Erori de argumentare (5) – falsa dilemă

Falsa dilemă
este o eroare de argumentare în care cineva prezintă 2 opțiuni (de obicei opuse) ca fiind singurele posibile, când de fapt există mai multe. Adică o situație e prezentată ca fiind de tipul ”ori A/ ori B” când de fapt mai există si ”C”. Evident, poate exista și o falsă trilemă, dacă există cel puțin 4 opțiuni dar se spune că nu ar exista decât 3.

Exemplu

”- Fie îți place înghețata de vanilie, fie cea de ciocolată.
– Nu îmi place înghețata de ciocolată.
– Atunci înseamnă că îți place cea de vanilie.”

Raționamentul de mai sus ar fi corect din punct de vedere logic dacă prima propoziție ar fi adevărată. Dar, după cum știm, există oameni care pot aprecia și alte feluri de înghețată sau oameni cărora nu le place deloc înghețata (ok, din ăștia probabil că nu există :-).

De fapt, dacă e să fim riguroși, prima afirmație nu este neapărat falsă, este ambiguă și este nevoie de lămuriri suplimentare în legătură cu ea. Este ambiguă pentru că nu știm dacă intenția autorului ei a fost să spună că acestea sunt singurele opțiuni posibile (caz în care ar fi o falsă dilemă) sau dacă nu cumva intenția a fost să spună doar că cele 2 opțiuni se exclud reciproc, fără să susțină că sunt singurele posibile (caz în care nu ar fi o falsă dilemă, ci doar o afirmație care poate fi sau nu adevărată).

Partea interesantă este însă că raționamentului de mai sus este greșit indiferent de intenția autorului referitor la prima afirmație, adică e greșit chiar și dacă a vrut să spună doar că cele 2 opțiuni se exclud reciproc, nu și că sunt singurele opțiuni. Concluzia e greșită pentru că în continuare e posibil să nu-mi placă nici una nici alta, deși e foarte posibil de asemenea să nu existe oameni cărora le place și înghețata de vanilie și cea de ciocolată, adică prima afirmație să fie adevărată.

Puteam să aleg un exemplu mai clar dar l-am ales pe acesta ca să exemplific ideea că lucrurile nu sunt atât de simple cum par în legătură cu falsa dilemă, cel puțin nu pentru mine. De fapt, deja mă doare capul, că atunci când am ales exemplul ăsta nu m-am gândit că va fi atât de complicat, mi-am dat seama de asta pe parcurs. Practic, în momentul când scriu rândurile astea nici nu mai sunt sigur că o să păstrez exemplul ăsta în varianta finală a articolului (later edit: până la urmă l-am păstrat :-))).

Falsa dilemă este un instrument puternic în retorică, pentru că dacă reușești să-i faci pe oameni să creadă că singura alternativă la ceva ce tu susții este ceva cu care e clar că nimeni nu poate fi de acord, atunci i-ai convins.

Un lucru interesant în legătură cu falsa dilema este că de cele mai multe ori cele 2 opțiuni prezentate sunt 2 puncte extreme ale unui spectru de posibilități, adică se face și un mic straw man prin exagerare atunci când se prezintă opțiunile.

O chestiune conexă care merită menționată aici este gândirea în alb și negru, care ține de psihologie (se numește splitting) și este tendința de a vedea doar extremele într-o anumită situație de viață. În general, nu-i o chestie grozavă, poate duce la perfecționism, la așteptări nerealiste, la depreciere de sine. Adică gândim în termeni de ”sunt fie un om de succes, fie un ratat”, ”oamenii sunt fie buni, fie răi”, ”eu însumi sunt fie bun, fie rău” și așa mai departe.

Exemple de falsă dilemă (fără religie de data asta, deși material ar fi :))):

1. Zici pe internet că nu e ok să-ți lovești copilul. E practic garantat că în maxim 5 minute va apărea cel puțin o persoană care spune că ”Dacă nu îți bați copilul, îi permiți să ți se urce în cap” sau ceva de genul ăsta, ideea fiind că dacă nu practici disciplina dură atunci automat practici permisivitatea totală, lăsarea copilul să facă ce vrea el, lipsa completă de limite și așa mai departe.

Este o falsă dilemă, pentru că în afară de aceste 2 extreme mai există varianta în care disciplinăm copilul prin metode blânde, după cum poate știți :)).

2. Te nimerești în zonă după un meci Dinamo-Steaua și 3 tipi care tocmai au ieșit de la meci te întreabă dacă ești stelist sau dinamovist. Le răspunzi politicos că sunt în pericol să facă o eroare de argumentare numită ”falsa dilemă”, pentru că ție nu-ți place deloc fotbalul. Îți iei un pumn în nas pentru că faci pe deșteptul. (Almost) true story.

3. Critici pe internet USR-ul pentru că l-au pus pe sinistrul de Caramitru în echipa care va face programul de guvernare. Ți se spune că ești troll pesedist, pentru că altă variantă e clar că nu există.

4. Copilul vrea 2 cupe de înghețată iar tu îi spui că poate să primească fie o cupă de înghețată, fie nici una. Tehnic vorbind, e o falsă dilemă. Da’ las’ că și el zice că nu vrea să facă ceva pentru că nu vrea, adică comite un ”begging the question/ petitio principii” 🙂

Cam asta am avut de scris săptămâna asta, voi ce situații de false dileme ați întâlnit?

PS Toate articolele din seria despre erori de argumentare se găsesc AICI. Episodul anterior este despre omul de paie.

Pin It

3 Comments

  • Miha spune:

    Cu inghetata la mine acasa nu e falsa dilema, eu cumpar 2 gusturi si e clar ca ori vrei unul, ori altul, a treia posibilitate nu exista :)))

  • Alexandra spune:

    Fain articolul! Eu l-am intalnit des ca metoda de convingere a clientului, cand I se prezinta o paleta restransa de posibilitati pentru a finaliza vanzarea sau a rezolva un claim cat mai OK pentru ambele parti. De cele mai multe ori e mai OK si pt client asa pentru ca stresul decizional nu face bine 🙂 o alegere ghidata e mai putin stresanta. Ai citit cartea „irational in un mod previzibil”? Recomand in caz ca nu 🙂 Nu e neaparat pe subiect, dar atitudinile aparent irationale si manipularea merg mana in mana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *