Aproape zece ani de când dau pe-afară de iubire, frică, fericire, neputință

M-am strecurat sub plapumă lângă ea, iar ea s-a lipit de mine pe o parte. Stăteam cu nasul în ceafa ei, cum am mai făcut de mii de ori în ultimii aproape zece ani. Miroase la fel: caise coapte, calde.

– Nu-mi vine să cred! am zis.

– Ceeee? întreabă, destul de sigură că i-am pregătit ceva frumos.

Mereu spune că seara când ne spunem noapte bună e momentul ei preferat din zi, pentru că suntem doar noi două, iar eu mereu seara simt că sunt cea mai norocoasă ființă din lume, că suntem sănătoși și împreună și nimic altceva nu-mi trebuie.

– Că o fetiță atât de minunată a crescut la mine-n corp! Atât de frumoasă a ieșit ea, de bună, de isteață, de drăguță, cum oi fi reușit eu așa o magie?

Nu spune nimic, dar știu că zâmbește.

– Prima mea născută, minunea mea de copil, tu nu mai știi ce drăguță erai când aveai un an, doi, trei, dar eu mai știu! Cât de drăgălașă erai, ce frumos vorbeai și ce politicoasă erai, cum îți alegeai cărțile și adormeai repejor dacă te țineam de mână, cum mâncai tot ce-ți puneam în castronaș și cum îmi spuneai că mă iubeși, și râsul tău, Doamneee, râsul tău molipsitor, ca un clopoțel.

– Mai știi tu toate astea, mami? Și te mai gândești la ele?

– O să le știu toată viața, sunt cu mine, ca pielea și părul. Și acum, că ești atât de mare față de atunci și te ascult cu atâta plăcere cum povestești de la școală și citesc cărțile scurte pe care le scrii și mi se par bune, îmi place așa mult să fiu cu tine, nu mă plictisesc niciodată.

– Nici eu cu tine, mami. Suntem ca cele mai bune două prietene.

– Suntem prietene foarte bune, dar suntem mai mult de atât. Suntem legate printr-un fir invizibil care nu se va rupe cât trăim.

– Eu cred că nu se va rupe niciodată.

Nu mai spun nimic. Tace și ea. Ni se acordează respirațiile și parcă și bătăile inimii.

Mereu am vrut sa scriu o carte despre firul acesta invizibil, dar ea, cartea asta, o știm cu toatele pe de rost, n-ar avea sens. Cum ne fac copiii aceștia să dăm pe-afară de iubire și inspirație și frică și vinovăție, dar mai ales de puterea lui acum și aici

3 Comments

  1. Oana

    Ești minunata și scrii exact ce as vrea eu sa scriu dar nu pot.De fiecare data când citesc ce scrii ,fie plâng ,fie rad ca un copil.
    Multumesc pentru tot ce îmi transmiți de fiecare data când te citesc.

  2. Monica

    Cum pui tu cuvintele împreună și faci să vibreze inimi…Mulțumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.