Ce mai citește soțul meu pe internet (ep. 10)

Articol scris de soțul patroanei în cadrul rubricii săptămânale creată special pentru a arăta femeilor și bărbaților ce mai citește un bărbat pe internet.

Înainte de orice, săptămâna asta vă rog să mergeți să votați. Hai să nu mai discutăm că n-ai cu cine sau ai cu cine, că votul meu contează sau nu contează, etc etc, just do it & get it over with. Mulțumesc.

1. Bărbații nu au prieteni apropiați iar asta este o povară pentru femei (sursa)

Ideea că sentimentele sunt „chestii de femei” a dus la generații de bărbați incapabili să aibă relații de prietenie apropiate, intime, cu alți bărbați, ceea ce se răsfrânge negativ asupra partenerelor lor de viață. Iată cum: în general, bărbații au prieteni pentru golăneală, băut, sport, lăudat, discutat politică sau chiar filosofeală și altele asemenea, dar nu prea au prieteni pentru discutat despre cum se simt, cum le este lor, lucruri despre care înțeleg că femeile discută în mod curent cu prietenele lor. De generații, bărbații au fost învățați să respingă trăsături cum sunt sensibilitatea sau emotivitatea, ceea ce i-a lăsat fără mijloace de a gestiona furia internalizată și frustrarea. După ce se căsătoresc și înaintează în vârstă, mulți bărbați tind să-și neglijeze oricum prietenii.

Problema este că bărbații, fiind și ei oameni totuși, au nevoie măcar din când în când să vorbească cu cineva, să fie ascultați, să spună ce îi doare. Dar nu pot să facă asta față de prietenii lor sau față de terapeuți profesioniști, pentru că ei cred că să te arăți vulnerabil e semn de slăbiciune, așa că se întorc spre femeile din viețile lor și se așteaptă ca ele să le rezolve lucruri cum sunt furia, iritabilitatea, agresivitatea. Adică să le fie și terapeuți, pe lângă bucătărese, femei de curățenie, crescătoare de copii șamd. Asta în cel mai bun caz, pentru că uneori nici asta nu se întâmplă, de aia depresiile, alcoolismul și sinuciderea sunt mai frecvente la bărbați.

Desigur că lucrurile sunt nuanțate, până la urmă este firesc ca partenerii dintr-un cuplu să-și ofere suport emoțional. Însă dacă unul din ei este 100% dependent de celălalt pentru suport emoțional și eventual mai are și multe probleme nerezolvate la capitolul ăsta, atunci pentru celălalt poate deveni epuizant. Se poate ajunge chiar să te consume cu totul problemele emoționale ale celuilalt, pentru că na, vrei să-l ajuți, te doare și pe tine când el suferă. Se pare că tot mai multe femei se plâng de chestia asta, mai ales că nu e vorba doar de partenerii lor, unele femei trebuie să facă acest serviciu neplătit și pentru frați sau pentru tați sau chiar și pentru mame.

Mă regăsesc și eu în paragrafele de mai sus. Ca mulți alți bărbați trecuți de prima tinerețe, nici eu nu am prieteni apropiați… și nici nu sunt sigur că am avut vreodată, de fapt. Mi-am dat seama acum niște ani, de exemplu, că prieteniile cu bărbați pe care le-am început în liceu și pe care le-am continuat o vreme la facultate erau de fapt toxice, practic tot ce făceam era să facem mișto unii de alții până în punctul în care ne răneam reciproc, ceea ce desigur nu am fi fost în stare să recunoaștem nici măcar față de noi înșine. Multă vreme nu am știut că se poate și altfel, am crezut că așa sunt prieteniile cu bărbați, adică vorbești despre femei, mașini sau avioane, bei, te lauzi cu cât ai băut și faci mișto în continuu de toți și de toate. Acesta este motivul principal pentru care nu m-am prezentat la reuniunile de 10 sau 20 de ani de la terminarea liceului, de exemplu. Înțeleg și știu că sunt bărbați care păstrează vreme îndelungată prieteniile din liceu sau facultate, adică se poate și altfel, dar așa a fost la mine.

În condițiile astea pe care le-am descris mai sus, să te concentrezi exclusiv pe partenera de viață pentru toate nevoile tale emoționale este inevitabil. Eu mă mai ajut cu hobby-urile mele și am reușit să trec peste reținerea de a merge la terapie, după ce m-a bătut suficient la cap nevasta. Prima dată când am mers la psiholog, acum vreo 4 ani, a fost intens, am plecat de-acolo plângând și l-am sunat pe taică-miu să-i spun că îl iubesc, ceea ce nu mai făcusem niciodată (daddy issues). Nu am mai făcut-o de atunci :-), dar am învățat că mersul la terapie nu e bau-bau, așa că am mai fost între timp și am reușit să mai rezolv niște lucruri. Partea faină este că terapeutul mi-a spus că nu e nevoie să merg în continuu și pe termen lung, pot să merg doar atunci când simt nevoia, acum de exemplu sunt în pauză.

Sondajul de astăzi (de la sfârșitul articolului) este exclusiv pentru doamne și le întreabă dacă au simțit vreodată că trebuie să fie terapeuți pentru bărbații lor. Apreciez și comentarii pe tema asta, mulțumesc.

2. Uciderea reginei nu e suficientă ca să scapi de atacul roiului (sursa)

Este o temă recurentă în filmele SF sau fantasy: eroii sunt copleșiți numeric de un roi de ceva rău (armata morților, de exemplu), dar reușesc să învingă până la urma pentru că reușesc să omoare regina/ regele, moment în care tot roiul fie moare și el, fie este total dezarmat și nu mai știe ce să facă. Doar că roiurile care există în realitate nu funcționează deloc așa, adică nu numai că nu primesc în timp real comenzi de la o entitate centrală, dar nici măcar nu depind de o asemenea entitate pentru supraviețuire, cel puțin pe termen scurt. Nici un individ dintr-un roi de insecte sau stol de păsări sau banc de pești sau turmă de vaci etc nu are capacitatea neuronală de a procesa toate informațiile despre roi și de a transmite comenzi tuturor celorlalți indivizi. De exemplu, matca dintr-un roi de albine are de fapt doar rolul de a depune ouă, nu face nimic altceva, iar dacă se întâmplă să moară, de obicei roiul reușește să producă o altă matcă.

În loc să primească comenzi în mod centralizat, fiecare individ dintr-un roi urmează un set de reguli relativ simple despre cum să interacționeze cu ceilalți indivizi, ceea ce permite roiului să aibă un comportament coordonat și complex, ca și cum ar avea o minte proprie.

De exemplu, un set de reguli simple pentru modelarea comportamentului unei colonii de furnici este cel de mai jos (sursa):
– caută mâncare în mod aleator
– dacă găsești mâncare, marchează cu feromoni pentru mâncare
– dacă dai peste un dușman, marchează cu feromoni de război
– dacă dai peste feromoni, urmează-i

Pentru bancurile de pești sau stolurile de păsări, regulile pot fi (sursa):
– mișcă-te așa încât să nu îi înghesui pe vecini
– îndreaptă-te în aceeași direcție în care se îndreaptă cei mai mulți vecini
– îndreaptă-te spre locul în care sunt cei mai mulți vecini (în caz că te-ai îndepărtat prea mult de roi)

Studierea regulilor care fac posibil comportamentul coordonat în roiuri are bineînțeles aplicații în robotică, inteligență artificială etc, dar poate fi folosită și pentru studiul maselor de oameni în diferite situații, de exemplu unele companii aeriene modelează comportamentul pasagerilor folosind astfel de seturi de reguli pentru a testa eficienta diferitelor metode de îmbarcare. Pretty interesting stuff, if you ask me.

3. Viitorul celor 7 regate din Game of Thrones nu arată bine (sursa)

Atenție, sunt spoilere, nu citi dacă încă nu ai văzut finalul sau serialul. Deși, dacă nu ai văzut până acum finalul sau serialul, înseamnă că nu ești chiar fan, deci niște spoilere nu au de ce să te deranjeze. 🙂

În primul rând, aș vrea să spun „Aleluia!”, bine că s-a terminat telenovela cu balauri, că nu mai rezistam psihic. Nu vreau să spun că a fost mai prost decât Dallas, cu care are multe asemănări dacă stai să te gândești, dar o să spun că m-am uitat la Dallas în anii ’90 cu mult mai multă plăcere și implicare decât m-am uitat la GoT. Serialul ăsta a încetat să-mi mai placă cam de la sezonul 4 încoace, dar din păcate eu nu am încetat să mai vreau să îmi placă, de aia m-am uitat chinuit până la final.

Ultimul sezon a fost cumplit de prost, toată lumea (mai puțin nevastă-mea) e de acord cu asta deci nu insist, bine măcar că până la urmă dragonii au făcut și ei ceva notabil în serial, adică doar ăsta ultimul care a dat cu bricheta la oraș, că în restul sezoanelor au apărut degeaba, nu au făcut decât să pârlească oameni legați de un par și să moară stupid dacă oamenii nu erau legați de un par și puteau să riposteze.

În fine, articolul de mai sus zice, în esență, că finalul ales de scenariști este foarte prost pentru soarta viitoare a celor 7 regate, adică vor ajunge inevitabil să se ia la bataie din nou toți cu toți. În primul rând, Bran a fost de acord prea ușor cu independența nordului, ceea ce le va da idei de independență conducătorilor din Dorne și Insulele Fierului sau cum se cheamă, uatevăr. Apoi, Bran nu pare că o să se implice prea mult în conducerea regatului și nici nu o să aibă urmași, Tyrion nu are un palmares grozav ca mână a regelui, pungașul ăla de Bron care fost scos din burtă la final are cam multă influență, Vierme mort sau cum îi zice are armată și e nemulțumit, Sansa e regină că a ținut ea neapărat să fie regină etc etc, avem practic niște oameni puternici și ambițioși, adică exact situația de la care a început totul. Am și obosit scriind asta, dacă doriți mai multe detalii, vă rog citiți articolul spre care am pus link mai sus.

Asta-i tot pentru azi, vă rog votați și în sondaj și la alegeri/ referendum. De fapt, dacă mergeți la vot puteți să nu votați în sondajul meu, nu ma supăr 🙂

[interaction id=”5ce800c228012d246b40f14c”]

Sursa foto: bărbat la terapie via shutterstock.com

PS Dacă ați ratat episodul de săptămâna trecută, îl găsiți aici.
Rezultatele sondajului referitor la frecvența raporturilor sexuale sunt așa:
– 30% fac sex de 1-2 ori pe lună sau mai puțin
– 40% fac sex de 4-5 ori pe lună
– 20% fac sex de 8-10 ori pe lună
– restul de 10% sunt în denial :))
Not bad, not bad at all. Au votat peste 930 de oameni, mulțumesc frumos.

21 Comments

  • Alexandra spune:

    Da, din pacate trebuie sa-i fiu terapeut de 22 de ani de cand il cunosc. Si nu, eu nu stiu prea bine cum sa fac asta, a trebuit sa caut informatii si sa incerc sa aplic diverse tehnici prin care sa-i dezamorsez traumele din copilarie. Si sotul meu are foarte multe pentru ca a avut un tata abuziv, care o batea pe mama lui de fata cu el, si facea multe alte chestii. Si da, el refuza terapia, in special acum cand traieste in alta tara si nu se simte stapan pe limba. Si da, chestia asta ne macina destul de rau uneori iar pe mine ma oboseste INFIORATOR. Pentru ca, asa cum ai zis, tin o casa, am un job, cresc un copil, am o gramada pe cap si tre’ sa imi manageriez si mie diversele chestii pe care le am si cu care se traieste foarte greu (psoriazisul de exemplu) si peste toate astea trebuie sa incerc mereu sa-l ajut si pe el sa fie ok. Si nu are prieteni apropiati iar eu mereu credeam ca e el dubios din punctul asta de vedere asa ca iti multumesc pentru informatie 🙂 Ce pot sa spun este ca da, am putut sa il ajut si a reusit sa evolueze mult in anii astia, asa ca nu simt ca a fost degeaba. Insa cu terapie am fi fost cu totii mult mai bine.

  • Merat spune:

    Robo, cred ca e prima oara de cand te stiu cand nu sunt de acord cu tine. Trend-ul asta de hate pt GoT e groaznic. A fost o poveste minunata cap-coada 🙂 Bran e o alegere misto pt ca e singurul care nu poate fi corupt sau cuprins de slabiciune sau imbatat de putere sau whatever. Nordul a fost indepedent si inainte.

    • Robo spune:

      da’ mie chiar nu mi-a placut, nu o spun doar ca sa ma inscriu in trend;
      am vrut sa-mi placa, chiar am vrut, de aia probabil sunt si dezamagit

  • Silvia spune:

    Am simtit ca are nevoie de mine si ca nu reușește să se exteriorizeze, ca nu reușește să treacă peste anumite aspecte din copilărie si atunci am simtit ca trebuie sa intervin pentru a-l sprijini. Multumim pentru articole!

  • Eliza spune:

    Vreau sa mentionez asta: da, am simtit nevoia, de asta am votat da. Dar cred ca doar eu am simtit nevoia sa fiu terapeut, nu cred ca el a simtit nevoia de terapie. Partenerul meu este un barbat foarte inchis in sine asa ca uneori iau eu decizia sa il mai descos. Nu stiu daca fac bine, dar cateodata mi-e teama pentru el cand vad ca nu este deloc in conexiune cu sentimentele lui. O sa divag un pic si o sa zic ca lupta pentru egalitatea intre sexe pentru mine are legatura si cu asta, cu lupta ca barbatii sa se simta confortabili sa discute despre sentimente intre ei. Eu vorbesc des cu barbati despre sentimentele lor, dar stiu sigur ca ei nu vorbesc despre sentimente, iar unii sunt ferm convinsi ca ei nu au asa ceva :))))

  • Ana spune:

    Nu credeam ca am sa aud vreodata un barbat care recunoaste cat de superficiale sunt prieteniile dintre barbati. Sotul meu are prieteni fara numar, fara numar. Din scoala generala, liceu, facultate…. Mentine relatia cu toti (intalniri, telefoane, mesaje… oricum. Dar o mentine). Insa atunci cand trece prin momente dificile toti il evita. Si chiar daca se intalnesc vorbesc despre fotbal, politica si alte Asemenea. Nu neg importanta acestor discutii lejere (si eu le am cu prietenele mele) dar Cand numai despre asta vorbesti…. De ex.Sotul meu a divortat dupa 12 ani de chin fiind intr o relatie oribila si niiiiimeni, dintre prietenii lui, nu stia. Cu nimeni nu s a consultat, cu nimeni nu a vorbit. Ce prietenie e asta? La ce bun sa ai armate de prieteni daca nu te ajuta nimeni in situatii dificile?
    Eu nu sunt terapeutul sotului meu pt ca el are nevoie de auda anumite lucruri de la persoane pe care le percepe ca avand “autoritate”. Este introvertit si opune extrem de multa rezistenta. numai un psiholog a reusit sa gaseasca frecventa potrivita ca sa vorbeasca cu el. Dar el stie ca eu sunt acolo pt el in putinele ocazii cand alege sa se destainuie.

    Parerea mea este ca GOT a fost un film exceptional pana in sezonul 8 cu care au dat de pamant. Astept finalul scris de George Rr Martin ca sa scap de sentimentul ca si au batut joc de timpul meu investit in personaje, actiune. Nu mai spun de bataia de joc la adresa multooor personaje si a evolutiei lor :((( Mi a placut ca dragonii au fost secundari. Altfel ar fi fost un film despre dragoni (witch it wasnt).

    Maine la vot. Se stie!

  • deea spune:

    Eu nu am urmărit serialul respectiv dar citeam constant despre el ( ca sa înțeleg și eu unele discuții când era nevoie) și am văzut câteva episoade sau bucăți de episoade. Acum, m-am trezit intr-o dimineața cu valuri de articole despre final și am rămas uimita: cum sa strice personajul doamnei blonde cu dragoni, care părea clar o favorita? A făcut-o nebuna la final și au omorat-o, deși tot serialul am avut senzația ca e un personaj emblema și părea de partea binelui. Adică, poate era in regula sa nu fie regina, eventual sa refuze ea postul și sa plece undeva sa fie liberă cu dragonii ei, dar sa o facă atâta de odioasa in numai câteva minute? Undeva citisem un review care concluziona ca serialul asta ( finalul lui) evidentiaza ceea ce multe povesti și seriale fac: faptul ca femeile aparent puternice, sunt de fapt isterice, nebune, conduse de tot felul de emoții nepotrivite și ca in niciun caz nu pot face nimic cu viața lor. Cele doua cele mai puternice femei, deși înzestrate cu toate calitatile, iau decizii teribile sub impulsul momentului. Iar un bărbat cu handicap fizic, carat la propriu in spate de alții, care nu a făcut niciodată nimic remarcabil, e mult mai bun de pus in funcție decât o femeie. Singura femeie care a căpătat ceva este una care a fost mult timp doar o victima supusa, căreia doar i se întâmplau lucruri. Habar nu am dacă așa e, nu stiu cu ce impresie au rămas cei care chiar au urmărit serialul.

    • Robo spune:

      Eu sunt uimit de cat de mult s-a scris deapre GoT, au existat de ex. rubrici saptamanale de comentarii samd, nu m-am asteptat. Ce ai relatat tu mai sus este interpretarea feminista, dar mai sunt si altele. Se pare ca totul este despre politica in timpurile noastre 🙂

    • deea spune:

      Serialul a fost un fenomen, americanii au tendința asta, sa facă orice “mare”dacă își propun asta. Stiu ca exista și petiție sa se schimbe finalul, oamenii fac terapie. Sincer nu stiu dacă finalul are vreo logica, legătura cu ceva, sau pur și simplu a fost rețeta aia americană, sa șocheze la final, sa dea de gândit, de discutat, sa trăiască mult după ce s-a sfârșit. Evident ca cei ce vor sa vadă logica și legătura, vor vedea. Așa cum a fost și Lost- pe acela chiar l-am urmărit cu sfințenie, pana in punctul in care m-am simțit eu pierdută și apoi n-am mai înțeles nimic ( dar cică finalul tot așa, inteligent, cu substrat etc).

  • Andreea spune:

    Daca la început joaca asta de-a terapeutul cu el si lipsa lui de prieteni apropiați era mișto, ei bine, doi copii mai târziu a devenit nu doar extrem de obositor ci si frustrant de-a dreptul!
    Efectiv el isi concentreaza toata atenția in familie si isi ia energia exclusiv de la noi. Iar mie imi vine sa plec pe Marte uneori!
    So, am citit si mintea mea tot nu intelege: de ce, de ce nu va faceți voi bărbații niște prieteni sau macar un abonament la psiholog?

    • Robo spune:

      Mie mi-e destul de clar ca e din cauza ca asa am fost crescuti: barbat inseamna sa nu iti arati si nici macar sa nu iti recunosti slabiciunile. Sa nu plangi cand esti mic, e rusine, baietii nu plang. Sa nu fii „muiere”, sa nu fii „gay” etc etc

    • Vavaly spune:

      E prima dată când citesc negru pe alb despre asta si când constientizez ca soțul meu nu e singurul in aceasta situatie. Chiar mă ajuta sa inteleg asta. Nu ma simt neapărat terapeut pentru el (cand a scartait ceva am mers impreuna la terapie), dar mai a spus de multe ori ca sunt singurul si cel mai bun prieten al lui.

  • MIHAELA spune:

    Hai la vot!
    Apropo de vot, dupa completarea sondajului de pe blog, se calculează procentul si se trage concluzia „Esti in minoritate” . Ai putea scoate acest comentariu? Chiar nu conteaza. Induce ideea ca tb sa fi altfel. It’s judgemental.

  • Elena spune:

    Le spuneam studentilor mei deunazi, la cursul de Inteligenta artificiala, ca notiunile din cursul asta sunt de ‘cultura generala’ pentru niste viitori licentiati in Informatica. Multumesc ca mi-ai confirmat asta! (unul dintre cursuri a fost despre algoritmi din Swarm Intelligence)
    Tare interesante opiniile sotului tau, Ioana! Buna idee sa se exprime si el pe blog.

  • Anne spune:

    Aprob, e greu cu superficialitatea prieteniilor bărbaților. Și, chiar dacă e să se implice, de obicei dau un sfat nasol, probabil din lipsă de empatie. Dar ce mă deranjează e chestia adânc înrădăcinată că el nu are nevoie de psiholog (deși chiar ar fi cazul). În rest, e chill, copilul poate merge la psiholog dacă e nevoie, eu la fel, nu și el. Dacă nu are nevoie…….

  • Miruna spune:

    Colegul sotului meu, tipul cu care se vede zilnic si vorbeste si bea cafea, de luni pana vineri, devine tata. Dupa o sarcina de 9 luni frumoase, naste nevasta-sa. Il intreb pe sot: Ce au, fetita sau baiat? La care: aaa, nu stiu, nu l-am intrebat.

    😂😂😂

    In rest, eu gasesc ca uneori sfaturile prietenilor-barbati sunt extrem de proaste, din simplul motiv ca barbatii simt si aceasta datorie de a se pricepe la orice. Si, cand vine barbatul acasa cu teoria “uite, Xulescu lasa copilul sa planga si this is it”, iti vine sa ii pui ceva in cafea lui Xulescu. Mai bine te lipsesti si te rogi sa dea peste un podcast normal la cap sau peste un status pus de vreo pagina de Doamne-ajuta. Sustin ce zice cineva mai sus, cu autoritatea. Patesc si eu. Ce-mi zic altii cantareste diferit si ma enerveaza ca si barbatu-meu e la fel. Noroc ca n-are multi prieteni, sa privim partea plina, stii cum e 😉

  • Simona spune:

    Eu sunt aia cu barbat exceptie. Adica da, are prieteni garla, dar are un nucleu relativ mic de prieteni din copilarie cu care au crescut, prieteni adevarati cu care au discutat chiar orice (da, si la modul bascalie, dar e si asta o forma de terapie daca te gandesti bine). De multi ani incoace noi am trecut oceanul si el a ramas fara nucleul ala de prieteni adevarati si mi se pare ca le simte mult lipsa. Asa ca am devenit eu companion de povesti mai serios (nu pot spune terapeut, pentru ca nu are traume mari de rezolvat), a durat o vreme pana am reusit sa il fac sa comunice cu adevarat ce are pe suflet, dar de atunci ne punem unul pe altul pe picioare la nevoie. Si cand ii e dor tare, sta cu orele la telefon sau pe fb cu prietenii aia buni de peste ocean, care au ramas in continuare la fel de apropiati. Deci cred ca noi suntem super baftosi la capitolul asta 🙂

  • Natalia spune:

    Robo, cum ai reusit sa treci de reticenta de a merge la terapie? Ce anume te-a convins sa incerci?

    • Robo spune:

      Pai, a insistat nevasta, dupa cum am scris, nu era o gluma, vreo jumate de an. Adica asa, insistat fin, nu brutal, gen „pe mine ma ajuta, nu vrei si tu sa incerci”. Tot ea a gasit si niste terapeuti posibili, de altfel.

      Chestia e ca eu nu aveam o reticenta fundamentala sau cum sa zic, ceva gen „mi-e rusine sau un barbat adevarat nu face asta”.

      Mie mi-era greu (adica lene) sa rezolv detalliile (unde, cine, etc) si nu eram f convins ca o sa ma ajute in timp rezonabil – iar sa merg 5 ani inainte sa vad vreo imbunatatire nu eram dispus si nu sunt nici acum. Din fericire la a doua incercare am dat peste un terapeut care practica terapie cognitiv-comportamentala (e mai rapida pt ca se axeaza pe chestiuni punctuale) si ne-am si placut reciproc, asa ca fost chiar placut.

      Altfel, eu tot timpul am avut o curiozitate fata de terapie de fapt, ca imi place psihologia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *