Copilăria mea în comunism, ep. 6: Munca patriotică

Vă invit să povestim despre cum ne-am trăit noi copilăriile în comunism, pentru că sunt mulți care nu știu cum era pe atunci, pentru că ce se petrecea atunci în casele noastre, pe stradă, în magazine, sunt lucruri greu de crezut, pentru că nu avem voie să uităm de ce am scăpat, ca să nu cumva să ni se mai întâmple vreodată.

Dacă nu vă regăsiți în aceste povești, vă invit să fiți recunoscători pentru asta să nu contestați experiențele altora. Nu a fost pentru toți la fel. Aveți, vă rog, respect, pentru suferința altora, chiar dacă (sau tocmai pentru că) vă este străină. Mulțumesc.

Episodul 6, scris de Capra Vecinului (pseudonim)

“Practica agricolă” sau “munca patriotică” din agricultură

În 1989 aveam 18 ani, prin urmare am prins opt ani de munci agricole care se întâmplau în toamna și în primăvara anilor școlari. Patru ani în clasele 5-8; patru ani în liceu.

De-a lungul anilor am tot vorbit despre asta și cu alte cunoștințe din restul țării și am aflat cu uimire că alții “o nimeriseră” mai ușor: pe unii îi duceau la cules prin livezi; alții la struguri sau porumb. Noi, cei din zona Brașovului, scurmam la propriu țărâna, pe urma tractoarelor, la cartofi, morcovi sau ceapă.

Corvoada începea la 1 septembrie, furându-ne practic și două săptămâni din vacanță. Apoi, treaba continua și după începutul oficial al școlii, pe 15; uneori până la mijlocul lui octombrie, dacă nu ploua afară. Ploaia era singurul mod de a scăpa de campania agricolă.

Unii părinți încercau cu ajutorul scutirilor medicale să-și scape copiii de această muncă. Dacă însă făceai asta și nu erai cu-adevărat bolnav sau suferind, ceilalți copii aflau rapid și deveneai automat un “paria”, fiind exclus din “gașcă” și desconsiderat de către ceilalți colegi ce se simțeau – pe bună dreptate – defavorizați în fața ta. Așa că de multe ori preferam să mergem cu gloata doar ca să nu fim excluși și batjocoriți ca “simulanți”, “pufuleți”, “băiatul mamii” etc.

Desfid pe oricine ar încerca să argumenteze că această “muncă patriotică”, făcută cu de-a sila la vârste fragede, ar fi avut și beneficii asupra noastră. Nu există niciun beneficiu în a lua copii de clasa a 5-a, a-i încolona la 7 dimineața la marginea orașului, a mărșălui pe jos 3-4 kilometri prin roua sau ceața dimineților de toamnă până la tarlaua aferentă și acolo a-i pune să meargă alte sute de metri în urma tractorului, la adunat de cartofi; apoi seara urma drumul înapoi, în aceleași condiții. Inclusiv sâmbăta.

La început ne mai lăsam păcăliți cu deja-celebrul:” Repede, copii; dacă terminăm lotul ăsta plecăm acasă!” ca apoi să ne trezim că cine termina, nu numai că nu pleca; ci mai primea încă un rând. Așa că ori ajungeam să muncim cu obidă și silă, ori pur și simplu ne băteam joc, călcând pe ascuns cartofii înapoi în pământ, plini de ura de a fi mințiți și păcăliți de propriile cadre didactice sau de reprezentanții C.A.P.-urilor.

Îmi amintesc cu groază și de halul de murdărie în care ajungeam acasă după o zi întreagă de scormonit în pământ după morcovi sau cartofi. Am și acum în ochi praful din nas scos pe biata batistă albă și rosăturile cizmelor de cauciuc, în care șosetele se făceau ghem și în care dimineața înghețai, iar la prânz transpirai. Totul pentru câțiva lei aruncați la finalul campaniei, asta dacă îi mai primeam. De multe ori însă ni se spunea că e “muncă patriotică”, în folosul întregului popor, și deci să fim mândri că aveam onoarea să o facem.

În rarele situații în care unor șoferi de basculante sau tractoare cu remorci li se făcea milă de noi, la întoarcere ne lăsau să ne urcăm în remorci, peste cartofii recoltați de noi, și ne aduceau așa până la locul de descărcare sau marginea orașului. Nimănui nu-i păsa la ce risc ne expuneam; niciun om normal n-ar transporta în acest mod copii de clasa a 5-a, în zilele noastre.

Unui regim ce desconsidera individul în sine n-avea nici cum să-i pese de munca acestuia. De exemplu, ce era de-a dreptul scandalos erau situațiile în care părinții noștri, scoși și ei la rândul lor cu ceilalți angajați ai fabricilor la câmp, ajungeau tot prin zona unde recoltaserăm noi, elevii, cu câteva zile înainte. Țin minte că mama a venit în una din aceste zile complet dărâmată psihic de la campania agricolă. Ajunsese să treacă pe lângă una din tarlalele unde cu o săptămână înainte fuseserăm noi, cu școala; și văzuse grămezile de ceapă strânse de noi, abandonate și putrezite de ploi și arse de soare, pe care nu mai catadicsise nimeni să le încarce și depoziteze; după ce puseseră niște copii să le adune.

Demersul meu #Copilarieincomunism este inspirat din inițiativa Nu trage perdeaua, scurt metraj independent regizat de Andrei Florescu despre un puști care e martor al Revoluției din 1989. Vă recomand să urmăriți pagina, pentru a afla când și unde îl puteți vedea.

Imagine de Pexels de la Pixabay

7 Comments

  • andaz spune:

    Of, Doamne! Da, munca patriotică… Eu sunt din Constanta. Am fost la depănușat porumb, unde făceam întrecere între noi care termină mai repede grămada, ca apoi sa fugim toți din calea șoriceilor ascunși in grămadă.
    Am fost la cules de struguri. Unde am făcut bășici in palme de la ciorchinii strânși. După ‘89 am văzut că există mănuși speciale pentru cules. Noi nu aveam nimic. Și mai era și frig afară. Ne înghețau mâinile pe ciorchini. Apoi trebuia sa cărăm coșul de rafie înapoi, tot rândul ca sa îl ducem la camion sa îl descărcăm.
    Am mai fost in niște livezi, de unde am cules mere, piersici și caise. Țin minte ca ne lăsau sa ducem acasă câteva fructe. Ce fericiți eram!
    Drumul până acolo îl făceam in niște autobuze obosite. De multe ori se strica și rămâneam in câmp multe ore, până îl repara. Atunci nu mai mergeam sa prestăm. Altădată era să se răstoarne, de la noroiul prin care mergea. Ne punea sa ne mutăm de pe o parte pe alta a autobuzului, ca să îl echilibrăm. Pentru noi era distracție, dar gândindu-ma acum îmi dau seama in ce pericol eram.
    Ma saturasem de omleta rece cu cartofi prăjiți și ei reci, pe care mi-o dădeau ai mei, ca masă de prânz…
    Mai aveam pateu, brânză și multe sendvișuri cu ce mai aveam prin casă. Dar omleta ai nu o sa o uit niciodată. Pentru ca era simplă. Doar ouă și atât.
    Eu cred ca de acolo mi se trage și durerea de mijloc. De la frigul îndurat atunci pe câmpuri. Și de la frigul din casă…

  • Maria Agurita spune:

    Ooo doamne! Știi că eu adoram munca patriotica? Atât de dementă eram 🙂 Am mers la porumb, cartofi și gogoșari. Cred ca aveam vreo 13-14 ani și dorința mea cea mare era să îmi cumpăr un joc de șah cu banii primiți… știu că muma mi-a dat o scaltoaca comunista pt ca am dat vreo 120 lei pe vremea aia pe jocul ala
    😊 😂😂🙈

  • Nilufera spune:

    Nu stiu de ce bani vorbiti, noua nu ne-au dat niciodata, am fost la cules de mere si la taiat fructe intr-o fabrica de conserve dar niciodata nu a fost nimeni plattit pentru asta..d-asta se numea munca patriotica nu?! forta de munca degeaba!

  • Claudia spune:

    Imi amintesc cu obidă cum vara eram obligați sa facem nenumarate repetiții pt parada de 23 august; cum stăteam in picioare jumatate de zi, in soare puternic, copii de ciclul primar, cu buzele uscate de sete si flamanzi ca sa ridicăm fanioane si sa marsaluim la comanda. La terminare, smulgeau si ultima fărâmă de putere din noi, spunand in portavoce sa strigăm tare ” ura” ca ” plecam acasa”. Am aparut la televizor strigând ” ura” , iar pe ecran un banner cat casa cu ” Trăiască Tovarăsul Nicolae Ceausescu!”

  • Deria spune:

    Munca noastra patriotica, avand in vedere zona, a fost sa adunam fructe salbatice – macese, paducel si inca ceva, ceva cu fructe albastre-brumarii, care iti faceau gura punga, mere padurete… Cu mana goala, maximum punga sau sacosa daca ti se dadea, macesul are spini… Si hrean, eu si cu o prietena am nimerit intamplator pe o tarla unde am sapat cu mainile, cu bete si cu pietre dupa hrean… Aveam norma/cap de copil, pare-mi-se 5 kg/soi…

  • Deria spune:

    Bani pentru munca patriotica nu am primit niciodata… Mai aveam si sarcina de a creste viermi de matase si de a aduna castane si maculatura…

  • Deria spune:

    Ah, si urzici, cum am putut sa uit, trebuia sa adunam si urzici, ce echipament de protectie, unii aveau manusi din lana pe care le foloseau, altii – si eu – intorceam sacosa din material pe dos si o foloseam drept manusa… Aveam un coleg care asa era obisnuit sau se obisnuise cu intepaturile alea, ca le culegea cu mana goala…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *