Are România un milion de oameni care vor să trăiască într-o țară curată?

Foarte des se întâmplă să culegem de pe stradă sau de pe spațiul public ambalaje, peturi și alte gunoaie, și să le ducem la coș. Ivan, juniorul, e cel mai pasionat de acțiunea asta, mereu scoate din lada cu nisip a parcului sau terasei capace de plastic, hârtii și resturi de jucării, mi le aduce ca pe niște trofee, le facem grămadă, apoi le ducem la coș. Nu aruncăm nimic pe jos, nici dacă trebuie să cărăm gunoiul după noi 100 de km până acasă. Încercăm, mereu, să lăsăm locul nu la fel de curat cum l-am găsit, ci mai curat, dacă se poate. Cred că e foarte important ca cei mici să înțeleagă acest principiu cât mai devreme și să ne aibă modele în asta, pentru că vor crește cu respect față de natură, față de spațiul public și față de ei înșiși.

Am strâns gunoaie de pe Ceahlău și din pădure de la Cernica, am strâns și de pe plaje, o să mai strângem în fiecare zi, dacă ne ies în cale, fără ca asta să ne facă demni de vreo medalie. Și dacă toți am face asta, n-ar avea cine să mai strângă, dar mai avem mult până acolo.

Nu știu dacă știți, dar 15 septembrie este ziua în care suntem invitați toți la curățenie. În fiecare an, Let’s Do It, Romania invită oameni din toată țara la curățenie generală. La nivel internațional, 150 de țări se unesc în cea mai mare mișcare civică, World Cleanup Day pe 15 septembrie. Obiectivul World Cleanup Day este de a mobiliza 5% din populația Globului pentru a produce o schimbare reală de comportament față de resurse și față de deșeurile generate. Pentru că:

  • Cel puțin jumătate din cantitatea de plastic care există astăzi a fost produsă în ultimii 15 ani (National Geographic, iunie 2018)
  • Un român produce anual 254 kg de deșeuri menajere pe an și mai puțin de 10% dintre acestea sunt reciclate, în vreme ce media UE este de 28%, potrivit celor mai recente date ale organismului Uniunii Europene pentru statistică, Eurostat
  • Deșeurile din plastic tind să se acumuleze în mijlocul oceanelor. “Insula” din Oceanul Pacific este estimată că ar fi de aproximativ 3 ori dimensiunea Franței (între 700,000 și 1,6 million km2)
  • Din tot plasticul produs vreodată, doar 9% a fost reciclat (Jemma Jambeck, National Geographic, 2018)
  • România întârzie să adopte instrumente relevante privind gestionarea deșeurilor, iar din 2020, dacă nu va putea atinge o rată a reciclării de 50%, țara va fi pasibilă de sancțiuni de până la 200.000 de euro pe zi și chiar tăierea fondurilor UE pentru protecția mediului.

Anul acesta, speranța organizatorilor este că se vor strânge un milion de oameni la curățenie în România, fiecare în județul lui. Vreau și eu să ajut, așa că vă aduc vestea despre asta și vă invit la curățenie generală, iar familia mea va merge la strâns de gunoaie lângă București (eu vorbesc la o conferință la Târgu Mureș chiar în ziua cu pricina).

Ce puteți face?

  • Vă puteți înscrie ca voluntar la curățenie pe www.letsdoitromania.ro. Luați și copiii cu voi! Puteți vedea în aplicația gratuită de telefon World Cleanup, unde se află deșeuri aproape de voi și pe 15 septembrie mergeți acolo să ajutați la colectarea lor. Rețeaua Let`s Do It, Romania! cuprinde echipe locale în cele 41 de județe, 200 de voluntari fiind parte din organizarea campaniei.

Sursa foto: Let’s Do it Romania!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

5 comentarii

  1. din motive de timp nu ajung la LetsDoIt, Romania, dar am gunoaiele mele de strans pe unde ma plimb o bucata buna de curatzat. Doar sa se usuce urzicile putin ca acum imi ajung pana dincolo de fund.

  2. Nu ajung nici eu anul asta la actiune. Am fost in Vama si am strans de sub umbrela noastra, eu si copilul, 2 pahare de plastic pline ochi cu chistoace. Langa noi erau 3 adulti care au continuat toata ziua sa fumeze si sa isi ascunda chistoacele in nisip. Crezi ca ne mai facem bine?

  3. Eu nu ma duc la actiuni de strans gunoiul dupa nesimțiți. M-as duce la o actiune de amendare/ciomagire a respectivilor, daca ar fi. 🙂

  4. Si copii mei strang gunoaie de la locul de joaca. Din pacate o parte dinele ajung la ei in gura (1 an si 9 luni): chistoace, resturi de tigari, capace de sticla. Plimbarea in parc a devenit o lupta cu marea lor curiozitate si mai nou cu faptasii. Sotul meu le-a spus unora sa-si adune gunoiul pe care il lasasera in parcul de joaca de langa bloc si sa nu mai fumeze acolo iar ei au sunat la 112 spunand ca au fost agresati. Guess what? Sotul meu are acum dosar penal. Nu, eu nu cred ca ne mai vindecam.
    Mi-as dori macar o zi in care sa se aplice amenzile. S-ar strange, cred, banii pentru referendum.
    Acum 3 zile la un alt loc de joaca am gasit un rahat cu mot si servetelele aferente folosite sub tobogan. Nu stiam cum sa iau copiii mai repede si sa fug de acolo inainte de a nimeri in el.
    Este noaptea mintii si a bunului simt. NU. Nu mai avem nicio sansa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *