Cum am scăpat de un viol cu ajutorul unui film vechi

ACEASTĂ POVESTE APARȚINE UNEI CITITOARE CARE DOREȘTE SĂ RĂMÂNĂ ANONIMĂ

Pentru că un film văzut acu’ 20 de ani mi-a salvat viața, pentru că avem sau vom avea copii și pentru și împreună cu ei putem schimba lumea în bine…

Să tot fie zece ani de la tentativa de viol prin care am trecut.

Încă am imagini din „scena” respectivă. Îmi amintesc cum am înghețat, nu puteam vorbi, nu mă puteam mișca, creierul refuza să accepte ceea ce se întâmplă, efectiv refuzam sa accept realitatea, nu puteam să accept că m-am păstrat atâta timp cu grijă și respect ca să sfârșesc pângărită în halul ăla…

Îmi amintesc cum a încuiat ușa, a tras perdelele, a întins mâna către mine, cumva corpul mi-a tresărit, moment în care a ridicat mâna să mă lovească, cumva ochii mi s-au umplut de lacrimi și nu m-a lovit, mâna i s-a oprit în aer… Era înalt tare, tare și robust, trecut de 40 de ani… Administra terenurile de sport.

Eram în căminul studențesc. În toate acele secunde ce-mi păreau o veșnicie, de parcă totul se oprise în loc, în mintea mea era o luptă contra cronometru: Ce sa fac?! Să țip, nu mă aude nimeni, în spatele căminului se construia un alt cămin, dacă totuși mă aude cineva, mă fac de râs.. Nu mă pot lupta. N-aș avea sorți de izbândă.

Iar în tot timpul ăsta eu eram statuie, de neclintit…
M-a tras lângă el, lângă pat și a început să mă dezbrace, să mă pipăie de zor, eu nimic. Îi simțeam respirația puturoasă…
În tot timpul ăsta, creierul meu căuta de zor soluții blânde, eficiente, sigure.

Când eram micuță, stând la bunicii mei, într-o noapte am văzut un film despre abuzuri sexuale și cum să le previi sau să scapi. Ei bine, asta am și pus în practică în acele clipe de cumpănă. Cumva am găsit forța necesară s-o fac. N-a reușit să mă dezbrace, mâinile îmi erau înțepenite pe lângă corp, iar pantalonii erau bine prinși c-un șnur. Doar venisem de la fotbal.
Cumva pe nepusă masă m-am dezmorțit și am devenit cel mai tandru om din lume, exact așa cum erau sfătuite femeile din film ca să evite un viol. Am început să-l mângâi, să-i spun că și eu îl doresc, dar nu așa… Întâi să ieșim în oraș, să ne cunoaștem un pic sau măcar să facem un duș înainte și să ne aranjăm…

Un moment de liniște și fără gardă din partea lui a fost de-ajuns ca să mă pot desprinde din brațele lui, să pot deschide ușa încuiată și pleca spre camera mea, la etaj. Un moment în care cumva a lăsat garda jos și-a spus: „Bine, facem cum vrei tu…”
Doar că odată ajunsă în camera mea a început calvarul vinovăției. Mi-au trebuit ani să înțeleg că nu a fost vina mea, că nu contează cum arăți ca femeie, dacă ești în locul nepotrivit, vei fi abuzată indiferent de cum, ce sau cine ești și-așa mai departe.

Photo by Isaiah Rustad on Unsplash

32 Comments

  • Irina spune:

    Felicitări pentru curaj, luciditate, maturitate. Și la vârsta aceea, și acum, ca ai scris acest articol!

  • Cristiana spune:

    Imi pare rau ca ai trait o experienta asa traumatizanta! Ma bucur ca ai reusit sa eviti consecinte mult mai severe, desi chiar si o „simpla” tentativa de viol poate lasa rani tare complicate, stiu prea bine. Multumim pentru curajul de a scrie acest articol si vreau sa iti spun si eu ca nu ai fost tu vinovata! Nu ai fost tu vinovata, singura vina o poarta agresorul tau. Te imbratisez!

  • ONICO spune:

    Mai este varianta sa ii spui agresorului ca ai SIDA 🙂

    • Irina spune:

      Deseori m-am gândit la această variantă daca ar fi să se întample dar în același timp m-am întrebat ce soluție aș mai avea dacă răspunsul lui ar fi: „și eu, d-asta fac asta, nu mai am nimic de pierdut”. Soluția din articol mi se pare infinit mai safe.

    • Cristiana spune:

      Pai, exista prezervativ…In plus, aceasta boala nu mai are acelasi stigmat ca demult (din fericire).
      Nu stiu de ce ti s a parut amuzanta sugestia pe care ai oferit-o, dar vreau sa iti spun ca exista multe femei HIV pozitive care au fost violate, nu e ca si cum asta e o pelerina care te apara magic de orice probleme. Si multi barbati HIV pozitivi care au fost abuzati.
      E o idee buna sa cautam impreuna solutii pentru a ne apara si a ne proteja, de altfel sugestia a si functionat, dupa cum vedem mai jos. Cred ca asta este util la aceasta comunitate. Dar e fain si sa fim ancorati in realitate, pe cat posibil…

  • Ionela spune:

    2005, de felul meu sunt o persoana vorbareata, dar timida. Nu am fost adepta cluburilor niciodata, am preferat tot timpul o iesire la restaurant, un bar, nu cluburile. In seara aia canta in club Voltaj si Class, ambele formatii imi placeau. Am iesit cu cateva colege de munca, concert frumos, oameni veseli. Merg la toaleta la etaj, era comuna pt barbati si femei, intru, iar dupa mine intra el. Un barbat cu cel putin 10 ani mai mare ca mine, dublu facut cu tigara in mana( se fuma pe atunci in interior). Ma prinde de mana si imi spune ca m-a urmarit toata noaptea, iar daca nu o sa fac ce vrea el o sa ma arda cu tigara pe tot corpul. Am ramas muta, nu puteam nici sa ma misc, sa strig ceva. Ma trage spre iesirea de la toaleta si imi spune sa nu fac scandal sa ies in evidenta, altfel o sa iasa urat. In momentul ala am avut un moment de luciditate si i am spus uitandu-ma in ochii lui ca am SIDA. A ramas si el socat, si atunci am inceput sa imi revin si i am zis daca nu ma crede ii spun si ce tratament iau( sunt asist medical si am facut cursuri despre Hiv). Nu a fost cazul sa ii mai zic nimic, probabil nu era dispus sa isi asume nici un risc. Mi a dat drumul si a plecat. Oricum eu am ramas mult timp marcata, nu am putut nici sa trec pe strada respectiva luni de zile, nopti la rand adormeam cu groaza. Si in ziua de azi sunt recunoscatoare faptului ca am avut un moment de luciditate si am spus o minciuna ce l-a facut sa ma lasa in pace

  • ach spune:

    Prin 2010 eram într-o țară străină, plecată la studii. Am fost avertizată încă de la sosire, de către alții ca mine, să am grijă: blondină, ochi albaștri (nu sunt frumoasă, doar blondină cu ochi albaștri și un corp obișnuit, mereu m-am îmbrăcat decent) – combinație ideală pentru cei de alte rase de pe acolo, a piece of exotic (pentru ei). Într-o seară, în jur de 22:30, am fost sunată de niște prieteni care (surpriză!!!), aflând că eu sunt acolo, veneau din țara alăturată (drum de aprox. 6 ore cu mașina) să mă vadă. Am mers să îi aștept la poarta căminului, poartă care se afla la vreo 150 m de intrarea în cămin. Prietenii mei întârziau, scriseseră greșit adresa pe GPS (pe vremea aia nu aveam dispozitive performante sau opțiunea share location). Am așteptat aprox 30 min, timp în care a trecut pe acolo un tip înalt, bine făcut, de altă culoare. S-a oprit pur și simplu, să mă salute. Să mă întrebe cum mă cheamă, de ce sunt acolo, cât stau, ce studiez, dacă nu mă interesează un „prieten” (nu a folosit alt termen, dar intențiile păreau cu totul altele). Să îi dau nr. de telefon. Îi zic că momentan nu am un număr, nu mi-am cumpărat cartelă. Că îmi cumpără el, mă duce mâine în oraș. În timpul ăla îmi făceam tot felul de scenarii, îmi și închipuiam că mă lovește înainte să apuc să țip (de fugit nu încăpea vorbă, ușa căminului nu era suficient de aproape iar stânga dreapta doar ziduri ale unor curți mari). I-am zis că să-mi scrie el pe o hârtie nr lui, și-l sun eu de la niște prieteni. Părea oarecum mulțumit de răspuns, dar tot nu pleca. Într-un final au ajuns prietenii mei și m-am suit repede în mașina lor. Instant m-am apucat de plâns, simțeam o încărcătură enormă. Și acum tremur când îmi amintesc. Mai am o poveste asemănătoare, tot din țara respectivă, de când am luat un tren greșit care m-a dus la mama naibii (era un tren direct care nu oprea în stațiile intermediare), la întoarcere fiind deja întuneric și doar 3 persoane în vagon. Noroc de a 3-a persoană, o femeie de vârsta mamei mele, care a intrat în vorbă cu mine și m-a „salvat”. Sunt horror astfel de momente. Au contat mult și „diplomația”, ca și în cazul de mai sus. Dar bine, în doar unele cazuri funcționează.

    • Alexandra spune:

      Eu eram însărcinată in 5 luni si nenea care m-a luat la ocazie nu mai voia sa ma lase sa ma dau jos… Că poate mai discutam, ca poate ieșim la o cafea ca poate mergem mai departe decât localitatea unde trebuia să cobor… A fost ultima data cand am mers cu ocszie.

  • Roxana spune:

    Eram în școala generală, sa fi avut vreo 12 ani. Am intrat în scara blocului la mine acasă, locuiam la etajul 4. După mine intra un tip, ma ajunge repede din urma pe la etajul 2,ma prinde de picior și îmi șoptește apasat: taci din gura ca te omor. Ei, în secunda doi am început sa tip tare tare de tot, el s-a speriat și a fugit, tata a fugit după el în șosete, nu l-a prins. De atunci și pana am plecat la facultate înghețam de frica pana urcam la mine acasă. Mulțumesc lui Dumnezeu ca n-am avut lift la bloc, nu scăpam…Uneori ma întreb dacă bărbații planetei pământ au în sânge vreun strop de bunătate, empatie sau majoritatea sunt bolnavi. Violuri, pedofilie, trafic de minori, pornografie hard core, crime, războaie…. Doar un bărbat e capabil de asa ceva. Doar un bărbat! Mulți, foarte mulți, au ceva fundamental defect în ei.

    • Sunflower spune:

      Si eu sunt de acord camulti sunt defecti, daca-i mai punem la socoteala si pe aia care-si parasesc copiii ca se simt ei deodata depasiti si cu chef de adolescenta, care-si bat sotiile, care-si terorizeaza fostele sau actualele, mai ramane un procent foarte mic de barbati ok. Si totusi, nu stiu cum naiba, tot parca tin toti cu ei, pana si femeile!

    • Valentina spune:

      Nu pari a fi ancorata in realitate: nu doar barbatii sunt capabili de asa ceva. https://www.dailymail.co.uk/news/article-7899009/Mother-jailed-13-YEARS-leaving-three-year-old-daughter-starve-death.html O mama si-a inchis copila de 3 ani in casa si fetita a murit. Sunt cazuri groaznice in lume de abuz al unor femei asupra copiilor, altor femei, barbatilor…Nu doar femeile sunt victime si barbatii agresori. „Doar un barbat e capabil de asa ceva”. Gresit. Multe persoane au facut rau semenilor lor: fie barbati, fie femei.
      Uite un alt caz, notoriu: Georgia Tann: facea trafic cu nou nascuti in anii 1920-1940, in US. Pentru ea, lucrau alte femei. Sub acoperirea ca vor fi adoptati legal si frumos, ea ii lua de la parinti (multe din mame erau singure), si le vindea.
      Genene Anne Jones a fost asistenta. In anii 70 si 80, a ucis undeva la 60 de copii.
      Si sunt multe cazuri. Sper ca nu improsti cu aceste afirmatii false:” doar un barbat e capabil de asa ceva”. Nu. Si barbatii si femeile pot sa faca astfel de monstruozitati.

    • Deria spune:

      [quote]Doar un bărbat e capabil de asa ceva. Doar un bărbat![/quote]

      Din pacate, nu. Cu siguranta, nu. Ma gandesc sa nu scriu aici ce am vazut si despre ce citesc, uneori, ca ar fi prea socant.

  • deea spune:

    Eu am o nelamurire personală: in ce țara se intampla asta? Sau, măcar, in de țara locuiau bunicii autoarei? Acum 20 de ani, la tv, in casa bunicilor, film despre cum sa reacționezi in caz de abuz sexual? Bunicii fiind ok ca fetita sa privească? Totuși văd ca autoarea are acea noțiunea de “Rușine” tipic românească, o are la zece ani după ce a văzut acel film ( eu înțeleg educativ, nu artisitic). Oricum, bravo și bunicilor pentru mintea deschisă!
    Atitudinea însă nu e neaparat buna și nu in orice situație, cred ca lucrurile ar trebui luate doar ca o povestioara și atât. E clar ca in aceasta situație agresorul era un cunoscut, probabil fata stia ca o place și a riscat sa ii propună o întâlnire, o relație cumva. Cu un agresor complet necunoscut acest lucru nu poate fi făcut, e chiar ciudat. E drept ca de multe ori prădătorul este excitat de teama prăzii, de opozitia ei, de tipete, așa ca o atitudine calma îl poate descuraja complet, chiar îndepărta. Dar la fel de bine îl poate face sa recurgă la ceva extrem. Oricum, ar fi interesant de aflat și cum a decurs mai departe viața fetei, dacă a depus vreo plângere, înțeleg ca locuia in aceeași clădire cu acest individ căruia i-a propus sa se cunoască mai bine. Care ar fi pașii ulteriori? Pe moment scapi de el, dar cum ieși din încurcătura cu “sa ne cunoaștem mai bine”? Nu trăiești o frica continua? Un psihopat așteaptă sa te ții de niște promisiuni, un psihopat ce știe unde stai, ce program ai, ce e mereu in zona ta.

    • deea spune:

      Am recitit articolul, pentru a fi sigura când comentez, și: filmul a fost văzut la bunici noaptea? E ciudat ca o copila sa se uite noaptea la tv, cu atât mai mult la filme care educa cum sa previi abuzul sexual. Nu spun ca nu e posibil doar ca ar fi tare tare bine sa fim siguri ca e o poveste reala și nu o încercare a fi publicat pe un blog cunoscut. Multe fete și femei au trecut prin experiențe traumatice și ar fi pacat sa ducem intr-o astfel de zona un subiect atât de delicat și serios și dureros. Apoi, modul de a gestiona lucrurile, mod laudat deja pe aici și poate pus in aplicare cu prima ocazie de unele fete: a devenit tandră și l-a mângâiat pe agresor? Initial înțelesesem ca a făcut niște propuneri verbale, dar recitind parca scrie ca a acționat și fizic. Mie mi se pare extrem de riscant. Ca persoana ce a stat ani buni in căminul studențesc nu înțeleg cum acesta era pustiu ( nu ar fi auzit nimeni strigătele ei) iar ea avea camera la etajul 1, administratorul terenului de fotbal avea camera la parter…probabil e in alta țara sau nu înțeleg eu, la mine in cămine era forfota și in vacante iar de locuit erau dosr studenți.
      Ar fi minunat dacă, pornind de la aceste experiențe, un expert ar oferi sfaturi concrete aici pe blog. Altfel, par doar povestioare care nu stiu cât de bine fac.

    • Cristiana spune:

      Deea, cu drag incerc sa iti transmit ca nu ti-ar strica pùtina empatie si sa insist (iar) ca nu e obligatoriu sa comentam doar ca sa comentam.
      Comentariul tau poate fi citit si de autoare, te-ai gandit? O judecam acum pentru ce a facut si ce nu a facut? Ii cerem si mai multe explicatii, de curiozitate? O condamnam pentru cum a ales sa procedeze?
      Consider ca multe dintre punctele ridicate de tine sunt valide intr-o discutie teoretica, dar cred ca pentru autoare a fost terapeutic sa povesteasca experienta sa. Nu a zis ca asa trebuie sa procedam toate, pur si simplu a povestit. Nu prea exista atitutine „buna” in situatii de abuz. De asta majoritatea victimelor stau nemiscate si paralizate de frica, abia asteapta sa se termine si raman traumatizate pe viata. E important sa discutam, dar mereu cu respect fata de persoana care isi deschide sufletul. Si fata de ce alege sa nu impartaseasca.

    • Lia spune:

      Apreciez foarte mult spiritul tau critic, si eu il am si de multe ori plec de la premiza ca ce citesc, vad sau aud s-ar putea sa fie o minciună. Povestea asta insa nu e atat de incredibilă. Si eu am vazut cu ai mei multe filme interzise copiilor pentru simplul fapt ca uneori ma trezeam noaptea si veneam in patul lor, iar ei, fiind foarte prinsi de film si neputand sa puna pauza ca acum, ma primeau in ideea ca ma plictisesc si adorm. In contextul asta am vazut Exorcistul de exemplu. Despre camin si cum de era pustiu, e posibil sa fie vorba despre o facultate de sport sau despre o cazare temporară intr-un camin pe timpul unui cantonament. Si eu sunt curioasă despre ce a urmat, daca ăla a mai insistat sau nu, daca a anuntat poliția (desi nu-mi pot imagina cum ar suna plângerea si, mai ales, cum ar dovedi).

    • Pedra spune:

      Imi amintesc scena din film, fiindca mi s-a parut foarte interesanta. Filmul e „Law and Disorder” (1974), cu Ernest Borgnine (l-am cautat acum, ca nu mai tineam minte). E un film artistic. La un moment dat, in film, niste politisti le explica unor femei dintr-un cartier mai nesigur ca omul care violeaza este incitat de frica victimei, asa ca le sfatuiesc sa-si ascunda frica si sa se poarte ca si cum ar vrea contactul. Ei spun ca atacatorului o sa-i treaca cheful in cazul asta. Nu cred ca merge oricand asa ceva, cred ca depinde de situatie, unii ar putea fi incantati, dar ma bucur ca povestitoarei i-a mers.

  • Ama spune:

    Ce poveste!! Si eu vreau filme din astea, unde se gasesc?
    Eu am scapat o data ca prin urechile acului … eram singura pe strada si eu tip s-a legat de mine si i-am strigat sa ma lase in pace ca sun la politie si a fugit.. mi-au trebuit cateva zile bune sa imi revin ca am avut curaj sa zic asa ceva pentru ca aveam telefonul descarcat, daca nu fugea nu aveam cum sa sun la politie.

    • Ioana spune:

      Pedra, mulțumesc foarte mult pentru informațiile despre filmul respectiv. Autoarei ii doresc putere și încredere în forta binelui.

  • Anca spune:

    Aveam 17 ani. Sâmbătă, ora 12:30, veneam de la piață cu oua, lapte, smântână etc În apropiere de blocul meu un individ la vreo 40 de ani trece pe lângă mine mergând în direcția opusă. Ajung in scara blocului, ce să vezi, iese de după un colț cu „treabă” in mână și se întinde să mă prindă. Eram cu piciorul pe prima scară. Ma.primde de un picior.De teamă primul impuls a fost sa dau cu piciorul liber in spate. Mă eliberez și fug. Am spart ouăle și smântâna. El rămâne în continuare acolo satisfăcându-se. Cu greață îl scuip de la etaj.
    Următorii 10 ani de fiecare dată când ies din casa mă gândesc cum să transform în armă ce am asupra mea.
    Am mai pățit chestii asemănătoare de cel puțin 5 ori de atunci, și nu sunt cine știe ce de atrăgătoare… Și toate ziua…wtf is wrong with this overpopulated world?
    Acum am 2 fetițe. Cu siguranță vor merge la cursuri de autoapărare.

  • ONICO spune:

    Cristiana, cred ca un violator nu sta sa-si puna prezervativ. In plus, sunt cazuri in care a functionat faptul ca victima i-a spus agresorului ca este infectata, deci sunt ancorata in realitate. Orice incercare poate fi eficienta, depinde mult de agresor. Ar fi interesant daca am avea mai multa toleranta pentru pareri si idei diferite de ale noastre.

    • Cristiana spune:

      Ar fi interesant si daca nu ai emite o parere bazata pe o idee care discrimineaza din start. Nu sunt toleranta cu asa ceva, nici cu a ne amuza cand e vorba de un viol. Asta am zis si eu, ca evident ca a functionat, eu contestam tonul glumet si care discrimineaza in ceea ce ai scris tu.

      Si ideea conform careia „un violator nu sta sa isi puna prezervativ” este falsa.

      In orice caz, eu tocmai asta sustineam, ca depinde, evident. Dar nu mi se pare motiv de emoticoane cu smiley faces discutia data, nici o boala ca infectia HIV, nici violul. Prin urmare, am dreptul sa reactionez. Nu pot sa fiu toleranta cu discriminarea si glumitele in contextul dat, imi pare rau daca asta te deranjeaza, dar nu ma va determina sa tac, cata vreme am folosit un ton politicos si am explicat foarte clar.

  • AdriB spune:

    @Roxana, @Sunflower: Poate si datorita educației sexiste primite in copilărie unde a plânge sau a arata vulnerabilitate era vazut ca semn de slăbiciune? Si-au reprimat latura ‘sensibila’, empatica si isi varsă frustrările cand si cum au ocazia….

  • deea spune:

    @Cristiana, nu am comentat deloc cu lipsa de empatie și chiar mi-as dori ca autoarea sa citească ce am scris. Eu am citit câteva comentarii in care era apreciata metoda ei și chiar “de ținut minte” pentru a putea fi aplicată in viitor. Sunt niște lucruri care trebuie clar lămurite, mai ales ca metoda pare a fi dintr-un soi de ghid, adică autentificata de vreun specialist…articolele acestea nu sunt citite doar de cei ce comentează ci de sute, poate mii de persoane, multe adolescente sau tinere care iau de bun. Nu stiu, eu sunt pentru siguranța dincolo de orice. Am trecut și eu prin experiențe asemenatoare, nu o data, am făcut ce am putut și am știut atunci. Asta e, te descurci cu ce ai la îndemâna.
    In alta ordine de idei, cunosc persoane ce trimit in stânga și dreapta povestioare ca fiind ale lor, de viața, dar de fapt sunt pure Invenții. Trimit și in afara, pe anumite pagini și bloguri din alte tari, e o practica oarecum frecventa. Eram mică când au apărut la noi reviste gen “Povestea mea”, pagini întregi de povesti de viața “reale și senzaționale” dar pura ficțiune pana la urma. Nu stiu cum se procedează aici pentru a afla autenticitatea poveștilor, fiindcă de exemplu, pentru mine care am trecut printr-o experiența foarte asemănătoare cu cea de mai sus, e chiar jignitor dacă cineva s-ar amuza și ar inventa aceste lucruri.

    • deea spune:

      A, iar metode de a reacționa exista, chiar autoarea susține ca a urmărit un film educativ cu sfaturi concrete. Exista experți in așa ceva și metode foarte bine studiate pentru a scădea cât de mult riscul unui abuz sexual. De aceea chiar am întrebat despre ce film e vorba, țara, fiindcă așa ceva chiar exista ( ma îndoiesc ca acum 20 de ani in Romania dar cine știe..).

    • Cristiana spune:

      Serios, e trist ce faci, in continuare….si nu e prima oara. Renunt sa mai incerc sa iti explic, sper sa iti dai seama singura de limitele absente ale unei minime empatii si de lipsa completa de respect din cuvintele tale. Nu trebuie lamurit nimic, e povestea unei supravietuitoare, nu e aici ca sa o judeci tu, sa o acuzi ca a inventat, sa iti spuna exact ce film a fost si cand (daca stia sau isi amintea, poate il punea din prima, te-ai gandit la asta?), poti lua fix ce ai nevoie din povestea ei, fara sa o acuzi si scoti la tabla ca sa iti explice detalii pe care nu a vrut sau nu a putut sa le scrie. Nu inteleg cum de e nevoie sa iti zic eu asta. Alege ce vrea sa comunice, asta a ales, asta a comunicat. Nu scrie nicaieri ca e un ghid, e povestea unei persoane, pe care tu o despici in sapte, complet, dar complet deplasat. Extrem de trist mi se pare ce faci, sincer. Stiu ca la asta ne expunem cand scriem pe Internet, dar ma asteptam sa existe un alt fel de comunitate macar aici.

      Poate nu a vazut un film, poate a actionat strict din instinct si i-au zis sapte mii de oameni ca tine ca a gresit, ca e vina ei ca l-a sedus si atunci a format o alta poveste. Poate ca a fost cu adevarat violata si incearca sa povesteasca o inventie, cum ii zici tu, ca terapie. Poate are o problema acum si a simtit sa recapete controlul prin aceasta poveste. Tulburarea de stres post-traumatic poate capata multe forme, iar tu stii din aceasta poveste doar ce scrie mai sus. Ceea ce nu e ok e sa reactionam asa ca tine si sa insinuam, macar pentru o secunda, ca e vorba de o inventie si sa ii cerem socoteala. Ma intristeaza nespus. Sper sa gasesti in tine intelepciunea de a medita un pic inainte sa scrii ceva.

      Pentru autoare, daca citeste: eu ii multumesc din nou ca a povestit ce si cum a putut. Si ma bucur mult ca acest blog ofera o platforma pentru astfel de probleme.

    • Merat spune:

      Deea, sincer… cum poti sa stai sa te gandesti si apoi sa asterni acest ganduri?! Mi-ar fi rusine daca as fi in locul tau. Poate si eu m-am gandit uneori, citind ceva, ca e prea de tot, ca nu are cum, dar tin pentru mine, mai ales in situaia in care, daca nu tin pentru mine, risc sa ranesc o persoana care a trecut printr-o trauma.

  • ONICO spune:

    Ok. Daca exista printre cititorii postarii persoane seropozitive, le cer scuze pentru comentariul meu.

  • Alina spune:

    De cateva saptamani am descoperit-o pe Irene Lyon, respectiv video-urile ei educative despre sistemul nervos si cum este afectat corpul nostru de acest fel de trauma. Cum de foarte multi ani am cercetat si incercat diverse forme de vindecare, pot sa va spun cu mana pe inima ca Irene este exceptionala ca si abordare si rezultate.

    Citind intamplarea autoarei, si comentariile altor femei, pentru ca inca se simte din text ca nu sunt rani vindecate in profunzime, imi asum curajul sa va recomand vizionarea video-urile ei din acest mini-curs gratuit ↳ irenelyon.com/healing-trauma-header/ dar si ce are postat pe youtube. Din pacate este in limba engleza 🙁

  • o femeie spune:

    Multumim ca ne-ai scris. Si imi pare rau ca tot ce ai simtit e rusine si vina – nu esti tu de vina ca sunt atatia dezaxati in romania.
    Nu esti nici tu, nicio alta femeie de vina ca in multe familii e ceva intalnit expresii de genul „femeia merita batuta”, „femeia sa stea sub papuc”, „femeile sunt curve” , ” e vina femeii”, etc – si eu am crescut cu din astea!!! ba mai mult, sunt o gramada de barbati care au auzit asta inclusiv de la mama lor, au vazut mamele lor tratate ca un obiect. In multe familii nu se respecta sentimentele femeii, umilite, pana a le distruge. Si uneori mi se pare ca umilinta si bunul simt sunt vazute de barbati ca prostie. Cazul de la Caracal a scos la iveala adevarata fatza a romaniei: colcaie de misogini in politie, si printre ziaristi, vecinii!!, dar si printre comentatorii care au comentat ca si ea e de vina ca s-a urcat in masina, etc. si toata agresiunea asta asupra femeii duce pana la nivelul ca unele femei nu mai au prea multa empatie (pe alocuri si la mine, dar si la unele din comentariile de la articolul asta…).

    Si ma intreb oare cum putem sa vindecam femeia romanca de boala numita victima?

    • Alexandra spune:

      Dar lucrurile de genul asta horror nu se intampla numai la noi..astea chiar sunt peste tot in lumea asta, de toate felurile si genurile, poate chiar si mai rau decat la noi..🤦‍♀️

    • o femeie spune:

      nici nu neg ca doar noi avem problema, sigur si la altii.
      Dar mie de femeia romanca imi pasa acum – cum ajutam femeia de langa noi? cum intindem o mana? cum reducem nebunia de langa noi, sa ne ajutam si protejam copilele? ce facem zi de zi, sa ne sustinem intre noi, mamele?.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *