Fiecare zi pe rând

Pe 1 aprilie s-au împlinit nouă ani de când un medic mi-a scos din uter copilașul care n-a mai putut să trăiască. Din ziua în care am trăit o suferință atât de mare încât am fost sigură că o să mor și eu curând după aceea. Iubitul meu se învârtea în curtea spitalului, eu strigam de durere, dar mai ales de frică. Dacă acest prim copil n-a putut trăi în mine, o să mai poată vreunul? O să mai pot eu?

Au putut. Am putut și eu. N-am uitat, dar am mers mai departe cu durerea și frica în spinare, am dospit și am născut doi copii perfecți, care în fiecare zi mă fac fericită, mă fac să mulțumesc și mă fac să plâng. Unul nu s-a născut pentru ca alții doi să fie fericiți și iubiți.

În fiecare an de 1 aprilie mă întorc la prima zi de aprilie din 2011. La cât am plâns, cât nu am mâncat, la toate diminețile de după, când nu reușeam să mă ridic din pat, pentru că nu găseam niciun motiv.

Pe 7 aprilie, tata ar fi împlinit 64 de ani. S-a stins de cinci. În fiecare an de când s-a dus brusc, de 7 aprilie aprindeam o lumânare pentru el. Scoteam pozele cu el, îl trăgeam înapoi printre noi.

Anul ăsta n-am mai făcut niciuna nici alta, nu a fost loc de amintiri dureroase, ne-a ajuns prezentul.

Nici la viitor nu ne ajută să ne gândim. Uneori mi-o mai ia mintea înainte, mă și văd pe o plajă pustie undeva, cu picioarele în apă și părul în nisip. I-am zis omului aseară:

– Oare anul ăsta vedem marea?

– Stai întâi să vedem dacă o să mai fim vii.

Știu că pare extrem și panicard, dar nu-l pot învinovăți de nimic. Și-a pierdut tatăl în fața pandemiei, iar mama lui a scăpat la mustață. E normal să se teamă.

Așa că luăm fiecare zi așa cum e.

E dimineață, suntem sănătoși, ne îmbrățișăm, ne jucăm în pat, mâncăm omleta și laptele, copiii încep școala, eu pun oalele la treabă, mâncăm, suntem sănătoși, vorbim la telefon cu familia și prietenii, sunt și ei sănătoși, citim, ieșim pe balcon, facem sport, mâncăm, ne băgăm în pat la poveste, adormim, suntem sănătoși. Deocamdată suntem bine. Ce a fost, s-a dus, nu mai putem schimba asta. Iar ce-o mai fi și mâine, o să aflăm atunci.

Cred că viața are felul ei de a ieși singură la suprafață, cred că vom supraviețui, vom ieși, desigur, puțin învinețiți din toată povestea, peste ani și ani ne vom uita la 2020 cu mirarea că Doamne, ce an a mai fost și ăla, mai ții minte cât de frică ne-a fost și cum am stat în case? A fost anul în care am început să purtăm măști, vor mai veni și alții poate la fel de ciudați, dar ne vom adapta la toate, ne vom pansa rănile, vom aprinde lumânări și vom merge mai departe. Fiecare zi pe rând.

Photo by Aarón Blanco Tejedor on Unsplash

6 Comments

  • deea spune:

    Eu sunt de acord cu Omul, sincer. Mie in aceasta perioada cele mai dăunătoare mesaje mi s-au părut acelea optimiste. Ma gândesc la toate focarele care nu ar fi existat dacă in spatele lor nu ar fi fost persoane care sa gândească “ e o răceala banala, au mai fost, nu anulam evenimente majore pentru o răceala” sau, mai rău “ e o conspirație”. Nu am înțeles niciodată de când negarea realității este văzută ca sănătate mintala iar realismul, cu o doza de scepticism, ca ceva patologic. Realitatea a fost mereu ca va fi nasol dacă vine și la nou, iar șansele sa vina sunt mari. Ar fi trebuit sa ne comportam toți ca atare. Problema este ca in anumite tari sistemul medical este efecfiv prăbușit și “dacă vom mai fi vii” are sens nu doar fiindcă ne omoară coronavirusul dar ne poate omori orice altceva, in lipsa medicilor.
    In alta ordine de idei, situația este gri. Nu trebuie sa ne simțit obligați sa punem curcubee dacă nu asta simțim, nu trebuie sa ne simțim vinovați ca acasa la noi nu exista “timp de calitate” cu familia. Trăim pe modul supraviețuire, unde nu exista conectare, nu exista dezvoltare de noi abilitați. Când ceream “timp pentru noi și pentru copii” nu la asta ne refeream, sa fim serioși. E ok sa fii oricum vrei tu sa fii, atât timp cât te ajuta sa treci peste ziua asta. E ok sa ai gânduri negre, nu ești defect ( trebuie însă cerut ajutor dacă ele se agravează sau acaparează tot conținutul gândirii), e ok sa mai tipi la copii și partener, e ok sa te simți epuizat chiar dacă “nu ai mare lucru de făcut toată ziua”. Normal ca lucrurile nu vor mai fi cum au fost și enunțul regula sa jelim fostul mod de viața: vacantele, zilele de școala și grădinița, locul de munca la care nu mergeam mereu cu plăcere dar care ne dădea un sens ( și un salariu), zilele petrecute cu bunicii. Nu le avem și nu le vom avea curând și e in regula sa le jelim.

  • Dana spune:

    Am redeschis ieri Biblia si la un moment dat am ajuns si la Evanghelia dupa Matei, desi aceasta propozitie se regaseste si la ceilalti evanghelisti. Mi-a placut si m-a dus cu gandul la „Traieste in prezent. Bucura-te acum de ceea ce ai.”

    „Ajunge zilei rautatea ei.” (Matei 6, 34)

    Sa nu incepeti prin a va fi frica de ceva, pe motiv ca nu sunteti indeajuns de puternici, fiindca “ajunge zilei rautatea ei“. Nu va temeti de ziua de maine, ziua de maine se va ingriji de ale sale. Celui ce v-a facut astazi sa va bucurati de pace duhovniceasca toate Ii sunt cu putinta. El nu va refuza nici maine aceasta pace. Nu va chinuiti de grija incercarilor prin care s-ar putea sa treceti, atunci cand acestea n-au aparut inca. Nu va lasati rapusi de nicio temere, nu cautati cu orice pret sa va aflati viitorul, sa vi-l ghiciti, alungati cat mai departe de voi orice spaima, cu credinta in Dumnezeu si cu convingerea ca El va va ajuta la nevoie. Incredintati-va Domnului intru totul, cu nestirbita credinta, cu convingerea ca, daca va fi sa va incerce, va va da si puterea de a face fata incercarii.

  • Mira2 spune:

    Cred ca vom iesi la suprafata abia atunci cand va fi disponibil vaccinul.

    Pana atunci va fi doar lupta pentru supravietuire. La propriu.

    • Kat spune:

      Nu doar sa apara, ci sa si ajunga la mai toti. In prima instanta se vor vaccina cadrele medicale, apoi cei vulnerabili. O sa treaca anii pana ajung suficiente doze pt toti, gandeste te cati suntem in lumea asta si toti licitand pe aceleasi stocuri de vaccin.
      Asta daca nu cumva e tot un vaccin sezonier ca gripa si atunci trebuie an de an actualizat.
      Eu anu asta nici vaccinu antigripal nu am reusit sa il fac la medlife, contra cost. Deci nu mi fac asa mari sperante.
      Eu sper mai mult in descoperirea tratamentului eficient pt aceasta boala odata ce o ai (cum este tamiflu pt gripa, nu medicamente de hiv, malarie si altele).
      M-am deprimat maxim anuland rezervarile de pe booking de primavara/vara asta, mi-e clar ca nu mai pot spera la ele..
      Lucru de acasa e si el deprimant, ne-au anuntat de la munca ca vom fi contactati sa ni se spuna ce masuri se vor lua in curand. Probabil ca ne scade salariul/vom fi dati afara sau somaj tehnic. Absolut minunat!

    • Rox spune:

      Sunt super fan al vaccinurilor, le-am făcut pe toate până acum, dar nu cred că m-aș vaccina cu un produs făcut pe fast-forward și netestat suficient, adică timp de câtiva ani buni. Mi se pare foarte bine că se lucrează la el chiar pe mai multe fronturi, dar din câte știu este nevoie de multă vreme ca să se urmărească eventuale reacții adverse, mai mult sau mai puțin grave și să se poată, eventual, modifica sau retrage, dacă se constată că duce la lucruri neplăcute.
      Și da, mai este și aspectul duratei în timp. Va fi pe viață precum cele din copilărie sau la anul apare vreun „verișor” de-al covidului împotriva căruia nu va mai fi eficient?

  • dojo spune:

    Omul zice bine. La fel spun si eu. Sa speram ca nu ne imbolnavim si, daca tot ne pica magareata, sa nu murim, ca avem copil mic de crescut. Atat. S-au dus naibii planurile de calatorii, s-a dus naibii scoala fetei (remote learning pana in vara, nu stiu daca va mai primi raspuns de la programul de gifted&Talented la care a dat examen in ianuarie, nu stiu numic). Ii spuneam in iarna, cand era vreamea rea, ca la primavara mergem si vizitam tot statul. Acum stam in casa si speram sa supravietuim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *