Tânără despre Gimnaziul într-o școală de la sat: a fost un coșmar

Seria #AdolescentînRomânia continuă cu o poveste adevărată de acum un deceniu, într-o școală oarecare de la sat. Sunt sigură că astfel de povești nu sunt rare, din păcate, pentru că de acești copii, adulții nu prea au timp. Îmi doresc să putem schimba asta încet încet, și copiii care nu au părinții aproape, măcar pe profesori să se poată baza.

Salut, am 26 de ani și a trecut ceva timp de la experiențele mele, dar simt mi-au afectat încrederea în mine.

Spre deosebire de alți tineri, pot considera norocoasă, pentru în liceu nu am avut probleme. Aveam doar 5 băieți în clasă, iar restul eram fete și chiar ne înțelegeam foarte bine. Am fost la cel mai bun liceu din oraș dar existau și acolo părți negative, doar eu nu am avut parte de ele.

În schimb, generala a fost pentru mine un coșmar. Am făcut școala generală la sat, familia mea era mai săracă la vremea aceea. Părinții nu își permiteau îmi cumpere haine la modă. Dacă aveam o pereche de pantaloni, o purtam zilnic până se rupea. Eram puțini copii în clasă, eu am fost singura fată până în clasa a 8-a. Băieții ne pipăiau pe coridor în pauze. Ne luau în brațe, ne trăgeau palme peste fund (dădeau cu toată forța, fie siguri doare) de parcă era cel mai normal lucru. Daca atrăgeai atenția unui profesor, făcea o observație, două vinovatului și când se întorcea cu spatele se întâmpla iar. Noi, fetele, am învățat ne apăram. Împărțeam picioare și pumni în stânga și în dreapta.

Acum când gândesc, parcă eram la meciuri de box, nu la școală. Aveam și doi colegi mai slăbuți la învățătură. Stăteau mereu în ultima bancă și se masturbau în oră. Profesorii nu vedeau sau se făceau că nu văd. Noi eram prea rușinați zicem ceva.

În clasa a 8-a a mai apărut o fată în clasa cu mine. Ea se machia, se pensa, avea haine mai bune. Eu eram simplă. Și de aici au început, ea și cu încă o fată mai mică, își bată joc de mine și îmi atragă atenția port aceleași haine și nu pensez. Dar asta eram eu, părinții nu își permiteau mai mult. Nu vreau îi judec, știu făceau atât cât puteau pentru mine și fratele meu mai mare.

Apoi începusem am menstruație. La scoală aveam WC-uri turcești, de multe ori nu aveam apă  tragem după noi. Într-o pauză, ne-a chemat o profesoară pe toate fetele și a început ne întrebe care suntem la menstruație a fost ea la baie și era sânge. Bineînțeles eu eram, și a trebuit recunosc de față cu toate fetele. Mi s-a făcut rușine și în secunda 2 toată școala știa eu am menstruație. Un coleg a început își bată joc de mine, parca am scutec, parcă mi-am băgat o punga de vată în pantaloni și alte lucruri de genul.

Aveam 14 ani, nu știam cum reacționez. Abia am așteptat termin clasa a 8-a și plec de acolo. Nu mi-a părut rău. Dar m-a afectat. Am reușit termin o facultate, un master și tot am probleme cu încrederea în mine. Sunt retrasă, timidă și nu am curaj. Nu port rochii, nu machiez, nu port pantaloni scurți și dacă nu ar trebui port tricouri vara, cred purta bluze pe gât tot timpul.

Dacă ai citit până aici, îți mulțumesc și îți doresc numai bine!

5 Comments

  1. Cris

    Te imbratisez! Am trecut si eu pe acolo. Aveam 10 ani si un corp de 14 cand mi-a venit menstruatia la inceputul clasei a4a. Aveam solduri, aveam sani si niciunul din mecanismele de a ma descurca. Mama nu a discutat niciodata cu mine despre asta. Cand mi-a venit menstruatia, discutia a mers de genul: e ok, stai linistita, e normal. The end. Si descurca-te copila cu lumea in care ai intrat mult prea repede si brusc. Tot la sat am facut scoala pana in clasa a8a. Aceleasi conditii ca la tine. Aproape aceeasi situatie materiala. Aceeasi poveste cu hainele si pensatul si machiatul. Eu eram, cred, singura de varsta mea cu menstruatie si mai ales, cu sani. Si daca a4a si a5a au fost relativ ok, din clasa a6a a inceput distractia. Am inceput sa merg cocosata sa imi ascund sanii, umblam in haine largi, imi era groaza de orice insema contact uman, pe fondul unor experiente pe care inca incerc sa le procesez in legatura cu un ‘prieten’ al parintilor. Mergeam in dunga pe coridor, sa nu ma lovesc accidental de altii.

    Pipaielile au fost la minim, e drept, pentru ca pe o parte era reputatia mea de ‘pocaita’, pe cealalta era sarcasmul si ocazionalele ciupituri de ceafa ale celor care indrazneau prea mult. In clasa a8a, cand hormonal baietii atinsesera apogeul, dar si restul fetelor m-au ajuns din urma si au inceput sa protesteze, am avut noroc cu un diriginte, barbat tanar, vreo 30 de ani la vremea aia, care a fost dispus sa ne asculte si periodic baga baietii in ‘sedinta’, asa ca intre baieti. A ajutat enorm.

    Dar, si acum la 28 de ani, inca trag dupa perioada aia. Nu ca la inceput, cand aveam stima de sine la pamant si puteam foarte bine sa fiu una cu peretele, atat de invizibila ma faceam pentru a nu atrage atentia neplacuta a celor care pareau ca nu vad dincolo de sanii si soldurile mele. Inte timp am indreptat cocoasa, am inceput sa port haine mai potrivite corpului meu decat ‘sacii’ de atunci, lucrez zilnic cu mine sa nu fug de oameni si de priviri. Eu sunt o fire extroverta genetic. Dar experientele pe care nu am stiut cum sa le gestionez atunci si pentru ca nu am primit ajutorul necesar, m-au ‘aranjat’.

    Ce pot sa iti spun…poti incepe cu pasi marunti sa iti recapeti increderea. In primul rand, pleaca de la gandul ca nu esti tu, sunt ei! Reactia lor nu este sub nicio forma vina sau responsabilitatea ta. Deloc. Apoi nu trebuie sa iesi din zona de confort asa…cu capul inainte. Incepe marunt. Indreapta spatele. Apoi ridica barbia. Pieptul inainte. Schimba frizura. Permite-ti sa porti haine nu neaparat varful trendurilor vestimentare dar mai aproape de ce ti se potriveste, chiar si o marime mai mare la inceput. Baby steps. Incet, dar sigur. Nici Roma nu a fost construita intr-o zi. Dar priveste-o acum!

    Nu-i lasa sa aiba atata putere asupra ta. Fa-o pentru tine. Meriti mai mult decat a fi umbra a ceea ce poti fi cu adevarat. Eu o sa fiu pe margine, in coltul tau, tinandu-ti pumnii! Bafta!

  2. Mira2

    Groaznic. Nici nu ştii cine e de vină pentru situaţie. Părinţii copiilor – agresori sunt de vină pentru lipsa de educaţie a copiilor, dar şi părinţii, la rândul lor au fost crescuţi în acelaşi stil. E un cerc vicios. Iar referitor la profesoara ce care povesteşte, să fi fost eu în locul părinţilor autoarei scrisorii, făcem scandal în primul rând la directorul şcoalii şi apoi hârtie „mai sus”. Este de datoria părinţilor să îşi protejeze copiii de aşa ceva.

  3. Gimnaziul a fost cea mai nasoala perioada scolara pentru mai multi, probabil pentru ca explozia hormonala ii face pe multi sa o ia razna. Bullying, mizerii primite din partea tuturor (de la profesori la elevi), „memelit” si alte chestii de genul asta. Imi amintesc cu scarba de anii aia, de cum pipaiau baietii tot ce prindeau, ce batjocura era. Si acum sunt la casele lor, tati de fete multi. Oare le-a intrat ceva in cap sau si in familie sunt la fel de nestapaniti?

    • Dan

      Mă gândesc dacă nu cumva situația s-a degradat în ultimii ani față de ce am trăit noi în anii ’90 sau față de ce se întâmpla în perioada de tristă amintire. Cam după 2000 s-a trecut la o politică de tip „niciun copil lăsat în urmă”, cu măsuri uneori agresive care să limiteze repetenția și abandonul școlar, împreună cu politici de integrare a copiilor „cu probleme” care altfel ar fi mers poate la școli speciale. Mă gândesc că unii copii care altfel ar fi abandonat școala din clasa a 4-a și ar fi fost puși de părinți la muncă la animale sau chiar să vândă în piață, acum stau până într-a 8-a. Ce mi-e teamă e că unii dintre acești copii cauzează mai multe probleme decât vrea ministerul să rezolve.

  4. Elvira 7

    Fiecare ne vedem experientele diferit. Acelasi ambiant, aceiasi scoala, acelasi sex, situatie materiala si mai ales aceiasi parinti, putem sa-i vedem diferit. Putem sa radem de o situatie din trecut sau putem sa o vedem ca pe o tragedie care ne-a marcat viata. ( nu ma refer la greseli fragrante din partea adultior)
    Ne dam cu parerea si-i consideram pe profesori sau parinti vinovati de cate o situatie si vrem sa fim diferiti ca sa fie bine. Mai ales bine copiilor nostri. Copiii nostri vor avea motivele lor sa fie nemultumiti de noi, de profesori, de menstruatie, de invataturi, de colegi si iubiri, de bani, de sfaturi, de ambiant. Spun asta nu sa nu invatam din experientele altora si sa facem tot ce putem sa fim cea mai buna varianta a noastra relationat la copiii nostri si ai altora, dar vreau sa atentionez ca vor fi altii care vor plange de mila copiilor nostri si ne vor judeca pe noi pentru tristetile si experientele lor. Vreau sa va incurajez si pe voi, si pe mine, sa invatam din experientele altora dar sa judecam mai putin. Odata ajunsi maturi, este si responsabilitatea noastra sa incercam sa ne vindem de rani (unele percepute de noi asa, de exemplu pentru mine haine saracacioase nu-s rani, pentru altul, sunt) si sa-i ajutam si pe cei ce au fost adulti cand noi eram copii, sa faca la fel. Nu au fost nici ei superoameni, si poate nu au avut nici posibilitatile noastre de informare sa perceapa fenomenele din jurul lor. De cele mai multe ori, acum, parintii nostri au nevoie de dragoste, intelegere si incurajare din partea noastra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *