Conflict între frați FM, postul de radio care emite non-stop în capul meu

Contrele între copii sunt continue și omniprezente. De cum fac ochi încep discuțiile.

Eu m-am trezit primul, ba eu, eu vreau ou fiert, ba EU vreau mai mult, hai mami să ne giugiulim, nu, mami se giugiulește întâi cu mine, doresc apă, și eu doresc și mie mi-e mai sete, afară e soare, BA NU, plouă, măiculiță, vă spun, e ca un radio, Conflict între frați FM, care emite non-stop în capul meu.

O vreme am încercat să mediez.
Vă dau iubire amândurora în același timp.
V-ați trezit amândoi deodată.
Vă luați singuri apă fiecare, care cum poate.
Sofia, dar mai opriți-vă, nenicule.
Ivan, n-ai obosit să o contrazici mereu pe sora ta?

Rezultatul a fost că sonorul la radio Conflict FM creștea, la fel și conflictul în sine. Pentru că, de fapt,  nu e despre rezolvări, e despre conflict. De care ei au nevoie. De fapt, pentru ei nici măcar nu e conflict. Asta e relația lor.

Pe care ce să vezi, sunt perfect capabili să și-o gestioneze singuri, la cei aproape zece ani pe care-i au adunați.

– Ivan, dar de ce trebuie să te iei mereu după mine?
– Pentu că așa îmi vine. Ce, n-am voie?
– Ai voie, dar e foarte enervant. Vreau și eu să fac lucruri doar eu!
– De ce?
– Păi… pentru că așa îmi vine.
– Bine, atunci o să mă duc să fac ca tine la mine-n cameiă. Așa e bine?
– Așa e perfect.

De multe ori mi s-a părut că ea sau el au relații nepotrivite. Cu copii care nu le făceau bine, sau cărora nu le făceau ei bine, mi se părea mie. Sofia de exemplu a avut multe prietenii cu fetițe ceva mai mici, pe care le conducea de colo colo, uneori în feluri care mie mi se păreau nedrepte pentru ele.

Apoi mamele lor, dar și educatorul Sofiei, când m-am exprimat îngrijorarea asta, mi-au zis că totul e implicit consimțit. Copiii mici nu-s ca noi, nu stau în relații care nu le fac bine. Dacă fetițele acestea au vrut să fie conduse, au ales-o pe ea, mai mare și mereu cu jocuri creative în cap, să o urmeze. După o vreme, ele s-au preferat una pe alta și n-au mai urmat-o pe ea, care și-a găsit prietene mai apropiate de vârsta ei.

O altă fază a fost cea în care s-a împrietenit cu o fetiță mai micuță, cu întârzieri de dezvoltare și limbaj. Deși fetița o scuipa și o împingea, Sofia a decis că vrea să stea în preajma ei, s-o ajute, s-o ghideze, să îi arate lucruri. Ea, care nu are răbdare cu nimeni, nu mai zic cu fratele ei mai mic, care și el are mare nevoie de ghidajul ei uneori. Ea a ales să stea cu această fetiță care o scuipa în cap, pentru că simțea că poate să o ajute, îi venea de acolo și ceva bun, iar răul (care pentru mine era serios, eu n-aș sta lângă cineva care mă scuipă în cap când dorm) pentru ea era nesemnificativ. Am reușit să mă țin departe de relația lor, după ce m-am asigurat că amândouă sunt in siguranță. A avut dreptate ea. Fetița a încetat să o mai scuipe și a făcut progrese (datorită întregului colectiv, educatorului, tuturor colegilor). Iar Sofia a învățat să fie mai tolerantă cu ceilalți, inclusiv cu fratele ei. Și a mai învățat și cum să se apere de scuipați. 🙂

E normal să vrem să ne apărăm puii de orice, inclusiv de relații care nouă ni se par nepotrivite. Însă cred că de multe ori ajută să facem un pas în spate și să ne uităm bine la realitatea lor, care e diferită de proiecțiile și fricile noastre. Copiii mici știu foarte bine de ce au nevoie și dacă le e rău alături de alt copil, se vor îndepărta singuri de el.

Normal că trebuie să îi ghidăm, să le explicăm mult despre cum oamenii sunt diferiți, despre emoții și relații, cum cresc ele și de ce sunt importante, dar cred că nu trebuie să le interzicem anumite relații doar pentru că noi ne temem de un viitor apocaliptic în care copilul va fi definitiv stricat de amicul lui de cinci ani care îi ia mereu jucăriile în parc.

Copiii învață enorm din aceste interacțiuni, dacă le lăsăm așa cum sunt. Învață și de la noi, își iau de la fiecare ce e bun și util pentru ei.

Așa îi păstrăm aproape, cred eu, lăsându-i să învețe din lume, explicându-le mereu ce au de făcut pentru a fi în siguranță și cum să se apere de orice formă de abuz sau agresiune, dar lăsându-i să fie dezamăgiți uneori, abandonați de prieteni alteori, ei nu dau acestor episoade amploarea pe care o dăm noi. Creierul nostru știe mult mai multe, de aceea e mult mai panicos și cu nevoie de control.

Revenind la Confict între frați FM. Puteți schimba canalul în capul vostru sau puteți cânta un cântecel care să acopere emisia continuă. Înțeleg că în maximum 35 de ani trece.

Sursa foto: frați certându-se via Shutterstock.com

Pin It

17 Comments

  • Georgi spune:

    „Revenind la Confict între frați FM. Puteți schimba canalul în capul vostru sau puteți cânta un cântecel care să acopere emisia continuă. Înțeleg că în maximum 35 de ani trece.”

    Sau castile in urechi :)))

    Una peste alta, articolul asta merita lipit pe toate gardurile. Am obosit sa tot vad parinti/ bunici, care isi baga nasul intre copii, ii obliga sa imparta lucruri (sau sa se joace cu alti copii), contra vointei lor, fac ei instructie cu ceilalti copii… si asa mai departe.

    Explicatul, rabdarea si intelesul copilului e cheia dar… cui ii pasa? Vorba aia: „I ain’t got time fo’ this shit” :))))))).

  • angela spune:

    „Înțeleg că în maximum 35 de ani trece.”

    35 de ani adunati? sau de fiecare?

    Randurile de mai sus imi aduc aminte de relatia cu fratele meu cand eram mici si aveam o relatie extraordinara cand mama sau tata nu erau pe o raza de cativa kilometri. Ceva ciudat se intampla totusi cand unul din ei aparea la orizont si atunci explodau toate!

    Trist e ca ne-am dat seama ce importanti suntem unul pentru altul abia cand cateva mii de kilometri au inceput sa ne tina departe si sa ne vedem de doua, cu putin noroc de trei ori pe an…si asta se intampla cam pe vremea in care aveam 36 de ani adunati.

  • Felicita spune:

    Ioana, fii-mea este genul masochist. Sta langa copile (pe care le numeste prietene) de la care primeste cuvinte urate (esti rea, esti urata), care ii spun ce sa faca si cum sa faca, care o lovesc, o musca sau fac misto de ea in sensul ca vino sa iti dau ceva si apoi fug cu acel ceva cand fiica-mea se apropie sa il ia. Pe mine ma personal ma traumatizeaza (si ma contrariaza maxim lucrurile astea, mai ales ca dupa ce se desparte de asa-zisele prietene se pune pe plans ca ele s-au comportat urat cu ea. Nu pot sa stau pe margine sa ma uit, fara sa ii spun ca nu este obligata sa stea langa ele, ca poate sa isi gaseasca si alti copii cu care se poate juca asa cum hotarasc impreuna. Mi se pare ca lasand-o sa se descurce singura ii deschid calea catre a fi hartuita mai tarziu. Ma doare capul de cum se comporta copiii la nici 5 ani si ma gandesc cu groaza la ce va fi mai tarziu.

    • Mira2 spune:

      Ceea ce descrii tu este fenomenul de bullying.

      Fetițele care o hărţuiesc sunt mahaloagioaicele de mâine.

      Cred că ar trebui schimbat mediul, nu toti copiii de 5 ani sunt așa, mai ales că ea suferă (şi este normal să sufere).

      • Felicita spune:

        Mira 2, sunt perfect de acord cu tine. Deocamdata nu pot schimba mediul pentru ca este vorba de gradinita (iar variantele celelalte de gradinita din oras sunt cu mult mai rele) dar din septembrie va avea alta educatoare mult mai implicata care sunt sigura ca va incerca sa rezolve situatia impreuna cu noi.

        Pe mine ma contrariaza foarte tare atitudinea fiica-mii si din cate am citit si spune si Ioana, copiii vad altfel lucrurile astea. Eu una nu m-as mai juca deloc cu ele, le-as intoarce spatele si mi-as gasi altceva de facut (ceea ce i-am spus si ei sa faca) dar ea se duce dupa ele desi in clasa sunt o multime de alti copii blanzi cu care ar putea interactiona. Intre timp o toc la cap ca nu este ok sa accepte asemenea comportament si ii ofer variante pe care le-ar putea aborda sa nu mai fie hartuita. Face o perioada ce ii spun dar se vede ca nu acesta ii este caracterul si peste un timp renunta. Greu!

        • Mona spune:

          Iti doresc mult succes cu fetita si noua educatoare. Te-ai gandit sa duci fetita la arte martiale? Acolo ii invata sa devina liberi si increzatori in fortele proprii, sa se apere in mod pasnic (contrar celor crezute de cei neinitiati) si sa rezolve conflicte in mod defensiv, nu agresiv.
          Am observat schimbari majore la copii mai slabi, genul victima sigura, dupa ce au inceput sa practice arte martiale. Nu au devenit deloc agresivi ci doar increzatori in ei si nu mai permit umilinte.

        • Mirona spune:

          Ai incercat sa nu o mai „toci la cap”? Inteleg ca e foarte greu, dar incearca sa faci un pas in spate si sa nu ii mai spui nimic. S-ar putea sa obtii rezultate nespreate. 🙂

          • Alina spune:

            Pe mine asa ma toca bunicamea la cap. Ca prietena mea profita de mine.ca ea de ce nu vine cu jucarii afara ca ea de ce nu vrea sa vina la mine, doar eu la ea. Ca una ca alta.
            Ne am certat rau (eu cu bunica) pe tema asta, pentru ca eu cjoar voiam sa ma joc cu fetita respectiva, si aceste lucruri pe mine nu ma deranjau. Mie imi placea sa am cu cine sa ma joc,si gata
            Poate ca ar trebui sa o lasi in pace sa isi faca ce prieteni vrea.lucrurile care pe tine te deranjeaza probabil ca pe ea nu o deranjeaza

            • Mona spune:

              Nu este acelasi lucru, a scris mai sus ca fetita vine acasa si plange pt ca acele fete se poarta urat. Deci sufera. Situatia ta era alta, motivele nemultumirii bunicii tale fiind superficiale, iar tu gaseai placere in compania acelei fetite. E un scenariu complet diferit.

          • Felicita spune:

            Mirona, am incercat si sa stau de-o parte. Le incaseaza zdravan si ramane muta, fara reactie. Ma doare sa nu fac nimic.

    • Mihaela spune:

      Exact cu astfel de relatii ne confruntam si noi la 5 ani. Am incercat sa stau deoparte, apoi sa intervin schimband locurile de joaca. Nu stiu dc procedez corect, in ciuda faptului ca in fiecare seara pleca plangand pentru felul in care se joaca cu el, maine din nou doreste sa se joace exact cu aceeasi copii, de la care vad si stiu ca nu are nimic de invatat, poate doar gestionarea confictelor zilnice

  • Nina spune:

    Ce ne facem când copiii au 2 și respectiv 3 ani?? Jur ca de când deschid ochișorii începe cearta. Nu prea am cum sa schimb canalul pentru ca se țin de mine continuu 🙈🙈. Bine măcar ca cea de 6 ani e mult mai intelegatoare 😬

  • Nina spune:

    Ce ne facem când copiii au 2 și respectiv 3 ani? Jur ca de când deschid ochișorii începe cearta( de la absolut orice, orice cuvânt spus de cel mic nu e ok pt cea de 3 ani, orice ar face el, pe ea o deranjează , orice are el vrea ea). Noroc ca prințesa de 6 ani e mult mai intelagatoare ☺️

  • Mirona spune:

    Cel mic al meu are 13 luni. Cea mare are 3 ani. Deja am inceput sa le spun ca sunt perfect capabili sa isi rezolve conflictele pe jucarii. Intervin doar daca tipa prea tare pentru creierii mei.
    In general functioneaza tare bine abordarea.
    Am observat chiar ca, fara sa spun nimic, daca cel mic plange pentru ca fata de 3 ani i-a luat o jucarie, i-o da inapoi pana la urma ca sa il impace.
    Cred ca pe termen mediu si lung ne ajuta pe toti o astfel de abordare. In sensul ca sunt si ei mai siguri ca isi pot rezolva conflictele si observa ca nu e nevoie sa urle / tipe ca sa ajunga ma un compromis. Creierii mei castiga oleaca de liniste. 😀

  • Elena spune:

    Ce te faci in cazul in care (asta apropo de influente ale colegilor de scoala de exemplu) o fetita provenita din familie destramata are anumite stari si un comportament uneori nepotrivit? O fetita care la 7 ani minte cu seninatate, falsifica semnaturi ale parintilor, vorbeste urat..ce fac? intervin si incerc sa le indepartez sau cum fac? sincer mi-e teama ca fiind colege de clasa ar putea sa fie mult si bine in acelasi colectiv si cum ele cresc, situatiile sa se dezvolte in probleme mult mai grave…chiar nu imi doresc influente de genul acesta pentru copila mea.

  • Andreea B spune:

    Dar ai tai nu se bat? Ai mei incep relativ repede de la Declanșarea conflictului sa se tragă de par, ciupească, muste, împingă, lovească. 3 ani si 8 luni si 2 ani au indivizii. Ii las sa își rezolve conflictele singuri pana ajung la violenta fizica…

    • Robo spune:

      Nu se bat. Se mai imping pasiv agresiv asa :-), din astea. Noi reactionam foarte ferm la fiecare interactiune de asta fizica spunandu-le ca nu este acceptabil si ca noi nu lovim pe nimeni niciodata si deocamdata nu sunt probleme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *