Andreea: am fost abuzată în toate felurile posibile în cadrul familiei

Andreea mi-a scris pentru că i-a plăcut seria #AdolescentînRomânia și pentru că vrea să publice aici ceva despre trecutului ei în speranța că el poate fi de folos tinerilor care sunt martori sau victime ale unui abuz sexual, dar și părinților care de multe ori nu reușesc să vadă la timp când copilul lor e abuzat, cel mai adesea chiar de un cunoscut sau de o rudă.  Mai jos aveți integral mesajul Andreei:

Buna, dragă Ioana!

În jumătate de an urmează împlinesc 30 de ani și abia acum 2 luni am reușit admit am fost un copil abuzat. Chiar acum, când scriu despre mine aceste cuvinte pe foaie sună așa ciudat. De ce oare? fie pentru nu avem cultura și educația necesara recunoaștem sau definim abuzul în toată deplinătatea lui? Sunt un copil născut și crescut la țară, într-o familie foarte modestă.

Am făcut parte dintr-o familie extrem de disfuncțională. Eu și părinții mei am locuit toată viața în casa bunicii, după cum avea de multe ori ne aducă aminte. Bunica a fost o femeie tare dârză, rece și dură. Rămasă văduvă la nici 30 de ani, cu doi copii mici, ea a hotărât nu se mai recăsătorească. O femeie bună în adâncul sufletului, dar dificilă și veșnic nemulțumită. Relația părinților mei, sau mai bine spus lipsa unei relații între ei, m-a afectat încă dinainte de a naște. Eu am fost o întâmplare, lucru pe care aveam îl aflu într-o modalitate abruptă de la bunica mea. Am crescut ca o anexa și ca o povara în viețile părinților, simțindu- ca o terminație nervoasă a acestora.

Am fost o rană vie! Încă îmi aduc aminte momentele în care tânjeam după o fărâmă de atenție și de iubire. Viața mea s-a desfășurat între o mamă absentă emoțional, cu depresie funcțională, un tată absent fizic de foarte multe ori și bunica (dictatorul familiei). Am fost abuzată în toate modurile posibile: de la jigniri, umilințe, învinovățiri, țipete, certuri, amenințări până la bătăi și abuz sexual.

Le-am experimentat pe toate de-a lungul celor 29 de ani.

Daca este facem un sondaj, poate chiar și printre cititorii tăi, câți dintre ei vor fi capabili identifice formele de abuz și cum se manifestă? Recunosc cu durere în inima nici eu nu am știut. Nu am știut ce mi s-a întâmplat. Am simțit înăuntrul meu doar nu este în regulă, nu este normal.

Aleg îți vorbesc astăzi despre abuzul sexual.

Acesta a început când aveam 9-10 ani. Ai mei „nu aveau timp” de petrecut cu mine făcând teme, așa m-au încredințat unchiului meu (fost învățător), care ne era și vecin, de altfel. Doar trebuia scoată un om de succes din mine, menirea mea fiind împlinesc visurile nerealizate ale familiei.

Unchiul era trecut bine de 70 de ani, îi plăcea băutura și își bata nevasta. Un exemplu tare bun de urmat, dar lucrurile acestea sunt normale, nu-i așa? Îmi aduc aminte cum m-am dus la el acasă, eram inocentă, naivă și credeam poate asta o ajute, iar ai mei or fie în sfârșit mândri de mine. M-am înșelat amarnic, după cum aveam aflu curând. Nu o uit niciodată cum am simțit o mana rece și străină coborând în pantalonii mei, și începând îmi frece clitorisul. Nu am știut cum reacționez, știam doar nu e bine. Voiam fug, tip, zbat, dar nu am putut. Eram o stană de piatră. În tot acest timp, soția lui era în camera alăturată. rugam la Dumnezeu se termine, lase în pace. întrebam cu ce am greșit, de ce se întâmplă asta? gândeam cum le spun alor mei, cum le explic ce se întâmplă? Cu siguranță or dea vina pe mine, o se rușineze și mai tare cu mine, îmi treceau prin cap cele mai sumbre scenarii.

Eram doar o copila.

Așa am ales tac și sper a fost o scăpare. Deși am evitat mai duc la el și chiar refuzam uneori, am fost nevoita continui. Au continuat și abuzurile, s-a ajuns la săruturi libidinoase, la simțit penisul erect, la frecat cu penisul de corpul meu, atingeri în locurile intime.

Știu am folosit un limbaj mai licențios, dar cred este necesar. Câteodată trebuie spunem lucrurilor pe nume pentru a rupe lanțul rușinii, al vinovăției și facem lumină.

Corpul meu a fost la bunul lui plac vreme de aproape un an de zile, poate chiar doi. Sunt multe lucruri pe care nu mi le mai amintesc, deoarece creierul nostru este astfel programat încât uitam experiențele traumatice. Penetrarea vaginală nu a avut loc, prin urmare nu a fost abuz sexual, asta am crezut până acum câteva luni, așa m-am mințit vreme de o viață. Nu am vrut accept sunt victima unui abuz sexual.

Nimeni din jurul meu nu a știut ce s-a întâmplat.

Puteai însă vedea cu ochiul liber devenisem o umbră de copil, cu multa furie acumulată, pe care nu știam o gestionez. Unchiul a trăit bine mersi, a trebuit îl văd zilnic timp de aproape 17 ani, până când a murit. Ai mei au avut grija de el la bătrânețe, iar după moartea lui numele încă îi este pomenit cu respect și dor…

Ceea ce vreau scot în evidență este abuzul sexual nu înseamnă doar penetrare vaginală, este mai complex de atât, iar efectele sunt dezastruoase în oricare dintre situații. Copiii ajung adulți cu o stimă de sine scăzută, nu știu traseze limite și granițe, nu știu se iubească și respecte. Pot suferi de depresie și anxietate, pot suferi tulburări de nutriție, crește riscul consumului de droguri și al disfuncțiilor sexuale.

Copiii deveniți adulți ajung din nou victime ale abuzurilor. Implicațiile sunt mult mai complexe, eu doar am enumerat câteva. Vreau trag un semnal de alarmă tuturor părinților și adulților. Fiți mai atenți cu ce se întâmplă în jurul vostru! Abuzatorul nu este neapărat omul negru de la colț, care simți cum te urmărește și parcă te mânjește cu privirea. În majoritatea cazurilor, abuzatorii sunt chiar sub nasul nostru: tatăl, vecinul de vizavi, prietenul de familie, profesorul, preotul. Sunt oameni respectați și cu influenta în jur, nu mereu se întâmplă fie un străinul dubios dintr-o mașină. Abuzul sexual nu înseamnă doar viol, deși acesta cel mai cunoscut și despre care se vorbește mai des.

Lipsa unei relații cu propriii părinți, neglijența acestora, lipsa unui protector, precum și fondul familial încărcat, reprezintă doar o parte din factorii care permit astfel de orori se întâmple. Simt nu se vorbește îndeajuns de mult despre acest lucru. Din păcate, este încă un subiect tabu, iar victimele sunt adesea judecate, batjocorite și lipsite de apărare, inclusiv în ceea ce privește justiția. Așa se întâmplă abuzatorii trăiesc bine mersi, își văd de treabă și trec la următoarea victima.

Dragi adulți, dragi părinți, rog, deschideți sufletul și ochii! Apărați copiii, arătați-le pot avea încredere în voi și îi veți proteja orice s-ar întâmpla! Daca vedeți lucruri nepotrivite între un adult și copii, rog, nu întoarceți spatele! Este timpul vorbiți cu copiii voștri și le explicați nu este în regula fie atinși de către alte persoane (indiferent vorbim de mângâieri sau atingeri în zona genitală). Nimeni nu are voie îi atingă fără voia lor, indiferent este o rudă sau o persoana apropiată. Nimeni nu are voie îi dezbrace sau îi oblige o facă. Explicați-le este în regulă țipe, se zbată, fugă.

Dragi tineri abuzați, vreau transmit nu sunteți singuri! Suntem mai mulți decât credeți și nu este nici o rușine fi fost abuzat! rog rupeți tăcerea, împărtășiți experiența voastră cu părinții, prietena, profesoara, terapeutul sau cu oricine este aproape! Scrieți despre asta! Este timpul abuzatorii plătească și știe exista consecințe pentru astfel de fapte! Este timpul luați puterea înapoi, fiți stăpânii vieții voastre!

Cu drag, Femeia Urs (Andreea)

16 Comments

  1. Andra

    Draga Andreea, iti las comentariul aici si nu pe facebook deoarece avem cateva lucruri in comun. Si eu anul acesta fac 30 de ani si si eu am simtit o mana rece in pantaloni la varsta de 9 ani. Era a unchiului. Pana acum un an jumate, nu m-am considerat victima a unui abuz, tocmai din cauza aceasta, nefiind viol propriu-zis. Am comparat mereu si am zis ca hai ca mie mi s-a dat „cat am putut sa duc” si nu mai mult. Iar la 28 de ani cand am inceput sa deschid cutia pandorei si am vazut cate s-au adunat in reprimarea aceea, am crezut ca se va prabusi tot universul cu mine. A urmat o perioada de cadere in gol, si aproape ajunsesem rock bottom.. eu din adolescenta super responsabila, adult super responsabil, am ajuns sa imi bag picioarele in tot, sa am ONS-uri (nu ca ar fi ceva rau in asta, dar nu eram eu).. tot ce voiam era sa simt placere si sa nu mai simt atata durere.. ca sa imi dau seama ca tot ce faceam imi producea si mai multa durere.
    Iti las un podcast si un citat care pe mine m-a incurajat sa nu ma mai blamez ca de ce nu am luptat si apoi cand am crescut de ce nu l-am bagat in inchisoare…

    „There is a kind of hierarchy, a ranking system. We think that fight is better, and if you can’t fight at least you can flee and if you freeze it means that you are weak and you failed. they are all morally neutral, they are all things that happened cause of your nervous system in it’s wisdom made a decision and it’s not that when you freeze you are weak or you’ve failed. When you freeze your body saved you! Freeze is just as heroic as fight or flight! The shame that’s associated with flight and especially with freeze it’s a thing that stops people from recovering from trauma because they don’t allow themselves to feel the thing cause they are ashamed.”

    https://open.spotify.com/episode/57lSXDGL5qiGCu1BWwHXJU?si=eewSMbHdR9qr4k-OZmt_aw&fbclid=IwAR1W22z6jhKKk3RBSZ7uGEorKXleN52oQ2Kybl58NhmGkUXmjirqZyPq3UE

  2. Cristina

    Mulțumesc pentru articol. Eu mi am pierdut virginitatea la vârsta de 17 ani. Apoi pe la 30, după 3 copii, în terapie pentru ca nu reușeam sa fac fata rolului de mama și soție, amintirile ai năvălit peste mine. Oribil. Atingerile sexuale, adult – copil, chiar și o singura data, mi a lasat urme adânci. Nu am realizat ca am fost abuzata pana la 30 și un pic de ani și chiar și acum încă încerc uneori sa neg în sinea mea. Necazul e îngăduit de Dumnezeu cu scop și folos. Și de multe ori am învățat și crescut enorm după o suferința, vreau nu vreau. Insa e tare greu tot procesul e foarte greu și ma bucur ca ne putem susține una pe alta chiar și de la distanta.

    • gabitza_sta

      Nici un dumnezeu de pe Planeta asta nu ar trebui sa permita cuiva sa pateasca necazul asta. Cred ca afirmatiile de genul acesta ma infurie la fel de mult cum ma infurie actiunile in sine…
      Inteleg ca poate pentru anumite persoane, „asa a vrut dumnezeu” este o fraza tampon care ii ajuta sa treaca prin greutatile vietii, dar as vrea foarte mult sa inteleg si eu cum dumnezeu permite violul unei fetite.
      Simt ca nu pot sa pun in cuvinte ceea ce simt, probabil ca nu voi reusi sa transmit complet toate gandurile mele…dar daca asta este dumnezeu, multumesc, mi-e bine fara el…
      G.

    • Cristina, imi pare rau pentru ce ai patit, din tot sufletul sper ca o sa iti fie bine. Si iti respect credinta si ideile, dar chiar cred ca la un astfel de articol, unde vrem nu vrem ne-am strans multe victime ale abuzurilor sexuale am putea sa evitam sa scriem lucruri care pentru unii pot fi extrem de dureroase, ca de exemplu „Necazul e îngăduit de Dumnezeu cu scop și folos.” Eu nu cred in Dumnezeu, nu asa, „oficial”, dar mi se pare foarte dur si foarte crud sa impregnam acest mesaj toxic victimelor, adulte sau, si mai rau, copii. Stim deja ca victimele se simt vinovate, simt ca puteau face mai mult, simt ca nu trebuia sa taca – uite ce marturisiri sunt chiar si in acest articol la care comentam – nu cred ca e nevoie sa le inducem, ca societate sau comunitate religioasa ideea ca Dumnezeu a ingaduit acel necaz cu un scop si cu folos. Una e sa te vindeci si sa accepti ce ti s-a intamplat, alta e sa te simti si mai vinovat(a).

  3. Alexandra

    Mulțumim pt împărtășirea povestii, draga Andreea.
    Și da, ai dreptate, se vb mult prea puțin despre asta, victimele sunt judecate, iar abuzatorii își trăiesc viata liniștiți.
    Fac parte din aceeași categorie, doar ca fiind vorba despre tatăl.
    Am fost crescuta de bunici, pe mama cunoscând-o după 18 ani, dar degeaba.. Am încercat sa vb despre asta bunicii care m-a crescut și mi s-a închis gura spunându-mi ca mint din cauza ca erau ei suparati în urma unui scandal monstru. Ei, și dacă nici singura persoana de încredere din viata ta nu îți dă crezare ce încredere sa mai ai în alți oameni pe viitor și ce curaj sa îți mai spui vreodată sentimentele… Menționez ca am 31 ani, doi copilași și un soț la fel de rece în acest subiect, fiindcă asta atragem pt a ne vindeca aceste traume, dar menționez ca nici pana în ziua de azi nu am reușit sa am o viata sexuala normala, ca aceste traume te urmăresc în orice experienta a vieții, inclusiv a nașterii copiilor, etc.
    Multă putere îți doresc și gânduri de iubire îți transmit. Nu ești singură și cu siguranta ești Înțeleasă de noi toate.
    Multa iubire!

  4. Draga Andreea, Multumesc pentru curaj, pentru poveste si pentru ce ai impartasit. Ai dreptate, e nevoie de mai multa informatie referitor la acest subiect si din pacate inca este o dovada de curaj sa te deschizi si sa vorbesti despre abuz. Curaj si, un cliseu, dar nu esti singura!

    Draga Printesa, stiu ca se intelege din titlu si aici si pe facebook despre ce este vorba in articol, dar cred ca ar fi util un trigger warning mai vizibil pentru aceste articole, pentru ca sunt multi supravietuitori sau actuale victime care pot fi foarte afectati de aceste povesti, altfel foarte utile.

  5. Roxana

    Dragelor, dragi….ma intristeaza sa vad ca nu sunt singura care a trecut prin asa ceva, ani la rand am fost abuzata sexual repetat de nimeni altul decat fratele meu. Ma bucura insa ca se vorbeste despre asta si trebuie sa tragem semnale de alarma in aceasta privinta, nimeni nu stie cati copii au devenit adulti nefunctionali dupa asemenea traume.
    Dupa ce am reusit sa imi infrunt fratele cu privire la faptele lui, am aflat cu mare tristete ca in perioada aceea a mai abuzat, citez exact cum a spus: niste vecine, niste verisoare. Inima mi s-a impietrit cand m-am gandit la acele femei care traiesc cu frica, traume si neintelegere dupa ce au trecut in copilarie prin iad.
    Sa nu uitati ce putere aveti in voi si sa nu lasati pe nimeni sa va faca sa credem altceva!
    Nu sunteti singure, sunteti intelese si apreciate pentru eforturile voastre!

    • Nicoleta

      Dragă Andreea,

      Îmi pare rău pt suferința ta și o înțeleg ,din păcate, atât de bine.
      Am fost abuzata sexual,am fost violată anal,repetat (pentru că tot mergeam căutând atenția,iubirea pe care nu am primit-o acasă),undeva intre 6-8 ani.
      Nu sunt căsătorită,nu am avut relații sexuale consimtite,deși am 42 de ani.Nu suport atingeri, săruturi,mi-e greață sa vad/ sa simt pe mine mâini…
      Sunt cadru didactic și sufăr enorm când văd relațiile atât de defectuoase ale părinților cu copiii lor- copiii nu știu că au voie sa spună „nu”,când spun „nu” se simt vinovați, părinții le cumpără obiecte pt a răscumpăra lipsa timpului de calitate petrecut cu propriul copil-un teren atât de propice pt asemenea lucruri.
      Da,adulții, părinții ar trebui sa fie mult mai atenți,mai implicați pt ca asemenea lucruri sa nu se mai întâmple,iar când se întâmplă să fie stopate cat mai repede.

      Cât despre” Dumnezeu a vrut” ,sunt absolut împotrivă-da, Dumnezeu a permis pt că nu poate interveni în libertatea pe care ne-a
      daruit-o nici chiar atunci când o folosim atât de oribil,dar suferea alături de noi atunci când ni se întâmplau lucrurile alea.

  6. Maria

    Am citit articolul și comentariile și in fiecare dintre ele am regăsit o parte din traumele mele. Abuz sexual din partea unui profesor când eram inocenta, pe care mintea mea l-a pus intr- un colț întunecat dar care a ieșit la iveală după apariția copiilor mei. Viața mea e un haos pentru ca nu stiu cine sunt și simt ca in fiecare zi imi pun o masca. Încerc sa accept ce am trăit dar încă mie greu sa vorbesc despre asta. Faptul ca scriu aici e un prim pas spre vindecare, sper sa reușesc , sa fiu o mama adevarata pentru băieții mei. Imi pare rău ca ati trecut prin asta!!! Va imbratisez

    • Roxana

      Ai facut un prim pas spre vindecare si esti pe drumul cel bun. Si mie mi-a fost foarte greu sa vorbesc despre asta, initial sub anonimat online iar apoi mi-am facut curaj sa merg la un psiholog. A fost cea mai dificila situatie sa verbalizez in fata cuiva ca am fost abuzata sexual. Nu o sa uit niciodata sentimentul de rusine si inadecvare pe care l-am avut. Astazi este un an de la prima sedinta. Mi-a schimbat viata, o spun sincer, faptul ca am putut vorbi in fata cuiva despre asta, ca am primit validare si intelegere mi-a dat aripi. Urmatorul pas, a fost sa imi confrunt fratele iar apoi sa-i marturisesc sotului tot. Acum ma lupt cu mine sa accept, sa imi iert parintii ca au fost acolo si nu au vazut, sa ma iert pe mine ca m-am condamnat singura. E o lupta pe viata, nu stim de ce am fost alese sa trecem prin asta dar stim sigur ca suntem supravietuitoare, nu victime si daca atunci nu am putut alege sa ne aparam acum putem face asta. Ia-ti fetita mica din tine de mana si da-i dragostea, protejarea si intelegerea de care nu a a vut parte atunci. Te imbratisesz tare tare!

  7. Andreea Ionela

    Te inteleg perfect ,am fost victima abuzurilor emotionale si fizice ani de zile .
    Unchii mei m -au abuzat ani întregi, nu am avut curaj sa spun .Am crescut intr -o familie in care bunicul era un alcoolosit notoriu ,bunica era o femeie foarte rea care știa sa abuzeze emoțional perfect .am crescut la ei pentru ca ai mei se despărțisera, tata dupa a fost calcat de tren iar mama si a refăcut viața ne mai vrând să audă de mine …a fost un chin..imi aduc aminte o iarna perfect …mi am turnat o găleată de apă în cap și am fugit in grădină. A fost un chin sufletesc îngrozitor, au urmat tentative de suicid ,pentru că nu aveam destul curaj sa merg până la capăt ajungeam pe pod sa ma arunc …Si izbucneam in plâns, imi ziceam sunt o lasa ,dar nu a fost așa. M-A IUBIT DUMNEZEU! Curaj fetelor ,suntem mult mai puternice decât credem .

  8. Roxana

    Draga Andreea,
    Ma numesc Roxana si am 45.
    Parintii mei au divortat cand eu aveam vreo 9, si sora mea 18. Diferenta de varsta dintre noi a facut sa nu putem fi prietene: ea aducea baieti acasa, iar pe mine ma incuia ore bune in debara, „sa nu parasc mamei”. Mama cand venea de la munca se interesa (doar) daca mi-am facut lectiile. „Nu, pentru ca am fost incuiata in debara”. Mama o intreba pe sora mea daca e adevarat, evident ea nega. Urmarea era….seara bataie crunta de la mama „ca-s minicinoasa”, ziua urmatoare bataie de la sor’mea ca „am parat”+ …da, ai ghicit, incuierea in debara… Mult timp asa mi-au fost zilele si serile, cu exact acelasi program repetitiv….
    Mama a avut numeroase incercari de a-si reface viata. Unul din prietenii ei m-a pipait de multe ori si s a comportat ca unchiul tau. Cand i-am spus mamei, eu deja aveam renumele ca „sunt mincinoasa”, fara a se mai verifica adevarul. El a ramas, o vreme, in viata mamei, eu la 14 ani am plecat de acasa. 3 ani oribili au fost…minunati. fara mama, fara sora si fara vreun contact cu familia….
    Cu sora mea am incercat o prietenie cand amandoua eram destul de mari…eu 30, ea 40… Mama s-a recasatorit cu un cetatean american si am fost fericita ca ne vedeam doar 10 zile pe an, cand venea sa ne viziteze. Intr-una din vizite am provocat o discutie in 3 pentru a-mi linisti sufletul:”Sor’meo, hai sa ii spunem mamei adevarul despre…debara”. Sora mea a ras zgomotos, spunand „haha, cata bataie ai mancat pentru ca erai toanta si parai!”. Ma uitam, plangand, la mama. Speram sa lesine, sa cada sub masa, sa se puna in genunchi si sa isi ceara scuze ca a fost nedreapta, dandu-mi ocazia sa ii spun:”lasa, a trecut”. Mama nu a avut nici o reactie. Ba da. Cand m am indreptat cu lacrimi in ochi si cu bratele desfacute sa cersesc o imbratisare, s-a dat inapoi si m-a respins. Am plusat si am intrebat pe cate dintre noi a pipait acel domn….Sora mea a dat raspunsul razand:”pe toate 3!”
    …….
    In urma cu 4 ani faceam naveta spital-serviciu. Sora mea avea un cancer la ficat galopant. Nu se punea problema unui transplant, desi m-am oferit, cu inima deschisa. A murit la 3 luni de la diagnosticare, in bratele iubitului ei, cu mine de fata, la 6 saptamani departare de tata, de care ma apropiasem in ultimii ani, cand varsta si boala l-au facut mai intelept.
    ……..
    De cateva luni si mama s-a intors din America pentru ca ramas fara sot. Locuim la cateva blocuri distanta. Ne vedem zilnic iar problemele ei au venit pe umerii mei. Din pacate am grija de ea asa cum am si de alte persoane in varsta. Nu simt nimic. E o straina, ciudata, rea, dificila, care ,din cauza pandemiei, se da 2 pasi in spate cand incerc sa o imbratisez ….

    Ce am inteles eu din viata mea?…. ca suntem oameni frumosi, care avem enorm de oferit, pentru a compensa lipsurile traite de noi. Sa ne ferim sa fim ca ei! Atat! Suntem puternice si avem inca multe de oferit!

  9. Anonim

    As vrea sa aduc 2 perspective în discutie:
    1. Câți dintre partenerii noștri de viață nu au fost la rândul lor abuzați? Bărbații se destăinuie mult mai greu ca noi, femeile, nu sunt atât de self aware, merg într-un procent mai mic la psiholog și îngroapă mult mai adânc aceste traume.
    2. Persecutorii au fost la rândul lor victime, nu scuz pe nimeni, însă e studiat faptul ca cei ce abuzează reproduc acest pattern pentru ca au fost abuzați la rândul lor cine știe cum. Unii poate nici nu își mai aduc aminte. E trist, însă cred ca poate fi de ajutor în a ne ierta pe noi să înțelegem că nu a fost vina victimei ce i s-a întâmplat. Cu toții dam socoteală, de judecată nu scapă nimeni.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *