Iubita mea de 8 ani,

Duminică dimineața m-ai trezit așa:

Mi-ai zis:

– Trezește-te, mami, să vezi cât de mare m-am făcut!

Azi te-am întrebat ce amintiri frumoase ai în viața ta. Mi-ai spus de Grecia și eu te-am întrebat din care an în Grecia, pentru că mulți ani am alergat pe plaje pustii și ne-am bălăcit în valuri albastre.

Mi-ai spus de un cadou mic pe care ți l-am făcut acum ceva vreme.

Despre când dansai într-o rochie albă în timp ce tata, tatăl meu, adică, îți cânta la muzicuță.

– Dar aveai doar doi ani și ceva atunci, Sofi, nu cred că ții minte asta, poate ții minte ce ți-am povestit eu despre asta?

Eu eram în spital, să-l nasc pe fratele ei, iar ea rămăsese acasă cu tata. El îi cânta Blowing in the wind și ea se învârtea pe parchet ca un fluturaș alb. E cea mai frumoasă amintire a mea cu tata și cu fetița mea.

– Poate, mami, dar e o amintire frumoasă a mea, chiar dacă vine de la tine.

Mi-a mai spus de îmbrățișările noastre.
– Care anume, Sofi?
– Toate, mami, toate sunt la fel. Eu închid ochii pe umărul tău și e frumos așa.

Mi-ar plăcea să știu că se uită în urmă cu bucurie și cu drag. Doar că ea nu prea se uită în urmă. Copiii se uită mai mult aici, acum.

Dar eu am nevoie să știu că i-am oferit bun, frumos, cald și sigur. Ceva ce eu n-am avut din plin când am fost mică și abia acum am, uneori, deseori.

Pentru mine, viața de mamă a Sofiei a fost atât de frumoasă, de plină, de vie!

E un copil fericit, sigur pe el, creativ, vesel.

E și un copil egoist, încăpățânat, voluntar.

E ușor să fiu mama Sofiei. Râdem mult, povestim, ne iubim. Când ne certăm, există între noi mereu iertare, o ușă deschisă.

Au trecut foarte repede opt ani, deși unele zile au trecut foarte greu.

E înaltă, frumoasă, încăpățânată, are mereu idei crețe, râde mult, sare mult.
Nu-i place să citească, dar îi place să-i citesc eu. Zice că nu-i place matematica, dar când mintea ei face calcule rapid înainte ca ea să se prindă, zâmbește în colțul gurii.

Curând va citi tot ce am scris despre și pentru ea aici, sute de articole despre noi, despre iubirea mea pentru ea, despre clipele noastre grele, pe care le-am uitat, dar care sigur sunt în noi.

Delfina mea de opt ani, când erai mică și plângeai mult iar eu nu știam cum să te alin, visam la ziua de azi. Când o să fii mare și o să râzi des și o să plângi rar. Visam că o să ne iubim orice ni s-ar întâmpla, visam să ne placem una pe alta ca oameni, dincolo de sângele pe care l-am împărțit atâta vreme la mine-n corp.

Acum trăiesc zilele astea, și sunt așa cum le visam. Vesele, pline de nerăbdare și recunoștință.

Sunt aici pentru tine mereu, orice s-ar întâmpla.
Te iubesc!
Uneori încă mai simt în părul tău mirosul de bebeluș moale, transpirat pe pieptul meu secătuit de putere și de lapte.
Și pentru asta te iubesc.

Îmi doresc să fii sănătoasă și să știi mereu că suntem aici pentru tine, eu, tatăl și fratele tău, te ținem de mână și te adăpostim lângă inima noastră cât om mai trăi și, sper eu, și după aceea.

La mulți ani!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4194

21 comentarii

  1. Doamne ce frumos ai scris, prințesă!!! Am lacrimi in ochi acum, cand scriu acest comentariu? Parca citesc despre baietelul meu de 6 ani, care e nascut tot luna asta si are acceasi personalitate. Exact asta am simtit anul asta, de ziua lui. E la extreme, uneori e adorabil si amuzant, alteori e ingrozitor de egoist si încăpățânat. Asa sunt berbecii (si la propriu si la figurat ?).
    Si sa stii ca faptul ca socrul tau s-a dus din aceasta lume in apropierea saptamanii mari si a Pastelui inseamna ca e in randul îngerilor si va vegheaza. Asa a murit tatal meu,iar apoi la o saptamana era Paștele. Am simțit ca asa a fost sa fie…
    La mulți anișori plini de sănătate și iubire Sofiei!! Și ție multa putere sa fii in continuare cea mai simpatică și înțeleaptă mamă din câte știu?

    • La multi ani, Sofia! La multi ani, Ioana – pentru că atunci când devenim părinți avem șansa de a ne naște din nou!

  2. La multi ani, Sofia! Si voua sa va bucurati de ea!

    „Când ne certăm, există între noi mereu iertare, o ușă deschisă.” Cu asta am rezonat mult. Fetita mea de 4 ani are un temperament extrem de puternic si ne ciocnim uneori. Dar cand o facem, trecem peste cu comunicare si cu asta, cu usa mereu deschisa <3

  3. La multi ani !!! Cu bucurie, cu sanatate, cu momente frumoase traite de una singura si cu cei dragi! Cu amitiri nepretuite !!! Frumoase randuri – ganduri ai lasat in urma 🙂 iar amintirea lor va fii a lor, a copiilor tai 🙂

  4. La mulți ani, Sofia! Să te bucuri de ei amândoi! Să aveți o viață minunată împreună!
    Dragă Ioana, tu reușești să exprimi așa frumos trăirile tale despre copiii tăi!
    Anul aceast copilul meu cel mare va împlini 10 ani! Sper, măcar acum, să reușesc să scriu despre el, despre cum îl văd eu, despre ce mult îl iubesc și cât de rău îmi pare că trece timpul! Mi-am propus să scriu despre el, despre surioara lui, de când erau mici. Nu am reușit să scriu decât câteva luni când era Mihaita mic. Astă e cel mai mare regret al meu, că nu am reușit să scriu.
    In sfârșit, azi am primit Mami și tati se poartă foarte ciudat! Abia aștept să o citim azi!

    Sărbători luminate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *