Cea mai bună (și, ocazional, mai văcuță) mamă din lume

Aseară, terminaserăm de strâns masa împreună, ne pregăteam de povestea de seară, când mă trezesc cu Sofia călare pe mine.

– Mami, vreau să-ți spun că ești cea mai bună mamă din lume!
– Pfuai, mulțumesc, iubito! Dar de unde știi că altă mamă n-ar fi fost mai bună?
– N-are cum. Nimeni nu ar fi mai bună ca tine!
– Și eu te iubesc!

N-aveam de gând să renunț prea ușor la această sesiune de boost de încredere în mine. Nu am parte prea des de așa ceva (se mai întâmplă în Uber uneori, știți ce zic).

– Și de ce zici tu că sunt așa o mamă extraordinară?
– Păăăăi, pentru că celelalte mame nu sunt așa de extraordinare.
– Serios? Ce nu fac ele bine?
– Păăăi, nu-i lasă pe copii în pace, nu se joacă, țipă…

Ei, aici m-am scuturat de poleială. Pentru că noi avem în jur oameni foarte faini.

– Ia stai puțin, și eu mai țip, și oricum, ce mamă știi tu să țipe?
– Ăăăăă, unele în parc…
– Eu am impresia că avem multe mame faine, uite, de exemplu, la școală…
– Mama lui Z e simpatică, face glume, e foarte drăguță…
– Și mama lui M și a lui Ș?
– Daaa, e foarte tare, are în rucsacul ăla de toate pentru toată lumea, fructe, ronțăieli, medicamente…
– Și mama lui R?
– Îmi place mult de ea. Știu că și ție!
– Mama lui A?
– Daaa, și ea e super!
– Vezi? Multe mame grozave!
– Ai dreptate, sunt multe! Dar tot tu ești cea mai bună!
– Motanco! Vrei ceva de la mine?

M-a privit de parcă îmi ieșeau spaghete din nas. Și m-am simțit brusc ca o vacă. Muuuuuu!

– Nu.
– Iartă-mă. Cred că nu sunt obișnuită să primesc așa multă apreciere și iubire.
– Spui prostii, mami. Eu îți dau foarte des astea. Nu întotdeauna cu cuvinte. Dar cu ochii și cu gândul, tot timpul.

Așa e. Îmi amintesc perfect și nu cred c-o să uit vreodată privirea ei dintr-o zi de vară. Avea vreo patru luni. O plimbam în sistem la pieptul meu și și-a ridicat brusc ochii spre mine. M-a privit fix. Am primit de la ea atunci atât de multe în câteva secunde… A fost pentru prima oară în viața mea când m-am simțit de ajuns, acceptată, iubită fără condiții. Am simțit cum începe să curgă prin mine ceva nou. Speranța că vreodată o să pot fi și face ceva important pe lumea asta. De la ea.
În continuare primesc asta în fiecare zi. În privirea ei care mă caută și mă găsește în holul școlii. În bilețelele pe care mi le scrie în fiecare zi, pline de inimioare și de siluete cu fustă care se țin de mână. În mâinile ei care mă strâng înainte de culcare. În felul în care mă urmărește, mă întreabă, mă crede. Și ea, și fratele ei.
Se fac curând opt ani de la clipa aceea.
ce mult am primit de la ea, de la amândoi copiii mei!
Sunt foarte recunoscătoare pentru călătoria noastră. N-aș schimba niciun milimetru, nici din greu, nici din rău. Totul are sens și rost între noi.

Photo by Simon Rae on Unsplash

3 Comments

  • Carla spune:

    Ai o fetiță minunată, Ioana. Este crescută cu iubire şi se vede.

  • Ioana spune:

    La multi ani, Ioana!

  • Amalia spune:

    M-am Înduioșat și trebuie sa scriu. Am un baietel de 4 luni care azi se uita prelung la mine, cu Zâmbet și curiozitate și parca nu termina sa se mai uite. Mi-am intors privirea și când am revenit la el, se uita in continuare la fel. Noh, m-am topit toată, ce sa mai zic. Ii iubesc enorm pe amândoi ai mei copii, și pe copiii prietenelor și rudelor mele și pe copiii de pe strada. Sunt minunati!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *