Bullyingul e o problemă a adulților din cauza căreia suferă copiii

În decembrie 2019 am organizat și moderat la Timișoara o conferință de educație cu blândețe în familie și la școală. Au fost în sală aproape 900 de părinți și dascăli din Timișoara și din împrejurimi. Pe scenă au fost psihologi și dascăli din zona Timișoarei, Daniela Simionese, Andrada Sorca și Adriana Ioana Bârcean (profesoare), Oana Dău Gaspar și Adina Moldovan (psiholoage și psihoterapeute).

Înainte de eveniment, am provocat toți participanții să își întrebe copiii ce le place, ce nu le place și ce ar schimba la școală sau la grădinița lor, apoi să scrie pe o hârtie răspunsurile lor. Am adunat într-o cutie în jur de 400 de bilete cu răspunsurile a tot atâtor copii. Am reușit să le citesc aproape pe toate în avion în drum spre casă.

Mai mult de jumătate dintre copii au scris acolo că ce nu le place la școală este când alți colegi sau colegul X ori Y îl lovește, îl scuipă, îi spune că e prost etc. Adică ce numim noi, adulții, bullying.

Vedem peste tot știri cu copii care se bat, se înjunghie, se înjură în feluri atât de creative și de malițioase încât mie una mi se face frică.

Da, agresiunea între copii în școală, agresiunea între dascăli și elevi, între dascăli și părinți, între părinți și copiii altor părinți, este o problemă la scară largă în școala românească, de stat și privată. Dacă vreți o definiție mai precisă, bullying-ul este violență psihologică, conform legii anti-bullying intrată în vigoare pe 22 noiembrie 2019. Conform actului normativ, Violența psihologică este acțiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau unui grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, pe care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale (sursa)

De ce devin copiii agresori psihologic?

Eu cred că vina aparține în totalitate adulților. Tot ei trebuie să o rezolve.

Nu copiii. Copiii sunt victimele colaterale. Da, și copiii mari, tot victime sunt.

Știu că e greu de integrat, de acceptat asta.

Dar gândiți-vă puțin. Cum vorbiți în fața copilului despre alți oameni din viața voastră? Despre colegi, rude?

Îi bârfiți? Vorbiți despre ei cu agresivitate, cu dispreț, cu superioritate?

Ăla e un prost. Păi dacă eram eu în locul lui… Și nenorocita aia de nevastă-sa…

Știm deja că suntem modele pentru copiii noștri, Că degeaba le spunem un discurs despre cum să îi respecte pe alții dacă ei văd la noi  lipsă de respect pentru ceilalți. Dacă atmosfera în care trăiesc acasă este una de minimizare a demnității tuturor celorlalți, sunt șanse mari să creștem un agresor, un bully.

De asta zic că e teribil de important să facem curat în noi. Igiena sufletului. Oferă tuturor o șansă. Și dacă nu poți vorbi frumos despre alții, măcar nu vorbi urât. Nu de față cu copilului. Deloc, dacă poți.

Ce poate face părintele pentru a preveni agresiunea în școală?

Discută cu copilul tău despre importanța respectului, despre suferința altuia, despre ceilalți.

Învață-l să înțeleagă, să descifreze comportamentul altora, să citească dincolo de acțiunile lui. Îi va fi de mare folos.

Dă-i mai departe valori. Adevăr. Respect. Demnitate. Onestitate. Corectitudine. Responsabilitate. Recunoștință. Asigură-te că ele sunt cu voi în fiecare zi în ceea ce faceți, în tot ce faceți.

Învață-l să ia apărarea celor mai slabi. Să nu tolereze agresiunea altora nici asupa lui, nici asupra altora.

Este incorect să rănești, să produci suferință. Chiar dacă tu suferi.

Copilul trebuie să știe că e responsabilitatea lui să nu producă suferință și e responsabilitatea adulților din jurul lui să o prevină.

Învață să gândească singur. Să înțeleagă lumea în care trăiește. Să poată lua decizii bune pentru el și pentru alții.

Nu copiii trebuie să rezolve episoadele de agresivitate, ei trebuie să știe să nu le provoace, să se apere de ele, să intervină când sunt martori și să ceară ajutor. Trebuie să știe să evalueze potențialul unei situații, să dezamorseze un conflict din față atunci când asta e posibil, să izoleze agresorul, arătându-i că ce face el nu e deloc cool, să aibă curaj să nu plece capul și să spună imediat unui adult.

Ce pot face dascălii, directorii de școală pentru a preveni bullyingul?

Pot oferi mai mult spațiu pentru socializare între copii. Dacă ei au ocazia și timpul să se împrietenească, sunt șanse mai mici să își facă rău unii altora.

Să se asigure că cei mici primesc măcar un minimum de educație emoțională. Se pot face în școală mcar o dată pe săptămână la dirigenție jocuri de rol, copiii pot discuta cu profesorul despre emoții și valori, iar situațiile dificile pot fi rezolvate atât de elegant, de frumos, uneori chiar de copii.

Să țină legătura strânsă cu părintele, și nu ca să-și reproșeze unii altora lucruri, ci ca să facă echipă, să vadă cum pot face mai bine pentru copil.

Mai mult timp de joacă între ei și între dascăl și elevi, pauze mai dese și mai lungi.

Să înceteze agresiunile profesorilor asupra elevilor. Nu poți cere unui copil să nu umilească pe alții câtă vreme el e umilit, amenințat, cât la el strigă și-l umilește altcineva,

Pe locul doi la ce nu le place la școală e când Doamna țipă.

Ce le place? Le place când Doamna se joacă mult cu ei. Când Doamna râde. Le plac pauzele. Le plac colegii lor, cei care nu-i agresează.

Când apar episoade de agresiune între copii, să nu se îndrepte împotriva agresorului. Ci să caute să înțeleagă problema, să lucreze cu părinții lui, cu ceilalți profesori, cu consilierii școlari, să invite facilitatori de activități care să ajute întreg grupul să depășească problema. Am fost chemată în anii trecuți în mai multe școli de stat din București să le citesc copiilor cartea Băiețelul cu aripă de fluture și să le povestesc copiilor despre cum toți suntem diferiți și toți avem nevoie de iubire. Orice părinte sau profesor poate face asta sau altceva în aceeași direcție.

Dacă vorbim despre o școală incluzivă, să își asume asta până la capăt. Să ofere traininguri dascălilor pentru a putea gestiona episoadele dificile, să caute și să angajeze personal suplimentar la clasă.

Copiii trebuie să fie în siguranță la școală, toți copiii.

Sunt mulți părinți și tot mai mulți dascăli care înțeleg toate lucrurile acestea și încă multe pe deasupra. Văd oameni dornici să schimbe ei ceva, deși din păcate tot mai mulți sunt cei care pasează reponsabilitatea. Să rezolve ăla. Chiar din agresivitatea răspunsurilor lor poți să îți dai seama și cum vorbește cu copilul lui, despre alții în fața copilului, cât respect pentru alții dă mai departe și tot așa.

Eu mulțumesc celor care m-au ajutat să înțeleg mai bine lucrurile și să mă străduiesc să fac tot ce pot pentru a mă sigura că cei doi copii ai mei nu vor fi niciodată bully și nici nu vor fi victime, ba mai mult, vor lua apărarea altora și se vor implica să ajute agresorul să depășească momentul greu din viața lui sau modelul greșit pe care l-a primit (și care nu e din vina lor).

Mulțumesc, Daniela Simionese, Andrada Sorca, Adriana Ioana Bârcean (dascăli din Timișoara), Oana Dău Gaspar și Adina Moldovan (psihologi din Timișoara) pentru răbdarea și înțelepciunea voastră. Ne ajută pe mulți!

Photo by Timothy Eberly on Unsplash

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4198

9 comentarii

  1. Baietelul meu e in clasa pregatitoare si mi-a povesti ca doi colegii de-ai lui i-au aruncat pantoful sport unul de la altul! el ce sa faca? sa fie parcios sa tot mearga la doamana? e si mai micut si poarta ochelari (doar 2 din 30 porta ochelari) cei doi au fost dati la 7 ani la scoala si sunt si mult mai mari decat un copil normal de 7 ani! noroc ca a intervenit doamna de sport ca altfel… stau si ma gandesc ce sa fac? In alta zi cand l-am condus la scoala i-am auzit pe cei doi cum isi bateau joc de numele lui cu mine de fata!! e doar in clasa pregatitoare si deja imi zice ca nu mai vrea la scoala si nici nu ma mir :((

    • Mi-am incurajat copiii sa semnaleze doamnelor de la scoala, de fiecare data orice aspect neconform de violenta fizica, verbala la care s-ar putea intampla sa fie subiecti sau martori, daca ele, doamnele invatatoare, supraveghetoare, din varii motive, nu se auto-sesizeaza. Nu inseamna in nici un caz a fi paracios, inseamna a sti sa te aperi cu curajul lucrului spus intr-o maniera non-violenta sau implicit sa ii ajuti pe altii sa nu fie tinta constanta a unor rautati. Sunt mici si la varsta asta este aproape singura modalitate la indemana de a lua atitudine impotriva hartuirii, glumelor proaste, repetitivitatii lor. Comunicarea cu el, copilul, este foarte importanta, el este poate fragilizat de episoadele de tachinare si sicane, se poate simti izolat si vulnerabil. A vorbi constant cu el inseamna a-l sustine si a-l face mai puternic. Si oricum, la varsta lui, imi amintesc ca imi doream sa port ochelari de vedere, numai si numai pentru ca o prietena de a mea purta o pereche. O vedeam speciala si deosebita de restul lumii. Important este sa isi lege prietenii frumoase la scoala, sa ii fie incurajata partea de socializare cu cei care il plac asa cum este. Si sunt cativa cu siguranta?!

  2. Din pacate, si profesorii ii hartuiesc pe elevi..chiar mai mari fiind, la liceu, sunt profesori care le spun ca nu stiu nimic,ca..sunt niste ratati…ii fac sa se simta mici..mici..
    Am o amintire de la baiatuluil meu cand era in clasele primare si profesorul de muzica i-a spus fiului meu( care nu stia sa cante la pian, la perfectie): Esti un tampit! Iar el a venit acasa si m-a intrebat ce inseamna acest cuvant, pe care noi nu-l foloseam in familie! Trist si…adevarat!

  3. Problema cu paratul tot la el se intoarce, ca apoi copiii se poarta si mai urat cu el, plus ca nu poti sa parasti incontinuu. doamnele trebuie sa ia atitudine sa nu lase copii sa se poarte urat unii cu altii, el e mic si singur in fata la doi copii!!
    Trebuie sa fie cat mai multe voci de oameni mari impotriva copiilor bully ca sa nu se intample asa ceva! La noi foarte putini profesori sunt constienti si dispusi sa opreasca asta.

    • i-adevarat ca adultii trebuie sa se implice mai mult.
      dar pentru asta mai intai copiii trebuie sa le spuna, ca ei nu au cum sa stie absolut tot ce se intampla.
      or tu zici ca „nu poti sa parasti in continuu”
      pai daca nu poti sa spui de fiecare data cand se intampla ceva, atunci nu putem sa ne asteptam ca adultii sa se implice cat ar fi nevoie (de fiecare data)

      repet, problema e sa nu mai consideram noi parintii ca „paratul” e rusinos.
      paratul nu numai ca nu e rusinos, e chiar necesar.

    • Nu functioneaza paratul tocmai pentru ca adultii nu stiu sa rezolve situatiile asa incat nimeni sa nu se simta agresat. In 5 ani de scoala, cu 2 copii, am incercat tot- luat legatura cu invatatoare, sau cu parintele celuilalt copil, sau lasat copilul sa isi rezolve, sfatuit, chiar sa parasca- nimic nu a functionat. Invatatoarea se satura sa auda. Isi pierde rabdarea. Uneori lucrurile chiar au degenerat. Doar raspunsul agresiv- il loveste cineva in mod repetat? loveste si el. Copiii care lovesc nu sunt rationali, ca sa poti apela la ratiunea lor vorbindu-le frumos. Cu ei functioneaza doar preventia sau, odata declansata nevoia de agresivitate, frica.

  4. Ok, dar ce ne facem atunci cand colegul violent agreseaza mai multi copii, si pe doamna învățătoare, are deja multe rapoarte si e dus prin consilii profesorale? Cand doamna face jocuri de rol, activități si multe eforturi sa ii apropie? Cum sa ne tinem noi copiii in siguranta in acest caz? Desi ne invatam copiii sa spuna cand vad lucruri in neregula, sa evite bătăușii, dar tot o pățesc, cum trebuie sa procedam? Când părinții nu vin la sedinte si nu accepta ca acel copil are probleme de comportament si trebuie intervenit? La clasa pregătitoare nu se aplica sancțiuni? Ei nu trebuie sa respecte regulamentul scoalar? Legea spune ca orice elev are dreptul la educatie si la protecție civila. Protejam infractorii ca asa e legea nescrisa in România?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *