Tot răul spre bine

Multă vreme am crezut că e doar o vorbă pe care o spun oamenii să-i încurajeze pe ăi mai deznădăjduiți ca ei, ceva ce spui ca să simți că ajuți. Cât de mult mă enerva să aud asta, ce dracu’ bine poate să fie când n-ai bani nici să-ți iei un covrig și trebuie să-ți faci din ultimii trei morcovi și supă, și felul doi? Ce mama naibii poate fi bine când îți pleacă tatăl la 12 ani, îl găsești la 27 și moarte peste alți șapte, înainte să apuci să-i spui că l-ai iertat? Ce bine poate să iasă dintr-o sarcină dorită, dar pierdută? Sau dintr-un accident în care-ți-au zboară măselele din gură? Sau dintr-o relație cu unul care te trage de păr prin bucătărie, pentru că te iubește?


Pe termen scurt, suferință, neputință, negare, frustrare, furie. Nimic bun.

Pe termen lung însă… Da, sunt lucruri bune acolo. Multe. Sunt resurse noi din tine, la care altfel nu ai fi ajuns. E un alt TU acolo, mai viu, mai puternic, mai recunoscător pentru viață, mai ușor de fericit și mai greu de înfuriat. E o altă etapă pentru tine, una mai înțeleaptă, cu mai mult sens, din care poți face mai mult pentru tine și pentru ceilalți. Îți vezi oamenii, pe cei adevărați, care-s cu tine orice-ar fi. Și ajungi să dai sens suferinței, să o faci să merite.

Zilele astea am trăit multe momente de neputință, indignare, furie, frustrare să citesc atâtea mizerii despre mine, complet nemeritate, știu asta, mi-am văzut viața inventată și ridiculizată de oameni care nu au schimbat o vorbă cu mine toată viața, și mi-a fost greu. Mi-a fost greață. Greață din aia adevărată, în care respiri cu voma-n gât ore în șir, până adormi.

Am stat cu toate astea, le-am lăsat să fie. E normal să simt nedreptate, durere, silă. Nu m-am luptat cu ele, așa cum nu m-am luptat cu nimeni zilele astea. Nu am răspuns la comentarii ridicole, am refuzat toate invitațiile la radio și TV. Doar am stat. Am stat și am despachetat și am vorbit singură. M-am jucat cu copiii și am citit și am tremurat și am stat.

Mi-am dat seama că am trecut prin multe mult mai rele, după care a venit, la un moment dat, și un bine. Am venit EU, de fapt, mai EU ca înainte.

De data asta, binele a venit odată cu răul. V-am văzut pe VOI.

Mereu am primit apreciere aici, multă, onorantă, hrănitoare, ea m-a ținut pe metereze toți acești ani. Dar ca în ultimele zile, n-am mai văzut vreodată la fel de limpede puterea grupului. Nu am reușit să citesc toate comentariile, am încă peste o mie de mesaje private necitite, am văzut cum mulți dintre voi ați încercat să mă explicați celor care mă disprețuiesc doar din pricina numelui blogului (care da, e ridicol dacă nu-i știi ironia, și n-ai de unde s-o știi dacă nu ești deja aici, în comunitate).

Mulțumesc pentru asta. Sunt bine acum, emoția puternică a trecut, e mult bine aici, cu mine, deși e mult de lucru.

Rămân aici și promit să nu devin un reporter îndrăgostit de noul lui loc, n-o să vă zăpăcesc cu ce frumos e aici și ce nasol e în altă parte, mă întorc la ce mă preocupă, la emoții, la creștere, la copii și părinți, la cărți și la râs, că prea ne luăm în serios.

Asta am vrut să zic. Vă îmbrățișez și sunt recunoscătoare.

17 Comments

  1. Anca

    Draga Printesa, da-mi voie sa te imbratisez virtual, o imbratisare calda pe care ti-o ofer cu mult drag! Un preot mi-a spus mai demult: ”Pana si Isus a spus ca poti intoarce obrazul (pentru inca o palma), dar nu la nesfarsit!” Eu te-as sfatui, daca imi dai voie, sa nu mai citesti acele mesaje! Arunca-le pur si simplu direct la gunoi! Nu este o lipsa de respect fata de ei, atata vreme cat ei nu incearca decat sa raneasca in mod gratuit pe cineva care a ales sa plece sa traiasca in alt loc pentru binele sau si al familiei sale. Asadar, nu ii mai lua in seama, nu merita! Esti un om frumos, un om cald si bun, cum rar intalnesti! Iar eu sunt recunoscatoare si fericita ca te-am intalnit si cred ca multe alte mii de mamici care iti citesc acest blog simt acelasi lucru!

    • Camelia

      Bună ♥️? felicitări pentru decizia voastră…in același timp cu tristețe spun asta pentru că știu câte sacrificii sunt …
      Mi ar placea mult să îmi împărtășești din experiența ta , cum ai procedat exact , de ce ați ales Olanda , cum ați găsit locuința etc ?♥️
      Îmbrățișări și muuult soare ☀️ , bucurii, noroc și sănătate ??

  2. Manu

    Ioana, am citit undeva ca daca alții încearcă sa te tragă in jos înseamnă ca sint mult sub nivelul tău. Sa va fie bine.

  3. O cititoare

    Draga Printesa, si eu te imbratisez virtual si te felicit pentru curajul de a incepe o noua viata! Olanda e super! Am locuit ~5 ani acolo si merg inapoi cat de des pot. Bucutati-va de honeymoon phase (care sper sa tina cat mai mult)! Sunt foarte multe cafenele super faine (cafes not coffee shops 😛 – gen Lot61, Trakteren) si multe multe restaurante faine (in ultimii ani s-au jucat si olandezii cu conceptul de wining and dining) (e.x. Pesca Amsterdam, Fiko). Mult success!
    PS: Intentia nu e sa fac reclama locurilor mentionate (nu au nevoie), dar ti le recomand cu drag si daca mai aveti nevoie de recomandari faine, oricand.

  4. Loonie

    Indiferent ce alegi, profesional te admir și îți voi cumpara cărțile. Personal nu te cunosc și nu te judec. Am trăit in Olanda și am ales sa plec de acolo. Tu trebuie sa trăiești propria ta experiența, fără a te justifica. Îți doresc bine și înțelepciune sa poți răzbate in viața !

  5. Aia cu „ce nume stupid” are blogul a fost cireasa de pe tort. Spusa de oameni care, pe cand noi scriam ca printesa, dojo, zoso etc, nu stiau nici pe care teava le vine internetul. Si nici nu au aflat, in jde ani, de cand exista blogul, cine e printesa si de ce 😀

    Lasa, fata, ca trece. Dupa cum spunea o alta comentatoare … delete and move on. Nu mai citi rahaturile, ca nu merita.

    Vrem poze, povesti si senzatii faine.

    PUPAM 🙂

  6. Diana

    Bună, Ioana! Felicitări pentru pasul făcut! Cu primul paragraf însă, te transformi încet încet în drama Queen.. Daca ne am pune toți dramele pe masă, ai pleca bucuroasă cu ale tale înapoi. Toți avem drame, nimic nou! Știu că la inceput, te „dai Intr o tiribombă de emoții” (am plecat din 2008 din Ro), dar concentrează te pe ce ai de făcut de acum înainte. Mamaie zicea „câinii latră, caravana trece”.

  7. Alina

    Draga Ioana, ce surpriza placuta sa aud ca ai luat o asemenea decizie curajoasa de a pleca din Romanania. Eu locuiesc de 12 ani in Germania (suntem aproape vecine ?). Sunt convinsa ca o sa reusesti sa continuii treaba extraordinara pe care ai inceput-o acasa. Nici in occident nu este mereu usor si eu personal imi adun multa incredere, rabdare si energie pozitiva de pe blogul tau. Copiii mei ( si nu numai) iubesc cartile tale! ? Iti urez multa bafta, tie si familie tale si o acomodare usoara si rapida!

  8. Irina

    Ioana, îți trimit o îmbrățișare. Sper sa poți sa respiri adânc si să te uiți în jur și sa te simți mândră pentru tot ce ai construit și unde ai ajuns. Mândrie si recunoștință adevărată, din interiorul tău, pentru interiorul tău. Tu si cu familia ta ați cladit tot ce aveți, și va construiți încet drumul mai departe. Asta contează, ce este înăuntrul tău. Eu te felicit din suflet, dar sper ca ce va conta pentru tine e mai puțin incurajarea noastră și mai mult ce vine din tine. Eu te văd si ma bucur pentru tine sincer.

  9. Raluca

    Îi felicit pe cei care iau decizii în viața lor. Bune , rele, nu contează sau încumetat să ia decizia și aia e. In timp ce alții de pe margine își dau cu părerea. Pai asta e ușor, să trancaneasca. Am luat decizia, mergem cu ea de gât până când Noi avem chef.
    Bon soir

  10. Raluca

    Am fost plecați cu copiii patru ani in Austria. Am decis sa revenim in tara, am stat opt ani. Acum iar vrem sa plecăm în altă țară, nu Austria. Și ce !! E viața noastră. Noi hotărâm. Poate revenim in tara, poate nu…
    Aveți grijă de voi… cheltuiți va nervii pe chestii utile. ?

  11. IoanaR

    Buna! In primul rand, multa bafta cu acomodarea si tot ce inseamna aceasta schimbare majora.

    Eu am gasit mereu inspiratie in ce scrii si sigur voi mai gasi, nu am de ce sa critic si nici macar sa-mi dau cu parerea despre faptul ca ti-ai luat familia si te-ai mutat din Romania. Insa, atunci cand am vazut ca ai plecat am inceput sa ma gandesc ca si eu am cochetat cu ideea si inca nu m-am hotarat. Nu voi detalia aici povestea, insa vreau sa te rog ceva: cand ai timp si dispozitie, m-ar ajuta si cred ca nu doar pe mine, sa ne spui cum ai luat decizia asta gandindu-te la mama ta si la soacra ta care au ramas in Romania, cum te-ai impacat cu ideea ca pleci (ca plecati) de langa ele acum, cand ele nu mai sunt chiar la prima tinerete. Impedimentul meu in a pleca e asta, nu pot sa ma impac cu ideea de a-mi lasa parintii in varsta aici, ca nu pot ajunge atat de repede la ei din alta tara daca au nevoie de ajutor etc.

    Multumesc si te imbratisez.

    • M

      Pot eu sa incerc un raspuns? Suntem plecati din tinerete, de 16 ani. La inceput era simplu, parintii erau tineri, s-au obisnuit rapid cu „naveta” cu avionul si teleconferintele pe Skype. Situatia noastra materiala buna ne-a permis sa le asiguram o batranete confortabila: casa cu gradina mult visata, calatoriile pe care nu si le-au permis cat au fost tineri, access la ingrijire medicala de calitate (de ex: operatii in clinici private). Oameni care au dramuit fiecare leu ca sa-si tina copii la scoli si n-au dormit de grija zilei de maine acum ies relaxati la o prajitura la mall.
      Stam impreuna sub acelasi acoperis cam 3,4 luni pe an. A fost greu tare cu corona dar am fost primii la coada la vaccin si ne-am reluat vizitele. Ba mai mult work from home ne-a permis sa stam mai mult timp impreuna.
      E greu pentru ca imbatranesc si fiecare lucru devine mai complicat. O sa apara probleme la care inca n-avem solutii. Dar daca stateam in Romania nu rezolvam mare lucru. Am fi lucrat intr-un oras mare, cu mult stres si bani putini si tot departe am fi locuit. Eu ajung acasa cu avionul in 5h (door to door), din Bucuresti as fi facut cam 8h, fara trafic. Paradoxal, de cand suntem in strainatate, stam mai mult impreuna decat cand eram in tara.

  12. little

    Eu ma intreb sincer daca nu ai putea sa ai un fel de „secretara”, care sa fie un prim filtru intre tine si adresa mail a blogului / comments-urile de pe fb & blog. Care sa nu faca decat sa stearga aiurelile astea si sa-ti lase restul mesajelor. Cineva de incredere, nu neaparat platit… Sau mai multe prietene: câte una pe zi din saptamana… Anyway, ceva de genul asta, ai inteles ideea… Pt ca oricât de urâte ar fi mesajele, daca le citeste altcineva decât cel caruia ii sunt adresate, impactul emotional nu e deloc acelasi….

    • Iojo

      Îți recomand episodul din South Park Safe space se numește… La asta indemni tu…

  13. little

    Iojo, e un episod foarte controversat… si nu vad neaparat legatura cu ce se intampla aici.
    Nu indemn la filtratul tuturor comentariilor negative, indemn la a lasa pe mâna altcuiva aruncatul la gunoi al jignirilor si amenintarilor primite direct pe adresa de mail, (fara sa le ascunda existenta – mentionat ceva de genul: ai mai primit 5 azi care te jigneau de-a binelea), doar pt a limita expunerea la asemenea perle. By the way, exista si un mod de a filtra asta automat (” messages containing [c*cat, c*rva]-> filter messages like these -> send to Trash”). Un filtru „uman” ar permite doar sa nu se arunce degeaba unele mesaje cu câte un cuvânt nepotrivit dar care altfel sunt constructive si de bun simt.
    Multe persoane de nivelul de expunere al Ioanei au un/o secretar/a care filtreaza astfel „posta redactiei”, si numai pentru a-i economisi din pretiosul timp.
    In viata reala te poti indeparta de agresori/ oameni care te jignesc, inclusiv prin ordin judecatoresc. In viata virtuala e mult, mult mai greu. Asta e unul dintre motivele pt care cyberbullyingul e mult, mult mai periculos decât bullyingul „in persoana”.

  14. V.

    S-a intamplat asta (situatia cu comentariile urate) pentru ca plecatul din tara e un subiect dureros. Si daca pleci, si daca ramai. I-ai atins pe multi in rana asta si au iesit frustrarile. Si pentru ca atunci cand pleaca cineva din bula noastra, cei care nu pleaca pentru ca mor de foame in tara, ci pentru ca asa aleg ei (din diverse motive), devine greu de inteles pentru unele persoane (si romani, si straini).
    Citeam la un moment dat undeva ca o data ce pleci din tara natala, nu mai esti multumit nicaieri, pentru ca inevitabil incepi sa dezvolti preferinte pentru cate ceva din fiecare loc. Si asa a fost, e imposibil sa le ai pe toate la un loc, asa ca in fiecare loc in care ai trait niste ani lasi o particica din tine.
    Si noi am decis sa nu ne mai intoarcem in tara – desi particica din noi ramasa acolo e mare si pana acum vreo 2 ani tot ziceam ca ne intoarcem. Ma gandeam la copilul meu, ca daca creste si se va maturiza in strainatate, nu va mai avea spiritul acela romanesc, forta noastra, anduranta. Dar apoi mi-am amintit cum am dobandit noi toate astea, prin ce gen de experiente, si decizia a fost luata: copila va creste cu o imagine idilica a lucrurilor frumoase din tara in care si-are radacinile, fara sa le experimenteze pe restul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *