O durere de burtă fix șapte ani mai târziu

Luni a fost ziua ei. S-a dus la școală ca în orice altă zi, după ce am stabilit (și executat) că nimeni de la școală nu trebuie să știe că e ziua ei. Nu-i place să i se cânte, să se uite lumea la ea, să trebuiască să PARĂ încântată, apoi să vadă cum se ceartă lumea pe care felie de tort e mai mare, cine a primit zmeura mai grasă și așa mai departe.

Și-a sărbătorit ziua în weekend la fluturi, film și înghețată, alături de câteva prietene de la grădiniță și de la școală, și a declarat seara că a fost grozav și doar așa va face de acum înainte. Sunt perfect de acord cu ea, nici eu nu-s vreo mare fană a zilelor de naștere ample, cu zeci de invitați și haine elegante, plus cheltuieli pe măsură. Știu că-s multe familii care fac asta și nu spun că nu-i bine, bine e să faci ce-ți place indiferent de ce cred alții, important e să-ți sărbătorești copilul așa cum dorești tu și cum dorește și el. Eu sunt genul mai puțin gălăgios, până și nunta noastră a fost mică rău, la botez am fost, la ambii copii, 11 oameni, deci vă imaginați cam cât de sălbatici suntem.

În fine, mă bucur că Sofia își dorește și apreciază o sărbătoare în mișcare, mică și simpatică, pesemne seamănă cu mine. 🙂

Ei, luni, deci, spre școală, ca în orice altă zi. Doar că pe drum a apucat-o durerea de burtă. Tati s-a sfătuit cu învățătoarele și au decis să o lase în clasă, sperând că e ceva minor și trece. Trei ore mai târziu, Sofi moțăia pe covorașul de odihnă în timp ce colegii ei dansau breakdance. M-am dus s-o iau.

Acum două săptămâni m-a sunat asistenta (momentul acela horror când vezi pe ecranul telefonului numărul școlii și te rogi să fie vomă sau febră, nu sânge sau oase rupte) că pe Sofi o doare rău burta. M-am dus val vârtej, am găsit-o palidă și amețită, în drum spre casă a adormit în mașină și s-a trezit ca nouă. Cu o zi înainte revenisem de la Bologna, după o absență de trei zile, care sigur sigur fuseseră mult pentru ea. Așa că m-am gândit că fie fusese o indigestie ușoară, fie corpul ei își dorea să stea puțin cu mine, după atâta lipsă.

Ea somatizează mult, de fapt, și pe mine mă doare burta când sunt stresată, când mă tem sau sunt bucuroasă de ceva. M-am gândit deh e ziua ei, e emoționată, de aia o doare burta. În drum spre casă s-a tot plâns de crampe, am mers încet, a refuzat să mănânce de prânz.

Peste o vreme, stăteam întinse amândouă, ea văricărindu-se că o doare burta, eu mângâind-o pe un picior.

– Iubito, acum șapte ani pe vremea asta, la ora 2 după-amiaza, încă nu erai născută. Stăteai acolo în burta mea și te împingeai afară cu capul înainte, uite-așa… și i-am arătat cu pumnii la gură cum credeam eu că arăta ea în mine cu șapte ani în urmă.
– Mami, fix acum șapte ani te durea burta rău?
– Rău, iubito, plângeam și țipam și îi rupeam oasele de la mână lui taică-tu!
– Ce interesant. Că acuma mă doare pe mine.
– Rău?
– Ei, nu așa de rău. Auzi, aș mânca ceva.

A mâncat. Ne-am mai jucat. Am mers la școală după fratele ei. Apoi la treburile noastre. Seara, când a început să-mi citească din cartea ei, mi-a zis:
– Mami, acum, la ora asta acum șapte ani, te mai durea burta?
Hm, la 8 seara cu șapte ani în urmă… eram la terapie intensivă, cu ea la piept, amețită și fericită de la morfină și oxitocină.
– Nu mă mai durea nimic, eram chiar foarte fericită, că erai la mine-n brațe, sugeai la țâță, îmi zâmbeai, tati venise și el se uita la noi ca la o icoană.
– Foarte interesant, că acuma nici pe mine nu mă mai doare nimic și sunt fericită.

Era bine cu ea mică în brațe, dar parcă e și mai bine cu ea mai mare, spunându-mi lucruri din astea care-mi ridică părul pe șira spinării.

Sursa foto: copil nou născut în brațele mamei via Shutterstock.com

Pin It

8 Comments

  • candrea nadia spune:

    Cred ca un consult de rutina se impune. sa stati toti linistiti. o parazitoza sau o intoleranta sunt cele mai simple scenarii. Multa sanatate si sa auzim numai de bine!!!

  • deea spune:

    Imi amintesc durerile de cap de acum ceva timp, cărora li se găsiseră explicații puțin sf din partea psihologului parca ( ca de necesitatea bolilor copilăriei și pedepsirea părinților prin nevorbit corect nici nu vreau sa imi amintesc). Pot spune ca, mai ales la fete, cam asta e povestea de la o vârsta încolo. Uneori da, somatizeaza și durerile sunt acolo, alteori nu doare nimic. La școala le doare capul pe toate, fac întrecere care e cea mai lovită. Mai au amețeli, senzație de slăbiciune in picioare, niște chestii de poți jura ca-s bufeuri, burta deja e banal. Merg in grup la cabinetul medical al școlii, unele refuza sa îl părăsească pana nu primesc măcar o compresa cu apa rece dacă nu o pastila. Am o prietena cu trei fete, ajunge și in urgentă uneori cu câte una, odată a putut sa jure ca și-a rupt fata ceva și nu era absolut nimic. Sunt probleme emoționale, unele sunt debutul unor tulburări psihice mai serioase spre adolescenta, de asta eu cred ca trebuie ajutorul specialistului pentru a le gestiona corect, dar fără interpretări cu tenta psihanalitica spre paranormal.

  • Mădălina Ilisescu spune:

    Conform tetha healing e normal. Si oricum până si medicii spun că al doilea creier este colonul. Simte tot.. cât mai multe clipe fericite si cat mai puține dureri 😉

  • Adriana spune:

    Inteleg ca ești de acord cu faptul ca multe boli au motive psihosomatice, însă doar cu psihanaliza nu esti de acord?

  • deea spune:

    In primul rând, vorbesc despre ceea ce practic, ca sa ne înțelegem ca nu doar imi dau cu părerea. Psihanaliza este controversata, nu e vorba ca nu sunt de acord cu ea dar exista foarte multe piste greșite pe care poți pleca, dacă dai peste omul nepotrivit. In general se poate observa ca pseudostiinta a atins și partea de psihologie și, din păcate, uneori unele psihoterapii par mai milt ședințe de magie și vrăjitorie. Iar unele teorii, aberante.
    Bolile nu pot avea motive psihosomatice, psihosomatic înseamnă somatic dat de psihic. Unele simptome fizice pot fi somatizari ale problemelor psihice, asta nu e un secret. De asemeni, unele probleme psihice pot agrava bolile somatice. Nu cred ca o problema emoțională singura poate declanșa o boala, majoritatea bolilor cronice au etiologie plurifactoriala, genetica jucând cel mai important rol. In bolile acute e alta discuție, in cele strict infecțioase e mai limpede treaba etc. Deci nu, o tulburare psihică sau emoțională nu piate declanșa o boala organica. Eu sus spuneam ca aceste manifestări pot preceda tulburări psihice mai serioase in adolescenta, in general cele încadrate in tulburări anxioase.

  • Pata de culoare spune:

    Ce frumoasa e conexiunea dintre voi 🙂 Sunteti minunate! ❤❤

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *