De când cu carantina, postul de radio Conflict între frați FM emite fără pauză, fără revizie, fără muzică

Așadar, stăm în casă. S-au făcut deja cinci săptămâni de când ieșim doar pe terasă sau până la colțul străzii, echipați și atenți. Școala, joaca, sportul, toate interacțiunile se petrec în casă, între niște pereți.

Ei, cu izolarea n-am obișnuit cât de cât. Și cu văzutul prietenilor și familiei doar pe whatsapp. Cu mâncat de șaișpe mii de ori pe zi, cu pus și strâns masa, cu școala de acasă, cu filmul zilnic. Astea sunt ok.

Și cu frica pentru ziua de mâine ne-am obișnuit. Ba chiar am prins ceva speranță.

Ce gestionăm cel mai e greu e nu lipsa drojdiei, a timpului afară, a familiei, dezinfectatul cumpărăturilor, statul nas în nas fără pauză, lipsa certitudinilor pentru viitor, ci… postul de radio Conflict între frați FM (despre care am mai scris acum doi ani aici). Care oricum emitea non-stop, dar avea totuși momente de reclamă și de muzică, iar uneori intra în revizie tehnică. Atunci ne bucuram toți patru de minute în șir de joc și cooperare între frați. În acele vremuri se putea întâmpla chiar și o jumătate de oră de armonie. În acele clipe, eu și tatăl lor ne priveam galeș și ne ziceam: Ei, uite de-asta am făcut treaba asta complicată cu mai mulți copii! Ce frumos e, idilic, minunat! Apoi însă revizia se termina și o luam de la capăt. Până la următoarea pauza publicitară de 15 minute de pace.

De când cu carantina însă, s-au angajat lucrători noi la postul de radio, așa că activitatea e continuă. Se ceartă fata cu frate-său și băiatul cu soră-sa întruna. Mai iau pauze (extrem de scurte) să respire și să-și adune forțele și să facă noi strategii.

Se joacă frumos trei minute, se ceartă patru, apoi se duce fiecare în treaba lui și se bombăne reciproc 15 minute, apoi o iau de la capăt.

Ieri, de exemplu, am făcut pizza. Toți împreună, frumos, timp de calitate în familie.

Fiecare copil avea bucata lui de aluat, noi, adulții, una comună, că na, noi nu avem nimic de împărțit și nici de demonstrat.
– Bucata de aluat a lui Ivan e mai mare!
– Sunt egale, Sofia, le-am cântărit.
– Nu-i adevărat, a lui e mai mare! (a se citi pe el îl iubești mai mult)
– Ba nu e mai mare, eu doar am întins-o mai mult cu rulătorul, se apără Ivan (a se citi eu aș vrea să mă iubească mai mult, dar nu merge, rulătorul e făcălețul pe care-l folosim și ca sucitor).
– Vreau să îmi mai dai un pic de aluat, nu se lasă Sofia. (adică vreau să îmi arăți că pe mine mă iubești mai mult)
– Iubito, n-ar fi corect față de Ivan! (vă iubesc la fel)
– Dar eu vreau mai mult! (aici nu e nevoie de traducere)
– Am pregătit deja pizza pentru mine și tati, nu mai am alt aluat (toată iubirea din lume e a mea pentru tine, la fel ca și cea pentru fratele tău și pentru tatăl vostru)
– Eu vreau cu porumb, zice Ivan!
– Eu am zis prima că vreau cu porumb, de ce mă copiezi? (eu m-am născut prima, de ce a trebuie să te naști și tu?)
– Nu te copiez, doar că și mie îmi place porumbul.
– Ei, îți place!
– Porumb și mai ce?
– Ton, zice Sofia!
– Cașcaval, zice Ivan.
– Tonul e mai sănătos, nu se lasă Sofia.
– Și cașcavalul e, combate Ivan.
– Care e mai sănătos, mami? (pe cine iubești mai mult?)
– Amândouă sunt la fel sănătoase! (vă iubesc la fel)
– Dar tonul e mai bun!
– Nu, cașcavalul e!
– Aveți opinii diferite și asta e foarte bine, nu există un arbitru care să spună care e mai bun! Amândoi aveți dreptate!
– Da, dar eu am dreptate prima! (here we go again!)
– Sunt gata, mami, pui tava la cuptor? întreabă Ivan peste câteva minute.
– A mea deasupra, zice Sofia!
– De ce nu a mea?
– Tragem la sorți care să fie deasupra! Și apoi le inversăm! Oricum se fac cam la fel, căldura din cuptor e aceeași indiferent de etaj. (same love bla bla)

În 15 minute sunt gata pizzele lor, le scot la aer să se răcorească.
– Mi-e foame, când e gata?
– Mie mi-e și mai foame!
– De unde știi?
– Știu pentru că sunt mai mare.
– Dar nu știi cât de mare e foamea mea!
– Și nici nu mă interesează!
– Nici pe mine!
– Pa!
– Pa!

Rămân amândoi la masă să-și mănânce pizza, cot lângă cot.

După zece minute, farfuriile sunt goale:
– Ne jucăm cu Lego, Sofi?
– Bine.

Se joacă un minut.
– M-ai atins!
– Ba nu.
– Zi scuze.
– Nu te-am lovit.
– M-ai atins. Dacă nu zici scuze, nici eu n-o să…
– SCUZEEEE!
– Te iert.
– Nu mai vreau să mă joc cu tine.
– Nici eu.

Se duce fiecare în camera lui, se trântesc uși. Eu îmi cânt un cântecel vesel în cap.

Peste două minute ies amândoi.
– Mami, te joci cu noi?
– Da, ce vreți să ne jucăm?
– Eu aleg!
– Tu ai ales și dimineață! Acum eu aleg!
– Corect, Sofi, acum alege Ivan.
– Dar mie nu-mi place ce alege Ivan!
– Poți să nu te joci.
– Dar vreau să mă joc, doar nu vreau să mă joc ce vrea el!
– Nici nu știi ce o să aleagă!
– Știu că n-o să-mi placă!
– De unde știi așa ceva?
– Pentru că am experiență ! (!!!)

Și tot așa, și tot așa, până adorm, a doua zi mă trezesc și ei deja se ceartă în sufragerie. Ei nu par să aibă o problemă reală cu asta, încerc să n-am nici eu, dar uneori, doar uneori… hrrrrr…..

Tags

12 Comments

  • Pisiyoko spune:

    Same here… incerc sa nu ma las afectata de conflictele lor si sa nu intervin prea mult desi mi se ridica parul pe mana cand simt tensiunea in aer.
    E ceva dragut in toate astea oricum, mai ales cand le prezinti tu asa frumos!
    Curaj! Avem speranta ca peste 20 de ani scapam si de comparatul iubirii la fiecare minut..

    • Kat spune:

      Dar nu inteleg. Unul din parinti isi poate lua concediul acela cu 75% salariu pe perioada de urgenta. Adica daca vreti, puteți sa faceti ceva.
      Nu e foarte corect sa ne prefacem ca lucram totusi doar ca sa luam salariul intreg. Vorbeam cu un coleg la telefon in timpul programului de munca si ambii copii tipau la el pe fundal. Am renuntat dupa 10 minute si am lasat-o balta. Chestiile astea sunt incorecte pentru ceilalți colegi, sincer. Probabil ca nici 50% din timp nu lucrati in mod real.
      E normal ca nu pot ambii parinti sa faca wfh si sa stea cu copiii. Unul dintre parinti trebuie sa fie in concediu, asta e situatia cat timp scolile/grafinitele raman inchise.

    • Andra spune:

      Kat, se vede ca nu ai citit legea – se precizeaza clar ca ai dreptul la acel concediu doar daca NU este posibila munca de acasa, iar prin “nu este posibila” nu se intelege ca nu e posibila in fix aceleasi conditii ca la birou, ca asta e de la sine inteles.
      Pe de alta parte, nu stiu cum o fi la tine la job, dar la mine sarcinile celor care au intrat in concediu ca sa stea cu copiii nu au disparut pur si simplu, nici nu au fost puse pe hold, dimpotriva, toate au fost preluate de ceilalti care lucreaza de acasa, in plus fata de cele pe care le aveau deja. Asa ca am tot respectul pentru oamenii care se chinuie sa isi faca treaba, si cu copiii in spate in acelasi timp!
      Comentariul tau mi se pare ca denota doar rautate gratuita – mentionez ca nu am copii, deci nu pot fi acuzata ca as fi partinitoare.

    • Morera spune:

      … Ca să nu mai spun că cei 75 la sută nu sunt chiar 75 la sută, există un plafon, și primești de fapt 2400 RON, ceea ce e destul de puțin pentru majoritatea familiilor cu copii.

      aaah, postarea asta mi-a amintit de copilăria mea, când ne certam la noi în cameră și mama venea si ne trăgea la fiecare câte o palmă, echitabil, fără să întrebe ce se întâmplă 😁
      Sweet memories.

    • Laura spune:

      Si ce ar trebui sa faca cei care sunt single parent? Concediu nu se obtine asa usor si nu in orice domeniu. Mai sunt si situatii in care indiferent cine mai e in casa copiii vor doar cu mama. Am 3 copiii si dupa 3 saptamani in care am incercat sa lucrez de acasa mi-am pierdut jobul pentru ca nu mai reuseam sa fiu eficienta. Da, si angajatorul are dreptatea si interesele lui dar nici pentru familiile afectate nu e drept.

      Nu stiu care este solutia optima. Personal incerc sa fac altceva decat am facut pana acum, ceva care sa nu presupuna sedinte si sa pot lucra in reprize sau noaptea, dar merge destul de greu: este nevoie de concentrare si continuitate.

  • Cindy spune:

    Sa vezi ce misto e sa ai daily-uri (sedinte zilnice) si tu si sotul in acelasi timp si sa-ti urle copiii in fundal. Nici nu intelegeam azi ce ma intreba seful. Ieri in daily am facut dus copilului si se auzea apa in fundal…. Eu urasc perioada asta pt ca nu are cum sa-ti iasa bine parentingul si serviciul in acelasi timp…

    • Diana spune:

      Exact așa și la noi. Ședințe si eu si soțul, 2 copii care se cearta, cu ff puține pauze de jucat frumos.

    • MagdaS spune:

      Da! Nu are cum! Te inteleg perfect! In daily-uri incerc sa stau pe mute cat mai mult posibil. Chiar daca am ceva de spus, prefer sa nu mai spun nimic…. Si nu inteleg de ce parintii care, prin natura jobului, pot lucra de acasa si au copii nu pot primi concediu?
      Lumea zicem ca suntem privilegiati! Si poate asa este…
      Dar este foarte dificil de gestionat situatia cand ambii parinti lucreaza de acasa. 🙁

  • Andra spune:

    Pe mine m a ajutat mult sa nu pic in jocurile astea cu egalitatea si iubirea faptul ca recunosc fata de mine si as recunoaste si fata de copii daca m ar intreba ca nu, nu ii iubesc la fel chiar deloc…ii iubesc in feluri diferite si in diferite moduri. Pe langa asta, „la fel de mult” ce inseamna? 🙂 putem dovedi in mod realist copiilor ca ii iubim fix la fel de mult? N avem cum… Daca e ceva de impartit, impart egal dar am grija sa le aduc aminte ca eu nu sustin egalitatea si echitativitatea. Adica sa primeasca fiecare in functie de nevoi… poate contribuie la ceva ideile astea, noi nu avem discutii si competitii pe subiectul iubirii. Nu stiu daca e de la copii sau de la abordarea asta a noastra…

    • Printesa Urbana spune:

      Ii iubesc diferit, asta e clar, insa nu iubesc pe vreunul mai mult, iar ei fix asta vor sa stie.

      Sunteti norocosi, eu cred ca abordarile noastre can only do so much, unii copii sunt competitivi in fraternitate, altii nu-s. NU cred ca acest fine tunning pe care ne straduim noi sa-l facem are vreun impact real semnificativ. Relatia lor e a lor, noi putem stabili asa un decor, o atmosfera, dar unii frati se inteleg si se iubesc cam orice ar face parintii, altii nu se vor iubi niciodata asa cum viseaza parintii, orice ar face ei.

  • Loredana Smit Vladescu spune:

    Eu am schimbat cântecelul ăla vesel cu un pahar de vin la cină. E ritualul meu de seară și merge de minune… Deocamdată… 🍷🥂😅😂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *