În continuare primesc scrisori de la cititoare care vor să-și spună povestea în seria #AdolescentînRomânia. Le ofer acest spațiu cu promisiunea că va fi unul sigur, de înțelegere și sprijin, fără judecată. E o mărturie pe care autoarea sigur nu a făcut-o ușor, care cred că ne poate ajuta să ne uităm la noi cu mai multă blândețe, iar la copiii noștri cu mai mult curaj. Ei trebuie să știe de mică că nimeni nu are voie să îi atingă, că nu e vina lor dacă asta se întâmplă, că a spune NU este un drept, nu o rușine.
Am 28 de ani , doi copii și încă nu mă pot bucura de sex cu adevărat.
Am început să mă dezvolt destul de repede, mi-a venit menstruația la 11 ani și nu pot uita niciodată stânjeneala și sentimentul de rușine pe care îl aveam când la fiecare întâlnire în familie se găsea unchiul sau un verișor mai mare să facă comentarii asupra sânilor mei : “Ooo, dar parcă văd niște prune sub tricou!!! Cine-i fată mare?”
Wtf!
Într-o notă amuzantă m-aș întoarce în timp și aș da și eu replică : “Ooo dar ce umflătură avem în pantaloni, cine are penis mare??” ?
Mi-a plăcut mereu să-mi închipui cum aș da replica, dar nu-mi amintesc să o fi dat vreodată, pentru că am fost crescută să cred că sunt doar un copil și nu știu nimic, adulții trebuie respectați și tu trebuie să-ți vezi de lungul nasului și să taci din gură.
Am fost abuzată de mai multe ori. Prima amintire este, cred, de când aveam vreo 7 ani, când unchiul meu s-a gândit să-mi facă sex oral ca să văd ce bine e și pe urmă să-i fac și eu lui! Amintirea e atât de traumatizantă încât am blocat mare parte din ea, însă știu că am stat înghețată și când s-a dezbrăcat și am văzut penisul mare și păros probabil că am plâns, pentru că nu a mai continuat. Nu am zis niciodată nimic, nimănui! Îmi era foarte rușine, sentimentul a fost multă vreme că eu am fost de vină, mă simțeam murdară.
Ce-a de-a două experiență a fost în jurul vârstei de 10 ani, când îmi petreceam vacanțele la țară la bunici, iar verișorul meu mai mare cu 10 ani mă prindea în joaca aia forțată cu gâdilatul (I fucking hate that) și uneori îmi mai băga și limba în gură – “Ia să văd eu: te ști pupa?”. De fiecare dată îi simțeam erecția pe coapsele mele.
Ce-a de-a treia experiență a fost într-o vacanță la tușa mea în Italia, aveam 17 ani. Tușa mea mă ruga în fiecare seară să-i fac masaj prietenului ei. Nu voiam ! Dar îi făceam, pentru că așa am fost educată! În mintea mea răsuna vocea mamei: “Tușa face atâtea pentru noi, ne ajută cu bani” , iar eu așa o răsplătesc? I-am făcut omului masaj în fiecare seară și să nu vă mirați că într-o noapte în care tușa era la serviciu în dormitorul meu s-a strecurat prietenul dornic, cu erecția în pantaloni…
Am înghețat sub plapumă pentru câteva momente și speram că dacă mă prefac că dorm, o să plece. I-am simțit atingerea libidinoasă pe picioare și mi-a băgat limba în gură. Atunci nu am mai rezistat și m-am ridicat nervoasă spunându-i doar “Ce faci?” În mod normal aș fi făcut o scenă dar nu mi-a permis educația! În camera alăturată se aflau fratele meu și un verișor, cum să dau ochii cu ei, cum să afle așa ceva? În mintea mea eu eram de vină, pentru că am umblat prin casă cu rochițe scurte (era vară, 40 grade) . Așa că i-am cerut o țigară și la rugămințile lui să nu spun nimănui am tăcut. Am continuat să-i fac masaj în serile ce au urmat!
La 14 ani am avut primul meu prieten, pe care l-am iubit nebunește și el pe mine la fel. Am fost împreună timp de un an și nu am făcut sex niciodată. De fiecare dată când ajungeam aproape și îmi doream, mă simțeam murdară, păcătoasă și plângeam două zile.
La 18 ani l-am cunoscut pe actualul meu soț, pe care îl iubesc enorm și cu care mi-am pierdut virginitatea după multe luni de relație. M-am mândrit ca proasta mult timp cu chestia asta! Credeam că în virginitatea mea stă tot eul meu. Ce porcărie… și cât timp a durat să mă bucur de sex nu mai zic! Încă mă vindec la acest capitol!
După ce s-a născut primul meu băiat, am făcut terapie multă și atunci am realizat cât de mult mă afectează în viață de zi cu zi toate lucrurile astea. De unele m-am vindecat și de altele încă mă vindec.
În copilărie m-am simțit proastă, neimportantă, murdară și neiubită. Cu siguranță știu acum că familia mea m-a iubit, că părinții mei au făcut cum au știut ei mai bine, că vin și ei cu propriile bagaje emoționale, că suntem toți imperfecți, că și eu o să fac greșelile mele cu proprii copii.
Nu urăsc pe nimeni și i-am iertat pe toți. Nu pot trăi cu sentimentul de ură și știu că toți cei care m-au abuzat au fost la rândul lor abuzați într-un fel sau altul. Mesajul meu pentru voi, cei care citiți acum, este să spargem cercul asta vicios în care ne învârtim! Să privim spre noi mai mult, să ne respectăm copiii noștri și ai altora, să-i învățăm pe copiii noștri limitele și cum să pună STOP! Să-i ascultăm și să le respectăm dorințele chiar dacă nu suntem de acord cu ei!
Un articol despre cum ne învățăm copiii să își apere corpul și limitele găsiți aici.
sper ca acum stii ca nu erai decat un copil inocent, lipsit de aparare, lasat prada de parinti altor adulti bolnavi de o boala scarboasa, perversitatea. oricare dintre animalele astea mai traieste, trebuie confruntat. numai asta te va elibera si te va vindeca definitiv. cautat, haituit si demascat in fata familiei, copiilor si nepotilor lor. da, copiii merita sa stie ce animale sunt rudele lor, desi nu ni le alegem. curaj, nicio terapie nu te va vindeca mai mult decat confruntarea.
Această marturie e diferita de cele anterioare, pentru ca autoarea i-a iertat pe toti! Mare si greu lucru.
Întotdeauna m-am întrebat, citind diverse marturii si din propria experienta, de ce mamele nu se gândesc mai bine înainte de a trimite fetita sa ducă mâncare la unchiul singur, sau de a lasa fetita singura cu un verisor. Aceste lucruri se perpetuează de la o generație la alta, cum e posibil sa nu știe, sa nu isi imagineze ce se va întâmpla. De multe ori copiii considerau ca părinții i-au trimis, deci ce urma poate face parte din scenariu…
Totuși,ma mira cum se nu stiau mamele sa isi ocrotească fetitele (si baieteii). O mama cat de cat trecuta prin viață, chiar nu stiau ce se poate întâmpla daca lasi fetita singura cu verisorul adolescent?
Am asistat o data la o situație iesita din comun. Aveam 18 ani si am mers cu taică-meu intr-un sat la un tâmplar care ne lucra nu-mai-stiu-ce. Fiind frig si trebuind sa aștept ceva timp, am fost invitata in casa la familia respectiva, care avea si alti invitați la masă. Era prânzul. Familia gazda avea o fetita de vreo 3 ani care era doar cu o bluzita pe ea, deci fara chiloței, fara nimic de la brau in jos. Ea, saraca, se purta ca un copil nevinovat ce era, dar barbatii adultii nu-si luau ochii de la ea.. Eu nu eram trecuta prin viață, nici nu prea aveam contact cu copii asa mici, eram destul de inocenta pt vârsta mea dar am sesizat imediat perversitatea acelora. Ma uitam la mama fetitei si nu înțelegeam. Am simțit ca mi se face rau si am ieșit.
Deci ce le împiedică pe mame sa – i pună la punct pe unchii care ‘glumesc’ ca fetitei i se vad „prunele”??
In zilele noastre ne-am mai trezit, totuși.
Totusi, as vrea sa intervin putin pe acest comentariu si sa spun ca si eu am avut 2 verisori adolescenti care nu m-ar fi atins niciodata intr-un mod nepotrivit. Mi-am petrecut timpul si cu ei si cu finul unchilor mei, cu care practic am crescut, dar niciodata nu am fost pusa intr-o situatie nici macar stanjenitoare, nu mai zic de abuz sexual. Chiar si acum toti 3 ma trateaza cu atata grija, fiind cea mai mica din familie si ar face orice pentru mine. Familia noastra pot spune ca a fost privilegiata datorita bunicilor mei, ambii invatatori, care au creat o atmosfera foarte frumoasa, linistita si plina de respect.
Si nu as vrea sa trageti concluzii ca mi-am reprimat amintirile. Ce vreau sa spun este ca nu in toate familiile in care exista baieti adolescenti si fete mai mici decat ei, se petrec abuzuri. As vrea sa cred ca acestea sunt exceptii nefericite, dar nu o regula.
Ce schimb straniu de comentarii, mai ales partea cu să nu credeți că mi-am reprimat amintirile. Oamenii au ajuns să se îndoiască de normalitatea trăită, de parcă aia e anormala…
Părinții mei au avut amândoi doar surori (foarte multe, fiecare) și am crescut înconjurată de unchi (și încă prin alianță). M-am jucat cu ei, am fost dusă în parc de ei, la școală, la drăgaică, am stat singură cu ei in casele lor.. îmi amintesc inclusiv cum unul dintre ei mi-a arătat cum să deschid un tub de cremă depilatoare pentru că tocmai apăruseră tuburile acelea negaurite pe care trebuia să le gauresestj tu cu tamburusul din capac.. bunici și unchi au trăit cu noi pe finalul vieții, și mama i-a îngrijit, și nimeni nu m-a abuzat în nici un fel. Pentru că, deși situațiile ca cele din poveste sunt terifiante și nu am cuvinte sa exprim tristețea că așa ceva există, iar persoanele care au făcut așa ceva chiar merită băgate la închisoare sau in spitalul de nebuni, ele sunt excepții și anormalități.
Normalitatea este când unchii și frații mai mari și verișorii sunt oameni normali, pe care te poți baza (sau nu te poți baza, dar nu pentru că îți abuzează copiii!!!). Este incredibil să citești un comentariu întrebător de ce, de ce mamele își lasă copiii cu rude bărbați și alt comentariu încercând să explice că nu a reprimat amintiri dar exista și EXCEPȚII, rudele normale.
Este bine, probabil, să se facă publice asemenea istorisiri, ca cei care au trecut prin ceva similar sa se simtă mai puțin singuri. Dar cel mai util este ca aceste lucruri să se discute la terapie, in spațiul public ajung parca sa creeze o isterie de parcă asta e normalitatea.
Sa fin onești, nu e. Acestea sunt doar excepții, abominabile.
Partea cu crema depilatoare am menționat-o pentru că după ce am copilărit în preajma lor, am devenit adolescentă in preajma lor. Fără probleme amândouă etapele.
Nici nu știu dacă are rost sa răspund.
Ideea e ca mamele ar trebui sa fie vigilente cu cine isi lasa copiii. Nu? Nu vorbesc de persoane cunoscute, cărora le cunoști preocupările si obiceiurile, la care ai fost acasa, ci de verișori pe care ii vezi preocupati de astfel de lucruri, de bărbați care isi cumpara Click, sau de rude mai puțin cunoscute, de prieteni la care te duci in vizita sau vin in vizita prima oare cu copiii etc.
Da, Morera, am tinut sa mentionez partea cu reprimatul amintirilor pentru ca se poate intampla ca, cineva care generalizeaza, sa ma combata si sa spuna ca de fapt eu neg sau nu vreau sa imi amintesc ca am fost abuzata.
Dar realitatea este ca nu toate fetele au fost abuzate in copilarie de tati, tati vitregi, verisori, unchi etc. Exista cele mai multe familii normale si aceste exceptii nefericite.
Am vrut sa intervin pe comentariul despre mamele care nu ar trebui sa lase fetele sa se vada singure cu verisorii sau cu unchii, pentru ca sunt in pericol de a fi abuzate, ca sa semnalez ca nu asta e normalitatea. Intr-adevar, e nevoie de comunicare intre mame si fete, ca fetele sa se simta incurajate sa vorbeasca in cazul in care s-a intamplat cu adevarat ceva. Dar nu as merge pana la a taia socializarea cu rudele apropiate, just in case, ca alte fete au fost abuzate de unchi si verisori. E ca si cum ai spune unei mame divortate sa nu se mai recasatoreasca, ca sigur sotul ei ii va abuza fiica.
Pai unchiul singur la care faci referire în comentariu e văzut pentru prima oară de mama?
Sigur că trebuie să fie vigilente cu cine își lasă copiii, dar sa nu pornim totuși de la premiza că rudele ne sunt psihopate.
Da, Ioana (Ioana simplă), am înțeles pozitia ta, care e si a mea, in fond.
Nici mie nu îmi plac generalizările și am simțit comentariul tău lângă celălalt …de parcă în loc să fie despre normalitate, părea despre excepția oamenilor care nu abuzează
si eu impartasesc ideile din acest comentariu. bineinteles ca majoritatea fratilor, unchilor, vecinilor sunt oameni normali care nu ar agresa un copil. dar exista si exceptii. statisticile in tara in care traiesc spun ca unul din 10 copii a fost abuzat de un membru al familiei sau o cunostinta!!! mi se pare halucinant. si totusi se intampla, se poate intampla oricui. asa ca nu strica sa fim atenti la anturaj. mi se pare esential sa vorbim copilului despre intimitate, despre dreptul sau de a spune « nu », sa cultivam o comunicare deplina cu el.
Povestea ta, e povestea mea si probabil povestea multor copii, fete si baieti deopotriva. (fiecare cu nuantele ei, cu incarcatura ei fizica, psihica si emotionala)
Nu e vina noastra ca am trecut prin experiente abuzive si nici a parintilor nostri.(sunt intradevar cazuri in care parintii sunt responsabili in mod direct, insa nu discut despre acele cazuri).
Nesansa noastra consta in lipsa de informatie a vremurilor in care au crescut atat parintii nostri, cat si noi.
Singurul lucru care cred ca nu s-a intamplat in cazul parintilor nostri e ca acestia sa fi suferit un abuz in copilarie. Cred ca daca ei ar fi trecut printr-un abuz fizic sau emotional ar fi incercat sa fie atenti ca si copiii lor sa nu treaca prin experiente similare. (e doar un gand intuitiv si mi-ar placea sa fie asa).
Zic acest lucru fiindca eu in urma situatiei nepotrivite prin care am trecut, desi in mare parte am reusit sa integrez singura evenimentele, pot spune ca ma regasesc in situatia in care copiii mei pot ajunge sa experimenteze aceeasi situatie petrecuta in copilaria mea, iar acest lucru genereaza o mare angoasa in mine.
Inca prefer sa lucrez eu cu mine, sa constientizez prin filtrul propriei mele gandiri si propriilor emotii situatia prin care am trecut, iar in urma terapiei in care stiu ca o sa ma implic la un moment dat, sa integrez si sa vindec total aceasta experienta.
Prefer sa o numesc situatie nepotrivita si nu neaparat un abuz, fiindca inca nu am reusit sa fixez cadrul acelei intamplari. Inca nu reusesc sa inteleg cum de in copilarie am ajuns sa experimentez atingeri ale fratelui meu mai mare, atingeri in zona intima, fara a se continua in vreun fel cu o penetrare.
Acesta situatie a avut doua episoade, in perioade diferite de timp. Prima oara am fost surprinsa de ceea ce faceam si am experimentat un sentiment de noutate, de excitare. Nu am inteles nici pana acum de ce si cum am ajuns in acea ipostaza. (probabil ca e blocata amintirea).
Al doilea episod a fost in aceeasi conjuctura, tot atingerea penisului in zona vulvei, insa desi nu a fost vorba de ceva diferit fata de prima experienta, in speta de penetrare, ca nu s-a ajuns in acel punct, pot spune ca am reactionat foarte diferit de prima oara, am inceput sa plang si acela a reprezentat un semnal pentru mine, cat si pentru el, cred, ca situatia in care ne regasim nu era ok. Banuiesc ca a fost ceva pur instinctual, un mecanism de aparare.
Multi ani am incercat sa ascund in adancuri acesta amintire care genera multa rusine in mine si un mare sentiment de neputiinta ca urmare a faptului ca nu intelegeam cum de am ajuns intr-o asemenea ipostaza.
Inca cred sau creierul meu incearca sa faca fata traumei, ca cele 2 episoade au facut parte din descoperirea propriei sexualitati si ca a fost o conjunctura a copilariei (cred ca aveam 8, 9 ani eu, iar fratele meu era cu 2 ani mai mare) si o neglijenta din partea parintilor ca nu au avut grija de a ne vorbi din timp despre protejarea partilor intime in raport cu ceilalti membri ai familiei, cu persoanele apropiate sau necunoscute.
In prezent fiind mama de baiat mai mare si fata mai mica, coincidenta face ca diferenta de varsta e tot de doi ani, traiesc un sentiment de frica ca acestia sa nu ajunga in ipostaze in care eu am experimentat o situatie nepotrivita, care a generat rusine pentru multi ani in inima mea.
Cu siguranta pana vor creste mai mari (baiatul are 2 ani si 2 luni, iar fetita o sa se nasca peste o luna, doua) eu voi gasi resursele sa vindec de tot acesta experienta si sa gasesc metoda cea mai buna prin care imi pot invata copiii sa nu ajunga in astfel de ipostaze sau in altele de genul celor care ar putea constitui un abuz de orice fel.
In incheiere vreau sa iti spun ca apreciez mult faptul ca ti-ai deschis inima sa impartasesti gandurile si ranile tale cu noi si sper ca experienta mea sa te faca sa nu te simti singura in acest cerc al situatiilor pe care nu le-am creat noi, ci doar am fost puse conjunctural sa le traim. Probabil acest lucru s-a intamplat cu un motiv, iar eu aleg sa cred ca s-a intamplat ca sa ne putem evita ca ai nostri copiii sa treaca prin asa ceva.
Multa putere si grija fata de tine iti doresc, ca sa poti vindeca tot ceea ce simti ca mai de vindecat. E pacat ca aceste traume sa umbreasca relatia ta cu tine in ceea ce priveste feminitatea ta, asteptarile, dorintele tale vis-a-vis de explorarea si exprimarea propriei sexualitati, precum si intimitatea fizica, emotionala si sexuala pe care o ai cu sotul tau.
P.S Imbratisez cu mare caldura copilul tau interior care a fost ranit cu mult timp in urma.
Te pup, femeie frumoasa! Meriti tot ceea ce e mai bun si e doar o chestiune de timp pana sa ajungi de tot la tine!
Azi am vorbit cu mama la telefon, ea in Romania, eu in alta tara plecata de cativa ani. Dintr-una-ntr-alta si a adus aminte de perioada bac-ului si a admiterii la facultate si pentru prima oara in peste 2 decenii am auzit cuvintele: nu te-am sustinut, recunosc, nu te-am sustinut deloc. Desi ma bucur ca a avut curajul sa recunoasca, doare pentru ca nici macar nu isi cere scuze, iar daca insist… imediat incepe sa se smiorcaie si imi spune sa nu o mai cert. Nici nu stiu daca este egoism…
Ioana Servus,
Inteleg ce simti legat de parinti atunci cand spun sa nu mai fie certati. Am primit si eu acelasi raspuns: „nu ma mai certa!” Si „ia-ne asa cum suntem!”. Demult nu mai astept scuze. La inceput credeam ca scuzele vor ajuta sa ma vindec. Acum faprul ca pot sa spun ceea ce am simtit si simt este de ajuns. Pt ei este f greu sa admita si sa isi ceara iertare pt ca sincer eu nu cred ca ei realizeaza sau vor sa recunoasca fata de ei insisi ca au gresit…si „ei lasa ca nu a fost chiar asa aiurea precum iti amintesti tu copile ajuns la maturitate!” Daca ar fi intr-adevar sinceri fu ei insisi ar vedea ca au lasat traume sa se intample si cred ca vina arcfi prea mare sa o poata duce mental…asa ca daca negam si minimalizam, parca nu sunt atat de vinovati. F trist!
Cum adaugase cineva mai sus…da, confruntarea ajuta la vindecare…insa probabil unii nici nu vor intelege „de ce te iei de ei asa din senin!” si/sau iti vor invalida simtamintele incercand sa acopere urateniile facute. Eu sunt 100% pt confruntare insa…nu mai astept nimuc de multa vreme…si nu, nu ii pot ierta desi am incercat…pt copilul din mine si pt toti cainii abuzati tinuti in curtea aia…nu ii pot ierta. Am incercat de ceva ori sa am o relatie decenta…dar inca o data, nu ii pot ierta deci am ales intr-un final sa ma retrag pt ca altfel as fi in aceasta relatie falsa. Cel msi mult sunt amarata ca mama ales sa ne tina intr-un mediu abuziv si nu neaparat pe agresorul direct. Inteleg ca pe vremea aceea era f greu sa pleci asa cum inteleg si acum ca e f greu (dar nu imposobil) daca nu ai independenta financiara…ar nu m-ar fi lasat suflerul sa imi cresc copiii intr-o asemenea curte.
Fiecare face cum crede legat de trecut…dar anumite lucruri nu pot cuprinde iertare.
Va imbratisez suflete bune!
cred ca acele cuvinte au fost felui ei de a-si cere scuze
Eu sunt de acord cu « Alta Ioana ». Ca mama de fetita, sunt extra vigilenta cand e vorba de copilul meu. Nu am rude sau prieteni pe care sa-i banuiesc de intentii necurate, dar voi evita pe viitor (acum e prea mica si nu e cazul sa fie fara mine sau tatal ei) sa o las singura cu barbati sau baieti pana nu intelege cum sta treaba si invata sa se apere singurica. Eu nu am fost abuzata, dar am ajuns in suficiente situatii dubioase, pentru ca parintii mei nu au discutat cu mine si nu m-au pregatit. Iar legat de fetita mea, sa va dau un exemplu: acum cateva luni eram la nasii nostri – cei mai buni prieteni, oameni educati, in care am maxima incredere, care au un baietel de 2 ani (fetita mea avea 9 luni la vremea respectiva). Micutii se jucau unul langa altul, noi eram prezenti, cand o aud pe prietena mea, mamica baietelului, spunandu-i: hai mami, pup-o. Pup-o pe burtica. Unde vrei sa o pupi? Pup-o pe fundulet. Si eu si sotul meu ne-am uitat socati unul la altul (si el nu e asa paranoic ca mine). Ok, joc joc, ce frumos ca se pupa copii, dar ce invata baiatul cand ii spui sa pupe o fetita pe fundulet fara sa-i ceara voie? Inca nu am abordat acest subiect cu prietena mea, pentru ca in perioada asta ne vedem oricum foarte rar si nu am vrut sa stric atmosfera. Insa pe viitor cu siguranta le voi atrage atentia.