Când în loc de crema de seară te dai cu…

Tenul meu nu e printre cele mai prietenoase, ca să nu spun că e oribil, că iar mă certați că de-aia e el așa, că zic urât de el.

Am suferit de acnee severă două decenii, rozacee și cuperoză, am văzut zeci de medici, am făcut analize hormonale, lame și antibiograme, am luat antibiotice, am aplicat antibiotice, m-am dat pe față cu de toate, de la cele mai simple remedii băbești la cele mai scumpe creme aduse din toate țările, am luat nenorocitul de tratament cu RoAccutane pe care nu-l recomand nimănui niciodată. Numai pipi n-am pus pe bube! Ori poate oi fi pus? Am blocat multe dintre amintirile legate de asta, n-au fost niște ani frumoși.

De ceva ani sunt mult mai bine, reușesc să țin tenul sub control fără bube, coșuri și iritații, cu o anumită rutină de îngrijire a pielii, pe care o respect cu sfințenie. Nu încerc produse noi. Nu vreau să încerc produse noi, sunt foarte bine cu ce folosesc acum.

Nu MAI încerc. Nici produse pe care le-am mai folosit nu mai încerc, ultima oară când am pus pe piele un ser cu Vitamina C pe care-l mai folosisem un an de zile înainte, am ajuns pe la urgențe cu tenul ca ars, inflamație majoră, reacție alergică, am reușit să rezolv doar cu cortizon luat pe gură multe zile la rând.

Așa că nu mai încerc nimic. Nu merg la cosmetică, nu fac masaj facial, dermabraziune, tratamente, nimic. Și când merg pe la TV, primul strat îl dau eu întotdeauna.

Rutina e destul de simplă: seara mă spăl cu uleiul de curățare, clătesc, șterg cu un disc demachiant îmbibat în apă micelară, clătesc iar, pe tenul ud pun un toner, la cinci minute un ser de hidratare, înainte de culcare crema de hidratare, dimineata din nou șterg cu apă micelară (se adună multe chestii pe ten peste noapte, sebum, celule moarte etc), clătesc, serum și cremă de hidratare, dacă ies din casă obligatoriu SPF 50 sub fondul de ten sau crema corectoare, dacă nu ies din casă nu mai pun nimic.

În fiecare zi și noapte, același lucru. Și e bine. Niciodată nu mă culc machiată, niciodată nu uit crema hidratantă și nu ies din casă fără protecție solară SPF 50 pe față și pe gât. Nici iarna! Acum  am început să-mi aplic și pe buze strugurel cu SPF 50!

Ei, să vedeți joi seară fază. A doua zi la 12 aveam avion spre Chișinău, unde urma să avem atelier deschis pentru mame vinery seară și teatru pentru copii sâmbătă dimineață, 350 de oameni în sală. Era important deci să am o moacă cel puțin curată, dacă nu fabuloasă. Fabuloasă nu e niciodată, în fine.

Mă spăl, clătesc, apa micelară, clătesc, toner, ser, astea toate sunt în baie. Mă retrag în dormitor, unde sforăie băiețelul, în patul lui lipit de al nostru. Aprind frontala,, mi-o pun pe cap și mă apuc să caut crema hidratantă, care for some reason (să îi spunem Ivan, nu era la locul ei). O găsesc lângă pat, o pun pe noptieră, alături de crema de mâini cu care mă dau după ce termin cu cremele de față, în timp ce mă uit la ultimele secunde din serialul zilnic și înainte să mă apuc de citit.

Închid frontala, dau drumul la film cu sonor mic, să nu trezesc băiatul, iau crema, mă dau bine peste tot, pe față, pe urechi, pe buze, pe gât, apoi iau crema de mâini, mă ung, mă masez, ung și tatuajele, închid telefonul, iau cartea, pornesc frontala, citesc circa două minute și cad lată.

A doua zi de dimineață, copiii buluc pe mine, cu greu mă dau jos din pat, mă duc la baie, să mă spăl pe dinți și pe ochi. Când colo, ce să vezi în oglindă! Eu, cu un ten perfect! Băi, nicio pată, nici o zonă de alb pe sub ochi, nici semnele mici roz de la acneea de acum cinci ani nu se văd, ce miracol o mai fi și ăsta! Aprind și lumina! Eram ZÂNĂ!

Am mai avut câteva dimineți bune, poate vreo opt în ultimul deceniu, în care tenul meu a arătat binișor dimineața, dar așa perfecțiune pe fața mea nu văzusem din pozele mele de bebeluș, alea nud pe pătura din păr de cămila a străbunicii.

Când să dau iama peste bărbat și copii strigând miraaacol, mă uit mai bine la decolteu. Care era ca de obicei. Adică mai o pată, mai o bubiță, tot șifonat de la perna pe care stau călare.

Mă apropii de oglindă cu ochiul meu bun.

Nu, n-are cum. Imposibil.

Da, surorile mele, eram perfect machiată. 100% fond de ten peste tot, urechi, gât, pleoape, tot.

Mă dădusem cu fond de ten în loc de crema hidratantă în seara dinainte. Pentru că folosesc doar produse fără parfum și alcool sau alți iritanți, nu au nici un miros. Nu mi-am dat seama de diferență. Pe întuneric, chioară de somn, atentă la serial, că tocmai îl arestau pe violatorul în serie (Unbelievable, pe Netflix, vi-l recomand apropo de cât de sexistă e societatea în care trăim și cum se investighează un viol în funcție de genul detectivului, bărbatul o tratează pe victimă ca o infractoare, în timp ce femeile nu se lasă până nu-l prind, tratând victima uman și decent în tot acest timp).

Revenind…

Eu, care oricât de frântă sunt sau oricâte pahare de vin am consumat, nu mă culc cu machiaj pe față niciodată, nici în studentie nu făceam asta, pentru că deh, știu dintotdeauna că am un ten infect, care reacționează și la comprese cu mușețel. Iartă-mă, tenule, n-am vrut să spun infect.

Doamne, m-am gândit, să vezi ce o să înflorească pe fața mea acuș, fix când vine vremea să mă urc în avion!

M-am demachiat rapid, spălat cu uleiul de curățare, șters cu apă micelară, clătit, pus serum pentru calmare și făcut câteva rugăciuni în gând.

În mod miraculos (de data asta, de-adevăratelea), fața mea a trecut cu vederea eroarea nocturnă. Nici o pată în plus, nici o bubă majoră. Nu același lucru se poate spune despre fața mea de pernă, care a ieșit destul de colorată din proces. Dar o notă bună fondului de ten, totuși, care a rezistat atât de bine peste noapte, în contact cu așternuturile (dorm pe burtă și pe laterale). E unul de la Mac destul de transparent.

Asta am vrut să vă zic. Că uneori, oricât de mult te străduiești, tot o dai în bară.

PS: Produsele pe care le folosesc sunt toate de la Paula’s Choice, iar persoana care mi-a construit rutina de piele care m-a salvat este Corina Allan, de la Pasagera.ro. Niciodată nu o să-i pot mulțumi destul pentru binele pe care mi l-a făcut. Să nu-i spuneți însă despre aventurile mele cu fondul de ten la ceas de seară.

N-a fost mai rău decât atunci când m-am spălat pe dinți cu crema de hemoroizi. S-a întâmplat acum vreo cinci ani, adormisem ambele comori, mă gândeam ce bine mă descurc eu cu doi copii (atunci foarte mici), am scos aplicatorul de pe tubul de cremă, l-am așezat cu grijă alături, am pus cremă pe periuța de dinți și am frecat vârtos toate gingiile. Abia când am observat că nu face spumă m-am dumirit eu că am aplicat crema potrivită capătului greșit de tub digestiv.

Photo by Andre Mouton on Unsplash

 

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4248

13 comentarii

  1. First comment for me?
    Cand ai spus ca ai probleme cu tenul, m am regăsit in povestea ta. Întâmplator am auzit de paula s choice și am zis let s try it, ca oricum mai rau n are cum sa fie(deși nu e chiar f f rau).
    A fost chiar ok, primele alegeri de creme au rezolvat puțin situația iar de câteva luni am luat niște variante travel size doar așa sa vad cum sunt. Și au rezolvat de tot situația. yaaaaay!!!
    Vroiam sa las un comment legat de produsele lor dar am zis sa nu ofer sfaturi nesolicitate.
    M am bucurat mult când am citit spre final ca și tu tot asta folosești.
    Ar fi minunat sa fie promovate mai mult pt ca sunt extraordinare și chiar sunt convinsă ca ar schimba multe vieți.
    Dacă totuși vrei sa știi ce mi a făcut mie tenul perfect, let me know, maybe u ll give it a chance?

    • Hello! Având în vedere că sunt la partea cu „let’s try it”, chiar as fi interesata sa știu ce produse Paula’s choice au rezolvat situația ta cu tenul. 🙂
      P. S.: Prințesa urbană is the best. 🙂

    • pai ca si crema de baza e Clear oil free moisturizer, care ei zic ca e de noapte dar eu o folosesc si de si si de seara si am un ten destul de gras si totuși e f ok. Mi a rezolvat mare parte din probleme.
      Am luat mărimea cea mai mică la clear tratamnetul cu acid azelaic și defense anti oxidant pore purifier care sunt extraordinare. Fata mea e impecabila, cum nu a fost ever. Și e așa de vreo 4 luni, se menține.
      Intial am zis ca probabil acidul azelaic n o sa meargă, mai ales ca am mai încercat cu skinoren care are aceeași substanța. Îmi ardea și cojea fata intr un mare fel. Dar cu cel de la paula s choice n am avut probleme deloc

  2. legat de faza cu spalatul pe dinti cu crema de hemoroizi, si mie imi place sa traiesc periculos pentru ca transfer acetona intr-un flacon gol de apa micelara (imi place formatul), identic cu cel care chiar are apa micelara. inca nu s-a intamplat sa ma demachiez cu acetona dar e posibil :)))

  3. Ma bucur ca pentru tine functioneaza paula’s, eu desi am dat multi bani pe ele intr-un moment de disperare, nu pot spune ca au facut vreo diferenta pentru acnee.
    M-a deranjat si lipsa oricaror promotii semnificative si transportul negratuit al siteului. Daca le-as mai folosi, as ruga o prietena din alta tara sa mi le cumpere, acolo ajung la preturi mai accesibile uneori. Daca vrea cineva sa le mai incerce, recomand aceasta cale.

    • Recomand, pentru vitamina C, niacinamida, peelinguri cu AHA, BHA produse de la The Ordinary. (mult mai) Ieftin si bun. Am comandat si eu de la Paula’s choice vreo 3 produse din care doar unul a parut ca incearca sa faca ceva ..

  4. Am amica ce a luat Roaccutane ca ultim tratament posibil dupa ani si ani de crunte variante de acnee. Pentru ea a facut miracole, de cand a terminat (in urma cu multi ani) tratamentul nu a mai avut pui de acnee. Singurul efect negativ (trecut in prospect pe langa muuuulte altele) a fost faptul ca i se uscau buzele si respectiv ochii. Nu il recomand nimanui, spun doar ca sunt si persoane carora le-a mers foarte bine.

    M-am spalat cu spuma de ras in loc de pasta de dinti…era la tub, gel de ras, din acela care face spuma doar dupa ce il freci de piele. Nici macar nu aveam copii inca, eram pur si simplu somnoroasa la 6 si ceva dimineata caci intram la 8 la cursuri la facultate. Avea un gust oribil, m-am prins foarte repede.

    Crema pentru hemoroizi nu avea alt gust?

  5. Sunt bune cele de la Paula’s choice, le-am incercat si eu acum vreo 2 ani dupa ce am vazut la tine advertorial, de o luna insa am o fata de zana.

    Lumea efectiv ma intreaba pe strada daca mi-am pus botox, daca am facut operatie de lifting, e un brand nou in Romania, brandul a luat premiul pentru cea mai buna crema in Danemarca, Mol&B Cosmetics, acum livreaza si in Romania.

    Imi puteti scrie mail daca vrea cineva detalii, pe 19 martie avem eveniment gratuit in Bucuresti de lansare: elena@magicone.ro. Nu las aici site-ul, dar credeti-ma ca sunt incredibile, va las eventul de Fb: https://www.facebook.com/events/508207660072200/

  6. Oho, tot patita cu Paula, din cauza ambalajelor identice.
    Ma apuc eu sa ma duc pe munte, prin Fagaras, la o saptamana dupa ce imi facusem microblading la sprancene.
    Dupa 10 ore de umblat in ploaie si lapovita, uzi fleasca si inghetati ca niste rahait, reusim sa dibuim cabana. Inauntru, zero grade, doar apa rece (deh, in mijlocul pustietatii, la 2000m, unde mancarea vine pe magar), ma apuc sa ma spal repede pe fata, ca sa ma infofolesc in paturi si sacul de dormit.
    Chestia este ca… Aveam setul din gama Clear, pentru calatorie. Ambele sticlute, identice (gel de curatare si exfoliant BHA). Ma apuc eu sa ma spal pe fata si constat ca gelul meu nu facea spuma si ca era cam lichida consistenta. Ma apuc sa torn mai mult, ma gandeam ca e frig si s-a schimbat consistenta. Apoi ma apuc sa ma uit pe sticluta: Cand am plecat de acasa, in graba, am luat exfoliantul, in loc de gelul de curatare.
    A trebuit sa ma spal cu sapun, din ala Protex, si sa dau cu 5 kile de crema si sa ma rog sa n-am nimic si sa nu raman fara tatuajul din sprancene. Din fericire, in afara de un ten cam rosu si sensibil, care a fost hidratat si ras- hidratat si uns cu crema cu spf din plin, a doua zi, n-am patit nimic.
    Oricum, a fost teroare cand am constatat ca m-am spalat cu juma’ de tub de exfoliant. Noroc ca am combinat cu apa si am spalat cu sapun dupa si a mai redus din „damage”.

    Printre altele, m-am dat cu pasta de dinti pe fata, in loc de crema, chioara de somn fiind.

  7. Si eu tot cu Paula’s Choice si cu sfaturile Corinei de la Pasagera.ro mi-am salvat tenul. As putea spune ca aspectul e incredibil fata de acum cativa ani :).
    Totusi, pentru ca am vazut scris mai sus, mare atentie la The Ordinary, au cateva produse bune, dar si multe altele cu iritanti prin ele, recomand citirea listei de ingrediente inainte de cumpararea oricarui produs, mai ales pentru persoanele cu ten sensibil/cu probleme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *