om. Zece ani și doi copii mai târziu, mă bucur că am ținut de visul meu.

La fel și cu scrisul. Niște ani am făcut alte lucruri, pentru că erau mai mulți bani, era mai simplu. Dar nu mi-era bine, nu eram eu acolo. De când m-am întors la ce simt că vreau să fac și sunt, totul curge atât de frumos, de ușor.

Nu trebuie să faceți nimic radical azi, mâine. Poate doar să vă gândiți un pic azi, mâine, la asta. Ce vis ați îngropat pe drum? Poate merită scos la lumină? Poate odată cu el iese la lumină și scânteia din voi?

Sursa foto: cutia cu vise via Shutterstock.com

Pin It

64 Comments

  • Andreea spune:

    Doamne ,Ioana….. cum mi le scrii tu…fix atunci cand trebuie😔. Corabia mea e inca sub apa,dar macar stiu de ce…azi,maine poate ma apuc sa scot visele din sertar.dar mai intai trebuie sa invat sa ma uit SI la mine.multumes,Ioana. Te imbratisez strans de tot!

  • Lucian spune:

    Vroiam sa va scriu despre un sot si un tata, care incearca si el sa faca tot ce poate pentru familie, merge de dimineata pana seara la servici, merge cu fetita bolnava la urgenta si se intoarce dupa miezul noptii, merge sa cumpere medicamentele, dimineata isi saruta sotia si fetele si pleaca linistit si bucuros la servici. In timp ce se chinuie sa rezolve o problema la servici aude un bip la telefon. Este un mesaj de la sotie cu un link…

    Cat timp sotul e la servici, asa cum dumneavoastra ati ales sa zburati cu mintea de langa copii in orice alt loc de pe pamant consumanad torentele de informatii de pe internet in „ora aia de foiala” de la culcare, in loc sa ramaneti si cu sufletul langa ei, nu doar cu trupul tinand copilasii de mana, spunandu-le o poveste sau cantandu-le un cantecel de adormit copiii, asa si sotia, in loc sa se bucure o zi intreaga impreuna cu cele doua fetite, consuma informatiile de pe un blog, si trimite un link sotului care incepe cu urmatoarele cuvinte: „daca esti nemultumita de viata ta este pentru ca…”. Nu este pentru prima data cand il loveste din senin un astfel de subiect…

    Acum, sotul are o banuiala ca pentru toate discutiile aparute din senin cand el credea ca totul merge bine si normal in familie, va gasi o postare pe acel blog in aceeasi zi cu discutia pe subiectul care a zdruncinat linistea familiei pe neasteptate…

    Sunt 3 aspecte care se leaga in acest articol:
    1. Dumneavoastra aveti o familie, sot, copii in prezent
    2. Audienta dumneavoastra este mai mult ca sigur formata din acelasi timp de persoane: sotii si mame tinere.
    3. Articolul este scris din perspectiva unei fete traumatizate, batuta si ignorata de un fost prieten probabil.

    Aspectul 3 are potentialul de a zdruncina in prezent linistea unei familii linistite si normale, cititoarea cautand in prezent orice nimic/neajuns ca sa ajunga sa se puna in locul dumneavoastra, al scriitoarei, adica al fetei traumatizate in cazul acesta.

    Va dau un sfat: vreti ca cititoarele dumneavoastra sa fie fericite si sa aiba liniste in familie? Spuneti-le sa se bucure de ceea ce au in prezent, chiar si nimicuri si lucruri poate trecute cu vederea, cum ar fi timpul petrecut cu copiii si sanatatea lor.

    Uitati un exemplu de familie si copil fericiti: https://www.youtube.com/watch?v=4aDbFGFDrG4

    Asta chiar si cu unele vise neimplinite…

    • Ana spune:

      Poate sa fie asta sau poate fi un inceput de depresie sau chiar un vis neimplinit. Faptul ca dumneavoastra vi s-au implinit toate visele e excelent, sotia poate nu se afla in aceeasi situatie. Asta nu inseamna ca nu se bucura de timpul petrecut cu copiii sau de faptul ca sunt sanatosi. E cam acelasi lucru cu vorba aceea, „mananca ce ai in farfurie, alti copii in Somalia mor de foame”. Nu asta e ideea.

    • rox spune:

      De acord. Uneori pierdem din vedere lucrurile importante. Un articol cu alta perspectiva, aici: https://markmanson.net/dreams

      • Printesa Urbana spune:

        cum te simti tu cu tine E un lucru important. mi-ar placew sa vedem cu totii asta.

        • rox spune:

          De acord, dar trebuie examinat si ce anume te face sa visezi ceva. In articolul dat de mine mai sus este dat un exemplu – cand autorul visa sa fie rock star. Pe masura ce a trecut timpul si-a dat seama ca de fapt visul ala al lui insemna doar ca isi dorea aprobare si validare din partea celor din jur.

        • Georgiana spune:

          Oare?tie ti-e usor sa spui asta pt ca nu ai griji materiale,invarti banii cu lopata,ca sa ma exprim mai plastic..dar ceilalti?nu toti ne permitem sa renuntam la job-uri si sa ne apucam de copt prajituri..ratele nu se platesc din copt prajituri,sa fim seriosi.

          • Printesa Urbana spune:

            cand am decis sa renunt la job in agentie nu aveam bani. nici cand am decis ca vreau sa scriu ca meserie nu aveam bani, de fapt, nici sa mananc nu aveam. mai intai am scris mult, enorm, am invatat sa scriu tot mai bine, si de la un punct am inceput sa castig si bani. nu invart bani cu lopata si nici nu-mi doresc, sunt bucuroasa ca pot plati rate si scoala copiilor facand ceva ce iubesc. si asta nu a fost doar noroc, a fost perseverenta si refuz de a renunta la ce visez.

            • Georgiana spune:

              Da,dar nu aveai copii de crescut si rate la banca,erai tanara si fara responsabilitati,de aceea ti-a fost usor.

              • Ana cu Hamsterii spune:

                Nu cred ca i-a fost ușor… iar ratele la banca si copiii sunt o alegere a fiecaruia, pe care o facem la momentul potrivit sau nu. In contextul potrivit sau nu. Dar asumat, sper eu.

                Cred ca a scris acest articol din suflet; cu iubire pentru cei care o citesc – să nu uite de ei si de visele lor, sa pastreze din focul lor aprinsa macar o mica scanteie.

                Observ ca a atins cu el ranile unor oameni. Dar asta e un lucru minunat de fapt! Cand stii ca te doare esti mai motivat sa te vindeci. Macar stii ca e o problema acolo.

                Vindecarea vine in primul rand din acceptarea situatiei in care te afli, fara a o compara cu a altora.

                Sper sa gasiti toate resursele de care aveti nevoie sa va atingeti visele, cu siguranta exista o cale catre ele!

            • Luminita spune:

              Da, Ioana, numai ca tu ai facut asta cand nu aveai doi copii de crescut. Este un moment pentru asemenea experimente in viata, nu merge oricand, mai ales cand avem o familie de intretinut sau rate la banca.

              • Printesa Urbana spune:

                Luminita, nu am spus sa arunci totul in aer si sa sari in gol. Ci doar sa te uiti acolo. Sa vezi daca mai poti face ceva cu visul tau acum. 5 minute pe zi. Incet incet. am o prietena care a pornit de la un vis. sa faca prajituri. acum are o afacere de milioane de euro. in cativa ani. clar noi nu vom putea face ca ea. dar daca si ea gandea ca noi, ar mai fi facut ceva?
                mi se pare super pagubos sa zici: ala a reusit pt ca a avut bani de la maica-sa/nu avea 2 copii de intretinut/a avut noroc/a avut pile, viata ta nu o sa fie cu nimic mai buna.
                in loc poti sa zici: nu-mi pot scchimba meseria fix acum ca am obligatii, dar pot 5 minute pe zi sa-mi dau mie hrana asta. sa crosetez sa pictez sau whatever simt ca e valoarea si energia mea pe lumea asta. poate in timp asta va duce la mai mult. sau poate nu, si alea 5 minute pe zi pot insemna enorm pentru sufletul tau obosit de obligatii si de viata pe care poate ai fi ales-o altfel daca ai fi putut.

                • Marius spune:

                  Fiindca multi oameni cauta o scuza pentru a nu incerca ce doresc. De vina este familia, vai puteam face ceva dar inainte sa am copii etc. In majoritatea cazurilor este vorba de frica, ai o situatie confortabila la actualul loc de munca si nu esti dispus sa renunti la ea. Obligatiile de genul am o famile reprezinta doar o scuza

            • C spune:

              Din cate imi aduc aminte (te citesc dinainte de a-l fi cunoscut pe om) cand ai ramas fara job erai deja logodita si in pregatiri de nunta cu omul, care om imi inchipui ca nu te-a lasat sa mori de foame. Nu e o critica, e un rapel al contextului de atunci.
              E un pic mai dificil cand esti singura si nu te poti baza pe nimeni.
              Eu sunt fericita, in marea parte a timpului, am avut sansa sa fac ce mi-a placut, dar viata nu e simpla si nu se rezuma la renunta la tot ca sa fii fericit. Eu cred ca sunt rare situatiile in care un om ajunge sa fie nefericit din cauza ca a facut un compromis, nu si-a urmat visul etc, asa sunt de obicei oamenii depresivi, care oricum nu vor vedea plinul indifirent de ce au.

              • Printesa Urbana spune:

                cand am ramas fara job nu am ramas si fara sursa de venit, pentru ca scriam la reviste deja, la cel putin doua, daca nu chiar mai multe, nu mai tin minte exact. aveam si proiecte de free-lancing deja, nu am ramas chiar in pom.
                sigur ca e dificil cand esti singura si nu ai resurse, sigur ca viata e grea, sigur ca unora le e mai usor si altora mai greu, ce incerc sa zic aici e ca avem datoria asta fata de noi sa nu ne sacrificam, sa nu fim victime, sa nu renuntam usor. unele lucruri sunt imposibile, dar multe nu sunt.

          • dia spune:

            Ce multă frustrare aduce comentariul asta cu învârtit banii cu lopata.. Georgiana, e vorba de a mai hrăni sufletul cu lucruri pe care adori sa le faci, chiar dacă nu o sa întreții o familie din ele, la început, ca mai încolo cine știe?Ajuta enorm.

    • Cat spune:

      Sau ai putea discuta cu sotia problemele astea de comunicare, in loc sa-i spui unei autoare, pe blogul ei, ce si cum sa scrie ca sa-ti convina tie. Daca asa fragila ti-e relatia incat si un articol pe un blog o zdruncina, atunci e grav. Si daca te gandesti cum de sotia ta poate nu e fericita cand tu mergi la serviciu (wooow) si iti duci copilul la urgenta cand e bolnav (ca si cum asta nu ar fi o responsabilitate normala de parinte), iti dau eu o idee: poate nu e fericita pentru ca are un sot care o trateaza cu atata condescendenta si lipsa de respect, de parca ea n-ar sti ce simte pana nu-i dicteaza Ioana ce sa simta.

      • Robo spune:

        Eu, cand am citit comentariul asta al lui Lucian scris asa pe un ton amenintator, m-am gandit ca ce mai lipseste din el este sa-i spuna autoarei sa nu mai bage prostii in capul nevestei.

        • Dana eu spune:

          Si eu am avut aceeasi impresie citind comentariul lui Lucian, ia uite dom’le ce-i baga in cap nevestei mele…

      • Mihaela spune:

        Nu am auzit bine??
        „sot care o trateaza cu atata condescendenta si lipsa de respect”.
        Ar fi interesant de aflat ce crede persoana ca inseamna cuvantul „condescendenta”…

        • Robo spune:

          „Condescendenta” e un cuvant dubios 🙂
          Sensul nr. 1 e direct contrazis de sensul nr. 2, care inseamna atitudine superioara. Sunt sigur ca asta e sensul folosit de Cat.

          • Mihaela spune:

            Intr-adevar dubios cuvantul, care la origini ar insemna atitudine de amabilitate fata de cineva de rang inferior..
            Cu toate astea alaturarea celor doua expresii „condescendenta” si „lipsa de respect” e destul de nefericita.

            • Robo spune:

              Pai daca sensul original este de „atitudine amabila fata de cineva de rang inferior” atunci e folosit foarte bine in acest context, ca tocmai asta e problema, ca el isi considera nevasta ca fiind cumva „de rang inferior”, ca nu e ceva despre care merita discutat cu ea daca i-a dat acest link, ci ca sigur „ii baga cineva prostii in cap”.

            • Cat spune:

              Mihaela, „condescendenta” are si un sens peiorativ cat se poate de valabil, sensul de „aroganta”. O cautare pe Goggle e rapida si nu doare, promit.

            • Cat spune:

              Mihaela, „condescendenta” are si un sens peiorativ cat se poate de valabil, sensul de „aroganta”. O cautare pe Google e rapida si nu doare, promit.

              • Mihaela spune:

                Asta am si facut.
                Ce am gasit poate o sa te surprinda, DEX a interpretat gresit cuvantul atunci cand a fost tradus si preluat in limba romana, de aici au inceput problemele cu 2 sensuri total opuse.
                Precum am spus mai sus, am gasit ca, condescendenta inseamna bunavointa acordata cu un aer de superioritate.
                Acum intrebarea, putem sa avem bunavointa, chiar si superioara, si lipsa de respect in acelasi timp?

  • Dana spune:

    Si eu am un vis in sertar… acela de a canta… dar e prea tarziu acum, nu am luptat cand a fost de luptat, acum deja e tarziu…Am o familie cu doi copii ( baiat de 5 ani si fetita de 3 luni) , stau intr-un orasel mic, fara perspective…. nu cred ca mai am vreo sansa sa mai sper la acel vis. pt astfel de vise trebuie sa incepi in primul rand prin a te muta in alt oras, ceea ce la noi e cam imposibil, ne-am facut deja viata aici.

    • Printesa Urbana spune:

      poti sa canti pentru copii, pentru tine, apoi pentru prieteni, nu e musai sa tintesti direct o scena mare.

      • Loredana spune:

        sau poti incepe pe youtube 😊 a propos de fericire, daca aveti timp, cititi cartea mindset de carol dweck. vorbeste despre fixed mindset vs growth mindset si ce efecte au. in plus, dovedit stiintific ca mindsetul (de care tine si fericirea) se poate schimba.

        eu am citit nici jumate si deja m-a facut sa fiu mai constienta de alegerile pe care le fac.

    • V spune:

      Youtube, baby 😉

  • CUCIUREANU CLAUDIA spune:

    Si pentru mine este acest articol…si eu am avut un vis, acela de a deveni un medic bun. Dar fiind un copil unic dintr-o familie destramata, un tata neimplicat si plecat departe si o mama neinteresata, m-am rugat la Dumnezeu sa am o familie chiar cu pretul pierderii visului. Si am o familie minunata, un sot extraordinar (dar nu fara defecte) si doua fetite dragalase si totusi nu ma simt completa…Visul nu il mai pot implini (am 36 ani), dar nu gasesc inca ceva care sa ma intregeasca…

    • Cht spune:

      Un psiholog?

    • Mira2 spune:

      Stiu pe cineva care a intrat la medicina, la Carol Davila, la 32 de ani. Si are si un copil. Dar persoana era intr-adevar f.f.f. bine pregătită si foarte inteligenta. Si tot asa și-a dorit foarte mult si a fost susținută si de soț .Deci nu e imposibil.

  • Enikö spune:

    Cit adevar. ..Mulțumesc. ..mă recunosc și eu☺

  • Dan spune:

    A-propos de vise care trebuie urmate sau nu, o să scriu aici despre 2 situații de viață declanșate de vise pornite din copilărie:

    1 – acum un număr de ani am avut o bonă tânără, mutată relativ recent din casa părinților; femeia era în faza de căutare / experimentare a ce vrea să facă în viață. Unul dintre visele ei din copilărie era pianul, tratat de părinți la momentul respectiv prin pleznirea degetelor cu culegerea de matematică. Din banii pe care îi făcea la noi, la un moment dat a început să se ducă la lecții particulare, de asemenea și-a cumpărat o pianină chinezească. În mai puțin de 2 luni lecțiile s-au rărit iar pianina a început să prindă praf, povestea cu pianul devenind uitată la scurt timp după aceea. Concluzia mea? Genul acesta de nebunii e bine să fie consumate la o vârstă la care costurile – nu mă refer doar la bani – sunt încă mici. Aviz părinților.

    2 – taică-meu, crescut în mahala, și-a dorit la 8-9 ani bicicletă, problemă tratată de bunicul meu prin prezentarea fluturașului de salariu de muncitor, atunci singurul venit al familiei. Problema a fost îngropată atunci, sau cel puțin așa a părut, până când am ajuns eu la vârsta respectivă: eu m-am trezit, la propriu, cu bicicleta la ușă, fără să fi avut vreo așteptare sau vreo dorință într-un astfel de sens. La vârsta respectivă eu aveam de fapt nevoie de o vorbă bună, nu de bicicletă – bicicletă cu care sigur, m-am plimbat ani buni după aceea printre blocuri și pe la țară, dar vorbe bune nu țin minte să fi primit vreodată. Concluzia mea? Aveți grijă la proiecții. Visele voastre nu sunt visele copiilor voștri.

    • Printesa Urbana spune:

      stai putin, eu nu vorbesc despre visele din copilarie, alea cu vreau sa ajung pe luna, alea sunt joaca si poveste. vorbesc despre esenta omului, despre ce vrea si simte el ca poate face cel mai bine pe lumea asta, chestia aia cu care fecare poate contribui, poate schimba, chestia aia care te motiveaza, te bucura, te tine in miscare, la care esti bun si poti fi si mai bun daca ii dedici 5 minute pe zi. nu bicicleta roz la care visai cand aveai cinci ani. stii ce zic?

  • Georgiana spune:

    Tare asta! Chiar asta a fost visul meu:sa predau geografia copiilor,dar lucrurile s-au aranjat altfel in viata mea. Ce sa fac acum,sa-mi dau demisia de la un job unde castig de 3 x salariul mediu/economie,de unde imi permit sa calatoresc si sa am doua concedii pe an unde vreau eu,sa-mi satisfac anumite mofturi,sa-i asigur copilului un trai decent,sa platesc rate la casa 25 de ani de acum incolo,e drept ca nu-mi place si nu ma face fericita…deci reiau,cr sa fac?”sa deschid sertarul cu vise” doar pt ca am citit pe un blog niste bullshit-uri?viata nu e chiar asa,sa-ti bagi picioarele ca asa te-ai trezit tu dimineata in urma unui articol de pe un blog si sa renunti la tot…
    Plus de asta,nu toti avem o sansa in viata…oricat ne frumos am visa si la oricate conferinte din astea tedex am merge si oricat am munci,pur si simplu nu se intampla..nu toti sintem norocosi..tu iti permiti sa vorbesti asa ca ai o situatie materiala extraordinara..cred ca articolul asta face foarte mult rau unor persoane vulnerabile.
    Ps:o parere f pertinenta si realista a Danei Rogoz referitor la ce ai zis tu in articol

    • Georgiana spune:

      ceea ce cu un salariu de profesor nu mi-as permite

    • CR/ST/AN spune:

      „Chiar asta a fost visul meu:sa predau geografia copiilor,dar lucrurile s-au aranjat altfel in viata mea.”

      Poti sa predai geografia sambata la un orfelinat, la o casa de copii, nu e nevoie sa renunti la job. Desigur, necesita un mic efort, dar poate merita.

      P.S.
      Cine este Dana Rogoz?

    • Alina spune:

      Foarte bun sfatul lui Cristian. Recomand voluntariatul intr-o asociație care asta face, ajuta la teme copiii din medii defavorizate.
      Si eu cat eram mica voiam sa fiu ba profesor, ba medic, ba sa am o „casa de copii” ( minte de copil, ce vreti?!). Voluntariatul mi-a satisfăcut anumite nevoi si mi-a aratat alta fata a visurilor mele. Am fost pusa in postura de a fi profesor pt acei copii si mi s-a schimbat perspectiva.
      Prima facultate a fost ASE, nicidecum medicina, cum visasem. Dar dupa 30 ani,ce credeți?! M-am apucat de a 2-a facult, da, medicina. Si iarasi a intervenit ceva care mi-a intrerupt planul…am devenit mama, cand nu mai speram…Evident ca sunt intr-o pauza, de crestere a bebelusului. Dar stau ca pe ape, trec anii si mi-e teama ca nu voi ajunge sa profesez…nu de alta acusica fac 40😅

    • Mira2 spune:

      Georgiana, nu ai de unde sa stii cum ar fi fost daca te-ai fi apucat de predat, si asta fara legatura cu salariul. Adică în teorie, asa ca vis poate ca iti doresti, dar nu stii daca pusă în fața faptului de a preda, la diverși copii, cu diverse caractere si nivel divers de educație, chiar ti-ar fi placut.

    • Cat spune:

      Si eu cred ca e foarte bun articolul Danei Rogoz, dar nu cred ca cele doua articole sunt contradictorii. Sa-ti amintesti ca ai avut candva visuri care nu includeau rate si ipoteci, sau ca mai esti si altceva decat o masina de produs bani si facut treaba, nu poate fi decat un lucru bun. Asta nu inseamna ca te indeamna sa-ti lasi toata viata balta, nici nu neaga nedreptatea sociala pe care o sufera cei care nu prea au sanse din start sa-si implineasca visurile. Insa te poate motiva sa-ti cauti alt vis personal, poate ceva mai realizabil in viitorul apropiat. Nu inseamna ca visul de la 20 de ani trebuie sa fie si cel de la 40, sau ca nu are rost sa mai visezi la nimic altceva doar pentru sufletu tau. Depinde ce vrei sa vezi. Se pare ca acest text a atins un punct vulnerabil, dar mi se pare mai mult un indemn general sa-ti mai amintesti un pic si de tine, dincolo de obligatii.

  • Georgiana spune:

    Am si eu un exemplar in neam,care la 30 de ani inca il intretin parintii pt ca el vrea sa-si „urmeze visul”..zice ca nu vrea sa aibe sef si program fix,ci sa faca ce-i place lui..e bine asa?de cate ori ne intalnim ma ia cu citatea din astea motivationale..

    • Mona spune:

      Si eu l-as lasa sa-si urmeze visul, fara sefi si program la 30 ani……dar nu la mine acasa si nici pe banii mei. Parintii gresesc…..

    • Printesa Urbana spune:

      nu despre genul asta de vis ziceam, dar na, obiectii absurde poate ridica oricine, la absolut orice.
      si cred ca ai inteles bine ce am vrut sa zic. visul de s sta degeaba nu poate fi flacara niciunui om. poate fi dovada de lene, depresie, bad habbits. eu vorbesc despre ceea ce iti doresti sa faci din toata fiinta ta, felul in care poti aduce o contributie, calea ta de a face bine pentru altii si pentru tine. nimic din exemplul tau nu rimeaza cu asta. acolo e sigur despre altceva (ma bazez doar pe ce ai scris tu despre omul ala, eu nu stiu cum e cu adevarat si e posibil sa nu stii nici tu).

      • Georgiana spune:

        Dar cel despre care zic nu sta degeaba in sensul propriu al cuvantului,pur si simplu are niste activitati care nu-i aduc venituri astfel incat sa se poata intretine. I-am sugerat sa-si ia un job si sa-si dezvolte hobby-ul respectiv in timpul liber,dar el nu..adica pana mea,daca vezi ca faci asta 1 an,2,3 si nu iese nimic renunti,this is the life..dar el nu,se incapataneaza sa creada ca va face bani din asta si de aceea nu are un job serios..ca sa nu mai zic ca si costa hobby-ul asta al lui.

  • Cat spune:

    Eu ma zbat intre presiune de a avea copii, ca am o varsta, si visul de a-mi deschide un business al meu. Nu-mi doresc copii acum dar stiu si ca vreau sa-i am la un moment dat, insa timpul nu ma mai ajuta. Era bine sa ma fi gandit la lucrurile astea mai devreme…

  • Georgiana spune:

    am vrut sa las link catre blogul Danei Rogoz,dar imi zice ca e duplicat. Articolul e ca un fel de opinie opusa la ce zici tu aici.

    http://www.danarogoz.com/daca-iti-doresti-cu-adevarat/

    • Mira2 spune:

      Am citit articolul Danei Rogoz, mi se pare foarte bun.
      Si realist, si adevărat. Si inteligent.

      • Eva spune:

        Abramburica! Oh, I never thought she had it in her! Multumesc pentru recomandare, am citit articolul si dupa m-am perindat prin altele (inclusiv vacanta ei in Sardinia). Imi place mult cum gandeste. 🙂

  • Diana Preda spune:

    Nu cred că este vorba de bani și timp, căci se găsesc amândouă , dacă chiar îți dorești. Cursuri și tutoriale gratis online o grămadă, dacă vrei să încerci ceva nou. Youtube, dacă te chinuie talentul și vrei să arăți lumii ce poti. Platforme gratis de fotografie, design,blogging și literatură online, la fel. Trăim într-o lume care chiar ne permite să ne căutăm împlinirea, numai să vrem și să nu renunțăm. Eu am făcut cursuri de design interior în luna a saptea de sarcină , cu un job full time și alt copil mic acasă. Era visul meu din liceu să lucrez ca arhitect, mi-am dat seama că nu sunt nici pe departe chiar așa talentată cum credeam. And that’s ok, am încercat. Dar dacă nici măcar încerci, rămâi doar cu o sumă de frustrări care ajung să îți suga energia și să te consume pe interior.
    Despre asta este vorba, de a face lucrurile care îți plac, îți dau energie și te fac să îmbrățișezi cu pozitivism toate aspectele vieții tale.

  • O femeie spune:

    Ma uit in urma si va ca ce mi-am dorit cu adevarat si mi-e posibil -mi-a iesit. E drept, nu am visat nici calatorii pe luna, nici palat sau Bugatti sau sa devin printesa sau mai stiu eu ce imaterializabil, desi exista si exceptii care au ajuns pe luna sau si-au luat palat sau uite la afurisita asta ce pe langa ca e divortata s-a maritat cu un print in urma unui blind date si mai si arata al naibii de bine. Dar am reusit sa invat o limba straina cand eram convinsa ca nu sunt capabila. Am reusit sa ma fac sanatoasa si pe familia mea in pofida afirmatiei pneumoloagei de la Medicover ca nu mai am mult de trait. Am reusit sa ma mobilizez gasesc resurse financiare si voi pleca intr-o vacanta in Israel (si ieftin). Am reusit sa vad Franta la pas, pe indelete, cu cartea in mana, carte ce am luat-o acum 15 la Gaudeamus si nici nu visam sa vizitez toate satele alea frumoase – dar mi-a iesit, cu cortul din camping in camping. Am reusit sa calc pe Mont Blanc (nu cum visam, sa fac trail-ul, dar peste ceva ani mai creste copilul si merge mai mult :D).

    E usor? e greu? Habar nu am.
    Unii nu au un start mai prost in viata. Altii alt start. Dupa o anumita distanta a marathonului nu mai conteaza startul, nici genetica, nici macar viteza si consticiozitatea, disciplina. Nu voi fi prima la marathon dar il voi termina;

    • Georgiana spune:

      Nu cred ca in articol e vorba de genul acesta de vise. Si eu am visat sa vad Paris-ul si dorinta mi s-a implinit. Ce zici tu acolo sint mici dorinte pe care le poti realiza in timpul liber,chestii pt suflet care te bucura pe moment,nu un scop in viata. Articolul incurajeaza la vise de genul sa-ti dai demisia de la job-ul care nu-ti place si sa coci prajituri. Si-apoi,cum spune si Dana Rogoz in articol,oricat ai munci si ai fi de perseverent,daca nu exista un sprijin(financiar/pile/relatii,whatever)nu vei reusi. Hai sa fim realisti,zic. Ioana a avut sansa sa faca ce-i place si sa traiasca din asta. Nu inseamna ca toti avem norocul asta.

  • Ana cu hamsterii spune:

    Ce ciudat, eu ințeleg cu totul altceva din articol. Și din viață, cred…

  • V. spune:

    Off, ce de comentarii idioate care omit complet esenta articolului..! Nu pot decat sa constat ca fiecare si-o face cu mana lui 😞…

    • Georgiana spune:

      Cand n-ai nimic de zis, mai bine taci! Altfel,sa spui ca niste comentarii sunt „idioate”spune multe despre tine.

      • V. spune:

        Well, daca tu te-ai simtit vizata, nu am ce face. Cam asta e situatia pe care o vad cand citesc un articol care a vrut sa inspire (anumiti oameni care vor sa se lase inspirati) si 70% din comentarii se plang ca vaai, ce-s balivernele astea, mie mi-e bine in ciorba calduta in care plutesc acum. E ok sa-ti fie bine in ciorba calduta, toti avem momente cand preferam sa nu facem nimic sa progresam, insa ce nu e ok e sa desconsideri cuvintele cuiva doar pentru ca nu rezoneaza cu tine. Stii, e atitudinea aia tipic romaneasca – cei care au reusit siguuur au avut ajutor/bani sau au furat! Si asa te bati singur pe umar si-ti continui existenta mediocra, fara sa aduci nici un beneficiu societatii.

        • Georgiana spune:

          Nu ma simt vizata,sunt doar realista pt ca traiesc in tara in care traiesc!M-am lovit de prea multe chestii si piedici ca sa mai cred in cinstea unora,asta referitor la fraza cu spagi si relatii. Bravo tie ca n-ai o existenta mediocra si aduci un beneficiu societatii. Din spatele tastaturii toti sintem zmei. Observ pe majoritatea blogurilor o tendinta generala ca atunci cand ai o parere diferita de cea a autorului esti imediat catalogat si etichetat.

          • Printesa Urbana spune:

            Georgiana, tu m-ai judecat si etichetat pe mine. E ok cand o faci tu, dar nu mai e asa de ok cand ti se face tie, m? Stiu, doar ti-ai spus parerea. Dar la fel au facut si ceilalti. Stii ce zic?

  • Ioana P. spune:

    1. Am in viata mea o persoana de 34 ani in 2-3 luni care in numele unui vis pe care nu stia cum sa il defineasca a terminat pe banii parintilor 2 facultati si o postuniversitara + alte cateva cursuri in domenii care erau fix…cum bateau vantul si gandul. Primul job a fost abia la 29 ani, inca locuieste cu parintii si se plange in permanenta ca „mama si tata nu am ajuta niciodata”. True story. Parerea este ca acei parinti se lasa efectiv calcati in picioare de o persoana care nu va putea niciodata sa inteleaga ca nu e ok cum gandeste.

    2. Am copii facuti de „mica” zic eu, adica mai exact l-am nascut pe nr 1 fix in anul in care am terminat masteratul. Am un job foarte bine platit pentru standardele Bucurestiului, un program care imi permite sa ajung acasa cu tot cu copiii pe la 17;45 si apoi sa iesim in parc, la piscina, pe stadion, la diverse activitati, la sala etc.

    Relatia cu sotul e foarte ok, se implica cu copiii cum e si normal, noi doi ne intelegem bine etc. Dar…gandul meu era…as vrea mai multe…mai mult, eram in cautarea unui nou job caci ma plictisisem… Si ne-a lovit din senin o boala a unuia dintre copii care l-a bagat direct in ATI pentru cateva zile si unde speram (inca doar speram) sa nu mai ajunga niciodata. Stiti cat de repede se modifica realitatea si perceptia asupra normalitatii?

    Efectiv nu imi mai pasa de nimic din jur in afara de copiii mei si sanatatea lor si nucleul nostru, adica familia. Mi-a zdruncinat lumea. Nu am simtit in viata mea o durere atat de mare si de crunta.In fine..sunt doar niste ganduri. Fericirea sta si in modul in care alegem noi sa vedem viata si sa ne-o traim. Perfecta nu va fi niciodata, cu sau fara copii, cu sau fara bani (drept dovada ca si dintre cei foarte bogati se sinucid, se apuca de droguri etc), cu sau fara a incerca sa ne atingem telurile propuse.

  • Bia spune:

    Si ce te faci cand viata te-a aruncat in atatea directii ca nu ma stii de tine si de visele tale? Sau poate n-ai avut nicicand un vis adevarat..Daca esti in situatia de a nu sti pur si simplu ce-ti place sau ce ti-ar placea, pentru ca asa ai fost nascut si crescut. Sa afli un vis de urmarit si sa te descoperi mai tarziu decat niciodata ar fi o provocare interesanta.

  • Larisa spune:

    Doamne…de ce suntem atat de rai? De ce nu putem pricepe ca nu toti suntem/gandim la fel? De ce e atat de greu sa ne abtinem in a mai arunca cu noroi in ceilalti? De ce vrem cu tot dinadinsul sa ni se dea dreptate de fiecare data cand deschidem gura? Citesc de vreo 2 ani pe blog (de cateva luni mai consecvent) si am gasit articole si commenturi pentru sufletul meu dar si unele cu care nu rezonez. Mi se pare cel mai corect sa iau de aici ce mi place si mi se potriveste (sa multumesc Ioanei si lui Dumnezeu pt asta) iar ce nu e pentru mine, sa las pentru altii(sa aiba si ei un motiv de multumire). De ce sa ma otravesc si sa otravesc si pe altii (exact asta vad in unele comentarii)? Daca femeia asta isi deschide viata pentru cititori cu cele mai bune intentii, de ce n o putem crede pe cuvant? Bineinteles ca nu tot ce scrie se potriveste la orice familie, mama, copil…exista si alte surse. (recomandate tot aici destule). Pe principiul „nu exista boli, ci bolnavi” fiecare caz trebuie judecat mai ales dupa PARTCULARITATI. Va doresc o zi cu soare la toti care cititi aici! Iar Ioanei…mult succes la scris in continuare! Face mult bine!!!

  • Daniela spune:

    Ioana, sa stii ca te apreciez foarte mult pentru rabdarea si stoicismul de care dai dovata raspunzand la niste comentarii neprietenoase, si vreau sa te rog sa nu renunti la ceea ce faci. Nu pentru ca iti zic eu, ci pentru ca articolele tale ajung la foarte multi, care nu sunt asa vocali, nu simt nevoia sa scrie de fiecare data. le digera si aplica ce se poate aplica in viata lor de zi cu zi.
    Te apreciez pentru binevointa si calmitatea din raspunsurile tale. Ai spus de multe ori, cei care ataca, ataca pentru a se apara de propriile probleme.
    Ti-as multumi de mii de ori, pentru ca stiu ca nu se simte bine cand cuvintele iti sunt rastalmacite si se trag concluzii gresite.
    hehehe, pentru cei care or sa comenteze ca m-a pus ioana sa scriu, puteti comenta linistiti. Pe mine m-a atins subiectul, pentru ca acum, fac ceva ce imi place, desi nu a fost vorba neaparat de un vis din copilarie. Am schimbat si eu ceva in planurile mele, acum vreo 2 ani, si nu regret deloc. Iubesc ceea ce fac acum, e greu, simt ca ma lovesc de zid aproape zilnic, si tot aproape zilnic il daram.
    Merci pentru articol printeso!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *