Ana, 18 ani: Am învățat să nu mă mai îngrijorez, ACUM sunt bine și pot rezolva orice

O mai țineți minte pe Ana, fata din rândul de la perete despre care ne-a povestit Luca?

A scris și ea. Mai jos este mesajul ei despre propria experiență din copilărie și școală. Nu o cheamă Ana, dar o lăsăm așa. 🙂

M-am născut într-o familie modestă, într-un sat oarecare. Părinții au considerat școala din sat nu e prea bună, așa am mers la bunica, mama mamei, să stau la ea cât merg la gimnaziu. Țin minte m-au întrebat dacă vreau merg fac școala acolo, mi-au zis ce de lucruri voi învăța acolo și eu am spus “da“.

Am intrat în clasa I la 6 ani. La grădiniță aveam probleme cu numerele 6 și 7, nu le deosebeam decât dacă luam numărătoarea de la capăt. Am avut dificultăți și la a învăța  citesc ceasul, dar și citesc și scriu în general, orice cuvânt peste șapte litere îmi dădea bătăi de cap.

În clasa a II -a citeam foarte greu și îmi amintesc și acum ce spunea mama “Dacă mergi la magazin și te roagă cineva citești eticheta?”. Am fost mereu premiantă la școală, doar anul trecut am fost pe locul 2 în clasă, în rest, mereu prima. Dar simțeam am atâtea goluri…

Bunica avea o bibliotecacomunistăplină, dar neatractivă atunci. Lecturile mi se păreau grele, știu am citit o carte întreagă și nu am înțeles nimic, absolut nimic. Acum apreciez biblioteca bunicii la adevărata ei valoare.

Bunica nu avea prea multa răbdare, când am început eu școala, fratele mamei abia termina liceul, practic bunica nu a luat pauză de la crescut copii. Mereu mi-am făcut singură temele, bunica le verifica doar și uneori mai luam lecția înainte.

Țin minte pentru “fene^tre” am primit o palmă pentru nu reușeam îl pronunț, mi se părea amuzant și parcă palma a venit din senin. A doua zi la școală am fost singura care a reușit îl pronunțe, dar nu a meritat.

După clasa a IV-a am fost sigură la teme, bunica nu mai ținea pasul, era pasionată de telenovelele mexicane. Scriam temele în sufragerie, așa urmăream și eu și tot citind subtitrări, am învățat spaniola. Mai târziu am prins și o carte de gramatică și m-am perfecționat până la C1.

Azi vorbesc română, engleză, franceză, spaniolă, portugheză, înțeleg italiana și vorbesc foarte puțin rusă și germană. Uneori în mintea mea se amestecă și o idee se formulează în trei limbi diferite în funcție de ce cuvinte sunt mai potrivite pentru a descrie situația.

În clasa a V-a și a VI-a am avut o profesoară de sport care mi-a dat coșmaruri. Eram prima în rând, fiind cea mai înaltă dintre fete și conduceam încălzirea. Profa striga comenzile și eu nu știam ce fac. “Genunchii sus, braț -picior opus ridicat începi cu dreptul” și eu uitam la ea, ea mai striga o dată, abia apoi exemplifica și la următorul la fel, eu uitam la ea, ea striga, eu nu înțelegeam. Niciodată nu atingeam baremele la viteză, săritură în lungime etc și profa mereu spunea o fiu singura cu 4 la sport.

Acum îmi dau seama eram mai mică cu doi ani față de colegii mei, mai aveam și colegi care repetaseră un an sau doi, nu   fiputut am aceeași capacitate fizică, dar răul fusese făcut. Chiar dacă profesorul a fost schimbat, eu am rămas cu frică de sport.

La liceu sunt printre puținele care participă la oră, multe fete au scutire medicală.

În generală, colegii mereu râdeau de mine și încercau imite cum nu reușeam execut comenzile, așteptam termine și gata. M-am împăcat cu sportul în clasa a X-a, când am participat la un semimaraton organizat în scop caritabil. Am fost printre ultimii la sosire, dar am terminat cursa și am înțeles nu vreau particip la olimpiadă și nu afectează cu nimic dacă arunc mingea de oină nu foarte departe. E pentru mine, pentru sănătatea mea și atât, nu am nimic de dovedit.

Acasă la părinții mei mergeam doar în vacanța de vară și cea de iarnă. Mereu când veneam acasă era de parcă mergeam la examen. Toate rudele întrebau ce am învățat, cum se rezolva, dacă am făcut la școală ceva. Am o verișoară de aceeași vârstă care a rămas facă școala în sat și cred de aici toate întrebările. simțeam ca o maimuța la circ.

La liceu a fost o acomodare mai ușoară decât așteptam. În primii doi ani am fost într-o clasa , apoi în alta. Acum sunt a XII-a și cred am luat ce e mai bun din experiența de licean. În clasa a IX-a mi-a fost teamă  nu o descurc cu școala, cu colegii. Am întâlnit 3 fete extraordinare care mi-au devenit prietene, cu care am multe în comun.

În noua clasă nu am prieteni, dar înțeleg bine cu toți colegii. O dată am stat mai mult timp cu o colegă la poartă și am vorbit și mi-ar plăcea o cunosc mai bine, dar nu e aceeași când mai e și altcineva prin preajmă, se schimbă  facă pe plac. Poate mai târziu.

Stau în gazdă, sunt la a patra gazdă, o doamnă de 75 ani, cea mai bună de până acum. Primele săptămâni sunt cele mai grele când schimbi gazda, până te obișnuiești cu casa și proprietarul. Din toate mutările am învățat pun un pic mai mult, dau mai mult decât trebuie. O picătură face diferența când e vorba de ajutor sau înțelegere. Și am învățat nu e mereu vorba despre mine. Uneori e vorba despre frustrările și temerile celui cu care discuți, dar tu ești singura persoană la îndemână, singura care îl poate asculta acum.

Acum 2 ani, a decedat bunicul, tatăl tatălui meu. Când eram mai mică știu speria. Era fumător convins, cu vocea răgușită și cam morocănos. Nu am petrecut mult timp împreună. La înmormântare mi-am dat seama nu l-am cunoscut deloc. Tot ce știu despre el e din poveștile altora. Cred mi-a părut mai rău am pierdut șansa de a-l cunoaște. Știu am dat teza la Economie, am plecat la autobuz, am participat la înmormântare și seara m-am întors la gazdă. Abia atunci am plâns pentru tot ce ar fi putut fie.

Tot atunci mi-am dat seama sunt cam străină și pentru propria familie. Ei aveau altfel de legătură, știau unde sunt toate așezate în casă. Erau acolo și rude mai îndepărtate pe care atunci le-am văzut prima dată, deși erau apropiați de restul familiei. Tata nu a plâns sau lase emoțiile afară, dar suferea și cred îl sunam zilnic în acea perioada până vocea lui a redevenit cum o știam.

Când eram la grădiniță aveam părul lung și pieptănatul era un chin, mama se lupta cu el până când m-au tuns scurt, băiețește. Abia la bunica am început îl las crească, dar nu a mai fost la fel. Era aspru și dezordonat, încă mai e rebel. Îl purtam într-o coada împletită nu se mai încurce. Fetele din clasă  întrebau mereu de ce nu merg la salon îl filez sau îi fac ceva nu mai fie așa banal. Problema era șamponul, bunica era adepta șamponului “de urzică“, care nu era potrivit pentru mine. Tot în generală am avut și un episod de acnee foarte urât. La fel: de ce nu acoperi cu fond de ten etc. Am căutat și pentru față și pentru păr alternative naturiste, dar fără succes. Am găsit o rutină de îngrijire pentru față care merge super bine și nu mai am deloc probleme.

Cu părul alta poveste… eram la prima gazdă când într-o seară eram foarte supărată se încurcase groaznic și după mult chin la descurcat l-am legat cu un elastic mai jos de umeri și l-am împletit, apoi am tăiat. Coada era lungă și groasă, cam cât antebrațul și 40cm așa împletită. A doua zi am fost la un salon în cartier cu intenția las coada (aveau un afiș în geam). Cât am așteptat m-am răzgândit de 100 ori, dar nu am plecat. Am predat coada, o doamna a îndreptat ce am tăiat eu și am completat o foaie de donator. Aproape un an mai târziu am primit un mail cu trei rânduri și o poză. Coada a fost făcută perucă (vopsită șaten) și acum îl purta o fetiță zâmbitoare. Adusese bucurie!

Eu de ce nu îl iubesc, nu îl apreciez? Poate a fost placebo sau o împăcare adevărată, dar parcă acum arată mult mai bine, chiar și cele câteva fire albe s-au colorat înapoi.

Mama a fost și încă mai este adepta comparațiilor. Verișoara mea are iubit, dă pentru permis auto, ia cursuri de actorie etc. Eu am obosit tot fiu în competiție, nu am vrut asta.

Eu bucur pentru orice reușită are verișoara, e munca ei și merită  fie apreciată. În generală am participat la toate olimpiadele școlare pentru bunica mi-a spus “Dacă e un concurs trebuie fii și tu acolo“. Nu mi-a adus nici o bucurie, doar timp pierdut în care mi fi dorit fac orice altceva, chiar și diploma rămânea de multe ori la școală, nu la mine.  Nu toți avem același start, aceleași posibilități și nici mai târziu nu vom avea aceleași oportunități, cum nu avem nici aceleași piedici și greutăți. E inutil te compari cu cineva. Poți te inspiri. Cred e important trăim cu noi înșine. ne placem așa cum suntem, la interior și la exterior.

Perioada de izolare și școală online a fost ceva nou. Am preferat o consider o oportunitate. Multe spectacole, evenimente, muzee doar la un clic distanță. La unele nu fi ajuns fizic prea curând, poate niciodată. Prefer cred data viitoare când vom ieși la o cafea va fi pentru vrem fim acolo cu cineva, nu doar fim văzuți într-un loc cool, dam checkin și un selfie cu cana, un pupic pe obraz în aer.

Prefer îmbrăcămintea lejeră, din fibre naturale (bumbac, in, lână), cât mai versatilă și ușor de purtat. Nu port ceva ce e la modă dacă eu cred nu îmi sta bine sau nu e stilul meu. Rochia mea roșie a fost intens criticată pentru a fost văzută la 1 Revelion, 2 majorate… Mie îmi place și nu e de unica folosință. De asemenea, îmi place aleg la ce petreceri și evenimente merg, ce e mai bine pentru mine și cât e bine pentru mine. Prefer stau doar câteva ore la o nunta/majorat./botez și simt bine decât stau până dimineața și rămân cu un gust amar când petrecerea se strica. Cel mai mult apreciez degustările, stand-up-ul și karaoke.

M-am tot gândit la facultate și o vreme am vrut încerc dau la Științele Educației, dar e tot cu proba vocațională (în condiții normale) adică sport, muzică, desen. Cel mai mult mi dori merg la Arhitectură, dar nu știu cum m- descurca cu taxa și nici ce job pot avea. Cred merg pe Științe Economice, cât timp exista bani este nevoie de oameni se ocupe de ei. Eu nu văd nimic în neregula la un job sigur și cald. Daca merge bine pot fac și a doua facultate. Am o listă de dorințe spun, pe care mai adaug puncte noi, tai ce am reușit îndeplinesc.

Am reușit citesc 100 de cărți, creez un arbore al familiei bine documentat, pictez un perete întreg, fiu Moș Crăciun la centru (la propriu), primul job și vreau vizitez ruinele antice din America Latină, obțin permisul de conducere și am o familie proprie. Cred sunt destul de organizată. Citisem undeva despre a jongla cu bile de sticlă și plastic în funcție de ce e important pentru tine, cum cele de plastic vor sări înapoi și cele de sticlă se vor sparge. Dar nu pot spune școala e o bilă de sticlă și prietenii o bila de plastic. Nu sunt 10 bile, sunt 100. Tema de la mate e de plastic, teza la istorie e de sticlă, depresia prietenei e de sticlă, cumpărăturile cu fetele sunt de plastic etc.

Și am mai învățat nu mai îngrijorez în avans, privesc în jur și gândesc acum, acum nimic nu amenință și am nevoie de o minte limpede pot rezolva problema.

Photo by Daria Shevtsova from Pexels

16 Comments

  • Ama spune:

    Wow, cat de matur gandesti pentru varsta ta! Felicitari cu tot dragul, sper sa reusesti tot ceea ce iti doresti. Singura sugestie e sa alegi bine facultatea, jobul ar trebui sa iti ofere si satisfactie, nu doar un venit. Daca te vezi facand arhitectura si ai inclinatie spre asta, go for it. Sau orice altceva ti-ar face placere.

  • M spune:

    Doamne fata draga eu de-abia la batranete am ajuns la nivelul asta de maturitate. Aproape…
    As da orice sa ajunga si copilu meu asa la varsta ta.
    Iti doresc sa ti se indeplineasca toate dorintele si sa nu iti pierzi echilibrul asta niciodata.

  • Ramona spune:

    Minuna fata aceasta. As fi putut continua sa citesc încă o ora…
    Pe viitor va fi un om si mai excepțional, sunt convinsa. Ramai tu…. Ana.
    Ps
    Am o fetita de 12 ani și sper să-și găsească increderea în ea. Știu, este încă mica (sau nu), dar în jurul ei vad doar prieteni superficiali și ea este copil care Iarta , iartă mult sau da impresia ca uita , însă interiorul îmi spune altceva.
    Îmi doresc sa înțeleagă lucrurile ca tine Ana. ( uite și o comparație legata de tine 😘)

  • Flavia spune:

    Wow! ☺️ Am citit un text intelept. 🥰

  • Dojo spune:

    “Ana”, gandesti ca un om de 40 si ceva de ani. Nu ca ai mintea imbatranita, ai o maturitate izbitoare si o claritate pe care unii dintre noi abia acum, dupa 4 decenii de viata, am castigat-o. Esti senzationala!

    Cred ca, daca tot vrei sa dai la Stiintele Educatiei, nu e problema, sportul cu baremul in cauza chiar nu e atat de nasol. Cateva saptamani eventual de alergat si spargi baremul in cauza.

    Sincer, cred ca orice iti pui in minte vei reusi. Ai prins din viata ta de acum exact ce trebuie: sa nu te cramponezi pe lucruri si valori trecatoare, sa oferi un dram mai mult de empatie si bunatate (da, bunatatea pe care o arati ti se intoarce inmiit), sa fii pe treaba ta si sa inveti.

    Te felicit pentru tot ce faci si iti doresc un viitor asa cum stiu ca-l vei avea: MINUNAT!

  • Cristina spune:

    Mulțumesc pentru articol. Ai scris minunat și mi ai adus și mie o bucurie.
    Avem un traseu comun în viata 🙂
    Asa gândeam și eu despre alegerea carierei: am dat la Iasi la Economie și am lucrat vreo 5 ani în domeniu și apoi m am reprofilat pe Științele Educației. Dacă simți ca asta vrea sufletul tău mergi din start pe Științele Educației. Sunt burse, salariile nu sunt deloc rele mai ales în privat (momentan eu lucrez educator Montessori salariu peste 4000 RON). În domeniul “economic” e multa graba și rupere de suflet, principii călcate în picioare și deseori minciuna (“modifica un pic cifra aia sa dea bine”). Alege cu sufletul. Dumnezeu sa te ajute și sa te rasplateasca.

  • Mădălina spune:

    Mergi la Arhitectura. E cea mai buna decizie ever!

    • Alina spune:

      Nu as recomanda daca nu stie despre ce e vorba. E o facultate lunga de 6 ani, greu de facut in paralel cu un job. Si la fara taxa este scumpa – materialele necesare pentru proiecte sunt scumpe. La terminarea facultatii salariile nu sunt extraordinare, cam 3000lei si munca este multa. Stagiatura inca 2ani pentru drept de semnatura. O sa urmeze o perioada de criza, urmatorii ani vor fi dificili in construcții, greu de gasit joburi.
      As recomanda mai mult facultatea de construcții, macar e mai scurta.

  • Ioana spune:

    Ce copil matur! Ma bucur sa citesc și astfel de marturii. Am fost acest copil acum 15 ani.
    Ce e mai frumos de-acum vine!
    Te îmbrățișez!

  • Ioana spune:

    Ana, faptul ca iti pastrezi, ba chiar mizezi pe autenticitate cred ca este un lucru foarte matur si intelept. Mai ales pentru un adolescent. Te felicit, fii mereu asa, razbatatoare, lucida si cu incredere in tine!

  • Ioana spune:

    Felicitări pentru articol, sunt impresionata de tine, mă bucur de realizările tale și îți doresc succes în continuare!

  • Andra spune:

    Felicitari Ana! Esti un OM extraordinar! O sa ajungi exact ceea ce iti doresti sa ajungi! Poate si o mare scriitoare…pe langa maturitatea si intelepciunea de care dai dovada in fiecare paragraf, ai scris un text minunat, demn de un adevarat scriitor. Sa nu uiti si de acest talent !:) Mult succes!

  • Naomi spune:

    Ce frumos gandesti, Ana! Felicitari x

  • Alexandra spune:

    Dragă Ana, când am citit prima dată scrisoarea publicată de colegul tău, m-am bucurat foarte tare. M-am bucurat pentru că intr-o lume a imaginii și a materialului ai reușit să îți menți cu tărie valorile si principiile și pentru asta nu pot decât să te felicit și să iți spun cu mâna pe inimă să iți urmezi visele pentru că vei ajunge departe. Deja ești un om mare cu o maturitate de care nici unele persoane de vârsta mea (31 ani) nu dau dovadă. Cred că ești o fire puternică și cred că vei reuși să faci tot ceea ce iți propui trebuie doar să ai incredere in tine. Iți spun din propia experiență, fă ceea ce iți place, nu fă o facultate cu gândul că iți va da stabilitate. Dacă faci ceva din pasiune și cu pasiune, câștigul nu va intârzia să apară. Tu deja ai calități ce ți-ar putea oferi un job destul de bun. (vorbești 5 limbi străine) facultatea de economie poate fi doar un plus, însă dacă pasiunea ta este arhitectura incearcă să te indrepți spre visul tău. Cumnata mea este arhitect. Nu i-a fost tot timpul ușor, însă satisficația pe care o are când termină un proiect nu ar schimba-o cu nimic. Foarte rar am întâlnit persoane care să vorbească cu atâta pasiune si devotament despre o merserie cum o face ea. Iti doresc mult succes în tot ceea ce vei face.
    Te imbrățișez

  • Esmeralda spune:

    Off, si cand ma gandesc ca toti ne imaginam in scrisoarea colegului tau ca ai niste parinti exceptionali, care te-au crescut frumos! De multe ori judecam fara sa stim, tesem povesti ca sa ne impacam cu viata. Bravo tie, atat pot sa spun, ai caracter.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *