Mami, ce fac când alți copii râd de mine sau se poartă urât?

E greu să ne vedem copiii triști din cauza răutăților altora, e greu să-i lăsăm să vadă cu sufletul lor că lumea nu e toată numai bună și frumoasă, cum încercăm noi să fim pentru ei. E greu, dar e necesar. Nu le putem digera noi emoțiile, nu-i putem feri de viața însăși. Îi putem însă ajuta să înțeleagă cum funcționează oamenii, să știe bine cine sunt ei și cum să reacționeze când altă persoană, mică sau mare, încearcă să se simtă mai bine făcând rău.

M-am gândit să vă las aici un fragment din Caietul, romanul ilustrat pentru copii de peste 7 ani. Mura e o fetiță mai degrabă introvertă, foarte isteață și curioasă, care începe să scrie întrebări delicate în Caietul ei. Curând, cineva începe să îi răspundă, iar ei îi place mult acest joc misterios, mai ales că mesajele Dătătorului de răspunsuri o ajută să se simtă mai bine cu ea (și au rime caraghioase).

Image

Iată ce răspunde el (sau ea, nu știm cine scrie acolo, dar există indicii în carte care ne arată cam cine-ar putea fi) la întrebarea Murei:

Ce să fac când cineva râde de mine sau încearcă să mă rănească?

Image


Frumoasă Mura,
Prețioasă și puternică precum armura,
Se va întâmpla în viață să-ți iasă în cale oameni care vor face glume pe seama ta, sau vor dori să te atingă împotriva voinței tale, să-ți spună răutăți în față sau pe la spate.
Tuturor ni se întâmplă asta.
Lui Vasile nu, că el e pește. Dar nouă, oamenilor, da, tuturor.
Cei care fac asta sunt nesiguri, se simt lipsiți de putere și vor s-o capete râzând de cei pe care-i văd mai buni, mai prețioși, mai iubiți, mai frumoși, făcând sau spunând răutăți despre ei. Ca să le fure din putere, din lumină. Niște hoți, asta sunt!
Ce facem noi cu hoții aceștia? Nu-i lăsăm să ne facă victimele lor! Nu-i lăsăm să bage mâna-n buzunarul inimii noastre, să ne ia bucuria de
a trăi. Pe cei care râd îi tratăm fie cu spatele, fie cu râs înapoi. Pe cei care ne ating împotriva voinței noastre îi tratăm cu o privire hotărâtă și un „Ia mâna de mine, altfel urlu de-or să-ți cadă timpanele pe jos!“.
Pe cei care spun răutăți despre noi îi lăsăm să vorbească până se plictisesc, pentru că ce spun ei nu e despre noi, ci despre singurătatea lor.
Stai departe de astfel de hoți de bucurie. E plină lumea de oameni care știu să se poarte frumos, caută unul, doi, trei și stai aproape de ei.
Te salut cu mare drag,
și mă duc în pădure să rag!
(Am glumit, nu mă duc, doar mi-a plăcut rima asta.)
Dedesubt e un desen caraghios cu un leu și o maimuță care încearcă să-i fure leului coama, dar nu poate, pentru că leul o ține la distanță, priponind-o de coadă.

Îmi place de tine, Dătătorule de răspunsuri, că ții cu mine! se mai gândește Mura înainte să se repeadă în sufragerie, unde bunica Mica se uită la un serial.

Image

Ilustrațiile sunt realizate de Miruna Pancu.

PS: Volumul doi e în lucru, se întâmplă lucruri și mai neașteptate în el!

PS2: Un Caiet asemănător doar pentru băieți voi scrie, probabil, când va ajunge și băiețelul nostru la etapa întrebărilor, acum încă mai copilărește, iar eu nu știu a scrie decât ce trăiesc. Dar până atunci, le puteți oferi și băieților care cresc romanul Caietul, se vor regăsi cu siguranță în multe dintre întrebările Murei, iar capitolul despre menstruație îi va ajuta să înțeleagă, să respecte și să nu ia în bătaie de joc acest proces fiziologic feminin atât de special și de prețios.

PS3: Traducerea în engleză a Caietului, realizată de Della Marcus (o femeie extraordinară din USA), va fi gata curând, iar Caietul va putea fi găsit astfel și pe Amazon (în engleză, print on demand).

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

13 comentarii

  1. Buna Printeso,

    Ceea ce spui tu e foarte adevarat si foarte frumos scris, insa nu mi se pare foarte concret. E , evident doar un extras din cartea ta, si astept sa citesc restul ,dar as vrea sa subliniez , ca faptul de a-ii spune unui copil ce este hartuit la scoala sa se faca ca nu aude nu e cea mai buna solutie( chiar daca are un comportament indiferent, acel copil e martor al cuvintelor urate, si acele cuvinte au puterea lor si il ating ,il ranesc, au un impact emotional important). si de cele mai multe ori agresorul continua pana gaseste punctul sensibil, tirgger.
    Cel mai interesant ar fii o abordare in care copilul nu mai este o victima si inceteaza sa creada ca nu poate avea un impact asupra agresorilor. Asta nu implica violenta ci o atitudine ce descurajeaza agresorul.
    Te invit daca vrei , sa citesti cartea lui Emmanuelle PIQUET ” Ne te laisse pas faire” ce abordeaza acest subiect dintr-o perspectiva foarte interesanta. Are si conferinte TED pe acest subiect.

    • Foarte buna observatia. Iar cei care hartuiesc vor gasi intotdeauna un punct sensibil, un trigger, in cele din urma, pentru ca, in pofida a ce scrie in carte („râzând de cei pe care-i văd mai buni, mai prețioși, mai iubiți, mai frumoși”), copiii hartuiti sunt de cele mai multe ori copii care au deja un dezavantaj in viata (fie sunt din familii cu posibilitati financiare mici, deci nu reusesc sa tina pasul cu hainele/telefoanele/pachetele colegilor, prilej de mistouri pentru unii, fie provin din familii dezbinate/cu probleme, ceea ce ii face mai instabili emotional si cu un sistem de sustinere slab din partea familiei, fie au un defect fizic/un handicap etc), adica sunt copii vulnerabili, un copil care primeste sustinere, care este invatat sa aiba incredere in familie si in el, va sti sa iasa repede din aceasta situatie, sa ceara ajutor adultilor. Si eu as insista pe problemele pe care le au cei care hartuiesc (caci este bine sa inteleaga motivele pentru care o fac, ca problema e la ei, nu la victime) si pe modalitatile prin care ii pot face pe acestia sa inceteze, si n-as zice ca o solutie e sa-i ignore (posibil ca acestia sa insiste sau sa-si gaseasca alte victime), ci sa ia atitudine in fata lor, cu ajutorul adultilor din jur, desigur. Cand vine vorba de copii care hartuiesc, toti ar trebui sa contribuim la descurajarea acestora, reactionand imediat la comportamentele/comentariile nepotrivite.

    • Ai putea spune, pe scurt, ce abordare are Emanuelle Piquet in aceasta privinta?
      Nu mi-e la indemana sa citesc o carte in limba franceza.
      Multumesc!

    • Nu am citit nici eu cartea pe care a recomandat-o Claudia, dar poti urmari acest video (sunt si altele asemanatoare pe Youtube), are si subtitrare in limba engleza: „Mieux armer les enfants contre le harcèlement scolaire: Emmanuelle Piquet at TEDxParis”
      Pe scurt, copiii sunt hartuiti pentru ca au comportament de victime (sunt vulnerabili si se vede) si adultii ar trebui sa intervina pentru a-i invata cum sa lupte singuri impotriva hartuirii (nu e vorba de violenta, nici de a ii ignora pe cei care ii ataca, ci de a le da incredere in ei si a-i invata sa raspunda, vezi exemple foarte bune in video).

    • Buna Maria,
      In cartea respectiva autoarea , care e psihoterapeut și s deschis centre de formare anti-Hărțuire in toată Franța, ajuta copii de orice vârsta sa găsească atitudinea și fraza perfecta pentru a combate agresorul. Ideea de baza e ca persoana hărțuită sa capete încredere in ea , sa își dea seama ca ceea ce face și zice poate schimba lucrurile , ca sta in puterea ei . De câte ori in părinte intervine sau un profesor , nu numai ca acelui copil ii se aduce aminte ca e o victima și deci nu poate sa facă nimic decât sa suporte sau sa ignore, ceea ce nu descurajează agresorul , din contra .
      Sfatul de a ignora pe celălalt e un sfat destul de des dat de părinți , dar nu trebuie uitat faptul ca acel copil e singur in momentele acelea, și aude totul , cuvintele nu sint fără impact , din contra se lipesc de suflet și rănesc .
      Fiecare situație , e evident diferită , de exemplu , unei fetițe de 7 ani ce era hărțuită de o alta ce ii spunea mereu ca e urâta , Emmanuelle Piquet a sfătuit-o sa ii răspundă ca ea e urâta pe dinăuntru , ca ori de câte ori deschide gura, miroase urat . Unui băiat de vreo 12 ani , obez , de care colegii își băteau joc și au creat un grup Facebook in acest scop, ii s-a sugerat sa devină președintele acelui grup și sa inunde cu replici pe toți cei ce postează ceva despre el . A funcționat , grupul a fost abandonat și tânărul nu a mai fost ținta lor.

    • Va multumesc!
      Am urmarit aseara filmuletul „Mieux armer les enfants contre le harcèlement scolaire: Emmanuelle Piquet at TEDxParis” la care a facut referire Alina M si mi-a placut tare mult, a fost revelator.
      Am inteles abordarea, acum trebuie doar sa fii destul de inspirat ca parinte sa stii exact ce anume sa-l sfatuiesti pe copil asa incat el sa poata stinge singur conflictul si sa se apere intr-un mod corect si onest care sa-l faca pe agresor sa ajunga sa-l respecte.
      „[…] de exemplu , unei fetițe de 7 ani ce era hărțuită de o alta ce ii spunea mereu ca e urâta , Emmanuelle Piquet a sfătuit-o sa ii răspundă ca ea e urâta pe dinăuntru , ca ori de câte ori deschide gura, miroase urat” – aici nu prea sunt de acord, fetita care e agresata ar actiona la fel de urat si josnic.
      Dar exemplele din filmulet mi s-au parut grozave.
      Va multumesc inca o data!

  2. Acum 2 ani, în vacanta de vara, fetita mea a citit Fram, ursul polar. Doamne cât de tare a impresionat o… M a rugat sa i citesc eu ultimele pagini pt ca nu mai vedea de lacrimi. A plâns și a ascultat. A început scoala și au ajuns la Fram, ursul polar. Moment în care s a apucat de recitit cartea, inclusiv în pauzele de la scoala. 🙂 Cu aceeași emoție și cu lacrimi în ochi. La un moment dat, un coleg a observat ca are lacrimi în ochi și a început „distractia” pe seama ei. „Ahahaha, D. plangacioasa! Ahahaha, uita te la ea, plânge pt un urs! Ahahahaha, sa vina mămică sa te ia în brate!” Și tot asa…
    Mi s a strâns sufletul când mi a povestit, am încercat sa rămân calma și am întrebat o ea ce i a spus colegului. „Nu i am spus nimic, mami. Suferă el destul pt ca nu simte ca e iubit.”
    Atat.

    • Ce răspuns emoționant, al fetiței ?
      Și fetița mea iubește toate vietățile și vorbește și cu plantele și mă întristează uneori reacțiile altor copii care râd pentru că ea crede că și brazii au suflet ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *