Vineri, început de furtună. Nori vineții, vânt, primele rafale de ploaie deasă.
Ies din bloc, merg spre poartă prin curtea acoperită, văd printre găurele că la interfon butona un domn prezentabil. Mă apropii, deschid poarta, se repede să mă ajute să ies, oftez generos. Omul, frumos țiplă: nici prea crud, nici prea în vârstă, maximum 35 de ani, păr buclat în sus, ochișori verzi, barbă numai bună, haine discrete, elegante, care cădeau optim pe el, zâmbet plăcut, să vă ajut, zice, mulțumesc, zic, aveam în mână un umbreloi cât alea de la terase, o sacoșă cu caserolele cu mâncarea copiilor, plus rucsacul de laptop în spinare. Turna cu găleata, așa că m-am grăbit să deschid umbrela, să ne păzesc de ploaie pe amândoi.
În paranteză, doresc să menționez că în seara anterioară, umbrela stătuse la uscat pe caloriferul din baia principală, pentru că o plimbasem plin ploaie și știam că urma să am nevoie de ea și în ziua următoare, iar caloriferul acela încă se încălzește noaptea.
Ei, ochi în ochi cu acest domn McDrăguț, deschid umbrela mea cât cortul de două persoane de la Decathlon. Din ea cad la picioarele noastre… chiloții mei.
Nu cei de pe mine, nu, ăia stăteau bine la locul lor. Cei pe care îi purtasem în ziua dinainte. Se vedea clar din postura lor rulată și chinuită că nu-s luați acum trei secunde de pe sârmă.
Primul gând: Bine că măcar nu-s budigăii ăia de mamaie pe care i-am purtat alaltăieri, că-mi fusese frig la ovare….
Al doilea gând: WTF, de ce naiba plouă cu chiloți de-ai mei?
Ei, dragii moșului, și uite așa am stat noi doi, eu și McDrăguț, cap în cap, amândoi sub umbrelă, tunete și vânt în jur, holbându-ne perplecși la lenjeria mea intimă care ne privea de pe trotuar, inocentă și neagră.
Paranteza a doua: pe caloriferul acela ne agățăm toți hainele înainte să intrăm la duș. Eu am fost mai norocoasă și chiloții mei au căzut fără jenă în umbrela strânsă, dar nelegată, atârnată de calorifer. Desigur că ar fi putut cădea acolo un ciorăpel de-al Sofiei sau pantalonii scurți ai lui Ivan, dar hei, viața trebuie trăită la maximum, nu? Ce-ar fi existența mea pe acest pământ fără aceste momente care-mi potențează semnificativ stima de sine?
M-am repliat rapid și am spus, foarte sigură pe mine:
– În mod evident, chiloții aceștia nu sunt ai mei!
Mi-a zâmbit până la măsele.
– Absolut, nici nu m-am gândit că sunt ai dumneavoastră!
– O să-i strâng de aici totuși…
M-am aplecat și i-am cules de pe jos cu viteza luminii, zâmbind de parcă gestul meu s-ar fi datorat exclusiv misiunii mele de a curăța orașul de gunoaie, nu de a-mi salva din baltă lenjeria preferată.
M-am retras în glorie în mașină, care era la un metru de noi, în timp ce el a dispărut în curte pe poartă, cu un mega zâmbet. Clar, pentru el ziua devenise brusc mai bună. Nu știu la care dintre vecinii mei s-a dus, sper doar că e unul nou, care nu mă cunoaște.
Ce voiam să vă zic. Data viitoare când aveți o zi proastă, să vă gândiți că într-o zi de vineri, Prințesa a plouat cu propriii chiloți în capul unui domn necunoscut și deosebit de drăguț. Așa.
Bine, nici ziua aia în care am căutat în gunoi la mall nu e de uitat… Sau cea în care am plecat de acasă fără fustă… Sau aia în care am intrat frontal într-un stâlp de beton…
Sursa foto: femeie cu umbrelă via Shutterstock.com
Mi-ai facut si mie dimineata mai frumoasa
Asa dimineața veselă sa tot am! Mulțumesc!
Am ras pe infundate ,singura….in metrou!???
Nu creeeed! :)))))
Am ras cu lacrimi, nu se poate asa cevaaa…
Le mai comit si eu din cand in cand, tot cu gunoaie. Stateam intr-o garsoniera inchiriata, acum vreo 20 de ani, iar masina noastra era un Oltcit. Cand mergea acasa la parinti, in weekend, sotul mai lua diverse chestii pentru parinti altor prieteni care studiau in Bucuresti.
Odata pleaca el acasa in mijlocul saptamanii, iar eu raman aici, evident. Lucram deja in Mediafax si aveam in ziua aceea program de mers la nu stiu ce conferinta, deci aveam hainute regulamentare de impresionat – pantofi cu toc, fusta, sacou samd. Avea de dus si un sac cu haine parintilor unui prieten, iar seara se duce el la masina sa duca nu stiu ce bagaje mai avea de transportat in provincie.
Dimineata se urca in masina si pleaca, eu merg la treaba mea, iar dupa vreo ora si ceva ma trezesc ca ma suna disperat sa ma duc inapoi acasa, ca a uitat sacul cu haine. Eu nu pricepeam ce sac, ce haine, ca nu stiam nimic. „Am uitat sacul cu haine in parcare!!!”, zbiara el la mine si atat a fost. Si fug eu inapoi de la Grozavesti in Titan sa caut sacul de care nu stiam si care evident ca nu mai era unde il lasase. Si caut eu prin tufisuri si, evident, in tomberon. Stateam intr-un bloc cu 4 etaje si tomberoanele erau, de fapt, containere mari pentru gunoi, pe care le ridicau cu macaraua, cand venea masina sa le goleasca. si sa ma vezi pe mine – cucoana eleganta – cocotata pe marginea containerului si scormonind inauntru, sub ochii vecinelor care stateau la soare, langa bloc.
Pe scurt, nu am gasit nicio haina, iart dupa experienta asta a trebuit sa ma duc sa fac dus si sa schimb hainele, pe care le-am spalat prelungit ca sa iasa putoarea.
Morala a fost ca never ever nu a mai luat sotul meu ceva de la cineva sa duca dintr-un loc in altul…
Asta e faza de Carrie Bradshaw in Sex and the city…. ? ??
Haha, buna asta… 🙂 Tot o intamplare cu chiloti, de cand eram eu copil. Stergeam praful pe pervaz cu o pereche de (fosti) chiloti, transformati in carpa de praf. Noi stateam la etajul 4. La un moment dat, nu stiu cum am scapat chilotii pe geam si au cazut pe pervazul vecinului de sub noi. Sa vezi chin pe mine si pe tata sa dam jos chilotii de pe pervazul omului 🙂 In cele din urma am reusit, cu ajutorul unei cozi de matura 🙂
Am plecat spre birou cu o pereche de dresuri agatate de geanta. Si am mers cu metroul, am schimbat magistrala, apoi am mers pe jos pe la Unirea, putin inainte de ora 9 cand se revarsa puhoi de lume de la metrou
Ha ha ha!!! Nice! Se mai întâmplă. Ca de exemplu mie, la nuntă, cu toți nuntasii de față. Era momentul cu schimbatul voalului. O foarte neinspirata mireasa a pus baticul in rucsacul pregătit pentru luna de miere. Și apoi și mai neinspirata l-a rugat pe mire sa i-l aducă. În focul momentului mirele a tras nu numai baticul dar și o pereche tanga neagra, din dantela, care a zburat exact în mijlocul ringului de dans. Umm, foarte stânjenitoare faza, dar tot odată o amintire hazlie de la nunta.
Exageraaaaaat! Mai tare ca aia cu fusta, parerea mea!
Mulțumesc, Ioana! Aveam mare nevoie de râsul ăsta.
minunat!!!!
o situație în care nu știu cum m-aș fi descurcat, sincer!
da….viața e frumoasă cu aceste delicioase momente!!!
Paris. Metrou. Rad cu lacrimi. Oamenii din jur, tristi, obositi, se uita la mine cu ochi mari. Nu prea e stilul meu, de obicei sunt f serioasa, mai ales in metroul cu miros de pipi. Dar nu ma pot abtine de data aceasta. Nu am putut termina de citit. Astept sa ajung acasa. Dar am zis sa-ti scriu si sa te felicit. Fiindca asa am inceput sa te citesc, povesti amuzante cu si despre Sofia. Nu ti-am scris niciodata, nu reusesc sa gasesc timp sa citesc tot ce scrii dar te indragesc tare. Scrii savuros.
Te-am vazut azi dimineata la tvr1, din curiozitate am cautat pe net,,printesa urbana”, desii nu mai am copii mici, dar nu regret fiinca m-am amuzat copios. Felicitari ! scrii frumos, ma bucur ca te-am descoperit si ma declar urmaritoarea ta, poate intr-o zi voi avea nepoti si am sa cumpar si cartile pentru copii. Mult succes !
cred ca faze din astea „de film” se întâmplă numai scriitoarelor,ca să ne delectam noi ăștia,restul, citind!
Astea sunt întâmplări ce se pot întâmpla în special celor din zodia rac!!! 😅🦀 Ce să zic, universul se distrează! 😁
Am ras cu lacrimi și mi-am amintit ce drăguț a fost și pentru mine când la aeroport, după ce am trecut pe la check-in, mi-au deschis și s-au uitat discret prin valiza, iar eu, ca o floricica, am luat valiza, am uitat sa închid fermoarul și când am dat-o jos… s-au rostogolit din interiorul ei… fix chiloții!! Și era plin aeroportul!!! Așa frumos a fost!!! Deci mai pățesc și alții!🙈🤪