Ce rechizite am luat pentru începutul școlii? (p)

Îmi amintesc cu durere fizică stiloul meu din ciclul primar: era negru, mare și greu și mă păta grozav pe degete. Aveam bătături pe cel mijlociu. Visam la un stilou cu cap de ursuleț panda, dintre acelea mici, cu corp portocaliu. Am primit unul în cele din urmă, dar destul de târziu, când deja nu mă mai interesau atât mult ursuleții. Mai aveam în penarul de metal două creioane și o ascuțitoare, bucățele mici de hârtie sugativă și o radieră din care mâncam pe ascuns când eram stresată (de obicei, la lucrările de control). Mai țineți minte stilourile astea? Le visam și noaptea. 🙂

Sursa foto: OLX.ro

Au trecut treizeci de ani de atunci, dar dorința mea de a avea rechizite noi, colorate, de multe feluri, a rămas. Acum am și scuza perfectă! Sunt scriitoare și dau autografe. Am nevoie, în consecință, de carioci colorate cu care semnez cărțile pentru copii, de un stilou de bună calitate pentru cărțile de oameni mari, am nevoie și de multe caiete și agende unde să-mi notez gândurile, să-mi fac liste, am nevoie de creioane colorate pentru adnotări, ascuțitori cu rezervor să pot ascuți creionul oriunde m-aș afla, am practic un penar doar al meu cu toate acestea, pe care-l ascund de copii. M-aș putea descurca și fără el, desigur, dar de ce să nu fac copilul din mine fericit?

Anul acesta, ca și anul trecut, avem majoritatea rechizitelor de la Herlitz și Pelikan, toate de pe site-ul Herlitz.ro. Sunt mii de produse acolo, găsiți și materiale pentru prezentări de oameni mari, nu doar lucruri pentru școală (clipboarduri, mape, dosare etc). Vă arătăm ce avem noi, am descoperit câteva chestii foarte faine și bune!

Am făcut și un scurt video, să le vedeți în acțiune, am povestit despre fiecare mai jos, cu poze și detalii. Click play, are un minut și-un pic.

EMBED CLIP https://www.youtube.com/watch?v=nEP1k6xb7SA

Pentru Ivan, care tocmai învață să scrie (în română și engleză în paralel, e foarte interesant cum le combină când improvizează pe hârtie) am luat acest roller pen care alunecă foarte ușor și care are formă de triunghi în secțiune, ca să învețe să țină corect din prima instrumentul de scris.

La Sofia nu am început bine, ea e și stângace, nu are o poziție corectă a mâinii la scris, așa că i-am luat un stilou special pentru începători stângaci (acesta).

Apreciez foarte mult aceste modele de la Pelikan, știu că ele sunt rezultatul multor ani de cercetări și descoperiri, gripul ergonomic are o formă specială pentru fixarea poziției corecte de scris, penița este parțial îngropată și rezistentă la presiune, utile sunt și fereastra pentru vizualizarea nivelului cernelii și sistemul anti-curgere, dar și locul de pus eticheta cu numele copilului pe stilou.

Sofia și-a mai ales încă un model elegant, cu aceeași formă care obligă la poziția corectă.

La capitolul descoperiri, ascuțiradiera! Nu știu dacă așa se numește, așa am botezat-o noi. E un obiect frumos, colorat, ușor de ținut în mână de copii, care are și ascuțitoare cu rezervor, și radieră. Șterge foarte bine! Se poate roti când se consumă. E foarte practică, pentru că e greu de pierdut, fiind mai mare, și pentru că unește două obiecte importante, care se pierd ușor, fiind mititele.

Apoi, carioca corectoare e genială! Pe vremea mea nu era așa ceva, aveam pagina plină de purcei. Acum dai puțin cu capătul alb peste cerneală, aștepți trei secunde, folosește capătul celălalt al corectorului ca să scrii pe deasupra varianta corectă și aproape că nici nu se vede că ai greșit. O găsiți aici (costă 3 lei).

Foarte frumoase sunt caietele de mate și dictando, simple sau cu spirală, A5 sau A4, cu 48, 60, 80 sau 100 file. Acestea cu pisici nebune sunt super simpatice, pentru matematică și dictando!

Nu m-am putut abține și mi-am luat o agendă care se închide cu magnet, e compactă și ușoară.

Copiilor le plac mult (dar nu mai mult ca mie) pixurile cu gel cu uscare rapidă, sunt ideale pentru stângaci, alunecă atât de ușor, au zonă cauciucată acolo unde sunt ținute cu degetele, au vârf retractabil și culori atât de faine! Le găsiți aici.

Pentru copii am mai luat carioci și creioane colorate, ne plac pentru că au culori foarte vii și rezistă bine în timp.

Am mai luat și lipici la tub cu sclipici, pentru proiecte artistice!

Neapărat de avut sunt creioanele cu mină dură, rezistentă la rupere, cu secțiune triunghiulară, pentru cei care sunt scoși din sărite (ca noi) de creioanele care se tot rup în ascuțitoare sau când scrii mai apăsat cu ele (acestea, 7,8 lei două bucăți). Dacă vreți creioane frumoase și rezistente, tot triunghiulare, mai sunt și acestea, 3,4 lei două bucăți.

Și desigur, etichete pentru caiete. Colorate, cu căței și pisici.

Pe site mai găsiți muuulte alte lucruri, pe lângă ghiozdane, despre care am scris deja acum câteva zile. La capitolul caiete, găsiți și de muzică, biologie, geografie, bloc sau caiet de desen, coperți și etichete.

Ce mi se pare interesant este gama my.book.flex, un produs inovator Herlitz care permite utilizatorului să își creeze singur caietul dorit. Copilul își poate alege coperta, elasticul și interiorul caietului, care se găsește și separat sub formă de rezerve în diferite liniaturi.

Găsiți și penare complet dotate cu cele strict necesare: stilou, pix, sau roller pen adecvate vârstei, cu rezervele aferente, creioane simple și colorate, carioci, radieră, ascuțitoare, instrumente pentru geometrie (riglă, echer, raportor, compas).

Pentru orele de artă și lucru manual, pe www.herlitz.ro găsiți hârtie glasată și creponată, carton color, lipici solid nontoxic, și foarfecă cu vârf rotunjit, pensule și acuarele, dar și șorț de protecție pentru micuții pictori.

Există și o promoție disponibilă online și în magazine: până în 20 septembrie 2020, ghiozdanele sau rucsacurile Herlitz îți aduc rechizitele gratuit. Pentru orice ghiozdan sau rucsac cumpărat primești un voucher cadou de 20 lei pe care-l poți folosi la achiziția de rechizite Herlitz, Pelikan, Tiger Family și Serve.

Hai să fie bine la școală!

 

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4194

20 comentarii

  1. Mi-a plăcut întotdeauna începutul scolii. Nu pentru ca aș fi excelat, ci pentru că mergeam cu mama sa luam rechizite. Bine, cele mai ieftine, nu foarte bune, stilou grosolan și care păta foarte tare, hârtia caietelor părea reciclata a 10 a oară. Acum am aceeași plăcere în a merge la „vânătoare” de rechizite. Mai ales pentru că acum îmi iau și ce nu putea mama sa îmi ia 🙂

    In timp ce îți scriu, mai am un tab deschis cu site ul herlitz. Să înceapă scoala!

  2. Buna ziua! Pentru un băiețel de 3,5 ani căruia nu i place sa coloreze, deci nu tine in mâna carioci sau creioane colorate, ce as putea cumpara? Multumesc frumos

    • Of… cam greu să convingeți un copil căruia nu-i place, să coloreze…

      Vă spun experiența noastră. “Piticul” cel mare a refuzat mereu să coloreze. Mai desena uneori, dar rar, cumva “pe fugă”… el nu poate sta locului, în general. La 8 ani, a desenat întâmplător cu copii în parc, s-au nimerit pe aceeași idee, ba chiar alt băiețel îi admira “lucrările”, și a început să deseneze. La un moment dat am descoperit o mapă specială la IKEA, și de atunci a început să deseneze din proprie inițiativă. Nu în fiecare zi, dar totuși…

      Piticul 2 e leșinat să scrie/ deseneze. Clar ptr că îl vede pe fratele mai mare la “teme”. Dar lui i-am găsit niște creioane speciale de bebe, foarte moi și grăsuțe. Și asta l-a încurajat mult (îi plac alte creioane, normale, că au multe culori, dar renunță repede la a scrie cu ele). Au doar 6 culori, dar sunt foarte frumoase. Și scriu foarte ușor, nu trebuie să apeși deloc! Adică poate și el, la nici 2 ani. Și e foarte încântat!

      Giotto be-be crayons

      https://www.hornbach.ro/shop/Set-6-creioane-colorate-Giotto-Bebe/6125675/produs.html?wt_mc=ro.paid.sea.google.alwayson_assortment.alle.google_shopping…&gclid=CjwKCAjwnef6BRAgEiwAgv8mQQC4wR_LPlbxVP2lGrFhvHK13nZSFdOXlrOZojhU14bvvBNuY_aMfBoCkVYQAvD_BwE

  3. Pe mine mă enervau rău sugativele, pe care era obligatoriu să le ai la cât de mult curgeau stilourile, iar când greșeam dădeam cu lama de ras și uneori se făcea gaură în foaie. Îți dai seama că aveam în penar o lamă de ras? Ce bine că există acum carioci din astea corectoare!

    • Haha! Corect, lamele de ras. Va mai puteți imagina astăzi o lume în care copiii noștri ar umbla cu lama de ras dupa ai la scoala? ?

  4. Cele mai bune(culori, manevrabilitate, buget) creioane colorate sunt cele de la Pelikan, triunghiulare, cu mina mai subțire sau mai groasa…
    Voiam să te întreb de ce ați ales stilouri, pixuri așa groase pentru scris la copii? Eu îmi amintesc că cel mai ușor și mai puțin obositor îmi era când aveam un pix/stilou subțire în secțiune și foarte greu îmi era când era gros…oboseam și ajungeam sa scriu super urat. Chiar și acum ca adult pățesc la fel. Oare nu sunt și mai subțiri? Sau îmi scapă mie ceva?

    • Cel de stangaci e mai subtire, celelalte sunt cam groase, am ales dupa design si nu ne-am uitat la grosime. Intr-adevar, pentru maini mici cele subtiri sunt mult mai bune, dar e important sa aiba grip, pentru ca asa invata pozitia corecta! Intre un pix subtire dar fara grip si unul gros cu grip, cel gros cu grip e de preferat, pentru ca este si comod, si bun in invatarea pozitiei!

  5. Si eu am facut greseala de a nu ii lua instrumente din astea cu grip pentru incepatori si vad ca ii oboseste mana repede si o frustreaza 🙁
    Vad ca si la voi au inceput sa scrie cu litere de tipar, eu le urasc pentru ca fiica mea s-a obisnuit cu ele si acum scrie foarte urat literele de mana (trece a 2-a). Aproape regret ca am dat-o la o scoala cu predare in engleza, la scolile de stat nu cred ca au inceput cu litere din astea de tipar.

    • Eu nu ma stresez cu asta, nu cred ca au nevoie sa scrie de mana, se descurca bine si cu mari si mici de tipar.

    • Si la scoala de stat au facut literele mici de tipar la clasa pregatitoare.
      Banuiesc ca e o chestie mai noua introdusa in programa, acum 100 de ani nu se facea.

  6. Super cool sugestiile, am pus in lista de favorite si acum cercetez situl ptr alte minunatii! Obiectele de papetarie sunt minunate, sa vina la mine, creioane, radiere, pixuri, carioci, suport creioane, caiete frumoase, agende(obisnuiam sa colectionez agende de la diversi furnizori, alea mai colorate si mai deosebite).
    Minunat site, multumesc!

    • Daaa, si eu ma pierd si as cumpara tot, ma incanta mai mult decat rochiile sau pantofii! I’m a sucker for papetarie!

  7. Si eu mi-am dorit stilou cu cap de ursulet oanda, si n-am avut. Nu că părinţii nu şi-ar fi permis dar nu cred că au găsit.
    Abia când eram prin facultate au început să se găsească la noi rechizite mai pe alese şi tare mi-a mai plăcut sa scriu cu stilouri cu vârf subţire şi cu pixuri cu gel :).

  8. Ce faina e ascutiradiera aia!

    Al meu a inceput acum Year 1 in UK (are 5 ani si 7 luni). Toate rechizitele la varsa asta sunt la scoala, nu ducem penar de acasa. Si am aflat uitandu-ma pe materialele de anul trecut ca folosesc numai si numai creionul la scoala. Nu e nici urma de pix sau stilou in caietele lui. Au invatat intai literele mari de tipar, sa recunoasca literele mici de tipar si sa scrie folosind litere mici de mana. Al meu scrie aproape perfect – scris de mana, conectat. Si nu mi se pare deloc ca l-ar deranja cu ceva faptul ca foloseste creionul. Poate sa stearga cand nu-i convine, nu se plange ca l-ar durea mana. Ce-i drept, nici nu scriu extrem de mult. Au un jurnal la scoala si scriu in fiecare luni ce au facut in weekend, si dupa diverse activitati (gen mers la zoo) povestesc ei cum a fost cu scris si desene. Au libertatea sa scrie cat vor. Cea mai lunga poveste in caietul de anul trecut avea 15 randuri, deci nu cred ca au cand sa oboseasca. Mi-e mila insa de saracele invatatoare.. in fiecare saptamana sta una din ele (sau un ajutor) sa ascuta creioanele tuturor. Chiar sunt curioasa cand vor trece la pix sau stilou.

    • E posibil sa aiba aparat automat de ascutit creioane. Dureaza 2 secunde, doar bagi creionul, țac, e gata. 🙂

  9. Daca imi este permisa o recomandare, dar asta ar fi valabila pentru cei mai mari: stilourile celor de la Poenari (www.poenari.ro). Sunt superbe! Nu cred ca sunt tocmai de copii, poate de pe la liceu…facultate incolo. Am achizionat cadou pentru cineva drag modelul marin office, poate fi personalizat si vazand cat de frumos este, am decis ca merit si eu cadou un astfel de stilou care sa il inlocuiasca pe cel Parker, pe care il am de la bacalaureat :))))

  10. Căutați și gama Faber Castell, au stilouri pt stângaci foarte bune, creioane colorate acuarelabile faine, creioane cerate pt micuți in forma de para care sunt ușor de ținut în mânuță, ascuțitori bune și super drăguțe și cam tot ce va puteți dori. Preturi comparabile cu alte branduri doar că atenție la gama de produse, au gama pt uz profesional(artiști, arhitecți, etc) care sunt scumpe dar și gama pt uz scolar. Zic că merită să aruncați un ochi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *