Ardeii umpluți de noi

De ceva vreme ne-am făcut această rutină: duminica după-amiaza pregătim mâncarea pentru primele zile ale săptămânii următoare, ca ziua de luni să fie ceva mai liberă pentru mine și să pot lucra în timp ce copiii fac școala online. Fac fie o supă cremă și un felul doi, fie o ciorbă și o tocăniță, fie un sos de paste, fie doar un fel doi, depinde ce avem în planificare. Dacă nu avem chef de ce e în plan, ne sfătuim și alegem altceva. Apoi vedem ce ne trebuie, omul iese să ia ce mai trebuie, iar eu și Sofi ne pregătim de lucru.

E dorința și plăcerea ei să contribuie la gătit duminica. Fratele ei mă ajută la cocături și la clătite, ea se oferă să mă ajute la chestii mai serioase. M-a tot observat în ultimele luni făcând când una, când alta, iar de niște săptămâni, lucrăm cot la cot. Săptămâna trecută a făcut singură piureul pentru toți, de la curățat toți cartofii la pisat, pus lapte fierbinte, unt și sare, amestecat să iasă pufos și vârtos, cum ne place.

Duminică seară am făcut împreună ardei umpluți. Le vine rândul cam o dată la șase săptămâni și e mâncarea noastră preferată. Habar n-am care e rețeta clasică, eu îi fac așa de ani de zile, nu am idee cum și de unde am învățat să-i fac, nu-mi aduc aminte să le fi văzut vreodată pe mama sau bunica făcând ardei umpluți, de fapt, nici să fi mâncat în copilărie nu-mi aduc aminte.

De când cu noi patru și mai ales cu pandemia, care ne oferă bucuria (și șansa unică de a găti întruna, uneori recunosc că-mi vine să fac abonament zilnic la ceva livrator de mâncare la oală) de a mânca toți patru toate mesele din ultimele 10 luni încoace, am făcut de multe ori ardei umpluți, iar Sofia a învățat procesul.

Pune ochiometric orez într-un castron, după ce-l spală în sită. Adaugă apă cu un deget deasupra orezului, și-l lăsăm acolo vreo oră, două.

Separat, eu amestec carne tocată de vită cu piept tocat de curcan, cam 600-700 de grame, să zic.

Toc mărunt două cepe mijlocii și o legătură de pătrunjel.

Amestec carnea cu orezul scurs, ceapa și pătrunjelul, adaug sare și cimbru uscat.

În timpul acesta, Sofia spală ardeii, le taie capacele și-i curăță pe interior de semințe.

Pun la fiert cam un litru de apă cu jumătate de sticlă de suc de roșii, o linguriță de sare și câteva frunze de dafin.

Încing cuptorul la 180 de grade.

Când ardeii și amestecul de umplutură sunt gata, ne apucăm de umplut. Eu în dreapta, ea în stânga, pentru că e stângace și dacă stăm invers, ne încurcăm lingurile. Umplem fiecare ardei cu lingura, apăsând ușurel și lăsând ceva spațiu la capac, să aibă orezul unde să se umfle.

Așez cei 12 ardei în picioare unul lângă altul în cratița cea mare. Întotdeauna intră la fix.

Întotdeauna umplutura de carne și orez ne ajunge la fix, deși ardeii sunt mereu de forme și dimensiuni diferite, iar carnea, orezul și ceapa sunt în cantități mereu aproximative.

– Mami, cum de mereu iese la fix? m-a întrebat Sofi aseară.

– Habar n-am, cred că e ceva magie la mijloc.

Mă privește atentă.

– Zici zău?

– Nu. Glumesc. Habar n-am cum de ne iese mereu la fix.

– Și mereu bun, mami!

– Ei, asta știu cum. E pentru că avem noroc.

– Eu cred că e pentru că suntem amândouă foarte drăguțe.

Când ardeii sunt bine împănați în cratiță, torn peste ei sosul de roșii fierbinte, cu tot cu frunzele de dafin. Pun capacul mare și dau la cuptor vreo trei ore, să scadă bine sosul și să se înmoaie ardeii.

Cam pe când ne băgăm în pat să citim, miroase a ardei umpluți în toată casa.

Nu ne deranjează, dimpotrivă, ne place. E mirosul nostru, făcut de noi, care ne leagă și ne îmbrățișează.

– Mâncăm ardei mâine, mami? Cu iaurt și un pic de pâine la sfârșit, să luăm tot sosul? mă întreabă flăcăul de sub pătură.

– Mâncăm exact așa, da, bursucule.

– Mami, dar sunt destui, da?

Mereu cer supliment, mereu (eu) sfârșesc prin a mânca jumătate de ardei, ca să se sature ei. După masa de luni, mereu întreabă, cu un ochi la oala mare:

– Mai sunt și pe mâine, da?

– Mai sunt, tot ca azi.

Cu burțile pline, se duc fiecare-n treaba lui, la lecțiile lui, la cărțile lui, eu mă duc la scris și mă bucur.

Încă o mâncare bună pentru burțile și amintirile noastre.

Miercurea e zi de pește, miroase casa a mămăligă și pește la cuptor, a usturoi zdrobit cu sare și a bunicii mei de la țară când tăiau mămăliga cu ața.

Doar o oră, două, apoi mirosurile fug pe geamuri și hotă și pe sub uși, pe la 4 nu mai miroase a nimic, e ora la care iar li se face foame și iar ne apucăm de fiert ceva, de copt ceva, iar se scaldă casa în arome și până seara mai miroase doar a zi plină și bună.