Fă ceva în locul altcuiva! Ziua 14 din 21

Ieri am îmbrățișat doi oameni dragi care sigur sigur aveau nevoie de asta. Și pe copiii mei, care mereu primesc torcând ca pisicile îmbrățișările mele. Iubesc îmbrățișările, am primit sute în ultimii ani, înclusiv de la oameni necunoscuți, din toate m-am încărcat cu bine.

Provocarea cu nr. 14 este:

• Preia de la partenerul sau de la copilul ori de la părintele tău o sarcină care știi că-i displace și fă-o tu în locul lui. Spune-i de ce faci asta: vreau să fac ceva pentru tine, vreau să-ți fac o bucurie, așa că preiau eu chestia asta, ca să-ți dau o pauză cu care poți face ce vrei.

Și apoi îmi spuneți cum a fost, aici, în comentarii, ca să rămânem conectați în provocarea bunătații.

Dacă abia acum intrați în joc, provocările anterioare au fost:

  • ziua 1: să trimiteți un mesaj de apreciere cuiva drag cu care nu ați mai vorbit de mult
  • ziua 2: să faceți un compliment sincer cuiva necunoscut
  • ziua 3: să oferiți ceva de mâncare unui străin, coleg, vecin
  • ziua 4: să lăsați pe cineva în fața voastră la rând la magazin, lift, metrou etc
  • ziua 5: să scrieți un bilețel cu un mesaj de apreciere pentru cineva (cvasi) necunoscut: o colegă nouă, un vecin proaspăt, portatul, bucătarul etc
  • ziua 6: să strângeți de pe jos sau de oriunde sunteți un gunoi care nu e al vostru
  • ziua 7: să întrebați un necunoscut dacă îl puteți ajuta cu ceva și apoi chiar să-l ajutați
  • ziua 8: dăruiește un buchet de flori cuiva care pare să aibă nevoie de o veste bună
  • ziua 9: fii bun cu cineva care a fost rău cu tine
  • ziua 10: trimite prietenei tale o listă lungă cu lucruri care-ți plac la ea
  • ziua 11: apreciază sincer în fața altcuiva pe cineva cu care ești în concurență
  • ziua 12: fă azi cât mai multe dintre faptele bune de mai sus, de mai multe ori
  •  ziua 13: oferă o îmbrățișare

Le puteți face pe toate de azi, timp e, bunăvoință să fie. Unele fapte bune nu iau mai mult de trei secunde. Și ceva disponibilitate sufletească, pe care o înmulțim cu fiecare provocare din excursia noastră.

Facem fapte bune programat 21 de zile, ca să producem o schimbare reală în creierul nostru, iar bunătatea să ne intre în reflex.

#21deziledebunatate

Photo by Neil Thomas on Unsplash

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4260

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *