Echipa de prieteni Măsimtbinescu, carte de împrietenit copiii cu procedurile medicale (scrisă de mine)

Ideea unei cărți pentru copii care să le explice într-un limbaj magic, de poveste, pe care ei îl înțeleg atât de bine, de ce sunt importante procedurile medicale, tratamentele, perfuziile, aspiratul mucilor, mi-a venit într-o noapte pe care-am petrecut-o cu băiețelul la Urgențe.

Avea febră mare, peste 40, pe care nu reușeam deloc s-o îmblânzim, nu se simțea  bine, era supărat, suferea, și singurul lucur care-l ajuta să se simtă mai bine erau poveștile. Îl țineam în brațe și-i șopteam întruna povești, nici nu mai știu ce ziceam, trecuse miezul nopții, stăteam pe hol la Urgențe de ceva vreme.

Știam că urmează să intrăm la medic, el era bolnav și obosit, consultul urma să-l supere și mai tare, măsuratul temperaturii, analize, probabil perfuzii, siropuri. Și mi-a venit ideea asta: dacă tot îi spun povești și ele îl ajută, ce-ar fi să transform într-o poveste tot ce urmează să i se întâmple?

Așa că am început să-i povestesc despre Degetul isteț al cavalerului (termometrul), care imediat știe ce temperatura are corpul lui bolnăvior, despre Înțepacul cu nasul subțire (acul care ia sânge pentru analize, fluturașul –branulă), despre Mantiile Detectiv și Masca de super erou (mănușile elastice ale medicului și masca de gură și nas), despre Licorile Magice (siropurile) și despre Magnetul de microbi (recoltorul de exsudat).

I-am povestit la ureche ce rol au toți acești super eroi care vorbesc când nimeni nu-i aude, de ce e important să-i lăsăm să-și facă treaba (pentru că Dragonel Microbel s-a strecurat prin ușile castelului trupului lui, adică prin gură sau nas, asta se întâmplă când nu te speli bine pe mâini). Când am intrat în cabinetul medicului, băiețelul era pregătit, ba chiar puțin curios și nerăbdător.

A trecut mai ușor ca de obicei prin toată procedura de analize și tratament de urgență, am ajuns acasă și a adormit. Dis de dimineață a cerut povestea din nou. Am inventat noi nume de personaje pentru regimul alimentar, stetoscop, aparatul de aerosoli pe care e posibil să-l găsiți în spital, pentru spitalul în sine, pentru recoltorul de exsudat, pentru apăsătorul de limbă și pentru gips.

Curând, aveam material destul pentru o carte. I-am spus povestea și Sofiei, ea avea 7 ani atunci. A prins-o și pe ea!

Am povestit despre poveste unui ilustrator tânăr, pe care-l urmăresc de ceva vreme. Alexander Glonin, adică Sasha. A spus DA și s-a apucat de lucru în vara trecută. Îl urmăresc pe Sasha de vreun an, îmi plac mecanismele lui complicate, personajele lui extraterestre, are un stil foarte fain și cred că a fost artistul potrivit să deseneze personajele mele.

Am trimis povestea și Irinei Costache, medicul nostru pediatru, care e iubită de copii și e un profesionist bun și la curent cu tot ce mișcă. A citit textul, am făcut împreună câteva corecturi, mi-am dorit mult ca această carte să fie adevărată din punct de vedere medical și procedural. Chiar dacă e o poveste, e important să nu creăm așteptări greșite copiilor. Am scris, de exemplu, că doare când Înțepacul intră sub piele, nu mult, ca o pișcătură de țânțar, ca atunci când te pișcă din greșeală de piele cârligul de rufe.

Am explicat într-un mod relaxat și haios de ce e important să ne spălâm pe mâini cât mai des. De ce e important să avem încredere în medic, să luăm tratamentul, să respectăm un regim alimentar când suntem bolnavi.

Cred că e timpul să nu mai speriem copiii cu injecția și medicul, care sunt aici să ne ajute, nu se ne pedepsească.

Cred că e timpul să vorbim mai mult despre educația medicală timpurie, pentru a ne ajuta copiii să respecte regulile de igienă și pentru a ne asigura că vizitele la medic nu sunt teribil de înfricoșătoare pentru copil. E destul de rău că nu se simt bine, de ce să adăugăm și frica în meniu?

Cartea e gata, iese de la tipar în câteva zile.

Sunt bucuroasă ca s-a alăturat acestui proiect și Regina Maria, care investește mult în educație, tocmai au deschis de curând Academia Europeană pentru Asistenți Medicali, un program de licență de trei ani care va permite tinerilor din România să devină lideri de asistență medicală (detalii aici). Ei vor fi alături de mine în turneul de conferințe gratuite pe care-l organizez în țară în această primăvară. Aceste conferințe vor avea, pe lângă temele de educare cu blândețe în familie și în școală, educație sexuală și prin joc, și un panel de educație medicală. Le mulțumesc, nu aș fi putut susține singură un astfel de efort!

Revenind la carte, are 48 de pagini, este format mare, cartonat, ca și celelalte, și este potrivită copiilor cu vârste între 3 și 6 ani, deși posibil să meargă și la cei puțin mai mici.

Eu cred că poate fi de folos copiilor și părinților când se confruntă cu situații de boală, care necesită vizită la medic, tratament și diverse proceduri medicale.

Cartea poate fi precomandată deja de aici, costă 44 de lei preț întreg, voi o puteți lua e redusă cu 30%, adică va costa 30,8 de lei, cu codul BINESCU. Livrările încep de pe 18 februarie, o veți primi săptămâna viitoare. În câteva săptămâni va ajunge și în librării.

Lansarea va avea loc sub forma unui atelier de educație medicală pentru părinți, în timp ce copiii se joacă. Sunt disponibile doar 60 de locuri, așa că vă rog să vă înscrieți aici, dacă doriți să participați. Atelierul are loc sâmbătă, 22 februarie, de la ora 11.00, în Policlinica The Light Regina Maria (zona Apaca,  Bulevardul Iuliu Maniu Nr. 6H).

Later Edit: toate locurile au fost ocupate, avem și listă de rezetve, am închis formularul de înscrieri.

La atelier vor participa alături de mine și de Alexander Glonin, ilustratorul, medicul pediatru Irina Costache și psihologul Gabriela Cunțan, care ne vor oferi instrumente prin care ne putem ajuta copiii să accepte mai ușor procedurile medicale sau tratamentele.

Cartea va fi disponibilă la atelierul lansare, la același preț redus.

Participarea este, desigur, gratuită. E parcare disponibilă.

Dacă nu sunteți din București, ne putem vedea la conferințele gratuite de educație pe care le organizez alături de Regina Maria la:

  • Craiova pe 14 martie
  • Oradea pe 20 martie
  • Cluj 21 martie
  • Iași 28 martie
  • Timișoara 4 aprilie
  • Constanța, 9 mai

Puteți vedea integral cartea în clipul de mai jos:

Vă las cu opinia medicului pediatru despre carte și cu imagini din ea.

Această carte este un instrument foarte util de educație medicală pentru copii și părinți, pentru că explică în joacă, pe limba celor mici, ce sunt microbii și cum ajung ei în corpul nostru, ce rol au masca și mănușile, branula, termometrul, bățul de exsudat, aspiratorul de muci, camera de spital, siropurile, cremele, gipsul și masca de aerosoli, medicul și echipa lui, și de ce e important să mergem la medic cu curaj și încredere, nu cu frică.

„Avem în sfârșit în mâini o carte necesară și așteptată! Era și timpul ca pediatrul să se  împrietenească ușor cu micii lui pacienți, iar copiii să înțeleagă, într-o manieră plăcută, plină de fantezie și culoare, dar în același timp autentică, de ce toate procedurile medicale, deși uneori neplăcute, sunt utile și de ajutor pentru însănătoșirea lor grabnică“ – Dr. Irina Costache, Medic primar pediatru

 

 

Dacă veți comanda cartea de pe site-ul editurii și vreți să mai puneți și alte cărți în coș, am obținut reducere de 30% de la editură și pentru aceste titluri, cu codul BINESCU (toate cărțile cu preț promoțional până pe 25 februarie sunt aici):

Fantominus, carte despre o metodă simpatică de a scăpa de frica de fantome

Ionuț Goluț, o carte super simpatică despre un băiețel care urăște hainele și vrea să meargă dezbrăcat peste tot

Charles la școala dragonilor, despre un pui de dragon care e diferit, el e poet și în loc să arunce flăcări și să se lupte, el e alergic la polen și la flori și scrie întruna poezii triste, e singur și trist, deși părinții îl consideră cel mai frumos din lume

Sentimioara, cartea despre o oiță diferită, care se colorează în funcție de ceea ce simte

Amalia Invers în vacanță pe tărâmul distracției

Micul noi la școală, o carte despre de ce e important să te porți frumos la școală și ce faci când un coleg se poartă urât

Șotiile Ninei, despreo fetiță care face multe boacăne și dă vina pe prietenii ei imaginari

Dragoaia, despre o oaie-dragpn, care învață că nu e ciudată, ci doar special

Uraaa, am câștigat, of, am pierdut, o carte care oferă ambele perspective, a copilului care câștigă și a celui care pierde

Hector nu se teme de nimic, o carte despre anturaj și cum el te poate impinge la lucruri periculoase

Mama se teme de școală, o carte amuzantă care inversează perspectivele, de data asta mama nu vrea să plece de la școală și să-l lase pe fiul ei singur acolo, deși el ar vrea.

Sper să ne vedem la lansare sau la conferințele din țară și sper să le placă copiilor echipa de medici și asistente Măsimtbinescu, să vă fie de folos și să vă distrați și să vă vindecați cu ea.

 

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4195

31 comentarii

  1. Buna dimineata, Ioana!
    Intr-un articol anterior spuneai si despre o conferinta la Tg Jiu, in data de 13 martie.
    Mai este valabila?
    Imi poti da mai multe detalii?
    Multumesc!
    Sa ai o zi frumoasa!

  2. Am 27 de ani, n-am copii si tocmai am stat 5 minute si am citit toaaate paginile din imagini cu foarte mare interes si am admirat si ilustratiile. Ce faina eeee! 😀

    • Hahaa! 28 aici si fara copii si aici! Am citit tot articolul, ce idee minunata cu aceasta carte! Ma bucur mult si de parteneriatul cu RM, oamenii de acolo sunt tare faini!
      PS: tocmai i-am zis mamei ca trebuie sa imi cumpar toate cartile tale pt cand o sa am copii! Si daca nu o sa am nu-i panica, le citesc pisicilor 😀

    • Eu am 29 de ani, nu am inca copii si sunt si medic si am stat si eu 5 minute sa citesc paginile postate :)) Mi se pare minunata si cu siguranta va fi de mare ajutor si parintilor si celor mici. Felicitari ! :))

    • Hei, mă bucur să aud despre o nouă carte, la Iași când veniți cu lansarea? Avem și aici Regina Maria 🙂 ar fi super să faceți și aici un atelier

  3. Felicitari! e nevoie de asa ceva in Romania! E nevoie!

    Acum 8 ani cand am internat copila in spital in alta tara, a primit o brosura de genul asta de la spital pt a explica si intelege ce se intampla: 4 foi A4, 8 pagini cu desene dragute si text explicat si dintr-o data efortul pentru cadrele medicale s-a diminuat.

  4. Bună printesa ce vesti minunate!!!!
    Anunți te rog din timp datele și orașele? Voi fi în Iași la începutul lui aprilie sper din tot sufletul sa te vad!!!

    O zi minunata!

    • Minunata idee 🙂
      Am completat formularul de inscriere saptamana trecuta dar nu mai putem ajunge – am scris acolo 3 persoane (2 parinti si un copil)… Daca prinsesem locuri, dati-le altcuiva 🙂 multumesc!

  5. Mi se pare o super idee cartea asta, nu numai pentru a linisti copiii inainte de mersul la doctor, ci si pentru a-i transforma in adulti responsabili pentru sanatatea lor, confortabili cu a merge la doctor regulat si cu mentalitate preventiva. Stim ca noi romanii (mai ales generatia parintilor nostri) avem frica de a merge la doctor, de teama de a nu descoperi ceva, ceea ce duce la diagnosticare tarzie in multe afectiuni care ar fi putut fi vindecate daca erau descoperite la timp.
    Felicitari!

  6. Felicitari pentru noua carte!
    Ma bucur ca exista si abia astept sa o descopar alaturi de fiul meu.
    Personal, inca de la varsta de 2 luni cand am mers la vaccin cu el ii spuneam: “pentru ca ai fost cuminte, mergem la medic ca sa te vaccineze” pentru ca am vrut sa ii induc inca de mic ideea ca a merge la medic (mai ales pentru controale si vaccinuri) este un lucru bun.
    Si eu consider ca este foarte important ca cei mici sa aiba o parere pozitiva despre medici si procedurile medicale pentru ca, pana la urma, medicii fac bine, iar atunci cand copiii se simt rau cu siguranta nu au nevoie si de trauma emotionala cum ca medicii sunt un rau.

  7. Mi-as fi dorit tare mult sa vin la lansare cu fetița, mai ales ca medicul e un subiect sensibil pentru ea, însă abia acum am văzut postarea.
    Am făcut Pre-comanda la carte mi se pare tare faina și abia aștept sa o citim. Felicitari!
    Vreo șansa pentru a participa la lansare ar mai fi?

  8. Vai, ce idee buna, Ioana! Cred ca mi-ar fi fost asa de usor cand eram copil sa stiu exact ce se intampla la doctor si sa pot asocia totul cu o poveste, ca sa nu ma speriu si sa fiu curajoasa! Stii ca si eu sunt fana si cumparatoare a cartilor tale de mult (FYI, preferata mea este Vrei sa-ti spun un secret despre mami?), iar acum abia astept sa fac cadou unor copilasi din familie noua carte cu Masimtbinescu. Felicitari pentru idee!

  9. Am primit cartea. Copiii sunt foarte încântați, se distrează când recunosc situațiile în care au fost și ei.
    Am descoperit o mică greșeală de tastare: la pagina 13, al treilea rând:” Apoi o să te ausculte…”.
    Mult succes!

    • Buna, nu este greseala, asasespune cand te asculta cu stetoscopul, e un termen medical.

      Ma bucur mult ca va place!

  10. […] Ioana a povestit pe blogul ei cum a ajuns să scrie această poveste și am știut imediat că trebuie să avem cartea. Am crezut tot timpul în faptul că un copil are nevoie să știe ce se întâmplă când merge la doctor și de fiecare dată când am mers la controalele de rutină sau la vaccinuri, i-am explicat Iunonei, indiferent cât de mică era. Dar povestea asta, felul în care sunt personificate instrumentele serbede ca termometrul sau stetoscopul, ilustrațiile amuzante și senine, pune atât de frumos în ramă tot ce i-am spus noi până acum, când are doi ani și șapte luni. Chiar cred că este una dintre cele mai necesare cărți de copii pe care am descoperit-o până acum. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *