Un lucru care m-a ajutat când mămicenia încă era un lucru greu și înspăimântător: Prietena mea Relaxată

Au fost vremuri, îndepărtate tare, dar de care mă desparte totuși nu mai mult de un clipit, pentru că timpul cu copiii zboară mai ceva ca dragostea când ai 15 ani, în care mi se părea mai mult greu decât frumos să fiu mamă. Frumosul era mai frumos decât era greul greu, e drept, dar mai des simțeam oboseală, neputință, derută, confuzie, frustrare, vină pentru toate cele dinainte, decât extaz, fericire, mulțumire, recunoștință.

Primii ani cu amândoi copiii au fost destul de complicați. Nu dormeam prea bine noaptea, ziua eram des singură cu ei, trebuia să fac și ceva de mâncare, să mai și lucrez, zilele treceau foarte greu (spre deosebire de ani, care mereu au trecut foarte repede, nu am înțeles niciodată cum merge chestia asta), ei plângeau mult, Sofia accepta greu prezența fratelui ei, care avea nevoie mereu să fie în brațe, eram o epavă în multe zile, nopți, săptămâni la rând. Abia așteptam seara să vină bărbatul acasă să am cui mă plânge. Iar în weekend mă agățam de el cu disperare.

Îmi amintesc când se ducea el la cumpărături (pe vremea aceea nu descoperiserăm încă comenzile online) și lipsea câte trei ore, iar eu rămâneam iar singură cu amândoi îmi venea să plâng de disperare. Bănuiesc că el săracul termina în două ore treaba și ultima oră o petrecea în mașină în fața casei, amânând momentul în care dă ochii cu fantoma de nevastă-sa, cu bebelușul de trei luni și bebelușa de doi ani jumate atârnați de fuste și de sâni mereu.

Sigur că existau și momentele de grație când mă simțeam cel mai norocos om din lume.

Micile victorii când reușeam să îi adorm pe amândoi odată și prindeam jumătate de oră de liniște sub pătură, citind la lumina frontalei, erau tare dulci.

Dintotdeauna i-am iubit nespus și am fost recunoscătoare că îi am, dar foarte des atunci mă simțeam copleșită.

Atunci a apărut în viața mea Prietena Relaxată, cu doi copii mai mari ca ai mei, pentru care viața era mereu o bucurie.

Mulțumesc, Valentina, mereu o să-ți fiu recunoscătoare pentru libertatea pe care mi-a oferit-o, colateral și neintenționat, prietenia noastră!

Prietena mea Relaxată (între timp a mai făcut un copil, că deh, ea poate, e relaxată) pleca cu fetele ei două luni la mare în Spania, doar ea cu ele.

Ce faaaceee? Păi noi, când era Sofia de un an și jumătate, ne-am dus la doi mai cu tot cu bunici și cu bonă și ne-am întors rupți de oboseală toți.

Prietena mea relaxată mergea cu copiii ei la terasă, la cafenele, în vacanțe, la munte, la mare, oriunde voiau. Și ce frumoasă era viața lor, cât de simplu părea totul, ce relație lejeră aveau.

– Dar ce bagaje iei tu pentru două luni în Spania, că noi când am fost la Piatra Neamț cinci zile cu un copil, nu cu doi, am avut bagaje și la picioarele scaunului din față, de am mers cu genunchii la gură să încapă cada, întrebam eu cu caietul de notițe deschis.
– Câte o valijoară fiecare. Ceva haine, cărți, căști și o cremă. Nu ne trebuie mare lucru dacă suntem împreună.
Cum nimic? Scaun de masă nu? Tacâmuri de acasă? Perne? Toate plușurile copiilor?
– Și acolo ce faci, gătești, speli, astea?
– Dimineața facem împreună ceva, apoi la plajă, la prânz mâncăm la tavernă, apoi ne plimbăm prin oraș sau mergem acasă și lenevim la umbră…

Ritmul vieții Prietenei mele Relaxate era cu totul altul. Eu alergam de colo colo mereu degeaba, copiii tot urlau, nu rezolvam nimic. Ea se plimba și se relaxa și copiii ei erau bine și fericiți.

Prietena mea Relaxată m-a luat pe lângă ea, nu mult, cât să învăț cum se face.
– Auzi, de ce nu vii cu copiii pe la noi într-o zi?
– Eu? Cu amândoi? Singură?
– Sigur. Îi pui în mașină și veniți.

Oumaigad, m-am pregătit pentru vizita aia (cinci străzi mai la vale de noi) o săptămână. Ce pun în bagaj, ce jucării să iau pentru fiecare, plasturi, că ei au curte, gustări, program, să nu fie vreun copil obosit sau nervos.

Am ajuns acolo praf de oboseală. Prietena mea zâmbea, fetele ei pictau liniștite.

Am băut un ceai și i-am lăsat și pe ai mei să exploreze. A fost bine. Am făcut o notă mentală.

Apoi am ieșit cu ei la o terasă. Doar eu cu copiii, ea și fetele ei.

Apoi la altă terasă.

O zi la pădure.

Apoi o săptămână la Piatra Neamț.

În jumătate de an, eram cool ca un lac de munte vara.

Copiii mei, mega civilizați, abia așteptau să mă relaxez. Imediat am putut merge cu ei peste tot, fără să deranjez, fără să mă stresez. Tot mici erau și tot doi, dar eu era alta!

Au urmat tabere în trei (omul nu mai avea concediu), multe plecări, vizite, nebunii. A început frumosul.

Îi mulțumesc prietenei mele relaxate pentru libertatea pe care mi-a arătat-o. Mi-ar fi fost mult mai greu dacă rămâneam prinsă în roboteala zilnică, în convingerea că e greu.

Uneori e greu pentru că nu știm să căutăm ușorul.

Cred că dacă toate mamele începătoare ar avea o prietenă ca Prietena mea Relaxată, altfel ar fi viața lor.

Vă recomand să căutați un astfel de om. Care să vă liniștească, să vă umple de bine, de speranță, de încredere în voi.

Nu e musai să fiți prietene foarte bune, important e să observați zenul, să-l mirosiți, să învățați să-l generați. Să trăiți în lumina acestor spirite înzestrate natural de la care toate avem de învățat. Căutați în cercul de prieteni, prin vecini, în parc o Mamă relaxată. E aur!

Photo by Bewakoof.com Official on Unsplash

22 Comments

  • Doina spune:

    Aici era si PRIETENA MEA RELAXATA! AUR!

    Doamne, ce articol bun!
    Multumesc, Printesa!

    • Stefania spune:

      2 ani și 3 luni exact îi despart și pe ai mei băieți . Am inceput sa vad un pic Luminița. Acum ei sunt un pic mai mărișori. Cel mare împlinește 5 in octombrie și cel mic are 2 ani jumătate. Se iubesc cu disperare cei doi și asta îmi dă speranțe și optimism in viitor.

  • Irene spune:

    True that! Am si eu o prietena relaxata care m-a ajutat fff mult in primele luni cand numaram saptamanile, iar la 3 luni ale ei am crezut ca am cucerit Everestul! Datorita ei m-am transformat si eu in mama relaxata si am putut sa ajut o alta prietena sa capete incredere si relaxare. Nu zic, nu sunt cea mai zen mama, ma lupt cu credintele si traumele mele, insa ma ajuta sa citesc, sa te ascult si sa mai ies cu prietena mea relaxata. Golden, vorba ta!

  • Sim spune:

    Mă bucur în primul rând că numele Valentina nu mai are conotații negative pentru tine. Pe fiica mea o cheamă Valentina și știu că ai rămas cu un gust amar după bona aceea.
    Între copiii mei e o diferență de 1 an și 8 luni. Acum fata are aproape 7 ani și băiatul 5. Nu am avut niciun ajutor în afară de cel al soțului meu care ajungea la șase și jumătate seara acasă. Când avea ședință și întârzia până la opt plângeam cu o zi înainte. Îl așteptam mereu ca un pitbull, îi spuneam că dacă vede vreo cunoștință să o ocolească sau să o salute din mers, atât eram de disperată și de copleșită. Nu am avut prietene relaxate. În timp m-am mai relaxat eu, copiii au mai crescut, plânsul lor s-a mai rărit, am început să mă mai așez pe câte o bancă în parc… Există speranță! 😁
    P.S. Am cunoștințe relaxate cu câte un copil care mai e, culmea, și cuminte, dar sfaturile lor erau critici voalate care mă umpleau de nervi. Venite după 3 ore de stat cu fundul pe bancă timp în care eu alergam de colo-colo și arătam ca un salahor.

  • Izabela spune:

    La polul opus, mă aflu eu, prietena anxioasă a unui băiețel de 2 ani și 8 luni care a avut o mamă anxioasă since forever. Fix așa am fost și încă sunt. Fiecare plecare este OMG! Ce să iau, ce să nu iau, să încapă, să nu fie mult, să nu fie bla bla bla.
    Când o să fiu mare, vreau să devin prietena asta relaxată. Dau de veste când o să se întâmple. Lucrez la asta. Cred. 🙈

    • Robo spune:

      pai prietena relaxata are si ea nevoie de o prietena anxioasa 🙂

    • Stefania spune:

      Mi-ar fi plăcut să fi avut și eu o prietena relaxata . In schimb, la al doilea copil, am inceput eu să mă mai relaxez și e mult mai bine

  • Ana spune:

    Eu cunosc o mama relaxata cu zece copii,mereu mi s- a parut o fiinta supranaturala.Nu are bona,nu este bogata.

  • Denisa spune:

    D-apai ce te faci cand copilul tau de 5 ani nu asculta deloc si face numai boacănă? Te apuca disperararea si o iei si tu si prietena ta relaxata razna 😅
    Eu simt ca înnebunesc la propriu,jur.

  • Ilinca spune:

    Și dacă nu găsim prietena relaxata, care e totuși secretul aflat?

    • Printesa Urbana spune:

      Nu e nimic rocket science, doar sa renunti la control, sa accepti ca copiii nu au nevoie de mare lucru, decat de tine bine la cap, sa iei pauze, sa ceri ajutor, sa respiri, sa faci lucruri si pentru tine, sa-i mai lasi sa se descurce si singurei pe astia micii si sa ii lasi pe ei sa se adapteze la viata ta, nu sa o sacrifici tu pe a ta (respectandu-le, desigur, nevoile de somn si hrana sanatoasa).

  • Elizabeth spune:

    Da se poate sa fii o mama de 4-6-10 copii fara bona sau alte ajutoare in afara de sot si sa calatoresti des, calatorii lungi cu masina, trenul sau avionul, sa vizitezi muzee, parcuri etc, sa mergi la munte, la mare, in tari straine etc dar da trebui sa fii o mama relaxata!

    • Ana spune:

      Da, din care vad nici parintii anxiosi n-ar vrea sa fie asa, pur si simply asa le iese din motivul ca sunt un produs al propriilor emotii, credinte, copilarie, relatii etc. Am incercat sa fiu prietena relaxata pt fina mea, dar nu am reusit, nu imi iesea, iar ea poate se simtea criticata, invinovatita, dupa ce ca saraca se chinuia la maxim. Acum am inceput sa-i spun cuvinte de apreciere. Invat si eu cum sa gestionez. Din mama relaxata cu 1 copil, am devenit mama anxioasa cu 2 copii sub 2 ani. Nu e de mirare…Incerc sa-mi regasesc echilibrul pt ca ma ajjuta bunicii, sotul si uneori sora(si tot este foarte greu, nimeni nu poate fi mama in locul meu, ceea ce este dumnezeiesc, dar si crunt uneori.). Sunt convinsa ca o sa fie mai usor cand cresc, pana atunci sunt prinsa in iuresul alaptarii, Al adormirii copiilor, fac ping-pong intre trezirile lor noaptea de la un pat la altul( dormeam toti, dar toddler ul il loveste pe bebe in somn). Il iau pe bebe sa mergem in camera vecina sa n-o trezeasca pe sora, apoi se trez sora si plange si il trezeste pe el.Uneori mi se pare iadul mai ales noaptea sau seara, dar cand ii vad cum se iubesc , brusc imi dispare toata oboseala, cearcanele se estompeaza si intineresc. There is hope, dar evident nu m-as mai vedea cu un treilea cand noi si bunicii tragem din greu cu ei… Ce sa mai zic de sot, de pastrarea relatiei, a devenit asa ca un gand:trebuie sa ne mai apropiem si noi, apoi ma ia somnul, iar ma trezesc la 4 dimineata, iar sunt prima pe strada in sat plimband bebe, de se uita femeile care se trezesc la 6 sa dea de mancare la animale ca la felul 9 la mine and so on…

  • Adelina spune:

    Sunt mama de 2 luni in autotraining sa devin mămică relaxata 😁 ce simt eu e că nu e atât de mult legat de ceea ce faci efectiv ci de presiunea pe care o pui pe tine. Dacă eu simt că nu sunt destul de buna/atenta/ capabila etc. ca mamă voi incerca sa fac totul perfect, să anticipez totul cu alte cuvinte sa mă agit mult și degeaba, însă din când în când după câte o zi din asta dacă reușesc să respir un pic și să văd că sunt de fapt suficient de buna, că nu e nevoie să fiu perfecta ci doar sa fiu acolo și să nu mai iau totul așa în serios, că nu toate chichițele trăite de pitica mea mă definesc pe mine ca mama devine mai usor. Si poate cea mai importantă lecție pe care am invatat-o de la gălușca mea 🙂 este că nu am control și e ok sa nu îl am pentru că pot sa ieu fiecare lucru așa cum e si pana la urmă ii dau de capăt. Pentru că anxietatea apare când vrem sa controlam ce nu sta in controlul nostru. Ce îmi vine in minte des zilele acestea sunt niste versuri din Dr. Seuss: Out there things can happen, and frequently do,
    To people as brainy and footsy as you.
    And when things start to happen, don’t worry, don’t stew.
    Just go right along, you’ll start happening too!

  • Roxana spune:

    Fain articol ca sa imi dau seama cit de relaxata sunt. Am 3 fetite actual 6 ani si jumatate, 5 ani si 3 ani jumatate. Si eu sunt cu ele mult singura pe la locuri de joaca, parcuri de distractii, concedii etc. Anul trecut am indraznit sa zbor cu ele in romania (locuim in germania) si sa petrecem zece zile la Constanta. Se poate, se poate orice desi uneori e nevoie de nervi de otel si asta nu numai cu copii ci si cu vecinul de pe scaunul din fata din avion vadit deranjat de existenta noastra. As pleca cu ele singura si la capatul lumii. Multa rabdare tuturor. Cu timpul totul devine mai simplu.

  • Mihaela spune:

    Pfff bebelus de 3 saptamani si mega stresata!

    Daca raceste ca il tin fara caciula? Daca il supraincalzesc? Daca il hranesc prea mult? Sau prea rar si de asta face colici? 🙁

    Mi se pare asa usor cu copiii mai mari (pt ca nu am, desigur :)) ).

  • Anny spune:

    Buna, am un băiețel de 1 an și 5 luni, nu cred ca sunt nici prea stresată dar nici cea mai relaxata. A fost cuminte pana acum, cred ca de acum încolo începe distracția 😅 începe sa fie năzdrăvan. Sper sa reușesc sa devin mai relaxata și sa fim liniștiti cu toții. Multă răbdare va doresc !

  • Simona spune:

    As vrea si eu sa stiu reteta pentru un copil linistit, care sa picteze/joace in voie, iar eu sa beau un suc sau sa stau de vorba linistita.

    • Morera spune:

      Reteta e cu alt copil :)))
      Eu daca ies cu o prietena la un ceai sau daca ma duc doar eu si fetita mea la un ceai, am sanse zero sa fac altceva decat sa ma joc cu copilul. Daca prietena are si ea un copil sau daca ies cu fetita mea si inca un copil, eeh, lucrurile se schimba radical, ei se joaca/ se cearta, eu citesc sau fac ce vreau.

      Si eu am cateva prietene relaxate, dar de obicei sunt femei care au alte prioritati decat copilul si asta le ajuta sa ramana relaxate.

  • Ana spune:

    Pfoai…eu zic ca depinde si temperamentul copiilor si pana si de compatibilitatea de temperament dintre ei si parinti. Am doi baieti: unul mai linistit, comunicare perfecta, nu trebuie sa ridic tonul ca sa-i obtin cooperarea (doar cand e obosit devine totul dificil, dar asta e normal), previzibil oarecum in comportament, relatie care curge firesc, zen as putea spune. Celalalt, la polul opus: piper, activ, pus mereu pe sotii, provocator (daca-i spuneam sa nu puna mana la priza, o facea special), trebuia supravegheat non-stop pt a evita accidentele, disparitiile, totul se facea cu negociere (primul instinct era sa spuna „nu”), la un moment dat adunam atata oboseala incat ajungeam la epuizare. Imi amintesc si acum o faza in care eram in vacanta si indraznisem sa intram intr-un mic muzeu, sa ne relaxam si noi, iar el ma tot traga de mana sa iesim. In cele din urma a inceput sa scuipe pe jos (facea prima data gestul asta), moment in care s-a dus tot zenul. Cand calatoream cu masina, ne punea sute de intrebari, trebuia sa fim non-stop in forma cu tot felul de activitati, jocuri, cantecele, ajungeam storsi de energie la destinatie, mai putin copilul :-)). Asa am ajuns sa preferam drumurile scurte :). Altadata am mers la mare cu niste prieteni care aveau doua fete. Pai fetele astea, unde le puneai, acolo stateau. Ma uitam cu stupoare la mamica relaxata pe un sezlong cu spatele la ele. Mi se parea incredibil, eu daca-l scapam din ochi cateva minute, cred ca-l recuperam de la bulgari :-), la cat era de explorator. Imi povestea mama mea ca pe vremea cand eram eu copil a vazut cele mai multe filme la cinema, ca mergeam impreuna, ma punea pe un scaun, imi dadea biscuiti sau bomboane, uneori adormeam, iar mie mi se parea ceva…desprins din filme. Al doilea copil mi-a aratat ca se poate si altfel pentru ca temperamentul lui e cu totul altul. Dar cand sunt impreuna, fiind doi baietoi, se cam duce zen-ul. Am o prietena care avea o fetita, era foarte relaxata si se uita la noi cam ciudat, simteam judecata ei, ne si invinovatea ca nu suntem destul de fermi cu copilul, asta pana cand…a avut si ea al doilea copil (baiat) si dinamica s-a schimbat. Pe mine m-a ajutat mult sa am 2 copii atat de diferiti, m-a ajutat sa inteleg mai bine lucrurile, sa nu judec asa usor, mi-a spulberat niste mituri si preconceptii. Si pe masura ce cresc ne redobandim si noi starea de relaxare.
    P.S. Eu insa am o fantezie: mi-ar placea sa petrec timp cu o familie cu multi copii (5-8-10) sa vad cum reusesc sa se organizeze si sa gestioneze toate activitatile tuturor.

  • Alexandra spune:

    macar de am avea toti puterea si dorinta sa invatam de la alti parinti, alte mame (relaxate/nerelaxate). Sa vedem binele in ceilalti si sa incercam sa fim si noi mai buni, pentru noi si pentru copiii nostri.
    Avem 3 baieti minunati, la 2a10l distanta intre fiecare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *