Copiii noștri pe internet: Care-i calea de mijloc?

Acest articol aparține unei cititoare care și-a dorit publicarea lui aici, pentru voi. Luiza e mamă, psiholog și blogger la început de drum. Scrie aici despre cum se vede viața de după ochelarii ei, cu asumare și umor.

Mi-a crescut copilul. Brusc, neanunțat și fără să mă consulte în prealabil.

Senzația e că peste noapte am încetat să mai povestim despre unicorni și zânuțe și am trecut abrupt la  băieții care o plac, cei pe care ea îi place (da, la plural, sunt mai mulți!) și, mai ales, cei pe care nu îi place deloc-deloc-deloc, dar cu care reușește cumva să aibă zilnic ceva de împărțit și, evident, de reclamat la subsemnata, după ore.

N-apucăm bine să terminăm cu intrigile amoroase, că ne trezim deja în următorul subiect de mare interes și actualitate, responsabil și el de o serie serioasă de dureri de cap: prezența sau mai degrabă absența copilului din online.

În condițiile în care, din ce înțeleg, e aproape singura din clasă  (a II-a) fără telefon și cont de TikTok, variantele care mi se prezintă mie, ca părinte, sunt două mari și late și pe cuvânt că niciuna nu-i bună!

Pot fie să îi iau telefon – deși aș prefera mai curând să-mi tai un deget și 5 cm din părul deja cam scurt – fie să nu-i iau și să-mi asum să fiu mama aia dubioasă, așa de înțepenită în ideile ei, încât riscă să crească un copil inadaptat pentru că n-a fost ea pe fază și a ratat taman momentul când s-a dat informarea cu privire la secolul în care trăim și dotările standard în rândul copiilor de 9 ani.

De menționat aici și faptul că prin telefon înțeleg smartphone, căci un Nokia 3310 are deja de vreun an, însă în era apelului video și a YouTuberilor de 11-12 ani, ideea că ai putea doar să te auzi cu un coleg e ca naiba.

Și-apoi, mai e și problema creativității pe care simt că i-o limitez odată cu accesul la tehnologie. Îi place să facă poze și face unele reușite. Screensaver-ul meu, de vreo două veri încoace, e o scoarță de copac pozată de ea într-o zi cu lumină faină. Mă minunez și acum de cât de bună e imaginea, cred că o mai duce relaxat pe ecranul principal încă vreo două sezoane.

Pe TikTok,  când accept să intrăm împreună câte 5(șpe) minute, mă amuz fantastic de tot ce produce acolo, la fel cum mă amuz și ori de câte ori găsesc pe YouTube câte un comentariu fără cratimă sau suficienți de i, lăsat chipurile de mine, la câte un canale gen “five minutes crafts”, plăcerea ei nevinovată încă de când a descoperit că există  filmulețe pe Pământ. 

Așadar, niște acces și ceva expunere la online există și la noi în bătătură, nu stăm chiar la cort citind la lumânare, însă parcă n-aș vrea, totuși, s-o arunc acolo, afară, cu puțin spre deloc control asupra conținutului cu care vine în contact. E încă mică și, deși i-am vorbit mereu despre toate câte sunt pe lume, rămâne un copil de 9 ani. Iar copiii de 9 ani sunt, în esență, receptivi, influențabili și deschiși la tot ce vine spre ei, căci capacitatea de a discerne clar între bine sau rău, toxic sau educativ, vine abia mai târziu. Evident, ea e de altă părere și, sinceră să fiu, o înțeleg. E greu să fii altfel decât majoritatea, e greu să rămâi integrat într-un grup când n-ai acces la o felie mare din interacțiunea celorlalți membri ai lui.

Ideal ar fi, mă gândesc eu, să găsim împreună o cale de mijloc. Nu de alta, dar copilul a cam ieșit deja din termenul de retur, deci încă vreo 9-10 ani tot o mai am pe inventar și, sincer, mi-aș cam dori s-o am bucuroasă, mulțumită și bine adaptată la lumea și anul în care trăim, așa că vin și vă-ntreb: la voi cum e? Ai voștri cum sunt? Cum faceți? Le-ați luat telefoane? Dacă da, cum îi țineți departe de mizerii? Dacă nu, ce faceți cu faptul că există o întreagă lume online – jocuri, grupuri, rețele – a colegilor lor, la care ei nu au acces?

Se acceptă orice sfat, sugestii și experiențe similare.

Reclamații, nu, că de astea am și acasă. V-am zis doar că-s mamă de copil de 9 ani.

Photo by Thomas Park on Unsplash

19 Comments

  1. Ony

    Si eu am aceeasi intrebare. Clasa pregatitoare. Are cateva colege cu smartphone si acces necontrolatbla tik tok, jocuri etc. Cateva joaca online roblox si vorbes pe skype in timp ce joaca. Deocamdata pare ca nu e deranjata de faptul ca nu e inclusa in acest grup.
    I-am explicat de ce roblox nu e potrivit pentru varsta ei si de ce accesul nelimitat la internet nu ii aduce beneficii.
    Chiar nu stiu cum sa procedez in viitor.
    Sper sa functioneze in continuare explicatiile de acest gen.
    Voi urmari discutiile.

  2. Anca

    Eu nu am gasit calea de mijloc. Nu are telefon, acces limitat la jocuri, numai in we. Dar pare ca a gasit singur drumul – dupa ore in online, mai fura cateva minute (zeci uneori) pe youtube.
    Are 9 ani, si eu incerc sa-l tin departe, dar stiu ca si pierde din asta. As vrea sa gasesc un echilibru, pana acum nu am reusit.

  3. Dupa ce am urmarit „The Social Dillemma” pe Netflix nici nu ne gandim sa ii luam smartphone inainte de 15 -16 ani. Am zis smart phone, ca dumb phone gen Nokia, vom lua mai devreme. E inspaimantator sa vezi cat a crescut riscul de sinucideri in cadrul (pre)adolescentilor de cand cu social media. Pana si cei care au contribuit la social media, ingineri de la Facebook, au marturisit in The Social Dilemma ca nu le vor da acces copiilor lor la smartphones si aplicatii social media pana la cel putin 15-16 ani. Mi se pare corect, daca un lucru poate pune sanatatea mentala si fizica a copiilor in pericol, atunci acel lucru devine legal numai dupa o anumita varsta (alcool, fumat, condus, etc.) Cred ca sunt anumite etape in timp in care navigam intre ceva nou, pericolele acelei noutati, si apoi, in sfarsit, reglementari legale pentru noutate. Daca ne uitam doua generatii in urma, nu ne vine sa credem cum puteau sa arate reclamele la fumat. Foarte posibil generatiile de dupa noi sa se uite la noi cu aceeasi consternare: aplicatii social media la copii de 9 ani? La fel, foarte posibil, ca in 5-10 ani sa fie reglementari legale pentru o varsta minima a copiilor pentru a folosi aplicatii social media. Nu trebuie sa astept lege daca ceva nu e potrivit copilului meu.
    N-avem decat sa fim paria celorlalti parinti, sanatate si noroc, in 5-10 ani nu o sa isi mai aduca aminte de noi. Gura lumii sloboda!

    • Milena

      Scuza-ma, dar daca astepti pana la 15-16 ani sa-i iei smartphone, s-ar putea sa se sinucida mai repede tocmai din aceasta cauza 🙁 si nu glumesc. Clar la 9 ani e devreme, dar la 11-12 ani cred ca e foarte pregatit, mai ales cu limitarile de timp si aplicatiile de control parental care exista. Astept si eu cu mare interes reglementarile legale privind varsta de folosire a tehnologiei!

  4. Katrina

    Felicitari pentru intrebare, eu la 9 ani nu as da telefon unui copil sa aiba pentru scoala un smartphone, insa pentru acasa as cumpara o tableta de pe care poate sa invete si unde eu ca parinte as urmari cat sta, ce face si cand. E responsabilitatea unui parinte sa isi indrume copilul si nu sa il arunce pe Internet fara sa il urmareasca si sa il indrume. Youtube Kids e o aplicatie foarte buna, daca nu iti plac unele canale, din diferite motive, poti sa le blochezi. Nu exista o singura solutie corecta, fiecare trebuie sa vada de acasa ce este mai bine pentru situatia personala de acasa.

  5. Lia

    La noi a fost mereu la liber și telefonul, și laptopul și smart tv. Acum de când a început școala nu le mai folosesc deloc, pentru ca preferă viața. E posibil ca interdicția să fie cea care le face atât de atractive, dacă le au mereu prin preajmă se satură rapid. De conținut periculos n-au dat niciodată, până si înjurăturile din hip hop sunt cenzurate pe youtube, mie imi pare foarte sigur. Despre tik tok nu știu, ca ai mei nu au si nu vor, nici pe facebook nu intra, m-au întrebat ce e, le-am zis ca sunt prea mici să își facă cont si ca e pierdere de vreme oricum. Când folosesc telefoanele cel mai des dau apeluri video, discuta, arată jucării si ce mai au, in rest mai instalează jocuri și se joacă, ultima dată cea mare s-a jucat pe telefon vreo 10 minute sâmbătă, am trimis-o eu ca ma bâzâia si aveam treaba, cel mic nici nu are, nici nu vrea telefonul lui.

  6. Iulia

    Al meu copil de 9 ani jumate are telefon de vreo 3ani. Un telefon vechi de-al nostru, pe care se juca. Pe la vreo 7 ani i-am pus și cartela, pentru ca am început sa îl las singur acasă câte 5 10 minute, și eu eram mai stresata ca el, cred ca am făcut asta pentru liniștea mea, nu a lui. Ideea e ca l-am lăsat sa se uite la chestii, ma uitam și eu cu el, sau îl verificam la ce se uita când e singur. Asa am reușit sa ii explic ce e ok și ce nu. Bineînțeles că nu a înțeles din prima, însă după puțin timp renunță el singur sa se uite. La fel s-a întâmplat și cu jocul pe consola GTA, care e horror din punctul meu de vedere. Dar i l-am luat, și i-am tot explicat de ce ju e bine sa dai în cap pe strada ca să furi mașini, și acum, nu îl lasă pe frate-su sa se joace, pentru ca e o porcărie de joc. Nu l-am obligat, și nu i-am interzis nimic, însă am avut răbdare sa înțeleagă el. Și, cel puțin la noi, a funcționat de minune. Acum îl las și cu telefonul la școală, dar mi-am călcat pe principii pentru ca în clasa la ei e moda sa facă poze la teme, nu sa și le noteze… Am cedat psihic când am aflat ca doar al meu și cu încă vreo 4-5 copii nu au telefoane la școală. Am preferat sa i-l dau, sa aibă timp sa se obișnuiască cu el, sa învețe sa nu îl folosească în timpul orelor, sa nu se joace la școală, etc. Lucruri pe care cred ca oricum le va face după clasa a 5a. Poate e doar o chestie psihica în capul meu, dar am impresia ca eu dețin controlul dacă ii sau ce îmi cere, dar cu niște reguli. El știe ca nu primește dacă plânge, ci dacă respecta niște reguli, dar e și mulțumit ca nu rad copiii de el… Asta a fost calea mea de mijloc, sa ii dau, dar sa fiu atenta și sa ii explic, și în același timp sa ii las timp sa asimileze ce ii zic.

  7. Monica

    Bună Luiza. Deși sunt mama unui băiețel de aproape 5 ani și prin urmare, încă nu ne confruntăm cu situații similare, știu că vor veni și către noi într-o bună zi. Și, cu toate că le văd venind sunt convinsă că fix în ziua când o să apară o dilemă similară, o să mă lovească în mijlocul frunții și o să mă perpelesc în găsirea răspunsului la ”Cum răspund la asta?”.
    Ce știu acum foarte clar este că nu-mi doresc ca internetul și tot ce reprezintă tehnologia să-l deconecteze de la ”a trăi prezent și conștient”. Când scriu asta, am foarte clar în minte imaginea recentă a unui băiat de 7-8 ani care se legăna pe un căluț dintr-un parc de joacă stând pe telefon. Simt foarte viu tristețea care m-a cuprins în acel moment.
    Atunci doar m-a venit întrebarea ”Cum fac să îl las să navigheze pe apele curente ale tehnologiei fără să se înece în ea și să nu știe să trăiască?”. Încă nu știu. Deocamdată citesc în speranța ca răspunsul să se formuleze treptat în capul meu.
    Dă Doamne să nu fiu naivă!
    Sper să-ți găsești și tu răspunsul și să-ți fie ușoară acceptarea de după!
    Te îmbrățișez!

    • Bună, Monica.
      Există speranță, să știi. Și încă multă. În cazul nostru, provocarea nu vine din deconectarea copilului de la viața reală. Îi place viața, are interese și pasiuni cât cuprinde, le urmărește și se bucură de ele din plin.
      Dilema se ridică prin raportare la grup, pentru că ceilalți sunt mai degrabă prezenți in viata online la care ea nu are acces, iar asta în timp se poate transforna în altfel de deconectare, în egală măsură dureroasă.

  8. Felicita

    La noi este simplu deocamdata. Fiica-mea a implinit 8 ani, nu are telefon si nici nu va avea in viitorul apropiat. Va primi atunci cand va veni singura de la scoala, adica incepand din clasa a 5-a. Are colegi de clasa care au telefoane si joaca jocuri pe ele, bineinteles nu la scoala sau la afterschool, ci acasa. Deocamdata nu se simte presiunea grupului, participa la jocurile lor care se petrec imaginar la scoala sau la after, spune stop cand s-a saturat de „among us -ul” imaginar si trece la joaca cu povesti. Nu mi se pare ca are un handicap pentru ca nu are acces la aceste platforme, din contra, are o imaginatie foarte bogata, poate atrage in jocul ei copii care au preocupari similare. Timpul petrecut acasa este oricum scurt, abia petrecem cateva ore impreuna plus cele necesare pentru scoala/serviciu/mancare/igiena. Statul pe ecran ar fi o mare pierdere de vreme.

    In weekend are portie de desene animate apoi iesim la aer, ne intalnim cu prieteni, vizitam, mergem la pescuit. Va avea timp si de tehnologie, are toata viata inainte.

  9. Ali

    Buna Luiza!
    Ai atins un subiect foarte fierbinte.
    Si eu trec cu cei 2 baieti ai mei (7 si 9 ani) prin aceleasi provocari.
    Traim intr-o perioada care este destul de solicitanta pentru noi parintii mai ales cand dorim sa punem limite.
    De ce spun asta?
    Pentru ca social, colectiv ideea de joaca in aer liber, de dezvoltare prin sport si miscare, hrana sanatoasa a copiilor, socializare face to face offline, par sa fie undeva in plan secundar pentru cei aflati la putere dar si pentru o parte destul de maricica pentru parinti.
    Provocarile mele sunt:
    1. DESENELE ANIMATE Vad foarte multe posturi tv de desene animate, care furnizeaza desene cu personaje cu priviri agresive, voci rastite si stridente, atitudini negative fata de parinti, bunici, tipete, urlete, miscari rapide si agitate, mesaje subliminale… (ne intrebam de ce avem copii agitati) iar autoritati precum CNA nu iau masuri de sanctionare, nu exista acesta sustinere din partea autoritatilor, care ar fi super bine venita pe langa munca pe care noi o depunem acasa.
    Simt ca nu pot sa interzic copilului tot, dar pot sa explic, desi imi dau seama ca impactul acelor sunete, voci, imagini se duc direct in emotionalul copilului si nu trebuie sa petreaca prea mult timp cu aceste desene, ca sa se intample.
    2. GADGET – urile – telefonul/laptop/tableta – ne bucuram sa avem o scoala care nu permite copiilor sa vina cu telefonul la scoala. Ai mei copii sunt printre putinii care nu au telefon personal. Stiu ca si-ar dori, dar inca simt ca nu-i momentul.
    Sunt colegi de-ai copiilor mei care petrec timp pe jocuri, le cer parintilor lor sa le platesca diverse caracteristici pe jocuri (ex.Roblox) si parintii asta fac. Platesc, „baga bani” in jocuri. Copiii mei vin acasa, vor si ei, li se spune ca sunt „saraci” pentru ca parintii lor (noi) nu folosim cardul in jocuri. Evident noi explicam, le povestim si implementam principii si valori… dar e work in progress… si e extreeem de frustrant si pt noi si pt ei.
    3. PARINTII Copiii ies in parc se intalnesc cu un prieten care scoate din ghiozdan telefonul … ce crezi ca se intampla? (Parintele acelui copil se face ca ploua, copiii nu mai interactioneaza, sunt toti ciorchine pe acel copil)
    Copiii mei au acces la internet si jocuri dar cu Tiktok si youtube restrictionat ( youtube kids nu este atractiv pentru ei iar pe youtube poti gasi daca stii sa cauti si filmulete cu tot felul de sugestii – pe care le primesc de la colegii de la scoala care au acces liber la youtube – ex. Melodii cu videoclipuri cu femei semidezbracate care se misca lasciv si se ating pe ici pe colo)
    Pentru ca da! Nu toti parintii constientizeaza care este impactul asupra creierului unui copil, atunci cand: ii ofera liber acces la internet/youtube/ tiktok, cand ii ofera copilului cardul sa-si cumpere diverse carcacteristi pe jocuri, cand ii ofera acces (copil de 7-8 ani) la jocuri gen GTA (joc 16+), Mortal Kombat, etc, cand il lasa oricand si oricat, fara limita.
    Vorbesc si incerc sa petrec timp cat mai mult cu ai mei copii, avem reguli si limite ferme.
    Iata cateva:
    Weekendul este destinat internetului. (Au intre 40- 60 min/zi de weekend) – acest timp se castiga in functie de implicarea in sarcini, conportamnete, studiu
    In timpul saptamanii – scoala, activitati, joaca si iesit in parc impreuna cu noi.
    Vacantele – fara tehnologie
    Doresc sa se inteleaga ca nu am o problema cu telefonul si internetul, dezvolta abilitati noi care pot fi folosite cu succes in noua era digitala, sunt niste instrumente. Este nevoie de a educa o intreaga societate, cum sa invatam copiii sa folosesca aceste unelte, cat si cum. Ideea de a socializa, cand fiecare sta pe propriul telefon (deja vad asta) devine incet, incet perimata.

  10. Andreea (O Mamica)

    Inainte sa vad Social dilema, am vazut interviewul asta: „Raising any fragile kids” https://www.youtube.com/watch?v=1OXI17ye9Gw imi confirma temerile, dar m-a ajutat sa gasesc si niste piste de cum sa procedam …

    La voi cum e? Cea mare are 8 ani si cam de un an de zile a inceput sa ceara telefon; i-am explicat ca e prea devreme si de ce. Ne uitam la o alternativa: un ceas cu cateva numere la care sa poata suna, cum povestea taticul din interview.

    Cum îi țineți departe de mizerii? Incerc sa ii explic ca toate vor veni la randul lor, nu ca i se refuza niste lucruri, doar creierul nu e pregatit pentru tot inca. Ajuta mult mesage care le vedem la pediatru, de exemplu regula de 3-6-9-12 (nu TV sub 3 ani, nu jocuri sub 6, nu internet sub 9 si nu social media sub 12). Am impresia ca e mai implicata si relativizeaza mai bine cand compar cu limitele impuse copiilor mai mici si de ce, si asa le transpune la limitele impuse varstei ei.

    Dacă nu, ce faceți cu faptul că există o întreagă lume online – jocuri, grupuri, rețele – a colegilor lor, la care ei nu au acces? Avem noroc ca printre prietenele ei, parintii vad la fel lucrurile. Si incerc ca o fac sa inteleage acest fenomen „fear of missing out”: ii explic ca sunt mai multe lumi acolo, nu una singura. Depinde pentru ce lume are ea ochi, e de ex o lume a naturii care trebuie sa o descopere la varsta asta. Am cumparat o carte f faina despre intelepciunea lupilor de ex si e fascinata si alte chestii similare (inca cauta zane sub ferigi cand mergem in drumetii :-), desi stie bine ca nu exista). Sper ca intelege ca lumea on-line este pentru mai tarziu, nu ca e ceva care i se refuza.

  11. Iulia

    Pentru mine și unii prieteni, telefon luat (pe la 11,12 ani) a însemnat începutul stresului pentru control. Al meu are 15 ani. Nu are Facebook, Insta, Tiktok, ca nu vrea. Citește Fanfiction pe telefon, se joaca jocuri. Am pus family link, pe anumit telefon reușea sa deschidă totuși aplicațiile ramase deschise înainte sa treacă timpul. Apoi la alt telefon, nu mai făcea mișcarea, dar m-a văzut când puneam pinul pe telefonul meu și a intrat pe el și a mărit timpul pe telefonul lui. În fine pe scurt cum găsesc eu câte o metoda, cum începe sa caute alte metode sa stea mai mult.
    Fata unei prietene, 12 ani, cu family link, a început sa vorbească tot felul de chestii cu unii băieți mai mari pe Facebook, apoi ștergea conversațiile.
    În clasa copilului meu se uitau copiii în pauza la filme pentru adulți, a început și al meu pe la 13 ani sa se uite pe tableta mea, care nu era blocata (pe a lui pusesem ceva aplicație pt porno și violență). Între timp pare ca nu mai e curios, nu am mai descoperit.
    E foarte obositor sa vezi ce fac, cu cine și cât, sa blochezi, sa parolezi.
    Deși da, ok, tot acolo ajungem, ma gândesc încă un pic de amânare poate nu ar fi chiar capătul pământului.

    • Kat

      Omg :)) cum sa crezi ca la 15 ani nu mai este curios de porno? Clar se uita in alta parte! La 15 ani mi se pare cel putin aiurea sa nu ai intimitate si sa iti urmaresca mama orice miscare pe internet. De curiozitate acest control o sa fie pana la 18 ani sau cum?
      Poate ca este obositor pentru ca este momentul sa nu mai fie totul parolat si urmarit. Inteleg nevoia de a limita timpul petrecut pe internet la ceva rezonabil, dar la 15 ani nu vad de ce trebuie urmarit si conținutul.

    • Monica

      Cum ati reactionat? Mi se pare groaznic sa vezi ca copilul se uita la pornografie pe internet.

    • maria

      Kat, dar 15 ani e o varsta sensibila, de fapt toata adolescenta e o perioada mai dificila si in mod clar copiii trebuie sa fie inca „monitorizati” de parinti (nu la modul autoritar, nu intruziv in viata lui, ci discret si delicat, cu grija, ghidandu-l din umbra).
      Bineinteles ca trebuie sa ne pese ce fac, la ce se uita, in ce locuri merg.
      Totusi, la 15 ani inca nu sunt adulti, ci minori.

      PS: fetita mea are 7 ani si nu stiu sa dau sfaturi ce e de facut… Am o strangere de inima pentru viitor pentru ca stiu ca Internetul e o gaura neagra.
      Inca nu are telefon sau tableta, acces la calculator a avut pe perioada scolii online; pe Youtube se uita la desene animate potrivite cu varsta; la TikTok nu are acces, nici noi n-avem conturi. Momentan am discutat cu ea ca pe Internet va gasi si foarte multe lucruri urate, cumva incercand s-o educ si sa inteleaga ca ii acord incredere in a selecta (acum inchide singura unele desene care i se par urate, violente, intunecate)
      Dar, de fapt, nu prea stiu ce sa fac.
      Internetul e un pericol din atatea puncte de vedere …

  12. Andra

    Buna Luiza,

    Eu nu am gasit cale de mijloc cred. Am mers pe calea radicala si anume sa imi creez si sa le ofer copiilor un cerc social extins in care nu exista aceasta presiune de grup. Am cautat sa creez prietenii cu familii care impart aceleasi valori si apoi sa le ofer copiilor spatii educative (gradinita si scoala) unde nu se pune problema sa vina copiii cu telefoane si alte gadget-uri.

    Nu a fost usor, dar pt mine cealalta cale a fost de neacceptat si continua sa fie de neacceptat.

    Nici eu nu-mi tin copiii la cort si la lumina lumanarii, se uita la desene si pe youtube zilnic, acasa, dar avem limite si reguli pe care le respecta si care sunt flexibile, pe masura ce cresc. Dar nu se pune problema sa le cumpar telefoane sau sa ii las pe tik-tok sau facebook. (au 9 si 6 ani)

    Copilul mare ma mai intreaba din cand in cand cand ii voi lua telefon, si ii explic ca asta nu se va intampla in urmatorii ani. Copilul mic a descoperit jocurile video si observ cat de rapid creste dorinta de a se juca tot mai mult, dar limitele mele sunt foarte ferme si din nou explic cu rabdare mereu de ce le avem.

  13. Coco

    9 ani, baiat. De cand cu pandemia are telefon, tableta, laptop, acces la netflix, disney si alte asemenea. La telefon vorbeste cu prietenii si se organizeaza cu ce jocuri sa joace impreuna pe roblox. Se mai uita pe youtube, la filmulete cu constructii lego sau care reproduc batalii din primul si al doilea razboi mondial cu omuleti lego. Mai cauta si documentare cu pesti. Pe laptop se uita mai degraba la desene si filme care ii plac (star wars). Din cand in cand, se mai joaca minecraft. Accesul la “ecrane” e conditionat de prestatia la scoala, “starea camerei” si sa fi facut ce sarcini mai are el de facut prin casa. Timpul de acces este 1/3 din timpul pe care l-a petrecut citind carti/povesti. In principiu, reuseste sa stea cam 1h la 3 zile, daca chiar ii reusesc toate (evident, nu ii reusesc tot timpul; mai ales “starea camerei” ii da de furca). Din cauza asta, cand pune mana pe ele foloseste 3 simultan – desene pe laptop, joc si telefon cu prietenii.

    Recunosc, ne intelegem mult mult mai bine cand nu a reusit sa obtina accesul la ecrane (e mai atent, mai cooperant si mai “conectat” la noi).

  14. Alexandra

    Buna! Fetița 8 ani jumate, fără telefon. I-am spus clar ca telefon cel mai devreme la 12 ani și asta doar dacă este necesar. Nu știu ce se joaca copiii la vârsta asta pe telefon, dar ea nu vine cu povesti de la școala despre asta. Acasă are voie o ora pe zi la ecrane. Împinge limitele dar încerc sa le țin sub control

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *