O serie fericită de evenimente

Aseară pe la 7 pedalam cu copiii spre centrul orașului, să ne luăm porția de înghețată. Nu mai era parcă atât de cald, iar noi eram bucuroși să ne dezmorțim puțin după o zi de gătit, curat și scris (eu), jucat pe covor, citit și socotit, dar mai ales jucat și uitat la desenele din fiecare zi (ei).

La trecerea de pietoni de la capătul străzii, o mamă se lupta să urce bordura cu un cărucior din acela care se atașează la bicicletă și în care pui copiii, nu știu cum se numește, dar îmi plac mult, dacă am fi avut unde să-l parcăm, am fi luat și noi pentru copii, acum sunt deja prea mari pentru asta.

Ea, mărunțică, cei doi copii din căruță grei, bordura înaltă, că deh, cineva tre să ia bani mulți că le montează, femeia trăgea cu toată puterea de bicicleta ei, căruciorul tot în stradă.

Repede am sărit de pe bicicletă, am priponit-o în cric, le-am zis copiilor să aștepte să o ajut pe doamna, stați că trag și eu am zis, am tras, atașul a ajuns în siguranță pe trotuar, timp în care observ cu coada ochiului bicicleta mea cum se prăbușește pe trotuar, nu pusesem bine cricul, grăbită fiind să ajut cealaltă familie.

În timp ce mama îmi mulțumea, inclusiv pentru cărțile cu Ema și Eric, căci se pare că ne recunoscuse, un domn îmi ridica bicicleta.

Am mulțumit mamei pentru aprecieri, i-am mulțumit și domnului pentru ajutor, copiii priveau amuzați toată scena, iar Sofia mi-a zis câteva secunde mai târziu, când traversam toți pe lângă biciclete:

– Mami, ce drăguț, eu știu că dacă faci bine, binele se întoarce, dar e pentru prima oară când văd că se întâmplă asta imediat!

Am râs amândouă, apoi Ivan a zis că totuși domnul cel drăguț care mi-a ridicat mie bicicleta în timp ce eu ajutam mama aceea să-și urce copiii pe trotuar nu a primit nimic bun pentru gestul lui frumos, iar eu i-am zis că a primit cel puțin recunoștința mea și că a zâmbit, deci sigur i-a făcut bine chiar și asta și că eu cred că oamenii care ajută pe alții fără să aștepte nimic în jur au multe lucruri bune în viața lor, iar Ivan mi-a zis:

– Ai dreptate, mami, că să fii bun este ceva legat de inimă, nu e ca un serviciu, să primești ceva înapoi pentru ce faci.

Am ajuns la înghețată și am făcut curat pe masă după clienții dinainte, care lăsaseră cornete și păhărele și șervețele claie peste grămadă, am dus totul la gunoi, m-am spălat pe mâini, am mâncat toți, am mai povestit, apoi eu s-au jucat și eu am citit, ei au vorbit încontinuu pe lângă mine, Ivan mi-a cântat, și eu m-am gândit că tot binele acesta pe care-l am mă inspiră, mă ispitește să fac și să dau înapoi cât de mult bine pot. E un cerc virtuos care sper să se învârtă cât îmi e dat să fiu aici, printre oameni, și după mine, prin copiii mei, care sper să se molipsească de plăcerea de a întinde o mână, pentru că cineva sigur se va prinde de ea.

Atât pentru azi. Un dram de speranță.

Photo by Metin Ozer on Unsplash

3 Comments

  • Raluca spune:

    E tare frumos cand primesti bine. Acum 2 saptamani am fost pe munte. Am mers un pic mai mult decat ar fi trebuit si cu vreo 4 km inainte de a ajunge la masina, ne aflam deja pe sosea, m-am asezat pe gardul de pe marginea drumului si am declarat ca nu mai pot. Ma durea absolut tot corpul si simteam ca nu mai sunt in stare sa fac nici un pas. N-au trecut 3 min in care nici sa ma gandesc ce e de facut nu mai eram in stare ca langa noi opreste o masina cu o doamna singura la volan care ne intreaba (pe mine si pe sotul meu) daca vrem sa ne lase undeva cu masina. Nu pot sa descriu recunostiinta, uimirea si bucuria pe care le-am simtit. Inca ii multumesc pentru gestul facut. Exista ingeri printre noi.

    • Jupaneasa spune:

      Oooh, asa ni s-a intamplat si noua, acum 2 ani. Tocmai coboraseram din munti dupa multe ore de traseu, fuseseram 3 zile in Fagaras. Nu ne-au mai dus picioarele sa ajungem inapoi la Balea Lac, unde aveam masina parcata. Am nimerit in soseaua Transfagarasan, muuult in jos. Ceea ce insemna minim 2-3 ore de urcat pe jos, 15 minute cu masina.

      Dar pana sa ajungem la sosea, pe munte, am intalnit niste turisiti din republica moldova, unul din ei avea piciorul sucit si baietii din grupul meu i-au ajutat sa treaca o portiune mai dificila. Dupa aia ne-au spus ca se descurca si ca putem sa o luam inainte. Ajunsi la sosea, am incercat sa facem autostopul, sa se duca macar un om din grup, sa ia masina de la Balea si n-a oprit nimeni, desi era duminica si era full de masini. Dupa o ora in care deja se lasa seara si ne gandeam ca mai bine o luam pe jos, coboara si baietii moldoveni, care au dat un telefon si a venit o masina sa ii ia si i-a luat si pe unul de-al nostru si l-au dus pana la Balea, desi ei aveau drum in sensul opus.
      Saracii, ei vroiau sa ne inghesuie pe toti in masina, sa ne duca la o pensiune, ceva, sa nu ramanem noaptea pe acolo, desi noi eram 5 si ei erau deja 3 :))))) Dar au parut vizibil usurati cand au auzit ca avem masina si ca trebuie sa ajunga o singura persoana la ea :)))

  • Elvira spune:

    Si uite asa s-au mai imbolnavit 6 oameni, care vor mai imbolnavi alti 100! Tu ai atins carutul doamnei, domnul ala simpatic si dragut a atins bicicleta ta, cei doi mititrei din carut vor atinge carutul…Vai!
    Am glumit! Ma bucur ca mintile si trupurile ni s-au mai relaxat putin, si ca suntem in stare sa incepem sa facem fapte bune, sa atingem(bun, bun, apoi sa ne spalam, asta este un lucru bun si sper sa ramana), sa comunicam cu omul pe langa care trecem!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *