Sute de copii nou-născuți în sud-estul țării vor avea o șansă mai bună la viață în spital alături de mamele lor, datorită efortului nostru împreună! (p)

Am o veste foarte bună astăzi, care vine cu respect și admirație pentru oamenii care lucrează program întreg ca să facă bine altora! Două milioane de euro strânse de trei fundații (Fundația Vodafone, Dăruiește aripi și Inima Copiilor) și de mii dintre noi au fost investite în renovarea și modernizarea compartimentului de Terapie Intensivă Neonatală din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Aici sunt îngrijiți anual peste 1000 de copii care se nasc prematur sau cu probleme în județele Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași, Brăila și Galați. Această secție nu mai fusese renovată din 1968!

Arăta așa:

Acum are inclusiv o soluție performantă de telemedicină:  fiecare salon este dotat cu o cameră de supraveghere care, în caz de urgențe, face zoom pe monitoarele de funcții vitale montate pe pandante. În holul central se află monitoare pe care se pot afișa funcțiile vitale sau imagini din saloane și camere de supraveghere pentru monitorizarea activității de pe hol. În camera medicilor a fost instalat un videowall. Soluția de telemedicină va permite transmiterea securizată de imagini și parametri medicali, în timp real, către alte centre medicale, urmărirea de la distanță a semnelor vitale ale pacienților și organizarea de videoconferințe. Ca-n filme!

Secția are acum 22 de locuri la terapie intensivă și 10 locuri pentru prematuri. Noua schemă a unității permite extinderea capacității zonei de terapie intensivă non-născuți până la 30 de locuri.

Secția de la Constanța a fost modernizată după modelul celei de la Spitalul Marie Curie din București (renovată tot de Fundația Vodafone în 2013), considerată a fi cea mai modernă secție de terapie intensiva nou-născuți din Europa. Camera pentru pregătirea laptelui și camera pentru pregătirea perfuziilor sterile sunt dotate cu hote de flux laminar, ceea ce permite prepararea perfuziilor în mediu steril și conduce la reducerea  masivă a infecțiilor nosocomiale. Climatizarea și tratarea aerului se fac cu aport 100% de aer proaspăt, trecut prin 30 de cutii filtrante prevăzute cu filtre HEPA 14, recomandate pentru sălile de operație și secțiile de terapie intensivă. Saloanele sunt prevăzute cu pandante și console medicale, o rețea de distribuție a gazelor medicale și echipamente integrate de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor, precum și de un sistem de desfumare mecanică ce poate realiză inversarea funcțiilor unor ventilatoare dedicate. Condițiile de intimitate, posibilitatea mamelor de a petrece timp nelimitat în salon și iluminarea de mai multe tipuri (naturală, indirectă, directă, de lucru, de veghe cu intensitate reglabila) asigură nou-născuților confortul individual atât de important pentru dezvoltarea psihosomatică din primele zile de viață.

Fundația Vodafone Romȃnia (1.540.000 de euro), Asociația Dăruiește Aripi (280.000 de euro) și Asociația Inima Copiilor (240.000 de euro) au lansat împreună această campanie și vreme de trei ani au lucrat pentru a se asigura că totul decurge perfect la fața locului.

Cele două milioane de euro s-au strâns de la oameni prin SMS-uri la 8845, prin redirecționarea de 2% din impozit din partea companiilor și prin sponsorizări directe. Totul a început acum trei ani, când a  fost lansată campania de comunicare a proiectului. În câteva luni, bebelușii au fost mutați și au început demolările în secția veche de terapie intensivă nou-născuți.

În ianuarie 2018 se finalizează prima fază de contrucție. Asociația Audiologilor din România donează secției de TINN Constanța echipament nou de testare auditivă pentru nou născuți.

În aprilie 2018 se finalizează proiectul de extindere a structurii metalice de la etajul 5 la etajul 8, pe această structură stau acum echipamente grele de tratare a aerului cu ajutorul cărora nou-născuții pot respira un aer curat. Se schimbă țevile și infrastructura pentru instalațiile electrice.

În 2019 s-au montat consolele suspendate pe care stau gazele medicale, ferestrele cu sisteme speciale de umbrire, climatizarea, ușile speciale, hidranții, linoleumul și tapetul speciale, lămpile, instalații electrice, sistemul de telemedicină.

Ieri, 24 septembrie, secția complet renovată a fost inaugurată!

Mii de oameni au contribuit cu bani, efort, unii au alergat la maraton, alții și-au vândut lucruri și servicii, fundațiile implicate au promovat cauza și au asigurat folosirea banilor cu cap și măsură.

Mulțumim!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4193

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *