Nu și fiul meu!

Mi-a trimis o cititoare un link către o postare pe care am citit-o cu mare plăcere. E despre ce le spunem fiilor noștri, ce le arătăm despre lume și cum îi însoțim să nu devină genul de bărbat care atinge o femeie fără voia ei, care îi strigă lucruri obscene pe stradă și o disprețuiește doar pentru că e femeie. I-am scris autoarei pentru a-i cere permisiunea de a traduce textul ei pentru voi. Lily Isobella este organizatoarea mai multor programe și evenimente despre prevenirea abuzului, trăiește în Australia, acesta este site-ul ei. Aici este postarea inițială. Mai jos traducerea mea. Sper sa vă fie de folos în ghidarea băieților voștri. M-aș bucura să o dați mai departe, speranța mea e să ajungă la cât mai multe mame de băieți din România. Mie mi-a deschis și mai mult ochii și mi-a oferit multe idei despre ce pot face mai mult alături de fiul meu.

Nu și fiul meu!

La evenimente, îi întreb pe părinți care sunt cele mai mari frici ale lor când e vorba despre sex și copiii lor. Fără excepție, părinții de fete sunt îngrijorați de viol și abuz sexual și cum își pot învăța fetele să se apere de ele, cum să nu devină victime. Și fără excepție nu aud cum părinții de băieți se preocupă să afle ce pot face pentru ca fiii lor să nu devină agresori sexual.

Vă spun deschis, ca mamă de băieți, aceasta e una dintre cele mai mari frici ale mele. Acolo unde e o fată agresată de partenerul ei, există un bărbat care își agresează iubita. Nimeni nu vrea să se gândească că acel bărbat e fiul lui, așa că nimeni nu vorbește despre cum ne putem ajuta băieții să nu ajungă agresori.

Dar eu vreau să vorbesc despre asta, așa că scriu aici câteva dintre lucrurile pe care le-am făcut ca mamă de băieți, pentru a încerca să cresc bărbați buni, care nu vor fi parte din această problema oribilă, dar care vor fi, sper eu, parte din rezolvarea ei.

Din fericire cunosc mulți bărbați extraordinari, care sunt parte din viața băieților mei. Aș putea scrie cărți întregi despre cât de important este să avem mentori puternici pentru băieții noștri, dar ce urmează să scriu mai jos este ceva ce pot face mamele chiar acum.

Îmbrățișați-vă băieții

Nu îi atingem suficient pe băieții noștri. Ne luptăm cu ei, dar undeva pe parcurs încetăm să ne mai bucurăm de contact fizic delicat cu ei, mai ales după ce cresc și se apropie de adolescență. Nu mă înțelegeți greșit, nu e deloc ușor să te îmbrățișezi cu un tânăr adolescent clocotind de hormoni, care-și dă ochii peste cap și e plin deja de păr, dar ei au mare nevoie de asta fix acum, în această perioadă a vieții lor. Trebuie să le arătăm bucuria, frumusețea, ușurința și eliberarea pe care le simți într-o atingere plină de iubire. Trebuie să le arătăm cum se face, ca să poată face asta mai târziu cu iubita lor.

Instituiți un cod de onoare

Toți copiii trebuie să cunoască aceste reguli, dar mai ales băieții trebuie să primească frecvent remindere că sunt, în esență, buni, capabili și demni de iubire și că sunt parte din familia voastră. Iar asta înseamnă și că trebuie să respecte niște principii. Un cod de onoare poate fi creat de voi, adulții, dar cel mai bine este să-l faceți împreună cu copiii. De exemplu, câteva fragmente din codul nostru de onoare sunt:

*Casa noastră e un loc sigur pentru oricine

*Nu ne atingem niciodată în feluri violente

*Ne jucăm de-a luptele corect, cu respect

*Nu râdem și nu rușinăm pe nimeni, onorăm greșelile

*Suntem responsabili cu ce este al nostru, cuvinte, acțiuni, corp și lucruri personale

Responsabilizați-le prietenii

Oricine intră la noi în casă, inclusiv prietenii copiilor mei, respectă acest cod. Dacă nu pot sau nu vor, este treaba mea să îi ajut să respecte codul. Nu vă temeți să criticați comportamentele neplăcute ale colegilor lor, pentru că fiii voștri vor trebui să facă asta la râdnul lor mai târziu, când va fi martorul unor situații în care alți bărbați se poartă urât. Are nevoie să ne vadă pe noi făcând asta, ca să vadă cum se face. E nevoie de implicarea martorilor dacă dorim să schimbă normele interacțiunilor între genuri.

Învățați-i cum să aibă grijă de propriile corpuri

Le arătăm fetelor cum să-și îngrijească părul, unghiile, chipul, le cumpărăm șampoane, parfumuri, loțiini, le încurajăm să se îngrijească și să se răsfețe, le sugerăm ritualuri de frumusețe, dar băieților nu le oferim nimic asemănător. Învățați-i să își îngrijească corpul, să îi ofere mâncare hrănitoare, odihnă suficientă, masaj, băi și exerciții de întindere ca yoga, de exemplu. De ce? Pentru că un bărbat care știe cum se simte un corp sănătos poate deveni un partener atent la trupul iubitei și mai puțin predispus la a căuta plăcere în alcool sau droguri. În plus, o să și miroasă bine!

Permiteți furiei lui să existe!

Toți ne înfuriem și da, e o emoție înfricoșătoare! Dar e nevoie să ne împrietenim cu furia noastră și să o trăim în feluri cât mai sigure, feluri care duc la învățare și integrare și nu la pagubele emoționale pe care le produce furia când este fragmentată și ascunsă.

E nevoie să creăm spații și feluri în care ei să-și exprime furia, pentru a onora această emoție reală și cinstită, dar și foarte valoroasă. O emoție care are și un impact pozitiv, pentru că o furie sănătoasă creează schimbare, opune rezistență la ce nu ne face bine, ne pune în mișcare. Dar e nevoie să o recunoaștem, să o lăsăm să circule prin corp și apoi să o folosim.

Să nu le mai spunem băieților să se calmeze, ci să le oferim un spațiu în care să vină cu furia lor și să o traverseze în siguranță.

Analizați presa cu ei

Televiziunea, internetul, tot ce numim media influențează mult felul în care băieții își formează opiniile despre femei.

Dezumanizarea și hiper-sexualizarea femeii sunt prezente încă în prea multe reclame, filme, seriale. Este esențial să petrecem timp serios cu ei explicându-le despre asta, pentru a-i ajuta să înțeleagă ce se întâmplă. Ajutați-i să fie curioși, să analizeze felul în care sunt prezentate sexualitatea, genurile și relațiile. Ajutați-i să devină curioși despre aspectul moral al comportamentului lor, este acest comportament aliniat cu ce crede și simte el, dar și cu codul de onoare al familiei?

Aceste aptitudini de analiză vor determina felul în care băieții noștri vor interacționa cu pornografia mai târziu.

E nevoie să creștem adulți cu gândire critică.

Arătați-le cine sunteți

Cel mai prost sfat pe care l-am primit vreodată a fost să nu le arăt copiilor mei emoțiile mele. Din fericire, am ignorat acest sfat. Copiii mei m-au văzut rănită, îndrăgostită, rușinată pentru unele fapte ale mele și premiată pentru altele. M-au văzut luptându-mă cu bărbați de două ori mai mari ca mine în tot felul de competiții, m-au văzut strâmbându-mă când a trebuit să pun mâna pe o râmă. M-au văzut luptând pentru lucrurile în care cred, m-au văzut oferind fără regrete, m-au văzut suferind și m-au văzut fericită. Și din toate astea au învățat că femeia este o ființă extraordinară. O ființă cu multe fațete, emotivă, sălbatică, puternică, capabilă, vulnerabilă și frumoasă. O ființă care merită respect, recunoaștere, grijă, iubire, atenție și mai presus de orice, siguranță. Ei mai știu și că sunt suficient de bărbați cât să ofere toate astea.

Lily Isobella

Lily Isobella si copiii ei

4 Comments

  1. Monica

    Sunt mamă de băiat și articolul aceste se potrivește perfect cu una dintre preocupările mele recente legate de prejudecățile de gen, mai ales în ceea ce privește exprimarea și trăirea emoțiilor. Am primit atâtea observații și sfaturi nelalocul lor legat de frecvența cu care îl îmbrățișez, îi spun cuvinte drăgăstoase și îmi exprim iubirea față de el, încât simt să fac ceva major să schimb această optică. Mai cu seamă că am început să-i observ atent pe adulții bărbați cu care interacționez și sunt atât de multe semne de detașare emoțională, de frica să nu fie considerați vulnerabili, not men enough…Uneori dacă îî întreb într-un context sau altul orice în legătură cu emoția pe care o simt (durere, frică , tristețe), se scuză cu faptul că ei sunt bărbați și, nah, nu se cade, dar tonul parcă e cumva de mândrie ca și când asta e un semn de putere. E normal, social ei sunt constrânși să se poarte așa. Doar că uite, treaba asta poate conduce către comportamente grave, către abuz și violență pentru că nu poți alege ce emoții să trăiești și care să le dai deoparte. O dată ce construiești zidul care să îndepărteze emoțiile percepute ca fiind negative, nicio altă emoție nu va răzbate.
    Mi-ar plăcea o lume în care să încurajăm vulnerabilitatea și exprimarea ei, indiferent de gen și să nu mai privim prin acest filtru de albastru și roz pe copii noștri.

  2. Alina M

    E posibil ca acei oameni care fac observatii legate de ce considera ei ca ar fi „prea multe imbratisari, prea multa atentie” sa fie cei care au dat macar o data in viata de barbati absolut obsedati de mamele lor, care compara toate femeile cu propriile mame, care se desprind extrem de greu si sunt ca niste copii in relatiile lor (se asteapta ca iubitele sa ii trateze ca pe niste copii, in conflicte nu tin niciodata partea partenerelor, desfac relatii pentru ca mamele nu le plac pe partenere etc). Cred ca este complicat sa iti dai seama cand e… prea mult (sunt sigura ca exista un „prea mult”, probabil nu in copilarie, mai degraba in adolescenta/tinerete, cand mama continua sa controleze si sa infantilizeze tanarul adult). Pe de alta parte, cred ca astfel de barbati ajung asa din cauza controlului excesiv, a evitarii responsabilitatii, a sabotarii relatiei dintre tata si fiu, si nu pentru ca primesc prea multa afectiune (problema este cum se manifesta aceasta afectiune a mamei, daca la 20 de ani mama inca simte nevoia sa stranga dupa el 24/7 pentru ca are impresia ca baietelul ei nu se descurca singur si ca asa isi arata ea afectiunea… aici e o problema).

    • Diana T

      Ok, dar sa il imbratisezi, sa fii acolo, nu are nici o legatura cu al controla, a nu-i permite independenta si al sufoca cu nevoia ta de atentie. Genul acesta de parintii fac rau si fetelor in egala masura.

    • Alina M

      De acord, de aceea am si zis ca probleme apar cand aceasta afectiune este prost inteleasa si pusa in aplicare. Ma refeream la primul comentariu, al Monicai, la faptul ca e posibil ca unii din acei oameni care ii fac observatii (usor traumatizati dupa intalnirea cu astfel de indivizi) sa se gandeasca direct la ce e mai rau, ca e posibil ca „prea multa” afectiune sa dea nastere unor noi indivizi de genul acela (daca ar fi sa ghicesc la ce se refera acei oameni, eu una la asta m-as gandi, alt rau nu vad ce ar putea sa iasa din prea multa afectiune).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.