Soluția conflictelor cu copiii: dialog și colaborare părinte-copil, pentru a afla așteptările ambilor

Am o nouă carte preferată despre relația părinte-copil. Mi-a plăcut atât de mult încât o avem acum și în limba română, în cadrul colecției Educație cu blândețe, pe care o coordonez la Editura Univers.

Se numește Cum să creștem ființe umane și este scrisă de Ross Greene (azi e redusă la 20 de lei, o găsiți aici), un psiholog clinician american care a lucrat cu mii de familii cu scopul de ale ajuta să se înțeleagă și să gestioneze conflictele părinte-copil în moduri cât mai eficiente.

Cartea aceasta explică foarte clar de ce apar aceste conflicte: pe scurt, noi avem de la copii, încă de când se nasc, așteptări. Când sunt bebeluși, așteptăm ca ei să doarmă noaptea, să sugă bine și să plângă cât mai puțin. Pe măsură ce cresc, așteptăm de la ei să se dezvolte normal, dacă nu chiar puțin mai repede ca alții (deh, competiția asta ne omoară), să nu ne facă de râs în public, să ne asculte, să fie cuminți, veseli și mâncăcioși. Așteptăm să crească frumos, cu noi alături. Foarte des, așteptările noastre nu sunt împlinite, și iată cum apar tensiunile și conflictele. Teoria lui Ross Greene e simplă (și foarte frumos explicată în carte, cu multe exemple concrete, inclusiv pentru copii mai mari, preadolescenți și adolescenți): dacă un copil nu ne împlinește o abordare, nu e pentru că nu vrea, ci pentru că nu poate. A-l pedepsi, a striga la el, a pune presiune pe el (să-și facă temele, să facă ordine la el în cameră, să nu mai plângă la grădiniță, să nu mai piardă atât de mult timp la TV) nu ajută cu nimic, doar erodează relația, pentru că nu-l ajuți să devină capabil să împlinească așteptarea. Ca să-l ajuți, trebuie să afli ce-l împiedică în a o implini. Și aici intervine dialogul, cooperarea. Metoda lui Greene e simplă și funcționează, noi o practicăm de mulți ani și rareori ne-a trădat: discutăm cu copilul despre așteptările noastre și despre cum se simte el cu ele, despre așteptările lui și despre ce soluții găsim împreună pentru ca toată lumea să fie fericită.

Greene oferă multe variante de întrebări pentru a afla de la un adolescent mofturos de ce nu mai vrea să meargă la fotbal, de exemplu, dar și de la un copil de clasa 1 ce e de făcut ca să se ridice mai repede din pat dimineața.

Vă las cu introducerea lui Ross Greene în această carte. Încercați să citiți până la capăt, o să vă ajute.

Pare că dintotdeauna a fost astfel. Adulţii le spun copiilor ce să facă şi-i obligă să facă aşa. Dreptatea e a celor puternici. Tata ştie întotdeauna cel mai bine. Bătaia e ruptă din rai. Fă cum spun eu, nu cum fac eu. Pe copii trebuie să‑i vezi, nu să‑i auzi.
Cu toate acestea, alături de alte categorii oprimate de‑a lungul istoriei – femeile, persoanele de culoare –, copiii au câştigat mult teren. Nu cu mult timp în urmă, copiii erau aduşi pe lume ca să asigure supravieţuirea speciei, să ajute cu munca la fermă, să atragă un venit sau pur şi simplu pentru că metodele contraceptive nu erau încă la modă sau de încredere. În zilele noastre, cu specia umană înmulțită mai mult ca oricând şi cu majoritatea copiilor eliberați (cel puţin în lumea occidentală) de corvoada îngrijirii animalelor sau a banilor de adus în casă, copiii au posibilitatea de a alege. Sunt oameni adevăraţi. Sunt importanți. Iar ei ştiu asta.

Unii dintre observatorii societăţii occidentale nu sunt foarte entuziasmaţi de îmbunătăţirea statutului copiilor, atrăgând atenţia cu îngrijorare asupra a ceea ce ei percep ca fiind caracterul lipsit de respect şi de cuviinţă al copilului modern (desigur, şi Aristotel se plângea de acelaşi lucru). Aceştia deplâng „adultificarea“ copiilor şi-i desconsideră pe părinţii care nu deţin suficient control. Ei duc dorul vremurilor bune de altădată, când rolurile erau clare, copiii ştiau unde le era locul şi dacă aplicai o corecţie binemeritată nu erai dat pe mâna autorităţilor.

Pe de altă parte, există şi cei care nu sunt tocmai convinşi că vremurile bune de altădată au fost atât de grozave pe cât sunt descrise. Ei şi-au dat seama că puterea şi dreptatea nu se suprapun perfect şi că tata nu ştie întotdeauna cel mai bine. Recunosc acum că băţul era un instrument de învăţare inutil şi chiar contraproductiv, că bătaia era un mod destul de drastic de a‑ţi impune punctul de vedere şi că a creşte un copil înseamnă mai mult decât a aplica o strategie a recompenselor şi pedepselor. Ei cred că dacă le permitem copiilor să aibă un cuvânt de spus în treburile care‑i privesc în mod direct, asta poate constitui, de fapt, pentru ei o bună pregătire pentru Lumea Reală.

Aşadar, în privinţa creşterii copiilor, mulţi părinţi sunt un pic nelămuriţi cum ar trebui să procedeze în zilele noastre. Sunt împotmoliţi în acea zonă gri care se află la graniţa dintre permisivitate şi autoritarism. Îşi doresc să aibă un copil independent, dar nu şi dacă acesta va lua decizii greşite. Vor să fie blânzi și relaxați, dar nu şi dacă rezultatul acestei atitudini va fi un copil neascultător şi lipsit de respect. Vor să evite să fie prea insistenţi şi autoritari, dar nu şi dacă asta le va transforma copilul într‑unul nemotivat şi apatic. Vor să aibă o relaţie bună cu copilul lor, dar nu şi dacă asta înseamnă să fie luaţi de fraieri. Nu vor să ţipe, dar îşi doresc să fie ascultaţi.

Totul se rezumă la echilibru, dar echilibrul pare uneori atât de fragil, atât de greu de atins.

Din fericire, între Regatul Dictatorului şi Provinciile Fraierilor nu este noroi. Este un parteneriat, chiar unul în care ingredientul principal este colaborarea, şi nu puterea. Un parteneriat care vă va ajuta pe tine şi pe copilul tău să lucraţi împreună ca aliaţi – ca membri ai aceleiaşi echipe –, nu ca adversari. Un parteneriat care vă va ajuta să clădiţi o relaţie avantajoasă pentru amândoi, care să vă ofere amândurora spaţiu să vă dezvoltaţi, care să-i asigure copilului tău baza solidă de care are nevoie pentru ca într-o zi să-şi desfacă aripile şi să-şi ia zborul.

Mi se pare că m-ai luat cam repede. Un parteneriat bazat pe colaborare? Cu copilul meu? Pe bune?
Pe bune. Poate că nu eşti conştient de asta, dar ai început să colaborezi cu copilul tău încă din clipa în care a venit pe lume. Când plângea, încercai să‑ţi dai seama care era problema. Pe urmă încercai să faci ceva ca să nu mai plângă. Apoi, pe baza feedbackului de la el, dacă devenea evident că intuiţia sau intervenţia ta nu au fost oportune, te adaptai. Aşa că ai deja de mult timp un parteneriat bazat pe colaborare cu copilul tău.
Voi mai avea autoritate în faţa copilului meu dacă avem un parteneriat bazat pe colaborare?
Da, chiar în mare măsură. Poate că nu în sensul autorităţii „de modă veche“, dar copilul tău îți va respecta autoritatea.
S-a constatat că, în calitate de părinte, în primul rând cauţi să ai influenţă. Nu control. Influenţă. Şi nu există un singur mod prin care să obţii această influenţă. Una dintre căile spre influenţă implică puterea şi controlul, dar mai este o cale, una care sporeşte comunicarea, îmbunătăţeşte relaţiile şi-i pregăteşte mai bine pe copii pentru multe dintre lucrurile care‑i aşteaptă cu adevărat în Lumea Reală. Cartea de faţă, după cum poate că ţi-ai dat seama, este despre cea de‑a doua cale.
Vestea bună este că, în virtutea simplului fapt că eşti părinte, ai deja o anumită influenţă. Vestea proastă este că nu ai atâta influenţă pe cât credeai şi că, dacă o foloseşti în mod greşit, vei ajunge să ai chiar şi mai puţină.
Iar acum încă o veste bună: şi copilul tău vrea să aibă influenţă.
Şi asta-i o veste bună?
Da, e o veste foarte bună. Ca să se descurce bine în Lumea Reală, copilul tău va trebui să ştie ce vrea. Desigur, nu ar fi ideal să-i oferi tot ce‑ş i doreşte doar pentru că asta îşi doreşte. Aşa că va trebui să ştie cum să urmărească ceea ce-şi doreşte dovedind adaptabilitate şi ţinând cont şi de nevoile altora. După cum scria cândva un tip destul de influent, pe nume Hillel, „Dacă eu nu am grijă de mine, atunci cine o să aibă? Şi dacă am grijă doar de mine, atunci ce sunt eu?“ Problema, desigur, este că Hillel nu ne-a dat reţeta pentru echilibrarea celor două cugetări. Cu toate acestea, e responsabilitatea ta să‑ţi ajuţi copilul să reuşească.

Crearea unui parteneriat bazat pe colaborare cu un copil este un teritoriu necunoscut pentru mulţi părinţi, iar pe noi, adulţii, nu ne prea încântă să păşim pe teritorii necunoscute. Dacă e să greşim, asta se va întâmpla adesea în sensul autoritarismului şi al rigidităţii, şi pentru această situaţie putem găsi uşor sprijin, poate din partea experţilor în parenting (depinde pe cine urmărim), poate în Biblie (în funcţie de pasajele la care alegem să ne uităm). Dar strădania de a construi un parteneriat bazat pe colaborare are potenţialul de a‑ţi aduce mult mai multe împliniri în postura de părinte şi de a te face să te uiţi într‑o zi în oglinda retrovizoare cu mare satisfacţie.

Noi, oamenii, am progresat atât de mult în atâtea domenii. Avem curent electric şi iPod-uri, şi telefoane inteligente, şi Internet. Putem comunica instantaneu cu oameni de oriunde din lume. Am găsit o cale de a zbura. Am trimis oameni pe Lună şi am explorat alte planete. Putem face transplanturi de inimă, de ficat şi de chip şi putem înlocui membre. Putem preveni şi vindeca boli. Putem să concepem copii fără să mai fie nevoie de raporturi sexuale… şi putem să-i ajutăm să supravieţuiască dacă se nasc cu multe luni înainte de termen.
Dar încă ne bazăm excesiv pe putere şi control ca să rezolvăm probleme. În această privinţă foarte importantă, nu am progresat suficient. Şi totul începe de la felul cum ne creştem copiii.

Găsiți cartea în librăriile online și offline, costă 38,9 lei, iar pe site-ul editurii Univers azi are un discount mare, costă 20 de lei, aici. Cartea e disponibilă și pe Amazon în format tipărit, costă 15 dolari, o puteți comanda de oriunde din lume o găsiți aici. Și Nu există copii răi de Janet Lansbury este pe Amazon în limba română, e foarte bună pentru părinții de copii mai mici care vor să afle cum să seteze limite care funcționează, o găsiți aici. Le puteți lua împreună. 🙂

Mulțumesc pentru coperta cărții Roxanei Soare, inspirată, ca de obicei. 🙂

Sursa foto: părinte discutând cu copilul via Shutterstock.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *